marți, 23 februarie 2021

 

Ce înseamnă lectura pentru noi? 

 

Pentru mine lectura este precum construirea unei case. Cu cât casa este mai mare, mai înaltă, mai spațioasă, cu atât oferă mai multe posibilități, mai multe oportunități de a descoperi lucruri interesante. Ca orice construcție, și viața unei cărți poate dura ani, secole, o veșnicie… Cât despre citit, el este pentru mine singura și cea mai eficientă armă ce poate schimba starea de lucruri din această lume. Un om educat, care citește, se documentează, este un om puternic. Evident, depinde și ceea ce citește. Ar fi de preferat scrierile clasice, dar cred că niciun fel de lectură strică. De exemplu, o carte care ar avea ca temă adolescența, ar pregăti un adolescent sau chiar un copil mai bine pentru viață decât ar reuși să facă un roman clasic. Nimeni nu ar trebui să rămână înaintea zidului care-l desparte de lectură – de obicei, acest zid poate fi internetul sau orice alte distrageri tehnologice. Lectura îți oferă posibilitatea de a te diferenția de celelalte viețuitoare prin gândire și judecată. (Ciprian Bărbuță)

Pentru mine lectura înseamnă un mozaic de trăiri și sentimente. Valurile, grijile, problemele trecerii de la copilărie la adolescență mi-au provocat o serie de emoții, printre care tristețea și singurătatea. Întâmplarea a făcut să apuc o carte în mână și să o citesc. Lectura aceasta nu a fost neapărat o vizualizare a unor litere înșiruite pe foi, a fost mai mult o regăsire, o definire a mea așezată pe niște pagini albe. Acel moment a făcut să îmi dau seama că cititul este sau, mai bine spus, poate fi o activitate prin care ne putem regăsi pe noi înșine prin intermediul personajelor, a ființelor de hârtie ce populează literatura, făcându-ne astfel să uităm de propria singurătate. (Maria Nichitean)

Pentru mine lectura este importantă deoarece prin intermediul cărților mă dezvolt intelectual și spiritual. În primul rând pot spune că citind o carte reușesc să experimenteaz stări, emoții, trăiri, sentimente înalte altărui de personaje care devin pentru mine adevărați eroi. În al doilea rând, reușeșsc să mă transpun în locuri și perioade istorice în care nu am avut șansa de a tări. O carte mă face să trăiesc o adoua viață. (Georgiana Mihalciuc)

Pentru mine, lectura nu este o simplă activitate, este un mod prin care pot să mă detașez de o lume în care visurile sunt oprite de bariera realității. Lectura îmi permite să ridic ancora și să navighez spre atingerea unor țeluri înalte: cultura, iubirea, fericirea. Cărțile sunt mai mult decât niște simple foi puse între aceleași coperți, cărțile reprezintă persoanele care le-au scris. Așa că fiecare carte citită este ca și cum ai face cunoștință cu o persoană care se poate afla la o distanță considerabilă, atât în timp, cât și în spațiu. Intensitatea sentimentelor pe care le ai în momentul lecturii arată calitatea operei dar și modul în care tu percepi gândurile celorlalți. (Giorgiana Crăciun)

Pentru mine, lectura simbolizează cunoașterea și setea de absolut, factorul primordial și calea prin care pot da frâu liber imaginației. În primul rând, setea pentru lectură vine pe parcursul aprofundării acestei arte. Familia este un mediu în care se poate sau nu dezvolta pasiunea pentru lectură, cu ajutorul exemplelor pozitive sau negative din cadrul acesteia. În al doilea rând, prin lectură mă pot transpune în pielea personajului preferat sau să dau frâu liber imaginației, prin conturarea aspectelor care alcătuiesc lumea creată de autor. (Cătălina Buruian)

De când eram foarte mică am fost îndemnată să citesc cât mai mult pe motivul că lectura îmi dezvoltă psihicul, imaginația, gândirea. Și chiar așa este… Trebuie să recunosc că la început preferam să fac orice altceva decât să citesc, însă odată ce am intrat în lumea lecturii am descoperit alte persepctive asupra vieții. Câteodată eram privită ciudat pentru că afirmam că citesc din plăcere și când îmi exprimam concepțiile destul de diferite față de ale celorlalți. Inițial, am crezut că nu este bine ceea ce fac, că trebuie să fiu ca toată lumea, dar mai târziu am realizat că lectura este arma potrivită împotriva manipulării. Știu că numai citind și studiind voi ajunge cine vreau în viață, adică un om valoros, iar acest lucru mă determină să citesc cât mai multe cărți și să învăț, pe cât posibil, câte ceva din fiecare carte citită. (Simona Moțoc)

Pentru mine, lectura este importantă deoarece îmi dezvoltă imaginația și creativitatea. Îmi place să citesc deoarece știu că astfel îmi dezvolt limbajul iar detaliile din texte mă ajută să fiu mai atentă la gesturile și mimica celor din jur. Complexitatea cărților îmi antrenează creierul și mă ajută să văd lumea cu alți ochi. În afară de toate acestea, lectura mă ajută să mă relaxez. Când sunt supărată sau mă simt rău, cărțile mă ajută să mă teleportez în altă lume: propria mea imaginație cu indicațiile din partea autorilor. (Andreea Isabela Haiura)

Citind, descoperi în lecturile tale modele bune sau rele, modele de la care poți învăța și modele pe care nu ar trebui să le urmezi niciodată. Citind, te dezvolți personal, împrumuți câte puțin din felul de a fi al fiecărui personaj, construindu-ți, cu timpul, propriul stil de a trăi. (Cristina Ichim)

Prin lectură, îmi creez un punct de vedere despre viață, îmi îmbogățesc cunoștințele, devin o persoană optimistă, cu o imaginație bogată. (Andrei Onică)

Lectura – cea mai importantă etapă în formarea unui om. Încă din copilărie, lectura transformă creierul uman, îl îmbogățește. Citind, dai viață unor personaje, creezi o lume fantastică... (Vlad Leahu)

A citi înseamnă a învăța, a evada din lumea cotidiană și a călători într-o lume în care totul este posibil și nimic nu are limite. (Alina Nicolaescu)

Lectura înseamnă mai mult decât citirea unor rânduri scrise negru pe alb, ea este cunoașterea propriei persoane și dezvoltarea imaginației, influențându-ne modul în care gândim și interacționăm cu ceilalți. (Robert Haidău)

Citind, îmi dezvolt vocabularul și reușesc să mă exprim mai ușor și mai elegant. Gândesc mai inteligent, ofer gândirii mele un orizont mai larg, îmi înțeleg mai bine trăirile și sentimentele. (Melisa Isopescul)

Lectura – un mijloc foarte plăcut de detașare de la viața de zi cu zi și de la toate problemele ce o încearcă. Când citesc, simt că mă afund într-o lume în care totul este posibil. Mă aștept ca autorul să mă poarte într-o călătorie prin propriile sale gânduri, trăiri, opinii și emoții legate de diferitele aspecte ale vieții. (Andrei Cusiac)

Lectura este soluția perfectă, salvatoare atunci când bateria telefonului s-a descărcat, când survine o pană de curent, butonul de „silent” care ne salvează de tehnologia atotputernică. (Beniamin Gafencu)

