parfum de lavandă

,,ȚIGANIADA”de Ion Budai Deleanu

cântul1

pag.43

1=În Țiganiada, invocația este realizată prin chemarea unei muze (Musa elenească) pentru a ajuta poetul să creeze opera, cerându-i sprijinul în descrierea evenimentelor, așa cum o fac poeții greci și latini. Un exemplu concret este chemarea Muzei la începutul poemului, care cerșește ajutorul acesteia pentru a descrie întâmplările.

Exemple:

--,,Musă ce lui Omir odinioară

Cântași Vatrahomiomahia,^[1]

Cântă și mie, fii bunișoară,

-- „O! tu, hârtie mult răbdătoare, / Care pe spate-ţi, cu voie bună, / Toată înţălepţia de supt soare / Şi nebunia porţi împreună, / Poartă ş’aceste stihuri a mele, / Cum ţi le dau, şi bune, şi rele”.

--Sătano, de nu mi-ai fi părinte

Și de n-aș fi-întii născută ție”

--„Fiică iubită!

Pe-aceasta te cunosc adevărată

--„Bărbați buni!... (vă spun drept...

--Oameni buni! Oare n-ar hi mai bine

(Zicea el) să numim astă țară

Cu nume nou, păcum să cuvine,

--„Fraților! Mie nu mi să pare

Că-aveți voi mințile-așa deschise,

--O, musă! rogu-te de-astă dată

Să-mi dai viers cu vrednice cuvinte

--„Vitează eghipteană rămășiță!

De faraoni viță strălucită,

Din vechi iroi tânără mlădiță!

O, mândră țigănie cernită,

Ascultă, ca să ții bine-aminte

Toate-a mării-mele cuvinte.

2= Invocarea muzei sunt componente specifice epopeii. Şi lauda adusă scrisului într-un text literar e metaficţiune curată.Poetul cere ajutor pentru a cânta,a scrieîntâmplările țigăniei după ce au fost eliberați de Vlad-vodă.Ajutorul îl dorește,pentru că poetul vrea să povestească despre dorința de stabilitate a țiganilor prin alegerea unui vodă și prin felul de a fi liberi de orice oprimare. Vlad Vodă îi slobozește pe țigani din robie și îi convinge să i se alăture în luptă împotriva turcilor, scop în care îi înarmează pe bărbați și caută să îi organizeze militar.

Tema operei este călătoria alegorică pe care o face neamul țigănesc in căutarea unei forme statale,este perpetua căutare a țiganilor, Aceasta reflectă, de fapt, dorința de autodeterminare a românilor ardeleni, care, deși aspiră la manifestarea propriei limbi ,a tradițiilor neamului.

..............................................................................................................................................................

2=,,Tiganiada’’ s-a infaptuit sub specia barocului, autorul avand ca model epopeile clasice, epopeile homerice, acestea nefiind transformate in imitatie prin recompunerea in varianta.

Titlul operei („Țiganiada”) face trimitere la „Iliada” lui Homer, o faimoasă epopee ce înfățișează, în contextul Războiului Troian, fapte de vitejie incredibile, ale căror autori sunt personaje eroice, figuri memorabile pătrunse în conștiința colectivă. Astfel, titlul este ales de către autor în mod ironic, sugerând opoziția dintre eroii Iliadei și țigani, ca imagine a lipsei disciplinei, a trândăviei și a superficialității. Acesta este menit să fie nu portretul țiganilor, ci cel al românilor ardeleni, care se aseamănă cu personajele epopeei. „Vezi, zice, łiganiada e povestea Ńiganilor, aşa cum Homer a dat numele epopeii sale, Iliada, de la Ilion, adică Troia, după cum Virgiliu şi-a numit Eneida după Eneas, regele Troiei, care după ce şi-a pierdut cetatea şi fiul a căutat alte locuri pentru neamul său”.

"Țiganiada": Este o parodie a genului, tratând tema ratării unei întemeieri prin intermediul unui popor dezbinat, iar ca subtext are tendințe satirice, antifeudale și anticlericale.

