poezia:,,De demult” de Octavian Goga

Încadrare

Poezia de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea nu poate fi încadrată într-un curent literar, nu se subordoneaza unei singure formule estetice, ci reflectă o serie de prelungiri ale romantismului şi clasicismului.

Octavian Goga este un poet important al acestei perioade, ilustrând în operele sale cel mai bine tendinţele epocii. Astfel, poezia mesianică şi profetică a lui Goga, în care jalea metafizică, plânsul şi lacrima sunt simboluri ale colectivităţii asuprite, este de factură romantică.

   Perioada în care debutează Octavian Goga se remarcă prin promovarea unor orientări literare, sămănatorismul şi poporanismul, care pledează pentru tematica rurală, dar confundă etnicul cu esteticul.

    Poezia De demult..., de Octavian Goga face parte din volumul Ne cheamă pământul (1909) şi caracterizează universul liricii lui, care depăşeşte prin autenticitate estetică, prin simplitate  şi prin apropierea de simbolism, impasul poeziei vremii.   

  Poezia este o elegie caracterizată prin mesianism romantic, prin tonalitatea tristă a imaginii satului stăpânit de jale, prin suferinţele unei colectivităţi asuprite şi prin sentimentul înstrăinării. Se apropie de clasicism prin valoarea morala a portretului preotului, prin stilul epistolar şi prin abordarea formulei lirismului obiectiv

    Discursul liric construit la persoana a treia sugerează absenţa intimităţii şi tendinţa de generalizare proprieclasicismului. Eul liric are capacitatea de disimulare, vorbind în numele unei colectivităţi. Fluenţa şi armonia discursului valorifică ritmul inconfundabil al doinei şi al baladei populare.

    În opera sa, Octavian Goga a intenţionat să construiască o monografie lirică a satului transilvănean, în care să vorbească în numele colectivităţii (lirismul obiectiv).

    Tema poeziei este naţională şi socială: imaginea satului stăpânit de jale, nefericirea tragică a unei comunităţi exprimată într-o scrisoare.  

   Motivul central al textului este acela al scrisorii, care reprezintă în text forma de revoltă a oamenilor şi menţionează rolul asumat de preot ca exponent al conştiinţei satului. Motivele precum noaptea, clopotul şi strunga (Tot mai rar s-aud în noapte clopotele de la strungă …) compun un cadru nocturn specific romantismului.  

   Titlul poeziei este format printr-o construcţie adverbială care sugerează evocarea, rememorarea unor fapte şi a unor personalităţi.  

   Versul incipit Tot mai rar se aud în noapte clopotele de la strungă... are rolul de a institui o atmosferă de taină, întărită de regimul nocturn al imaginii poetice. Atât titlul, cât şi incipitul, fac parte din recuzita romantică.

    Simetria textului poetic se realizează prin echilibrul compoziţional, prin amestecul de sobrietate şi patetism exprimat, prin respectarea formulelor stilului epistolar.  

   Relaţiile de opoziţie între noapte şi zi (Tot mai rar s-aud in noapte... şi La fereastră-s zori de ziuă şi pătrund încet în casă ) sau condiţia ţăranului în prezent şi în trecut (De pe când în ţara asta numai noi eram stăpânii ) se regasesc  în cea de-a doua secvenţă poetică. Elementele de recurenţă în poezie sunt tristeţea şi revolta.

     Textul este organizat în patru secvenţe, în care liricul se îmbină cu narativul prin relatarea unor evenimente aflate într-un raport de succesiune temporală.

Prima secvență (versurile 1-4) aminteşte, prin subtemă şi prin portretul moral al preotului, de clasicismul românesc, în cadrul căruia a fost valorificată gândirea creştină familiară poetului de la Răşinari. Preotul satului, care scrie plângerea în numele colectivităţii, este un factor de mobilizare a conştiinţelor şi un depozitar al nădejdilor.    

 Secvenţa a doua (versurile 5-20) valorifică stilul epistolar, tot de factură clasicistă. Forma de introducere (Luminate împărate ) şi cea de încheiere (Punem degetul pe cruce şi-ntărim şi noi scrisoarea ) aminteşte de rigoarea formală impusă de curentul clasicist. 

