o primăvară senină....doresc tuturor!!!!!!!!!!!

MARTIE....

Din caier încâlcit de nouri toarce vântul fire lungi de ploaie.

 Flușturaticii fulgi de nea s-ar așeza-n noroi,

 dar cum li-e silă se ridică iar

 și zboară să-și găsească cuib în ramuri.

 Vânt și-i frig,iar mugurii prea lacomi de lumină

 își zburlesc acum urechile în gulerul tău!

 e primăvară și…florile-ți vor împodobi fața…

                primăvară, dispari sau apari?                      

                te ascunzi sau revii?

                de unde vii tu,oare?

                 Din vid sau din abis?

                 Te-așteaptă orice vis de ieri,de azi,de mâine…

                 Adu-ți lumina,ca să  emani iubire!

                 Suflet cald de primăvară,

                 Privirea ta ascunde tăceri,

                 Liniștea…unde de apă.

                 Iubește visul de ieri!

                 Ce ciudat e somnul unei ființe ca tine!

                 Te-aștept dintotdeauna,

                 Vino mereu la mine și spre mine…iubirea mea!...

Bucurii de MARTIE....

 Este așa un lucru mic să te bucuri de primăvara?

  Este așa un lucru mic să trăiești în lumina primăverii,să iubești,să gândești?

  Vânturile primăverii,firmamente înghețate ale iernii suflă mustățile zăpezilor de pe câmp,iar căldura timidă răsare din sânul pământului să întâlnească razele soarelui în cer și ochește sângerii înfloriți… și gloria dimineții semnalează începutul.

  Culoarea vieții este verdele răsărit în câmpul de iarbă moartă:verdele de viață-pentru reînviere,pentru iubire.Viața celebrează trecerea a încă  unei ierni,dragostea este în aer,iar Lumea este așa cum ar trebui să fie-senină.

  Pajiștile ne bucură sufletul,când înfloresc primăvara,bobocii și semințele se desfac și firele de iarbă ne arată lăncile lor.Numai țurțurii își lasă lacrimile lor.

Nu am remarcat onduleurile zambilelor violete până în dimineața asta,când narcisele își scutură zgomotos clopotele din cununile de stele.

  Fiecare frunză,fiecare fir de iarbă cerșește atenție,chiar și buruienile poartă flori minuscule cu care uimesc,în vreme ce cântecul păsărilor răsună în aer….doar vocea mea nu-și găsește locul.

  Și până să-mi dau seama,micii nori se adună pe cer,simt că vânturile iernii sunt puternice.Dar vântul de martie este un coleg vesel: îi place să se joace,să glumească, întoarce umbrelele pe dos,zboară pălăriile,caută prin salciile plângătoare,șoptește de iubire în fiecare ureche,adie norii,apoi evadează pe coșul casei și…râde.

  Iubesc primăvara,pentru că în fiecare zi este ceva nou în ea care te-ndeamnă să privești : un alt boboc…..o altă pasăre….o altă frunză…..soarele!  Într-una din zilele primăverii mi-aș dori sa fiu un uliu care zboară până la soare,să mă iau la întrecere cu norii.Ce distracție ar fi!  De-acolo aș privi moartea iernii și-aș striga spre pământ:

--Treziți-vă semințe…treziți-vă oameni!!!!!!!!A  venit  Primăvara!!!!           

     

din nou...EMINESCU...

