luni, 19 august 2024

Eseul,,Tipuri de trecere”de Andrei Pleșu

 

ESEUL

Pag.174

1=La fiecare început de an,unii oameni își pun dorințe:să aibă grijă de sănătate,să fie mai iubitori cu cei din familie și prietenii,să învețe mai bine-elevii,să călătorească,să citească,să arate bine,să-și găsească perechea potrivită,să aibă câștiguri în domeniul lor,bani și multe altele.Și eu mi-am pus unele dorințe de mai sus,nu le-am respectat pe toate,dar am încercat.

2=Sunt abia la începutul liceului,mă gândesc adeseori ce voi face după terminarea lui;sigur voi merge în învățământul superior,dar pentru o hotărâre importantă mai am timp,sigur însă că voi face ceva util pentru viața mea.

Pag.175

1=Secvențele de început și de sfârșit atenuează seriozitatea și gravitatea temei,făcând-o mai ușor de acceptat prin tratarea ironică,umoristică.

2=caracteristicile unui eseupublicat ca articol de presă:

-titlul simplu sau o metaforă

-Introducerea , autorul va face clar subiectul care urmează, ceea ce este teza și principalele sale linii de argumentare . 

-În dezvoltare , autorul expune și analizează în profunzime subiectul pe care l-a ales,își prezintă ideile și argumentele . Este cea mai mare parte, chiar dacă este cea mai lunga parte, nu ar trebui să fie obositor.

-tehnici retorice:

-repetiții:,,tipul;nu vreau,vreau;vei;ta;

-enumerări:,,esti ocupat și obosit;ești un artist,un original,un aventurier;vei munci,vei câștiga,vei avea;mașina ta,familia ta,respectabilitatea ta;sminteală,iluzii,fanatism;

-formulări memorabile:,,episoade de refacere;poftă de metefizică;alunecări depresive;plezirsmul blând;parcurs nobil;zel constructiv și agitație dizolvantă;

-surprize ale discursului: ,,arzi eroic lumânarea la ambele capete;pendulezi între eroism și activism bezmetic;din ambiția unei bogății cognitive fără măsură,poți ieși sărăcit și strâmb”

-Limbajul colocvial,familiar are o mare încărcătură afectivă;sunt folosite formule de adresare, pentru implicarea ascultătorului; simplitate, degajare si naturalețe;adresare directă=persoana a doua singular:,,îți,ți,te, n-ai timp,ești,ai vrea,aștepți;

3=Rolul persoanei întâi sete de a spune adevărul, marcă a oralităţii naratorului, având rolul de a marca stilul direct şi de a caracteriza personajul prin limbaj.Trecerea spre persoana a doua orientează discursul spre cititor,arătând idei despre oameni și situațiile lor.

4=Cum ne trecem și ne petrecem viața?

A trece are sensul de a trăi,a viețui,a străbate;

A petrece are sensul de a sfârși

E vorba de o creștere la nivel spiritual, o evolutie a propriei personalități, caracter. Este o diferență  între cei care trec și cei care cresc în viață.

5=platitudine=banalitate, mediocritate,comun;

      solemn=Important; grav, serios.

,,platitudin solemne”este o ironie=mediocritate importantă;

Întrebările:,,ce sens au lucrurile?cum trăim?la ce bun?”sunt banale,sunt ale omului obișnuit care se întreabă fără a se gândi să și răspundă,ar dori poate să reflecteze la rostul vieţiidar ocupat şi obosit crede că viaţa îi e dată ca să se simtă bine, să se bucure, să se distreze și astfel autorul are o atitudine ironică despre frumusețea uitată a vieții.

6= ,,A arde lumânarea la ambele capete” este o expresie care arată că o persoană încearcă să trăiască într-un ritm care pune o mare presiune asupra resurselor sale fizice și emoționale. Frica asociată cu acest tip de activitate are de-a face cu faptul că,, aprinderea lumânării la ambele capete” implică faptul că individul folosește rapid acele resurse, fără să-și ia timp pentru a le reumple. Ca urmare, există o anumită îngrijorare că acest tip de activitate va duce în cele din urmă la colaps,eșec și, chiar  la  suferințe permanente din care individul nu se va recupera niciodată complet.

7=Orice individ dorește să fie altfel decât ceilalți prin acțiuni cu succese,prin a scrie despre ceva,prin performanțe.Sunt dorințe care pot deveni ușor eșecuri care-l dezamăgesc și acesta ajunge repede la nemișcare,la stagnare.Față de un asemenea ins,autorul are o atitudine ironică și se îndepărtează,nu că nu ar înțelege astfel de oameni,dar îi socotește inutili pentru societate,

Pag.177

Valori și alegeri

1=Aspecte pozitive ale traseelor existențiale

-viața este dată pentru bine,bucurii,distracție

-lucrul pentru trăi în liniște

-se stabilește pri a face parte dintr-un grup

-dorința de a fi deosebit

-imagine despre realizări ale vieții

-se crede model pentru cei din jur

- relaţia omului în interiorul fiinţei sale, evidenţiind în mod armonios alcătuirea lui dintr-un trup, o inimă, un spirit, în unitatea unei singure persoane.

-dorința de a învinge în viață

-viața pentru realizări deosebite

   Aspecte negative ale traseelor existențiale:

-speranța de nu avea parte de o nenorocire

-preocupări banale,comune ,de consum

-existența din iprovizații,falsuri

-un drum al vieții incorect poate duce la neîmpliniri

-riscul de a fi incapabil,un nimic

2=

a=Autorul își exprimă direct ideile prin dinamica unei gândiri  libere ușor ironice printr-un monolog familiar cu cititorul,prin întrebări,explicații,adresări directe;Indiciile evaluării arată cele șapte tipuri de trecere prin viață:A,B,C,D,E,F,G;

b=Cred că tipurile existențiale preferate de autor sunt tipul D-Pragmatismul,  adevărul este numai ceea ce este util şi avantajos,omul se manifestă pentru realizările vieții sale,căpătând experiența de viață//tipul E-Căutarea de sine prin disciplină spirituală întemeiată pe judecată,gândire,rațiune,echilibru sufletesc//tipul F-Cercetarea și reflexivitatea car înseamnă căutarea adevărului//tpul G-dedicația,adică realizarea a ceva care va rămâne peste timp.

Cred că autorului îi sunt neplăcute tipurileA;B;C—prin care omul nu gândește la sensul vieții sale,la mijloacele de trai,de împlinire fără a fi deosebit ,rămânând un om banal,comun,fără perspective.3=Valori:prestigiul,cunoașterea,cinstea,credința,originalitatea,ordinea,altruismul.

4=Cred că în societatea actuală domiant ar fi tipul D-Pragmatismul-peentru că trebuie să existe cunoaşterea prin educaţie cu ajutorul unor instituţii care să dea oamenilor libertatea gîndirii şi comunitatea ideilor. Pot asocia acest tip cu felul de a fi al unui bun prieten mai mare care mi-a spus că liceul este pentru el a doua familie,pentru că i-a format o imagine clară despre ce vrea să realizeze și anume i-a arătat pașii importanți în informatică.

5=Preferabile pentru societate consider tipurile D-Pragmatismul și G-Dedicația.

6=Alte trasee existențiale  pot fi : Devenirea ființei umane.=omul își construiește viața prin efort;

Alegerea conștientă, adică angajarea într-un destin personal alături de ceilalți oameni;

Împreună-omul nu este singur,este o ființă alături de cei cu care e nevoit să existe.

7=Observând oamenii îi pot include în diverse categorii:luptători,muncitori,ambițioși,organizați, nerăbdători, impulsivi, își iau energia de la ceilalți oameni.Și totuși oamenii nu pot aparține unei anumite categorii,pentru că unii pot cădea ușor sub influența unei alte categorii pozitive sau negative și se pot transforma,alții rămân costanți felului de a fi și nu se transformă sunt fideli educației primite,chiar urcă pe o treaptă mai înaltă a vieții.

8=Cred că un om poate avea comportamente din mai multe categorii. petrece mult timp muncind; puternic motivat,dar și nerăbdător, dar și impulsiv și apoi nu simte nicio grabăcând are de îndeplinit diferite sarcini.Acest tip își poate schimba tipul de trecere ușor.

 Dincolo de text

1=Ordinea traseelor existențiale pe care o cred  eu:D-Pragmatismul;G-Dedicația;F-Cercetarea și reflexivitatea;E-Căutarea de sine//nu mă identific cu: c-Așteptarea de sine;A-Subzistența;B-Consumul.

2=Tipul de a deveni antipatic celorlalți:

Divulgarea unor lucruri extrem de personale poate lăsa un sentiment de neîncredere

Pun întrebări, dar evită să vorbească despre eipentru a distrage atenţia de la ei înşişi,

Ascunderea emoţiilor este o strategie mai bună pentru a fi plăcut de ceilalţi oameni, decât încercarea de a ascunde ceea ce simţi

Se comportă exagerat de frumos, de parcă ar ascunde ceva în spatele altruismului său.  

Lipsa simţului umorului şi a zâmbetului care joacă un rol important în impresia lăsată celor din jur 

În loc de sfârșit

                           Compunere –Ce nu aș vrea să fac în viață

Cred că  există o serie de lucruri pe care trebuie să le evit cu strictețe în viața care mă așteaptă.Unele aspecte le învăț din familie,altle la școală,altele din întâmplările cu prietenii.De exemplu- stagnarea,lipsa de activitate,că merg la cursuri zilnic,îmi fac temele bine sau caut să fie corcte,e bine,dar ar trebui să mă preocup și de alte activități:sportul,îmi place să joc basket,îmi place să rezolvprobleme de informatică,deși unele sunt exagerat de grele sau să văd filme istorice.N-aș vrea să amân anumite activități,nu numai învățătura,pentru că timpul este valoros și apoi n-aș vrea să mă plâng că a trecut și n-am căutat soluții pentru a depăși obstacolele care sigur vor apărea.Mă vor ajuta părinții.cei din familie,prietenii,dar ce voi face dacă voi fi o dată singur ,atunci eu voi găsi o soluție.Și aiată cum n-aș vrea să mă las descurajat de eșecuri,parte inevitabilăa vieții.Trebuie să învăț de acum să mă ridic mai puternic.Sper să nu am nereușite,am văzut cazuri și la prietenii mei,erau atât de triști,că li se schimbase fața,gesturile erau încete,am vrut să-i compătimesc,dar deodată mi-am adus aminte de un personaj disperat,rămas singur pe o insulă,dintr-un film  și felul în care a înfruntat viața aspră și atunci am început să povestesc întâmplarea,să-i fac să creadă că sunt  la fel și am rușit,încet,încet au vorbit,au zâmbit,s-au schimbat.

