Actualitatea comediei,,Chirița în provincie”

Această comedie pune în lumină o realitate românească din tr-un trecut ,dar sigur actual și-n zilele noastreși satirizează uneori prejudecățile societății contemporane autorului.

Chirița este personajul eponim al scrierilor ironizatoare ale lui Alecsandri. Ea este o femeie cochetă, cu simțăminte materne înflăcărate, cu un caracter puternic, ce denotă o eficientă capacitate de administrare a moșiei. În ,,Chirița în provinție”,  Chirița este o femeie de clasă, care se pliază pe stilul de viață occidental. Practică călăritul, are pretenția de a fi servită asemănător orânduirii din marile case aristocrate. În fapt, dorința ei de progres îi conferă un statut ridicol și banal. Amalgamul de franțuzisme adaptate în limbajul moldovenesc o poziționează pe aceasta în rândul obscurității, conturându-i o personalitate caraghioasă.

 Dragostea față de unicul fiu, Guliță, este dusă la extreme. Momentul în care câțiva țărani se plâng acesteia că odrasla ei ,,o ucis un viţăl la vânat, o dat foc bordeiului cu ciubucul cel de hârtie sau că a fost prins ţinând calea unei copile”, Chirița le răspunde acstora:,, Bine v‑o făcut sufleţălu!… De ce nu vă păziţi viţăii şi Măriucele? Guliță era copilul răzgâiat, care nu era mustrat pentru faptele sale, ci, dimpotrivă, era încurajat și apreciat de mama sa.

Căsătoria dintre Guliță și Luluța (o fată orfană a cărei avere era administată de Chirița și soțul acesteia, Grigori) este programată de soții Bârzoi, fără consimțământul fetei. Nu poate fi luată în calcul și părerea lui Gulță, întrucât acesta nu ajunsese la maturitatea rațională necesară elaborării unei opinii proprii. Un moment amuzant este cel în care, Leonaș (prieten din copilărie cu Luluța), nutrind sentimente pentru tânără, încearcă să împiedice logodna deghizându-se în mai multe personaje. Chirița este păcălită de Leonaș, iar această situație o poziționează în lumina cochetei și a naivei. Piesa lui Alecsandri rămâne a fi una actuală și astăzi, mai ales pentru că satirizează parvenitismul şi snobismului epocii, a stâlcirii limbii române, precum şi demascarea abuzurilor şi corupţiei din administraţia statului.

Mesajul este neschimbat: critica în privința lipsei manierelor, nedreptății, corupției, goanei după avere și lux. 

,,Chirița în provinție” este o ironizare a superficialului, a aparențelor și a lipsei de caracter. Este o comedie de moravuri, care nu poate fi caracteristică unei anumite perioade, ci se încadrează în fiecare etapă a evoluției societății românești, fiind actuală inclusiv în secolul al XXI- lea.

Chiriţa are tupeu. Chiriţa vrea şi face. Scopul ei e nobil: „să ne cioplim” de la mic la mare, ori cu voia, ori fără voia noastră. Pe Guliţă îl vrea franţuzit, Bârzoi rabdă de foame până seara, când mănâncă nimicuri, ea însăşi călăreşte, ba se suie şi în balon „dacă-i moda”!

 Sub haina ridicolă, Chiriţa are o esenţă luminoasă , femeie din clasa de mijloc, mamă informată şi receptivă la nou în privinţa educaţiei, soţie ambiţioasă, care conduce cariera soţului molâu, gospodină interesată de o viaţă sănătoasă: dietă şi mişcare, femeie vanitoasă fără ifose şi cochetă fără desfrâu, chiar şi la vârsta a doua. Chiriţa e plină de entuziasm în tot ce face.  Copleşeşte cu entuziasmul şi cu hazul ei. Chiriţa nu urăşte pe nimeni, nu se răzbună pe nimeni, nu pedepseşte niciodată, nu e la concurenţă cu nimeni decât cu ea însăşi, căci tot ce vrea este doar să trăiască într-o zare mai selectă. E autentică. Debordează de optimism. Râzi de ea, râzi cu ea, devii mai tolerant, mai bun.

Şi lumea românească de azi este plină de Chiriţe, sunt chiriţe meschine, fără haz, roase de patimi, de frustrări şi de invidii, de ambiţii nemăsurate, înverşunate pe ele însele şi pe toată lumea,nu știu să râdă,sunt preocupate de lucruri mărunte,dar importante pentru ele. Brusc nimeni nu le mai ajunge la nas, care nu mai sunt mulțumite de propriul oraș, de propria țară, de propriul anturaj și vor să călătorească,să vorbească cu accent străin.snobe...dacă sunt întrebate de un autor...cred că e vorba de o firmă de haine....

  De aceea, probabil, operelor clasicilor nu le trece „moda” pentru că sunt actuale şi recunoştem, parţial cel puţin, personajele pe care avem posibilitatea să le vedem în jurul nostru.