,,Chirița în provinție”

pag.69

1=REZUMAT

La moşia Bârzoieni, intră în ograda casei boiereşti cucoana Chiriţa Bârzoi, călare, şi o ceată de ţărani. Aceştia îşi strigau supărarea împotriva fiului Chiriţei. Guliţă care le aduce felurite pagube, le ţine calea fiicelor lor.Chiriţa îi gonește pe ţărani şi îl strigă pe Ion, feciorul boieresc, să vină să o dea jos de pe cal. Cum Ion nu venea, îl strigă şi pe Guliţă, pe Luluţa, orfana care acum stătea la ea, pe ,,monsiu Şarlă” (Charles) , profesorul francez al lui Guliţă, şi pe cumnata ei, Safta. Aceştia au apărut toţi , Ion ţine calul, iar profesorul Şarl o prinde când sare de pe cal. Guliţă îi cere să-l lase şi pe el călare, dar Chiriţa îl trimite să înveţe franceza cu monsiu Şarlă şi îi promite că îi va cumpăra un cal când va ajunge tată-său ispravnic. Chiriţa vorbește cu Safta şi îi spune că abia aşteaptă să se facă isprăvniceasă,, soţul ei avea toate drepturile să fie numit ispravnic, îi mărturisește cumnatei că voia zestrea Luluţei prin căsătoria cu Guliţă. Îl examinează la limba franceză pe Guliţă şi află, spre disperarea profesorului, și e mulțumită de răspunsurile caraghioase: că ,,furculision,învârtision.” Ion aduce un răvaş de la Iaşi,care este aşezat sub un şervet pe tavă. Grigori Bârzoi anunţa că fusese numit ispravnic. Chirița se bucură că acum poate pleca la Paris, fiindcă se săturase de  provinție. Profitând de zăpăceala iscată de veste, Guliţă pornește călare, dar nu putu să  stăpânească calul. Toată lumea alergă să îl salveze, iar acest timp Luluţa se întâlnește cu Leonaş, un tânăr din Iaşi care o iubea. Când l-au adus pe Guliţă, cei doi îi râd, iar Chiriţa se înfurie şi îl gonește pe Leonaş.Aceste promite că se va răzbuna.

Actul II

În timp ce Ion ducea continuu peşcheşurile,Chirița se pregătea să plece în voiaj la Paris. Pe Bârzoi îl chinuia,obligându-l să potrte haine la modă,,nemţeşti” şi să facă cheltuieli pe mobilă nouă, haine noi şi altele. Înainte de plecarea la Paris, Chiriţa voia să îi logodească pe Luluţa şi Guliţă, chiar dacă Bârzoi spunea că fata e ciudată. Chiar în ziua aceea urma să dea dea o masă în cinstea unui eveniment, la care fusese poftit şi ofiţerul ce venise în gazdă la ei. Ofiţerul era Leonaş, care venise deghizat, ca să îi joace o festă Chiritei. Se prefăea îndrăgostit de ea, iar ea,cucerită, îi dăruiește portretul ei şi fuge  ruşinată. Sosește Luluţa şi îi spune lui Leonaş că vor să o logodească cu Guliţă. Acesta apare și vede cum  Leonaş o mângîie pe Luluţa şi făce gălăgie.Chiriţa îl recunoaște pe Leonaş. Travestit în birjar, Leonaş reveine şi vorbește cu Ion,spunând că se plânge ispravnicului într-o pricină şi află astfel că fără peşcheş boierul nu îl primeşte. Trebuia să aducă fie păstrăvi, fie caş, fie căpăţâni de zahăr, ba chiar şi bani. Astfel putea cumpăra curcanul cel bătrîn, dădea curcanul drept plocon şi acesta revenea în ograda ispravnicului. Ion vânduse deja curcanul de 57 de ori până atunci ! Chiriţa îl recunoaşte iar pe Leonaş, iar ispravnicul vrea să-l dea pe mâna jandarmilor. Leonaş pleacă, după ce îi aminteşte de felul în care împarte el dreptatea şi de curcanul isprăvnicesc… Sosesc musafirii la masă şi monsiu Şarlă cu paşaportul pentru Franţa al cucoanei Chiriţa. Pe când povestea ce mai văzuse prin Iaşi, a apărut şi Leonaş,deghizat în actriţă şi spune că are un frate, Leonaş, care e îndrăgostit de duduca Luluţa de la ei din casă. Făcându-se că o sărută, ca să o felicite pentru logodnă, Leonaş îi şoptește Luluţei să oprească logodna. Luluţa se preface că are o criză de nebunie şi cere să fie logodită cu madama actriţă. Monsiu Şarlă spune că e bine să i se facă bolnavei pe plac, aşa că Leonaş şi Luluţa schimbă în faţa tuturor inelele de logodnă. Leonaş searată cu adevăr cine este. Cuconul Grigori strigă că nu e de acord cu logodna, dar Leonaş îi arătă documentul prin care era destituit. Îi spune că va vorbi despre plocoane şi curcan, aşa că Bârzoi renunță. La gândul că pierde zestrea Luluţei, Chiriţa spune că nu se poate, dar Leonaş o ameninţă că îi arată portretul lui Bârzoi, iar Chiriţa tace.
Toți se împăcă, Leonaş îi dă portretul înapoi cucoanei şi se aşeză la masă,iar  cei doi Bârzoi vor fi naşi la cununia celor doi tineri.

