de ANUL NOU.......

Întruparea în om a Mântuitorului şi trecerea în ultimul an al celui de-al doilea mileniu de istorie şi civilizaţie creştină sunt momente de răscruce sufletească. Oricât de copleşiţi de vreme am fi, ne guvernează o singură emoţie. Trăim solidaritatea emoţiilor şi nu puţini dintre trăitori gândesc acum mai mult ca oricând la sfinţenie.
Ce minunată aspiraţie – să poţi opta pentru sfinţenie! Descoperi că în panteonul sfinţilor a domnit de două mii de ani încoace armonia cu sinele şi armonizarea cu Dumnezeu. Toţi sfinţii au îmbrăţişat sărăcia pentru a-i da spiritului aşezământul pur de care el are nevoie. Iată, aşadar, că actuala civilizaţie, civilizaţia instinctelor, nu poate face parte din lumea sfinţeniei!
Ne-am îndepărtat prea mult de Dumnezeu, i-am deturnat prea violent planurile pentru ca omenirea să fie ferită de revelaţiile sumbre. Intrăm în ultimul an al mileniului al doilea contemplând reîmpărţirea lumii, admirând imperialismul tehnologic, stresaţi de labirinturile financiare şi de spectrul imprevizibil al zilei de mâine. Opţiunea pentru sfinţenie rămâne un ideal pur, contaminat de lărgirea sărăciei şi reînvigorat teoretic de promisiuni politice de mai bine. 

            Aștept în liniște trecerea timpului, cu gândul la cumpăna dintre ani. Îmi imaginez un alergător cu numărul 2017, apropiindu-se de linia finală cu mâna întinsă, pentru a preda ștafeta celuilalt, care așteaptă și el nerăbdător startul. Nu se termină aici alergarea! E doar o etapă din cursa înspre veșnicie. Mă uit la precipitarea lui 2018...Nu mai are răbdare, ar porni încă de pe acum în cursa lui nebună dar, îl mai despart câțiva pași. Secundele aleargă și ele parcă mai obosite ca oricând...

   Ne bucurăm de revelioane de fiecare dată, uitând că fiecare an în plus, este un minus la anii vieții noastre pe pământ. Mult a fost, puțin a mai rămas! Privește -te prieten, fă o introspecție a sufletului tău și vezi unde te afli. Nu lăsa timpul să treacă nefolositor, împacă-te cu Dumnezeul dragostei și predă -I neputințele tale. Predă-I eșecurile, durerile, deznădejdile tale, Aceluia care ține în control toate lucrurile. Nu există o cale de mijloc pentru a ajunge Acasă. Ori accepți planul Său perfect de mântuire prin jertfă, ori vei fi lepădat pentru veșnicie. Atenție!!!! Nu e o glumă, veșnicia depinde de tine, cât încă trăiești, dincolo, nu vei mai putea alege... 

   2018...Câte am realizat?

                                                             ,,La mulțiani !" 2018

            ..mai sunt câteva ore până la trecerea dintre ani, atât de savurată de unii şi atât de ignorată de alţii care nu vor să îmbătrânească cu încă un an...

   Îmi deschid încet uşa podului minţii şi scotocesc după amintiri şi evenimente ce-mi par atât de proaspete, ele fiind martorii vieţii mele din anul ce-i gonit cu biciul înflorat şi urările cu zurgălăi, 

încerc să caut repere din vechiul an pe care le-aş lua cu bucurie în Noul An; le strâng cu bucurie la piept şi fac din ele un covor pe care să-mi aşez genunchii-n rugăciune.

   Aceste fapte, persoane, evenimente, mă aduc mai aproape, mai încrezător să pot păşi în anul ce-mi bate la uşă...

   Am pus deoparte unele stări... pe care n-aş mai vrea să le iau cu mine, m-aş descotorosi bucuros de ele, chiar dacă fac un zgomot... Se vor luate, purtate, şi răsfăţate ca-n anul şi anii trecuţi ,când n-am avut puterea să renunţ la ele... le văd ca pe nişte persoane care trebuia de mult să plece, dar care se simt confortabil în zestrea anilor mei trecuţi...

   ...florile veştede dintre mine şi persoane atât de dragi şi apropiate trebuie înviorate cu apă proaspătă şi flori colorate,fiindcă facem parte din aceeaşi tulpină...  

   Aş mai lăsa din obiceiurile pretenţioase care-mi iau din timpul atât de preţios ,dar care pretind şi ele... acelaşi timp.

   Sunt unele evenimente la care aş vrea să zăbovesc mult... mult... poate aş renunţa la multe din ce am şi aş rămâne mai mult cu ele, dar... sunt departe de mine acum... Am învăţat târziu fructificarea lor, atunci când... nu mai erau...