Epopeile clasice: Au un ton serios, sublim, care impune respect și admirație pentru eroi și faptele lor.

"Țiganiada": Are un ton umoristic și satiric, "poema eroi-comic" fiind un gen care subminează canonul epopeic prin contrastul dintre subiectul grandios și rezolvarea sa comică sau tragic-comică. Comicul provine din impresia de Iliada bufa intoarsa pe tiganie. Parpangel, care e un Achile tuciuriu, cel mai viteaz din toti, nu ia parte deocamdata la bataie, cu gandul fiind numai "la Romica draga". Moartea lui Corcodel e infatisata - dupa tipic - printr-o comparatie homerica:
Iar Corcodel cazand, ca s-un munte Suna, cand naroit sa pravale Si de-aproape cutremura vale. Ca Achile lui Hector, Parpangel vorbeste mortului Corcodel cu sfidare razboinica:
,,Corcodele, Aceasta-i pa tine o dreapta osanda Pentru-atate nedreptati si rele! Rau ti-ai aruncat cu bobii foarte Cand insuti tu nu stiusi de a ta soarte!”

O asemănare cu Ulise din,,Iliada”: Parpanghel, plecat în căutarea logodnicei sale, este purtat de duhuri prin tot felul de ținuturi fermecate și pline de năluciri,Ulise este purtat prin insule până la revenirea alături de Penelopa.

De un mare efect comic este aparitia pe scena razboiului a femeilor, între ele, mama lui Corcodel face figura de Hecuba si de Andromaca totodată.

3=Goleman e derivat din gol, goliciune, goleți. Goleman, cu trecere în șatră și orator experimentat, începe să zică țigănimei un cuvânt de îmbărbătare înainte de plecare la război, zugrăvind în culori atrăgătoare viitorul lor de bunăstare care va fi atunci când vor fi împroprietăriți și vor putea și ei să se țină numai de ospețe, așa cum de obicei înainte de războaie țăranului i se promitea pământ, dară Satana vrea să discrediteze această fază persuasivă a discursului platonic. Ţiganii se sfătuiau despre ţara pe care Vlad-vodă urma să le-o dea, după ce la toate poruncile sale ei vor da ascultare.Alături de bătrânul Drăghici, Goleman este încrezător și spune că pământul trebuie împărţit şi ţara are nevoie de un nume.

REZUMAT:

EPOPEEA este alcătuită din 12 cânturi. Acţiunea se petrece în Muntenia secolului al XV-lea, pe vremea lui Vlad Ţepeş. Pregătindu-se de lupta cu otomanii, domnul îi strânge la un loc pe ţigani, alcătuind o oaste înarmată şi hrănită de domn. Defilează pe cete prin faţa lui vodă, apoi merg la Bărbăteşti şi Inimoasa, unde instalează tabăra. Se ceartă mereu pe drum. Satana, care îi sprijinea pe otomani, o fură pe Romica, logodnica lui Parpangel. Acesta o caută şi o găseşte în palatul din pădurea nălucită. Sfântul Spiridon face un semn şi palatul şi Romica dispar. Parpangel rătăceşte nemângâiat prin codru, bea apă dintr-un izvor cu apă vie, capătă puteri nebănuite, îmbracă armura viteazului Argineanu şi face prăpăd în rândurile păgânilor. În bătălia lui Ţepeş cu otomanii intervin sfinţi şi draci. În final, lupta este câştigată de Vlad Ţepeş. Până la urmă Parpangel se căsătoreşte cu Romica. La nuntă îşi povesteşte călătoria în Iad şi Rai. Ţiganii vor să îşi întemeieze un stat al lor, dar se ceartă asupra formei de guvernământ şi cine să fie conducătorul, se încaieră şi în final se împrăştie. La rândul lui, Vlad Ţepeş este înlăturat din domnie de boieri. Armata lui alege un nou conducător, Romândor, căruia îi cer să-i ducă „ori la slobozie sau la moarte“. Textul este însoţit de ample însemnări în subsol, semnate de Mândrilă, Părintele Filologos, Cocon Erudiţianul, Cocon Simpliţian, Popa Nătăroi, Vintilă, Androfilos, prin care Ion Budai-Deleanu accentuează critica şi satira.

