,,În vreme de război”de Ion Luca Caragiale 

pag.182

1=Nuvela debutează ex abrupto-deodată-, printr-un incipit sumar, care schiteaza é informatii despre un personaj enigmatic, preotul lancu din Podeni,oferind informatii necesare pentru intelegerea textului : loc,timp,spatiu,intriga. Ilustreaza modul de soluţionare a jafurilor şi crimelor comise de o bandă de tâlhari, care, în sfarsit, fusese prinsa, anuntand astfel si conflictul social (exterior) al nuvelei: ,, în sfarsit, ceata de talhari cazuse prinsa în capatul padurii Dobrenilor.’’

2=In expoziţiune, se prezintă datele esenţiale ale celor două personaje şi împrejurările care le determină destinele.
Timp de doi ani, o ceată de tâlhari băgase în sperieţi pe locuitorii din "trei hotare", prin furturi, torturi şi omoruri, iar acum hoţii fuseseră prinşi de poteră în pădurea Dobrenilor. Căpetenia bandei, popa Iancu din Podeni, scăpase ca prin minune, fiind plecat cu treburi la târg. Se spunea despre el că era bogat, că avea "bănet", iar lumea bănuia că popa "găsise vreo comoară". Toate acestea "băteau la ochi" şi au stârnit suspiciunea oficialităţilor, aşa că într-o noapte, când pe mamă o trimisese la târg împreună cu argaţii, popa Iancu îşi înscenează un jaf acasă la el ca să scape de bănuieli. Este găsit a doua zi "legat butuc, cu muşchii curmaţi de strânsura frânghiilor, cu căluşu-n gură" şi plângându-se că l-au schingiuit şi "i-au luat o groază de bani". Acum tâlharii fuseseră prinşi, iar popa , de teamă că va fi demascat, se duce degrabă la "neică Stavrache, hangiul, frate-său mai mare", ca să-1 înveţe ce să facă.
Stavrache avea un han aşezat "în drum", era "om cu dare de mână" şi fusese şi el înfricoşat să nu-1 calce hoţii, aşa că, de când îi prinseseră, răsuflase uşurat. El este uimit când frate-său îi destăinuie, "ca la un duhovnic", că el era "capul bandei de tâlhari", că îşi înscenase jaful "ca să adoarmă bănuielile", iar acum regreta amarnic, scuzându-se că "dracu-1 împinsese". în acel moment sosesc la han, cu gălăgie mare, "vreo douăzeci de voluntari tineri", cu un ofiţer şi trei sergenţi care se duceau la război şi voiau să se odihnească până dimineaţă, când trebuia "s-apuce trenul militar". Lui Stavrache îi vine ideea să-1 trimită şi pe frate-său, Iancu, voluntar pe front, îl rade şi îl tunde "muscăleşte", apoi acesta pleacă împreună cu militarii.
Despre preotul lancu nu se mai ştia nimic în Podeni, "parcă intrase-n pământ" şi oamenii au adus alt preot în sat, pentru că nu puteau să rămână "fără liturghie". Tocmai când se-ntorcea de la parastasul de nouă zile al mamei sale, Stavrache primeşte o scrisoare de la fratele lui, care fusese expediată înaintea luptelor de la Plevna şi din care află că Iancu fusese numit sergent şi decorat cu "Virtutea militară". Ironia lui Caragiale este acidă, descriind starea de spirit a lui Stavrache, care verifică din nou data expedierii scrisorii pentru a se convinge că era trimisă înaintea bătăliei de la Plevna, în care, se ştia, muriseră foarte mulţi români. Hangiul se întreabă, în subconştient, dacă Iancu o fi scăpat cu viaţă ori ar îndrăzni să se mai întoarcă şi să-şi revendice averea, care era acum administrată de hangiu: "...O veni?... n-o veni?...". El se interesează apoi de pedepsirea tâlharilor şi, aflând că aceştia nu-şi trădaseră căpetenia, Stavrache îşi exprimă dispreţul pentru oficialităţi: "Aoleu! ce mai judecători!...". Se manifestă aici un limbaj colocvial: forma populară a viitorului conferă spontaneitate exprimării, iar exclamaţia "Aoleu! ce mai judecători!" sporeşte tulburarea afectivă şi ironia personajului privind incompetenţa justiţiei.
După un timp, Stavrache primeşte altă scrisoare, de data asta cu "slovă străină", prin care i se anunţă moartea fratelui său, "sublocotenentul Iancu Georgescu", răpus "de trei gloanţe inamice primite în pântece". Cel care scrisese înştiinţarea elogia curajul şi vitejia eroului, care, zâmbind, "şi-a cântat singur popeşte foarte frumos: vecinica pomenire!". După ce "a plâns mult, mult, zdrobit de trista veste", Stavrache face toate demersurile necesare pentru a moşteni averea fratelui mai mic şi intră oficial în posesia ei.
Naratorul deapănă şirul întâmplărilor cu obiectivitateşi intervine cu paranteze sau scurte comentarii privind atitudinea şi comportamentul hangiului.