1. Nu se complac în zona de confort: Oamenii de succes înțeleg că dezvoltarea personală și profesională necesită ieșirea din zona de confort. Ei evită stagnarea și caută provocări noi și oportunități de creștere.

2. Nu amână: Procrastinarea este un obicei pe care oamenii de succes îl evită cu înverșunare. Ei știu că timpul este resursa lor cea mai valoroasă și se asigură că își gestionează timpul eficient.

3. Nu se plâng: Oamenii de succes evită să se plângă și să se lamenteze asupra problemelor. În schimb, ei caută soluții și acționează pentru a depăși obstacolele.

4. Nu se lasă descurajați de eșec: Eșecul este o parte inevitabilă a vieții, dar oamenii de succes nu se lasă descurajați de el. Ei văd eșecul ca o oportunitate de învățare și se ridică mai puternici decât înainte.

5. Nu își pierd timpul cu oameni toxici: Oamenii de succes își aleg cu grijă cercul social și evită relațiile toxice sau oamenii care îi trag în jos.

6. Nu se compară cu alții: Compararea constantă cu alții poate afecta încrederea și stima de sine. Oamenii de succes își concentrează energia pe propria creștere și dezvoltare.

7. Nu evită riscul: Oamenii de succes înțeleg că unele riscuri sunt necesare pentru a obține recompense mari. Ei nu se tem de riscuri, ci le evaluează și le gestionează în mod inteligent.

8. Nu ignoră sănătatea: Sănătatea este o resursă esențială. Oamenii de succes acordă o atenție deosebită dietelor sănătoase, exercițiilor fizice și somnului pentru a-și menține vitalitatea.

9. Nu refuză feedbackul: Oamenii de succes sunt deschiși la feedback și caută să se îmbunătățească în mod constant. Ei nu se simt amenințați de critică, ci o folosesc pentru a-și perfecționa abilitățile.

10. Nu renunță la vise și obiective: Indiferent de obstacolele pe care le întâmpină, oamenii de succes nu renunță la visele și obiectivele lor. Ei își mențin determinarea și persistența în urmărirea a ceea ce își doresc.

În concluzie, oamenii de succes au în comun faptul că evită anumite obiceiuri și mentalități care le-ar putea împiedica să-și atingă obiectivele. Aceste evitări le permit să rămână concentrați, motivați și orientați spre succesul lor pe termen lung. Este important de înțeles că aceste principii pot fi aplicate în orice domeniu al vieții și pot servi drept ghid pentru cei care aspiră la succes.

 

 

 

 

 

 

 

,,De veghe în lanul de secară”de J.D.Salinger

,,De veghe în lanul de secară”de J.D.Salinger

1=Diferența de vârstă între cele două personaje se marchează prin:apelative,,băiete,domnule profesor,sir”; pronume:,,tu,vă,”; verbe la persoana a doua plural:,, vreți să m-ajutați, vă mulțumesc”;tonul adresării:,, am răspuns precipitat, tonul lui nu mai era ironic, era de-a dreptul veninos”;  ,,privirea spre mine cu o expresie foarte gravă și a început din nou să dea din cap”. 

2=cuvinte,expresii specifice unui adolescent:,, nu cred c-am să-l iert c-a citit cu glas tare toate rahaturile alea; Numai de-ar fi încetat naibii să-mi mai zică "băiete"!;am început să-i trag niște bărbi; nu prea m-ajută mintea, că sînt cam cretin ; nu trebuie să te concentrezi prea mult cînd vorbești cu un profesor; n-aveam nici un chef să-i povestesc; era cea mai mare lepră din cîte am întîlnit vreodată;”

3=Conflictul între profesor și băiat

Holden,,băiatul”merge la profesorul de istorie,Spencer. Din cinci examene pe care le susținuse picase patru, ceea ce însemna că nu mai putea fi primit în școala pe care o urma. Totuși merge să-și ia rămas bun de la domnul Spencer care era bolnav de gripă și află că și domnul Spencer îl picase. Discuția îl stânjenește cât se poate de tare, fiindcă i se arată lucrarea, fără să fie ocolit nici mesajul de la sfârșit, cel în care îl asigură pe profesor că nu se supără dacă-l „trântește“, căci egiptenii (despre care trebuia să scrie) chiar nu-l interesau. Băiatul este cu adevărat iritat când profesorul său îi reamintește permanent de lucrarea lui dezastruoasă de la istorie și de faptul că nu avea de ales decât să-l lase corigent.,că-i spune,,băiete”,se preface a fi de acord cu observațiile profesorului,mințind că nu-și dă seama de ce i se întâmplă,că nu-l preocupă deocamdată viitorul și caută să plece din camera profesorului. Termină discuția cu bătrânul domn Spencer, despre care tânărul are o părere destul de bună, deși nu ține să o afișeze și chiar i se pare că acesta îi urează noroc.

4=Cele două personaje nu reușesc să comunice,fiindcă diecare are dreptate în felul său:Profesorul este nemulțumit de lucrarea băiatului,de felul în care este nepăsător de soarta lui:Băiatul este un adolescent cu probleme de atitudine, crize sufletești provocate în mare parte de vârstă și de faptul că nu este înțeles și de care el nu reușește să se detașeze,are o viziune asupra vieții și a oamenilor mai diferită, pesimistă.

5= Profesorul său de istorie îl îndeamnă să-și reconsidere atitudinea,iar băiatul parcă se schimbă din momentul când își amintește de domnul Haas și apoi când este întrebat de viitorul său și cu un alt ton îi explică profesorului că fiecar om trece prin momente dificile.Se apropie de profesorul pe care-l disprețuise și-ncearcă să-l împace cu rugămintea  de a nu se necăji din pricina lui.De parcă i-ar purta de grijă îi mulțumește,rugându-l să se îngrijească de sănătate și refuză ceașca de cacao.Pleacă și-n urmă i se pare că profesorul îi urează,,noroc.” Vocea băiatlui, alternând între nepăsare și delicateţe îi permite să se distanţeze de eul fals pe care frazele lui nesincere le rostise și, în felul lui neobișnuit, chiar arată asta.

6= Jean Valjean=bătrân

Jean Valjean este personajul principal alromanului,,Mizerabilii” de Victor Hugo. Dupa 19 ani de temniță, el se va ascunde sub identități false, deoarece este prigonit de polițistul Javerf.
Devenit un bogat industriasș(sub numele de M. Madeleine), el își va dedica existența ajutorării celor oropsiți și asupriți.

=,,Anticarul”este un personaj al fragmentului din volumul,,Inocenții” de Ioana Pârvulescu,un anonim,numele lui este legat de obiecte,obiceiuri vechi, este prezent în amintirea autoarei ca un personaj ce trăiește în afara timpului. Acest personaj ilustrează chipul unui magician înțelept fascinant prin înfățișare și comportament. Niște copii descoperă în anticariat o carte care se chema „Ziua de 35 mai.”După ani,naratoarea descoperă cărțile lui Mircea Eliade și-și amintește de cum bătrânul anticar îi învățase pe copii să iubească și să descopere secrete.Trăiește un moment magic:literele unui titlu de carte au devenit ,,mici lumini ca stelele căzătoare pe cer, într-o zi de august”,este clipa reîntoarcerii în anii copilăriei,în curtea și încăperea bătrânului anticar și astfel este dezlegat misterul datei de naștere.Romanul ,,Maytrei”cu numele unei femei ascundea cifra,,trei”,era cartea pe care bătrânul o avea alături mereu.Secretul a fost descoperit,iar ziua de trei mai a devenit ziua unei amintiri din copilărie.

=tânăr=Ștefan,personaj din piesa de teatru,,Jocul de-a vacanța” de Mihail Sebastian,este un tânăr sportiv care,probabil,își dorește o deconectare,urmărește existența unei vacanțe departe de orice grijă.Vorbește calm,este surprins de bănuielile lui Bogoiu,le respinge liniștit,dorind să trăiască momente netulburate.,,Lenea”lui Ștefan înseamnă,poate,un joc cu dorința de a se odihni,este o dorință a fericirii înțelese numai de el.Gesturile lui par a fi nepoliticoase,ușor arogante.

=bătrâ/tânăr=în ,,Memorii de Mircea Eliade

Bătrânul profesor, Nicolae Moisescu, este cel care ajunge să devină profesorul preferat al unui elev rebel și neînțeles: „M-a cucerit de la cea dintâi lecție, și a rămas preferatul meu până la moarte, câțiva ani mai târziu, Nicolae Moisescu, profesorul de științe naturale”. Materia predată de el găsește ecou în elevul răzvrătit care, parcă prin farmec, începe să înțeleagă zoologia, sigurul lucru care-l interesează, de fapt.

 

(fragment.......dacă ți se cere)

