BAC—subiect de rezervă

SUBIECTUL I (50 de puncte)

Citeşte următorul fragment:

,,Am ajuns cu trenul într-o seară de toamnă. E o mică localitate minieră, unde lumea e obișnuită cu vizitatori străini. Casă arătoasă, iar în față un rând de dalii înalte, roșii, violete și galbene care, la lumina becului electric, arătau feeric. Soțul, funcționar public; ea, absolventă de liceu și un băiețaș de cinci ani și jumătate, care avea să fie prietenul meu. Mă cunoșteau din casa învățătoarei și știau că sunt unchiul lor din Bucovina. M-au primit prietenos ca pe o rudă despre care nu știau mare lucru [...]. La puțin timp după sosirea mea, stăpâna casei a căzut bolnavă și avea să zacă o lună și jumătate, îngrijită de medicul circumscripției locale. M-am oferit să duc eu gospodăria, aducându-mi aminte că, la mama acasă, deși copil încă, făcusem lucrul acesta cu îndemânare. Când părinții plecau la muncă, lăsau totul în seama mea, îngrijeam un frate și surorile mai mici, vedeam de orătănii* spre bucuria mamei [...]. Întâia grijă era să pregătesc hrana porcilor, fierbând cartofii, dozând cantitatea de urluială*, răcind fiertura, fiindcă nu te jucai cu foamea furibundă a indivizilor acestora, care altfel și-ar fi ars gâtlejul. Apoi aruncam grăunțele la păsări, căci, dacă n-o făceam la timp, năvăleau peste mine în bucătărie. Fierbeam laptele și pregăteam cafeaua. Laptele e cel mai hoț aliment; te pândește cum nu ești atent, sare din oală spumegând și s-aruncă în foc ca un călugăr budist. Se scula băiețașul [...]. Eram o atracție pentru el, fiindcă aveam o barbă căruntă și o lulea grozavă, cum nu mai avea nimeni în sat. Îl puneam în rânduială și luam împreună micul-dejun. Tata pleca prea de dimineață. Era foarte dificil la masă. Ca mulți copii de vârsta lui, nu voia să mănânce. Atunci a trebuit să mâncăm în joacă. Toate numele politice le cunoștea și toate personagiile din cărțile ce i se citiseră. Îl luam pe genunchi și-i spuneam: Acum mâncăm pe Roosevelt, acum mâncăm pe Churchill [...]. Îi mânca pe toți cu unt și marmeladă de măceșe pe pâine și cafea cu lapte. De unde mai înainte aceste delicii erau fade, că nu merita să pună gurița pe ele, acum, condimentate cu celebrități, aveau un gust extraordinar, spre hazul părinților. [...] După asta, cu hârtie și creion, mergeam la bolnavă, stabileam meniul zilei și scriam amănunțit cum se prepară fiecare mâncare. Cum multe le știam, n-am greșit mai niciodată. Am descoperit că vocația mea adevărată era aceea de bucătar. [...] Bineînțeles, asistentul meu în noua meserie, care îmi plăcea, și colaboratorul meu la bucătărie era băiețașul, nelipsit de lângă mine. La masă, ne simțeam obligați ca noi să mâncăm mai cu poftă bunătățile pregătite de amândoi. Mai avea și alte cusururi băiețașul. În vecinătate, nu era niciun copil de seama lui cu care să se joace. Și cum duduia de energie și cum n-avea ce face cu ea, o ștergea de-acasă și colinda prin tot satul, fără să spună când și unde a plecat. Deștept foc și umblăreț, toată lumea îl cunoștea. Părinții nu înțelegeau acest vagabondaj. Tatăl n-avea timp să se ocupe de el, deși amândoi îl adorau. Pe maică-sa, dispariția lui în necunoscut o băga în groază. Doamne ferește, cine știe ce putea să i se întâmple.”

         (Nichifor Crainic, Pribeag în țara mea. Sub mască. Memorii. 23 august 1944 – 24 mai 1947)

*orătănii – păsări de curte

*urluială – boabe de cereale măcinate și întrebuințate ca hrană pentru animale

A. Scrie pe foaia de examen, în enunțuri, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe cu privire la textul dat.

1. Indică sensul din text al cuvântului arătoasă și al secvenței băga în groază. 6 puncte

                                                                   frumoasă:                        înspăimânta

2. Menționează vocația pe care și-o descoperă Nichifor Crainic în timpul șederii la familia care îl găzduiește, utilizând informaţiile din textul dat. 6 puncte 

                             vocația de bucătar

3. Precizează reacția părinților la schimbarea comportamentului copilului la micul-dejun, justificându-ți răspunsul cu o secvență semnificativă din text. 6 puncte

                             se amuză ,, Spre hazul părinților”

4. Explică un motiv pentru care băiatul obișnuiește să plece de acasă. 6 puncte

                                lipsa partenerilor de joacă

5. Prezintă, în 30-50 de cuvinte, o trăsătură morală a lui Nichifor Crainic, aşa cum reiese din textul dat.

                                 altruism, hărnicie

B. Redactează un text de minimum 150 de cuvinte, în care să argumentezi dacă experiențele din copilărie influențează sau nu comportamentul unei persoane, raportându-te atât la informațiile din fragmentul extras din volumul Pribeag în țara mea. Sub mască. Memorii. 23 august 1944 – 24 mai 1947 de Nichifor Crainic, cât și la experiența personală sau culturală. 20 de pct

 În opinia mea cred că experiențele din copilărie ne marchează viața de adult, fie că suntem sau nu conștienți de acest lucru. Cu cât realizăm mai bine influența pe care o are copilăria asupra vieții noastre, cu atât vom reuși să trecem mai ușor peste anumite blocaje interioare.

 În primul rând,am citit cum că specialiştii consideră că succesul unui copil poate fi perceput chiar de la grădiniță, observând maniera sa de socializare și reacționare la diverși stimuli. Deci, cu siguranță, există o legătură între ce am trăit în copilărie și adulții care devenim.

Într-o măsură mai mică sau mai mare, toți suntem influențați de felul în care s-a desfăşurat perioada copilăriei. Cert e faptul că, dacă am trecut printr-o experiență negativă, nu înseamnă că aceasta trebuie să ne marcheze pentru tot restul vieții. Majoritatea adulților au puterea de a accepta, a ierta și de a trece peste o copilărie mai puțin fericită. Dar, evident, nu toată lumea reuşeşte să o facă fără ajutor de specialitate. 

 În al doilea rând,relațiile pe care le ai, stilul de viață, alimentația și mentalitatea de adult sunt influențate, conștient sau inconștient, de experiențele noastre din copilărie. În timp ce experiențele din copilărie joacă un rol important, este important să se recunoască și rolul factorilor genetici și de mediu. Acestea interacționează pentru a influența dezvoltarea și comportamentul unei persoane.Astfel,autorul din textul 1 a folosit experiențele sale din copilărie când,, părinții plecau la muncă, lăsau totul în seama mea, îngrijeam un frate și surorile mai mici, vedeam de orătănii spre bucuria mamei”,experiență care i-a fost folositoare mai târziu și a fost de folos unei femei bolnave și copilului acesteia.

 În concluzie,deşi avem o copilărie diferită, putem spune cu certitudine că experiențele din acea perioadă ne influențează direct personalitatea și comportamentul. Dacă în copilăria sa persoana nu a avut un mediu stabil, unde să se simtă în siguranță cu cei din jurul său, la maturitate îi va fi greu să aibă încredere în oameni și să construiască relații sănătoase.

SUBIECTUL al II-lea (10 puncte)

 Comentează, în minimum 50 de cuvinte, textul de mai jos, evidențiind relația dintre ideea poetică și mijloacele artistice.

,,Copilărie crudă, tot raiul tău uitat:

Un car purtând recolta grădinilor în el,

Re’nvii deplină iarăși, ca-n arcul de oțel

Al unui orologiu stârnind, când sferturi bat,

Un timp ce nu-l încape cadranul său rotat.