Cântecul IX (din manual)

După ce Vlad învinse oastea păgână,boierii cei fără de credinţă care cu turcii avuseră

mestecare se strânseră la un sfat ca să hotărască ce să facă în împrejurările acestea.Atunci

Dănescul intră în vorbă şi începe a spune că prin războaie lungi ţara se prăpădeşte şi chiar

dacă o să câştige odată,sultanul până la primăvara cu mai mare oaste asupra noastră se va

întoarce.Dar nici nu termină cu bine ceea ce avuse de spus căci deodată intră în cameră

solia şi către boieri grăi,spunând că sultanul la trimis aici pentru a le da această

scrisoare.Sultanul scrise că vrea pace şi dacă se vor întoarce la dânsul de robie şi de

moarte el îi va scăpa,dar cu o singură condiţie să pună pe Dănescul,adică fratele lui

Vlad,la domnie.Îndată ce solia fusese primită,la toată boierimea ea ajunse cu porunca să

nu mai primească de la dânsul ordine domneşti.(Poetul sfârşind povestirea pentru boieri

adunaţi se întoarce la povestea ţiganilor).Ţiganii după ce s-au întors cu tot felul de

mâncare şi vite ce luase din tabăra turcească,se apucară numai decât să se ospăteze

întruna,iar Parpangel să se cunune,fără popă,cu Romica,că acum toate erau gata pentru

nuntă ce avea să fie.Însă a doua zi,până să răsară soarele,fierbea curechiul cu slănină

râncedă şi alte bucate,iar când soarele răsări de tot,mesele toate întinse erau.Toţi oamenii

stăteau şi beau de jos,dar numai Dârloiu care era nun mare stătea şi bea din picioare,până

când apare Mitrofon,poetul cel de frunte,şi le dedică mirilor o cântare de nuntă.Primul

cântec este despre un vânător ce îşi cauta prada până când o tânără copilă îi iese în cale

şi-l sfătuieşte cu privire la vânat,acesta rugându-se să-i spună locul cu pricina,fecioara îl

dezvăluie din milă.Feciorul de îndată plecă spre vânat şi făcând cum îi spuse copila

prinde “sobolul” viu.De frică să nu-i facă vreun rău,fata i se dăruieşte de nevastă,iar

feciorul fericit începuse să strige:Dulce clipită,zi fericită,/Fire-ai lungită,trei ori atâtă!

….”.Dar nici bine nu se termină povestea că începu şi cea de-a doua dar mult mai scurtă

decât precedenta.În această povestioară o fată care ducându-se în pădure după fragi roşii

se rătăcise şi începu să plângă,dar în faţa ei ieşi un tănăr vânător care o linişti de indată şi

îi arătă drumul cel bun.Dar îndrăgostindu-se de la prima vedere aceştia doi şi-au jurat

iubire şi au rămas împreună pe veci.Căntănd Viorel,fetele toate de ruşine faţa şi-au

ascuns-o şi râdeau prin spatele altor femei,iar bunul Parpangel stătea la masă cu cei din

frunte şi le povestea de întâmplări crunte.Acesta povestea din trecut când era împreună cu

calul său şi bătea văile în lung şi în lat.Deodată când alerga furios cu murgul său,acesta

vede o mulţime de turci în faţă,şi rămâne încremenit trăgând calul de frâu

bărbăteşte.Calul fiind speriat şi bulversat sare direct în stolul păgân,iar Parangel este

nevoit să se lupte vitejeşte,până la urmă reuşind să-i alunge pe asupritori.Soarta face ca

acesta să cadă de pe cal în mijlocul unei bălti unde lesină rapid.Sufletul lui Parpangel este

luat de către un duh şi dus,prin peşteri,groape,lacuri urât mirositoare până în iad.Acolo

soarele nu lumina ci doar focul acoperea tot,împreună cu fumul şi scânteile ,râurile de

lavă pârjoleau tot,iar draci erau în pielea goală peste tot unşi cu smoală neagră.Parpangel

