1=
a. Jean,un om comun,își pierde identitatea,cultura și
educația,luciditatea,limbajul devine urlet, se va transforma el însuși în
rinocer, neputând rezista isteriei generale. Jean este inițial înverșunat
împotriva rinocerilor, dar treptat devine îngăduitor,în cele din urmă violent.
b.Devenind rinocer,Jean își pierde calitățile
umane:pielea devine din ce în ce mai verde, umflăturile de pe capul său cresc
într-un corn,un semn al apartenenței la o nouă specie, afirmarea omului
nou, semn distinctiv pentru a se diferenția de restul populației; vocea
lui devine răgușită și el începe să pășească prin apartament ca un animal în
cușcă,apoi declară că rinocerii au exact aceleași drepturi ca și
oamenii. Acest corn de rinocer care îi apare în frunte simbolizează
vehemența și autoritatea cu care încearcă să își impună punctul de vedere cu
privire la tot ce este absurd,neomenesc.
2= Jean alege să fie rinocer,pentru că nu poate
conviețui în armonie decât cu alți rinoceri, cu cei ce îi sunt asemenea, iar în
urma procesului de transformare,care-i place,și-a pierdut capacitatea de a
vorbi,nu scoate pe gură decât urlete și mugete. Ar fi trebuit să nu devină
rinocer,ca să nu-și piardă raţiunea şi sufletul,să nu fie anulată umanitatea
individului,să nu existe o lume însângerată de tragedii, copleşită de
forţele întunericului: nazismul, fascismul, genocidul, holocaustul, comunismul
cu crimele în masă, cu lagărele de concentrare şi închisorile lui, gulagul,
distrugerea elitelor, exterminarea omului, sârma ghimpată în jurul libertăţii,
dictaturile şi sistemele totalitare.
3=replicile legate de rău,agresivitate,distrugere:
JEAN (retrăgîndu-și mîna): Nu mă mai pipăi atâta Ce
dracu' te-a apucat? Mă enervezi.
Lasă telefonu-n pace! (Se repede la Berenger și-l
bruschează. Berenger se clatină pe picioare.) Ce te bagi unde nu-ti fierbe
oala? Nu există prietenie. Nu cred în prietenia dumitale. Am să
te calc în picioare, am să te tăvălesc sub copite!”
4= Morala este sistemul regulilor (normelor) de
bună conviețuire a oamenilor, în relațiile individuale sau în raport cu
societatea (comunitatea)[1]. Termenul cel mai apropiat din punct de vedere semantic
de morală este termenul etică. O conduită morală este cea
care respectă reguli, precum: Să faci bine!; Să fii corect! Să fii cinstit! Să
pui interesul public în fața celui individual!
Oameni animalizați se transformă în rinoceri, rinocerul
simbolizând oamenii deveniți brute, pentru care lumea trebuie distrusă sau cel
puțin schimbată din temelii pentru a face loc unei alte lumi, unei alte
societăți, o lume arhaică și sălbatică în același timp, o lume în care între
oameni guvernează nu respectul sau bunătatea, ci legile naturii, adică legea
junglei. În această lume metamorfozată, populată de oameni brutali în
manfiestările lor de orice fel, morala și toate valorile umaniste sunt
înlocuite . Cei doi:Berenger și Jean încep să se certe despre
posibilitatea ca oamenii să se transforme într-adevăr în rinoceri și apoi
despre moralitatea transformărilor. Jean este inițial înverșunat împotriva
rinocerilor, dar treptat devine îngăduitor. Pe parcursul scenei, pielea lui
Jean devine din ce în ce mai verde, umflăturile de pe capul său cresc într-un
corn, vocea lui devine răgușită și el începe să pășească prin apartament ca un
animal în cușcă. Vacarmul,legea junglei, în care apare noul univers, noua
ordine socială dintr-o lume populată doar de rinoceri care aleargă dintr-un loc
în altul fără niciun sens, distrugând totul în cale, este de
nesuportat. Acolo este o lume arhaică și sălbatică în același timp, o
lume în care între oameni guvernează nu respectul sau bunătatea, ci legile
naturii, adică legea junglei. În această lume metamorfozată, populată de oameni
brutali în manfiestările lor de orice fel, morala și toate valorile umaniste
sunt înlocuite.