Imagini migratoare, în stol foșnind aripi,

Întoarse dintr-al undei fior în ochiul clar,

Cum steaua roabă pietrei se mântuie-n amnar,

Fiți doar secunda primă ce, ștearsă de pe chip,

 Egal se contopește în ceasul de nisip.”

                                                     (Miron Radu Paraschivescu, Copilărie)

Poezia,,Copilărie”scrisă de Miron Radu Paraschivescu este un text liric în care se exprimă, în mod direct, sentimente de nostalgie generate de trecerea timpului copilăriei cu,, raiul tău uitat.”

Tema poeziei este trecerea timpului așa cum reiese din prezența elementelor din câmpul lexical al timpului,, un timp ce nu-l încape; secunda primă;orologiu;sferturi; ceasul de nisip.”

Discursul liric este unul adresat:,, copilărie crudă ;raiul tău”; eul liric transmițând dorința de a reînvia anii copilăriei,un rai cu imagini ,,migratoare”,trecătoare,nestatornice, natura efemeră a vieții.

Sentimentele care se degajă din text sunt de regret, melancolie, eul liric aflându-se în ipostaza  nostalgicului,ce rememorează,,imagini migratoare, în stol foșnind aripi”, timpul cunoaşterii, al imaginaţiei,libertății,dar este un timp ce trece fără a se întoarce.

Textul poetic este dominat de expresivitate, aceasta realizându-se prin intermediul figurilor de stil și a imaginilor artistice. Astfel, prin intermediul epitetului:,,copilărie crudă;cadranul rotat;ochiul clar”;metafore:,,steaua roabă pietrei se mântuie-n amnar ”se face trimitere la timpul minunat al copilăriei care se dorește revenit,, ca-n arcul de oțel”, simbol al echilibrului,al unui  timp ce nu mai poate fi cuprins în momentul unei rotiri continue.Imaginile copilăriei sunt trecătoare,fără a mai reveni precum mișcarea,, ceasul de nisip”,clepsidra,curgerea implacabilă a timpului.

Întregul mesaj poetic, cu ajutorul mijloacelor artistice, are capacitatea de a exprima încărcătură afectivă a dorinței de răsturnare a timpului.

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)

 Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularități de construcție a unui personaj într-un roman interbelic studiat.

Personaje :Camil Petrescu :„Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”; MIhail Sadoveanu: „Baltagul”; George Călinescu :„Enigma Otiliei”

Romanul ,,Baltagul'”este un ,,adevarat poem al naturii si al sufletului omului o ,,Mioriță”de dimensiuni mari-G. Călinescu. Romanul ilustreaza lumea arhaica a satului romanesc, sufletul taranului moldovean ca pastrator al traditiilor stramosesti si al specificului national , cu un mod propriu de a simti, de a gandi si de a reactiona in fata problemelor cruciale ale vietii.

Romanul ramane o scriere memorabila nu numai continutul si multitudinea semnificatiilor sale, ci si prin personalele lui, intre care un loc aparte il ocupa Vitoria Lipan, Nechifor Lipan si Gheorghita, fiul lor.

Eroina principala, Vitoria Lipan este cea care da sensul intregului roman, care devine romanul unui suflet de munteanca ce nu se da in laturi de la greutati. Ea este figura reprezentativa de erou popular, deoarece intruneste calitatile fundamentale ale omului de la tara, in care se inscrie cultul pentru adevar si dreptate.

Portretul fizic, sumar, reiese din caracterizarea directa. Vitoria Lipan cucereste prin frumusetea si farmecul ei fizic, fiindca la cei aproape patruzeci de ani ai sai ,,ochii ei caprii in care parca se rasfrangea lumina castanie a parului'”erau inca frumosi. Scriitorul se opreste asupra trasaturilor care sugereaza zbuciumul ei interior: ,,privirea ei era dusa departe, semn al gandurilor in care era adancita si care o copleseau .” Femeia avea o frumusete neobisnuita in privire: ,,ochii ei luceau ce intr-o usoara ceata in dosul genelor lungi si rasfrante in carligase.” Infatisarea Vitoriei ilustreaza ingrijorarea pentru tacerea sotului si prefigureaza zbuciumul sufletesc ce o va stapani si o va macina pana ce-i va descoperi si-i va pedepsi pa ucigasi.

Femeia este foarte nelinistita si se autoizoleaza de lumea din jur: ,,in singuratatea ei, femeia cerca sa ajunga la el”. Prin caracterizarea indirecta, M. Sadoveanu ne dezvaluie starile sufletesti si trasaturile de caracter ale eroinei, care reies din faptele, gesturile si vorbele ei.

Vitoria Lipan este o gospodina harnica si priceputa , avand grijile unei gospodarii ,,cu multe acareturi” si conducand-o ,,cu strasnicie”,mai ales ca sotul este adeseori plecat. Astfel, ea stie ce produse mai are de vanzare, se tocmeste cu iscusinta de negustor cu cei care vin sa cumpere sau mergea ea insasi la campie, unde vindea produse.

Ordonata si meticuloasa, cu un deosebit simt practic, inainte de plecare pe drumurile cautarii lui Nechifor, ea oranduieste totul cu o abilitate si cu o exactitate remarcabile. Intreprinzatoare si prevazatoare, vinde produsele si duce peste noapte banii la preot, pentru a nu fi pradata. Constienta de pericolele care ii pandesc pe drum, ii face lui Gheorghita un baltag, pe care il sfinteste preotul, iar pentru sine ia pusca s-o foloseasca la nevoie..

Vitoria este o femeie credincioasa, respecta obiceiurile stramosesti: inainte de a pleca, se consulta cu preotul, merge la manastire, unde se roaga pentru sotul ei, tine post 12 vineri, se spovedeste si se impartaseste sau face daruri bisericii. In drumul ei intalneste o cumetrie si o nunta si de fiecare data respecta traditia: face daruri copilului nou- născut, ureaza cele de cuviinta mirilor, asa cum indeplineste toate cele crestinesti pentru inmormantarea si pomenirea sotului.

Pe de alta parte,este superstitioasa,caci ea crede in vise si in semnele vremii, pe care stie sa le interpreteze, crede in descantece si vraji. De aceea, nu uita sa mearga la baba Maranda, vrajitoarea, pentru a afla despre sotul ei. Visul in care acesta apare intors cu spatele, trecand peste o apa neagra si cantecul cocosului slobozit o singura data cu pliscul intors catre poarta, o obsedeaza si ii dau certitudinea ca barbatul ei nu se mai intoarce, pentru ca a fost ucis.

Mama a doi copii, Minodora si Gheorghita, vegheaza cu grija si dragoste asupra formarii lor pentru viata. In relatia cu ei se dovedeste toleranta cu baiatul pentru ca il vede sfios si nesigur. Ea il apara si-l ocroteste, stiind ca el este singurul ei sprijin. Cu multa rabdare si grija , ea il pregateste nu numai pentru drumul pana la Dorna, ci si pentru viata, dezvaluindu-i responsabilitatile ca barbat.

Cu Minodora este mai aspra, mai neinduratoare pentru ca vrea sa o educe in spiritul traditiei, pornind de la imbracaminte, preocupari, comportament .

Eroina impresioneaza prin luciditate si stapanire de sine, calitate pe care si-o manifesta in diverse imprejurari: reuseste sa-l convinga pe Gheorghita de necesitatea plecarii spunandu-i ca',,jucariile au stat. De acu sa te arati barbat. Eu n-am alt sprijin si am nevoie de bratul tau.” Culege cu abilitate informatii de la cei din jur, pe care ii trage de limba, caci dovedeste o mare pricepere in descifrarea sufletului oamenilor. Uneori, cuvintele ei sunt adevarate maxime:,,Eu te citesc pe tine, macar ca nu stiu carte. Cine nu cearca nu izbuteste.” Uneori este ironica:,,Sa nu uiti sa mananci, ca sa nu-ti slabeasca puterile'”ii spune lui Mitrea, argat nu prea vrednic. Celui care nu ii da relatii ii spune:,, Se vede ca pe aici nu e loc de popas.”