începe să povestească despre pedepsele pe care le îndurau cei de acolo:tâlharii şi ucigaşii

erau traşi în ţeapă,turnând aur şi argint fierbinte peste ei,dar şi despre cârciumele ce era

acolo,despre bunătaţile pe care dracii le mâncau:jar,smoală,şi raşină aprinsă.Pe când se

gândea el la ce i-ar putea să-i facă dracii,deodată acelaşi duh îl apucă şi zboară cu el până

în rai.Ajuns la poarta Sfântului Petru,acesta primeşte nişte scrisori de la Sf.Mihai,pe care

le citeşte,după care deschizându-i porţile pentru a intra,Parpangel vede toată grădina

raiului în splendoarea sa.Acolo vedeai zile senine cu cer limpede şi fără nori,frunze şi

flori,tot felul de păsărele ciudate şi peste tot primăvara domnea.Pe jos în loc de pietricele

se găseau pietre scumpe şi mărgele,râurile erau pline cu lapte dulce,țărmurile erau din

caş,brânză şi din slănină erau munții,stâncile din zahăr,stafide şi smochine,de pe ramurile

copacilor spânzurau covrigi,turte şi colaci,gardurile erau împlietite cu cârnăciori

fripţi,plăcintele calde atârnau ca streşine,iar în loc de stâlpi erau caltaboşi.Mergând el aşa

şi uimindu-se deodată vede doi moşnegi cu bărbile cărunte care de fapt erau tatăl şi

bunicul lui.Parpangel când vede pe acesta începe să plângă,dar revenindu-şi în fire este

dus de către tatăl său la o fântână şi îl pune să se uite printr-un inel dar nici nu işi ia bine

rămas bun căci duhul îl ia şi îl duce înapoi pe pământ unde se trezeşte în pat,astfel

Parpangel terminând interesanta sa istorisire.

pag.45+46

1=imaginea iadului: peșteri afunde, groape, vârtoape-întunecoase, lacuri puturoase, , Râuri dă foc, spuză fierbinte, dracii-în pielea goală, neagră smoală, sânge, spânzurați pă rând; tronuri înfocate cătran,

2=Autorul descrie un iad construit dupa modelul comunității pamântene. In locul de ispășire se afla, lânga foc nestins, numeroase spânzuratori si cazane cu smoala, cârciumi („supt neste setri nalte“) unde dracii manânca si beau pacura, smoala, rasina aprinsa si piatra pucioasa topita, iar de mâncat, manânca jar si spuza. In dughenele iadului se afla de vânzare obrazare viclene, otravuri, farmece, ape stricatoare de piele si, in genere, marfe desarte… Negutatorii draci dau chiar marfa pe credit fatarnicilor si fariseilor.

3= Toate păcatele de moarte au pedepse pe măsură:Vânzătorii şi hainii după bani ce vând sânge nevinovat stau spânzurați de coaste ca berbecii, iar dracii călăi le varsă în gura arsă aur şi argint topit chiar atunci. Tiranii crunți lipsiți de milă sunt legați pe tronuri înroşite-n foc şi sunt puşi să bea sânge fierbinte din potire de aur, iar din mațele lor spintecate fac dracii cârnați şi alte mâncăruri pentru drăcuşorii lor. Aşijderea cu domnii şi boierii care-i jupuiesc pe bieții țărani, dracii măcelari îi iau la ei fără să dea vreun ban şi-i hrănesc cu catran, iar în loc de apă îi adapă cu fiere amară. Pe muierea care l-a otrăvit pe bărbat pentru ibovnicul iubit, dracii o duc călare unde este vâlvătaia mai mare, Celor care-i defaimă pe alții şi le strică numele prin clevetiri, diavolii le despică limbile cu nişte cârje de aramă şi-i poartă ca pe nişte urşi după ei prin țară, făcându-i să joace ca la circ. Judecătorul ce-a luat mită pentru judecata nedreaptă acolo e slugă pentru o,, pită” şi nu mai primeşte pentru lucrul lui altă răsplată.