„Totul m-a fermecat, la început, la liceu. Îmi plăcea mai ales pentru că la fiecare materie aveam un alt profesor. M-a cucerit de la cea dintâi lecție, și a rămas preferatul meu până la moarte, câțiva ani mai târziu, Nicolae Moisescu, profesorul de științe naturale. Era înalt, foarte slab, aproape uscat, şi părea mai bătrân decât era pentru că avea părul și mustățile albe. Vorbea încet, rar, parcă și-ar fi economisit forțele, și vorbea plimbându-se prin fața băncilor, cu pași mici, ușori, întretăiați de scurte opriri ca să poată privi mai bine, adânc, în ochi, unul din elevi. Zâmbea după fiecare frază, parcă ar fi vrut să sublinieze punctul și pauza care trebuiau s-o separe de fraza următoare. Întovărășea expunerea cu gesturi largi, leneșe, și atunci înțelegeai cât de perfect izbutise să-și dozeze puțina energie de care dispunea. Avea acest obicei: venea cu microscopul în clasă și ne chema pe rând să privim, și apoi ne punea să desenăm pe tablă cele ce văzusem. Arareori unul din noi izbutea să reproducă, foarte aproximativ, acele stranii forme irizate, madreporice, pe care le descopeream, le abuream, le pierdeam și le descopeream din nou, învârtind încet șurubul microscopului. M-a remarcat, cred, pentru că mă număram printre cei care se dovediseră în stare să deseneze ce vedeau. De atunci, nu m-a mai slăbit. Mă privea mereu în ochi, parcă mi-ar fi cerut părerea, îmi punea necontenit întrebări. Pe nesimțite, m-am trezit că sunt anumite taine pe care le înțelegeam. Erau tainele acelei puteri misterioase pe care Moisescu o numea „Natură”, înțelegeam de ce fluturele de pădure are aripile de culoarea scoarței de copac, de ce ariciul este prevăzut cu țepi, de ce bărbătușii atâtor păsări sunt mai exuberant împodobiți decât femelele. „Natura” făcuse toate acestea ca să-i camufleze, să-i apere, să-i selecționeze. Existau deci anumite legi pe care le puteai descifra ‒ și atunci toate lucrurile căpătau înțeles și noimă. Lumea nu se mai arăta ca o aglomerare de vietăți și întâmplări fără legătură între ele, ci se dovedea a fi rezultatul unei voințe unice și irezistibile. Așa cum mi se releva ea din lecțiile lui Moisescu, „Natura” era însuflețită de un singur elan: acela de a crea viața și de a o menține, în pofida tuturor piedicilor și dezastrelor. În iarna aceea, am învățat ce înseamnă instinctele de conservare a individului şi a speciei. Dar mai cu seamă am învățat să iubesc şi să disting felurite animale, îndeosebi reptilele, batracienii şi insectele. Nicolae Moisescu ni le arăta în planșe colorate, sau împăiate, sau conservate în borcane cu alcool, în insectare. Apoi, le-am contemplat, cu întreaga clasă, la Muzeul de Științe Naturale de la Șosea. Am revenit de atunci, cu regularitate, în fiecare duminică, toată iarna aceea. Şi cu câtă nerăbdare n-am așteptat să se desprimăvăreze, ca să pot, în sfârșit, să pornesc după insecte în pădurile din jurul Bucureștiului... Poate că pasiunea aceasta pentru științele naturale m-a salvat, m-a ajutat să traversez criza în care intrasem, aproape fără să-mi dau seama, şi care nu era numai o criză de pubertate. Căci în afară de zoologie nu mă interesa nimic. Nu pregăteam lecțiile, ci-mi petreceam tot timpul liber pe maidanul Primăriei şi în pivnițele Universității. Rămăsesem prieten cu aceleași haimanale din mahalaua mea, iar, dintre noii colegi de liceu, mă legasem mai ales cu cei mai leneși și mai arțăgoși.”

                                                        (Mircea Eliade, Memorii)

 

De citit

Evoluția unui elev reprezintă suma unui întreg complex de factori, între care școala și profesorii joacă un rol important. Eu cred că un profesor influențează evoluția unui elev, pentru că este autoritatea care îi deschide calea către cunoaștere, care îi ghidează pașii și îi modelează viitorul, atât prin cunoștințele transmise, cât și prin modelul de personalitate pe care i-l oferă. În primul rând, evoluția unui elev urmează o cale cronologică, începând cu primele etape ale învățământului obligatoriu, până la ultimii pași reprezentați de facultate și alte specializări ulterioare. Din primele clipe ale acestei evoluții, calea elevului este ghidată de profesorii pe care îi întâlnește în calea sa și care își lasă amprenta asupra sa. Începând cu educatoarea de la grădiniță, apoi cu învățătoarea din primii ani de școală și până la profesorii de gimnaziu, liceu, facultate, fiecare cadru didactic lasă ceva din sufletul și personalitatea sa în mințile și spiritele copiilor pe care-i educă. Așa se întâmplă, spre exemplu, cu profesorul Nicolae Moisescu, cel care ajunge să devină profesorul preferat al unui elev rebel și neînțeles: „M-a cucerit de la cea dintâi lecție, și a rămas preferatul meu până la moarte, câțiva ani mai târziu, Nicolae Moisescu, profesorul de științe naturale”. Materia predată de el găsește ecou în elevul răzvrătit care, parcă prin farmec, începe să înțeleagă zoologia, sigurul lucru care-l interesează, de fapt. În al doilea rând, un profesor nu este doar un simplu transmițător de cunoștințe. În prezent, informațiile sunt accesibile tuturor și la îndemâna oricui, iar profesorii nu mai sunt singurii deținători ai adevărului științific, după cum nici cărțile nu mai sunt singurele resurse ale cunoașterii. Atunci, rolul profesorului în evoluția unui elev devine și mai important, deoarece îi revine misiunea de a-i ghida învățarea și de a-i oferi un model de comportament, sub toate aspectele. De la modul de a vorbi și de a reacționa în anumite situații, până la vestimentație și gusturi culturale în materie de muzică, artă, film literatură, un profesor trebuie să deschidă mintea elevilor săi și să sădească acolo semințe ale cunoașterii ale căror roade se vor vedea peste ani și ani. Așa procedează, spre exemplu, profesorul de istorie al lui Marin Preda, care, conștient fiind de pasiunea elevului pentru materia sa, îl valorizează la o oră de inspecție, atunci când are nevoie de un răspuns care să demonstreze nu numai buna cunoaștere a materiei, ci, mai ales, înțelegerea ei. Comportamentul profesorului, descris în romanul autobiografic „Viața ca o pradă” reprezintă un model pentru tânărul care abia pășea pe drumul spre cunoaștere. Așadar, profesorul are un rol esențial în evoluția unui elev, atât prin cunoștințele transmise, cât și prin rolurile complexe pe care le are în formarea personalității și a caracterului său. 

Aforisme

 

Aforisme

1=,,Viața este o sarcină;o porți mai lesne,dacă o ușurezipentru alții.”= Fiecare moment este o oportunitate de a-ți schimba viața, pentru că în orice moment poți să îți schimbi modul de a simți
2=,,Lumea este cum o vezi;însă oamenii sunt cum sunt.”

Cred că  Deseori, oamenii cu care relaționăm  nu sunt ceea ce dorim noi să fie. Sigur, dăm  vina pe soartă, conjunctură sau pe ghinion, dar nu ne gândim, niciun moment, că de fapt și noi putem fi cei vinovați. Ar fi poate bine să reflectăm o clipă(doar) atunci când spunem,sau gândim, că toți oamenii sunt răi și doar noi ,numai noi,suntem cei buni. Asta cum bine zice  vocea anonimului necunoscut  care afirma că „Toată lumea este rea ! Doar eu sunt ca  lumea”.Fiecare  vede lumea așa cum este, celălalt vede lumea așa cum este el. Timpul ne tratează pe toţi la fel, iar diferenţele între oameni sunt date de alegerile fiecăruia. Printre multele alegeri pe care ar trebui ori suntem nevoiţi să le facem, să alegem în primul rând să trăim frumos şi cu un scop. Să ne ferim de o viaţă trăită monoton şi-n grabă pentru că timpul nu îndrăgeşte pe nimeni în mod special.  

3=Binele făcut de oamenii răi: Este ușor pentru un om sa devina rău.Neagă adevărul, se preface, își pune masca bunătății și se străduiește să-i convingă pe alții că este bun, prin manipulare și înșelăciune. Sunt oameni răi care încă au o conștiință și aceștia pot deveni buni,înțeleg că bunatatea le aduce pace interioară și liniștea sufletească și atunci întorc binele pe care nu l-au înțeles ,înlătură suferința și aduc bucurie celor din jur și-atunci binele făcut de ei trebuie primit.

Béranger din piesa ,,Rinocerii”de Eugen Ionescu își apără condiția, fără să capete nimic în schimb, întrucât ceva din adâncul lui insondabil îi interzice să se înroleze sau să adere cu fanatism la un mod de a fi barbar. ÎnȚelege că va rămâne ultimul om, în timp ce toți din jurul lui au devenit neoameni,el este incapabil de violență și de ură, ceva din adâncul lui îl condamnă la tandrețe și la compasiune

4=Arta vieţii

înseamnă Rezervă, discreţiune, cumpătare, în genere negaţiune şi în rezumat abnegaţiune.

,,Arta vieții” este o fațetă a expresiei frumosului, de a fi bine. Starea de bine reprezintă elementul care stă la baza evoluției și dezvoltării personale.Starea de bine este legată de mai multe aspecte ale vieții: fizic, emoțional sau spiritual. O baza emotională sănătoasă îți permite să iubești, să ai încredere, să ierți și să îi accepți pe ceilalți. Acceptarea ne permite să privim obstacolele ca pe probleme cu soluții de rezolvare. Arta vieții înseamnă înțelegerea lumii. Există o bucurie care este mereu căutată în lucruri frumoase. Este dorință omului de a găsi sau de a crea bucurie în multe lucruri. Aceste lucruri definesc o persoană. Natura a creat frumusețe de milenii și suntem parte a procesului de creație.

---un aforism propriu:Prin arta vieții înțelegifrumosul naturii.

5=Oamenii inteligenți, deștepți, manifestă o nesiguranță în rațiunea lor, datorită faptului că înțeleg părerile diferite – cu cât cunoștințele sunt mai numeroase, cu atât trebuie să stăpânească mai multe lucruri. Pentru ei, veșnica lor dorință de a se autodepăși îi face diferiți și speciali, ceea ce, însă, este în detrimentul integrării cu succes în societate. Oamenilor inteligenți le este greu să comunice cu oamenii obișnuiți, deoarece lucrurile de care sunt interesate cele două grupuri sunt radical diferite. Oamenii inteligenți sunt adesea confundați ca fiind excesiv de critici și chiar aroganți.

  Oamenii proşti îi critică mereu pe toţi cei din jurul lor şi pretind că sunt mai deştepţi decât toţi ceilalţi. Un prost are o singură idee, una și bună, se încăpățânează s-o aducă la îndeplinire și, în cele din urmă, reușește,iar cei din jur îl aplaudă,pentru că sunt la fel. Ei nu realizează condiția în care sunt, dimpotrivă, cred că sunt descurcăreți, instruiți, ba chiar erudiți. Cei proști se bucură de viață, de tinerețe, de dragoste, fără să distrugă aceste daruri prin încercarea de a le înțelege. Prostul este cel care știe, n-are dubii și este dispus oricând să dea explicații convingătoare. Și, pentru că știe că știe atât de multe și n-are frământări, este și fericit și se-nțelege cu cei asemenea lui.

6=CONSECÍNŢĂ  efectrepercusiunerezultaturmare, (înv.) urmă, (fig.) rod. (O ~ favorabilă ce rezultă de aici.) 2. v. consecvent.

Oamenii cu consecințe sunt cei care acționează) statornic, conform cu principiile lor, credincioși ideilor lor. Să fii un om cu principii, înseamnă să fii o persoană cu păreri și convingeri ferme, de regulă morale și, trăind, să le respecți întocmai, în tot ceea ce înfăptuiești.,știind că urmările sunt favorabile. Asemenea oameni ar trebui să ofere repere de viațăpentru că ei știu că totul este pentru binele celor dein jur.Da,cunosc astfel de oameni:părinții,bunicii mei,unii profesori din gimnaziu care m-au învățat să ascult și părerile altora, să cântăresc, să mă întreb, să aleg și să mă îndoiesc uneori de alegerile mele.

