Dragii mei,
Vă scriu din viitor. Acum noi suntem unde veți fi voi
peste câteva zile. Graficele epidemiei arată că ne împletim într-un dans
paralel.
Suntem cu doar câțiva pași în fața voastră, pe cărarea
timpului, așa cum Wuhan era cu câteva săptămâni înaintea noastră. Vedem că vă
comportați așa cum ne-am comportat și noi. Aveți aceleași certuri pe care le
aveam și noi până de curând, între cei care spun “e doar o gripă, ce atâta
gălăgie?” și cei care au înțeles deja.
Urmărindu-vă de aici, din viitorul vostru, știm că mulți
dintre voi, când vi s-a spus să vă închideți în case, l-ați citat pe Orwell
(n.red. – numele variază în alte publicații, de ex. “Foucault” în textul din
Liberation), chiar pe Hobbes. Dar, în curând, veți fi prea ocupați să mai
faceți asta.
În primul rând, veți mânca. Nu doar pentru că va fi unul
dintre puținele lucruri pe care le mai puteți face.
Veți găsi zeci de grupuri pe rețelele sociale, cu
tutoriale despre cum să vă petreceți timpul liber în mod constructiv. Vă veți
înscrie în toate, apoi le veți ignora complet, după câteva zile.
Veți scoate de pe rafturi cărți cu literatură
apocaliptică, dar în curând veți realiza că nu prea aveți chef să citiți așa
ceva.
Veți mânca din nou. Nu veți dormi bine. Vă veți întreba
ce se întâmplă cu democrația.
Veți avea o viață socială online de neoprit – pe
Messenger, WhatsApp, Skype, Zoom…
Vă va fi dor de copiii voștri adulți cum nu v-a fost
niciodată; gândul că nu aveți idee când îi veți mai vedea vă va lovi ca un pumn
în piept.
Vechile resentimente și certuri vor părea irelevante.
Veți suna oameni cu care ați jurat că nu veți mai vorbi vreodată, doar ca să îi
întrebați: “Ce mai faci?” Multe femei vor fi bătute în casele lor.
Vă veți întreba ce se întâmplă cu toți cei care nu pot
sta acasă pentru că nu au una. Vă veți simți vulnerabili când veți merge la
cumpărături pe străzi pustiite, mai ales dacă sunteți femei.
Vă veți întreba dacă așa se prăbușesc societățile. Se
întâmplă chiar atât de repede? Veți bloca astfel de gânduri și veți merge
acasă, unde veți mânca din nou.
Vă veți îngrășa. Veți căuta online programe de fitness.
Veți râde. Veți râde mult. Veți etala un umor morbid cum
n-ați avut vreodată. Chiar și cei care iau totul în serios se vor gândi cât de
absurde sunt viața, universul, totul.
Vă veți da întâlniri la coada de la supermarket, cu
iubiții și cu prietenii, cât să îi vedeți puțin în persoană, respectând în
același timp regulile de distanțare socială.
Veți socoti toate lucrurile de care nu aveți nevoie.
Adevărata natură a oamenilor din jurul vostru se va arăta
clar. Veți avea confirmări și surprize.
Deștepți care erau omniprezenți la știri vor dispărea,
opiniile lor devenind brusc irelevante; unii se vor refugia în raționamente
lipsite complet de empatie, așa încât oamenii nu îi vor mai asculta. În schimb,
oameni pe care i-ați trecut cu vederea se vor manifesta liniștitor, generos,
demn de încredere, pragmatic și clarvăzător.
Cei care vă invită să vedeți toată această harababură
drept o oportunitate de renaștere planetară vă vor ajuta să puneți lucrurile în
perspectivă. Veți vedea că aceștia sunt și teribil de enervanți: bine, planeta
respiră mai bine din cauza înjumătățirii emisiilor de carbon, dar cum veți
plăti facturile luna viitoare?
Nu veți înțelege dacă e ceva grandios sau mizerabil să
vedeți cum se naște o nouă lume.
Veți pune muzică de la ferestre sau de pe pajiștea din
fața casei. Când ne-ați văzut cântând operă de la balcoanele noastre, v-ați
gândit “ah, italienii ăștia”. Dar știm că vă veți cânta și voi unul altuia
cântece de crescut moralul. Și când veți face să răsune “I Will Survive” de la
ferestrele voastre, vă vom privi și vom da din cap așa cum oamenii din Wuhan,
care cântau de la ferestrele lor în februarie, dădeau din cap când ne-au privit
pe noi.
Mulți dintre voi veți adormi promițând că primul lucru pe
care îl veți face când se termină izolarea este să cereți divorț.
Mulți copii vor fi concepuți.
Copiii voștri vor învăța online. Vor fi o pacoste
groaznică; vă vor oferi bucurie.
Bătrânii vor refuza să vă asculte precum niște
adolescenți puși pe scandal; va trebui să vă luptați cu ei, să le interziceți
să iasă, să se infecteze și să moară.
Veți încerca să nu vă gândiți la morțile singuratice de
la unitățile de terapie intensivă.
Veți dori să presărați petale de trandafir pe urmele
pașilor personalului medical.
Vi se va spune că societatea este unită într-un efort
comun, că toți sunteți în aceeași barcă. Așa este. Această experiență va
schimba în bine felul cum vă percepeți ca indivizi ce fac parte dintr-un întreg
mai larg.
Pe de altă parte, clasa va cauza diferențe mari. Să fii
închis într-o casă cu o curte frumoasă sau într-un bloc pentru săraci nu e
același lucru. Așa cum nu e același lucru să poți lucra de acasă sau să vezi
cum îți dispare locul de muncă. Barca în care veți da la vâsle pentru a învinge
epidemia nu va arăta la fel pentru toată lumea și nici nu va fi la fel, în mod
real, pentru toată lumea; nu a fost niciodată așa.
La un moment dat, veți realiza că este greu. Vă va fi
frică. O veți împărtăși cu cei dragi sau o veți ține în voi, ca să nu îi
împovărați și pe ei.
Veți mânca din nou.
Noi suntem în Italia și asta știm despre viitorul vostru.
Dar este o privire în viitor la scară mică. Noi suntem profeți modești.
Dacă ne îndreptăm privirea spre viitorul mai îndepărtat,
viitor care rămâne necunoscut și pentru voi, și pentru noi, vă putem spune
asta: când totul se va termina, lumea nu va fi la fel”.
