Pag.16

,,Memento mori de Eminescu(fragment)

127.Și-n zenit opri oștirea-i peste armia romană.
­ Decebal! el strigă-n nouri ­ îi detun, îi iau în goană
Și Danubiul o să beie a lor sacre legiuni.
Decebal s-arată palid în fereasta naltă-ngustă
Și coroana și-o ridică cătr-imaginea augustă
Și se uită cu durere la divinii săi străbuni.

128. Iar pe plaiuri verzi de munte oștile-urbei risipite
Privesc cerul, zeii dacici, armiile lor pornite ­
Rupt e șirul lor pe-alocuri de al soarelui foc roș.
Pe un trunchi înalt de stâncă chiar cezarul stă-n uimire:
­ Ridicați semnale urbei înspre-a cerului oștire
Și strigați: Cu noi e Roma! ­ Codri-adânci și-ntunecoși

129. Clocotesc de lungul freamăt și de-a armelor sunare.
Armia: „Cu noi e Roma! " Acvilele-i ard în soare
Van din Sarmisegetuza vin săgeți în roșii ploi,
Scuturi se îndrept spre dânsa, oprind grindina de-aramă,
Zeii urlă ­ stânci se clatin, norii-n fâșii se distramă
Și pe fulgeri lungi șiroaie curg în munții rupți și goi.

 

„Memento mori”( panorama deșertăciunilor) („Amintește-ți că ești muritor”) este o expresie latinească. Se spune că, în Roma antică, expresia „Memento mori” ar fi fost repetată de un sclav, în faţa unui general roman, când acesta sărbătorea, pe străzile Romei, triumful în urma unei bătălii. Cu demnitate, în faţa generalului victorios, sclavul i-a amintit că, în pofida succesului, “mâine este o altă zi”. De fapt, povesteşte Tertulian, vorbele sclavului ar fi fost acestea: “Respice post te! Hominem te esse memento!” (Priveşte în jurul tău şi aminteşte-ţi că eşti doar un om!)

Fragmentul (compus din strofele 127,128,129)este al războiului dintre daci si romani. Este evocat regele dac,Decebal, care aude un strigăt de încurajare,de ajutor, venit din ,nouri”,dușmanii vor fi întorși din drum,,vor fi înecați în apa Danubiului.Într-un gest solemn,Decebal care exprimă sinceritatea și credința  față de țară,de daci,,coroana si-o ridică” către,, imaginea augustă”a romanului cuceritor, este simbolul unei stingeri tragice. Atitudinea și poziția demnă a lui Decebal conferă impresia că regele este un mijlocitor între oameni și zei ce cunoaște atât destinul propriului popor, cât și pe cel al altor popoare.Paloarea regelui exprimă deznădejdea,durerea pierderii unei lupte,este asemenea cererii de iertare față de strămoșii săi.Regele Decebal este un învins,care privește cu regret,cu durere trecutul glorios al străbunilor.Este dezamăgirea srăbunilor și a marelui rege care vede că un război formează un neam.

 Cucerirea de către romani,imaginea sfârșitului Daciei alături de simbolurile Imperiului Roman,,acvila”,vulturul,amintește de nașterea prin foc a unui popor,este momentul formării poporului român.Victoria romanilor este exprimată prin strigătul triumfător,,Cu noi e Roma!”,imperiul,lumea.Atmosfera este apocaliptică,iar bătălia este descrisă prin personificări,, stânci se clatin, norii-n fâșii se distramă”;metafore:,, Danubiul o să beie a lor sacre legiuni.”Înfrângerea nu este umilitoare,ci măreață,poporul dac este sub semnul cosmic al,, soarelui foc roș.”

În,,van”,zadarnic din Sarmisegetuza,,vin săgeți în roșii ploi”, scuturile romane le opresc. Zeii,natura dezlănțuită devine un vacarm,un vaiet al al cerului și al pământului străbun ce vede înfrângerea Daciei.

Imaginile poetice surprind la nivel pictural grandiosul şi solemnitatea unei înfrângeri și a unei cuceriri.

Eminescu vede în războiul dacic, în înfruntarea dintre dacii iubitori de libertate şi gândirea ordonatoare a Romei, actul de naştere al poporului român.

2=poetul a fost atras cel mai mult de perioada geto-dacică, fapt ce reiese din poemele: „Memento mori”, „Sarmis”, „Povestea magului călător în stele”, „Gemenii”, „Rugăciunea unui dac”, „Strigoii”

Istoria română este, deci, regăsită în operele „Doina”, „La arme” și „Scrisoarea III”. Iar poezia„Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie” este scrisă în contextul luptei pentru independența și unitatea națională, care exprimă un apel la unitate, patriotism și implicare activă în construirea unui viitor mai bun pentru România.