  Nu,n-am cunoscut încă oameni care nu gândesc la ce va urma dacă acționează greșit și nici nu-mi doresc,ce să învăț de la ei?Cred că n-au experiența de viață,sunt neîngăduitori, nemiloși, intoleranți, egoiști și-atunci nu vreau să-i cunosc,îi voi evita.

7=povestire autobiografică—Un om cu consecințe

Consecințele pot fi bune sau rele, dar, cel mai adesea, se referă la ceva neplăcut. Pentru că este o povestire autobiografică, voi spune câteva întâmplări din scurta mea viață.Când eram mic,mic îmi plăcea să mă foiesc pe scaun, iar mama îmi spunea că ,dacă voi continua așa, s-ar putea să cad,eu însă continuam și chiar cădeam. Aceasta era  o consecință naturală. Ce am desprins din această întâmplare: mama a avut dreptate, chiar am căzut și pe viitor pot să am încredere în ce-mi spune.  La grădiniță aveam dificultăți în a împărți piesele de Lego. Indiferent cât de multe erau,le voiam fix pe cele pe care le avea Patrik,colegul din fața mea,care considera că este proprietarul de drept al pieselor și nu dorea să le împartă. Doamna educatoare ne-a luat de câteva ori cutia cu piese de Lego pentru tot restul după-amiezii și ne-a dat amândorura jucării asemănătoare și astfel am reușit să găsim o modalitate de a colabora și a le împărți.În clasa pregătitoare mi s-a întâmplat să fac dezordine în locul în care stăteam,iar consecința logică a fost că mi s-a impus să strâng,să curăț. Nu mai târziu sau după ce voi mai scrie sau citi,ci atunci pe loc. Când în mod repetat amânam să-mi  fac temele,pentru că atracția tabletei era mare sau nu participam la treburile casei,la cumpărături alături de părinți, consecința logică era  limitarea activităților plăcute.Unul dintre părinți,de obicei,mama îmi spunea zâmbind că a făcut curățenie și nu-mi găsește tableta,eu o căutam ore și o găseam,culmea,în weekend.

Am înțeles că o consecință are menirea de a mă disciplina, de a-mi hrăni sentimentul de responsabilitate și de siguranță.

 Recent am văzut „Dark Waters” pe Netflix, cu Mark Ruffalo și Anne Hathaway în rolurile principale. E unul dintre cele mai puternice filme făcut după o întâmplare reală care a generat și încă generează consecințe pentru toți locuitorii planetei.Și după vizionare mi-am amintit o întâmplare asemănătoare la care am fost martor.Am plecat împreună cu tatăl și bunicul la munte să urmărim o demonstrație a parapantiștilor, un adevărat festival al zborului cu oameni îndrăzneți ce străbat cerul doar cu ajutorul vântului şi al curenţilor de aer și cu o condiţie,să nu atingă pământul decât la finalul cursei.În urcușul muntelui am trecut un râu format de o cascadă ce parcîăcobora din înaltul cerului.Și toți ne-am oprit lângă o căprioară ce se zbătea de parcă înghițise ceva neplăcut.Cei de lângă mine au chemat salvamontiștii care ne-au spus că au mai găsit câteva animale în starea aceasta și au dus-o și pe ea la un cabinet veterinar.După un timp am aflat adevărul:în zona aceea apa era poluată din cauza turiștilor ce aruncau resturi.Acest exemplu cutremurător ilustrează o realitate sumbră, care ar trebui să îngrijoreze fiecare om,pentru că există consecințe grave.

 

 

 

 

Filmul de actualitate,,Bacalaureat”

 

Bacalaureat

1=Cu toate că nu i se întâmplă nimic extrem de grav, năpădit de teama că fiica lui ar putea eșua la examen și că diploma de bacalaureat nu va fi trimisă la timp, tatăl fetei începe să acționeze uitând, totuși, că în acest mod încalcă toate principiile pe care i le-a insuflat fiicei lui. Realizatorii filmului nu pun accent pe identitatea agresorului, personajul principal fiind Romeo,un tată care nu ezită să recurgă la compromisuri, pentru că nu poate suporta gândul că fiica sa nu va avea șansa unei vieți mai bune decât a lui.Alege calea pe care o consideră sigură,dorind ca fiica sa să treacă bacul,arătându-i soției că la examenul care este fără importanță  se poate copia și așa ,plecând din țară,  poate ajunge într-o lume normală.ÎI explică soției,Magda, că ceea ce va face e corect pentru fiica lor,indiferent de incorectitudinea faptelor.Romeo stă sprijinit de un blat de lucru, este o poziție care arată că este alături de persoana din fața lui, încearcă să nu rămână niciodată indiferent,atent în ceea ce priveşte acţiunile şi decizii şi are  înclinaţie spre analiză,cântăreşti o situaţie şi compară argumentele pro şi contra.Furios că nu i se dă dreptate,pleacă din cameră.

=operatorul prezintă locul în plan de ansamblu un loc modest:bucătăria întunecată,oprește camera de filmat pe lampa de deasupra mesei,apoi arată mașina de spălat și pe cei doi actori,pe rând pe fiecare în prim-plan: bărbatul stă rezemat,femeia este așezată pe scaun și fumează;alături este operatorul de sunet care captează cu microfonul sunetul mașinii se spălat ca o muzică tristă ce se înrerupe, se alătură tensiunii din dialogul celor doi actori,iar voicile celor doi sunt joase,nu vor să fie auziți din afara camerei.Sunt surprinse și gesturile celor doi,mimica fețelor serioase,supărate,vestimentația.

=regizorul este în fața locului unde se filmează,urmărind replicile actorilor,mimica,dă indicații operatorului de imagine și celui de sunet,întrerupe filmarea,corectează alături de scenarist unele imperfecțiuni,iar după terminarea filmului merge la montaj și urmărește vocile actorilor,respectă scenariul.

2=în fragmentul din manual este surprins dialogul părinților unei fete care a suferit un accident,viol,înaintea examenului de bacalaureat.Romeo,tatăl, consideră că este de datoria lui să se dea peste cap pentru a se asigura că Eliza va obţine nota necesară admiterii la bursa care-i permite plecarea din ţară. Magda, soţia, nu e de acord: „Gândeşte-te bine. Odată ce o ia pe calea asta nu mai e drum de întors”. Persoană corectă, ea îl avertizează. Ca personaj, soţia e suferindă, nu zâmbeşte, fumează şi pare că e lipsită de putere.

3=Relația dintre cei doi soți este tensionată,sunt distanți,nu par că se-nțeleg,fiecare are o părere proprie:tatăl ar face orice compromis pentru a-și vedea fata reușind la bac,mama vrea ca examenul să- fie luat corect.

4=Romeo vrea să determine viitorul „fără compromisuri“ al fiicei sale bazându-l totuși pe un compromis,pe,,pile”,mai ales în urma accidentului fetei, iar acest fapt este respins de soţia sa care consideră că fata poate lua examenul corect.Fiecare își iubește în felul său fiica.

5=Romeo consideră că este de datoria lui să facă orice pentru a se asigura că fata lui va obţine nota necesară admiterii la bursa care-i permite plecarea din ţară. Simte că totul se prăbuşeşte în jurul lui şi poate pierde tot ceea ce are.Este o ambiție pe care o vede îndeplinită prin fiica lui,aceasta dorește să rămână și să urmeze cursurile la Cluj.

6=Ambii părinți își iubesc fata,dar fiecare vede reușita ei în viață în mod diferit:tatăl o vede plecată pentru as tudia în altă țară și e capabil de orice compromis;mama dorește corectitudine în viața fetei. Este în film obsesia părinților ca  fiica lor să nu le repete greșelile, dorința de a-i asigura „un trai mai bun.

=Tatăl fetei consideră că este de datoria lui să sacrifice orice pentru a se asigura că fata va obţine nota necesară la bac pentru admiterea la bursa care-i permite plecarea din ţară și apelează astfel la cercul de „pile, cunoştinţe şi relaţii“chiar dacă nu este legal.

=,,Bacalaureat este un film despre noţiunea de sacrificiu al unui părinte pentru copilul lui. O problemă a filmului este între nevoia de liber-arbitru, adică cu libertatea de a lua decizii a părinților fetei și chiar a fetei și protecția pe care aceștia o vor pentru copilul lor.Tatăl consideră că este de datoria lui să se  asigure că Eliza va obţine nota necesară admiterii la bursa care-i permite plecarea din ţară. Vrea să determine viitorul „fără compromisuri“ al Elizei tocmai bazându-l pe un compromis, iar acest fapt este respins de soţia şi, mai ales, de fiica sa. 

Textul argumentativ


Textul argumentativ

2=Ipoteza de la care pleacă autorul este că din operele literaturii pot fi extrase învățături pentru suflet și pentru cunoașterea vieții.

3=Autorul consideră că generația din care face parte a înțeles că operele importante ale literaturii trebuie să fie prilej prin care mintea și sufletul omului să afle îndrumări,să ia contact cu frumusețea  cuvintelor,a altor imagini ale vieții decât cele obișnuite,cu sentimente înalte,deosebite, de generozitate,cinste.O,,carte mare”,deosebită,recunoscută,perfectă devine  o minune, miracol, poveste minunată,fiindcă aduce prin cuvinte adevăruri,exprimări frumoase,descoperiri,dorințe de a vedea dincolo de normal,firesc.Acea carte remarcabilă aduce în ea calitățile umane învățate din viață și din discipline ale gândirii.Astfel autorul se identifică cu cititorul superior,rafinat,inteligent,cunoscător al filozofiei,eticii,esteticii,poeziei,al creațiilor superioare.

4=Autorul își exprimă o opinie proprie despre învățătura desprinsă din cărțile,,nedidactice”,acelea folosite de școală,dorind să convingă pe orice om că se poate bucura de învățătură și din operele importante,deosebite ale literaturii.

5=Autorul se delimitează de opinia celor care susțin că opera de artă ar fi,,moralizatoare”, adică propovăduieşte principiile morale pentru a impresiona.Sigur că unele din cărți pot deruta un om,îl pot duce la gânduri rele,dar bunul simț poate alege binele de rău.

6=Argumentele că din operele literaturii pot fi extrase învățăminte sunt :acestea sunt surse de îndreptare a judecății și sufletului ,a vieții,a legăturii cu frumusețea,cu rafinamentul,delicatețea,de izgonirea urâtului,a răului.

7= ipoteza stabileşte tema, problema care se discută în eseu, reprezintă ideea care va fi susţinuta de-a lungul întregului eseu

     Concluzia exprimă clar poziţia celui care a construit ipoteza,este o reluare a ipotezei.