    Secvenţa a treia (versurile 21-24) este o prelungire a celei de-a doua secvenţe, faţă de care aduce elemente de opoziţie. Imaginarul nocturn îi ia locul celui diurn. Versul ,,O nădejde luminează feţele nemângâiate” este construit pe vechea concepţie romantică a credinţei în izbăvire.

    Finalul poeziei, secvenţa a patra, conţine ultimul episod din ceremonialul trimiterii mesajului la împărat: mesagerul pune răvaşul în sân, sărută mâna preotului, apoi strânge mâna juzilor, cu toţii având în ochi lacrimi de adâncă durere şi, totodată, de speranţă pentru redobândirea demnităţii şi a fiinţei naţionale.

     Poezia are 34 de versuri, organizate în 17 distihuri. Versurile, cu sonorităţi folclorice, sunt construite în metru de 16 silabe, cu rima împerecheată şi ritm iambic, specific tonului elegiac al textului.

     Elegia De demult… a lui Octavian Goga ilustrează trăsăturile clasicismului şi ale romantismului. Neoromantica prin caracterul evocator, mesianic şi profetic, prin profunzimea şi autenticitatea trăirilor, prin componenta patriotică, prin tonul elegiac, prin cultivarea imaginii poetului, ea rămâne, însă, clasică prin viziunea morală şi monografică a satului transilvănean, prin retorismul bazat pe exclamaţii şi gradaţie şi prin armonia discursului cu inflexiuni folclorice.

Pag.215

1=Versul incipit ,,Tot mai rar se aud în noapte clopotele de la strungă”... are rolul de a institui o atmosferă de taină, întărită de regimul nocturn al imaginii poetice.Cuvintele,,noapte”și,,clopote”arată în sens conotativ,figurat, atmosfera de taină,conspirativă a unor oameni ce au misiunea de a fi mesagerii țăranilor asupriți către împăratul străin.Este un moment de mister în care oamenii pot intra în relație cu divinitatea.

2=,În casa preotului s-au adunat cei patru care,țin astăzi sfat de vreme lungă”,într-un un timp de lungă durată a asupririi și importanța al asupririi,dar este și un moment al concentrării.

3=,,Într-un sfeșnic ard pe masă două lumânări de ceară”-Casa preotului este un loc sacru,sfințit de un om al credinței.Este o atmosferă ca dintr-o biserică,loc al reculegerii,al încrederii,al comunicării cu Dumnezeu,în care lumina spranței exprimă adevărul.

4=,,peană nouă moaie popa-n călimară”-pana este simbol al cunoașterii și comunicării, asociată cu călimara, aceasta simbolizează arta scrisului,dorința de comunicare;gestul preotului de a îndupleca unealta de scris pentru a-i fi de ajutor.

5= . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
,,La fereastră-s zori de ziuă și pătrund încet în casă,
Juzii, treji de gânduri grele, stau cu coatele pe masă”

Punctele de suspensie dinaintea versurilor se aaflă înaintea secvenei a 3a,semnificând îndemnul la meditație asupra revendicărilor formulate când zorii îi prind atenți,îngândurați,conștiința trează în demersurilede a se elibera din asuprire. Punctele de suspensie sunt semnele frământarii sufletesti gata oricând sa izbucnească.

6=,,Am trimis această carte... nu știm slova și scrisoarea... plânsoarea....Pune cartea în năframă... El așază-n sân răvașul..... pleacă-n lume, cu scrisoare la-mpăratul.”= document,epistolă,scrisoare,răvaș

Carte-- lucrare, operă, scriere, tipăritură, tom, volum,  document, dovadă, epistolă, epistolie, hârtie, hotărâre, izvor, înscris, ordin, piesă,

răvaş, registru, scrisoare.

7=„Patru juzi din patru sate, de la Murăș mai la vale,-cei patru juzi,se adresează împăratului cu sobrietate și cumpătare,denunțând nedreptățile,abuzurile,uciderea din satele lor spre a-i cere să facă dreptate, pentru victimele abuzurilor,pentru să li se restituie pământurile.Tonalitatea este dejale și revoltă.

8=,,Am trimis această carte și, precum ca să se știe,
Scris-am eu, popa Istrate, în ziua de Sfânt-Ilie.

În încheierea scrisorii este semnătura preotului și data cu caracter profetic    ,sfântul Ilie este proorocul pedepsitor,cel revoltat împotriva stăpânirii.