   Mă aşez într-un singur genunchi să privesc mai bine nişte poze... cu mine, cu cei ce sunt sau cei plecaţi demult spre stele şi le stropesc cu lacrimi și mângâieri... 

   Se-aud cântări şi sorcove lovesc în flori geamul de jos al ferestrei minţii... vor să-i deschid Noului An, să-l primesc în curăţie de inimă şi bogăţie sufletească, să-i fac loc în podul minţii mele-n  care sincer

   nu ştiu dacă am reuşit să fac ordine... 

vine moșuuuuu!!!!!!

ce-și dorește??????????

dacă.....

Dacă ai aceste trăsături, ai una din cele mai rare personalități din lume:

Doar 2% din populația întregului glob are tipul de personalitate cunoscut sub numele de INFJ. Ai simțit întotdeauna că ești diferit de ceilalți? Nu ai întâlnit mulți oameni care să te înțeleagă cu adevărat.

  Ar putea fi din cauza faptului că faci parte din grupa oamenilor cu una din cele mai rare personalități din lume, printre care s-au numărat și Martin Luther King, Nelson Mandela și Maica Tereza. Iată ce trăsături sunt specifice pentru una dintre cele mai rare personalități din lume!

Ce trăsături de caracter sunt specifice celei mai rare personalități din lume?

1. Oamenii sunt conștienți de viitor

Persoanele cu personalitatea INFJ nu sunt preocupate de problemele banale. Se uită întotdeauna la imaginea de ansamblu și nu sunt descurajate de provocări. Dacă ceva nu va da rezultatele dorite, acestea vor găsi un alt mod de funcționare.

2. Sunt persoane muncitoare

Acești oameni nu fug de munca grea. Ei știu că, dacă vor să obțină ceva în viață, atunci trebuie să lucreze pentru asta, pentru că nimic nu este gratuit în viață. Implicarea 100% este cea mai definitorie trăsătură a lor.

3. Au încredere în propria intuiție

Sunt persoane extrem de intuitive, care au încredere în cel de-al șaselea simț al lor. Acestea își dau seama dacă universul lucrează pentru ei sau nu. Știu, de asemenea, când ceva nu va mai merge bine în viața lor.

4.

Caută adevărul

Cred în misterul universului și își dau seama că oamenii nu cunosc toate secretele sale. Oamenii aceștia încearcă să găsească un înțeles mai profund al modelelor universale.

5. Preferă grupurile mici

Nu le place să interacționeze cu grupuri mari de oameni. De asemenea, dacă nu ești de acord cu ei, s-ar putea să nu stea prea mult pe gânduri înainte de a te elimina din viața lor.

6. Dau dovadă de empatie

Sunt extrem de generoși față de alte persoane și le vor consola în zilele lor proaste. Sunt întotdeauna gata să ofere un umăr de sprijin și timpul lor pentru a asculta problemele celor dragi. Poți conta pe aceste persoane pentru sprijin emoțional.

7. Vor totul sau nimic

Aceste persoane cred în calitate, nu în cantitate, iar în momentul în care nu poți da tot ce îți stă în putință, preferă să nu primească nimic.

8. Sunt singuratici

Se simt adesea singuri, deoarece nu sunt la fel ca restul oamenilor. Îi poți vedea singuri într-o cameră plină cu oameni.

e toamnăăăăă....

Toamna este o simfonie, artă vie, în mii de culori. Toamna, expoziţie de pictură în aer liber! Toamna este un andante melancolic şi graţios ce pregăteşte admirabil solemnul adagio al iernii.

 

                            

TIMPUL......

Timpul pretios al persoanelor mature, un poem de Mário de Andrade
Am numarat anii mei si am descoperit ca am mult mai putin timp de trait decat am trait pana acum.
Ma simt precum acel copil care a castigat o punga de bomboane si pe primele le-a mancat fara oprire, dar cand si-a dat seama ca i-au mai ramas atat de putine, a inceput sa le savureze cu calm.

In fond, nu mai am timp pentru sedintele interminabile unde se discuta de statute, de reguli, de proceduri si norme interne stiind ca nu va iesi nimic...
In fond, nu mai am timp sa suport persoane absurde, care in ciuda varstei anagrafice, nu au crescut inca.
In fond, nu mai am timp sa negociez cu mediocritatea!

Nu vreau sa ma aflu la intalniri unde se expun persoane supradimensionate de egoul lor.
Nu ii tolerez pe manipulatori si pe oportunisti. Ma deranjeaza invidiosii care incearca sa-i discrediteze pe cei mai priceputi, pentru a le lua locul, imita talentul si fura succesele.
Urasc, daca mi se intampla sa vad, defectele care genereaza lupta pentru un post important.
Persoanele nu discuta continutul, abia daca citesc titlurile.
Timpul meu este prea redus pentru a discuta titlurile.
Vreu esenta, sufletul meu se grabeste...