Femeia dovedeste tenacitate , darzenie si vointa de neinfrant , deoarece nu renunta si-si va realiza dorinta de a descoperi adevarul despre sotul sau. Astfel, spiritul justitiar invinge.

Axa fundamentala a sufletului femeii o constituie insa dragostea si credinta fata de sot, Nechifor, centrul universului ei:',,Asa ii fusese drag in tinereta, asa ii era drag si acum.” Iubirea ei statornica o face sa se ingrijoreze pentru intarzierea acestuia Din dragoste pentru sot izvoraste si setea de viata a muntencei, sete care devine coplesitoare odata cu venirea primaverii. Ea comunica, parca, pe căi nestiute cu elementele naturii, care o indruma pe calea cea buna. Buna cunoscatoare a mersului lumii in care traieste , stie drumurile turmelor, locurile de popas, tot ritualul vietii oierilor dictat de rotatia anotimpurilor si simte ca intarzierea prelungita a lui Lipan nu este justificata.

Munteanca ii uimeste pe toti prin insusirile ei deosebite si de aceea si celelalte personaje ii evidentiaza calitatile:,,Mama asta este fermecatoare, cunoaste gandul omului.”Vitoria Lipan este un personaj complex. G. Călinescu o considera un ,,Hamlet feminin”, iar Perpessicius ca ,,un aspru caracter, de o vointa aproape salbatica, aproape neomeneasca.”

De remarcat este diversitatea procedeelor de caracterizare: directa , prin descriere, prin parerile celorlalte personaje sau indirecta, prin faptele, atitudinea personajului, prin relatia sa cu celelalte personaje. De asemenea, trasaturile morale reies din felul de a vorbi, din modul de a se imbraca. Sadoveanu pune personajul in anumite situatii limita, il incadreaza intr-un mediu social sau il raporteaza la natura inconjuratoare.

Nu impresioneaza la Sadoveanu doar bogatia lexicala, ci si farmecul unic al frazei, frumusetea rara a inlantuirii secventelor povestirii. Autorul fructifica toate posibilitatile de comunicare ale cuvintelor care, puse in anumite contexte, isi sporesc sensurile:Vitoria i se adreseaza lui Gheorghita ,,lepadandu-i o porunca”,pârâul Tarcaului,,fulgera de vale.”Cand face aluzie la baltag, furia lui Bogza este redata prin multe verbe ('da', 'vorbi').

Sadoveanu foloseste cu abilitate stilurile direct si cel indirect liber, pune personajele in situatii diverse, facandu-le sa vorbeasca, sa gandeasca, sa ia atitudine, sa exprime pareri, conceptii. Personajele devin astfel viabile, miscandu-se firesc intr-un univers al lor, care este lumea satului de munte. Atmosfera patriarhala, culoarea locala sunt realizate cu ajutorul unor arhaisme sau regionalisme:,,șindriliță, boci, oleacă,costei.”

Vitori Lipan ramane un personaj memorabil in literatura romana prin calitatile sale exceptionale,prin simbolurile pe care le poarta.

 

BAC--text argumentativ: Înfățișarea unei persoane poate influența sau nu succesul acesteia

 

Succesul reprezintă o stare de împlinire obținută prin atingerea unor obiective semnificative, oferind satisfacție interioară și contribuții pozitive. În opinia mea, înfățișarea unei persoane nu poate influența succesul acesteia, fiind un element mai puțin relevant față de abilități și valori.

   În primul rând, caracterul, carisma și abilitățile de comunicare surclasează aspectul fizic în ceea ce privește obținerea succesului. Concret, pentru persoanele care interacționează cu publicul, modul în care livrează mesajul și conexiunea pe care o creează cu audiența sunt mult mai apreciate decât înfățișarea. Un exemplu valoros se relevă în textul-suport, care îl prezintă pe Vasile Pârvan, un profesor ilustru, „și un foarte bun vorbitor, și un excepțional om de știință”. În pofida faptului că se autocaracterizează drept „un om cu înfățișare modestă, mic de stat”, Vasile Pârvan câștigă aprecierea publicului prin erudiție și talent oratoric, dar și prin autenticitate. Discursul său este marcat de umor și autoironie, pe care le utilizează drept mod de conexiune cu publicul, pentru a proiecta naturalețe. În acest spirit, spune despre numele său că înseamnă „mic, biet… fără o înfățișare arătoasă”, iar umorul și carisma sunt răsplătite de public printr-un „ropot de aplauze pornite din suflet”. Astfel, autenticitatea și naturalețea unui orator sunt cele care asigură succesul, nu înfățișarea.

   În al doilea rând, în domeniul științific, succesul nu este corelat cu aspectul fizic, întrucât creațiile, descoperirile și studiile sunt separate de imaginea personală a creatorului. În sfera academică, valoarea este transmisă prin idei, opere sau descoperiri fundamentale, care se impun independent de chipul sau trupul persoanei care se află în spatele acestora. Un exemplu elocvent este reliefat de George Emil Palade, biolog, medic și om de știință. Fiind laureat al Premiului Nobel, acesta a cunoscut o formă remarcabilă de succes profesional, care nu a fost influențată de înfățișare, ci de contribuțiile științifice revoluționare în domeniul biologiei celulare. Valoarea și succesul său au fost definite prin descoperirile sale, prin calitatea și originalitatea muncii sale, publicul raportându-se la rezultatele sale remarcabile, nu la apariția fizică. Astfel, succesul nu depinde de imaginea pe care cercetătorul o afișează, ci de schimbările majore pe care le proiectează prin eforturile sale, demonstrând că, în anumite domenii, aspectul fizic devine irelevant în fața activității.

  În concluzie, înfățișarea nu condiționează succesul, fiind surclasată de abilitățile de comunicare, carisma, munca susținută și reușitele notabile ale individului."

HARAP ALB--caracterizare

Epoca Marilor Clasici instituie o direcție autentică și valoroasă literaturii române, dezvăluind patru viziuni unice, prin intermediul celor patru autori canonici vizați: Mihai Eminescu, Ioan Slavici, Ion Luca Caragiale și Ion Creangă.

 Dintre aceștia, Ion Creangă își asumă rolul de creator al basmului, unic în literatură prin simbioza dintre etică și estetică. Operă de referință a epocii, „Povestea lui Harap-Alb” aparține speciei basmului, fiind emblematică pentru viziunea despre lume a prozatorului.

Prezentând confruntarea dintre personajele reale și cele ireale, ce creează un savuros conflict moral, opera și-l alege drept protagonist pe Harap-Alb, eroul atipic de basm. Traseul său inițiatic este cel care oferă operei statutul de bildungsroman."

Statutul social al protagonistului cunoaște modificări esențiale. Inițial, acesta își asumă un statut privilegiat, fiind fiu de crai, mezin într-o familie distinsă. Ulterior, demonstrând naivitate, acesta este păcălit de Spân, acceptă să coboare în fântână și primește statutul de slugă. Intervine schimbarea identității, acesta fiind momentul în care primește numele de Harap-Alb. În final, odată cu moartea și învirea protagonistului, jurământul se destramă. Conform modelului utopic asumat de basm, acesta cunoaște evoluție socială, primind „binecuvântare (…) și împărăția totodată”, completate de împlinirea poveștii de iubire.