3=Deşi scriitorul îşi subintitulează textul schiţă, termenul nu se referă la specie, ci doar subliniază faptuI că nuvela işi propune să schiţeze comportamentul personajului, selectând acele momente pe care le consideră semnificative pentru destinul său. Tocmai de aceea, firul narativ este discontinuu, uneori zăbovindu-se îndelung asupra unor întâmplări care se derulează de-a lungul a doar câtorva ore şi trecându-se rapid peste intervale de luni şi chiar de ani, dacă în acel timp nu s-a intâmplat nimic important pentru a motiva transformarea protagonistului. Stilul direct altemează in această secvenţă cu stilul indirect liber, care, ca formulă mixtă de vorbire, permite „vocii" naratorului să interfereze cu vocea interioară a personajului. Este momentul in care se poate constata limpede trecerea de la perspectiva naratorului martor la cea a naratorului omniscient, care se va păstra pârtă la sfârşitul nuvelei.

    Ce-i de făcut............

1=Stilul direct (vorbirea directă)  reproduce cu exactitate un enunț spus ori scris de cineva. Enunțul reprodus este precedat de un verb de declarație (a spune, a zice etc.) și de două puncte, fiind marcat prin ghilimele sau linie de dialog. Predomină persoana întâi.

(fragmentele cu linie de dialog)

    =Stilul indirect (vorbirea indirectă) transpune enunțul scris sau spus de cineva de la persoana întâi la persoana a treia. Lipsesc ghilimelele și linia de dialog. Enunțul este precedat de un verb de declarație și de o conjuncție subordonatoare.

(pag.178-179:,,De mult.....liturghie.....,,Iubite neică.....Curios lucru....Carevasăzică...n-o veni?”

Stilul este grav, urmăreşte stările de conştiinţă şi de comportament ale eroului principal, al cărui destin se situează pe dimensiunile tragicului. Autorul alternează stilul indirect liber cu stilul direct, corelând două perspective complementare asupra personajului: o viziune obiectivă (din exterior), şi  o viziune subiectivă (mişcările sufleteşti şi mentale).

2=Strigătul:,, să fugi! să piei!” rostit de Stavarache, nu e o comandă reală de a fugi de moarte fizică, ci e un blestem,o acuzație care îl bântuie pe Stavrache, forțându-l să se confrunte cu propriile păcate: avaritia, ura.

3=Intâmplător, târziu in nopate, la hanul lui Stavrache poposesc mai mulți voluntari tineri ce se îndreptau către Dunare, la razboi. Hangiului ii vine idea de a-l trimite ca voluntar pe front, „salvându-l”, insa cu intentia ascusă de a-i acapara averea. Așa se explică gestul de a deschide ușa celor veniți,este și un gest de a-l preda pe frate,de a scăpa de el.

4=Fratele-tâlhar venise disperat la fratele lui mai mare, ca sa-i ceară un sfat: - ,,Ce-i de facut, neică Stavrache? scapa-mă!". În acel moment sosesc Ia han, cu gălăgie mare, ,,vreo douăzeci de voluntari tineri", cu un ofițer si trei sergențți care se duceau la război si voiau sa se odihneasca pâna dimineata, când trebuia,,s-apuce trenul militar". Lui Stavrache îi vine ideea să-l trimită si pe frate-sau, lancu, voluntar pe front, îl rade și îl tunde,fericit că scapă de o povară.De aceea lumina de pe față este bucuria de nu-l mai vedea și ascunde gândul averii.

5=Popa-tâlhar este prezentat voluntarilor ca,,domnul Iancu Georgescu”,cuvintele impun celor de față respect pentru numele,atitudinea,înfățișarea celui prezentat.

Pag.183

De mult nu se mai pomenea.........