Nu mai am prea multe bomboane in punga...

Vreau sa traiesc alaturi de oameni plini de umanitate, de multa umanitate.
Care stiu sa surada in fata propriilor erori.
Care nu se umfla de succese.
Care nu se considera alesi, cu mult inainte de a fi.
Care nu renunta in fata propriilor responsabilitati.
Care apara demnitatea umana si care isi doresc sa fie numai de partea cinstei si a adevarului.
Important este ca prin ceea ce faci, viata sa merite cu adevarat sa fie traita.
Vreau sa ma inconjor de oameni care stiu sa ajunga la inima celorlalti oameni...
Oameni pe care durele lovituri ale vietii i-au invatat cum sa creasca cu subtile atingeri ale sufletului.
Da... ma grabesc... sa traiesc cu intensitatea pe care numai maturitatea mi-o poate darui.
Vreau sa nu risipesc niciuna dintre bomboanele care mi-au ramas...
Sunt sigur ca vor fi mult mai savuroase de cele pe care le-am mancat pana acum.
Obiectivul meu este de a ajunge multumit in sfanta pace cu ai mei si cu propria constiinta.
Sper ca si tu o stii, pentru ca intr-un mod sau altul, oricum vei ajunge...

 

sfârșit de vară....

 

MARIA.....

La mulți ani,Maria!!!!!!!!!!!!!

Răsai asupra mea, lumină lină,
Ca-n visul meu ceresc d-odinioară;
O, maică sfântă, pururea fecioară,
în noaptea gândurilor mele vină!

Speranţa mea tu n-o lăsa să moară,
Deşi al meu e un noian de vină;
Privirea ta de milă caldă, plină,
îndurătoare-asupra mea coboară.

Străin de toţi, pierdut în suferinţa
Adâncă a nimicniciei mele,
Eu nu mai cred nimic şi n-am tărie,

Dă-mi tinereţea mea, redă-mi credinţa
Si reapari din cerul tău de stele
Ca să te-ador de-acum pe veci, Marie!(Mihai Eminescu)

e vară....

                                                 
                                                 

O floare de păpădie visează la mai mult de o mie de zboruri către lună şi prin soare-napoi. Ba, visează câteodată că oameni ca noi,ca mine şi ca tine,cu sufletele pline de fulgi nenumiţi de zăpadă,o să-şi cânte bucuria înfloririi în stradă. Tu nu ştii, dar ele nu se pot scutura dacă o inimă mică nu îşi suflă toată dragostea sa peste părul lor necăjit de o adiere de vânt în trecere pe la mijlocul prieteniei dintre cer şi pământ.

dimineața....

Fiecare clipă are magia sa,fiecare clipa are fericirea sa,fiecare clipa are durerea sa! Din magie ,din fericire și din durere se nasc clipele și doar clipele dimineții ne aduc cu sine speranța spre un nou început.....

imn al învierii...

Valeriu Gafencu - Imn al invierii

Va cheama Domnul slavei la lumina,
Va cheama mucenicii-n vesnicii,
Fortificati biserica crestina
Cu pietre vii zidite-n temelii.

Sa creasca-n inimile voastre
Un om nascut din nou armonios,
Pe sufletele voastre sa se-mplante
Pecetea Domnului Iisus Hristos.

Un clopot tainic miezul noptii bate
Si Iisus coboara pe pamant;
Din piepturile noastre-nsangerate
Rasuna Imnul Invierii sfant.

Veniti crestini, luati lumina
Cu sufletul smerit, purificat;
Veniti flamanzi, gustati din cina,
E nunta Fiului de Imparat.

un înger dansează....

poezie de FLORII....

Este o vreme dulce cu aburi pe zăvoaie

Şi dangăte de clopot în turlele de fer,

Pe Domnul primăverii îl aşteaptă pământul,

Iisus vine cu florile și sălciile-n vad

Din bumbi de muguri proaspeţi îşi descheie vestmântul

Şi-n cale ploconită salcia îi aşterne...

Nu-i lacrimă mai dulce ca aceasta

Din ziua de Florii!

Mă rog cu ochii către soare:

Dă-mi, Doamne, binecuvântarea Ta,

Dă-mi bucuria ca să-mi pot îndepărta sfiala,

Dă-mi, Doamne, spor la minte

Dă-mi zborul râdunicii peste mări,

Dă-mi, Doamne, binecuvântarea Ta!!!!!!

flori de FLORIIIII....

au venit berzele...e primăvarăăăă!!!!!!!!!!!!

FLORI de 8Martie...

Elogiul MAMEI....

                              Elogiul  mamei

  Nimic nu este mai gingaș și nimic mai tare decât dragostea de mamă.