4=Descrierea iadului este simbolică și satirică, prin intermediul căreia autorul critică societatea contemporană,este locul de răzbunare pentru toate nedreptăţile îndurate în viaţa reală.În viața pământeană tiranii stau pe tronuri în palate, boierii hrăpăreți umilesc oamenii,judecătorii iau mită, martorii sunt mincinoși.

Pag.46

1=raiul:grădină,zile senine,ceriu limpede,vântucele drăgălașe,primăvară mângăioasă,soare,floripietre scumpe și mărgele,rodii,alămâi,lapte dulce,mămăligă moale,păraie de unt,șipot de rachie,baltă de vin.....

2== Acolo sunt numai zile senine şi cer fără nori, vânticele drăgălaşe, line, suflând dulce printre frunze şi flori, tot felul de păsări ciudate, cântând minunat în versuri. Acolo Dumnezeu face să nu fie vară zăpuşitoare, nici iarnă geroasă, nici toamnă rece, ci tot primăvară mângâietoare, cu soare care încălzeşte şi desfată, dar nu arde niciodată.

3= vegetația= Câmpurile sunt acoperite cu flori nevăzute pe pământ şi cu tot felul de roade, iar pe cărări sunt pietre scumpe şi mărgele. În loc de arbori şi copaci, cresc rodii, portocali şi lămâi şi tot felul de alți pomi cu rodul plăcut la gust, vii cu struguri, iar în loc de nisip şi țărână iei în mână grăunțe de aur. În vale, râu de lapte dulce, pâraie de unt, țărmurile-s de mămăligă moale, de pogăci, de pâine şi mălaie.Totul pentru măncare și băutură.Se poate vedea un şipot de rachie,must într-un izvor, o baltă cu vin.Dealurile şi coastele toate sunt din caş, din brânză, din slănină, munții şi stâncile sunt din zahăr, din stafide, smochine, pe ramurile de copaci spânzură covrigi, turte, cozonaci.

4=Gradația,,căuș(lingură mică),păhar(pahar,cupă),urcior(vas de lut)...zăcând”(a fi aşezat, situat undeva, a se afla)exprimă o invitație la alegerea unui obiect pentru băutură după dorința celui însetat.

5= În această secvență a epopeei, Parpangel se transformă din personaj în

narator, însă un narator necredibil, deoarece el nu se mai bucură de

credibilitate în fața cititorilor. Acesta nu mai poate fi crezut din cauza

poveștii pe care o spune, o poveste care depășește limitele realului,

încadrându-se în imaginar; tărâmul pe care pășește Parpangel face parte

dintr-o lume total necunoscută, care induce cititorul într-o oarecare

ambiguitate, deși este conștient de imposibilitatea cunoașterii iadului și

raiului.

Vocea naratorială a acestua se identifică cu persoana a III-a singular. Naratorul care stie tot despre personaje si intamplarile prin care acestea vor trece se numeste narator omniscient si omniprezent (sau narator creditabil). Naratorul necreditabil este acel narator care din diverse motive deformează lumea prezentă astfel incat el nu mai poate fi crezut.Parpangel este un astfel de narator necreditabil. Acest erou este actor al intamplarii povestite si totodata si narator. Vocea naratoriala se identifica cu cea a personajului si prezentarea se face la persoana I.