2=expresii din limbajul Chiriței: „monsiu Şarlă”, „hurducă şî gloaba asta, că m-o apucat de vro şapte ori sughiţu păn-acu...”; „cu jăndari la poartă şi-n coadă!”; „boire un cigare” (a bea o ţigară), „un tambour d’instruction” (tobă de carte), „pour des fleurs de coucou” (de flori de cuc), „donner de l’argent pour du miel” (să dai bani pe miere);

3=Comicul de caracter este, de asemenea, sugestiv reprezentat. Chirița și Bârzoi întruchipează, într-o manieră caricaturală, două tendințe contrare: cea inovatoare și cea conservatoare.

Protagonista piesei reprezintă parvenitismul și snobismul boierului de țară, nemulțumit de condiția sa. Totuși, ea are meritul de a susține progresul social, propunând celor apropiați un nou mod de viață. Soțul său, deși se opune cu vehemență schimbărilor, vociferând mereu, se conformează pentru a face pe plac soției. Mezinul familiei, tânărul Guliță, întruchipează tipul răsfățatului și al prostcrescutului, căruia cu toții se străduiesc să-i facă pe plac.

În ceea ce privește limbajul, comicul este savuros: se remarcă o notă pregnantă regional moldovenească (șî, țâne, cumnățâco, nineacă, litopisățu), dar și amestecul comic de cuvinte românești și franțuzești (ils sont de minune, c est qu il est tres…zburdatic). Totodată, se remarcă decalcurile frazeologice ale Chiriței (boire un cigare, tambour d instruction, fleurs de coucou, parlera comme l eau), dar și cuvintele franțuzești inexistente ale lui Guliță (fripturision, furculison, învârtision).

În operă este prezent și comicul de nume; la Bârzoi, numele este antitetic față de comportamentul personajului, aflat sub papucul soției. Guliță sugerează, prin sufixul diminutival, retardul, iar Șarlă, varianta neaoșă a lui Charles, duce cu gândul la șarlatanie, pe care o practică atunci când pretinde că îl învață franceza pe băiat.

Comicul de intenție se realizează prin contrastul esență-aparență, întrucât intenția dramaturgului nu este numai aceea de a prezenta întâmplări comice, ci și de a moraliza și satiriza anumite defecte umane precum incultura sau snobismul. Aceasta se realizează și prin comicul de moravuri, dramaturgul ironizând aceste defecte prin intermediul cuplului Leonaș-Luluța, cuplu care susține ideile progresiste și naționaliste (căsătoria bazată pe dragoste, iar nu pe motive financiare, onestitatea).