  Inima mamei este un abis unde vom găsi tot timpul iertare.Nu există dragoste ca aceea a mamei și nicio legatură mai strânsă cu pământul.

                     Mamele sunt luna

                      care luminează pământul

                      deasupra disperării noastre negre,

                      ca atunci când suntem îndurerați

                      să știm că cineva ne veghează!

  Mamele sunt soarele care strălucește pentru viața cerului nostru interior,ca să știm că suntem iubiți și să nu avem nevoie să ne punem întrebări despre asta.

  Mulțumim mamei,pentru că ne iubește cu o dragoste ce nu poate fi măsurată în cuvinte…O dragoste de mamă este pentru veșnicie puternică și nu se schimbă niciodată…Dragostea unei mame determină felul în care îi vom iubi pe ceilalți și pe noi înșine.

  Ziua mamei este în fiecare zi,înseamnă mai mult decât o zi fericită.În aceste cuvinte stau multe înțelesuri pe care nu apucăm să le spunem niciodată.

  Când zilele sale se apropie de sfârșit,dragostea mamei continuă totuși să trăiască de-a lungul multor generații.Și Dumnezeu le binecuvântează pe toate.

  Mulțumim mamei,pentru că ne iubește cu o dragoste ce nu poate fi măsurată în cuvinte!

În primăvară....

                Vorbim mult despre anotimpuri!

  de Primăvara zveltă ce aduce bucurie în sufletele înghețate,

         de lumina Verii ce încălzește,

         de mozaicul Toamnei,

         de omătul pur al Iernii...

                  Dar...am simțit cât sângerează ele atunci când se despart?

    Din câte anotimpuri anul are,Primăvara e o dulce binecuvântare,este Renașterea naturii din somnul trecutului,este Cerul mângâietor cu nesațul albastrului. Capricioasă,Primăvara își croiește drum prin sufletul meu cu frunze și petale de pomi,cu briză,cu stele,cu îngeri.Mai întâi nu știe cum să-și așeze cărarea,apoi câte frunze,câte petale să pună omului pe creștet,cum să-i aștearnă ploile pe buze,pe obraji.Ar vrea să-și lase stelele în fiecare privire,să-și întindă vântul ca o maramă peste jurul lumii.

   Și uite-așa ne lasă an de an câte-un înger zburdând pe pleoape,cu flori alunecând pe după urechi,cu stele și ploi ca un iureș.

    Cu Primăvara pe umeri,Omul își întinde mâna în sus,arcuiește din ape o lumină și trece de pe o creangă pe alta,înțelegând dintr-odată toate cântările din mari depărtări,auzind cum se desface sămânța și cum mugurii pocnesc în grădini.

    Fiecare prinde gust de ogor și-și uită tâmpla lipită de seve simțind șerpuiri de rădăcini.Spre seară sunt altfel de ochi cu gene de fluturi,care admiră codițele fetelor împletite din ierburi .Obosit,mă așez pe un buștean,făcându-i loc unui gând hoinar să stea lângă mine.Și amândoi:eu și gândul privim frunzișul ce ocolește câteva floricele firave verzi și chiar verzi,urmărim vântul ce desenează proiecția norilor pe pământ și ne mirăm:--Cum au înghețat în vifore clipele dulci ale pădurii cu miile de stele,cu glasuri de ape,cu șoapte de ramuri?

    Trezit din această reverie de-a soarelui prezență,mă ridic,asistând la sfânta luptă a verdelui și, șerpuind pe cărări, sunt întâmpinat de reverențele luminilor....

                      Plecăciune și ție, Primăvară!!!!!!!!!!!!!

    

o primăvară senină....doresc tuturor!!!!!!!!!!!

MARTIE....

Din caier încâlcit de nouri toarce vântul fire lungi de ploaie.

 Flușturaticii fulgi de nea s-ar așeza-n noroi,

 dar cum li-e silă se ridică iar

 și zboară să-și găsească cuib în ramuri.

 Vânt și-i frig,iar mugurii prea lacomi de lumină

 își zburlesc acum urechile în gulerul tău!

 e primăvară și…florile-ți vor împodobi fața…

                primăvară, dispari sau apari?                      

                te ascunzi sau revii?

                de unde vii tu,oare?

                 Din vid sau din abis?

                 Te-așteaptă orice vis de ieri,de azi,de mâine…

                 Adu-ți lumina,ca să  emani iubire!

                 Suflet cald de primăvară,

                 Privirea ta ascunde tăceri,

                 Liniștea…unde de apă.

                 Iubește visul de ieri!

                 Ce ciudat e somnul unei ființe ca tine!

                 Te-aștept dintotdeauna,

                 Vino mereu la mine și spre mine…iubirea mea!...

Bucurii de MARTIE....