Lectura reprezintă cel mai efieicnt mod de a-ți lărgi spectrul cunoașterii. Analizând ceea ce citești, poți să cunoști noi moduri de abordare a unor situații sau să deduci principiile la care se raportează oamenii în viața de zi cu zi. Cărțile sunt adevărate izvoare de înțelepciune… (Bogdan-Andrei Lungu)

Fiind un pasionat de istorie, pentru mine lectura înseamnă în primul rând un mijloc de informare și/sau relaxare. Deși internetul este, aparent, o sursă mai rapidă și mai abundentă de date, ceea ce este scris pe hârtie este sfânt. (Tudor-Ioan Prelipcean)

Citind, îmi dezvolt gândirea și spiritul de observație. O carte bună este aceea care te invită să pătrunzi într-un nou univers. (Diana Ștefania Aga)

Prin lectură, încerci să interacționezi cu lucrurile pe care nu le poți privi sau atinge, te delectezi sau te relaxezi. Lectura îți lărgește orizontul cunoașterii și al înțelegerii, cu ajutorul ei pătrunzi într-un univers imaginar. (Tiberiu Bădiliță)

Lectura este acel moment  în care mă regăsesc, ceea ce citesc îmi trece prin fața ochilor apoi prin minte. lectura poate fi o detașare de normal și de cotidian. (Lidia Păun)

Când citești, ești transportat într-o lume a imaginației, a acțiunii, a iubirii, a fantasticului. Când citesc, am senzația mirifică, simt că toate problemele din lumea reală dispar, eu însumi devin un personaj. (Iulia-Bianca Sascău)

Am experimentat abandonul în lectură suficient de mult încât să renunț la alte pseudo-plăceri. Am constatat cu surprindere că lectura mi-a ucis oarecum capacitatea de a visa. Parcă nu îmi mai doream să mă îndrăgostesc, nu mă mai imaginam în Evul Mediu, consideram că propriile gânduri sunt suficiente pentru a înțelege lumea și viața. M-am înșelat amarnic… (Alexandu Negru)

9 H (specializarea Filologie)

Lectura înseamnă a-ți întinde aripile și a zbura cu ajutorul unor fluturi de hârtie și cerneală. A zbura deasupra tărâmurilor neumblate ale minților altora. Deasupra tărâmurilor literare create de alții sau chiar de noi înșine se zboară cu diferite tipuri de aripi. În primul rând, sunt aripile cuvintelor. În al doilea rând, sunt aripile înțelesului, sensului și semnificațiilor pe care autorul le-a ascuns în cuvinte. Apoi, avem aripile simbolurilor, ale moralei profunde cuprinse în textele pe care le citim. Ultimele aripi sunt însăși indefinibilul suflet care absoarbe în el ca un fel de sugativă tot ce se poate absorbi și varsă uneori acestea în creație. Cititul este o călătorie miraculoasă. (Clara Jolobai)

Lectura este precum un izvor nesecat ce așteaptă să potolească setea celui curios, a celui frământat de multitudinea de întrebări fără răspuns. Cititul este o punte între lumea reală, invadată de tehnologie și indiferență, și tărâmul necunoscut unde poți aspira către cunoștință, dorința de a vedea dincolo de bariere, dincolo de ceea ce ni se oferă pe tavă în fiecare zi. (Tabita-Grațiela Juravle)

Lectura înseamnă să-ți lărgești orizonturile imaginației, ea este un portal pentru eliberarea minții. (Valentin Mateiciuc)

Lectura reprezintă o portiță de scăpare din lumea cotidiană. În cărți, totul este posibil, totul are un început și orice pagină ascunde în ea speranțe și visuri. Lectura este un joc, o dependență, un factor important al evoluției în viață sau chiar viața însăși. În fiecare rând, în fiecare pagină găsim un medicament, un leac, un balsam pentru suflet. Chiar dacă citim printre rânduri, putem aduna povești de viață, experiențe, tot ceea ce noi nu am avut posibilitatea de a îndeplini sau trăi. A citi înseamnă să devii mai puternic sufletește și mental. (Emanuela Maresciuc)

Lectura este un mod de a mă regăsi pe mine însumi, de a mă liniști. Viața cotidiană este adesea plină de descurajări și deziluzii, de aceea cititul este un refugiu pentru mine. Cărțile sunt de multe ori mai bune decât prietenii, pentru că îți oferă răspunsuri de care ai nevoie, pentru că sunt înțelegătoare. Iar de câte ori nu ai înțeles ceva, o carte te așteaptă cu răbdare să o întrebi din nou, să revii. De multe ori, când sunt tulburată, iau o carte și îmi caut liniștea. (Naomi Tărnăuceanu)

Lectura – modul cel mai elegant, fascinant și nebunesc de a trăi o lume ideală, o lume în care întotodeauna există un final fericit. În momentele din viață când totul pare un joc greu de câștigat, te poți încuraja prin a citi realizările altora, te consolezi prin realizările întâlnite în paginile citite, te regăsești în personaje, te inspiri, îți creezi propriile viziuni asupra cunoașterii, începi să ai aspirații, visezi la finaluri fericite. Lectura te face să te simți unic, perfect, îți induce o stare de transă, de extaz, îți dăruiește curajul de a continua, de a lupta pentru a ieși din păienjenișul și confuziile lumii reale. (Bianca Răileanu)

Lectura este șansa de a mă desprinde măcar pentru o vreme de realitate și de a intra într-o lume a mea, este felul în care am găsit de fiecare dată răspunsuri la întrebările pe care mi le-am adresat. (Emilia Bodnar)

Lectura nu este un mod de a-mi umple timpul, ci un mod de viață, totodată un mod de a retrăi ceea ce autorii au așternut cu atât tact și atât de multă dragoste pe o foaie, o foaie care a devenit un balsam pentru sufletul cititorilor. În întunericul societății actuale, într-o lume în care tehnologia poate să ne manipuleze, eu prefer să aleg cunoașterea prin lectură și studiu. (Claudia Mandiuc)

Când viața familială nu este una foarte liniștită, când tehnologia nu te atrage atât de mult, poți găsi scăparea, poarta de ieșire sau momentul de liniște în citirea cuvintelor frumos scrise cu cerneală neagră pe foile albe. Cititul este o scăpare din lumea reală, acea lume meres stresată și aglomerată care încetează să existe atunci când ții o carte în mână. (Cătălina Boghean)

Lectura înseamnă magie deoarece o persoană (autorul) își transpune sentimentele, trăirile și învățăturile pe o foaie de hârtie, devenind astfel un exemplu sau chiar un erou pentru alte persoane (cititorii). Cel care a reușit să scrie o carte valoroasă nu moare, rămâne mereu viu în interiorul cărții scrise, cu condiția ca noi, cititorii, să-l căutăm cu atenție și respect. (Florin Șerban)

Lectura înseamnă o călătorie aparte, o evadare din banala realitate a societății, din mult prea practicata rutină și pătrunderea într-un Univers în care proiectarea dorințelor și a nevoilor tale este posibilă și, mai mult decât posibilă, este încurajată și susținută. Prin lectură dobândești puterea de a aduce un personaj în realitatea plictisitoare a zilelor noastre. (Ionela Ilaș)