8=Argumente =exemple: =o,,carte mare”,importantă ,recunoscută,perfectă devine  o minune, miracol, poveste minunată,fiindcă aduce prin cuvinte adevăruri,exprimări frumoase,descoperiri,dorințe de a vedea dincolo de normal,firesc.

=comparații:,,fiindcă”:acea carte aduce gândirea,sentimentul de a percepe  frumosul care place, care trezeşte admiraţia. Față de lume,de calitățile umane pozitive.

=Procedee de justificare=credința că din marile opere ale literaturii pot fi extrase învățături;că acestea pot fi surse de îmbogățire a gândirii,de îndrumare pentru cunoaștere;

                   = de respingere=opera de artă este moralizatoare, contribuie la  crearea  unei atmosfere morale,educative

                   =de concesie=și din cărțile care nu sunt de școală,nedidactice,se poate învăța,dar pot și dezorienta cititorul și-atunci există bunul simț în alegerea lor.

9=formulări:,,o astfel de...a considerat...ba și de...fiindcă...pe scurt....prin urmare.....hotărât lucru însă....”

10=cuvintele care întăresc ideile:,,a considerat că....ba și de....niciodadată nu ne-a dus gândul că.... hotărât lucru însă...”

11=o idee care mi-a reținut atenția:,,Generația mea a considerat ca lucru de la sine înțeles că producțiile de seamă ale literaturii –prin însăși erfecțiunea lor ,prin efectul harului sub imperiul căruia s-au făurit,prin vastele porțiuni de viațăpe care (filtrate,se-nțelege,dar nu sterilizate)le cuprind-tebuie să fie izvoare de îmbunătățire a minții și inimii cititorului.”

12=,,Avuțiile”pe care le aduce lectura :pătrundem,deosebim,percepem,netezim înțelegerea conduitei umane,valorile morale,realitatea vieții,a științei,forța cuvântului.Consider că  valorile morale sunt o avuție pe care le-ntâlnesc în lecturi sunt: bunătatea, curajul, altruismul, perseverența, empatia.În romanul,,Cișmigiu &comp.”de Grigore Băjenaru,care este un omagiu adus anilor de școală și minunaților dascali am întâlnit valori ca:respectul,perseverența,prietenia,  omenia, responsabilitatea, dragostea, pasiunea pentru carte.

13=ESEU liber despre afirmația,,...și din cărți nedidactice se poate învăța”....(Steinhardt)

Cărțile, asimilate cu lectura, au un rol important în formarea și educarea cititorilor,deoarece lărgesc orizontul de cunoaștere ,ajutând la dezvoltarea acestora din diferite puncte de vedere.

   În primul rând, lectura are rolul de a forma gustul cititorului pentru literatură, si pentru estetic. Este dovedit că, în urma lecturii unei cărți, cititorul își formează o părere, aflând dacă acel gen de carte i

s-a potrivit , dacă ar mai citi o astfel de carte sau dacă dorește săcitească ceva diferit. Astfel , se formează gustul pentru literatură.

   În al doilea rând, lectura ajută la lărgirea orizontului de cunoaștere , în toate domeniile posibile. Prin lectura cărților, cititorii află lucruri noi, își dezvoltă exprimarea, însușindu-și cuvinte noi, descoperă locuri, evenimente, povești care îi ajută în dezvoltarea psihică și intelectuală, ,dar și afectivă,sentimentală. Empatia este o abilitate crucială pentru relaționarea și înțelegerea celor din jur. Lectura cărților oferă aoportunitatea de a intra în relație cu personajele șiel,cititorul, poate trăi experiențe diferite. Această experiență de a vedea lumea prin ochii altora dezvoltă empatia și înțelegerea socială. Empatia ajută la dezvoltarea relațiilor interpersonale mai bune, sensibilitate la nevoile celorlalți,deschidere și toleranți față de diversitatea umană. Astfel empatia permite personajului Persida din romanul,,Mara”de Ioan Slavici să construiască  relații cu Națl, ,, care rămâne fermecat pe moment„văzând-o la ferastra deschisă a mănăstirii”; iar ea susține reglarea propriilor emoții la vederea băiatului, rămâne în acel moment cu obrajii care i ,,se umplură de sânge și îi era parcă o săgată prin inimă",apoi va avea un comportament de ajutorare a omului iubit,indiferent de situație.

Lectura cărților oferă modele de referință și exemple de comportament pozitiv. Prin întâlnirea cu personaje puternice, curajoase, cititorii pot învăța valorile și trăsăturile pozitive pe care le admiră. Cărțile pot stimula imaginația, curiozitatea și dorința de autodezvoltare, oferind oportunități de explorare a propriei identități și a lumii înconjurătoare.

   În concluzie,lectura constantă și diversificată îmbunătățește abilitățile de comunicare și limbaj, oferă cititorului oportunitatea de a-și dezvolta imaginația și de a-și îmbunătăți abilitățile de gândire critică, acesta intră în contact cu personaje și povești care reflectă o varietate de experiențe de viață și  poate  explora subiecte variate, de la știință și istorie până la artă și literatură.

14=5 eseuri argumentative:

15=scrieți un eseu despre cum percepeți arta,pornind de la citatul din Steinhardt în vol,,Escale în timp și spațiu”:

,,Referitor la fotografie și la camera cinematografică,însă care-i soluția?Că ele,întocmai ca celelalte arte,ca oricare artefact,sunt strâns legate de viață;nu imitând-o,nu situându-se în poziție de rivalitate cu ea,nu supunându-i-se slugarnic,ci intensificând-o,dăruindu-i un plus de putere,o plus-valoare fascinatorie,developându-i virtuțile.Aceasta chiar este arta:un soi de blow-up,o developare a vieții.Și o explozie,care îi dezgolește esențele,alcătuirile oculte,spre uimirea  și fermecarea fericitului recepror al miracolului.”

(a developa=a prezenta,a apărea,a realiza....)

    Arta reprezintă cea mai profundaăexpresie a creativității umane. Prin modul de manifestare, arta poate fi considerata și o formă de cunoaștere . Consider că arta vorbește despre viețile noastre și ne determină să ne regăsim în ea.

   În primul rând, arta nu reproduce vizibilul, face ca lucrurile să  fie vizibile,de aceea arta este cea mai profundă expresie a creativității umane.  Omul este singura specie care a reușit să creeze artă. Bineînțeles, nu suntem singurele ființe cu inteligență ridicată și cu abilitatea de a inventa. Și cimpanzeii, de exemplu, pot construi unelte complexe. Dar acestea îi ajută doar să rezolve probleme legate de supraviețuire, cum ar fi căutarea hranei.  Omul, chiar și cel.preistoric, a împodobit zidurile peșterilor cu desene și picturi. Acest tip de artă vizuală înfățișează lupte cu animale sălbatice sau ritualuri străvechi și este deosebit chiar și după standardele actuale. Alături de mersul biped și de inteligența ridicată, arta, oricât de primitivă, ne caracterizează ca ființe raționale, capabile nu doar să înțeleagă fenomenele din jur, ci și să le reproducă și să le înfrumusețeze.

Cred că arta înseamnă, de fapt, ceva pentru fiecare în parte, nu contează sub ce formă sau în ce măsură. Muzica  îl face pe om  să trăiască un sentiment pe care nu-l poți explica prin cuvinte.
 O carte a pus în cuvinte emoții pe care omul nu știa că le simte.

   În al doilea rând, arta ne poate ajuta să îi înțelegem și să-i acceptăm pe cei din jurul nostru și ne poate schimba punctul de vedere asupra unor probleme,de aceea arta poate reprezenta un factor determinant al dialogului, deci o marcă a sociabilității. Arta, în orice mod ar exista, poate oferi altă perspectivă, ne poate apropia de semenii noștri, ne poate face să visăm,să vedem timpul cu alți ochi,ai frumosului. Văzând filme și citind cărți care explorează sensul lumii, încercăm să creăm propria părere despre viață. Arta ne îndeamnă să continuăm să ne punem întrebări, chiar dacă nu vom afla răspunsurile,fiindcă  asta ne definește ca oameni.

În concluzie, arta nu rezolvă problemele omenirii,dar poate să dea curaj și speranță. Curajul să trăim în acestă bună și mai puțin bună și  speranța că putem crea o lume și mai bună, mai aproape de perfecțiunea pe care vrem, cândva, s-o atingem. . De asemenea, dezvolta apetenta pentru frumos a omului, si poate constitui un subiect de meditatie.

 

 

 

 

Scriere și oralitate


Scriere și oralitate

1=în dialoguri am auzit cuvinte cu forme incorecte(ex):

,,celalant” si “cealanta”,

,,alceva”.

,,patrioată”.

,,cable” și „implante”.

2=

a-A fost necesar un an,ca să fiu angajat la firma de construcții.

b-E necesară plata,fiindcă tot va fi plătită.

 Punctuație

1=

a-v1+v2—(după,,astăzi”)pauză după o intonațe ascendentă,izolează o CT

    v3(după,,da”)—pauză după intonația uniformă.izolează abverbul,,da”de restul prop.

    V4(după,,glorioase)—pauză după intonația ascendentă+semnul exclamării

    V5(polițaiul)pauză după intonația descendentă,izolează o apoziție

    V6--(unul.....)pauză după intonație suspendată ,arată și o enumerație

     Linia de pauză(volintir)—arată o pauză suspendată,uniformă

b- Nerespectarea pauzelor cerute de punctuaţie îngreunează înţelegerea textului citit sau poate chiar denatura sensul.

2=linia de pauză are rolul de a delimita cuvintele, construcțiile si propozitiile incidente, explicative în enumerația statutului lui Stan Popescu.

3=corectați punctuația:

a.Orașul lui natal,Brașov,i se pare cel mai frumos din țară.

b.Domnule profesor,aș vrea să vă explic de ce am lipsit,dar nu reușesc.

c.Întrebarea,pe care ați pus-o,este una extem de grea și aproape fără răspuns.

d.Ministrul a declarat că vor fi luate măsuri concrete.