2=prima scrisoare=Tocmai cand se-ntorcea de la parastasul de noua zile al mamei sale, Stavrache primeste o scrisoare de la fratele lui, care fusese expediata inaintea luptelor de la Plevna si din care afla ca lancu fusese numit sergent si decorat cu "Virtutea militara". Ironia lui Caragiale este acida, descriind starea de spirit a lui Stavrache, care verifica din nou data expedierii scrisorii pentru a se convinge ca era trimisa inaintea bataliei de la Plevna, in care, se stia, murisera foarte multi romani si se intreba, in subconstient, daca lancu o fi scapat cu viata. El se intereseaza si de pedepsirea talharilor si, afland ca acestia nu-si tradasera capetenia, Stavrache isi exprima dispretul pentru judecatorii incompetenti ("Ce mai judecatori!") si se intreaba daca fratele lui ar indrazni sa se mai intoarca si sa-si revendice averea, care era acum administrata de hangiu: "O veni? n-o veni?".

3=Stavrache  verifica din nou data expedierii primei scrisori, pentru a se convinge ca era trimisa inaintea bataliei de la Plevna, in care, se stia, murisera foarte multi români si se intreba, in subconstient, daca lancu o fi scăpat cu viață.Era dorința ascunsă de a-l ști pe fratele său pierit în lupte.

4=Stavrache primeşte o scrisoare de la fratele lui, care fusese expediată înaintea luptelor de la Plevna şi din care află că Iancu fusese numit sergent şi decorat cu "Virtutea militară". Ironia lui Caragiale este acidă, descriind starea de spirit a lui Stavrache, care verifică din nou data expedierii scrisorii pentru a se convinge că era trimisă înaintea bătăliei de la Plevna, în care, se ştia, muriseră foarte mulţi români. Hangiul se întreabă, în subconştient, dacă Iancu o fi scăpat cu viaţă ori ar îndrăzni să se mai întoarcă şi să-şi revendice averea, care era acum administrată de hangiu: "...O veni?... n-o veni?...". Prima scrisoare îl tulbură, intrucât îi contrazice credinţa că fratele era „pierdut de-a binelea".  El se interesează apoi de pedepsirea tâlharilor şi, aflând că aceştia nu-şi trădaseră căpetenia, Stavrache îşi exprimă dispreţul pentru oficialităţi: "Aoleu! ce mai judecători!...". Se manifestă aici un limbaj colocvial: forma populară a viitorului conferă spontaneitate exprimării, iar exclamaţia "Aoleu! ce mai judecători!" sporeşte tulburarea afectivă şi ironia personajului privind incompetenţa justiţiei. Este nemultumit de vestile primite,cum ca fratele sau s-ar putea intoarce in curand acasa si de faptul ca jucatorii erau incapabili sa afle cine e capetenia bandei de hoti,acesta nemultumit mototoleste si arunca scrisoarea. 

Pag.184

5=Dupa un timp, Stavrache primeste alta scrisoare, de data asta cu,,slova straina", prin care i se anunta moartea fratelui sau, ,,sublocotenentul lancu Georgescu, voluntar inaintat din grad in grad in timp de campanie", rapus "de trei gloanțe inamice primite in pântece". Nu știe că e o farsă și nu-i vine să creadă,este nedumerit și totuși liniștit pentru el însuși.

6= Dupa ce,,a plans mult, mult, zdrobit de trista veste", Stavrache se încurajeaza bărbateste pentru ca ,,nu trebuie sa se lase coplesit asa de durere" , iar, ca urmare, face toate demersurile necesare pentru a moșteni averea fratelui mai mic si intra oficial in posesia ei. Autorul este cel care deapana sirul intamplarilor cu obiectivitate, intervine cu paranteze sau scurte comentarii privind atitudinea si comportamentul hangiului.

Au trecut cinci ani...

1=În cei cinci ani care trecusera de la .terminarea razboiului, nimeni nu-L deranjase pe Stavrache, in afara de aparitiile de cosmar ale lui popa Iancu, "care venea din cand in cand, de pe alta lume, sa tulbure somnul fratelui sau". Visele chinuitoare ale lui Stavrache devin obsesii, se transforma treptat in cosmaruri care il terorizeaza, el traind parca aievea momentele tulburatoare ale "vizitei instrainatului", dar de fiecare data isi linisteste sufletul cu o sfestanie in memoria fratelui mort.

