,,Chirița în provinție”de Vasile Alecsandi

pag.65

SCENA 3

      Elemente de compoziție a textului dramatic sunt:

Structura: Opera dramatică este împărțită în acte:aici este actul1;scena 3;

Replici: Sunt cuvintele rostite de personaje, precedate de numele personajului respectiv:Chirița,Ion,Guliță,Șarl;

Didascalii: Sunt indicațiile scenice date de autor, care oferă informații despre decor:curtea;acțiunea lui Șarl,Guliță,Ion; tonul vocii Chiriței;

Personajele: Sunt create de autor pentru a purta conflictul pe scenă:Chirița,Guliță,Șarl,Ion,Safta;

Conflictul dramatic: Este un dialog între personaje;

Spațiul și timpul acțiunii: Sunt elemente esențiale care delimitează acțiunea pe scenă:este o zi în curtea unde Chirița vine călare și ceilalți sunt în jurul ei;

Cei 4- Guliță, Sarl, Safta si Ion vin, disperati de tipetele Chiritei, in ajutorul acesteia. Dupa ce se da jos, cochetand cu Sarl,care o ajută să descalece, cu dificultate, dat fiind greutatea ei mare, apoi îi porunceste lui Ion sa duca calul in grajd si sa-l adape. Are o mica altercatie cu Gulita, care vrea sa calareasca si el calul. Ramasa singura cu cumnata Safta, incepe sa discute despre vremurile trecute, de situatia din 48, Chirita ii marturiseste acesteia despre planurile pe care le avea pentru fiul ei si Luluta, ramasa orfana. Se remarca dorinta acesteia de a fi la moda : calareste si fumeaza, nu din placere, ci doar pentru ca « asa-i moda ». In momentul in care vrea sa isi aprinda o tigare, observa ca nu are chibrituri. Ii cere lui Sarl, iar aceste I le ofera gallant.Scena se încheie cu dialogul dintre Şarl şi Chiriţa, în care aceasta din urmă, vrând a‑şi demonstra cunoştinţele de limbă franceză, traduce direct expresii româneşti care nu au echivalent francez: „il deviendra un tambour d’instruction. […] adică dobă de carte”. Şi cu examinarea cunoştinţelor de limbă franceză ale lui Guliţă, ce consideră că în franceză furculiţa se numeşte „furculision”, iar friptura „fripturision”, spre satisfacţia mamei examinatoare.

In textul piesei sunt presărate,,cântice”, în anumite momente, personajele comediei, cu scopul de a accentua o situaţie, o trăsătură caracterială sau un aspect social şi care conferă comediei dinamism şi veselie.

2=  Reprezentată la Teatrul Național din Iași, în beneficiul dlui actor Matei Millo,mai 1852; "Chirița în provincie" este o comedie satirică de Vasile Alecsandri inspirată din moravurile societății burgheze din perioada pașoptistă, satirizând parvenitismul și prostul gust. Actul 1 se petrece la moșia Bârzoieni. Scena inițială prezintă curtea casei Chiriței, care include cerdacul, ferestrele, o canapea de iarbă, copaci, o poartă, o zăplaz cu o portiță spre grădină și, în depărtare, satul.

Actul 2 se petrece la moșia Bârzoieni, reprezentată pe scenă ca un conac cu cerdac, ferestre spre scenă și o poartă spre ogradă, cu o grădină în fundal.

3= intenția Chiriței este de a-l face pe Guliță să pară învățat,educat  prin învățarea limbii franceze, dar eșuează în mod comic,dorința ei de a fi la,,modă”;de a o căsători pe orfana Luluța care are zestre cu Guliță.

4= Chiriţa, avidă să se comporte după moda de la Iaşi, fumează, călăreşte în costum de amazoană, deşi „hurducă şî gloaba asta, că m-o apucat de vro şapte ori sughiţu păn-acu...”. De altfel, întreaga viaţă a Chiriţei se derulează sub comanda modei, deviza după care se conduce constituie un laitmotiv în piesă: „d-apoi dă!... dacă-i moda...”, „dacă-i moda... şi dacă-mi place...”Comicul de limbaj. Cel din urmă reiese îndeosebi prin exprimarea și utilizarea defectuoasă a limbii române și franceze: traducerea greșită a expresiilor dintr-o limbă în alta („boire un cigare”, „un tambour d’instruction”, „pour des fleurs de coucou”), barbarisme („furculision”, „fripturision”, „învârtision”). Comicul de nume se remarcă în diminutive :Luluţa, Guliţă sau în adaptarea deformată a numelui:„monsiu Şarlă”, în loc de „monsieur Charles.”

5= În Actul 1, Scena 3 din Chirița în provincie, Chirița prezintă atât defecte, cât și calități.