Prin focalizare asupra statutului moral și psihologic, se remarcă faptul că personajul învață constant din propriile greșeli și progresează. La începutul bildungsromanului, acesta își asumă statutul de neofit, este neîncrezător în forțele proprii, naiv, timid. Suferă din cauza cuvintelor aspre ale craiului, această stare fiind cea care generează determinarea de a reuși. Deoarece nu distinge adevărul de minciună și nu poate privi dincolo de aparențe, devine victima Spânului, simbol al vicleniei, plasat în antiteză. Odată cu treptele de maturizare parcurse, protagonistul devine inițiat, înțelept, pregătit pe deplin să stăpânească împărăția.

În construcția sa, Harap-Alb ilustrează și o particularitate realistă. Deși specia basmului implică adesea o imagine idealizată a personajului principal, textul studiat face excepție. Harap-Alb se dezvăluie drept erou atipic, fiind construit realist, fără însușiri supranaturale. Portretul său include atât calități, precum bunătatea și perseverența, cât și defecte, precum naivitatea, evidentă în relația cu Spânul.

Trăsătura de caracter definitorie a personajului ales este EMPATIA ,adică bunătatea/naivitatea, evidențiată de cele două scene semnificative selectate: întâlnirea cu Sfânta Duminică și întâlnirea cu Spânul."

O primă scenă definitorie pentru destinul eroului este reprezentată de dialogul dintre fiul de crai și baba „gârbovă de bătrânețe”, care se dovedește a fi, de fapt, Sfânta Duminică. Mezinul „scoate atunci un ban” și o miluiește, dovedindu-și empatia. Bătrâna reprezintă personajul mistagog, maestrul spiritual al eroului, călăuzindu-i pașii prin indicațiile sale. Aceasta anticipează evoluția protagonistului: „Fecior de crai, vedea-te-aș împărat! (…) Puțin mai este, și ai să ajungi împărat, care n-a mai stat altul pe fața pământului așa de iubit, de slăvit și de puternic”. Sfatul babei activează prezența obiectelor magice, elemente specifice basmului: „du-te la tată-tău și cere să-ți dea calul, armele și hainele cu care a fost el mire”. Aceste obiecte vor deveni talismanele mezinului, stabilind legătura dintre generații. Calul se supune și el motivului dublului, inițial apare drept „o răpciugă de cal (…) de-i numărai coastele”, apoi „se și scutură de trei ori”, devenind apoi cel mai frumos „mânzoc”.

O altă scenă cu valoare de simbol este cea a întâlnirii cu Spânul, în spațiul mitic al pădurii labirintice. Rătăcindu-se, eroul îl acceptă pe al „treilea spân”, fiind „boboc în felul său la trebi de aieste”. Empatic, convins de discursul spânului și de nevinovăția acestuia, îl tocmește și îi oferă plosca, fără a intui primejdia. Naivitatea sa indică o doză periculoasă de încredere, dar și o lipsă de experiență, motivată de vârstă: „se bagă-n fântână, fără să-l trăsnească prin minte ce i se poate întâmpla”. Acest moment este considerat un rău necesar maturizării, un prag esențial al devenirii. Se reliefează conflictul exterior, acea confruntare basmică dintre bine și rău, definitorie pentru scenariul narativ. Se remarcă motivul literar al fântânii, protagonistul fiind păcălit să coboare acolo și să își schimbe identitatea, fiind rebotezat cu numele de Harap-Alb și devenind sclavul Spânului. Jurământul are loc sub „ascuțișul paloșului”, unde schimbul de roluri dintre cele două personaje se stabilește „până când îi muri și iar îi învia”. Scena ilustrează victoria provizorie a răului, dar și onestitatea eroului.

Un prim element semnificativ pentru construcția protagonistului este redat de titlu, ce fixează statutul de personaj eponim. „Povestea” evidențiază motivul literar al călătoriei, dar și maturizarea eroului. Termenul marchează și caracterul de bildungsroman al operei, aceasta prezentând evoluţia personajului principal de ipostaza de neofit la cea de inițiat. Având valoarea unui oximoron, substantivul propriu „Harap-Alb” se compune din „Harap”, însemnând slugă de culoare neagră, și culoarea albă, ce sugerează puritatea și caracterul nobil. Acesta desemnează numele dobândit după încălcarea sfatului părintesc și ilustrează faptul că protagonistul va oscila între bine și rău. Identitatea inițială, cea de fiu de crai, va fi înlocuită de cea de slugă al Spânului, sugerând o involuție socială, dublată, însă, de o evoluție morală. Titlul devine și anticipare a tematicii asumate de text, reliefată prioritar de confruntarea dintre bine și rău, condiția eroului, inițierea, destinul, impactul întâlnirii, iubirea, prietenia, familia. Astfel, se fixează atât călătoria inițiatică a eroului, cât și dubla sa identitate.

Un alt element semnificativ în construcția personajului eponim este reprezentat de conflict, ce declanșează tranziția de la statutul de neofit la cel de inițiat. Conflictul exterior este de tip etic și se stabilește prioritar în relația cu Spânul, fixând lupta dintre bine și rău, fundamentală în specia basmului. Antagonistul este considerat „piatră de poticnire”, însă și „piatră de temelie”, confruntarea cu acesta reprezentând o condiție necesară pentru dobândirea înțelepciunii. Finalul acestui conflict este reprezentat de anularea jurământului prin moartea și învierea simbolică a protagonistului. Conflictul exterior este dublat de cel interior – pe parcursul călătoriei, fiul de crai se confruntă cu presiunea de a se dovedi vrednic de împărăție, fiind nesigur, naiv și ușor de influențat. Lupta interioară se remarcă în ezitările sale, care se rezolvă treptat, odată cu acceptarea probelor și înfruntarea pericolelor, culminând cu încoronarea ca împărat. Astfel, conflictul interior este esențial pentru conturarea temei maturizării și a formării eroului."

 „Povestea lui Harap-Alb” generează un basm al ființei, în care jovialitatea și dinamismul se împletesc, expunând călătoria inițiatică a fiului de crai. Personaj memorabil, Harap-Alb ilustrează eroul atipic de basm, umanizat de calități precum bunătatea și curajul, dar și de defecte, fiind surprins în proces de maturizare.

 

BAC 2025 IUNIE=subiect

SUBIECTUL I (50 de puncte)

 Citește următorul fragment:

,, Era în anul universitar 1926-1927, prin octombrie, la Facultatea de Filozofie și Litere din București. Toți profesorii începuseră să-și inaugureze cursurile și, la unii dintre ei, sălile erau pline până la refuz. Cea mai mare afluență o găseai la cursurile lui N. Iorga, Vasile Pârvan, Mihail Dragomirescu, C.C. Giurescu, Charles Drouhet, Ovid Densusianu și I. Aurel Candrea; la unii, pentru talentul oratoric; la alții, pentru știința pură, iar la cei din a treia categorie, și pentru oratorie, și pentru știință. Profesorul Vasile Pârvan, care preda „Arheologia”, era și un foarte bun vorbitor, și un excepțional om de știință [...]. La deschiderea cursului său, sala „Odobescu” era ticsită nu numai de studenți, ci și de îndrăgostiții de rara măiestrie a profesorului de a prezenta arheologia, cu un neîntrecut farmec poetic. [...] În sală stăpânea rumoarea obișnuită în toate sălile de conferințe în asemenea ocazii. Lumea își împărtășește păreri, face aprecieri, caracterizări și pronosticuri, nu se poate abține să nu vorbească și este firesc să fie așa. Deodată, orice șoaptă încetă brusc și asistența se ridică în picioare, începând să aplaude. La început n-am putut zări pe nimeni. Soarele de toamnă, în crepuscul, străbătea palid și delicat pe ferestrele largi ale sălii de curs, prefirându-și ultimele raze [...]. Părea o aureolă estompată, care totuși îmi luă ochii pentru o clipă numai. Privirea mi se obișnui instantaneu și, în spatele catedrei, zării un omuleț, cu o figură nespus de simpatică, așteptând momentul prielnic să-și înceapă alocuțiunea*. Ochii-i, extrem de vioi, îi străluceau de o neobișnuită inteligență. Și, cu toate că de statură mică, bărbatul de la catedră îți impunea, de la început chiar, prin atitudinea sa hotărâtă, dârză, așa cum pe timpuri probabil, impresionaseră faimoșii conducători de oști: Alexandru Macedon, Ștefan cel Mare și Napoleon, nici ei prea mari de statură. Plecându-și ușor capul, în semn de răspuns la salutul ce-i fusese adresat prin ridicarea în picioare și aplauze, profesorul se adresă asistenței cu voce caldă și pătrunzătoare: — Cei care mă cunosc din anii trecuți s-au obișnuit cu mine; cei noi vor fi surprinși să constate că au în fața dumnealor un om cu înfățișare modestă, mic de stat… un om care-și ilustrează perfect numele: Pârvan… numele vine de la „parvus”, adică mic, biet… fără o înfățișare arătoasă, deci „parvus” – „parvanus” ‒ „pârvan”...! Un ropot de aplauze pornite din suflet răsplăti din plin gluma strălucitului profesor. [...] Toți îl ascultam într-o tăcere desăvârșită, religioasă, într-o admirație deosebită. Eu îi sorbeam cuvintele și aș fi dorit ca alocuțiunea lui, ce mă fermecase ca nicio alta până atunci, să dureze ore întregi, dacă ar fi fost posibil. Căci în fața noastră, a studenților săi extaziați de maestrul lor, nu vorbea un profesor universitar oarecare, ci un bărbat care, până la vârsta de 45 de ani neîmpliniți, urcase cu strălucire toate treptele gloriei științifice și universitare și se afla acum în vârful piramidei, încununarea prodigioasei sale activități istorice fiind faimoasa lucrare Getica – o protoistorie a Daciei.”

                                                                                           (Grigore Băjenaru, Părintele „Geticei”)

*alocuțiune = scurtă cuvântare ocazională

A. Scrie pe foaia de examen, în enunțuri, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerințe cu privire la textul dat.

1. Indică sensul din text al cuvântului prielnic și al secvenței pe timpuri. 6 puncte

2. Menționează o caracteristică a profesorilor la al căror curs de inaugurare sălile erau pline, valorificând textul dat. 6 puncte

3. Precizează momentul zilei în care are loc cursul de inaugurare susținut de Vasile Pârvan, justificându-ți răspunsul cu o secvență din text. 6 puncte

4. Explică un motiv pentru care Vasile Pârvan face referire la originea numelui său. 6 puncte

 5. Prezintă, în 30-50 de cuvinte, atmosfera din sala „Odobescu”, de dinaintea începerii cursului susținut de Vasile Pârvan, așa cum reiese din textul dat.

1.⁠ ⁠Sensul din text al cuvântului „prielnic” este oportun/ propice/ adecvat/ favorabil, iar al secvenței „pe timpuri” este pe vremuri/cândva/odinioară etc.

2.⁠ ⁠O caracteristică a profesorilor la al căror curs de inaugurare sălile erau pline o constituie: talentul oratoric al profesorilor/ calitatea științifică a informațiilor oferite de aceștia.

3.⁠ ⁠Momentul zilei în care are loc cursul de inaugurare susținut de Vasile Pârvan este seara, la apus, așa cum reiese din secvența: Soarele de toamnă, în crepuscul, străbătea palid și delicat pe ferestrele largi ale sălii de curs, prefirându-și ultimele raze […].

4.⁠ ⁠Vasile Pârvan face referire la originea numelui său pentru a-i familiariza cu acest aspect pe cei care îl vedeau pentru prima dată. El a considerat necesar ca și studenții noi să cunoască legătura dintre înfățișarea sa modestă și originea numelui Pârvan.

5.⁠ ⁠Atmosfera din sala „Odobescu” de dinaintea începerii cursului era una entuziastă, stăpânită de rumoare, studenții dar și simpli pasionați de cunoștințele de arheologie ale profesorul Vasile Pârvan, așteptau cu nerăbdare venirea acestuia.

B. Redactează un text de minimum 150 de cuvinte, în care să argumentezi dacă înfățișarea unei persoane poate influența sau nu succesul acesteia, raportându-te atât la informațiile din textul

     Aspectul fizic reprezintă înfățișarea exterioară a unei persoane, incluzând trăsăturile faciale, forma corpului, înălțimea, greutatea și alte caracteristici vizibile.

Aspectul fizic a ajuns atât de important în societatea actuală, încât oamenii sunt judecați în funcție de felul în care arată și se îmbracă.

Analiza influenței aspectului fizic asupra succesului profesional relevă o realitate complexă: acest factor se situează undeva între mit și adevăr. Pe de o parte, este incontestabil că aspectul exterior poate influența primele impresii, fiind un element vizibil și ușor de evaluat la începutul unei interacțiuni. În special în etapele de selecție și intervievare, imaginea personală poate avea un impact considerabil atunci când decizia este influențată de percepții rapide.

De altfel, succesul profesional pe termen lung se bazează în mare măsură pe competențe, abilități și rezultate concrete. Diverse calități, printre care se numără inteligența emoțională, aptitudinile de leadership și capacitatea de a colabora eficient cu ceilalți, devin determinante în construcția unei cariere solide. Totodată, dorința de învățare continuă și dezvoltarea personală constantă joacă un rol fundamental.

Așadar, deși aspectul fizic poate influența percepția inițială, adevărata reușită profesională se fundamentează pe valoarea pe care o aduci echipei și organizației, precum și pe abilitatea de a te adapta și de a inova în fața provocărilor. Deși aspectul poate conta pentru prima impresie, s-ar putea ca ceea ce este în interior să fie de fapt ceea ce contează. În general, femeile sunt supuse unei presiuni mai mari în ceea ce privește aspectul lor fizic, fiind adesea judecate mai aspru pe baza înfățișării. Acest dublu standard poate avea consecințe negative asupra încrederii în sine și a oportunităților profesionale pentru femei. Este normal deci să acorzi un anumit interes aspectului tău fizic. Însă cînd devii atît de preocupat în această privinţă încît te izolezi de ceilalţi sau îţi pierzi respectul de sine, acest lucru nu mai este normal. Cu toate acestea, accentul exagerat pus pe aspectul fizic poate avea și consecințe negative asupra vieții sociale: poate duce la judecăți superficiale și relații lipsite de profunzime; creează presiune și anxietate socială, în special în rândul tinerilor; poate conduce la discriminare și excludere a celor care nu se încadrează în standardele de frumusețe; afectează stima de sine și încrederea în sine a persoanelor nemulțumite de aspectul lor.
Deși aspectul fizic poate influența percepția inițială la locul de muncă, adevăratul succes profesional se conturează prin competențe, determinare și capacitatea de a aduce valoare mediului în care activezi. Imaginea poate deschide uși, dar numai performanța și profesionalismul le mențin deschise.

În loc să te lași preocupat excesiv de modul în care arăți, mai bine direcționează-ți energia către dezvoltarea personală și profesională. Investește în învățare continuă, cultivă flexibilitatea și adaptabilitatea, și fii pregătit să faci față noilor provocări cu încredere și curaj.

 Fragmentul selectat arată clar că aspectul fizic nu împiedică nicicum calea spre succes, exemplu concludent fiind Vasile Pârvan care era foarte admirat de studenții săi.

La final, ceea ce îți definește cariera sunt calitățile personale, cunoștințele dobândite și, desigur, angajamentul constant față de excelență.   

Subiectul al II-lea

Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, rolul notațiilor autorului în fragmentul de mai jos.