În concluzie, prezența comicului în opera Chirița în provinție este evidentă, manifestându-se sub toate formele: situație, caracter, limbaj, intenție, moravuri.

4=Demagogia,falsul patriotism,parvenitismul,îi definesc monoogul Chiriței și anticipează persoanejele caragialiene,precum Catavencu (“vreau ce mi se cuvine dupa o lupta de atata vreme”) sau Dandanache:,,Eu,familia mea, de la patuzsopt… lupta ,lupta si da-i,si da-i si lupta …” vrea să introducă la Bârzoieni eticheta din casele de la oraș, imită cu orice preț moda- situație comică înfățișată magistral in scena 4.

 Spre deosebire de Alecsandri, Caragiale e de treabă cu femeile: Zoe, Miţa, Veta, chiar şi Efimiţa nu sunt ridiculizate. Am putea spune că ele sunt descrise chiar cu o umbră de simpatie. Bărbaţii, însă, beneficiază de un tratament crunt. Caragiale aparţine exclusiv masculinului sau, mai precis, masculinului din epocă, deoarece femeile n-ajunseseră încă la vot universal, la candidaturi pentru Parlament, la şansa de a scrie la gazetă. Ele n-au cum să împrumute noutatea socială fără conţinut. Aparţinînd periferiei sociale :Zoe, de exemplu, vine din straturile de jos, e limpede c-a fost fată săracă, măritată cu babalîcul pentru a scăpa de mizerie), ele nu se dau în vînt după etichetă. Femeile lui Alecsandri sunt însă din protipendadă. E normal să-şi facă un ţel al vieţii din îmbrăcăminte, din purtările la sindrofii şi în saloane.

    Înaintea lui Caragiale, Alecsandri creează dimensiunea comică a societății românești într-o perioadă când formele fără fond se insinuează treptat, uneori păgubitor, când spoiala înlocuiește autenticitatea. Și personajele lui Alecsandri vorbesc de meritele lor de revoluționari la 1848, încercând o ascensiune socială prin șantaj și demagogie. „Un luptător ” este și Grigore Bârzoi, soțul Chiriței, care se duce la Iași pentru a se face ispravnic. Și Chirița, prin ifosele ei provinciale, dorește să ajungă în centru, așa cum fac (mai târziu) toate personajele din mahalaua orășenească sau din târgul provincial în comediile lui Caragiale. Prin comediile sale, Alecsandri este un Caragiale al generației precedente. Spre deosebire de personajele caragialiene, remarcabile prin rapacitatea lor, Chirița are o inocență a ei care o face acceptabilă. Ea nu este un „monstru” al parvenitismului, având slăbiciuni pe care celelalte personaje i le speculează la momentul oportun. Prin ascensiunea lui Grigore Bârzoi, Chirița urmărește satisfacerea propriei vanități, dar desprinderea ei de tradițiile târgului moldovenesc are un temei și un suport moral. Educația în familie nu se face pe apucate, ci prin angajarea unui profesor francez cu cele mai alese maniere. Cu toate acestea, Chirița este un personaj ridicol, care prezintă societatea de atunci. Cucoana Chirița este un personaj viabil al începuturilor dramaturgiei românești. Ea se plasează bine în acest joc al ascensiunii sociale, având „mofturi” care dau sens vieții. Chirița e o cochetă bătrână și, totodată. o mamă bună, o burgheză cu dor de parvenire, dar și o inteligență deschisă pentru ideea de progres. Celelalte personaje sunt eclipsate de prezența ei, având, însă, specificul și originalul fiecare în parte.