 Este așa un lucru mic să te bucuri de primăvara?

  Este așa un lucru mic să trăiești în lumina primăverii,să iubești,să gândești?

  Vânturile primăverii,firmamente înghețate ale iernii suflă mustățile zăpezilor de pe câmp,iar căldura timidă răsare din sânul pământului să întâlnească razele soarelui în cer și ochește sângerii înfloriți… și gloria dimineții semnalează începutul.

  Culoarea vieții este verdele răsărit în câmpul de iarbă moartă:verdele de viață-pentru reînviere,pentru iubire.Viața celebrează trecerea a încă  unei ierni,dragostea este în aer,iar Lumea este așa cum ar trebui să fie-senină.

  Pajiștile ne bucură sufletul,când înfloresc primăvara,bobocii și semințele se desfac și firele de iarbă ne arată lăncile lor.Numai țurțurii își lasă lacrimile lor.

Nu am remarcat onduleurile zambilelor violete până în dimineața asta,când narcisele își scutură zgomotos clopotele din cununile de stele.

  Fiecare frunză,fiecare fir de iarbă cerșește atenție,chiar și buruienile poartă flori minuscule cu care uimesc,în vreme ce cântecul păsărilor răsună în aer….doar vocea mea nu-și găsește locul.

  Și până să-mi dau seama,micii nori se adună pe cer,simt că vânturile iernii sunt puternice.Dar vântul de martie este un coleg vesel: îi place să se joace,să glumească, întoarce umbrelele pe dos,zboară pălăriile,caută prin salciile plângătoare,șoptește de iubire în fiecare ureche,adie norii,apoi evadează pe coșul casei și…râde.

  Iubesc primăvara,pentru că în fiecare zi este ceva nou în ea care te-ndeamnă să privești : un alt boboc…..o altă pasăre….o altă frunză…..soarele!  Într-una din zilele primăverii mi-aș dori sa fiu un uliu care zboară până la soare,să mă iau la întrecere cu norii.Ce distracție ar fi!  De-acolo aș privi moartea iernii și-aș striga spre pământ:

--Treziți-vă semințe…treziți-vă oameni!!!!!!!!A  venit  Primăvara!!!!           

     

din nou...EMINESCU...

Au prezentul nu ni-i mare? N-o să-mi dea ce o să cer?
N-o să aflu într-ai noştri vre un falnic juvaer?
Au la Sybaris nu suntem lângă capiştea spoielii?
Nu se nasc glorii pe stradă şi la uşa cafenelii,
N-avem oameni ce se luptă cu retoricele suliţi
În aplauzele grele a canaliei de uliţi,
Panglicari în ale ţării, care joacă ca pe funii,
Măşti cu toate de renume din comedia minciunii?
Au de patrie, virtute, nu vorbeşte liberalul,
De ai crede că viaţa-i e curată ca cristalul?
Nici visezi că înainte-ţi stă un stâlp de cafenele,
Ce îşi râde de-aste vorbe îngânându-le pe ele.
Vezi colo pe uriciunea fără suflet, fără cuget,
Cu privirea-mpăroşată şi la fălci umflat şi buget,
Negru, cocoşat şi lacom, un izvor de şiretlicuri,
La tovarăşii săi spune veninoasele-i nimicuri;
Toţi pe buze-având virtute, iar în ei monedă calpă,
Chintesenţă de mizerii de la creştet până-n talpă.
Şi deasupra tuturora, oastea să şi-o recunoască,
Îşi aruncă pocitura bulbucaţii ochi de broască...
Dintr-aceştia ţara noastră îşi alege astăzi solii!
Oameni vrednici ca să şază în zidirea sfintei Golii,
În cămeşi cu mâneci lunge şi pe capete scufie,
Ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filosofie.
Patrioţii! Virtuoşii, ctitori de aşezăminte,
Unde spumegă desfrâul în mişcări şi în cuvinte,
Cu evlavie de vulpe, ca în strane, şed pe locuri
Şi aplaudă frenetic schime, cântece şi jocuri...
Şi apoi în sfatul ţării se adun să se admire
Bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subţire;
Toate mutrele acestea sunt pretinse de roman,
Toată greco-bulgărimea e nepoata lui Traian!
Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi
Să ajung-a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi!
Tot ce-n ţările vecine e smintit şi stârpitură,
Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură,Tot ce e perfid şi lacom, tot Fanarul, toţi iloţii,
Toţi se scurseră aicea şi formează patrioţii,
Încât fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii,
Bâlbâiţi cu gura strâmbă sunt stăpânii astei naţii!

Voi sunteţi urmaşii Romei? Nişte răi şi nişte fameni!
I-e ruşine omenirii să vă zică vouă oameni!
Şi această ciumă-n lume şi aceste creaturi
Nici ruşine n-au să ieie în smintitele lor guri
Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară,
Îndrăznesc ca să rostească pân' şi numele tău... ţară!