Pentru mine cititul unei cărți este precum vizionarea unui film în care tu, cititorul, ești regizorul: poți înțelege mai ușor acțiunea dar și gândurile unui personaj. Când citesc o carte încerc să-mi imaginez precum un regizor filmul cărții, aleg actorii și modul în care arată decorul. (Ana Andrișan)

Când citesc, simt că mă detașez de lumea reală și pătrund într-o lume imaginară, experimentez fiecare sentiment, fiecare emoție a personajelor, traversez fiecare eveniment sau întâmplare la care participă personajul, trăiesc o nouă viață. (Liana Colban)

Lectura este un mod de scăpare, de eschivă a spiritului, un mod prin care mintea proiectează ceea ce ochii văd. Mă regăsesc de multe ori cu mândrie în creațiile unor autori, ca și cum aș avea onoarea de a fi reflexia gândurilor unor veterani ai intelectualității. (Florentina Grigoraș)

Lectura reprezintă un important factor în viața fiecărui om. Ea are puterea de a te face să zâmbești, să râzi, să plângi, fiind total absorbit de ceea ce se întâmplă. În plus, ea îți dezvoltă vocabularul, fiind o purtătoare a înțelepciunii și a cunoașterii, ceea ce repreintă diversitatea și diferențierea. Cartea îți luminează gândirea, transformându-te într-o persoană greu de manipulat și care are mereu o opinie și o idee proprie. (Elena Buliga)

Prin lectură intri într-o lume/Plină doar de fapte bune./Îți creezi propria poveste,/Intelectual tu vei crește.//Importanța lecturii pentru mine/este de parcă aș lua vitamine/îmi oferă un cămin/unde simt că aparțin. (Andreea Leizeriuc)

Lectura este un buchet de cunoștințe, de lucruri necunoscute care se arată, de idei nemaintâlnite, o peșteră întunecată din care răzbate lumina, o poveste nemuritoare, o hrană a gândirii… (Emilia Ilioi)

Lectura este un lucru extraordinar. Este minunat să citești o carte, însă nu orice fel de carte, ci una care ți se potrivește, care este compatibilă cu tine, cu personalitatea ta. Citind, îți activezi creierul, îl pui în funcțiune, îți imaginezi ceea ce citești, te transpui în scenariul cărții, simți că faci parte din acțiune. Cartea este o întreagă lume, diferită pentru fiecare cititor, o lume ce ne permite să regizăm scenariul în funcție de propriile aspirații și de propria viziune. Lectura te schimbă ca persoană, îți afectează comportamentul. (Dariana Evuleț)

Pentru mine, lectura este un loc special, o lume în care mă ascund, mă refugiez, încercând să scap de întâmplările neplăcute, de sentimentele negative, de tristețe sau inutilitate, un loc în care mă hrănesc cu pace, liniște sufletească, mă pierd în gânduri, cuvinte, imagini, un loc în care tot ce pare imposibil în realitate, devine posibil. (Denisa Motrescu)

Lectura ne pune mintea în mișcare. Literatura este o experineță pentru că a citi nu reprezintă doar un act care degajă semnificații, ci constituie o mișcare de descoperire. Lectura ar trebui să fie percepută drept una dintre cele mai plăcute îndeletniciri umane. Lectura îl formează pe adolescent așa cum nimic alceva nu îl poate forma. Omul care citește cunoaște și totodată are curajul de a-și exprima opinia. (Livia Breabăn)

Personal, consider că lectura nu reprezintă doar expresiile-eclișeu „dezvoltă vocabularul” sau „îmbogățește imaginația”. Lectura este un prilej de a ne dezvolta caracterul, de a ne consolida propriile opinii, propriile concepții privind diverse teme. Prin lectură, în mintea noastră se poartă dezbateri, ne întrebăm ce este adecvat și ce nu este, ne adresăm întrebarea „de ce așa și nu altfel?” Lectura, prin frumusețea ei, ne face să fim morali, să luăm decizii mai înțelepte, să ne dezvoltăm simțul creativ. Lectura ne dezvoltă și simțul civic, făcându-ne să ne gândim și la binele celorlalți, la binele societății, nu doar la binele nostru personal. Lectura poate fi, de asemenea, un refugiu al celor care, să spunem că nu sunt pe deplin mulțumiți de lume, de viață, de societate. Lectura este o metaforă… (Andreea Grigorean)

Pentru mine, lectura este un mijloc de eliberare a persoanei din fața problemelor. Lectura te învață să fii mai uman, să fii diferit, să îți formezi păreri, gânduri, vise. Citind, înveți să meditezi asupra scopurilor, înveți să visezi și să îți dorești ca aceste vise să se împlinească. Descoperi lumea dar și pe tine însuți. (Maria Carmen Bodnari)

Lectura… un mod de a-ți petrece timpul liber, învățând să te exprimi mai bine și având posibilitatea de a-ți crea un nou mod de viață. (Răzvan Pamfiloiu)

Când citesc, îmi imaginez fiecare pas al personajelor, fiecare gest. Lectura este o artă vizuală. Te face să te simți diferit, extraordinar. (Ionela Chira)

 

 

           Importanța reciprocității într-o releție de prietenie

 

                                UN GÂND DESPRE PRIETENIE    

 

                                       „Prieten îți este acela care îți dă libertatea de a fi tu însuți”.

 

   Din punctul meu de vedere,cred că unul dintre indicatorii de calitate a vieții noastre este dat de tipul de relații pe care le avem. Pentru a simți beneficiile prieteniei, avem nevoie de relații bune, care ne influențează în mod pozitiv viețile, deoarece în aceste relații trăim adesea sentimente precum siguranța, conexiunea, ne simțim înțeleși, ascultați, ajutați, susținuți și iubiți.

   Un prim argument consider că în relațiile sănătoase de prietenie  contează experiențele create împreună, a fi acolo, la bine și la rău, a trece prin situații având cealaltă persoană alături. În prieteniile bune nu lipsesc conflictele. O relație bună nu presupune lipsa oricăror tensiuni, dar ceea ce este diferit de relațiile nesănătoase este faptul că acele momente aduc prietenii mai aproape, îi ajută să-și comunice nevoile sau semnalează necesitatea unei schimbări pentru ca relația să poată evolua. Uneori prietenii sunt oglinzi care pot reflecta acele părți bune din noi, dar și acele aspecte pe care nu ni le acceptăm, iar asta ne poate activa emoții neplăcute. În prieteniile bune nu lipsesc conflictele. O relație bună nu presupune lipsa oricăror tensiuni, dar ceea ce este diferit de relațiile nesănătoase este faptul că acele momente aduc prietenii mai aproape, îi ajută să-și comunice nevoile sau semnalează necesitatea unei schimbări pentru ca relația să poată evolua.