Defectele: se consideră superioară celor din jur,îi poruncește cu aroganță lui Ion; are pretenția de a fi o doamnă, Chirița este incultă și ignoră normele sociale și eticheta, manifestându-se grosolan și nepoliticos față de profesorul fiului său; se prefăce că este o doamnă respectabilă, dar acțiunile sale o trădează, arătând o lipsă totală de maniere și decență; este obsedată de aspectul social și de ran,de bogăție,dorește să aibă bogăția Luluței; Chirita este, totodata, o mama lipsita de responsabilitate, care nu stie sa-si educe copiii, degradandu-le personalitatea printr-un rasfat ridicol si cu totul deplasat. Superficialitate privind educatia si insructia lui Gulita reiese, indirect, din didascalii si din vorbele eroinei, atunci cand il felicita pe Gulita cand acesta greseste exprimarea a cuvintelor furculita, friptura si invartitura in limba franceza. 

Calitățile Chiriței: Este o femeie hotărâtă să-i dea educați fiului său, Una dintre puținele trăsături pozitive ale

personajului care reies din această relație este dragostea pentru fiul său, ea

fiind o mamă iubitoare, dar una care își răsfață prea mult copilul și este

incapabilă să îi ofere o educație decentă.

nu renunță ușor la planurile ei și luptă cu îndârjire pentru a-și atinge obiectivele; se adaptează ușor la diverse situații ale timpului,deși o face mai mult din conveniență, decât din respect pentru oamenii din jur.

6=formule de adresare:Ion:,,cucoană”Guliță:,,nineacă,madam nenec,iaca monsiu,”,Safta:,,cumnățâcă”Șarl:,,madam cocoana,monsieur Gulitze,”;Chirița:,,Ioane,monsiu Șarlă,Gulița ninecăi,plodule,bravo Guliță,Guguliță”;

Personajul principal, Chirița, este o moșieriță provincială care își depășește condiția aparentă prin pretenții de rafinament, în ciuda inculturii și vulgarității sale, reprezentând o critică a falselor aparențe sociale.Ion este o slugă supusă;Safta este cumnata Chiriței,dar este nu este egala acesteia;Guliță este fiul răsfățat al Chiriței;Șarl este profesorul de franceză ce îi ironizează pe Chirița și Guliță;

7=Comicul de limbaj reiese, în principal, din stâlcirea limbii române şi a limbii franceze prin:

-calchierea expresiilor româneşti (traducerea cuvânt cu cuvânt a expresiilor din limba română în franceză, rezultând o înşiruire de cuvinte care nu formează o expresie în franceză şi, deci, nu are sens”): „boire un cigare” (a bea o ţigară), „un tambour d’instruction” (tobă de carte), „pour des fleurs de coucou” (de flori de cuc), „donner de l’argent pour du miel” (să dai bani pe miere);

-amestecul ridicol de cuvinte franţuzeşti cu expresii argotice în acelaşi enunţ: „O! non te tem... că sunt vurtos” (Şarl); „est-ce que vous etes... mulţămit de Guliţă?”; „j’aprendre tout seulette le francais... pre legea mea”;

-deformarea cuvintelor franţuzeşti prin pronunţare românizată, barbarisme: „furculision”, „fripturision”, „învârtision”;

8=== imbajul folosit de Chirița, ce împletește fără succes regionalisme moldovenești cu expresii franțuzești. Rezultatul acestora este imposibil de înțeles, fără explicațiile furnizate de cucoană: „pour des fleurs de coucou” („de florile cucului”), „nous lavons le baril” („spălăm putina”), „tambour d 'instruction” („toba de carte”) și afirmă căașa se spune în Moldova,este felul ei de a arăta că și-a însușit limba franceză și că poate traduce oricând expresiile moldovenești. Astfel autorul aduce în fața cititorului impresia pe care Chirița și-a creat-o asupra propriei persoane, de cucoană sofisticată, ce contrastează puternic cu acțiunile sale. 

Chiriţa în provinţie ilustrează statutul real al eroinei principale, acela de provincială, sugerând în acelaşi timp parvenitismul şi snobismul ei de a respinge cu toată forţa această situaţie pe care o consideră degradantă şi străduindu-se să impună în provincie moda orăşenească de la Iaşi ori Paris.

Chiriţa, avidă să se comporte după moda de la Iaşi, fumează, călăreşte în costum de amazoană, deşi „hurducă şî gloaba asta, că m-o apucat de vro şapte ori sughiţu păn-acu...”. De altfel, întreaga viaţă a Chiriţei se derulează sub comanda modei, deviza după care se conduce constituie un laitmotiv în piesă: „d-apoi dă!... dacă-i moda...”, „dacă-i moda... şi dacă-mi place...”

Comicul este creat prin contrastul dintre estenţă şi aparenţă, adică situaţiile stau cu totul altfel decât vor să pară, iar personajele , Chiriţa în special, se străduiesc să se comporte diferit faţă de felul lor de a fi şi a gândi. Principalul mod de realizare a comicului în această piesă este quiproquoul (se pronunţă cviprocvo), adică încurcătura comică produsă de faptul că un personaj este luat drept altul.