EMINESCU despre....

Apostoli ai unui liberalism înşelător, aţi falsificat simţul naţiunei prin promisiuni irealizabile, considerând negreşit că a promite e nobil, dar a-şi ţine cuvântul e burghez. Patrioţi făţarnici, v-aţi prefăcut că vărsaţi lacrime pe nenorocirile poporului şi, îndată ce aţi ajuns la guvern, cea dentâi grije a voastră a fost de-a arunca sorţii pe cămaşa lui şi de a vă împărţi funcţiunile şi grasele sinecure, căci niciodată nu v-aţi gândit decât la satisfacerea poftelor voastre nesăţioase. Aţi întreit dările săteanului, l-aţi executat cu dorobanţul şi i-aţi vândut cenuşa din vatră, l-aţi bătut şi torturat prin subprefecţii şi agenţii voştri şi astăzi pozaţi în apărătorul lui. Aroganţi în cuvinte, când a fost vorba de fapte aţi îngenuncheat înaintea străinului şi i-aţi oferit faţa fără să vă gândiţi că palma aplicată pe dânsa o resimţea ţara pe obrazul ei.

Cu gura plină de principie mari, n-aţi neglijat niciodată micele voastre interese şi, de ani, prezentaţi ţărei spectacolul scandalos ce-l vedem în istoria popoarelor numai în timpuri de decadenţă; îmbuibaţi însă nesatisfăcuţi, vă certaţi unii pe alţii, vă acuzaţi între voi de imoralitate, vă aruncaţi în faţă epitetele de cumularzi şi concesionari – toate acestea în ochii naţiunei uimită de atâtea turpitudini!

Aţi comis păcatul neiertat de care istoria vă va cere compt sever: acela de a fi zdruncinat cu desăvârşire sentimentul onestităţii între cetăţeni. Ah! răspunderea vă este teribilă, căci o naţiune coruptă este o naţiune pierdută. Lumea v-a văzut cu mirare transformându-vă de azi pe mâine în milionari, fără să poată a-şi explica secretul acestei extraordinare schimbări. Cetăţeanul onest şi-a zis atunci cu descurajare că secretul avuţiei nu e în muncă, ci aiurea: îndoiala s-a introdus în sufletul lui, dezgustat, el a repeţit cuvântul lui Catone: Virtutea e o ficţiune. Exemplul pornind de la cap, contagiunea s-a lăţit, cangrena a coprins parte din corpul social, şi astăzi ameninţă să prăvălească naţiunea în prăpastie. Vă trebuie satirici ca Juvenal şi ca Barbier spre a vă descrie, cu vii culori, opera voastră, de care singuri vă spăimântaţi.

Aţi batjocorit întotdeauna libertăţile publice, cari sunt patrimoniul poporului, iar nu al vostru, căci aţi introdus tirania mediocrităţilor patente, aţi înfiinţat o sumă de satrapi în miniatură, cari au căzut ca lăcustele pe spinarea judeţelor, spre a le exploata şi jefui. Aceia din voi cari au rămas oneşti au devenit complicii lor, căci n-au avut niciodată destul curaj patriotic spre a-i denunţa naţiunii indignate. Acum vă uitaţi fără voie în urma drumului parcurs şi, ca femeia lui Loth, rămâneţi împietriţi de groază. Vă întrebaţi singuri fără să vă gândiţi că întrebarea ce vă faceţi este condemnaţiunea voastră: «Dreptatea este ea oare bine aşezată pe puternice temelii?

În loc de a-i aşterne «puternicele temelii» de cari vorbiţi aţi voit să-i clădiţi un edificiu pe nisip, spre a o lăsa în voia vânturilor.”

„Reacţiune! Reacţiune! Iată cuvintele magice ce trebuie să ne spulbere în ochii ţării, iată acuzarea, pururi reînnoită. Noi declarăm, şi aceasta din toată puterea convicţiunii noastre, că suntem liberali în toată puterea cuvântului şi în tot adevărul său. Toate libertăţile înscrise în Constituţia noastră le iubim şi le sprijinim; departe de-a urmări răsturnarea lor, le-am apăra, din contra, împotriva acelor ce ar voi să se atingă de ele. Aceea ce nu voim sunt despotismul şi opresiunea prin mulţime, radicalismul şi demagogia. Este incapacitatea erijată în titlu de merit, prostia şi neştiinţa brevetate ca titluri de recomandare. (…)

Ceea ce ne dă dreptate – în contra voinţei noastre şi din nenorocire – e realitatea. Chiar de-am voi să calomniem, nu putem. De-am voi să zugrăvim lucrurile mai rele decum sunt condeiul nostru abia e-n stare a atinge umbra realităţii. Pentru a putea exagera ceea ce se-ntâmplă în ţară, în Parlament, în administraţie, în viaţa economică şi morală a imensei majorităţi a poporului, ar trebui cineva să-mprumute colorile negre din Infernul lui Dante. Şi oare nu este această Românie pentru poporul ei propriu un adevărat infern? Am dori să treceţi graniţa pe oriunde poftiţi, să ne spuneţi unde veţi găsi atâta boală, atâta mizerie, atâta rău trai şi totodată atâta gol sufletesc ca la populaţiunile din ţara noastră.