   Un alt argument este că atunci când vorbesc despre prietenie,știu că există multe aspecte semnificative. Încrederea și sprijinul pe care ți-l acordă un prieten este un lucru pentru care ar trebui să arăți recunoștință. Unul dintre cele mai frumoase sentimente este atunci când știi că poți conta pe persoana respectivă și că te va ajuta, indiferent de problemă. Alt moment special împreună cu un prieten îl reprezintă orele în șir petrecute râzând, astfel uitând de orice grijă pe care o ai (cel puțin pentru o secundă). Onestitatea și loialitatea unui prieten sunt de asemenea elemente cheie într-o prietenie. Amintirile create cu cineva sunt cel mai de preț lucru dintre toate. Acestea necesită timp și timpul acordat cuiva este un dar inestimabil. Am învățat asta de-a lungul prieteniilor mele.  Îți poți face prieteni în orice loc și la orice vârstă. De tine depinde cât durează și dacă ești dispus să lupți pentru ea. 

  Tot astfel multe prietenii te ajută să te dezvolți, atât social, cât și intelectual. Te fac să vrei să devii o persoană mai bună și, pur și simplu, când te afli în prezența lor primești o încredere de sine enormă prin susținerea primită. La ei poți apela dacă ai nevoie de sfaturi sau pur și simplu dacă trebuie să te plângi cuiva când o situație devine prea obositoare să îți mai bați capul cu ea. Ei îți dau curajul și speranța în cele mai grele momente. Felul de prieteni pe care îi ai contribuie foarte mult la evoluția ta ca individ. Suntem oameni. Este normal să ne simțim singuri dacă nu avem prieteni. Soarta unei prietenii stă în mâinile mele. Dacă am curajul și voința să lupt pentru ea, voi reuși, oricare ar fi motivele care mă  despart de un prieten. 

   Cu alte cuvinte,timpul petrecut în jurul prietenilor optimiști poate schimba chiar și perspectiva noastră de viață spre mai bine; ceea ce înseamnă că suntem mai fericiți atunci când alegem să petrecem timp cu oameni fericiți. Timpul petrecut alături de prieteni ne umple viața cu minunate conversații, stabilitate, deschidere și... multă voie bună. Prietenii sunt acolo când ne confruntăm cu probleme, ne ajută să vedem în perspectivă sau să observăm lucruri noi pe care singuri ne le-am fi observat niciodată. Prietenii sunt acolo și când câștigăm și se bucură alături de noi pentru fiecare reușită. Este esențial să învățăm din prietenie cum să fim deschiși, lipsiți de prejudecăți și, totodată, să observăm ce anume face oamenii să reacționeze în moduri atât de diferite. Adesea, prietenii ne ajută să ieșim din zona de confort, în timp ce ne oferă un spațiu emoțional stabil pentru a fi noi înșine. Prietenii nu pot vindeca singurătatea, dar cu siguranță pot juca un rol important în susținerea noastră, atunci când avem cea mai mare nevoie. Însă, fie că vrem sau nu, prieteniile se schimbă, amintindu-ne că trebuie să prețuim fiecare legătură ca pe ceva unic. A rămâne fără prieteni în vremuri grele ne face să apreciem mai mult prieteniile care vin și pleacă din viața noastră. Învățăm cum să primim și să răspundem cu bunătate și, de asemenea, să cerem ajutor atunci când avem nevoie. În multe situații, prietenia ne învață multe despre noi înșine și ne ajută să realizăm cât de important este să ai pe cineva care te cunoaște și te înțelege. Prietenii sunt cu adevărat cheia în a afla cum să depășești situațiile dificile din viață.

   De exempu,marile prietenii sunt unele dintre cele mai minunate lucruri din viață și, cu siguranță, merită sărbătorite și apreciate mai mult.Iată câteva prietenii celebre: Charles Chaplin și Albert Einstein, Mihai Eminescu și Ion Creangă,  Ioan Slavici şi Mihai Eminescu  Vasile Alecsandri și scriitorul francez Frederic Mistral,dar și   Marie și Pierre Curie, Regina Victoria și Prințul Albert.

   Eu cred că o prietenie adevarată este, la bine și la greu. Un prieten adevărat nu concurează cu mine. Îmi aleg prieteni cu care să mă mandresc, pe care să-i admir, care mă iubesc și mă ridică, care mă respectă și-i respect, care pur și simplu îmi fac ziua mai frumoasă prin simpla lor prezență

   În concluzie, într-o relație de prietenie este necesar: să asculți și să fii  ascultat,să întrebi,să răspunzi,să-ți exprimi afecțiunea,să ții legătura cu cel sau cei pe care-i știi prieteni,să fii dispus să iei decizii dificile.

   Nimeni nu poate trăi fără prieteni, chiar dacă stăpânește toate bunurile lumii!!!!

   O prietenie care durează o viață întreagă este pentru mine un miracol.

duminică, 10 ianuarie 2021

 

Poezia,,Lumina” de Lucian Blaga

 

,,Lumina ce-o simt
năvălindu-mi în piept cînd te văd,
oare nu e un strop din lumina
creată în ziua dintîi,
din lumina aceea-nsetată adînc de vieață?

Nimicul zăcea-n agonie,
cînd singur plutea-n întuneric și dat-a
un semn Nepătrunsul:
"Să fie lumină!"

O mare
și-un vifor nebun de lumină
făcutu-s-a-n clipă :
o sete era de păcate, de doruri, de-avînturi, de patimi,
o sete de lume și de soare.

Dar unde-a pierit orbitoarea
lumină de-atunci-cine știe?

Lumina, ce-o simt năvălindu-mi
în piept cînd te văd-minunato,
e poate ca ultimul strop
din lumina creată în ziua dintîi.”

 

Poezia,, Lumina”  publicată în 1919 a fost inclusă apoi de Lucian Blaga în volumul de debut,, Poemele luminii”.
  Titlul poeziei ,,Lumina” este o metaforă reprezentativă pentru sistemul filozofic al lui Lucian Blaga, sugerează cunoaşterea prin iubire a Universului, cu trimitere la Geneza vieţii, constituind astfel un concept esenţial pentru existenţă. Poezia este o confesiune-artă poetică şi concentrează întreaga lirică erotică din volum- intensitatea iubirii este exprimată prin metafora revelatorie a „luminii”, motiv central ce defineşte starea spirituală, de „iluminare”, a eului liric.
Poezia ,,Lumina” este structurată în trei secvenţe lirice: prima şi ultima strofă ilustrează monologul eului liric adresat iubitei; strofele a doua şi a treia compun un tablou cosmogonic, iar strofa a patra exprimă, printr-o interogaţie retorică, incertitudinea şi neliniştea provocate de natura misterioasă a luminii.
   Incipitul poeziei este reprezentat de lumina devenită senzaţie trăită şi receptată de eul liric până în străfundurile fiinţei sale: „Lumina ce-o simt”. Sensul conceptului este acelaşi cu „lumina mea” din poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, imaginată ca un principiu energetic universal. Lumina care-i năvăleşte în inimă la apariţia iubitei „Lumina ce-o simt năvălindu-mi în piept când te văd” sugerează extazul iubirii şi „un strop”„poate că ultimul” din lumina originară, trăirea căpătând dimensiuni cosmice: „oare nu e un strop din lumina creată în ziua dintâi, din lumina aceea-nsetată adânc de viaţă?”.
Metaforele „ziua dintâi” şi „lumina aceea-nsetată adânc de viaţă” definesc lumina primordială, foiţa demiurgică orbitoare care a făcut să se nască viaţa. Misterul iubirii este comparabil cu miracolul Creaţiei. Sinestezia (figură de stil care transpune metaforic un simţ în limbajul altui simţ) creează stări tumultuoase prin contopirea imaginii motorii-dinamice- cu cea vizuală: „Lumina ce-o simt năvălindu-mi în piept când te văd”.