4=În text sunt virgule inutile,puse din neatenție:

Ex:de,îndeobște,//,oricum,//,venial,//,nicicând,//gafe,--//

     -dar cele mai multe virgulele izolează adverbe,locuțiuni adverbiale:,,pasămite;,în genere;până mai deunăzi;uneori;în fond;greu evitabil;totuși;după toate;în liniște;bineînțeles;

      -sunt și virgule ca re izolează părți de vorbire explicative:,,se înțelege;fără via lui;inamic sau prieten;

PAG.188

5=

a.-foooooorte dulce//mult=superlativ absolut,semnul exclamării repetat este neplăcut în scris și transmite o emoție puternică;

=da de ce taci???????=semnul întrebării repetat întărește inutil o interogație,ca un interogatoriu.

b.-sunt mesaje în care apar prescurtări ale cuvintelor,lipsa semnelor de punctuație,un limbaj necontrolat,pentru că nu se cunosc regulile de punctuație,din grabă,iar cei ce scriu astfel sunt oameni mediocrii sau sub.....

c.-punctele de suspensie arată  o întrerupere în șirul gândirii, al acțiunii,starea afectivă sau o omisiune dintr-un text reprodus.Pot arăta o exprimare greoaie,necunoașterea unor cuvinte,lipsa de atenție în momentul scrierii sau al vorbirii,mediocritatea celui ce vorbește sau scrie, se înlocuiesc cuvinte prin gesturi.

Nivelul stilistic și textual

1=

a.-cuvinte populare și regionale:,,i s-a înfundat;Dumnezeu n-a mai răbdat-o;amărâte;podina;partea aia;

b.-pronunție regională:,,patu;corpu;apă pă jos;da,

c.-repetiții:,,bolnavă,bolnavă;în genunchi,în frunte;ai raportat,raportează;

d.-fraze începute și neterminate:,,Își făcuse un pat cu trei saltele...Divan;Stătea cum am stat io bătută,numai în frunte și genunchi,numai așa sta de dureri de burtă;

e:-pronume ambigue:,,aia;io;

f.-propoziții scurte:,,chin,nu viață;Tot ca pă Cârnu;Dorme sus;

g.-exclamații:,,La Miecurea Ciucsă ai toată podina spălată!;Dacă aș prinde-o,aș mânca-o pe Pădureanca aia!Să vezi ce a făcut!

h.-construcții cu valoare de superlativ:,,(pături) buuune;

i.-nu sunt folosite conjuncții subordonatoare

2=Anacolutul este folosit pentru marcarea oralității,este o ruptură în interiorul unei propoziții sau fraze.

Corect:

a. Fetei împăratului i-a plăcut casa mirelui îndată ce a ajuns.

b.Ies afară jucătorii la care se termină versurile.

c.Din cauza faptului că lumea nu cunoaște Constituți,nu înseamnă că aceasta nu există.

d.Celui care se przintă la un concurs are nevoie și de noroc.

Pag.189

Lexic:frazeologie

1=a.-trăgeau spuza pe turta lor=are sensul „a-şi îngriji interesul propriu, a-şi apăra cauza sa proprie (uneori, în paguba altora)= Spuză are şi sensul de cenuşă fierbinte (amestecată cu jeratic); origine incertă. derivat din latina și greacă// E foarte probabil ca să fie maginea coacerii mâncării la un foc comun, situaţie în care ,,spuza (= cenuşa fierbinte) oferă un avantaj considerabil pentru toți care au mâncarea în același loc.

b.-de florile mărului=„degeaba”, „ inutil”,  „dezinteresat”…  mărul poate avea flori din abundență, dar fără ca acest lucru să însemne şi o bogată cultură de… mere. De aici și ideea de gratuitate a florilor – frumoase, dar care nu vor deveni niciodată fruct. Ele pot fi, uneori, „degeaba”// expresia a fost una tehnică şi s-a referit la estimarea şi cumpărarea recoltei de mere după promisiunea pomului în floare…

c.-a se hrăni cu răbdări prăjite= a răbda de foame;nimic de mîncare;apare că meniu în,,Povestea vorbei”a lui Anton Pann;sens ironic;

d.-scoasă de la naftalină=  a fi învechit / demodat / desuet;a reveni în atenție după o lungă uitare.;se zice despre o persoană despre care nu s-a mai vorbit în ultimul timp și despre care începe din nou să se vorbească. 

2=

A da (cuiva) apă la moară = a-i crea cuiva o situație favorabilă; a încuraja, a stimula.

A da din colț în colț= a fi pus în încurcătură;a nu avea soluții;( din limbajul familiar)

A prinde cu ocaua mică= a prinde (pe cineva) cu o minciună, a dovedi o înșelătorie.

a-și da arma pe față=  a-și arăta adevăratul caracter (nemairespectând conveniențele sociale, politețea)

a trage la măsea= a bea mult, a fi bețiv. 

A da cărțile pe față= a dezvălui adevărul;a discuta deschis;a deveni sincer;

A da bice=  a bate cu biciul;(fig. ) a grăbi, a zori, pleca (repede) de undeva

a-și lua picioarele la spinare=a pleca (repede) de undeva,a fugi,a scăpa;

a-și pune pirostriile=a se căsători

a tăia frunză la câini= a nu avea nici o ocupație serioasă, a pierde vremea fără treabă; a trândăvi. 

a-și pune pofta în cui=a renunța la o dorință, la un lucru râvnit.

a  turna gogoși=a spune un neadevăr, a minți.

3= A da (cuiva) apă la moară  =Moara nu este construită chiar lângă râu. Pentru ca moara să funcţioneze, un fir de apă este deviat din râu şi direcţionat către roata morii. Acel pârâu are un opritor, de unde apa care merge spre roata morii poate fi oprită. Atunci, a da apă la moară se referă la a ridica acel opritor şi roata începe să se mişte.

=a da din colț în colț= omul are un moment de disperare și face eforturi pentru a scăpa de ceva

=a prinde cu ocaua mică= Legenda spune că s-ar fi dus domnitorul Cuza în târg la Galați să vadă dacă e adevărat că unii negustori îi înșelau pe țărani. Deci s-a dus Cuza cu suman de țăran si-a-ncercat să-i vândă unui negustor 6 ocale de lapte acru pe o oca de untdelemn. Negustorul a cântărit cu ocaua mare, corectă, laptele, apoi a măsurat uleiul pe care trebuia să i-l dea la schimb cu ocaua mică, să-l înșele. Avea adică 2 vase diferite. Cuza și-a arătat fața, "sunt eu Cuza", negustorul să moară de spaima și de rușine, o fi zis probabil "milă, Măria Ta". Ca pedeapsă, negustorul a trebuit să umble pe uliță cu cele 2 ocale agățate de gât, ocaua mică și ocaua mare, si să spună că nu va folosi decat ocaua mare, corectă și adevărată. 

= a-și da arama pe față” -- persoana își arată adevăratul caracter și nu mai respectă normele sociale și de politețe, expresie folosită încă din Evul Mediu care are legătură cu falsificarea monedelor, dar și cu strategiile militare din acele timpuri. În acea perioadă, monedele erau făcute din aur și argint, fiind astfel foarte valoroase. Prin urmare, tendința de a le falsifica era extrem de mare, iar acestea se fabricau din cupru (aramă) și se suflau cu aur sau argint. După o perioadă, stratul subțire al metalului prețios se ducea și rămânea arama, de aici și expresia „a-și da arama pe față”. Având în vedere că monedele aveau aversul, în general cu faţa Cezarului, a regelului, iar pe revers altceva – o altă figură heraldică – în momentul în care se ducea poleiala, se ducea de pe faţa împăratului, a celui care a emis moneda şi se vedea arama. Atunci s-a făcut conexiunea cu `a-şi da arama pe faţă`”

=a trage la măsea= O mică povestioară … După încheierea primului razboi mondial, în Rusia, tuturor veteranilor de război le-a fost făcut un fel de tatuaj (ca un fel serie), undeva sub mandibulă. Când aceştia intrau într-un bar, şi vroiau să bea ceva, le arătau barmanului tatuajul, făcând un gest cu degetul în zona mandibulei.

Se pare că, cu acest tatuaj veteranii aveau dreptul de a bea gratis in orice bar conform spuselor lui Nicolae al II – lea, ţar al Rusiei.

=a da cărțile pe față este și o expresie din poker- Trebuie doar să îți ascunzi emoțiile în timpul jocului în așa fel încât adversarii de la masă să nu își dea seama dacă ai cărți bune sau proaste,iar într-un moment sigur să arăți adevărul cărților și să câștigi,

=a-și lua picioarele la spinare=se recurg probabil la reprezentarea, nu întru totul mulțumitoare, a unei goane în care energia mișcării aduce picioarele aproape de spatele alergătorului. Cam așa vedea lucrurile, acum mai mult de un secol, Iuliu Zanne, care încerca să ofere o explicație vizuală a expresiei: „Această zicătoare s-a născut din faptul că omul care aleargă repede ține capul plecat și picioarele, în unele momente, par că se apropie de cap”

=a-și pune pirostriile= în forma sa obișnuită, „pirostria” este o „unealtă de gospodărie făcută dintr-un cerc sau dintr-un triunghi de fier, sprijinit pe trei picioare, pe care se pun căldarea, ceaunul sau oala la foc; în unele regiuni, cuvântul „pirostrie” este folosit pentru „cunună care se pune pe capul mirilor în timpul oficierii cununiei religioase.( cuvântul are origini grecești și bulgărești)

=a tăia frunză la câini=aparent este de domeniul absurdului, expresia care înseamnă a face un lucru nepotrivit, lipsit de sens, a pierde vremea, a luat naştere în rândul păstorilor transhumanţi care chiar tăiau frunză, prin bălţile Dunării, pentru capre şi oi. Metoda suplimenta sau chiar suplinea stocurile de fân pentru iarnă. Pentru aceasta se sădeau sălcii ale căror ramuri se tăiau spre sfârşitul verii.  A tăia frunză la câini era deci exprimarea ironiei faţă de cei cu mai puţine animale, adică mai săraci. Măcar un câine tot aveau, aceştia, ca toţi ciobanii, aşa că gura lumii îi taxa sugerând efectuarea operaţiunii de tăiere a ramurilor în beneficiul câinelui.

=a-și pune pofta în cui=a invita pe cineva să-și pună pofta în cui, fiindcă acel cineva pretinde să i se realizeze o dorință inacceptabilă, înseamnă a respinge;  adică prin îmbinarea unui termen abstract cu altul concret se obține accentuarea efectului umoristic prin introducerea numelui unui obiect ce poate fi agățat în cui.

=a turna  gogoși=a minți,inventând întâmlări care nu s-au petrecut niciodtă; vorbe lipsite de temei sau o palavră, adică o afirmaţie neadevărată. Pentru că interiorulgogoșilor nu se prăjea la fel de repede ca exteriorul, de cele mai multe ori erau goale și astfel omul era păcălit.