5=
Disciplina,uniforma,marșurile în grup,afirmațiile
violente sunt trăsăturile nazismului,ideologia
prin care oamenii se lăsau învinși,li se impunea o anumită
ordine,gândire comună, acceptă să îi fie încălcate drepturile și libertățile,
sub diferite pretexte, nu mai acceptă niciun fel de dialog, de discuție
în contradictoriu,socotind că o viață fără libertate este perfect suportabilă
atâta timp cât se simt în siguranță.
Cred că și urâtul și frumosul și binele și răul din
oameni trebuie scris prin cuvinte, iar scriind,autorii pot arăta locuri de
infern ale chinurilor, mizerabile,greu de suportat,ale torturilor
sufleteaști,unde se pot întâmpla miracole și frumuseţea va salva lumea.Cei ce
scriu despre urât și frumos transformă prin puterea cuvântului dezordinea,
eşecul, vidul şi ruina în ordine, valoare, sens şi înțelegere,armonie.
Este gândirea unui om simplu care,după ce a sperat într-o
viață mai bună și acesta nu s-a împlinit nu mai are încredere în acei
politicieni mincinoși și vor să întrebe,să ceară răspunsuri ,să alunge
impostorii, care prin minciuni şi prefăcătorie i-au
înșelat.
Pag.173===Rinocerul sau oaia feroce
1=trăsături umane nobile: Acuratețe, Bunătate,
Capacitatea de a ierta,Cumpătare,curaj, Determinare, Entuziasm,
Fidelitate, Generozitate, Hotărâre, Independență, Înțelepciune,
Loialitate, Onoare, Politețe,Respect, Sinceritate, Toleranță, Voință.
Mircea cel Bătrân -„Principe între creștini cel mai
viteaz și cel mai ager”, așa cum a fost numit de către istoricul german
Johannes Leunclavius , un excelent conducător, prin măsurile economice
înțelepte pe care le-a luat, și ca un adevărat creștin. A izbutit în cele
mai crâncene confruntări militare, dar a fost şi un strălucit diplomat, atât în
relațiile cu Ungaria și Polonia, cât și cu Imperiul Otoman.
Elisabeta I - ultimul monarh al dinastiei Tudor, a
moştenit inteligenţa, determinarea şi perspicacitatea de la ambii părinţi; a
avut o judecată politică plină de inteligenţă, înconjurându-se de cei mai buni
consilieri; artele au înflorit în timpul domniei sale;a dezvoltat lumea satelor
cu compasiune pentru cei săraci.
3=În fragmentul,,Antidoturi”,autorul explică alegerea
rinocerului ca simbol al dezumanizării.Scriitorul demonstrează că oamenii aleg să-și sacrifice
originalitatea, au caracterul slab,influențabil ,pentru a fi în concordanță cu
crezul,cu felul de a se purta al majorității, ei vor să fie la fel,puțini
reușesc să-și impună caracterul pozitiv,să rămână aceleași ființe
corecte.,morale. „Rinocerii” acționează cu toții la fel, încolțindu-l pe
Bérenger, singurul personaj care refuză să facă parte din turmă.