   

(strofa a2a)Naşterea Universului este precedată de haosul primar, de „Nimicul”(metaforă) care „zăcea-n agonie” şi „plutea-n întuneric”, până când „Nepătrunsul” a făcut un semn şi a rostit cuvintele biblice: „Să fie lumină!”. Relaţiile de opoziţie „întuneric” - „lumină” susţin ideea genezei, când „a despărţit Dumnezeu lumina de întuneric” (Vechiul Testament. Geneza, Facerea).
Conceptul haosului iniţial este definit prin metafora „Nimicul”, iar creatorul -Marele Anonim cum îl numeşte Blaga- prin metafora revelatorie „Nepătrunsul”, care, în poezia ,,Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” - „Nepătrunsului ascuns” - sugerează misterele Universului. Verbele la imperfect :„zăcea”, „plutea” sugerează atemporalitatea ce defineşte haosul primordial, iar perfectul compus în inversiune - „dat-a” - şi conjunctivul „să fie” cu nuanţă imperativă, exprimă porunca divină a Genezei.
    Strofa a treia începe cu explozia luminii care a cuprins într-o clipă lumea, „O mare  şi-un vifor nebun de lumină făcutu-s-a-n clipă”. Enumeraţia substantivelor „de păcate, de doruri, de-avânturi, de patimi, [...] de lume şi soare” sugerează prin aceste simboluri principalele componente ale vieţii, de care are parte sufletul omenesc în întreaga sa existenţă: slăbiciunile, sentimentele, idealurile, patimile lumeşti şi cereşti.
  Strofa a patra- un distih-este realizată sub forma unei interogaţii retorice care exprimă ideea dispariţiei luminii orbitoare „de-atunci”, strălucire fără nicio  legătură cu lumina primordială. Descoperirea neașteptată a eului liric privind imaginea lumii aflate în pericol de a se desacraliza este sugerată de metafora „orbitoarea lumină”, incertitudinea receptării misterelor fiind exprimată de sintagma dubitativă „Cine ştie?”.
  Ultima strofă este un monolog liric adresat iubitei, reluând-o, parţial, pe prima.Eul intim se pătrunde de extazul sentimentului de iubire exprimat prin metafora revelatorie a luminii, reacţie afectivă intensă, care-l invadează în prezenţa femeii iubite: „Lumina ce-o simt năvălindu-mi în piept când te văd - minunata”. Vocativul superlativ, „minunata”, sugerează desăvârşirea eternului feminin întruchipat de iubită. Din lumina originară, ca sursă a Genezei, nu a mai rămas decât „ultimul strop”, care se dovedeşte a fi misterul iubirii, calea esenţială de cunoaştere şi de viaţă: „e poate că ultimul strop din lumina creată in ziua dintâi”.
 Ideea constituie substanţa fundamentală a filozofiei lui Lucian Blaga în definirea cunoaşterii luciferice, care s-ar putea sintetiza în afirmaţia: cunoaşterea înseamnă iubire. Nuanţa dubitativă „poate” concentrează incertitudinea eului liric despre faptul că, din toată „lumina aceea-nsetată adânc de viaţă”, n-a mai rămas decât „un strop” pentru iubire.
   Ca element de recurenţă, se evidenţiază în poezie conceptul „lumina”, care devine laitmotiv prin prezenţa lui în fiecare strofă: „Lumina ce-o simt”, „uh strop din lumina”, „lumina aceea-nsetată”, „Să fie lumină!”, „nebun de lumină”, „orbitoarea lumină”.
   În ce priveşte forma poetică aleasă de autor, se remarcă forma liberă – indiciu al modernismului – un fel de proză ritmată, cu versuri de lungimi variabile, – pentru a elibera rostirea poetică de constrângeri care ar împiedica-o să urmărească mişcările sinuoase (întortocheate, complicate) ale gândului, – cu strofe de dimensiuni diferite – corespunzând unităţii ideatice a conţinutului.
 

PARALELĂ

 

Unul din simbolurile ce domină întreaga creaţie blagiană este lumina,deoarece ea constituie o metaforă-simbol pentru modul de cunoaştere a lumii. Acest simbol este foarte bine surprins în primul său volum de versuri, intitulat chiar “Poemele luminii”, apărut în anul 1919 şi dedicat soţiei sale. Poemele din acest volum se rotesc în jurul luminii primordiale, care se confundă cu lumina iubirii.  

 

,,Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, poezia ce deschide volumul, este o dovadă în plus a faptului că, prin poezie şi iubire, poţi ajunge la adâncurile sufletului (“căci eu iubesc şi flori, şi ochi, şi buze, şi morminte”), deoarece, atunci când iubeşti tot, poţi cunoaşte pătrunde totul. Titlul stabileşte o relaţie între doi termeni: „eu” (eul poetic) şi metafora „corola de minuni a lumii” (lumea este văzută ca o uriaşa corolă alcătuită din mistere),iar titlul poeziei ,,Lumina” este o metaforă reprezentativă pentru sistemul filozofic al lui Lucian Blaga, sugerează cunoaşterea prin iubire a Universului, cu trimitere la Geneza vieţii, constituind astfel un concept esenţial pentru existenţă
 Autorul preferă să se exprime la persoana I, eul poetic fiind centrul discursului său liric, al lumii sale interioare, în analogie cu universul; “corola de minuni a lumii” reprezintă, de fapt, tainele universului cel atât de îndrăgit de Blaga, pe care acesta vrea să îl protejeze şi cu care eul se contopeşte. Ideea de mister este amplificată de anumiţi termeni, ca: “întunecata zare”, “taina nopţii”, “largi fiori de sfânt mister”, “vraja nepătrunsului ascuns”, “adâncimi de întuneric”, “taine”.  

 

  Abundenţa metaforelor dă culoare poeziei, într-o imagine modernă, inovatoare: “florile” reprezintă viaţa sau frumuseţea neprihănită, “ochii” semnifică cunoaşterea, “buzele” sunt un simbol pentru comunicare, iar “mormintele” sugerează moartea şi misterul acesteia. Niciun termen nu este folosit la întâmplare, Blaga îşi pictează “tabloul” cu minuţiozitate, având însă grijă să nu-şi dezvăluie în întregime eul creator. Se realizează, astfel, un echilibru între raportul eului cu sine însuşi, pe de o parte, şi cu lumea înconjurătoare, pe de altă parte, rezultând un act poetic de mare rafinament.  
 