Au prezentul nu ni-i mare? N-o să-mi dea ce o să cer?
N-o să aflu într-ai noştri vre un falnic juvaer?
Au la Sybaris nu suntem lângă capiştea spoielii?
Nu se nasc glorii pe stradă şi la uşa cafenelii,
N-avem oameni ce se luptă cu retoricele suliţi
În aplauzele grele a canaliei de uliţi,
Panglicari în ale ţării, care joacă ca pe funii,
Măşti cu toate de renume din comedia minciunii?
Au de patrie, virtute, nu vorbeşte liberalul,
De ai crede că viaţa-i e curată ca cristalul?
Nici visezi că înainte-ţi stă un stâlp de cafenele,
Ce îşi râde de-aste vorbe îngânându-le pe ele.
Vezi colo pe uriciunea fără suflet, fără cuget,
Cu privirea-mpăroşată şi la fălci umflat şi buget,
Negru, cocoşat şi lacom, un izvor de şiretlicuri,
La tovarăşii săi spune veninoasele-i nimicuri;
Toţi pe buze-având virtute, iar în ei monedă calpă,
Chintesenţă de mizerii de la creştet până-n talpă.
Şi deasupra tuturora, oastea să şi-o recunoască,
Îşi aruncă pocitura bulbucaţii ochi de broască...
Dintr-aceştia ţara noastră îşi alege astăzi solii!
Oameni vrednici ca să şază în zidirea sfintei Golii,
În cămeşi cu mâneci lunge şi pe capete scufie,
Ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filosofie.
Patrioţii! Virtuoşii, ctitori de aşezăminte,
Unde spumegă desfrâul în mişcări şi în cuvinte,
Cu evlavie de vulpe, ca în strane, şed pe locuri
Şi aplaudă frenetic schime, cântece şi jocuri...
Şi apoi în sfatul ţării se adun să se admire
Bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subţire;
Toate mutrele acestea sunt pretinse de roman,
Toată greco-bulgărimea e nepoata lui Traian!
Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi
Să ajung-a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi!
Tot ce-n ţările vecine e smintit şi stârpitură,
Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură,Tot ce e perfid şi lacom, tot Fanarul, toţi iloţii,
Toţi se scurseră aicea şi formează patrioţii,
Încât fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii,
Bâlbâiţi cu gura strâmbă sunt stăpânii astei naţii!

Voi sunteţi urmaşii Romei? Nişte răi şi nişte fameni!
I-e ruşine omenirii să vă zică vouă oameni!
Şi această ciumă-n lume şi aceste creaturi
Nici ruşine n-au să ieie în smintitele lor guri
Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară,
Îndrăznesc ca să rostească pân' şi numele tău... ţară!

EMINESCU despre....

Apostoli ai unui liberalism înşelător, aţi falsificat simţul naţiunei prin promisiuni irealizabile, considerând negreşit că a promite e nobil, dar a-şi ţine cuvântul e burghez. Patrioţi făţarnici, v-aţi prefăcut că vărsaţi lacrime pe nenorocirile poporului şi, îndată ce aţi ajuns la guvern, cea dentâi grije a voastră a fost de-a arunca sorţii pe cămaşa lui şi de a vă împărţi funcţiunile şi grasele sinecure, căci niciodată nu v-aţi gândit decât la satisfacerea poftelor voastre nesăţioase. Aţi întreit dările săteanului, l-aţi executat cu dorobanţul şi i-aţi vândut cenuşa din vatră, l-aţi bătut şi torturat prin subprefecţii şi agenţii voştri şi astăzi pozaţi în apărătorul lui. Aroganţi în cuvinte, când a fost vorba de fapte aţi îngenuncheat înaintea străinului şi i-aţi oferit faţa fără să vă gândiţi că palma aplicată pe dânsa o resimţea ţara pe obrazul ei.

Cu gura plină de principie mari, n-aţi neglijat niciodată micele voastre interese şi, de ani, prezentaţi ţărei spectacolul scandalos ce-l vedem în istoria popoarelor numai în timpuri de decadenţă; îmbuibaţi însă nesatisfăcuţi, vă certaţi unii pe alţii, vă acuzaţi între voi de imoralitate, vă aruncaţi în faţă epitetele de cumularzi şi concesionari – toate acestea în ochii naţiunei uimită de atâtea turpitudini!

Aţi comis păcatul neiertat de care istoria vă va cere compt sever: acela de a fi zdruncinat cu desăvârşire sentimentul onestităţii între cetăţeni. Ah! răspunderea vă este teribilă, căci o naţiune coruptă este o naţiune pierdută. Lumea v-a văzut cu mirare transformându-vă de azi pe mâine în milionari, fără să poată a-şi explica secretul acestei extraordinare schimbări. Cetăţeanul onest şi-a zis atunci cu descurajare că secretul avuţiei nu e în muncă, ci aiurea: îndoiala s-a introdus în sufletul lui, dezgustat, el a repeţit cuvântul lui Catone: Virtutea e o ficţiune. Exemplul pornind de la cap, contagiunea s-a lăţit, cangrena a coprins parte din corpul social, şi astăzi ameninţă să prăvălească naţiunea în prăpastie. Vă trebuie satirici ca Juvenal şi ca Barbier spre a vă descrie, cu vii culori, opera voastră, de care singuri vă spăimântaţi.

