Moara cu noroc—incipit și final

 Incipitul este de tip enunţiativ şi se formulează ca un discurs etic al unui personaj-reflector: mama Anei, care este numită simbolic „bătrâna”, adică persoana înţeleaptă. Cugetarea ei reprezintă în acelaşi timp o avertizare asupra forţelor conflictuale: „sărăcia”- „nu bogăţia”; „liniştea colibei”- „noroc nou”: „Omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit.”-cuvinte cu rol moralizator.  ,ce au rolul de definiție a unui stil de viață, în lumina căruia acceptarea ,,norocului"constituie o dovadă de înțelepciune; aceasta aduce ,,liniștea colibei", adică ordinea existențială echivalentă cu frumosul și cu binele.

Din perspectiva acestui incipit, nuvela se defineşte ca nuvelă tragică, iar conflictul ar fi unul de ordin moral :lupta dintre bine şi rău, dintre virtute şi depravare. Intenţia construcţiei unei nuvele tragice este evidentă de la început. Soacra se teme de schimbare,ea  s-a născut într-un mediu, într-o anumită stare socială şi nu i se pare firesc să le părăsească. Se îndoieşte de adecvarea Anei la statutul de cârciumăriţă.Naraţiunea este plasată în „rama” cugetărilor bătrânei, „voce” care îşi întemeiază existenţa pe valori autentice şi pe credinţa în soartă.

  Cârciuma vizualizează un loc al acțiunii, deschis, loc de trecere și întâlnire, direcțiile dreapta și stânga privesc pozițiile lucrurilor in spatiu, dar apar drept indicii ale zonei faste sau nefaste .

Apare astfel, motivul morii părăsite, cu ,,lopețile rupte”și cu ,,acoperământul ciuruit”- simboluri ale degradării și trecerii timpului .În mentalitatea populară, locurile părăsite sunt bântuite de spirite demonice, forțe oculte .Elementele naturii se constituie în simboluri malefice:,,rămășitele încă nestârpite ale unei altei păduri”, în antiteză cu ,,pădurea de stejari,cioate”, rădăcini ieșite din pământ, un trunchi înalt pe jumătate ars, cu crengile uscate”- embleme ale focului distrugător și pustiului, la care se adaugă motivul ,,corbilor ce se lasă croncănind”.

 La întoarcere, bătrâna nu găsește decât zidurile afumate ale hanului și grămezile de praf și cenușă din care ieșeau oasele celor care fuseseră Ghiță și Ana,este o imagine macabră a unei gropi dezgolite dintr-un cimitir al nimănui,blestemat. Acum, imaginea celor cinci cruci și cuvintele Bătrânei ,,dar așa le-a fost data!" se proiectează simbolic peste întreaga acțiune.
Imaginea finală a femeii care-și ia nepoții și pleacă ,spre a-i salva din spațiul malefic, este încurajatoare: s-ar putea crede că, într-o lume care respectă norma morală, aceștia vor avea un alt destin. De aceea apare contrastul dintre natură,,senină și înveselitoare” și finalitatea tragică a întâmplărilor,din han rămăseseră doar ,,zidurile afumate ”. Locurile se purifică prin foc, iar bătrâna încheie moralizator, spunând că așa le-a fost soarta.Această vedere mohorâtă,din care se alesese praful și cenușa,este prezentată prin ochii plini de lacrimi ai bătrânei,înțelegând temerea ei că goana după noroc nu va duce la bine.

Conexând incipitul cu finalul, se poate vorbi, în planul structurii narative, despre un echilibru desăvârşit al părţilor, despre logica unei construcţii clasice. În planul semnificaţiilor, incipitul şi finalul transmit ideea că nimeni nu se poate sustrage sorţii.