miercuri, 22 martie 2017
marți, 7 martie 2017
luni, 6 martie 2017
Elogiul MAMEI....
Elogiul mamei
Nimic nu este mai gingaș și nimic mai tare
decât dragostea de mamă.
Inima mamei este un abis unde vom găsi tot
timpul iertare.Nu există dragoste ca aceea a mamei și nicio legatură mai
strânsă cu pământul.
Mamele sunt luna
care luminează pământul
deasupra disperării
noastre negre,
ca atunci când suntem îndurerați
să știm că cineva ne
veghează!
Mamele sunt soarele care strălucește pentru
viața cerului nostru interior,ca să știm că suntem iubiți și să nu avem nevoie
să ne punem întrebări despre asta.
Mulțumim mamei,pentru că ne iubește cu o
dragoste ce nu poate fi măsurată în cuvinte…O dragoste de mamă este pentru
veșnicie puternică și nu se schimbă niciodată…Dragostea unei mame determină felul în care îi vom iubi pe ceilalți și pe noi înșine.
Ziua mamei este în fiecare zi,înseamnă mai
mult decât o zi fericită.În aceste cuvinte stau multe înțelesuri pe care nu
apucăm să le spunem niciodată.
Când zilele sale se apropie de
sfârșit,dragostea mamei continuă totuși să trăiască de-a lungul multor
generații.Și Dumnezeu le binecuvântează pe toate.
Mulțumim mamei,pentru că ne iubește cu o
dragoste ce nu poate fi măsurată în cuvinte!
joi, 2 martie 2017
În primăvară....
Vorbim mult despre anotimpuri!
de Primăvara
zveltă ce aduce bucurie în sufletele înghețate,
de lumina
Verii ce încălzește,
de
mozaicul Toamnei,
de omătul
pur al Iernii...
Dar...am
simțit cât sângerează ele atunci când se despart?
Din câte
anotimpuri anul are,Primăvara e o dulce binecuvântare,este Renașterea naturii
din somnul trecutului,este Cerul mângâietor cu nesațul albastrului. Capricioasă,Primăvara
își croiește drum prin sufletul meu cu frunze și petale de pomi,cu briză,cu
stele,cu îngeri.Mai întâi nu știe cum să-și așeze cărarea,apoi câte frunze,câte
petale să pună omului pe creștet,cum să-i aștearnă ploile pe buze,pe obraji.Ar
vrea să-și lase stelele în fiecare privire,să-și întindă vântul ca o maramă
peste jurul lumii.
Și uite-așa ne
lasă an de an câte-un înger zburdând pe pleoape,cu flori alunecând pe după
urechi,cu stele și ploi ca un iureș.
Cu Primăvara pe
umeri,Omul își întinde mâna în sus,arcuiește din ape o lumină și trece de pe o
creangă pe alta,înțelegând dintr-odată toate cântările din mari
depărtări,auzind cum se desface sămânța și cum mugurii pocnesc în grădini.
Fiecare prinde
gust de ogor și-și uită tâmpla lipită de seve simțind șerpuiri de rădăcini.Spre
seară sunt altfel de ochi cu gene de fluturi,care admiră codițele fetelor
împletite din ierburi .Obosit,mă așez pe un buștean,făcându-i loc unui gând hoinar
să stea lângă mine.Și amândoi:eu și gândul privim frunzișul ce ocolește câteva
floricele firave verzi și chiar verzi,urmărim vântul ce desenează proiecția
norilor pe pământ și ne mirăm:--Cum au înghețat în vifore clipele dulci ale
pădurii cu miile de stele,cu glasuri de ape,cu șoapte de ramuri?
Trezit din această
reverie de-a soarelui prezență,mă ridic,asistând la sfânta luptă a verdelui și,
șerpuind pe cărări, sunt întâmpinat de reverențele luminilor....
Plecăciune și ție, Primăvară!!!!!!!!!!!!!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)