Îndemn...

                              Îndemn

  Martie s-a grabit sa vina!si-n fiecare an vrea sa ne arate ca primavara va dura o vesnicie,ca pomii toti cu trunchiurile-n floare privesc spre  orizontul pierdut unde soarele cu buze rosii saruta-n crestet noaptea micsorata,cand nenumarate calatoare revin din departare aducand pe aripi o adiere de vant parfumat al noului,al melodiei.

  Si-atunci eu dorindu-ma sa ma iau la intrecere cu norii ce fug de hohotul cerului albastru,iubesc primavara indemnandu-va sa priviti:ramurile imbobocite,aripile pasarilor, soarele auriu,o melodie de Vivaldi,pe care vi le-am adus si fara sa va cer voie va invite sa inlocuitiun mare actor savurand un parfum si dansand tangoul,aplecati spre salciile plangatoare soptind in fiecare ureche:-Nu stiti c-a venit primavara?ca fiecare zi plina de lumina va face  sa va amintiti ca traiti?ca fiecare verde cerseste atentia ,ca si buruienile poarta flori care ne uimesc,ca narcisele galgene isi scutura delicat clopotele din cununile de stele si ca nu trebuie sa cautam perfectiunea infloririi,ca doar sa va lasati purtati de sunetele unei viori.

de Sfântul Valentin....

Ce e amorul? de Mihai Eminescu

Ce e amorul? E un lung
Prilej pentru durere,
Căci mii de lacrimi nu-i ajung
Si tot mai multe cere.

De-un semn în treacat de la ea
El sufletul ti-l leaga,
Incit să n-o mai poti uita
Viata ta intreaga.

Dar inca de te-asteapta-n prag
In umbra de unghere,
De se-ntilneste drag cu drag
Cum inima ta cere:

Dispar si cerul si pământ
Si pieptul tau se bate,
Si totu-atirna de-un cuvint
Soptit pe jumatate.

Te urmareste saptamini
Un pas făcut alene,
O dulce stringere de mini,
Un tremurat de gene.

Te urmaresc luminatori
Ca soarele si luna,
Si peste zi de-atitea ori
Si noaptea totdeauna.

Căci scris a fost ca viata ta 
De doru-i să nu-ncapa,
Căci te-a cuprins asemenea
Lianelor din apa.

1907 de Alexandru Vlahuță--o poezie ACTUALĂ

(se poate înlocui substantivul,,rege,maiestate”cu......)





Minciuna stă cu regele la masă...
Doar asta-i cam de multișor poveste:
De când sunt regi, de când minciună este,
Duc laolaltă cea mai bună casă.

O, sunt atâtea de făcut, vezi bine,
De-atâtea griji e-mpresurat un rege!
Atâtea-s de aflat! Și, se-nțelege,
Scutarul lui nu poate fi oricine.

Ce țară fericită, maiestate!...
Se lăfăiește gureșa Minciună.
Că numai Dumnezeu te-a pus cunună
De-nțelepciune și de bunătate

Păstor acestui neam ce sta să piară,
Ce nici nu s-ar mai ști c-a fost, sărmanul,
De nu-și afla sub schiptrul tău limanul,
De nu-ți sta-n mână bulgăre de ceară.

Că tu sălbatici ai găsit aice,
Sălbatici, și mișei, și proști de-a rândul,
Ș-o sărăcie cum nu-ți dai cu gândul...
Dar faci un semn, și-ncep să se ridice

Oștiri, cetăți, palate lume nouă,
Izvoarele vieții se desfundă;
De pretutindeni bogății inundă;
Și tu le-mparți cu mâinile-amândouă.

Azi la cuprinsul tău râvnește-o lume.
E-o veselie ș-un belșug în țară,
Că vin și guri flămânde de pe-afară.
Tot crugul sună de slăvitu-ți nume.

Ia uită-te, pământul ce-mbrăcat e...
Cresc flori pe unde calci, și râde firea.
Tu-mparți norocul numai cu privirea.
Încai țăranii zburdă pe la sate!...

Și-i place regelui. E lucru mare
Cum farmecă pe regi Minciuna. Drept e
Că ea, de mult, pe-a tronurilor trepte
A fost cea mai aleasă desfătare.
. . . . . . . . . . . . . . .