   Și poezia ,,Lumina”, are, de asemenea, conotaţii filozofice, prin corelarea luminii primordiale cu lumina izvorâtă din cel mai înălţător simţământ uman, iubirea: “Lumina ce-o simt  năvălindu-mi în piept când te văd oare nu e un strop din lumina creată în ziua dintâi din lumina aceea-nsetată adânc de viaţă?”.   Tema este aici iubirea, asocierea iubita -invadare a luminii vine sa construiasca o metafora. Iubirea genereaza miscarea cosmica si gravitatia, ca lege a rotirii universale, capata inteles in determinarea acestui sentiment al fiintarii sub regimul dependenței elementelor. Timp si spațiu stau în “cercul” generativ al iubirii, dar lumina le precedă. Eul stihial din Poemele luminii traieste explozia de lumina ca revelatie venind si reintorcandu-se in iubire. Prezenta iubitei inseamna iluminare si reiterare a inceputului, ca si cum universul ar renaste sub semnul luminii: “Lumina ce-o simt / navalindu-mi in piept cand te vad / oare nu e un strop din lumina / creata in ziua dintai, / din lumina aceea-nsetata adanc de viata?”.La cealaltă poezie temaeste asemănătoare:  cunoaşterea lumii este posibilă numai prin iubire.
Odată așezata in mit, iubirea e transfigurata apoi ca imagine cosmogonica ce sintetizeaza tocmai puterea generatoare si regeneratoare a luminii in pre-cosmos: “Nimicul zacea-n agonie…”, si-n acest neant lumina se iveste spontan, sub vointa lui Brahman – Nepatrunsul.
Stihial e acest inceput – “O mare si-un vifor nebun de lumina” se nasc si, intemeiere completa, lumea se ispiteste sa fie, atrasa in viata, cum ar fi spus Eminescu, de “un dor nemarginit”: “o sete era de pacate, de doruri, de-avanturi, de patimi, / o sete de lume si soare”.

 
 Revelația iluminării în preajma iubitei e trăită cu bucuria de a fi salvat,de a fi recuperat esnța lumii paradisiace.Iubirea este un centru generator de ordine și sens.,,Eu nu strivesc corola de lumini a lumii”situa în opoziție lumina mea și lumina altora ,adâncimea misterului și cunoașterea rațională.Al doilea poem e unul de iubire,dar simbolurile,metafora fac din iubire un sentiment totalizant,un centru al cosmosului.

 

      

 

 

vineri, 18 decembrie 2020

SCRISOAREA 3 de Mihai Eminescu==partea a IIa

 

,,De-aşa vremi se-nvredniciră cronicarii şi rapsozii;
Veacul nostru ni-l umplură saltimbancii şi irozii...
În izvoadele bătrâne pe eroi mai pot să caut;
Au cu lira visătoare ori cu sunete de flaut
Poţi să-ntâmpini patrioţii ce-au venit de-atunci încolo?
Înaintea acestora tu ascunde-te, Apollo!
O, eroi! care-n trecutul de măriri vă adumbriseţi,
Aţi ajuns acum de modă de vă scot din letopiseţ,
Şi cu voi drapându-şi nula, vă citează toţi nerozii,
Mestecând veacul de aur în noroiul greu al prozii.
Rămâneţi în umbră sfântă, Basarabi şi voi Muşatini,
Descălecători de ţară, dătători de legi şi datini,
Ce cu plugul şi cu spada aţi întins moşia voastră
De la munte pân' la mare şi la Dunărea albastră.

Au prezentul nu ni-i mare? N-o să-mi dea ce o să cer?
N-o să aflu într-ai noştri vre un falnic juvaer?
Au la Sybaris nu suntem lângă capiştea spoielii?
Nu se nasc glorii pe stradă şi la uşa cafenelii,
N-avem oameni ce se luptă cu retoricele suliţi
În aplauzele grele a canaliei de uliţi,
Panglicari în ale ţării, care joacă ca pe funii,
Măşti cu toate de renume din comedia minciunii?
Au de patrie, virtute, nu vorbeşte liberalul,
De ai crede că viaţa-i e curată ca cristalul?
Nici visezi că înainte-ţi stă un stâlp de cafenele,
Ce îşi râde de-aste vorbe îngânându-le pe ele.
Vezi colo pe uriciunea fără suflet, fără cuget,
Cu privirea-mpăroşată şi la fălci umflat şi buget,
Negru, cocoşat şi lacom, un izvor de şiretlicuri,
La tovarăşii săi spune veninoasele-i nimicuri;
Toţi pe buze-având virtute, iar în ei monedă calpă,
Chintesenţă de mizerii de la creştet până-n talpă.
Şi deasupra tuturora, oastea să şi-o recunoască,
Îşi aruncă pocitura bulbucaţii ochi de broască...
Dintr-aceştia ţara noastră îşi alege astăzi solii!
Oameni vrednici ca să şază în zidirea sfintei Golii,
În cămeşi cu mâneci lunge şi pe capete scufie,
Ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filosofie.
Patrioţii! Virtuoşii, ctitori de aşezăminte,
Unde spumegă desfrâul în mişcări şi în cuvinte,
Cu evlavie de vulpe, ca în strane, şed pe locuri
Şi aplaudă frenetic schime, cântece şi jocuri...
Şi apoi în sfatul ţării se adun să se admire
Bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subţire;
Toate mutrele acestea sunt pretinse de roman,
Toată greco-bulgărimea e nepoata lui Traian!
Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi
Să ajung-a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi!
Tot ce-n ţările vecine e smintit şi stârpitură,
Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură,
Tot ce e perfid şi lacom, tot Fanarul, toţi iloţii,
Toţi se scurseră aicea şi formează patrioţii,
Încât fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii,
Bâlbâiţi cu gura strâmbă sunt stăpânii astei naţii!

Voi sunteţi urmaşii Romei? Nişte răi şi nişte fameni!
I-e ruşine omenirii să vă zică vouă oameni!
Şi această ciumă-n lume şi aceste creaturi
Nici ruşine n-au să ieie în smintitele lor guri
Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară,
Îndrăznesc ca să rostească pân' şi numele tău... ţară!

La Paris, în lupanare de cinismu şi de lene,
Cu femeile-i pierdute şi-n orgiile-i obscene,
Acolo v-aţi pus averea, tinereţele la stos...
Ce a scos din voi Apusul, când nimic nu e de scos?

Ne-aţi venit apoi, drept minte o sticluţă de pomadă,
Cu monoclu-n ochi, drept armă beţişor de promenadă,
Vestejiţi fără de vreme, dar cu creieri de copil,
Drept ştiinţ-având în minte vre un vals de Bal-Mabil,
Iar în schimb cu-averea toată vrun papuc de curtezană...
O, te-admir, progenitură de origine romană!

Şi acum priviţi cu spaimă faţa noastră sceptic-rece,
Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?
Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă
Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă,
Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela,
Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?
Prea v-aţi atătat arama sfâşiind această ţară,
Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară,
Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei,
Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi - nişte mişei!
Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire;
Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire.

Dar lăsaţi măcar strămoşii ca să doarmă-n colb de cronici;
Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici.
Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!”

 

Parte a II-a-

Este un adevarat pamflet, o culme a satirei eminesciene.