4=

.-a bate câmpii-a o lua peste câmp-a-și lua câmpii-a lăsa câmp liber

    (,,a bate câmpii” înseamnă a divaga, a vorbi aiurea, a vorbi fără sens)

-a călca în străchini-a călca strâmb-a călca ca pe ace-a călca ca din pod

    (a fi stângaci,a face gafe)

-a face cu ochiul-a bate la ochi;a face din sprâncene-a arunca praf în ochi

    (a fce un semn discret din ochi,a cocheta)

-a-și ieși din pepen=a ieși din țâțâni-a-i sări muștarul-a-și ieși din fire-a-și ieși din sărite

    ( a se înfuria, a-și pierde cumpătul)

-a lua peste picior=a-și bate joc de cineva-a lua în bătaie de joc pe cineva-a lua în balon

    (a ironiza, a batjocori)

5=grad de stabilitate=a călca în străchini;a face cu ochiul;a-și ieși din pepeni;a lua peste picior; 

Morfosintaxă :acordul

1=Acord după înțeles care nu reprezintă o abatere de la normăÎn cazul substantivelor colective majoritate, grămadă, serie, grup, mulțime, parte etc., acordul se face după înțeles, adică la plural, dacă ele sunt urmate de un substantiv la plural:

              ex: Majoritatea datelor au fost colectate prin metoda …
2=Acord prin atracție:

              ex: Fiecare dintre problemele discutate sunt în atenția cercetătorilor.

   În primul enunț, acordul dintre subiectul gramatical (fiecare) și predicat (sunt) este perturbat de vecinătatea unui alt substantiv, mai apropiat de predicat decât subiectul gramatical, ceea ce determină un „acord prin atracție”. Aceasta este o abatere de la normă, adică de la acordul gramatical, formal.

Fiecare [dintre problemele discutate]] este în atenția…

Oricare [dintre membrii gruplui]] poate fi selectat…

Consiliul de administrație au decis vânzarea acțiunilor.
Consiliul de administrație a decis vânzarea acțiunilor.

În ceea ce privesc banii pentru colaborări,trebuie să mai așteptăm.

=De aici au plecat o mașină și un autobuzplin cu călători.

=O mulțime de tineri se tem de șomaj.

=La cabană a sosit un grup de excursoniști.

O parte din noi suntem hotărâți să facem ceva.

=Ne-au asigurat că se vor lua măsuri rapide.....

=Fiecare dintre ei își spunea povestea,apoi aștepta.

În discuția avută s-au putut constata puncte de vedere comune.

Pag.190

2=corect:

1-Au dispus începerea unei anchete conduse de un consilier.

2-Este interzisă staționarea în hol.

3-Și-a pus rochia ecosez și pantofii vernil.

4-Sunt idei greu de aplicat în practică.

5-Până la urmă a înțeles că e o hotărâre pe care trebuia să o ia el însuși.

6-Oamenilor acestora totul li se pare normal.

7-Datorită sosirii acestei informații surprinzătoare și neașteptate,am contramandat întâlnirea/

8-Colegele, ai căror părinți n-au mai venit pe la noi,ne-au scris ieri.

9-După o noapte de drum,era să adorm la volan.

3=

Ex.2=acord între numele predicativ-construcție verbală impersonală-și subiect-verb infinitiv lung

Ex.4=acord între un adverb și un substantiv căruia adverbul i se subordonează

Ex.5=acordul între adjectivul pronominal de întărire și substantivul regent

 Ex.5+9      =,,,,,,,,,,,,,,între verb impersonal,,trebuia”și subiect

Ex.6=acord între adjectivul pronominal demonstrativ și substantivul regent

Ex.3+7+1=acord între adjectiv și subst regent

Ex.8=între articolul genitival și subst regent

4=apar dezacorduri :

=din cauza presiunii sensului:1;

=din cauza vecinătății—confuzii:5;6;2;

=cuvinte cu flexiune complicată:1,7,8;

=forme variabile confundate cu forme invariabile:3;4;9;

Lexic:forme și sensuri

1=forma literară de astăzi:

a-revoluție

b.-instituții

 

pag.191

c.-emoție

d.-provocare

e.-acțiune

2=

a.-poliție;propoziție;poziție;senzație;reacție;porție;

b.-reacțiune;porțiune;

c.- operație/operațiune;conversie/conversiune;

d.- nație/națiune;conversie/conversiune;poziție/pozițiune;

3=

-inextricabil=c=inacceptabil,imposibil;

-fastidios=c=plicticos

-condescendență=b.respect

-lucrtativ=b.rentabil

-apostilă=b.rezoluție

-libertin=a.destrăbălat

-carismatic=c.zâmbitor,surâzător

-fortuit=c.întâmplător

4=accente:

Butelie; sacoșă;prvederi;caracter;antic;simbol;trafic+trafic;caracter;deja;fenomen;custodie;avarie;

 

 

 

poezia,,Martorii”d Ana Blandiana(evaluare u5)


EVALUARE finală

1=

a. Vinovăția martorului care nu face nimic, ca să împiedice crima este justificată inițial ca neputință de a fi altfel – de a se revolta – prin argumentul ilogic „nu pot să fac/ Două lucruri în același timp”, anume și să își mimeze pasivitatea, și să acționeze. Poeta condamnă cu fermitate nepăsarea, indiferența în fața  crimelor politice: 
,,Mai vinovati decât cei priviți/ Sunt doar cei ce privesc'. 
Vinovația pentru continua degradare a lumii este  nu individuală, ci colectivă,sunt: ,,armate de martori”incapabili să-și ia destinul în propriile mâini,să se opună finalului dezastruos .Verbele relevante sunt:,,nu împiedică;scuzându-se;așteaaptă”,verbe ale pasivității.
b.,,Răul”reprezintă nepăsarea, indiferența în fața spectacolului crimelor politice, degradare a lumii, pasivitatea și lașitatea omului în fața vieții, cel ce alege rolul de martor decât de participant activ, mimarea supunerii,acceptarea nedreptăților, complicitatea  în rău prin inacțiune.
c.Eul liric își mărturisește apartenența la comunitatea martorilor vinovați:

,, Stăm suspendați
De propria-ne-ntrebare
Ca de-o spânzurătoare
Un drapel.”

Versurile fac trecerea la persoana întâi, eul liric identificându-se cu martorii vinovați. Comparația  este pentru martorii ce amână îndrăzneala, stând,,suspendați”,atârnând neputincioși  într-o așteptare nedemnă ca un simbol al lașității.      
d.Îndemnul ca o concluzie: Ultimul vers are rol de concluzie si reia continutul primului vers dobândind revolta ce iese la suprafață cu toată puterea:,,În van, răspunde timpul, asteptați: /La judecata marilor coșmare /Și martori suni vinovați.”Timpul devine judecătorul celor ce-au asistat ca martori la vremurile odioase care au adus oamenilor nedreptăți,măsuri opresive,frică ,cenzură,pedepse,întunericul ființei,supunere.Acei care au asistat neputincioși ca martori fricoși sunt vinovați,pentru că n-au luptat împotrivă,n-au găsit mijloacele de luptă,tăria de a -și aduce libertatea.

2=Impresiile despre filmul,,Bacalaureat” regizat de Cristian Mungiu.

La începutul anilor ’90, cuplul Romeo şi Magda Aldea (Adrian Titieni şi Lia Bugnar)au  plecat din ţară, dar s-au întors în 1991 pentru „a schimba ceva aici“, aşa cum îşi amintesc acum. În prezent, conştienţi de imposibilitatea oricărei schimbări reale, tot ce-şi mai doresc este să o scoată din ţară pe fiica lor de 18 ani, Eliza (Maria Drăguş), pentru a nu se confrunta în viaţă cu ceea ce s-au confruntat ei aici. Fata a câştigat deja o bursă la o universitate din Anglia şi tot ce mai trebuie să facă este să-şi ia bacalaureatul, teoretic o simplă formalitate. Un accident grav suferit în preziua primului examen va face, însă, ca lucrurile să devină, treptat, din ce în ce mai complicate. Romeo – personaj urmărit pe întreg parcursul filmului şi pentru care Adrian Titieni face un adevărat tur de forţă – consideră că este de datoria lui să se dea peste cap, pentru a se asigura că Eliza va obţine nota necesară admiterii la bursa care-i permite plecarea din ţară. Apelează astfel la cercul de „pile, cunoştinţe şi relaţii“, cu care s-a confruntat toată viaţa sa în România de până acum. La fel ca pe vremea lui Caragiale, „lanţul slăbiciunilor“ funcţionează impecabil în acest „oraş de munte“ în care se desfăşoară acţiunea şi în care nimeni nu dă mită, dar toată lumea „serveşte“ pe toată lumea. Situaţia se complică însă şi, în aceste 4-5 zile „din viaţa lui Romeo Aldea“, bărbatul simte că totul se prăbuşeşte în jurul lui şi pierde tot ceea ce avea: familia, relaţia cu soţia şi cu fiica sa, chiar şi cea cu amanta,Magda(interpretată de debutanta Mălina Manovici), integritatea profesională .Rădăcinile răului sunt însă mult mai vechi şi se află în toată viaţa de până acum a personajului.

În pofida a ce s-ar putea crede, „Bacalaureat“ nu este un film despre generaţia Elizei (chiar dacă filmul se încheie cu o fotografie de grup a promoţiei şi, în fundal, melodia „Ani de liceu“) – generaţie care nu este viitorul, ci deja prezentul României ,–ci despre cea a lui Romeo, a celor trecuţi de 40 de ani (foştii numiţi atâta vreme cu dispreţ „decreţei“), care au ales „atunci“ să rămână în ţară, pentru a putea schimba ceva. Treptat, filmul se transformă într-o meditaţie despre compromis şi într-un colecție a problemelor morale.Romeo vrea să determine viitorul „fără compromisuri“ al Elizei tocmai bazându-l pe un compromis, iar acest fapt este respins de soţia şi, mai ales, de fiica sa. La final, Eliza întreabă însă „M-am descurcat?“ „Bacalaureat“ este şi un film despre relaţia dintre un tată şi fiica sa, aflată la vârsta adolescenţei şi a purității morale, relaţie pe care-o pierde şi o reface de câteva ori pe parcursul acestor zile. Regizorul (Mungiu) reuşeşte să creeze o tensiune pe parcursul celor puţin peste două ore de film prin expunerea faptelor care alcătuiesc mecanismul corupţiei şi-al degradării morale.

                 Distribuția:

 Adrian Titieni ca Romeo Aldea
Maria Drăguș ca Eliza Aldea, fiica lui Romeo
Lia Bugnar ca Magda Aldea, soția lui Romeo
Mălina Manovici ca Sandra
Vlad Ivanov ca Inspectorul șef
Gelu Colceag ca Șeful comisiei de bacalaureat
Rareș Andrici ca Marius
Alexandra Davidescu ca Dna. Aldea, mama lui Romeo
Petre Ciubotaru ca Viceprimarul Bulai
Emanuel Pârvu ca Procurorul Ivașcu
Lucian Ifrim ca Albu Marian
Gheorghe Ifrim ca Agentul Sandu
Orsolya Moldovan ca Csilla
Tudor Smoleanu ca Doctorul Pandele
Liliana Mocanu ca Dna. Bulai
Constantin Cojocaru ca Meșterul lăcătuș
David Hodorog ca Matei
Eniko Benczo ca Doamna Mariana

 Filmările au avut loc în perioada iunie-iulie 2015, în orașul Victoria,județ Brașov.