4= In romanul,, „Ferma Animalelor” scris de George
Orwell rãsturnarea opresorului uman Mr. Jones de către coaliţia
democraticã a animalelor este însoțitã de o consolidare a puterii porcilor.Aici
porcii sunt animalele cele mai impunătoare, impun respect, dau ordine, ordine care să fie respectate de
către toate celelalte animale.Toate animalele sunt egale,dar unele animale sunt mai egale decât altele
.5=La apariția primului rinocer in orașelul liniștit,
Jean este cel care încrezător in viață, înverșunat împotriva rinocerilor decât
Berenger neîncrezător și dezamăgită de non-sensul vieții. Dar Jean își va
pierde identitatea, se va transforma în rinocer, neputând rezista isteriei
generale, devenind violent:pielea îi devine din ce în ce mai verde, umflăturile
de pe capul său cresc într-un corn, vocea lui devine răgușită și el începe să
pășească prin apartament ca un animal în cușcă. Béranger este omul care
face zilnic experiența propriei ratări, devine neînduplecat într-o singură
privință. Nimic nu-l poate convinge că el poate să fie altceva decât un om. Își
apără condiția, fără să capete nimic în schimb, întrucât ceva din adâncul lui
îi interzice să se înroleze, în principiu, sau să adere cu fanatism la un mod
de a fi barbar, de a face parte din turmă.
6=
a.În piesa ,,Rinocerii” oamenii animalizați se
transformă în rinoceri, devin brute, lumea trebuie schimbată sau
distrusă,pentru a face loc unei alte lumi, unei alte societăți, o lume arhaică
și sălbatică, o lume în care între oameni guvernează legile naturii, adică legea junglei.
Mentalitatea de turmă sau spiritul gregar este un fenomen care
influenţează major comportamentul uman, cu efecte uneori inimaginabile şi care
se referă la tendinţa de abandonare a dorinţelor şi a intereselor
personale, de ştergere a personalităţii individuale, în favoarea grupului, a
colectivităţii.
( Sigmund Freud, “părintele” psihanalizei, a fost
unul dintre cei mai aspri critici ai “mentalităţii de turmă”. El era convins
că spiritul gregar sau mentalitatea de turmă, care se bazează pe o
ștergere a personalității conștiente a fiecărui individ şi deblocarea minţii
inconştiente, în beneficiul grupului din care face parte, se află la
originea fenomenelor de recrutare ideologică, de propagare a zvonurilor, a
mişcărilor de stradă, a hărţuirii morale.)
b. În nebunia transformărilor în rinoceri este prins
personajul principal,Beranger, un om simplu, cu vicii și dependențe, fără o
cultură sau o educație aleasă,un mediocru, prototipul unui posibil funcționar
ratat, dependent de alcool. Deși nu este înzestrat cu o inteligență specială
își păstrează în fibra sa interioară o fărâmă de umanitate care în final îl
salvează de la rinocerizare, asta în timp ce toți ceilalți devin rând pe rând
victime ale acestei maladii. Beranger se trezește într-o lume în care nu
mai există niciun om, ci doar rinoceri cu care nu se poate înțelege,îşi va
păstra demnitatea şi curajul până la capăt, în timp ce prietenii şi colegii lui
aleg compromisul şi de bună voie decid să devină rinoceri, cu alte cuvinte să
devină inumani. Nimic nu-l poate convinge că el poate să fie altceva decât un
om din ceilalți n-au mai rămas decât fotografiile și amintirea. Ultimul om este
incapabil de violență și de ură. Nu iubește puterea, ceva din adâncul lui
insondabil îl condamnă la tandrețe și la compasiune.
7=Într-o societate totalitară,bolnavă omul trăiește cu
impresia că totul îi este permis, motiv pentru care va fi mult mai ușor de
controlat, prin oferirea unui sentiment de superioritate.Este ultima
ființă rămasă întreagă, este cel cu
adevărat care suferă, pentru că este uman, este cel care înțelege lipsa de
comunicare și opacitatea celor din jurul său, ceilalți reprezintă moartea,
pentru că ei, din punct de vedere uman, sunt anulați. Omul care poate schimba
lumea este cel oameni pe care lumea nu l-a putut schimba. Figuri marcante din
istorie, dar și oameni excepţionali din prezent ne arată că forţa unui singur
individ dedicat visului și ţelului său poate schimba o lume întreagă: Nelson Mandela
a fost cel care a reușit să înlăture segregarea rasială; Martin Luther King Jr. a fost unul dintre cei mai
importanţi susţinători americani ai drepturilor oamenilor; Abraham Lincoln a interzis sclavia; Mahatma
Gandhi - un lider al mișcării de independență din India; Albert
Einstein: un exemplu de om care a schimbat lumea în domeniul științei;
Isus Hristos: un exemplu de om care a schimbat lumea în credință; Napoleon
Bonaparte: un exemplu de om care a schimbat lumea în domeniul politic,
Oamenii care au schimbat lumea au fost acei oameni care
nu s-au lăsat intimidați de forțele opuse lor. Au fost dispuși să lupte pentru
ceea ce credeau și să facă sacrificii pentru a obține dreptatea.