Limbajul satiric atinge cele mai inalte cote; Mihai Eminescu isi acuza contemporanii de fals patriotism, de demagogie si de interese meschine.Pentru acesti oameni natiunile de patrie, virtute, neam, sunt vorbe goale, folosite in lupta politica. Mihai Eminescu realizeaza portretul grotesc, caricatural al politicianului liberal: uraciunea fara suflet, fara cuget, negru, clocosat si lacom, un izvor de siretlicuri, isi arunca pocitura bulbucatii ochi de broasca. Satira eminesciana se indreapta impotriva strainilor care au ajuns la conducerea tarii: bulgaroi cu ceafa groasa, grecotei cu nas subtire, spuma asta-nveninata, asta plebe, ast gunoi/ Sa ajung-a fi stapana si pe tara si pe noi. Folosind un sir de interogatii si exclamatii, poetul reda decaderea contemporaniilor sai, care nu sunt demni de maretia inaintasilor. Critica este cuprinzatoare, vizand si pe tinerii, care si-au cheltuit averile in strainatate, fara sa aduca nimic bun, folositor pentru tara. In partea finala satira se-ndreapta impotriva societatii corupte, in care valoarea suprema e banul si singurul scop castigul fara munca. intr-o astfel de societate virtutea e o nerozie, iar geniul o nefericire.

Epilogul cuprinde o invocatie catre Tepes pentru a-i pedepsi pe contemporanii smintiti si misei.

 Ultima parte este un pamflet de o rara violenta in care tonalitatea coboara pana la invectiva

 

 

miercuri, 9 decembrie 2020

 

LEGENDA III

                   Textul:

,, III. Ștefan-vodă cel Bun, când s-au apucat să facă mănăstirea Putna, au tras cu arcul Ștefan-vodă dintr-un vârvu de munte ce este lângă mănăstire. Și unde au agiunsu săgeata, acolo au făcut prestolul în oltariu. Și este mult locu de unde au tras pănă în mănăstire. Pus-au și pe trii boierenași de au tras, pre vătavul de copii și pre doi copii din casă. Deci unde au cădzut săgeata vătavului de copii au făcut poarta, iar unde au cadzut săgeata unui copil din casă au făcut clopotnița. Iar un copil din casă dzicu să fie întrecut pe Ștefan-vodă și să-i fie cădzut săgeata într-un delușel ce să cheamă Sion, ce este lângă mănăstire. Și este sămnu un stâlpu de piatră. Și dzic să-i fie tăiat capul acolo. Dar întru adevăr nu să știe, numai oamenii așè povestescu. Fost-au și bisericuță1 de lemnu întru acel delușel și s-au răsipit, fiind de lemnu. Și așè au fost făcut mănăstirea de frumoasă, tot cu aur poleită, zugrăvală mai mult aur decât zugrăvală, și pre dinlăuntru și pre denafară, și acoperită cu plumbu. Și dzicǔ călugării să fie fost făcut și sfeșnicile cele mari și cele mici și policandru și hora tot prisne de argint, și pe urmă să li fie luat un domnu și să fie făcut alteli de sprije, care le-am apucat și noi. Iar stricându-să un clopot mare la mănăstire și făcând călugării clopotul a doa oară, au pus aceste toate ce scriu mai sus în clopot, ca să fie mai mare.

Lăsat-au Ștefan-vodă cel Bun la mănăstirea Putna, după moartea lui, arcul lui și un păhar, ce vorbiè călugării la mănăstire că este de iaspis, ce era în chipul marmurii albe și al farfurii, ca să fie întru pomenire la sfânta mănăstire. Și arcul l-au fost trăgând cu vârtej. Și la vremea lui Constantin Cantemir-vodă, fiind răscoale, au vinit niște căzaci cu leși, cu moldoveni joimiri, vrând ca să jecuiască ce ori găsi în mănăstire. Deci fiind un turnu cu bună tărie, nu putè să jecuiască. Deci au dzis călugarilor să dè turnul, că nu vor lua a mănastirii nemică. Iar călugării necredzind, nu vrè să dè turnul. Iar acei căzaci cu leși și cu moldoveni îndată au aprinsu mănăstirea, iar călugării, vădzând că aprind mănăstirea, îndată au dat turnul. Atunce, îndată, având pușci de apă, acei căzaci, leși și moldoveni au stânsu focul. Deci atunce au jecuit tot din turnu ce au fost a boieri și a neguțitori, iar a mănăstirii n-au luat nemică, fără numai arcul lui Ștefan¬vodă. Iar păharul au fost pănă la a triia domnie a lui Mihai Racoviță-vodă. Și scoțindu-l din turnu un egumen, pre anume Misail Chisiliță, și vrând să să fălească, au băut la masă cu acel păhar a lui Ștrfan-vodă, cu niște slugi boierești, ce era zlotași. Și bând mult cu acel păhar, s-au îmbătat și, fiind beți, au stricat un lucru scumpu domnescu și de minune ca acela.”

 

    Legenda III povesteşte un episod din domnia lui Ştefan-vodă cel Bun, „când s-au apucat să facă mănăstirea Putna”. Alegând locul viitoarei mănăstiri, vodă a luat cu sine „pre vătavul de copii şi pre doi copii din casă”, pentru a stabili locul zidirii, prin tragere cu arcul de pe „un vârvu de munte”. Primul a tras cu arcul Ştefan-vodă şi unde s-a înfipt săgeata acolo s-a hotărât să fie „prestolul” (masa din mijlocul altarului). Locul unde a ajuns săgeata vătafului de copii a marcat poarta mănăstirii, iar unde a căzut săgeata unuia dintre copii „au făcut clopotniţa”. Se zice că săgeata celuilalt copil s-a înfipt mai departe decât se dusese săgeata lui vodă şi acesta, mânios că a fost întrecut, i-a „tăiat capul acolo” şi „pe acel deluşel” s-a făcut o „bisericuţă de lemnu”.

  Mănăstirea s-a zidit şi era „tot cu aur poleită, zugrăveală mai mult aur decât zugrăveală, şi pre dinlăuntru şi pre denafară”. După moarte, Ştefan-vodă a lăsat mănăstirii „arcul lui şi un pahar [...] ce era în chipul marmurii albe”. În timpul domniei lui Constantin Cantemir, „au vinit nişte cazaci cu Ieşi, cu moldoveni joimiri” (mercenari)ca să jefuiască mănăstirea, ameninţând că, dacă sunt împiedicaţi, vor da foc. Ei au luat atunci „arcul lui Ştefan-vodă”, iar paharul a stat în mănăstire până în timpul celei de a treia domnii a lui Mihai Racoviţă, când, la o petrecere, nişte slugi boiereşti, „vrând să se fălească, au băut la masă cu acel pahar a lui Ştefan-vodă”. Îmbătându-se, ei au spart paharul, stricând astfel „un lucru scumpu domnescu şi de minune ca acela”.

  Povestitor talentat, Ion Neculce a creat o operă durabilă printr-o forţă artistică surprinzătoare, prin arta naraţiunii şi prin arta portretului. Cronicarul a scris in limba vorbită in Moldova timpului său ,nota predominantă a stilului este oralitatea, iar cronicarul - un artist al limbii noastre.

 

 

 Opinie--

Lectura este sau nu o modalitate de a te detașa de realitate, raportându-te atât la informațiile din fragmentul extras din volumul ,,Biruinţa unei iubiri ”de Dinu & Nelli Pillat, cât și la experiența personală sau culturală.

