Ghiţă este un personaj complex, analizat atât în contradicţiile propriei structuri interioare, cât şi în relaţie cu cei apropiaţi şi cu evenimentele unei lumi debusolate. El face parte din triunghiul de personaje care domină nuvela, împreună cu Ana, soţia sa, şi cu Lică Sămădăul. Cel care poartă numele desacralizat al Sfântului Gheorghe nu poate fi decât antieroul care se lasă învins de balaurul răului. Scenariul arhetipal pe care îl reeditează traseul său existenţial nu este decât o altă „ispitire şi cădere în păcat”. Dinamica psihică a personajului reliefează însă nu o involuţie lineară, o degradare continuă, ci o traiectorie sinuoasă, generată de criza morală.

 Eroul lui Slavici este, aşadar, un personaj complex, dilematic, care evoluează de la tipicitate – cârciumar dornic de avere – la  individualitate. Procesul devenirii lui Ghiţă este surprins prin mijloacele moderne ale analizei psihologice, prin monologul interior şi dialogul polemic. Devenirea sa tragică se adânceşte prin „căderea” dintr-o ipostază în alta, dinspre omul moral spre cel imoral. Pentru el, Lică întruchipează răul necunoscut şi imprevizibil căruia nu-i poate fixa gravitatea. Se simte asediat şi e gata să riposteze. Rivalul ştie însă cum să îl dezarmeze. Treptat, Ghiţă începe să se obişnuiască cu răul, ale cărui geneză obscură şi acţiune consecventă le atribuie destinului. Din momentul întâlnirii cu Lică, viaţa cârciumarului începe să se schimbe. Iniţial un temperament MELANCOLIC face pregătiri ca pentru a rezista unui asediu. Întreaga fiinţă îi este cuprinsă de tensiune,devine COLERIC, energia şi-o mobilizează în acest scop. Manifestările sale exterioare – devine ursuz, se enervează din orice, râde speriindu-i pe cei din jur, o neglijează pe Ana – sunt întrupări ale interiorului. O vreme se amăgeşte că va scăpa de Lică, dar acesta ştie să exploateze dorinţa de câştig. Ghiţă trăieşte o puternică dramă interioară. Puterea sa, acea putere a omului cinstit pe de-a-ntregul, se năruie progresiv. Minciuna îl face pe Ghiţă complicele lui Lică şi-i erodează încrederea în sine. Soluţia de a pleca de la han este evitată, Ghiţă fiind atras de puterea banului. Acceptând să devină complicele lui Lică, Ghiţă se lasă, pentru scurt timp, condus de voinţa acestuia. Personajul înţelege însă că singurul mod de a învinge răul este divulgarea fărădelegilor lui Lică, dar până aici trece prin faza autojustificării. Între rău, reprezentat de Lică, şi lege, reprezentată de jandarmul Pintea, Ghiţă se situează până la urmă de partea legii. Sacrificiul este suprem. Pentru a-l atrage pe Lică, Ghiţă îşi lasă soţia pradă acestuia. Gestul extrem al personajului stârneşte admiraţia jandarmului Pintea. Nimic nu e mai important ca ispăşirea pedepsei, ca răscumpărarea vinei. De aceea, ura pentru Lică nu este decât element secundar. Primează cedarea lui Ghiţă, abdicarea în faţa răului şi a minciunii. Moartea devine pentru Ghiţă singura alternativă. Acţiunea exte­rioară înseamnă uciderea soţiei sale, urmată de propria-i moarte,este trecerea spre SANGUINIC și-atunci Ghiţă o omoară pe Ana şi este omorât imediat de Răuţ, omul lui Lică. Destinul său este exemplar pentru cel ce încalcă legea morală.