Dincolo de text:o poveste cu un om transformat în animal:
Frumoasa și bestia (în franceză La
Belle et la Bête) este un basm scris de romanciera franceză Gabrielle-Suzanne Barbot de Villeneuve și
publicat în 1740,
Un negustor văduv locuiește într-un conac cu cei
doisprezece copii ai săi (șase fii și șase fiice). Toate fiicele lui sunt
foarte frumoase, dar fiica cea mică a fost numită „Frumoasa mică”, pentru că
era cea mai frumoasă dintre toate. Numele ai a rămas „Frumoasa” în continuare.
Era cea mai încântătoare, precum și cea mai blândă, educată și cu sufletul
curat, spre deosebire de surorile ei mai mari, care erau crude, egoiste,
răsfățate și geloase pe ea.
Negustorul își pierde toată averea într-o furtună pe
mare, când se scufundă aproape toată flota sa comercială. Prin urmare, el și
copiii lui sunt nevoiți să se mute într-o căsuță mică din pădure și să
muncească pentru a-și câștiga existența. În timp ce Frumoasa este hotărâtă să
se adapteze la viața rurală și rămâne la fel de veselă ca înainte, surorile ei
nu fac asta, ba chiar o consideră naivă și prostuță.
Câțiva ani mai târziu, negustorul aude că una dintre
navele comerciale pe care le trimisese el tocmai a sosit înapoi în port,
neîmpărtășind soarta celorlalte amabarcațiuni scufundate. Pregătindu-se de
plecare, el își întreabă copiii ce cadouri să le aducă. Fiicele mai mari vor
bijuterii și cele mai frumoase rochii posibil, deoarece ele sunt convinse că
acum vor fi din nou bogați. Frumoasa nu cere nimic altceva decât ca tatăl ei să
se întoarcă acasă cu bine, dar când el insistă să-i cumpere un cadou, ea se
mulțumește să-i ceară un trandafir, deoarece astfel de flori nu creșteau
în partea lor de țară. Ajuns în port, negustorul constată disperat că
încărcătura navei sale a fost confiscată pentru a-și plăti datoriile, astfel că
nu mai are niciun ban și nu poate cumpăra cadourile copiilor săi.
La întoarcere, negustorul se rătăcește în timpul unei
furtuni și dă peste un castel. Crezând că nu e nimeni acasă, se furișează
înăuntru, unde găsește mese încărcate cu mâncare și băutură, care par să fi
fost lăsate anume pentru el de proprietarul invizibil al castelului. Bucuros,
acceptă acest cadou și își petrece noaptea acolo. A doua zi dimineața,
negustorul deja consideră că palatul îi aparține de drept și tocmai se pregătea
să plece să-și aducă și copiii când vede o grădină de trandafiri și își
amintește că Frumoasa și-a dorit un trandafir. El smulge repede cel mai frumos
trandafir pe care îl găsește și vrea să culeagă mai mulți pentru un buchet, dar
brusc apare o bestie hidoasă care încearcă să-l omoare pentru că i-a furat cel
mai de preț lucru, deși l-a primit în casa lui și l-a ospătat. Negustorul
imploră să fie eliberat, mărturisind că a cules trandafirul doar pentru a-l
dărui fiicei sale. Bestia este de acord să-i dea trandafirul Frumoasei, însă
numai dacă negustorul va aduce aici pe una dintre fiicele sale în locul lui,
care va trebui să știe ce o așteaptă la palat și să își accepte soarta fără
cale de scăpare.