2=O prima imagine in coșmarurile hangiului este intruchipata de aparitia fratelui sau in haine de ocnas, "stins de oboseala, bolnav, cu fata hirava si cu ochii-n fundul capului ca in clipa mortii". Hainele vargate si opincile erau sfasiate, iar palmele, gleznele si talpile erau "pline de sange", pentru ca evadase din ocna si strabatuse prin codri, "trecuse prapastii", iar acum cerea fratelui sau "o bardaca de apa", dupa care lesinase. Stavrache i se adreseaza cu un glas incarcat de ura si de teama ca-si va pierde averea: "- Ticalosule, () ne-ai facut neamul de ras! () Pleaca! Du-te inapoi de-ti ispaseste pacatele!". Luptandu-se cu moartea, ocnasul se agata cu disperare "de frate-sau cu o mana de gat si cu alta de bratul stang () cu o putere covarsitoare", il tranteste la pamant si, punandu-i ghenunchiul in piept, ii zice, razand "ca un nebun" si scrasnind din dinti: "- Gandeai c-am murit, neica?". Atunci cand "nebunul a voit sa-1 sugrume", hangiul, "smintit si el de frica mortii", si-a adunat puterile, l-a imbrancit pe ocnas pe usa si acesta "a pierit in intunericul noptii". inspaimantat, tremurand din toate incheieturile si facandu-si cruci peste cruci" pentru odihna sufletului raposatilor, Stavrache s-a dus a doua zi la biserica, simtindu-se foarte tulburat si neputand manca nimic.
 A doua aparitie de cosmar are loc intr-o noapte, cand, incercand sa doarma, o "ploaie rece de toamna" legana cu "miscarea sunetelor" gandurile omului, care se roteau in cercuri din ce in ce mai largi si "tot mai domol", cand hangiului i se paru ca aude "un cantec de trambite .. .militari, desigur". Iesind afara, Stavrache "ramane ca trasnit", recunoscand in capitanul care conducea compania pe fratele mort, care scoase usa din țâțâni si, "razand cu hohot", striga: "- Gandeai c-am murit, neica?". Apoi, capitanul alearga sa-l prinda pe hangiu, care, speriat, "se-ndarjeste si-l strange de gat, il strange din ce in ce mai tare", iar chipul militarului se lumina din ce in ce mai mult, radea zgomotos si vesel, intrebandu-l: "- Gandeai c-am murit, neica?". Căpitanul nu-l atacă pe Stavrache, dar îi pune aceeaşi întrebare fatală: “- Gândeai c-am murit, neică?”. Hangiul este cel care devine agresiv şi vrea să distrugă “nesuferita arătare”.Uitandu-se tinta Ia frate-sau, popa Iancu dadu comanda de plecare, "trambitele sunara, soldatii isi ridicara armele si, urmata de obstea satului, compania pleca, avand in frunte pe capitanul al carui ras acoperea cantecul trambitelor si zgomotul multimii".

3=Cauza coșmarurilor lui Stavarache, în nuvela "În vreme de război" de I.L. Caragiale, este vinovăția sa morală și lăcomia pentru averea fratelui său, Iancu, un preot voluntar pe front; coșmarurile sunt manifestarea obsesiei sale și a degradării psihice, în care fratele mort îi apare și îi cere averea, conducându-l spre nebunie. Deşi coşmarurile lui Stavrache se manifestă după ce primise vestea morţii fratelui său, el resimte imaginea acestuia din vis ca pe o ameninţare.

Era o zloată......

1=Stavrache isi schimbase firea, devenise irascibil, suspicios, avea reactii ciudate in relatiile cu clientii. Un exemplu edificator il constituie atitudinea pe care o are hangiul fata de fetita care venise cu doua sticle sa cumpere "de un ban gaz" si "de doi bani tuica", rugandu-1 "sa nu mai pui gaz in a de tuica si tuica-n a de gaz, ca alaltaieri" si sa scrie in caietul de datorii, pentru ca n-avea bani.
Dialogul cu fetita il include in lumea negustorilor avari si nemilosi.

2=Firea sa avară și lipsită de scrupule este ilustrată exclusiv în momentul în care într-o zi friguroasă vine la han o fetiță pentru a lua pe datorie gaz și țuică Prin intermediul dialogului, Stavrache lasă să i se vadă lipsa de omenie rostind replica,, Scrie-v-ar popa să vă scrie, de pârliţi! ’’ la aflarea situației precare în care se află familia fetiței. Apogeul personalității sale lacome este atins atunci când fetița înfometată poftește la un covrig ,, Fetiţa... rămâne cu ochii pe un covrig stingher, uitat pe tarabă. Hangiul s-apleacă sub tarabă să ridice tinicheaua cu gaz; în clipa aceea, fetiţa întinde mâna, ia covrigul şi  dă să-l vâre iute sub mintean’’, dar Stavrache nu se înduplecă să piardă nimic din avutul său,, că, fără vorbă, lip! o palmă peste  fălcuţa-ngheţată’’. De asemenea ,pe lângă pedeapsa aplicată, Stavrache se pretează și la adresa unor injurii,, Lasă covrigul jos, hoaţo!... De mici vă-nvăţaţi la furat, fire-aţi ai dracului! ’’ care scot în evidență evoluția stării psihice labile a acestuia.