Stilul anticalofil presupune exprimarea concisă si exactă a ideilor, trăirilor, concepțiilor .

 ,,Stilul frumos” este ,,opus artei  ca scrisul caligrafic în stiință": Un scriitor e un om care se exprimă in scris cu o sinceritate a tot ceea ce a simțit, ceea ce a gândit, ceea ce i s-a întâmplat în viața, lui și celor pe care i-a cunoscut, sau chiar obiectelor neînsuflețite. Termenul este utilizat de autorul ,,Patului lui Procust” în sens defavorabil, drept trăsătură a scrisului căutat, „caligrafic”, de o frumuseţe exterioară, dar fără substanţă, cu virtuţi formale şi care se opune expresiei directe, autentice. După el, stilul, frumosul, muzicalitatea nu ar fi decât prejudecăţi şi superstiţii literare.  Scriitorul ,,Patului lui Procust”  recomandă să povestească „la întâmplare”„fără ortografie, fără compoziţie, fără stil şi chiar fără caligrafie”. Educată în spiritul esteticii realismului clasic, doamna T. se simte contrariată în momentul când aude că stilul frumos este opus artei, dar autorul îi sugerează, drept unică şi esenţială recomandare, principiul sincerităţii şi al indiferenţei faţă de convenţiile literare, cu preocuparea doar pentru exactitate. Pentru Camil Petrescu, sinceritatea nu înseamnă însă declaraţia publică a greșelilor şi a defectelor, ci introspecţie, în măsura în care viaţă interioară îi interesează pe alţii. Conform concepţiei scriitorului, orice fapt, orice observaţie strecurate în adevăr sunt în măsură să releve o personalitate sau o atmosferă. Camil Petrescu îşi motivează alegerea printr-un principiu al naturaleţei şi al autenticităţii discursului.

Camil Petrescu preferă stilul anticalofil, adică exprimarea concisă și exactă a ideilor, trăirilor, concepțiilor.El folosește un limbaj elevat, fără prea multe expresii populare: Arta n-are de-a face cu ortografia, scrisul corect,acesta poate fi atributul profesorilor de limba română. Marii creatori fac greșeli de ortografie.De exemplu,Eminescu a scris mai putin ortografic decât oricare dintre poeții care l-au urmat și l-au imitat…greșelile sunt  îndreptate, când lucrarea este tiparită, de editorii lui critici. Un scriitor e un om care exprimă în scris cu sinceritate ceea ce a simțit, ceea ce a gândit, ceea ce i s-a întâmplat în viață lui și celor pe care I-a cunoscut, sau chiar obiectelor neînsuflețite. Și totul fără ortografie, fără compoziție, fără stil și chiar fără caligrafie.

Alfel, se impune tuturor oamenilor un tipar fix de existență și oricine se abate de la regulile sociale stricte este supus deformărilor chinuitoare, cărora nu le rezistă.

 

Perspectivă obiectivă sau subiectivă

 

Perspectiva narativă defineşte punctul de vedere al naratorului sau viziunea lui asupra lumii. 

Perspectivă narativă (punct de vedere, viziune, focalizare) – punctul de vedere din care naratorul povesteşte, unghiul din care priveşte şi interpretează faptele relatate.

Perspectivă narativă subiectivă a naratorului implicat afectiv în evenimentele prezentate.

 Naratorul joacă şi rolul unui personaj, iar faptele nu sunt prezentate cronologic, ci într-o ordine personală dictată de propria conştiinţă. Naratorul comunică la persoana I şi se concentrează asupra propriului univers sufletesc, iar, din acest motiv, lumea prezentată se înfăţişează cititorului dintr-un singur unghi. Această perspectivă e specifică prozei psihologice şi memorialistice.

Perspectiva obiectivă, presupune un narator ce ştie mai multe decât personajele şi redă evenimentele fără să se implice. El este un narator omniscient. Acest gen de perspectivă este specifică prozei realiste din secolul al-XIX-lea.

Dintr-o perspectivă obiectivă sunt tonuri şi nuanţe de albastru; dintr-o perspectivă subiectivă devine frumos,urât,interesant,profund.

  Dacă aș scrie un roman,aș alege perspectiva obiectivă,pentru că  mi-aș propune să reflect lumea ca într-o oglindă, în toată complexitatea ei, creând in același timp iluzia unei lumi adevărate.
 In planul conținutului, romanul meu ar respecta principiul realist care solicită prezentarea vieții in multitudinea ipostazelor sale. Prezentarea veridică a oamenilor si evenimentelor, ar trebui făcută încă din incipit. Detaliile toponimice dau veridicitate prezentării și îl familiarizează pe lector cu aspectele etnografice și sociale ale lumii prezentate. În acelaȘi timp, descrierea ilustrează condiția socială a unor personaje și anticipează rolul acestora în desfășurarea narativă.

În planul conținutului, romanul trebuie să respecte principiul realist care solicită prezentarea vieții în multitudinea ipostazelor sale. Personajele vor fi construite, de asemenea, în spirit realist, susținând firul epic al romanului. Personajul principal va fi exponențial pentru o anumită categorie socială, iar structura sa psihologică va fi pusă sub semnul unor trăsături dominante.În romanul realist ar apărea un tip anume de personaj, purtător de cuvânt al naratorului, ceea ce-i conferă acestuia un grad mai mare de obiectivitate: personajul alter-ego.

În  roman voi urmări o desfășurare logică și cronologică. Totuși, ca narator voi  adăuga procedeul anticipării, prin care se va prefigura evoluția unui personaj prin replici, gesturi, situații care anunță evenimentele ulterioare.

 

 

Ce calități trebuie să aibă un romancier?

 

Eu cred  că, dacă cineva dorește să devină romancier,trebuie să fie  un căutător bun, un explorator, în lumea sa interioară dar şi în lumea exterioară. Să încerce să se descopere pe sine, să spună lucrurilor pe nume, dar în acelaşi timp să fie şi un călător foarte treaz în lumea exterioară. Să vadă lucrurile, să le asculte, să le simtă. Această pendulare între lumea interioară şi cea exterioară îl va ajuta să simtă necesitatea unui text, calibrarea lui. Despre ce va dorisă scrie: despre interior sau exterior? Întotdeauna va căuta şi exteriorul, va lega cele două lumi-interioară și exterioară una de alta. Textul nu va fi doar un monolog interior, o învârtire în jurul propriilor probleme,va ieşi şi în afară.

Sunt necesare anumite calităţi ale personalităţii. Curajul de a spune lucrurilor pe nume. Curiozitatea. Curajul de întreba oamenii. Curiozitatea de a-i asculta, de a încerca să înţeleagă firul vieţii, pe care apoi să îl înnoade cu prima calitate. Când cineva îi povesteşte o poveste, trebuie să se gândească ce vibrează, ce are de-a face cuel? E un glas al lui, interiorizat, sau îl lasă la persoana a treia?Și-atunci există  curajul de a pune întrebări. Sunt lucrurile lăsate nespuse,dar  cititorul le va înţelege. Frazarea,exprimarea  trebuie să fie simplă.

 Un roman se scrie creând scene autentice, importante, dense, dramatice. Un roman este o descriere a unei teme, având încredere că cititorul va înţelege din acea descriere multe. Un roman nu se face cu afirmaţii, pentru că afirmaţia este parte din textura textului.

  Așadar calitatea esențială a unui romancier nu e legată atât de inteligență sau de cultura sa generală, cât mai degrabă de perseverență, de puterea, de rezistența de a stărui în munca solitară.