Negustorul este trist, dar nu are de ales și acceptă
această condiție ca să scape cu viață. Bestia îi dă drumul să plece încărcat cu
bani, bijuterii și haine frumoase pentru fiii și fiicele sale și îi reamintește
că nu trebuie să-și mintă fiicele. Ajuns acasă, negustorul îi dă Frumoasei
trandafirul promis și îi spune ce preț groaznic a plătit pentru el. Frații ei
spun că vor merge la castel și vor lupta cu Bestia, în timp ce fiicele mai mari
refuză categoric să plece și dau vina pe Frumoasa, pentru că ea a cerut
trandafirul. Negustorul le interzice fiilor săi să se apropie vreodată de
Bestie. Frumoasa decide de bunăvoie să meargă la castel, iar a doua zi
dimineața ea și tatăl ei pornesc la drum călare pe un cal magic trimis de
Bestie.
La castel, Bestia o primește cu mare fast, iar sosirea ei
este întâmpinată cu artificii care le împletesc inițialele. În dimineața
următoare, negustorul este trimis acasă cu o recompensă consistentă. Bestia îi
dăruiește fetei rochii frumoase și mâncăruri alese și poartă conversații lungi,
iar ea observă imediat că el este mai degrabă prostuț și aiurit decât sălbătic
și feroce.
În fiecare noapte, Bestia îi cere Frumoasei să se
căsătorească cu el, însă fata îl refuză de fiecare dată. După fiecare refuz, ea
visează un prinț frumos de care începe să se îndrăgostească. În ciuda
unei zâne care
o sfătuiește să nu se lase înșelată de aparențe, ea nu face legătura între
prinț și Bestie și începe să creadă cu tărie că Bestia îl ține captiv undeva în
castel. După multe căutări, descoperă niște camere fermecate, cu biblioteci și
voliere, ferestre fermecate care îi dezvăluie spectacole magice. De asemenea,
ea întâlnește multe animale, inclusiv papagali și maimuțe ,
pe post de slujitori, dar numai pe prințul necunoscut din visele ei nu.
Timp de câteva luni, Frumoasa duce o viață de lux la
castel, toate capriciile ei sunt satisfăcute pe loc, înconjurată numai de
bogății. Până la urmă, i se face dor de casă și o roagă pe Bestie să-i dea voie
să-și mai vadă o dată familia. Bestia acceptă, cu condiția ca ea să se întoarcă
exact două luni mai târziu. Frumoasa este de acord și primește un inel
fermecat, care îi permite să se trezească într-o clipă în noua casă a familiei
sale, dacă îl răsucește de trei ori în jurul degetului. Surorile ei mai mari
sunt surprinse când o văd bine îngrijită și elegantă, iar vechea lor invidie se
reaprinde rapid când toți pretendenții lor nu o mai văd decât pe ea. Fata le
oferă cadouri generoase și le spune bărbaților că ea a venit doar pentru a lua
parte la nunțile surorilor ei. Tatăl ei îi spune că trebuie și ea să se
căsătorească cu Bestia, însă Frumoasa nu vrea să îl asculte, iar când frații ei
fac tot ce pot pentru a o împiedica să se întoarcă la castel, ea acceptă fără
tragere de inimă să mai rămână.
După ce au trecut cele două luni, ea are o viziune cu
Bestia murind singur și abandonat în grădina castelului și se grăbește să se
întoarcă, în ciuda fraților ei. Înapoi la castel, temerile ei sunt confirmate,
Bestia zace pe moarte într-o peșteră. Abia atunci Frumoasa înțelege că îl
iubește. Nu își pierde calmul și aduce apă de la un izvor din apropiere, pentru
a-l readuce la viață. În acea noapte, ea acceptă să se căsătorească cu el, iar
dimineața descoperă că Bestia s-a transformat în Prințul din visele ei. Apoi
sosește zâna pe care nu o ascultase înainte, alături de o femeie pe care nu o
recunoaște, într-o trăsură de aur trasă de cerbi albi.