6= Insistența poetului in ceea ce privește abundența alimentară din Rai poate fi este pusă pe seama mizeriei generale a celor fara țară; poate fi înțeleasă tradiția deja creată că raiul este asociat cu un loc al fericirilor simple, cu o petrecere veșnica.Astfel, Raiul este asociat unui ospăț etern, exprimând dorința simplă a omului de a se salva de zbaterea permanentă pentru supraviețuire,iar pământenii ce vor ajunge în acest Rai vor fi încântați și lipsiți de griji. Știind că țiganilor nu le place să lucreze, le place doar să stea, să mănânce și să se ospăteze, Parpangel descrie raiul ca fiind un tărâm plin de bogății, cu o abundență de bucate și băuturi, care mai de care mai gustoase

Pag.47

Evaluare:

a=Țiganiada=cuvânt derivat=țigan=cuvânt de bază+sufixul de origine greacă,,iadă”

b=Particularități:

-fonetice:dă,pă păraie,mălaie,tocmeală,mânci,

-regionale:pogaci(turtă),colea,mursă(lapte),

c=,,Mănânci cât vrei și bei făr osteneală”....

d= Raiul e grădina desfătării, clădită între cer şi pământ, necunoscută trupului pământesc, nebănuită de minte omenească, unde sufletele drepților se împart după vrednicia lor. Parpangel descrie raiul ca fiind un tărâm plin de bogăţii, cu o abundenţă de bucate şi băuturi, iar ceea ce îl atrage este ,,balta de vin”din care poate bea,,oricând”,având la îndemână obiecte de diferite mărimi.

e=Intenția comică în descrierea Raiului din visul lui Parpangel, nu putea fi decât printr-o imagine a desfătărilor gastronomice, de care țiganii nu au prea avut parte pe pământ,de aceea apare exagerarea existenței izvorului de rachiu,a bălții de vin care pot mulțumește ,,cheful dă băut.”

5=eseu:

,,Țiganiada”este o scriere de factură iluministă

Mesajul iluminist al epopeei,,Țiganiada”constă în discutarea următoarelor idei: – susţine lupta pentru drepturile omului (în discursul lui Janalău). – combate intoleranţa religioasă de pe poziţii materialiste. – critică instituţiile şi moravurile feudale (ca în defilarea ţiganilor). – susţine egalitatea în drepturi, în virtutea dreptului natural (în discursul lui Janalău). – neagă dreptul divin feudal (prin discursul lui Goleman). – propune discutarea formelor de guvernământ iluministe: republica sau monarhia luminată (în discursul lui Slobozan),-este prezentat prototipul domnului, luminat în figura lui Vlad Ţepeş. – se enunţă o concepţie materialistă, exprimată în descrierea raiului ţigănesc. – se susţine lupta pentru libertate naţională ca afirmare a conceptului iluminist – „poporul suveran“.

În Tiganiada apar o serie de idei iluministe precum descrierea iadului (observam caracterul antifeudal si anticlerical), descrierea disputei din final legată de forma de guvernământ care sfarseste printr-o încăierare, fara a se ajunge la vreo concluzie.

Țiganida este o aspră satiră prin libertatea gîndirii, la adresa feudalismului și a instituțiilor lui.
Scriitorul apelează la ironie şi umor pentru a spulbera o societate cu moravuri degradante. Vlad Ţepeş, conducătorul patriot, demn, cinstit, viteaz, idealul domnitorului pentru toţi românii, devine treptat un antierou din cauza asocierii cu ţiganii, oameni incapabili de fapte eroice. Prin căpeteniile ţiganilor, autorul înfierează slăbiciunile tuturor oamenilor, lenea, pasivitatea, laşitatea, supunerea oarbă, dezbinarea, vrajba, acestea fiind adevărate capcane în drumul către ideal. De fapt, prin intermediul ţiganilor, Budai-Deleanu îi mustră pe toţi românii complexaţi de poziţia marginală, de acceptare inferiorităţii şi de incapacitatea de sacrificiu în numele idealului. Se poate considera epopeea o proiecţie a destinului poporului român, dar şi a condiţiei omului în general. Drumul ţiganilor are valoare simbolică şi, de aceea, Ţiganiada este considerată şi o meditaţie despre condiţia omului care aspiră la un ideal, iar „lumea pe dos”, antieroii, situaţiile groteşti trimit la absurdul existenţei umane. Țiganiada este una dintre cele mai de seamă dezbateri despre situaţia politică a românilor, la adăpostul situaţiilor care stârnesc râsul, autorul înfierează abuzul celor puternici şi îndeamnă la acţiune contra monarhiei despotice, împotriva tarelor aristocraţiei, ale clerului şi a nedreptăţilor sociale.