9=,,Iar noi patru juzi cu toții nu știm slova și scrisoarea,
Punem degetul pe cruce și-ntărim și noi plânsoarea.“

Pentru că nu știu să scrie,juzi au pus degetul în loc de semnătură,ca să certifice plângerea.

10=Antiteze: Cadrul nocturn și spațiul închis îi ia locul cel diurn, spaţiului casei i se opune fereastra, simbol al deschiderii, al perspectivei: „La fereastră-s zori de ziuă şi pătrund încet în casă”. 

Versul ,,O nădejde luminează feţele nemângâiate” este construit pe vechea concepţie romantică a credinţei în izbăvire

11= ,,Patru juzi din patru sate...  jitarul Radu Roată” - cuvinte  arhaisme care denumesc funcţii şi grade: susţin tonalitatea mesianică şi contribuie la reconstrucţia unei biografii afective a neamului românesc.juzi- primar,om liber; jitar-pândar ,mesager.

12= Jitarul Radu Roată,nume cu rezonanță istorică,numele lui este simbol al călătoriei, semnificând pzitorul,pândarul de țarină,pământ,.este mesagerul comunității,a fost ales,pentru că ,,știe carte pe nemțește”,cunoaște limba împăratului.

13=Ritualul despărțirii al împăturirii scrisorii împăturită în,,năframă”de preot,a cărui mână tremurândă de bătrânețe și de emoția speranței.Finalul poeziei exprimă sfârșitul misiunii:mesagerul pune scrisoarea în sân,strânge mâna juzilor,toți au lacrimi în ochi de durere și de speranță pentru redobândirea demnității și a ființei naționale.Mesagerul este condus cu privirea de cei emoționați și plini de speranță.

14=,,În sclipirea dimineții care rumenește satul”= o metaforă poetică a luminii proaspete și strălucitoare de la răsărit, sugerând începutul, puritatea și prospețimea zilei, simbolizând speranță, o nouă șansă a de eliberare a românilor din neagra și greaua asuprire străină;este un moment de trecere de la întunericul asupririi spre libertate.

15=indici spațio-temporali:

,, s-aud în noapte clopotele de la strungă”- Motivul nopţii are rolul de a crea o atmosferă de taină.

,, Patru inși la popa-n casă țin azi sfat de vreme lungă”- sfatuirea celor „patru inşi” la masa cu cele două luminări din casa preotului, amintesc de cina cea de taină. 

„La fereastră-s zori de ziuă şi pătrund încet în casă”- atmosfera nocturnăeste înlocuită cu cea de zi, spaţiului casei i se opune fereastra, simbol al deschiderii, al perspectivei.

,,zorii de ziuă” -este momentul speranței românilor.

=,,În sclipirea dimineții care rumenește satul”= o metaforă poetică a luminii proaspete și strălucitoare de la răsărit, sugerând începutul, puritatea și prospețimea zilei, simbolizând speranță.

16= Titlul este semnificativ pentru vremurile ,,de demult", cand Transilvania se afla sub ocupatia Imperiului Austro-Ungar, iar poetul, prin intermediul celor ,,patru juzi", se imaginează in ipostaza de mesager al țăranilor ardeleni năpăstuiți, vestind profetic izbăvirea de chinuri si suferințe a românilor oprimați social si național. 

            Poezia,,CĂRBUNII” Poemul descrie amintirile poetului despre trecutul său și iubirea pierdută, în timp ce privește flăcările din vatră. Este o operă lirică reflexivă, concentrată pe tema iubirii pierdute și a amintirilor dureroase. Autorul evocă un trecut apus în timp ce privește flăcările din vatră, cărbunii devenind un simbol al dorului mistuitor și al singurătății.  Atmosfera este una intimă, melancolică, dominată de reflecție. Cărbunii din vatră reprezintă inima poetului care arde, dar se și stinge, păstrând jarul amintirilor dureroase ale unei iubiri care nu mai este. Focul (cărbunii) simbolizează intensitatea pasiunii trecute, în timp ce cenușă simbolizează neantul și tristețea prezentului. Eul liric este marcat de tristețe, nostalgie și o resemnare dureroasă în fața timpului care a distrus IUBIREA.