Femeia se dovedește a fi mama prințului, regina, dar se supără când află că Frumoasa nu
este de neam regesc. Zâna o pedepsește pe mamă și le mărturisește că Frumoasa
este nepoata ei, tatăl ei real fiind fratele reginei de pe Insula Norocului,
iar mama ei sora zânei.
După ce problema privind originea Frumoasei este
lămurită, ea îi cere prințului să-i spună povestea lui. Tatăl său, regele, a
murit când era tânăr, iar mama sa a trebuit să poarte un război pentru a-și
apăra regatul. Regina l-a lăsat în grija unei zâne malefice care a încercat
să-l seducă atunci când a devenit adult, dar pentru că el a refuzat, aceasta
l-a transformat într-o bestie. Singura cale de a rupe blestemul era ca prințul
să găsească dragostea adevărată și o fată să se îndrăgostească sincer de el, în
ciuda înfățișării sale. La final, Prințul și Frumoasa se căsătoresc și trăiesc
fericiți până la adânci bătrâneți.
DE CITIT PENTRU TINE:
Jean, prietenul lui Berenger, face parte din acea
categorie de prezente, numite de Gelu Ionescu ''obiecte scenice", al caror
rol este de a incerca sa influenteze Personajul in a se supune mecanismului
absurd.
La aparitia primului rinocer in oraselul linistit, Jean este cel care pare a fi
mai fortificat si mai increzator in viata, decat Berenger ce-si exprima
neincrederea si dezamagirea fata de non-sensul vietii. Dar pledoaria pe care
i-o tine lui Berenger nu este decat o sumă de fraze care in aparenta contin
adevaruri universale, dar pe care uzul le-a golit de sens, transformandu-le in
simple clisee, lozinci: "Jean: Gandeste si vei exista (). / Viata e o
lupta, e o lasitate sa nu te bati! (). Armele rabdarii, ale culturii, armele
inteligentei. Devine un spirit viu si stralucitor! Pune-te la curent".
Desi intampina cu ostilitate ideea ca un rinocer sa fie lasat sa alerge
nestingherit "in plin centrul orasului, mai ales intr-o duminica
dimineata, cand strazile sunt pline de copii si adulți, asistand la
rinocerizarea rand pe rand a celor din jur, Jean isi va pierde identitatea, se
va transforma el insusi in rinocer, neputand rezista isteriei generale. Mai
intai acuza inconfortul pentru ca apoi sa devina violent:
"JEAN: Caldura mare Totul trebuie daramat Si hainele zgarie () Mlastinile!
Mlastinile! (). (intra in camera de baie): Nu! I BERENGER (in camera de baie):
Ba da. Calmeaza-te Jean! Esti ridicol. Oh, cornul dumitale se lungeste vazand
cu ochii Esti rinocer! I JEAN (din camera de baie): Am sa te calc in picioare,
am sa te calc in picioare! I (Zgomot in camera de baie, mugete, se aud obiecte
cazand) / BERENGER (impingand usa): E rinocer, e rinocer! (Berenger a reusit sa
inchida usa. Haina lui a fost gaurita de corn.
In momentul in care Berenger izbuteste sa inchida usa, cornul rinocerului o
strapunge) Niciodata n-as fi crezut asa ceva despre el"
Prin Jean, alaturi de celelalte "obiecte scenice" ale piesei, Eugen
Ionescu ilustreaza, cum insusi marturisea, "zadarnicia acestor groaznice
sisteme. Ia ce duc ele, cum ii atata pe oameni, ii indobitocesc, apoi ii
subjuga.
