Eseu—Dimensiunea religioasă a existenței
Se consideră că omul modern nu este diferit prin nimic de
strămoșii săi care au trăit în alte societăți, tradiționale. E drept că din
punct de vedere structural omul este același în toate timpurile, însă există
anumite trăsături care-l fac pe omul contemporan să se diferențieze net de
oamenii din alte epoci. Și desigur că cea mai evidentă caracteristică a omului
modern e aceea că el a ajuns să-și construiască o societate ruptă cu totul de
Dumnezeu, o societate în care, deși credința nu a dispărut cu totul, ea
reprezintă doar un fenomen privat, exilat din spațiul public. Arta
bisericească reprezintă una dintre formele prin care i se descoperă omului în
chip vădit lucrarea lui Dumnezeu în lume și prin care omul se apropie de
Creatorul său. Fie că ne referim la pictura din icoanele zugrăvite pe lemn sau
pe sticlă, la frescele de pe pereții bisericilor sau la chipurile sfinților de
pe obiectele de cult sau veșminte, aceste reprezentări au rolul de a-l face pe
om să se apropie mai mult de Dumnezeu și de sfinții Săi, prin rugăciune.
Astfel, icoana îndeamnă la o stare de trezire duhovnicească, fiind conștienți
că prin închinare noi nu cinstim lemnul sau materia din care este alcătuită
icoana, ci pe Mântuitorul Hristos, pe Maica Domnului sau pe sfinți, cinstirea
înălțându-se la cel zugrăvit în icoană. Arta religioasă europeană, deși a avut
o bază comună – creștinismul, a evoluat în moduri diferite, legate de
perioade de timp diferite. Evul Mediu aduce frământări puternice care impun
note originale peste antichitatea târzie. Mai precis, începând cu secolul al
XI-lea, meșteri și ucenici încep să circule în interiorul Europei și să poarte
cu ei, pe lângă cunoștințele asimilate din veacurile anterioare, experiențe noi
specifice propriei lor personalități. Astfel de echipe călătoare numite generic
„lombarzi” ajung și în provinciile locuite de români. Din acest motiv, avem, de
pildă, în pictura bisericească transilvăneană elemente artistice care ne
trimit la pictura flamandă, iar în pictura bisericească din Moldova şi Muntenia
elemente artistice rusești. În aceeaşi perioadă se conturează noțiunea de
originalitate. În atmosfera medievală europeană, originalitatea artistică se
manifestă discret.Am ales exemplul tabloului,,Hristos purtând crucea”al
pictorului El Greco care este o imagine perfectă a umanității,ochii lui Hristos
cu lacrimi exprimă multe emoții.Pictorul a transformat imaginea lui Hristos
copleșit și suferind de crucea grea într-una care este calmă și pregătită să-și
confrunte destinul. Serenitatea lui Hristos în fața sacrificiului său invită și
acum privitorii să accepte propriul său destin în momente de frică și
îndoială.
Mai târziu alături de picturile contemporane un exemplu
este o temă pe care o oglindeşte arta lui Brâncuși care este legată de modul în
care trebuie să ne prezentăm înaintea Judecăţii lui Dumnezeu. Această idee este
reflectată edificator în lucrarea „Rugăciune”. Aici el exprimă starea celor
care au trecut din această viaţă şi felul în care ei trebuie să se prezinte
înaintea Dreptului Judecător. Rugăciunea reprezintă singura poartă de scăpare
care ne poate mântui. Brâncuşi dovedeşte că arta modernă nu poate fi separată
de credinţă în general, care este în sine permanent modernă, fiind păstrătoarea
Adevărului etern.
Alain de Botton, romancier, eseist și jurnalist britanic
afirmă că imaginile din arta creștină ne face să ne recunoaștem în experiențele
celor pe care-i vedem și mai ales durerea unor chipuri ne impresionează,pentru
că suntem ființe asemănătoare celor de tablouri,sculpturi, icoane și ele și noi
dorim iertarea.Tot ce exprimă arta creștină bucurie sau durere este că în
realitea pe care o trăim suntem la fel cu ceea ce vedem,adică suntem înclinați
spre a crede că durerea ne vindecă,ne face mai buni,ne emoționează.
