Predoslovia

pag.34

Termenul „predoslovie” înseamnă „cuvântare dintăi”, o introducere care pregătește cititorul pentru restul lucrării.

Miron Costin

Dorința cronicarului ar fi fost, cum spune în,,Predoslovie", să-și înceapă scrierea de la,,descalecatul cel dintâi", dar vremurile aspre,,aceste cumplite vremuri"(expresia,,vremi cumplite" se referă la perioade dificile, grele și marcate de tristețe și suferință, ) îl impiedică să-sș împlinească intențiile.,,Cumplitele vremi”nu i-au îngăduit să-şi împlinească proiectul,iar această mărturisire exprimă frământările unei epoci tumultuoase, punând accent pe dificultăţile şi incertitudinile prin care trecea Moldova. Letopiseţul cuprinde povestirea istoriei Moldovei de la Aron Vodă (1595) la Dabija Vodă (1661). Este un document de epocă, dar şi o frescă narativă despre o istorie crudă, despre moravurile politice, despre tragedia Moldovei. Miron Costin adaugă o dimensiune subiectivă, marcată de suferinţă şi nelinişte. Istoricul nu mai este doar un observator al trecutului, ci şi un martor al prezentului, copleşit de „griji şi suspinuri”, adică de realităţile dure ale domniilor, ale războaielor şi ale asupririlor de tot felul.

  Fraza este amplă şi cu imagini plastice: „biruit-au gândul”, „se sparte gândul”, „iaste inimii durere”, „ţara înlăcrimată”, „cumplite vremi,gându slobode„om de poveste”. Foloseşte cuvinte care azi au dispărut din limbă: „carea ți l-am scris noi,țăriilor megiașe,prea vecinicul sfat.”

Această prefață este de fapt o mărturie dramatică a unui cărturar patriot.

Predoslovie,,De neamul moldovenilor”

   "De neamul moldovenilor..." este precedată de o ,,Predoslovie către cetitoriu" în care autorul își expune motivele care l-au determinat sa scrie lucrarea. Prefața se deschide prin precizarea obiectului cărții, care este ,,începutul țărilor acestora", adică nașterea poporului român. Tot în prima frază, referindu-se la,,neamul" moldovenesc, muntenesc și la românii din Transilvania, autorul sugerează unitatea noastră etnică, indiferent de granițele istorice temporare. Miron Costin subliniază cât de greu i-a fost să se hotărască la scrierea acestei lucrări,deoarece faptele respective erau cuprinse tocmai într-o perioadă atât de puțin cunoscuta despre care avem puține izvoare temeinice . 

   Cronicarul este conștient de dificultatea unei astfel de intreprinderi, de,,osteneala aceasta", de care ,,se sparie gândul", fiindcă de la primul descălecat au trecut,,atâta veci", ,,câteva sute de ani peste mie"și se poate naște intrebarea cum, după atât timp.

Frumusețea artistică a unor asemenea rânduri constă în folosirea expresiilor plastice, pline de sugestie, construite prin perifrază populară: „la cumpănă au stătut sufletul nostru”, „ieste inimii durere”, „biruit-au gândul”, „a scrie ocară vecinică.”Expresii ca acestea sau cuvinte regionale ori arhaice azi:,,osebit, neștene – cineva, a oblici, osârdie, a cerca, izvod” întâlnite în construcții frazeologice savante conduse cu abilitate, înviorează stilul, îl fac mai comunicativ, ușurează degajarea ideii și-l deprind pe cititor cu subtilitățile textului științific.

=Ideea responsabilității istoricului:

Scrierea istoriei reprezintă pentru Miron Costin o problemă de conștiință,ce implică responsabilitatea morală în fața urmașilor.El formulează ideea responsabilității istoricului care nu trebuie să se abată de la principiile sale:,, A lăsa iarăş nescris, cu mare ocară înfundat neamul acesta de o seamă de scriitori, ieste inimii durére; Biruit-au gândul să mă apucu de această trudă, să scoţ lumii la védére felul neamului, din ce izvor şi seminţie sunt; scot la știrea tuturorŭ, carii vorŭ vrea să știe neamul țărilor acestora.”