ACTUL I TABLOUL I

Încăpere strâmtă, săracă, dar curată, în casa curelarului Ion Sorcovă. În mijloc, ușă deschisă: se văd poarta și strada, iar dincolo de stradă, maidan de gunoi, tăiat în două de linia ferată. În dreapta ușii, fereastră cu perdele albe și mușcate roșii. În stânga ușii, un dulap de lemn. În colț, pat de scânduri [...]. E în amurg și ultimele raze ale soarelui împurpurează perdelele albe. [...]

SCENA II SORCOVĂ, NASTASIA, VULPAȘIN

VULPAȘIN (s-a oprit în prag, sfielnic, se descoperă; e în cămașă, cu mânecile sumese și palmele murdare, așa cum a ieșit din atelier; dând cu ochii de Nastasia, tresare și coboară privirea): Bună seara! (Nu știe ce să facă cu pălăria.)

NASTASIA (s-a întunecat, nemulțumire).

SORCOVĂ: Noroc, Vulpașine! VULPAȘIN (încearcă surâs și se apropie de Nastasia cu mâna întinsă): Îmi pare bine că te văd! NASTASIA (îi întoarce spatele și iese, trântind ușa).

                                                                                       (G.M. Zamfirescu, Domnișoara Nastasia)

Indicațiile parantetice sunt singurele intervenții ale autorului în textul dramatic, cu rolul de a orienta jocul actorilor și de a propune organizarea scenică în cadrul spectacolului de teatru.

 Notațiile externe prezintă decorul unui act, pentru a crea atmosfera acțiunii, indicii de timp și de spațiu: evenimentele se petrec în amurg, cu jocuri de lumini dinspre fundalul scenei - „e în amurg și ultimele raze ale soarelui împurpurează perdelele albe”.

 Descrierea încăperii completează cadrul prin detalii sugestive pentru statutul personajelor; astfel, camera este „strâmtă, săracă, dar curată”. De asemenea, casa îi aparție curelarului Ion Sorcovă."

Altă informație vizează aspectele din fundal: ușa deschisă oferă o perspectivă asupra străzii, a maidanului, a căii ferate.

Interiorul locuinței include perdele albe și mușcate roșii, un dulap din lemn și patul din scânduri, elemente care completează imaginea casei lui Ion Sorcovă. Indicațiile interne se concentrează asupra gesticii, a atitudinii personajelor: Vulpașin se evidențiază prin timiditate, prin respectul manifestat în momentul în care se descoperă. Nastasia, pe de altă parte, își exprimă gestual nemulțumirea, pentru că întoarce spatele și iese trântind ușa.

Astfel, indicațiile autorului completează mesajul operei dramatice, fiind concepute pentru "

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)

Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți =relația dintre două personaje într-un text narativ studiat, aparținând lui Ion Creangă sau lui Ioan Slavici.

                                                                                                            =caracterizare de personaj dintr-o operă de Ion Creangă sau Ioan Slavici:

 

  Povestea lui Harap‑Alb este cel mai reprezentativ basm al lui Ion Creangă, publicat la 1 aug. 1877 în revista Convorbiri literare şi reprodus de către M. Eminescu în ziarul Timpul.

Harap Alb este personajul principal, un fel de Făt‑Frumos din basmele populare, destoinic şi curajos, dar rămâne mereu în zona umanului, fiind prietenos, cuminte şi ascultător ca un flăcău din Humuleşti. El devine un erou exemplar nu prin însuşirile miraculoase, ca în basmele populare, ci prin autenticitatea lui umană, fiind adesea cuprins de frică şi nesiguranţă, având deci slăbiciuni omeneşti.

Încă de la începutul naraţiunii, atunci când intră în scenă, după ce‑l vede pe tatăl său abătut şi ruşinat de laşitatea fraţilor mai mari, mezinul acesta se dovedeşte îndrăzneţ şi cere să fie lăsat să plece el, nu din orgoliu, ci de ruşinea fraţilor săi şi din dragoste pentru tată, a cărui onoare vrea să o salveze. Când este respins, plânge de unul singur în grădina casei. Toate acestea sunt calităţi omeneşti care nu o lasă indiferentă pe Sf. Duminică, ce i se arată spre a‑l îndruma, ceea ce ar însemna, în sens simbolic, că celor buni li se va revela totdeauna şi calea izbânzii. Dar nu era de ajuns. Trebuia să mai treacă prin multe încercări, pentru a‑şi dezvălui calităţile prin care va putea să ajungă la ţel. Baba cere pomană şi feciorul îi dă un ban ‑ deci este milos. În schimb, bătrâna îi spune că are să ajungă un mare împărat şi îl învaţă ce are de făcut: să ceară calul şi armele tatălui, din tinereţe. Alegerea calului îi dezvăluie că nu trebuie să se ia după aparenţe. Tot acum îşi dezvăluie impulsivitatea, fiind imediat sancţionat de calul înaripat, care îl repede până în cer tot de atâtea ori câte frâie a dat el în capul calului răpciugos ce venise să mănânce jarul din tavă. Aşadar prima slăbiciune omenească este dezvăluită şi corectată.

Alegerea armelor vechi are sensul asumării unei tradiţii, a unei istorii care‑i oferă o identitate şi un traseu de urmat.

Cu aceste puţine dar semnificative experienţe personale pleacă la drum. La trecerea podului dovedeşte curaj, înfruntând pe tatăl îmbrăcat în piele de urs ‑ podul acesta semnificând ieşirea din lumea familiară, ocrotitoare, fără griji, şi intrarea într‑o altă lume, „neagra străinătate”, nefamiliară, plină de capcane şi de primejdii, un adevărat labirint pe care va trebui să‑l străbată de unul singur, până va găsi ieşirea, salvarea şi izbânda.

Călătoria pe care o face pentru a ajunge împărat este o iniţiere a flăcăului în vederea formării lui pentru a deveni conducătorul unei familii, pe care urmează să şi‑o întemeieze.

Semnificaţia numelui reiese din scena în care Spânul îl păcăleşte pe fiul craiului să intre în fântână: „boboc în felul său la trebi de aieste, se potriveşte spânului şi se bagă în fântână, fără să‑i trăsnească prin minte ce i se poate întâmpla”.

Naiv, lipsit de experienţă şi excesiv de credul, fiul craiului îşi schimbă statutul devenind din nepot al împăratului Verde slugă a Spânului, care îi dă şi numele, un nume‑oximoron, care simbolizează o întunecare a fiinţei şi datoria de a se purifica, de a se curăţi de negrul care‑i întunecă lumina, de a se „lămuri”, precum argintul.

Faptele eroului se desfăşoară în limita umanului, probele care depăşesc sfera realului sunt trecute cu ajutorul personajelor cu puteri supranaturale.

Codrul labirintic în care se rătăceşte simbolizează o lume necunoscută flăcăului, care greşeşte pentru prima oară, încălcând sfatul tatălui său. De altfel, majoritatea probelor alcătuiesc o unitate simbolică, contribuind în mod esenţial la maturizarea personajului, la formarea lui ca adult. Lipsit de experienţă, încalcă sfatul părintesc de a se feri mai ales de omul spân. Naratorul îşi caracterizează direct personajul în acest sens: „fiul craiului, boboc în felul său la trebi de aieste”.

Dominantă rămâne însă caracterizarea indirectă prin faptele, gândurile şi comportamentul său. Devenit sluga spânului, îşi asumă numele de Harap‑Alb, dovedind tot timpul loialitate şi credinţă faţă de jurământul dat, ca un adevărat cavaler şi viitor împărat, fără să se gândească să trădeze, sau să fugă.

Probele la care îl supune Spânul sunt menite a‑l deprinde pe flăcău cu greutăţile vieţii, cu faptul că omul trebuie să evite şi să înfrunte toate piedicile, pregătindu‑l pentru viitor, când va trebui să conducă propria gospodărie, familia ‑ sau împărăţia, şi să ştie să se apere de duşmani, să înveţe să cunoască oamenii.

