pag112
Monologul dramatic trăsături:
Monologul dramatic este un mod de expunere specific genului dramatic, în care un personaj își expune singur gândurile, stările interioare, concepțiile sau dilemele, fie în fața altor personaje, fie, prin intermediul aparteului, direct publicului. Caracteristicile sale includ prezentarea unei reflecții a personajului, un ton intim și introspectiv, dar și un rol important în dezvăluirea psihologiei personajului, în funcție de situația scenică.
1=Un procedeu artistic de caracterizare a personajelor
este monologul, reprezentativ în conturarea lui Spiridon, „băiat de procopseală
în casa lui Titircă”. Monologul dramatic din actul I, scena V, este o
confesiune și scoate în evidenţă pe de o parte agresivitatea lui Jupan
Dumitrache şi pe de alţi parte conturează statutul lui Spiridon de servitor
oprimat, dar descurcăreţ şi obraznic: „Măi! al dracului rumân şi jupanul
nostru! Bine l-a botezat cine l-a botezat «Titircă InimăRea»“. În monolog,
Spiridon inserează replicile lui Dumitrache, adică dialogul, imitând şi
comportamentul ridicol al acestuia. Invectivele şi ocările, pe care Spiridon le
azvârle cu obidă împotriva jupanului, relevă lipsa de instrucţie şi educaţie a
personajului: „Auzi, cu sfântul Niculae trai bun, cădea-i-ar bunul pe inimă lui
jupanul!”. În monologul lui Spiridon, termenul de „musiu” i se adresează tot
lui, de vreme ce în stil indirect liber el ne înfățișează modalitatea în care
aveau de obicei loc întâlnirile contondente cu Jupânul.
2=
A-Monologul adresat al fetei către iubit începe cu
reproşul realizat prin adverbul ,,iar", plasat la începutul poeziei. Tonul
adresării este familiar, marcat prin cele două apelative "sufletul vieţii
mele" şi "iubite", dispuse simetric la începutul şi la sfârşitul
primei intervenţii a fetei, exprimând iubirea sinceră. Universul spiritual în
care geniul este izolat este redat de enumeraţia eternităţii "în stele/ Şi
în nori şi-n ceruri nalte". Aspiraţia spre absolut este sugerată de metafora
"râuri în soare/Grămădeşti-n a ta gândire". Sfera cunoaşterii
guvernate de timpul infinit este subliniat prin intermediul unor metafore cu
valoare de simbol "întunecata mare"- misterul genezei, "câmpiile
asire"-universul cultural şi "Piramidele-nvechite" - universul
de creaţie umană. Avertismentul final "Nu căta în depărtare/Fericirea ta,
iubite!" cuprinde posibilitatea împlinirii umane în planul terestru, însă
doar prin iubire. Monologul iubitei propune o cale de a
fi fericit prin iubire( nu cata in departare /fericirea ta iubite)
sentimentele fetei sunt puternice, este sufletul pereche, jumătatea
androginului si singura ratiune de a trai.
B-În monologul interior,,Sărmanul
Dionis”,Eminescu, chiar de la începutul nuvelei, propune un test mai amplu
despre proporționalitatea percepției. Monologul interior al
lui Dionis este un prim semn al romantismului pentru ca se refera la aspiratia
eroulu spre cunoastere. Într-un
univers în care nu avem o referinţă a lungimii, nu ştim dacă un obiect e mare
sau mic. Fără o referinţă absolută, spaţiul este relativ, o idee care stă la
baza teoriei relativităţii a lui Einstein.Personajul ajunge să înțeleagă că lumea
este o creație a sa, iar acest lucru îi permite să manipuleze spațiul și
timpul, chiar și să se reducă pe sine la dimensiunile unui glonte pentru a
explora universul dintr-o perspectivă unică.
3=Mai sunt câteva zile până la teză și,pentru că am o
clipă de repaus,îmi pun gândurile în ordine:știu?nu știu ce mă așteaptă?