5=

a=în Chiriţa în provincie personajul comic are trei scopuri: să introducă la Bârzoieni moda timpului, să devină isprăvnicească şi să-şi însoare fiul nătâng, Guliţă, cu Luluţa, o orfană crescută în casa ei, care va moşteni o mare avere. Cel care se opune este Leonaş, un tânăr isteţ şi cinstit, îndrăgostit de Luluţa. Chirița este un personaj de teatru popular, ridicol la modul sublim, construit pe baza contradicției dintre esență și aparență, dintre aspirație și realitate. Îndrăgită de public pentru vorbirea ei directă, pentru felul ei de a fi ridicolă și admirabilă în același timp, ea este demnă de râs și de plâns, totodată. Condamnată de autor și de vremuri la eșec, ea este sancționată cu asprime pentru ridicolul aspirațiilor și acțiunilor sale, pentru credulitatea, lipsa de măsură și nevoia ei de parvenire. Animată de un parventism cultural exagerat, ea manifestă un adevărat cult pentru civilizația franceză, pentru formele ei exterioare de manifestare, care ei îi par a fi un anumit mod de viață atrăgător. Ridicolă, vulgară, ignorantă în realitate, ea încearcă a-și depăși condiția precară, înscriinduse în procesul de trecere a întregii colectivități române la mentalitatea individualist-capitalistă, de la valorile feudale la cele burgheze, de la civilizația de tip oriental, indolentă, satisfăcută de sine și stratificată, la concepția apuseană, activă și democratică. Dramatismul personajului, esențial comic, rezidă în eșecul aventurii sale culturale. Aflată la interferența a două lumi care o dispută în egală măsură și cărora le aparține prin rădăcini ori prin aspirație, ea arde și se consumă, găsindu-și salvarea în soțul ei, grososlanul Bârzoi, cel care reprezintă valorile patriarhale ale familiei ocrotitoare. E drept că Bârzoi rezistă provocărilor novatoare, păstrând cu sfințenie în noua lume toate metehnele balcanic-fanariote: corupția, slugărnicia, mita, reprezentată de obiceiul peșcheșului (curcanul). El știe să-și afișeze falsa nobilitate adusă de Revoluția de la 1848, afirmând cu mândrie: „Dumnezeu știe cât am pătimit la ʼ48 ca patrioți.” Cei mai agresivi oponenți ai bietei cucoane, care îi ignoră patima de înnoire, deoarece au avut șansa să se nască într-o lume nouă deja înnoită, sunt tinerii Luluța, Leonaș și imbecilul Guliță, cărora ea dorește să le ofere un viitor sigur din punctele de vedere material și sufletesc. Chirița știe că spoiala de cultură este necesară noilor vremi și că dublată de ceva avere, ea ar permite tinerilor să trăiască confortabil, într-o lume incapabilă să sancționeze prostia și falsa nobilitate. Chiriţa ne poate interesa astăzi nu numai ca portret satiric sau, formal, ca model de caricatură, ci prin experienţa cultural-istorică pe care o trăieşte. Despre Chiriţa se poate spune orice: e ridicolă, vulgară, ignorantă, întruneşte toate relele însuşiri ale parvenitului, dar are o mare şi importantă chemare: tentativa de a depăşi prin orice mijloc condiţia ei precară. Cred că în ea funcţionează o contradicţie între esenţă şi aparenţă: esenţa e legitimă, aparenţa nu.

Chirita este la varsta critica, ridicola prin faptul ca e mare amatoare de aventuri amoroase,

trasaturi ce reies indirect din cantecelul prin care isi exprima emotiile starnite de curtea pe

care i-o face motpanu (berbant, usuratic, afemeiat) de Leonas: "Iata-l, valeu! Fara sa vreu

Samt acum, zau, Ca ma rosesc! Mii de furnici, De tricolici, De vafcolici Vai! ma

muncesc!". Din didascaliile autorului reies, direct/indirect comportamentul caraghios al

eroinei, gesturile voit cochete si penibile manifestate in dialogul cu ofiterul Leonas:

Chirita (cochetand); (coborandochii si tragandu-si mana); (cupudoare); (cu dragoste).

Chirita este, totodata, o mama lipsita de responsabilitate, care nu stie sa-si educe copin,

degradandu-le personalitatea printr-un rasfat ridicol si cu totul deplasat. Superficialitatea

prind educatia si instructia lui Gulita reiese, indirect, din didascalii si din vorbele eroinei.