Ion Budai-Deleanu sintetizează artistic ideile iluministe şi creeează o operă în care demască şi ironizează necruţător toate defectele regimului de exploatare feudală, fixând trăsăturile umane într-o viziune caricaturizantă, demonstrând totodată şi virtuţile poetice ale limbii române.

Ţiganii, personajul colectiv al poemului, manifestă un caracter patriotic accentuat, solicitînd de la monarhul iluminat – Vlad Ţepeş egalitate în drepturi şi îşi formulează,,idealul”de naţie liberă:,, ,,Noi ţiganii să avem ţărişoară,Unde să him numai noi dă noi !”

Povestea tiganilor plecati in lume ca sa-si caute o tara mai buna exprima un ideal iluminist, anume aspiratia spre fericire, asimilata unei lumi scapate de sub rigorile sociale. De aceea, locul spre care se indreapta tiganii se numeste simbolic Inimoasa, cuprinzand sugestii legate de libertate - traire fericita si fara reguli. Ţiganii se hotărăsc să-şi întemeieze un stat al lor şi încearcă să analizeze asupra formei de guvernămînt feudale iluminate: monarhie, republică, anarhia sau guvernare mixtă. Anarhia, ca formă de guvernare, este criticată din punct de vedere al caracteristicilor, care nu sunt bine delimitate şi reliefează lacunele evidente în sistemul de control şi menţinerea ordinii în stat.

Subiectul epopeii se dezvolta in special pe alegorii satirice. De la tema principala, a libertatii, pana la temele secundare,precum coborarea in lumea de dincolo ori ratacirea prin padurea vrajita, Tiganiada sugereaza un mesaj critic la adresa societatii.Astfel, tema principala se contureaza prin ornarea actiunii principale cu numeroase „istorii" simbolice (povestea lui Arghin, de pilda), cu evenimente fabuloase {Curtea amagitoare, ratacirea prin padurea blestemata) ori cu structuri simbolice precum utopia (viziunea asupra raiului), umorul burlesc-grotesc (batalia tiganilor Tot de factura iluminista este si satira (iadul), introdusa pentru a sublinia carentele sociale, in primul rand. Infernul are un caracter pronuntat justitiar. Este vorba despre un spatiu de jar, cu rauri de foc, in care sunt pedepsiti nemilostivii, lacomii, judecatorii corupti, defaimatorii si tiranii; autorul insista asupra pedepselor ,dar isi indreapta critica spre structurile societatii, in consens cu ideea iluminista ca legile si preceptele sociale distrug natura omeneasca: Rauri da foc incolo si incoace / Merg bobotind ca neste parjoale… . Prin rolul sau de a dizolva raul si pacatele lumii, focul etern si necrutator mistuie, fara sa distruga definitiv sufletele pacatosilor. Este interesant de remarcat aici ca, pentru autor tradarea nu ocupa un loc important, ci este trecuta printre alte greseli, pe cata vreme tirania este zugravita in imagini de satira groteasca: Tiranii crunti si far de omenie /Sed legati pe tronuri infocate […] Iar din matele lor spintecate fac dracii carnati si sangereti. In consens cu visul iluminist ca un despot luminat poate salva societatea, scriitorul pledeaza discret pentru renovarea sistemului social. La antipod, raiul este gradina desfatata, in care curg rauri de lapte si de rachiu, in copaci cresc turte, colaci si covrigi, iar dealurile sunt de cas, branza si slanina. in pulberea drumurilor zac pietre pretioase si margele: Dealurile si coastele toate / Sunt da cas, da branza, da slanina…. Insistenta poetul in ceea ce priveste abundenta alimentara a fost pusa, in multe studii critice, pe seama mizeriei generale a celor fara tara; este insa vorba mai degraba despre traditia deja creata ca raiul sa fie asociat cu un loc al fericirilor simple, cu o petrecere vesnica. in credintele romanesti, ca si in multe legende de circulatie crestina, raiul este asociat unui ospat etern, exprimand fara ocolisuri dorinta simpla a omului de a se salva de zbaterea permanenta pentru supravietuire. Organizati dupa meserii, tiganii inainteaza la inceput ca un convoi de temerari aventurieri si se transforma de-a lungul drumului in razboinici infricosati si lasi, in sfatosi petrecareti (la nunta lui Parpangel si a Romicai), in parlamentari ori eroi cu aspiratii nationale. Aceasta metamorfoza a personajului colectiv capata amploare si prin structura labirintica a operei. in povestea tiganilor intervin cohortele de ingeri, arhanghelii razbunatori si diavolii care incetinesc mersul lumii. La spectacolul general se adauga si comentariile din subsolul paginii care confera subiectului teatralitate. Aceasta evolutie sinuoasa a subiectului tine de tiparele compozitionale specifice iluminismului, curent literar si ideologic ilustrat in literatura romana de opera lui Budai Deleanu. Latura fabuloasa a subiectului se construieste tot in spirit iluminist, prin specularea elementelor de magie. Un bun exemple este atunci cand Parpangel se pierde prin padurea cu naluci si zane, in care copacii glasuiesc, din ramurile frante picura sange, iar el trebuie sa se lupte cu nebunele shime. in acest labirint al alegerilor infinite, eroul trece fara sa stie prin numeroase probe, se pregateste pentru experienta triumfatoare nunta - care va pune capat aventurii.