Cei
doi încep să se certe iarăși, inițial despre posibilitatea ca oamenii să se
transforme într-adevăr în rinoceri și apoi despre moralitatea transformărilor.
Jean este inițial înverșunat împotriva rinocerilor, dar treptat devine
îngăduitor. Pe parcursul scenei, pielea lui Jean devine din ce în ce mai verde,
umflăturile de pe capul său cresc într-un corn, vocea lui devine răgușită și el
începe să pășească prin apartament ca un animal în cușcă. În sfârșit, Jean declară
că rinocerii au exact aceleași drepturi ca și oamenii și că „Umanismul a murit,
cei care îl urmează sunt doar sentimentaliști învechiți” chiar înainte de a se
transformă și el într-un rinocer și începe să-l urmărească pe Bérenger prin
apartament.
Umilul Béranger, omul care face zilnic experiența
propriei ratări, devine neînduplecat într-o singură privință. Nimic nu-l poate
convinge că el poate să fie altceva decât un om. Piesa se încheie cu
proclamația comico-tragică a unui antierou :„Je suis le dernier homme et je le
resterai jusqu au bout…” 3 Béranger este, fără îndoială,
ultimul om în piesa lui Eugen Ionescu, întrucât din ceilalți n-au mai rămas
decât fotografiile și amintirea.
Își apără condiția, fără să capete nimic în schimb,
întrucât ceva din adâncul lui insondabil îi interzice să se înroleze, în
principiu, sau să adere cu fanatism la un mod de a fi barbar, în special. Dacă
îi dă un nume acestui fel de a fi om și o putere mai mare decât a lui se
rezolvă frica de moarte, cruzimea, lăcomia, indiferența și toate păcatele
lumii? S-au scurs milenii în aceleași tipare. Este spectator la nevoia
majorității de a se integra într-un grup, la fascinația cauzei pentru care să
lupte cu trup și suflet, orice cauză, ca și cum viața personală n-ar conta,
n-ar fi unică, chiar și așa, în plin gol și-n așteptare, și la cum această
atracție capătă de multe ori proporții monstruoase. De la narcisismul de grup
la excluderea celor care nu aderă nu este decât un pas. Oricât de frumoase ar
fi pielea și cântecul rinocerilor, la trecerea lor prin oraș se transformă în
pulbere clădirile și dispar în anonimatul turmei oamenii. În plus, rinocerii au
un limbaj simplu care-i rămâne inaccesibil, nefiind alcătuit din cuvinte, ci
dintr-un fel de strigăt variabil ca intensitate, muget („barrissement”) și
urlet („hurlement”). Pentru ceilalți, limbajul acesta care exclude rațiunea
ajunge muzică. Ultimul om este incapabil de violență și de ură. Nu
iubește puterea, ci inversul ei, „ființele mici” (nu întâmplător Eugen Ionescu
a debutat cu un volum de poezie, în limba română, „Elegii pentru ființe mici”).
Nu pentru că ar crede în ceva anume. Motivul e același: ceva din adâncul lui
insondabil îl condamnă la tandrețe și la compasiune. Părăsit de Daisy,
fascinată de frumusețea și de cântecul rinocerilor (și, firește, nemulțumită de
iubitul ei nevolnic, cu pielea albă, flască, plină de păr), se gândește că el
este singurul vinovat: „C’est ma faute, si elle est partie. J’étais tout pour
elle. Qu’est-ce qu’elle va devenir? Encore quelqu’un sur la conscience.