Aţi batjocorit întotdeauna libertăţile publice, cari sunt patrimoniul poporului, iar nu al vostru, căci aţi introdus tirania mediocrităţilor patente, aţi înfiinţat o sumă de satrapi în miniatură, cari au căzut ca lăcustele pe spinarea judeţelor, spre a le exploata şi jefui. Aceia din voi cari au rămas oneşti au devenit complicii lor, căci n-au avut niciodată destul curaj patriotic spre a-i denunţa naţiunii indignate. Acum vă uitaţi fără voie în urma drumului parcurs şi, ca femeia lui Loth, rămâneţi împietriţi de groază. Vă întrebaţi singuri fără să vă gândiţi că întrebarea ce vă faceţi este condemnaţiunea voastră: «Dreptatea este ea oare bine aşezată pe puternice temelii?

În loc de a-i aşterne «puternicele temelii» de cari vorbiţi aţi voit să-i clădiţi un edificiu pe nisip, spre a o lăsa în voia vânturilor.”

„Reacţiune! Reacţiune! Iată cuvintele magice ce trebuie să ne spulbere în ochii ţării, iată acuzarea, pururi reînnoită. Noi declarăm, şi aceasta din toată puterea convicţiunii noastre, că suntem liberali în toată puterea cuvântului şi în tot adevărul său. Toate libertăţile înscrise în Constituţia noastră le iubim şi le sprijinim; departe de-a urmări răsturnarea lor, le-am apăra, din contra, împotriva acelor ce ar voi să se atingă de ele. Aceea ce nu voim sunt despotismul şi opresiunea prin mulţime, radicalismul şi demagogia. Este incapacitatea erijată în titlu de merit, prostia şi neştiinţa brevetate ca titluri de recomandare. (…)

Ceea ce ne dă dreptate – în contra voinţei noastre şi din nenorocire – e realitatea. Chiar de-am voi să calomniem, nu putem. De-am voi să zugrăvim lucrurile mai rele decum sunt condeiul nostru abia e-n stare a atinge umbra realităţii. Pentru a putea exagera ceea ce se-ntâmplă în ţară, în Parlament, în administraţie, în viaţa economică şi morală a imensei majorităţi a poporului, ar trebui cineva să-mprumute colorile negre din Infernul lui Dante. Şi oare nu este această Românie pentru poporul ei propriu un adevărat infern? Am dori să treceţi graniţa pe oriunde poftiţi, să ne spuneţi unde veţi găsi atâta boală, atâta mizerie, atâta rău trai şi totodată atâta gol sufletesc ca la populaţiunile din ţara noastră.

Îndemn...

                              Îndemn

  Martie s-a grabit sa vina!si-n fiecare an vrea sa ne arate ca primavara va dura o vesnicie,ca pomii toti cu trunchiurile-n floare privesc spre  orizontul pierdut unde soarele cu buze rosii saruta-n crestet noaptea micsorata,cand nenumarate calatoare revin din departare aducand pe aripi o adiere de vant parfumat al noului,al melodiei.

  Si-atunci eu dorindu-ma sa ma iau la intrecere cu norii ce fug de hohotul cerului albastru,iubesc primavara indemnandu-va sa priviti:ramurile imbobocite,aripile pasarilor, soarele auriu,o melodie de Vivaldi,pe care vi le-am adus si fara sa va cer voie va invite sa inlocuitiun mare actor savurand un parfum si dansand tangoul,aplecati spre salciile plangatoare soptind in fiecare ureche:-Nu stiti c-a venit primavara?ca fiecare zi plina de lumina va face  sa va amintiti ca traiti?ca fiecare verde cerseste atentia ,ca si buruienile poarta flori care ne uimesc,ca narcisele galgene isi scutura delicat clopotele din cununile de stele si ca nu trebuie sa cautam perfectiunea infloririi,ca doar sa va lasati purtati de sunetele unei viori.

de Sfântul Valentin....

Ce e amorul? de Mihai Eminescu

Ce e amorul? E un lung
Prilej pentru durere,
Căci mii de lacrimi nu-i ajung
Si tot mai multe cere.

De-un semn în treacat de la ea
El sufletul ti-l leaga,
Incit să n-o mai poti uita
Viata ta intreaga.

Dar inca de te-asteapta-n prag
In umbra de unghere,
De se-ntilneste drag cu drag
Cum inima ta cere:

Dispar si cerul si pământ
Si pieptul tau se bate,
Si totu-atirna de-un cuvint
Soptit pe jumatate.

Te urmareste saptamini
Un pas făcut alene,
O dulce stringere de mini,
Un tremurat de gene.

Te urmaresc luminatori
Ca soarele si luna,
Si peste zi de-atitea ori
Si noaptea totdeauna.

Căci scris a fost ca viata ta 
De doru-i să nu-ncapa,
Căci te-a cuprins asemenea
Lianelor din apa.