Poezia „Corespondenţe” a lui Baudelaire
este esenţială pentru înţelegerea principiilor curentului simbolist.Ea
reprezintă o adevărată artă poetică în care descoperim dimensiunile
fundamentale ale lirismului bazat pe simbol şi sugestie. Analiza sonetului lui
Baudelaire conduce la descoperirea câtorva adevăruri deosebit de importante
pentru simbolism.Poezia prezintă ipoteza unui univers material de natură sacră,
în care natura este depozitară unei ordini divine, inaccesibilă omului.Natura
este deschisă spre om, căruia încearcă să-i vorbească.Limbajul naturii este
însă unul încifrat, confuz, pentru că la el nu se poate ajunge pe o cale
raţională.
Lumea în întregimea ei e o colecţie de semne şi simboluri.În spatele acestora
se află o misterioasă ordine divină care nu-l refuză pe om, ci, dimpotrivă, îl
priveşte cu familiaritate.Calea de acces spre această natură prietenoasă e însă
interzisă, atâta vreme cât omul nu ştie să ajungă la ea fără a-i tulbura
tainele.
Prima strofă a poeziei pune în ecuaţie corespondenţa dintre natură şi om,
posibilă la alt nivel decât cel al cunoaşterii pozitiviste, raţionale. Omul isi
petrece viata in mijlocul unor "paduri de simboluri", care il observa
si il definesc existential. Reliefarea simbolurilor este un act de creatie
poetica perfecta, prin senzatiile eufonice si sinestezice care imbina sunetele
si culoarea in corespondente depline, extrem de sugestive. Metafora "codri
de simboluri" este expresia cea mai concreta a lumii pline de mister, pe
care omul modern nu o mai poate descifra. Senzatiile eufonice sunt ecouri
indepartate ale acestei lumi, ca soapte ale unui univers nelamurit, ale lumii
transcendente de simboluri, reflectate in universul cotidian.
Strofa a doua prezintă o natură care nu cunoaşte dualiltatea şi fărâmiţarea
substanţei ei în obiectele pe care ni le restituie nouă simţurile.Ţn natură,
parfumurile, culoriile şi sunetele, alcătuiesc o unitate profundă şi trainică.
Cel de-al doilea nivel de sens al poemului are în vedere relaţiile dintre
lucrurile lumii.Bazându-se doar pe cunoaşterea sa empirică, omul nu va ajunge
niciodată la această unitate ascunsă, deşi obiectivă, obiectelor şi
fenomenelor.
Ultimele două strofe sugerează posibilitatea accesului la profunzimea sacră a
lumii.Dualismul eu-lume trebuie anulat prin promovarea unei alte modalităţi de
cunoaştere de factură intuitivă, poetică.
Procedeul esenţial pe care îl vor folosi poetţii simbolişti pentru a ajunge la
esenţa universului e sinestezia, prin care datele disjunctive ale simţurilor
sunt sintetizate într-o unică percepţie ce depăşeşte normle bunului simţ comun.
Strofa a treia este de fapt un inventar de sinestezii, în care olfactivul se
combină cu tactilul, vizualul şi auditivul.Pentru a ajunge la o adevărată
cunoaştere, omul trebuie să-si lase mintea vrăjită şi simţurile încărcate de
corespondenţele posibile ale lucrurilor.Numai astfel el va ajunge la conştiinţa
unei lumi infinite şi misterioase.
O alta idee importantă care apare aici (şi pe care o vom regăsi în toată poezia
simbolistă şi modernă) e aceea că misterul nu trebuie distrus prin cunoaştere
raţională.Acesta fiind de natură divină, la el nu se poate ajunge decât pe o
cale iraţională.
Arta poetică de Paul Verlaine
Este un fel de manifest poetic, unde Verlaine enunță
principiile sale estetice, promovând muzicalitatea, subtilitatea și eleganța în
poezie, în opoziție cu descrierile directe și excesive.
Poezia o arta poetica celebra, prin care Paul Verlaine
defineste noul statut al poeziei moderne, asezata sub semnul armoniei muzicale
desavarsite:
Poetul devine un estet al simturilor vizuale receptand
nuante, ecouri cromatice, nu culori pregnante, lipsite de mister.
Ironia nu este gustata, pentru ca ucide esenta poetica, o
destineaza imperfectului:
Rima si elocinta trebuie folosite cu mare grija;
exuberanta si caracterul navalnic al versurilor nu sunt dorite, nici rimele
cautate cu obstinatie.
Muzica este, în schimb, singurul mijloc care dezvăluie orizonturile profunde ale lumii, deschide calea către toate aventurile spiritului.
tabloul„Toamna” din 1896, de celebrul
artist ceh Alfons Much, este prezentată ca un exemplu admirabil al stilului Art
Nouveau, care se caracterizează prin ornamentarea sa luxuriantă și o integrare
armonioasă a naturii cu figura umană. Acest tablou face parte dintr -o serie de
patru lucrări care reprezintă stațiile anului, fiind „toamna” o reflectare a
abundenței și transformării pe care o implică această epocă, surprinzând
tranziția dintre splendoarea verii și sosirea iernii.
Din prima vedere, compoziția este echilibrată și
încărcată simbolic. În centrul pânzei, o tânără figură feminină, reprezentată
într -un mod idealizat, își afișează frumusețea și harul, simbolizând însăși
esența stației. Rochia care o înfășoară seamănă cu culorile calde ale toamnei,
cu tonuri care evocă bogăția schimbării frunzelor. Figura îi ține în mână o
ghirlandă de fructe și frunze, care combină ideea de recoltare și abundență,
dar sugerează și fragilitatea vieții, un memento că fiecare recoltă trebuie să
se încheie.
Culorile utilizate de loturi sunt esențiale pentru a
transmite atmosfera melancolică și nostalgică care caracterizează această
stație. Paleta este compusă predominant din chihlimbar, aur și teracote, care
evocă atât căldura soarelui de toamnă, cât și sosirea iminentă a frigului.
Aceste nuanțe sunt completate cu contraste moi, care adaugă adâncime și
texturi, ceea ce face ca lucrarea să strălucească cu o lumină moale și
învăluitoare.
Stilul decorativ tipic al multor manifestări în detaliile
meticulos elaborate care împodobesc fundalul și îmbrăcămintea figurii. Fiecare
element pare atent conceput pentru a contribui la o narațiune vizuală care
sărbătorește conexiunea dintre umanitate și natură. Aceste detalii, deși
secundare, sunt fundamentale pentru stilul Art Nouveau, care încearcă să
surprindă nu numai forma, ci și spiritul vremii, imbinează opera unui sentiment
de mișcare și fluiditate.
Absența unui context arhitectural sau de peisaj marcat
permite figurii feminine să devină accentul absolut al compoziției, evidențiind
conexiunea directă a ciclului natural. În loc să -l cufunde într -un mediu
exterior, îl plasează mult într -un spațiu simbolic care evocă transcendența
timpului și a naturii. Această alegere consolidează mesajul că estetica
ciclului stațiilor nu este doar vizuală, ci și emoțională și existențială.
Prin „toamnă”, nu numai că oferă o reprezentare a stației
cu o frumusețe inegalabilă, dar invită și o reflecție despre tranzițiile de
viață. Capacitatea sa de a îmbina ornamenirea cu simbolul și -a poziționat
opera ca un pilon central al Art Nouveau și și -a cimentat moștenirea în
domeniul artei. În lucrare, artistul sărbătorește trecerea timpului