J’imagine le pire, le pire est possible. Pauvre enfant abandonnée dans cet
univers de monstres! Personne ne peut m’aider à la retrouver, personne, car il
n’y a plus personne. ”4 Greșelile lui sunt, însă, omenești. Și,
pînă la urmă, dragostea le face suportabile. Mai ales că dragostea pare să fie
o formă de rugăciune adresată lumii, așa cum este arta pentru creatorul lui
Béranger, un clasic al literaturii secolului XX, un autor de citit și de
recitit în vremurile noastre tulburi, când iraționalul și ura ne dezbină, ca de
atâtea ori, mai mult decât amenințarea reală a ceea ce ține de altă ordine
decât a umanului:
Beranger. Acesta este un om simplu, cu vicii și
dependențe, fără o cultură sau o educație aleasă, ba din contra, el este un
mediocru, prototipul unui posibil funcționar ratat, dependent de alcool. Deși
nu este înzestrat cu o inteligență specială, ca a unora dintre personajele cu
care interacționează (de exemplu Logicianul, care face silogisme penibile, sau
amicul său Jean, care crede doar în dovezile palpabile ale științei, el nefiind
în fond decât un imbecil), totuși își păstrează undeva în fibra sa interioară
acea fărâmă de umanitate care în final îl salvează de la rinocerizare, asta în
timp ce toți ceilalți devin rând pe rând victime ale acestei maladii a
spiritului, mai ales. Poate că aici s-ar putea desluși și un mesaj ascuns
al piesei, în ceea ce privește relația dintre cultură și educație, pe de o
parte, morală și umanitate pe de altă parte. Cultura și educația te
pot pune în contact cu marile minuni ale lumii, cu cunoașterea în general, cu
procesul de acumulare de informații, dar nu acestora le revine rolul de
educatori ai moralității, a iubirii aproapelui, sau a trăsăturilor specific
umane, adică acelor caractersitici care ne diferențiază fundamental de animale,
în cazul de față de rinoceri. Alte resorturi sunt necesare pentru însușirea
unor pirncipii morale superioare și pentru a devenii ceea ce numim OM. Ceea
ce este interesant în piesa lui Ionescu este faptul că această rinocerită este
extrem de contagioasă precum un virus. În curând, bietul Beranger se
trezește într-o lume în care nu mai există niciun om, ci doar rinoceri cu care
nu se poate înțelege, singura soluție fiind baricadarea în casă și așteptarea
deznodământului. Până și iubita sa, Daisy, ultima rămasă necontaminată, nu
poate rezista mișcării maselor majoritare și îl părăsește pentru a-i urma pe
rinoceri. Vacarmul în care apare noul univers al lui Beranger, noua ordine
socială dintr-o lume populată doar de rinoceri care aleargă dintr-un loc în
altul fără niciun sens, distrugând totul în cale, este de nesuportat. Beranger
începe treptat să își piardă nădejdea și luciditatea. El este primul care
a observat rinocerii, și va fi ultimul răpus de aceștia. Dar dacă și el
este un rinocer? Poate că în tot acest timp am fost în eroare, își spune în
mintea sa Beranger. Dacă rinocerii au dreptate? Cotropit de resentimente și
păreri de rău, văzându-se singur în fața unei lumi nebune, se gândește să guste
și el din această nebunie a noii societăți transformată în junglă. Trebuie să
meargă cu vremurile, să fie absorbit de turma de rinoceri, trebuie să fie ca
ei.
Bérenger – tipul omului obişnuit, personaj care
apare şi în alte piese ionesciene şi în care criticii descifrează o proiecţie
autobiografică: Bérenger înfruntă cu onestitate, eroism discret şi candoare
comică absurdul care îl înconjoară.
Iniţial prea puţin interesat de faptul că în orăşelul lui
au apărut rinoceri pe străzi, Bérenger ne întâmpină plictisit, neîngrijit şi cu
un pahar de băutură lângă el.
Bérenger va fi însă cel care îşi va păstra demnitatea şi
curajul până la capăt, în timp ce prietenii şi colegii lui aleg compromisul şi
de bună voie decid să devină rinoceri, cu alte cuvinte să devină inumani.
Bérenger va încerca în zadar să îi convingă pe bunul său
prieten Jean şi pe frumoasa lui secretară blonda Daisy să nu îşi piardă
umanitatea în timp ce colegii lui se metamofozează în rinoceri.