Ca în orice basm, Harap‑Alb este ajutat de prietenul său cel mai credincios, calul fabulos, şi de sfânta Duminică, simbol al Înţelepciunii.

Spre deosebire de eroul din basmele populare, Harap‑Alb este umanizat, el se teme, se vaietă de soartă, plânge chiar şi se olicăieşte ca o femeie de la ţară, dar cere ajutorul acelora în care are încredere, sau îşi creează prieteni de nădejde, care îl vor ajuta la nevoie, semn că învăţase ceva din experienţa căderii în robia Spânului. De altfel, probele la care este supus sunt propriu‑zis trei: aducerea salatelor din grădina Ursului, a pietrelor din coarnele Cerbului şi a fetei Împăratului Roşu. Primele două probe sunt esenţiale. După îndeplinirea primelor două, Harap‑Alb este un altul, a intrat în posesia tainelor pământului, ale adâncului ‑ simbolizate de salată ‑ şi a tainelor cerului, ale înaltului ‑ simbolizate de pietrele luminoase. Simbolic, Harap‑Alb este acum posesorul virtuţilor războinice, militare ‑ reuşeşte să ia salata îmbrăcat în pielea de urs, ceea ce înseamnă că a fost asimilat ritual cu fiara. Însuşirea pietrelor luminii simbolizează însuşirea virtuţilor spirituale, preoţeşti. De acum încolo iniţierea este completă, dar nu se poate căsători cu verişoara lui. De aceea porneşte într‑o altă călătorie, prilej de noi învăţăminte, dar şi de a dovedi că este un alt om, stăpân pe sine, maturizat. Pe noul drum îşi va dovedi înţelepciunea, spiritul activ, întreprinzător, gospodăresc, hărnicia, altruismul, dragostea faţă de fiinţele cele mai mici ‑ nu întâmplător acestea sunt albine sau furnici, asimilate simbolic comunităţilor umane, lucrătorilor umili şi harnici ‑ sau spiritul prietenos, capacitatea de a preţui pe fiecare după meritul său ‑ întâlnirea cu fiinţele ciudate care îi vor forma suita la curtea împăratului. Nu strică bucuria, nunta furnicilor, descalecă şi face albinelor un stup, ca un adevărat şi bun împărat, care ocroteşte şi apără pe supuşii săi, fără aroganţă şi fără înfumurare.

Ajuns la curtea fetei, este supus la alte încercări, precum: tăria de a înfrunta „iadul” căsătoriei (casa de aramă, roşie, deci ca focul), răbdarea (alegerea macului de nisip), sănătatea trupească (proba băutului şi a mâncatului), vigilenţa (păzirea fetei), alegerea fetei şi aducerea smicelelor şi a apei morţii şi a vieţii, probe pe care le trece cu ajutorul tovarăşilor şi a celor îndatoraţi.

Ca orice personaj de basm, Harap Alb înţelege graiul altor fiinţe, ceea ce în sens simbolic înseamnă că înţelege graiul, legea firii, care se supune şi colaborează.

De acum Harap‑Alb îşi desăvârşeşte personalitatea şi jurământul lui ‑ acela de a sluji Spânului până ce va muri şi va învia ‑ fiind îndeplinit, se eliberează. Moartea finală, asumată în jurământ, nu este decât o moarte iniţiatică, simbolică: moare naivul, neştiutorul, şi renaşte un alt om, cunoscător, înţelept, curajos şi îndrăzneţ, dar prudent, un adevărat împărat. Acum poate să se însoare şi să devină stăpân. A înţeles ce‑i rău şi ce‑i bine, s‑a eliberat de tentaţia răului şi s‑a împlinit, s‑a desăvârşit.

În concluzie, prin tot ceea ce‑l deosebeşte de personajele tipice de basm, prin umanizarea lui, prin trecerea de la naivitate, de la tentaţia răului, la cunoaştere, prin trăirea omenească a suferinţei şi a dramei, Harap Alb este un adevărat erou de bildungsroman, un fel de Nică din Amintiri din copilărie evoluând într‑un context narativ de data aceasta de tip tradiţional, dar întru totul original.

         Ghiţă, cizmarul modest devenit cârciumar la,,Moara cu noroc”(autor Ioan Slavici)din pornirea omenească spre o viaţă mai îndestulată, un om cinstit, cu un sentiment înnăscut al demnităţii umane, trăieşte drama înstrăinării de sine şi de ai lui. Deşi pare un om puternic – are curajul de a‑l înfrunta pe Lică – se dovedeşte în cele din urmă slab, incapabil să‑şi asume până la capăt modesta şi onesta lui condiţie de cizmar, incapabil să renunţe, atunci când îşi dă seama de riscurile pe care le reprezintă Sămădăul, sau să‑şi asume până la capăt statutul de ticălos, pe care este gata să‑l accepte doar în speranţa meschină că, rezistând măcar trei ani, ar putea să‑şi strângă o sumă suficientă pentru deschiderea în târg a unui atelier, cu calfe, asigurându-şi astfel o viaţă îmbelşugată şi liniştită.

Ghiţă capătă patima banului, dar conştientizarea primejdiilor pe care trebuie să le înfrunte pentru a‑i aduna rămânând la moară, îi întunecă sufletul şi firea. Din omul vesel, deschis, comunicativ, devine, contemplându‑şi cu o luciditate tragică drama, taciturn, incomunicabil, morocănos, întunecat, irascibil, mereu gata să izbucnească într‑o criză de mânie. Nici faţă de Ana, cu care înainte era atent şi delicat, nu se mai poate stăpâni. Din soţul tandru, devine rece şi indiferent, frumuseţea şi gingăşia Anei nu mai ajungeau la sufletul lui. Patima banului, decăderea morală şi minciuna, la care trebuie să recurgă mereu în relaţiile cu soţia, îi întunecă iubirea. Crezând că nu trebuie să încarce sufletul Anei cu atâtea negre griji, se închide în sine măcinându‑şi amarul, într‑o lâncezeală a sufletului şi a conştiinţei, cu speranţa tulbure că s‑ar mai putea întâmpla ceva care să‑l salveze de sub tirania lui Lică.

Satisfacţiile pe care i le aduce banul îi pervertesc sufletul, ajungând să‑i spună Anei că‑i stă în cale, ceea ce va să însemne că o simte ca pe o povară în calea deschisă de afacerile cu Lică. Momentele de prăbuşire morală alternează cu momente de luciditate, de renaştere a fondului său moral pozitiv, când se simte pierdut, gata să fugă departe de Sămădău, pentru a salva liniştea şi onoarea lui şi a familiei. Se imaginează în ştreang, dar se revoltă împotriva unui astfel de sfârşit ipotetic, socotind că nu are cine să‑l judece, pentru că toţi cei ce slujesc legea sunt ei înşişi corupţi şi ticăloşiţi şi nu au niciun drept moral asupra lui. Atunci dă vina pe autorităţi că nu sunt în stare să stârpească hoţii şi să stăvilească oameni de felul lui Lică, fără de care el ar fi rămas un om cinstit. Conştient că se afundă tot mai mult în necinste, negăsind un sprijin nici în Ana, de care se înstrăinează definitiv, până la a o împinge în braţele lui Lică, nici în sine, Ghiţă sfârşeşte tragic chiar în momentul în care fondul său sufletesc pozitiv se revoltă. Dar iarăşi greşeşte, acţionând fără să‑i spună nimic Anei, care l‑ar fi putut ajuta să‑l demaşte pe Lică. Moartea lui apare ca o ispăşire, ca o sancţiune morală, dar şi ca o izbăvire a unei drame sufleteşti din care nu găseşte ieşirea, fiind prins ca într‑un labirint. Ghiţă, în ciuda unor semne care îl arătau un om puternic, se dovedeşte în cele din urmă un om slab – „femeie îmbrăcată în haine bărbăteşti”, spune Ana către Lică, la un moment dat.

 câteva exerciții pentru clasa a Xa dintr-un caiet auxiliar

poezia: Morgenstimmung - Tudor Arghezi

Poezia ,,Morgenstimmung”” de Tudor Arghezi a aparut in revista ”Lumea. Bazar saptamanal”, fiind inclusa apoi si in volumul de debut al poetului, ”Cuvinte potrivite”.