 Premieri:
2016 - Cannes - Premiul pentru regie
2016 - Palić - Premiul pentru regie
2016 - Chicago - Silver Plaque pentru scenariu și Silver Hugo - cel mai bun actor (Adrian Titieni)

3=,,A sta deoparte în fața unei nedreptăți înseamnă să fii complice la rău”=pro sau contra?

(a fi la oarecare distanță de)

  Nedreptatea cauzează neplăceri,aduce durere. Nu se așteptă de la oameni și de la viață să fie totul drept cum dorim. Oameni capabili de a face rău se găsesc oriunde. Dar nedreptatea are și ea folosul ei- îl pune pe om la încercare în a-și testa cumpătarea, stăpânirea de sine și ajunge să se cunoască mai bine pe sine. Când ne este comisă o nedreptate, ne face să înțelegem mai mult prezența dreptății. Fiindcă cu cât avem parte mai mult de prima,cu atât tânjim mai mult după cea de-a doua. Nedreptatea nu poate ajunge la cel înțelept,el nu poate fi complice, virtuțile, bunul simț,adevărul nu pot fi umbrite de prezența nedreptății.
  Cred că nedreptatea nu vine de la persoana care abuzează, ci din judecata ta că astfel de om te insultă și neîndreptățește. Nu putem controla ceea ce fac alți oameni și, de asemenea, uneori viața ne pune în situații dificile:să fim spectatori sau să intervenim printr-o acțiune fermă.În astfel de cazuri este important să înțelegem dacă putem sau nu să facem ceva, dacă putem sau nu să îndreptăm o nedreptate, iar dacă nu, să ne alegem cu atenție atitudinea noastră. 
De câte ori mă uit în jur, încerc să îmi dau seama ce îi oprește pe unii oameni să facă ceva atunci când li se încalcă drepturile,acționează sau se complac?
Când simțim că am fost nedreptățiți și constatăm că nu putem îndrepta lucrurile, ne putem pierde foarte ușor în furie, în resentimente, putem ajunge să ne pierdem încrederea în noi, să devenim niște victime neputincioase care retrăiesc la infinit în mintea lor nedreptățile suferite. Atunci când nu putem schimba anumite situații,pentru că deja s-au petrecut, iar împrejurările nu au depins de noi,dacă vrem să le depășim, este necesar să le acceptăm și să ne focalizăm, în schimb, pe acele aspecte care țin de noi,adică atitudinea noastră, felul în care gândim și ne comportăm, ce alegeri facem de acum înainte, felul în care ne folosim de învățăturile sau lecțiile pe care le-am acumulat în urma acelor experiențe.A accepta un anumit eveniment neplăcut,dramatic nu înseamnă că suntem complice,de acord cu el, nu înseamnă că ne-am dorit ca el să se întâmple, ci înseamnă că nu mai opunem rezistență faptului că el deja s-a întâmplat.Oamenii, care nu se lasă doborâți de nedreptățile vieții ,nu sunt complici,ei știu cât de importantă este atitudinea lor în fața acestor nedreptăți. Dacă ne confruntăm cu o situație nedreaptă, însă pe care nu o putem schimba, în ciuda eforturilor noastre sau dacă pur și simplu nu stă în puterea noastră să îndreptăm o nedreptate, ceea ce putem face este să învățăm să acceptăm situația și să ne continuăm viața în ciuda acestui eveniment neplăcut sau nefericit. Învățăm ceea ce avem de învățat din experiențele noastre de viață,din sfaturile bune și nu permitem întâmplărilor nedorite să ne doboare, să ne facă să ne pierdem încrederea în noi înșine ori să ne schimbăm valorile și principiile.
   În concluzie, nedreptățile prin care trecem ne pot demoraliza și consuma de vii sau ne pot ajuta să devenim niște oameni mai puternici și mai înțelepți. Să nu le permitem să ne definească identitatea și cursul vieții, ci să ne folosim puterea interioară, pentru a răzbi chiar și prin cele mai turbulente vremuri.

4=Rescrieți pasajul în limbaj standard,corectând greșelile:ortografice,de punctuație,lexicale,morfologice,sintactice.Puteți segmenta pasajul în fraze mai scurte,pentru a oferi coerență și coeziune textului:

,, Având în vedere că, în fine, s-a convins propietarul că e mai bine cu o bună maneră pentru ca să rămâie prin urmare domnişoara Lucreţia Ionescu cu mătuşa sa d-na Aneta Ionescu la No. 13 bis, iar d-ra Matilda Popescu cu mama sa d-na Ghioala Popescu să se stabilede la No. 13 simplu, şi nu rămâne nici cu imobilul de la No. 12 nenchiriat nemaiavând speranţă după sf. Dumitru, deoarece fiind pe sedon de iarnă lumea s-a grăbit şi a rămas foarte multe imobile goale, care se vede în fiecare stradă chiar mai la centru peste tot de închiriat.”

                                                                      (,,I.L.Caragiale,,Proces verbal”)

            Rescriere:     

,, S-a convenit cu propietarul ,printr-o bună înțelegere, să rămână domnişoara Lucreţia Ionescu cu mătuşa sa ,d-na Aneta Ionescu, la No. 13 bis, iar d-ra Matilda Popescu cu mama sa, d-na Ghioala Popescu, să se stabilească la No. 13 simplu.
Astfel, acesta nu va rămâne cu imobilul de la No. 12 neînchiriat.Se știe că după sf. Dumitru nu mai există vreo speranță de închiriere, deoarece fiind timp de iarnă, lumea s-a grăbit să închirieze. Au rămas foarte multe imobile goale, de închiriat,așa cum  se vede pe fiecare stradă și chiar în centru.


                                poezia--,, MARTORII”de Ana Blandiana

   Titlul rezumă ideea principală a poeziei, aceea a lipsei de atitudine a oamenilor în ceea ce privește defectele sistemului totalitar.
  Teme - motive.  Autoarea critică toate formele alienante ale regimului comunist: manipularea, duplicitatea, cenzura.Poezia,, Martorii” are ca temă centrală compromisul moral și incapacitatea oamenilor de a reacționa impotriva abuzurilor puterii.
   Structura – compoziție.
Din primele versuri, într-un limbaj direct, cu aspect hotărâtor, poeta condamnă cu fermitate nepăsarea, indiferența în fața spectacolului crimelor politice: 
,,Mai vinovați decât cei priviți/ Sunt doar cei ce privesc'. Vinovația pentru continua degradare a lumii este  nu individuală, ci colectivă,sunt: ,,armate de martori'incapabili să-și ia destinul în propriile mâini,să se opună finalului dezastruos.
Poezia este o reacție lirică și morală față de pasivitatea și lașitatea omului în fața vieții, cel ce alege rolul de martor decât de participant activ:

,,Portretul victimei, îngeresc,
E mai important decât viața ei
Pamântească.”

    Secvențe precum:,,de bătrânețe să moară călăul,marile coșmare ”conțin trimiteri directe la realitățile anilor trecuți, autoarea având curajul de a spune adevărul, ocolit de toți.
Vinovăția martorului care nu face nimic, ca să împiedice crima este justificată inițial ca neputință de a fi altfel – de a se revolta – prin argumentul ilogic „nu pot să fac/ Două lucruri în același timp”, anume și să își mimeze pasivitatea, și să acționeze. Ulterior, martorul apelează la argumentul separării dintre viață și operă, mai exact, la sacrificarea vieții pentru operă.
Astfel, în prima parte a poeziei, vinovăția poate fi citită și în cod existențial ,alv vieții– conflict dintre fascinația privirii și capacitate de a acționa –dar și în cod politic – mimare a supunerii cu scopul păstrării continuității cu sine și salvării prin scris.     
Secvența următoare trece de la particular – unul, doi, trei martori – la general – „armatele” de martori, iar asocierea celor doi termeni – „armată”, „martori” – instituie o tensiune logică, între acțiune și pasivitate. Așteptarea maselor de martori, finalitatea incertă a crimei – moartea naturală a călăului –arată felul în care dictatura,totalitarismul l-a inoculat ca mecanism de autoapărare. Absurditatea acceptării e ironizată de către autoare prin comparația din finalul secvenței, „Să se sfârșească de la sine răul/ Cum se sfârșește pur și simplu un tunel...”se exprimă astfel absurdul așteptării,al nemișcării.
     A treia secvență face trecerea la persoana întâi, subiectul identificându-se cu martorii vinovați. Din nou, comparația dintre martorii ce amână îndrăzneala  prin asocierea martorilor suspendați de propria întrebare (sau chiar de propria ne(î)ntrebare,neputință subliniază așteptarea ciudată,nedemnă.
   Ultima parte a textului se remarcă prin tonul de prezicere,mesianic și prin restabilirea echilibrului natural, ca urmare a pedepsirii martorilor într-un timp care evocă sfârşitul lumii „la judecata marilor coșmare.” Ultimul vers are rol de concluzie si reia continutul primului vers dobândind revolta ce iese la suprafață cu toată puterea:,,În van, răspunde timpul, asteptați: /La judecata marilor coșmare /Și martori suni vinovați.”

Analiza stilistică

   Limbajul poemului se caracterizează prin simplitate și dorința autoarei de a transmite direct adevărul. Astfel ilustrează atitudinea de revoltă împotriva compromisului politic.
 În text sunt două  arii semantice dominante: ideea de vinovație este transmisă prin termeni de tipul:,, vinovat,răul,judecata'”, iar aceea de violență este exprimată de cuvinte precum: ,,victima,călău,spânzurătoare,crima”; din juxtapunerea lor rezultand mesajul poeziei.
   La nivel stilistic  sunt prezente o serie de metafore și comparații ce conțin aluzii politice :,,stăm suspendați /De propria-ne-ntrebare /Ca de o spânzurătoare”. În acest fel, limbajul figurat restituie adevărata semnificație a lucrurilor, reprezentând un opus iîmpotriva răului politic.
   Poezia Anei Blandiana se definește prin gravitate, profunzime,nota morală - vizibile și în acest poem care cuprinde maxime, sentinţe, reflecţii, sfaturi morale și în care autoarea sancționează direct o stare de fapt.