La inceputul piesei, atunci cand taranii n la Chirita sa-l reclame pe Gulita ca a vanat un

tel, ca a dat foc bordeiului cu ciubucu cel de hartie, ca tine calea fetelor din sat, Chirita

reactioneaza cu olenta si-i ameninta (furioasa), Taca-va gura, mojicilor!; Cu biciul pe

spate V-oi da!

V-oi da eu dreptate Asa!.

Limbajul Chiritei este ilustrativ pentru caracterul superficial, pentru spoiala de cultura si

pentru snobismul ei. Cucoana Chirita amesteca limba neaos moldoveneasca, plina de

savoare - sasa, cumnataca, o gasi, bucataca taieta, rosaie - cu frantuzisme - uvraj, musiu,

desir, bontonuri - si cu expresii populare - ma munceste cugetul, nu dau tatarii. Chirita

vorbeste o limba franceza ridicola, traducand din romaneste cuvant cu cuvant expresii

care in limba franceza au alt sens ori nu exista deloc (decalcuri). Astfel, pentru toba de

sectiune, ea spune un tambour d'instruction, sau pentru flori de cuc, fleurs de coucoii,

pentru a spala putina, laver le baril ori pentru a vorbi ca apa, parler comme l'eau etc.

Chirita este un personaj caricatural, dar simpatic prin firea volubila, prin agitatia ei

ridicola de a parea o parizianca, prin snobismul ei ostentativ.

In fond, Chirita este o autodidacta, invatase limba franceza de una singura, asa cum, de

altfel, marturiseste: j'ai apprendre toute seulette fransais pre legea mea. Ea creeaza cunte

proprii, rostind apprendre . in loc de appris si toute seulette in lpc de toute seule , forma

seulette fiind o foarte nostima formula de autotandrete: singurica, vrea sa spuna eroina.

Din punct de vedere al portretului fizic, Chirita este, in montarile spectacolelor si in

ziunea regizorilor, o femeie batrana si grasa. George Calinescu o caracterizeaza astfel:

Chirita e o cocheta batrana, dar si o mama buna, o burgheza cu dor de parvenire, dar si o

inteligenta deschisa pentru ideea de progres, o bonjurista.

Autorul nu da nicio informatie despre varsta eroinei, cu exceptia raspunsului pe care

Chirita i-l da lui Leonas, atunci cand acesta o jigneste spunandu-i ca este de pe vremea lui

Papura Voda: Minciuni spui ca tocmai ieri am implinit 35 de ani. Tanarul o persifleaza

malitios, 35 fara mercuri, fara neri si fara sambete, iar alta data ii spune baba stracheta.

Pompiliu Mareea analizeaza imprejurarile si situatiile care ar putea identifica varsta

eroinei: Chirita, in ŤChirita in prontieť, este mama lui Gulita, iar baiatul are paisprezece

ani, ceea ce aflam din dialogul cu Safta, cumnata, pe tema itorului casnic al odraslei.

Luluta, indragostita de Leonas, era, deci, la cincisprezece ani, deja nubila (aflata la varsa

casatoriei) si putem usor deduce ca lucrurile nu se petrecusera altfel cu Chirita. Acum un

secol si ceva, si chiar azi, in mediul rural, varsta matrimoniala era, pentru fete, cam intre

15-l6 ani, iar copin veneau destul de repede dupa casatorie. Asa stand lucrurile, daca

adaugam la 16-l7 ani, maximum maximorum 18-20, cei 14 ani ai lui Gulita, eroina lui

Alecsandri nu putea sa aiba mai mult de 33-35 de ani, fiind, adica o femeie destul de

tanara inca, astfel faptul ca se lasa curtata de Leonas, tanarul ofiter, nu pare deloc

compromitator si nici ridicol. Un alt argument ar fi acela ca invatase sa calareasca la les,

la manejarie, ori la o varsta inaintata ar fi fost aproape imposibil sa mai poata calari.

Aceeasi situatie este si cu fumatul, de care se apucase pentru ca asa-i moda.