 Situaţiile comice sunt numeroase: apariţia pe scenă a Chiriţei călare şi efortul servitorilor de o da jos de pe cal;

Comicul de limbaj reiese, în principal, din stâlcirea limbii române şi a limbii franceze prin:

-calchierea expresiilor româneşti (traducerea cuvânt cu cuvânt a expresiilor din limba română în franceză, rezultând o înşiruire de cuvinte care nu formează o expresie în franceză şi, deci, nu are sens”): „boire un cigare” (a bea o ţigară), „un tambour d’instruction” (tobă de carte), „pour des fleurs de coucou” (de flori de cuc), „donner de l’argent pour du miel” (să dai bani pe miere);

-amestecul ridicol de cuvinte franţuzeşti cu expresii argotice în acelaşi enunţ: „O! non te tem... că sunt vurtos” (Şarl); „est-ce que vous etes... mulţămit de Guliţă?”; „j’aprendre tout seulette le francais... pre legea mea”;

-deformarea cuvintelor franţuzeşti prin pronunţare românizată, barbarisme: „furculision”, „fripturision”, „învârtision”;

4=În piesa „Chiriţa în provinţie”, sursele comicului sunt abundente și variate. Astfel, Alecsandri face apel la comicul de situaţie, de caracter, de nume, precum şi la comicul de limbaj. Cel din urmă reiese îndeosebi prin exprimarea și utilizarea defectuoasă a limbii române și franceze: traducerea greșită a expresiilor dintr-o limbă în alta („boire un cigare”, „un tambour d’instruction”, „pour des fleurs de coucou”), barbarisme („furculision”, „fripturision”, „învârtision”). Comicul de nume se remarcă în diminutive (Leonaş, Luluţa, Guliţă) sau în adaptarea deformată a numelor unor personaje („monsiu Şarlă”, în loc de „monsieur Charles”).

5=Una dintre cele mai bune modalități prin care autorul o caracterizează pe

aceasta este

limbajul folosit de Chirița

, ce împletește fără succes

regionalisme moldovenești cu expresii franțuzești. Rezultatul acestora este

imposibil de înțeles, fără explicațiile furnizate de cucoană: „pour des fleurs de

coucou” („de florile cucului”), „nous lavons le baril” („spălăm putina”),

„tambour d 'instruction”

(„toba de carte”). Astfel autorul aduce în fața

cititorului impresia pe care Chirița și-a creat-o asupra propriei persoane,

de cucoană sofisticată, ce contrastează puternic cu acțiunile sale

Limbajul său este o altă modalitate prin care Alecsandri își caracterizează

principalul personaj, acesta fiind unul asemănător cu cel al unui birjar,

nedemn de doamna în care pozează: „Afară, mojicilor!”, „Auză-i,

țopârlanilor!”.

O altă modalitate prin care Alecsandri dezvăluie trăsăturile de caracter ale

Chiriței este

relația sa cu fiul său, Guliță

, și, mai important, educația pe

care aceasta i-a oferit-o tânărului. Una dintre puținele trăsături pozitive ale

personajului care reies din această relație este dragostea pentru fiul său, ea

fiind o mamă iubitoare, dar una care își răsfață prea mult copilul și este

incapabilă să îi ofere o educație decentă.

În Actul 1, Scena 3 din Chirița în provincie, Chirița prezintă atât defecte, cât și calități. Printre defectele ei se numără autosuficiența, aroganța, lipsa de cultură și pretenția de a fi superioară celorlalți, precum și ipocrizia și goana după statutul social. Calitățile sale includ perspicacitatea, determinarea de a-și atinge scopurile și o anumită inteligență practică, deși aceasta este adesea subminată de egoismul și orgoliul său.

Defectele Chiriței

·        Autosuficiența și aroganța: Ea se consideră superioară celor din jur, disprețuind în mod deschis oamenii mai puțin înstăriți sau cei pe care îi consideră mediocri.

·        Lipsa de cultură: Deși are pretenția de a fi o doamnă, Chirița este incultă și ignoră normele sociale și eticheta, manifestându-se grosolan și nepoliticos.

·        Ipocrizia: Se prefăce că este o doamnă respectabilă, dar acțiunile sale o trădează, arătând o lipsă totală de maniere și decență.

·        Goana după statut social: Este obsedată de aspectul social și de rang, încercând să impresioneze pe oricine și să parvină, dar în mod superficial.

Calitățile Chiriței

·        Perspicacitate și inteligență practică: Chirița este isteață și știe să-și urmărească scopurile. Are o inteligență practică, bazată pe intuiție, dar pe care o folosește de obicei în scopuri egoiste.

·        Determinare: Este o femeie hotărâtă, care nu renunță ușor la planurile ei și luptă cu îndârjire pentru a-și atinge obiectivele.

·        Adaptabilitate: Se adaptează ușor la diverse situații, deși o face mai mult din conveniență, decât din respect pentru oamenii din jur.