Măria-ta, e un străin afară,
Cam trențăros, dar pare-un om de seamă,
Și... Adevărul parc-a zis că-l cheamă...
De unde-o fi... că nu-i de-aici din țară.

Minciuna palidă-și topește glasul:
O, nu-l primiți! Îl știu, e vestitorul
De rău, ce face pe-atotștiutorul
Și vede prăbușirea la tot pasul.

E cel ce împotriva ta conspiră.
Invidia în inima lui geme
Și gura lui e plină de blesteme.
Tu nu poți auzi ce vorbe-nșiră...

Și totuși, zice regele, să vie!
Dovadă că chiar la palat Minciuna
Nu e biruitoare-ntotdeauna.
Fac și monarhii câte-o nebunie...

Privind în ochii regelui, străinul,
Cu brațele pe piept încrucișate,
Răspică vorba: Țara, maiestate,
E-n durăt greu. Tu nu-i auzi suspinul,

Căci muzici cântă-n juru-ți. Și slugarnici
Adormitori, ca-n zid, te-mpresurară,
De nu mai poți vedea pe cei de-afară,
Pe bunii tăi supuși cei mulți și harnici.

Că n-ai cercat spre ei să-ți spinteci cale
Să știi și-n țara ta ce suflet bate,
N-ai vrut decât spinări încovoiate
Și guri deschise laudelor tale.

Că de-a fost om să-ți steie drept în față,
Ca pe-un vrăjmaș, l-ai depărtat de tine.
Bătrânii pier. Dar oaste nouă vine,
Și dureroase lucruri mai învață!

Părăzi, decor de teatru, luminații,
Tot ce pe vulg și pe copii înșală,
Aceasta-i toată slava ta regală.
Pe tristul gol din juru-ți decorații!

Tu-n țara asta nu vezi decât raiul
Ce-ai tăi ți-l ticluiesc într-o clipită:
Ruină-i sub hârtia poleită,
Sub crăngi de brad trosnește putregaiul,

Dar tu ești fericit. Lingușitorii
Înalță imnuri proslăvirii tale
Și fac să n-auzi cântecul de jale

Cu care-și adorm foamea prășitorii.
. . . . . . . . . . . . . . .
Nu ți-ai iubit poporul, maiestate!
Sau nu l-ai înțeles, și e totuna.
De sus și până jos s-a-ntins Minciuna
Ea leagă și dezleagă-n țară toate.

Iar ca să-ți dea o spumă de mărire,
Ca pe-un copil te poartă și-ți arată
Sclipiri și flori... Afla-vei tu vrodată
Cumplita vremilor destăinuire?...

Și ce speranțe se puneau în tine,
Ce vesel ți-a ieșit poporu-n cale,
Cu pâine și cu sare!... Osanale!

Mântuitorul lui credea că-i vine.
Ce vesel ți-a ieșit poporu-n cale!
. . . . . . . . . . . . . . .
Și ce credință trist-o să-i rămână;

Că n-ai putut spre el întinde-o mână,

Din greaua platoș-a trufiei tale!
. . . . . . . . . . . . . . .
C-acestea nu l-au deșteptat pe rege,

Că Adevărul a fost dat afară
Și slugile l-au îmbrâncit pe scară,
Firește, de la sine se-nțelege.
 Trec anii. Și ce dulce-i amăgirea!
Tu zeu ești printre regi! Mărire ție!...
În jâlțu-i moale, tolănită, scrie
Cu pana ei de aur Lingușirea.

De-abia se isprăvește-o sărbătoare,
Și-ncepe alta. Muzicile cântă...
Îmbracă-te-n podoabe, țară sfântă,
Să nu mai știe nimeni ce te doare!
. . . . . . . . . . . . . . . .

Dar ce e, Doamne, vuietul acesta?
Ce-i hreamătul acesta care crește?
Se zguduie pământul și mugește,
Ca marea, când o biciuie tempesta.

Se-nalță flăcări, brațe desperate,
Spre ceru-ntunecat, pustiu și rece.
Năprasnic vântul nebuniei trece
Și spulberă noianul de păcate.

În vaiete se prăbușește-o lume
Clădită pe minciuni. Dar ce mânie!
Cum șuieră cumplita vijelie!
Sar frații între ei să se zugrume.

Uscata brazdă cere iarăși sânge.
Femei cu părul despletit, nebune,
Și-asmut copiii la omor. Genune,
Puhoi de ură ce zăgazu-și frânge!

Deschide ochii mari bătrânul rege
Și, tremurând, din jilțu-i se ridică.
Au cine liniștea lui scumpă-i strică?
Ș-al vremii rost el tot nu-l înțelege.