Context literar. Poezia face parte din volumul Cuvinte potrivite si se inscrie in lirica erotica argheziana de inceput in care sentimentul aduce starea de incertitudine si susceptibilitate. Se resimt inflexiuni eminesciene de factura romantica, dar nu de-asa maniera incat sa fie vorba de epigonism, autorul reusind sa imprime nota personala atat la nivelul formei, cat si la cel al continutului.

Poezia este în spiritul curentului modernist prin adâncirea lirismului,limbajului poeti metaforic și simbolic,uneori șocant.

Genul și specia literară:Poezia Morgenstimmung este o artă poetică a liricii argheziene, pentru că exprimă concepţia lui despre rolul şi menirea artei de a elogia Iubirea/Frumosul, ca principale surse de cunoaştere şi autocunoaştere.

.Tema poeziei este dragostea, definirea poetica a starii de indragostit sub forma sonora a cantecului care iti invadeaza spatiul interior si te transforma in asa fel ca nu te mai recunosti, iti pierzi echilibrul, stabilitatea. Dragostea apare cu referire, reciproca, eu si tu relationeaza fluctuant, cu alternanta de inchidere (refuzul sentimentului), deschidere (acceptarea lui chiar fara voie) sugerand tulburarea pe care o provoaca noile trairi, dar si armonia dintre cei doi.

Teme si motive ale poeziei "Morgenstimmung":
. Iubirea imposibila dintre doua fiinte apartinand unor lumi diferite.
. Manastirea, spatiu predilect pentru revarsarea harului divin, pentru hierofanii.
.  Muzica si dragostea, doua componente importante ale lumii cosmice, proiectii ale unei entitati supramateriale.
. Implicarea intregii naturi in acest spectacol unic al vietii.
. Ritualul cosmic al comemorarii actului erotic in cazul a doua fiinte apartinand lumii vii si celei moarte. Elfa apartine vietii, pentru ca ea detine energia repetabilitatii genetice, barbatul, in schimb, apartine lumii mortilor, pentru ca trupul sau nu poate fi reincarcat succesiv pentru un nou ciclu de viata.
Titlul Morgenstimmung este de origine germana, cuvantul fiind compus din cei doi termeni: ”morgen”, ce inseamna dimineata, si ”stimmung”, cu sens de dispoziție, stare sufleteasca. Impreuna, cele doua cuvinte au intelesul de stare de dimineata, sau, intr-o traducere mult mai libera: dulcea chemare a timpului auroral. In acceptie metaforica, titlul poate semnifica si starea de spirit a inceputului unei noi epoci sentimentale, a unei noi stari emotionale: iubirea.
Compoziția

Poezia Morgenstimmung este structurata in 5 cvinarii, sub forma unui monolog adresat, in care exprimarea sentimentului de iubire se face gradual dpdv emotional, pornind de la sovaiala, la tentatie, apoi la bulersare, si ajungandu-se, in sfarsit, la asumarea erosului.

Compoziţional şi stilistic, se remarcă formula de monolog adresat, adoptată chiar de la început („Tu ţi ai strecurat cântecul în mine...”), ritmul divers, versurile de lungimi diferite. Rima este predominant încrucişată, cu excepţia ultimelor două versuri din strofa a treia (centrală): clape/ aproape.

Idei poetice,mijloace artistice

Strofa I ilustreaza rememorarea momentului erotic initial, incipitul fiind reprezentat de adresarea directa catre iubita ce si-a strecurat farmecul in inima indragostitului: ”ti-ai strecurat cantecul in mine”.
Imprudenta sufletului zavorat pana atunci permite iubirii sa-l copleseasca, metafora cantecului sugerand impactul pe care surpriza sentimentului il exercita asupra eului poetic.
In strofa a doua, calea de comunicare erotica este ”fereastra sufletului”, uitata deschisa, prin care cantecul iubirii patrunde nestigherit si umple cu vraja sa ”cladirea toata”, ilustrativa in acest sens fiind enumeratia ”sertarele, cutiile, covoarele”. Iubirea trezeste toate simturile eului liric, metafora sinestezica a parfumului auditiv ”lavanda sonora” sustinand aceasta idee.
Metafora manastirii sufletului sugereaza ideea ca dragostea este un sentiment sacru.
In strofa a 3a, iubirea se insinueaza pana in cele mai ascunse zone sufletesti, eul liric ramanand surprins de sentimentul care il ia in stapanire si care mai intai ”intra sa sape”, apoi capata concretete prin cantecul pianului si prezenta iubitei ”cu cantecul si degetul tau mic/ care pipaia mierlele pe clape/ si-ntreaga ta faptura aproape”.
Strofa a 4a surprinde amplificarea emotiei erotice a indragostitului, forta sentimentului de iubire il bulvereseaza, il nauceste, eul liric perceptand stare interioara ca pe o furtuna dezlantuita in sine.
”Vijelia” starnita in sufletul plin de iubire ii imbogateste senzatiile, iar trairile devin slabiciuni.
Ultima strofa cuprinde 2 interogatii retorice cu rol de autoadresare mustratoare: ”de ce-ai cantat, de ce te-am auzit?”.
Uniunea totala aduna la un loc cele doua lumi, desfiintandu-le decalajele. Adresarea directa din finalul poeziei ”te-ai dumicat in mine vaporos” exprima asumarea deplina a sentimentului si implinirea cuplului.

Interogatia din strofa finala este o expresie a starii de nesiguranta in fata inexplicabilului, a incercarii de rezistenta a eului in fata cantecul sirenei ca ispita a dragostei, insa nu exista cale de intoarcere deoarece contopirea cu sentimentul este ireversibila, el a patruns si visceralul, in sens concret si abstract deopotriva, un fel de taina a impartasirii din celalalt suprapusa peste unicizarea, compactizarea cuplului de indragostiti ("te-ai dumicat in mine vaporos'). Termenul vaporos transmite senzatia de bine, de euforie ce se produce in momentul intalnirii/misterioase a contrariilor, a lumii de sus si a celei de jos, intre concret (jos, viata) si abstract (sus, moarte). Dragostea este astfel invingatoare o data cu recunoasterea, intalnirea celor doi, antiteza finala trimitand la ideea-ca dragostea integreaza moartea vietii, e o forta unificatoare.

Limbajul artistic este cel specific liricii argheziene, stilul inovator inscriindu-se in expresivitatea poeticii culturale. Metafora este principala figura de stil. ”Cantecul” este laitmotivul metaforic prin care se sugereaza insinuarea sentimentului de iubire in cele mai ascunse zone ale sufletului. O alta metafora este ”vijelia”, simbol al bulversarii interioare, furtuna provcata de senzatiile si emotiile erotice.
Simbolurile lirico-filosofice sunt esentiale pentru substanta poeziei ”eu/tu”, ”Morgen”, ”sus/jos”, etc, intrucat definesc ambiguitatea semnificatiile lirice, ca trasatura proprie poeziei moderne.
Misterul iubirii este sugerat prin cele doua interogatii retorice ”de ce-ai cantat, de ce te-am auzit” cu rol de autoadresare mustratoare pentru eul liric ce se simte complesit de forta sentimentului.

Concluzie:

Morgenstimmung este una dintre cele mai reprezentative creatii erotice ale lui Arghezi. in aceasta poezie, autorul isi precizeaza atitudinea maturitatii fata de iubire, "rezolva drama nepotrivirii esentiale, prin solutia mistica a fuziunii sufletesti,este poemul chemarii la viata, al intoarcerii poetului din claustrare in lume.