   În opinia mea lectura este importantă, deoarece prin intermediul cărților mă dezvolt intelectual și spiritual; lectura nu este o simplă activitate, este un mod prin care pot să mă detașez de o lume în care visurile sunt oprite de bariera realității; lectura simbolizează cunoașterea și setea de absolut, factorul primordial și calea prin care omul poate da frâu liber imaginației.

   În primul rând, cititorul reușește să experimenteze stări, emoții, trăiri, sentimente înalte alături de personaje care devin ,uneori,adevărați eroi.Am citit despre marii tenismeni și am trăit momente de tensiune,când am înțeles devotamentul lor pentru sport,am trăit cu intensitate momentele de succes,dar și înfrâgerile care i-au transformat în adevărați luptători.Și așa citind scrisoarea lui Nelli către,, Dinu drag”îi înțeleg trăirile pe care le-a încercat citind un roman despre destinul nefericit al unui om neînțeles de cei din jur.Astfel, și eu am înțeles că ele,cărțile, sunt mai mult decât niște simple foi puse între aceleași coperți, în  cărți trăiesc care ne tulbură momentele,trăim spaime ,dureri,dar și bucurii,învăț ce este încrederea,recunoștința,dreptatea. Cu fiecare carte citită fac cunoștință și cu autorul care se poate afla la o distanță considerabilă, atât în timp, cât și în spațiu.

   În al doilea rând, prin lectură mă pot transpune în felul de a fi al personajului sau să dau frâu liber imaginației, prin conturarea aspectelor care alcătuiesc lumea creată de autor. Citind,descoper în modele bune sau rele, modele de la care pot învăța și modele pe care nu ar trebui să le urmez niciodată. Citind, cred,că mă dezvolt personal, împrumut câte puțin din felul de a fi al fiecărui personaj, construindu-mi, cu timpul, propriul stil de a trăi.La fel ca autoarea scrisorii-Nelli-am trăit diferite senzații,oricum mi s-a explicat că,dacă mă voi gândi la întâmplările personajelor voi înțelege aceste manifestări.

   În concluzie, Pentru mine, lectura este un mijloc de eliberare a persoanei din fața problemelor. Lectura mă învață să fiu mai uman, să fiu diferit, să îmi formezi păreri, gânduri, vise. Citind, învăț să mediteziasupra scopurilor, înveț să visez și să îmi dorești ca aceste vise să se împlinească. Descopăr lumea dar și pe mine însumi.

 

Actualitatea comediei,,Chirița în provincie”

Această comedie pune în lumină o realitate românească din tr-un trecut ,dar sigur actual și-n zilele noastreși satirizează uneori prejudecățile societății contemporane autorului.

Chirița este personajul eponim al scrierilor ironizatoare ale lui Alecsandri. Ea este o femeie cochetă, cu simțăminte materne înflăcărate, cu un caracter puternic, ce denotă o eficientă capacitate de administrare a moșiei. În ,,Chirița în provinție”,  Chirița este o femeie de clasă, care se pliază pe stilul de viață occidental. Practică călăritul, are pretenția de a fi servită asemănător orânduirii din marile case aristocrate. În fapt, dorința ei de progres îi conferă un statut ridicol și banal. Amalgamul de franțuzisme adaptate în limbajul moldovenesc o poziționează pe aceasta în rândul obscurității, conturându-i o personalitate caraghioasă.

 Dragostea față de unicul fiu, Guliță, este dusă la extreme. Momentul în care câțiva țărani se plâng acesteia că odrasla ei ,,o ucis un viţăl la vânat, o dat foc bordeiului cu ciubucul cel de hârtie sau că a fost prins ţinând calea unei copile”, Chirița le răspunde acstora:,, Bine v‑o făcut sufleţălu!… De ce nu vă păziţi viţăii şi Măriucele? Guliță era copilul răzgâiat, care nu era mustrat pentru faptele sale, ci, dimpotrivă, era încurajat și apreciat de mama sa.

Căsătoria dintre Guliță și Luluța (o fată orfană a cărei avere era administată de Chirița și soțul acesteia, Grigori) este programată de soții Bârzoi, fără consimțământul fetei. Nu poate fi luată în calcul și părerea lui Gulță, întrucât acesta nu ajunsese la maturitatea rațională necesară elaborării unei opinii proprii. Un moment amuzant este cel în care, Leonaș (prieten din copilărie cu Luluța), nutrind sentimente pentru tânără, încearcă să împiedice logodna deghizându-se în mai multe personaje. Chirița este păcălită de Leonaș, iar această situație o poziționează în lumina cochetei și a naivei. Piesa lui Alecsandri rămâne a fi una actuală și astăzi, mai ales pentru că satirizează parvenitismul şi snobismului epocii, a stâlcirii limbii române, precum şi demascarea abuzurilor şi corupţiei din administraţia statului.

Mesajul este neschimbat: critica în privința lipsei manierelor, nedreptății, corupției, goanei după avere și lux. 

,,Chirița în provinție” este o ironizare a superficialului, a aparențelor și a lipsei de caracter. Este o comedie de moravuri, care nu poate fi caracteristică unei anumite perioade, ci se încadrează în fiecare etapă a evoluției societății românești, fiind actuală inclusiv în secolul al XXI- lea.

Chiriţa are tupeu. Chiriţa vrea şi face. Scopul ei e nobil: „să ne cioplim” de la mic la mare, ori cu voia, ori fără voia noastră. Pe Guliţă îl vrea franţuzit, Bârzoi rabdă de foame până seara, când mănâncă nimicuri, ea însăşi călăreşte, ba se suie şi în balon „dacă-i moda”!

 Sub haina ridicolă, Chiriţa are o esenţă luminoasă , femeie din clasa de mijloc, mamă informată şi receptivă la nou în privinţa educaţiei, soţie ambiţioasă, care conduce cariera soţului molâu, gospodină interesată de o viaţă sănătoasă: dietă şi mişcare, femeie vanitoasă fără ifose şi cochetă fără desfrâu, chiar şi la vârsta a doua. Chiriţa e plină de entuziasm în tot ce face.  Copleşeşte cu entuziasmul şi cu hazul ei. Chiriţa nu urăşte pe nimeni, nu se răzbună pe nimeni, nu pedepseşte niciodată, nu e la concurenţă cu nimeni decât cu ea însăşi, căci tot ce vrea este doar să trăiască într-o zare mai selectă. E autentică. Debordează de optimism. Râzi de ea, râzi cu ea, devii mai tolerant, mai bun.

Şi lumea românească de azi este plină de Chiriţe, sunt chiriţe meschine, fără haz, roase de patimi, de frustrări şi de invidii, de ambiţii nemăsurate, înverşunate pe ele însele şi pe toată lumea,nu știu să râdă,sunt preocupate de lucruri mărunte,dar importante pentru ele. Brusc nimeni nu le mai ajunge la nas, care nu mai sunt mulțumite de propriul oraș, de propria țară, de propriul anturaj și vor să călătorească,să vorbească cu accent străin.snobe...dacă sunt întrebate de un autor...cred că e vorba de o firmă de haine....

  De aceea, probabil, operelor clasicilor nu le trece „moda” pentru că sunt actuale şi recunoştem, parţial cel puţin, personajele pe care avem posibilitatea să le vedem în jurul nostru.