Ultimele versuri ale epopeii sunt şi ele semnificative pentru dorinţa arzătoare de libertate, pusă în cumpănă cu însăşi viaţa: ,, Du-ne (strigând), măcar în ce parte ,Ori la slobozenie sau la moarte!” Discursul dramatic și avântat al lui Romândor, cu care se încheie Țiganiada, conferă, odată cu figura luminoasă a lui Vlad Țepeș, acestei capodopere un patriotism profund. Totuși comicul întâmplărilor țigănești este de natură a potența patriotismul, a-l întări și autentifica, a-l face firesc și perfect credibil.

Și totuși se poate spune că ,,Țiganiada” nu este o lucrare iluministă, ci o epopee satirică care critică moravurile și instituțiile societății românești, fără a fi un argument iluminist contra putem spune că este o operă ce folosește umorul și caricatura pentru a expune aceste defecte. Autorul amestecă elemente eroice, comice și fabuloase pentru a satiriza societatea.

În concluzie,afirm că Ion Budai-Deleanu, creatorul, a fost un reprezentant al Școlii Ardelene, iar opera sa, deși este o epopee satirică, conține numeroase idei iluministe. „Țiganiada” are ca subiecte alegorice idei satirice antifeudale și anticlericale și este considerată o scriere complexă și modernă, specifică iluminismului.

Dincolo de text:

1=cartea întâi a Bibliei—Facerea-cap.=1—11- nu este doar o istorie, ci şi o sursă de înţelepciune spirituală, o carte inspirată de Însuşi Dumnezeu.

Capitolul 1: Facerea lumii.

Capitolul 2: Sfințirea zilei a șaptea. Așezarea omului în rai. Prima familie.

Capitolul 3: Căderea strămoșilor în păcat. Pedeapsa. Făgăduința lui Mesia.

Capitolul 4: Cain și Abel. Urmașii lor.

Capitolul 5: Neamurile patriarhilor de la Adam până la Noe.

Capitolul 6: Vestirea potopului. Facerea corăbiei.

Capitolul 7: Potopul.

Capitolul 8: Încetarea potopului.

Capitolul 9: Legământul cu Noe. Curcubeul, semnul legământului.

Capitolul 10: Seminția și urmașii lui Noe.