Despre greutatea Chiritei autorul face o singura referire prin intermediul lui Grigore

Barzoi, atunci cand femeia se ge ca s-a plictisit la tara si vrea sa plece la Paris sa ma mai

racoresc, ca m-am uscat aici in prontie. Pufnind enervat, Barzoi ii raspunde sarcastic: Ba

ca chiar Sa vede ca nu te-ai uitat de mult in oglinda!, sugerand ca nu este nici pe departe

uscata. Altii interpreteaza scena 3 din actul 1 al comediei in aceeasi ziune, considerand ca

eroina solicita ajutorul celorlalti pentru a se da jos de pe cal din cauza grasimii, dar poate

ca pozitia pe cal a femeilor, cu ambele picioare in aceeasi parte, facea dificila coborarea.

Celelalte personaje sunt mai putin conturate. Grigore Barzoi ramane la fel de necioplit, li

sta rugina de o schioapa la ceafa, cu toata stradania Chiritei de a-l ciopli. Se chinuie in

straie stramte nemtesti, se rusineaza de nasturii mari cat niste farfurii si jinduieste dupa

bucatele cele crestinesti sanatoase si usoare pe care dumneaiei cucoana nu sa mai

catadiesaste sa le pregateasca. Abaterile de lamoralitate ale ispravnicului Barzoi sunt

sintetizate in modalitatea ingenioasa de a stoarce bani de la impricinati: un curcan este

cumparat de solicitant in anticamera cancelariei si oferit ca plocon ispravnicului, astfel

incat, in scurt timp, pasarea fusese vanduta de 57 de ori.

Gulita este fiul sotilor Barzoi, un adolescent de 14 ani, prost si rasfatat, care produce ube

si necazuri satenilor. El este caracterizat direct de catre profesorul de franceza, Sarl, care-

l considera copil obraznic si de Chirita, mandra ca odrasla ei are duh si 1 saruta cu drag

pe Gulita. Chirita il examineaza-pe Gulita la limba franceza si acesta raspunde frantuzind

cuntele romanesti, producand un comic irezistibil: pentru furculita spune furculision, la

friptura, fripturision, iar invartita o traduce invartisiori. Ea este entuziasmata de

inteligenta baiatului si exclama cu mandrie: Bravo Gulita! Bravo, Gulita! (il saruta.).

Oripilat, monsiu Sarla izbucneste furios: Gogomanition, va!. Desi are numai 14 ani,

Gulita este de acord cu ul neneacai de a se logodi cu Luluta, o tanara in varsta de 15 ani,

orfana dar cu zestre mare.

Referindu-se la comediile lui Alecsandri, George Calinescu afirma ca ele ilustreaza un

amestec de moldoveneasca grecizanta si jargon franco-roman, de ieturi patriarhale si de

inovatii de lux occidental care constituie un lou inedit pentru ochiul de azi. Valoros, cum

am putut constata, in sine insusi, prin piesele cele mai izbutite, teatrul lui Alecsandri se

cune apreciat si ca un puternic stimulent pentru creatia dramatica ulterioara. Totalitatea

creatiei dramatice a lui Alecsandri ni se infatiseaza, dupa peste un veac, de la aparitie, ca

o roca imensa si generoasa din care s-au it diademele ulterioare ale dramaturgiei

nationale.

b=Chiriţa în provincie” nu e doar o piesă veche. E un manual de supravieţuire socială, un ghid de umor şi o lecţie de viaţă! Alecsandri a creat ceva mai mult decât o comedie – a creat o oglindă care ne face să râdem de noi înşine! Cucoana Chirița rămâne un personaj relevant și astăzi, deoarece, deși specifică vremii sale, prezintă tipologii umane și sociale care se regăsesc și în prezent, precum ambiția socială, cochetăria și «mofturile» ca mod de a da sens vieții. Ea este mai mult decât un simplu personaj dintr-o epocă, fiind un tip uman cu trăsături ce continuă să fie actuale, motiv pentru care rămâne un personaj viabil în dramaturgia românească.