ESEU

  „La hanul lui Mânjoală” este o nuvelă,creație epică în proză, de dimensiuni medii, cu un singur fir narativ, conflict concentrat, cu o construcție riguroasă, un număr redus de personaje.Este o nuvelă realistă :cu tente naturaliste, dar și o nuvelă fantastică ,reflectă o realitate în care se desfășoară un personaj,prins în aspecte sumbre într-o atmosferă fabuloasă.

    Realismul nuvelei este încă de la început când personajul-narator se îndreaptă către Popeștii-de-sus, la polcovnicul Iordache,socotind că va ajunge în jurul orei zece,poposește la han pentru,,trei sferturi de ceas", ca să-i dea calului grăunțe;își amintește că stăpânul hanului murise, lăsând afacerile pline de datorii pe seama nevestei, Manjoloaia, o femeie zdravana,care a plătit datoriile, a reparat hanul;observă aglomerația din han,este întâmpinat de Cocoana Marghioala,pe care o cunoștea de când era copil și observă că aceasta era neschimbată.Ajunge în odaia curată,i se aduce mâncarea și vrea să se închine,dar nu există nicio icoană. Vinul bun îl amețește, dar când află că afară a început viscolul, se dezmeticește brusc si constată ca ceasul era ,,zece si aproape trei sferturi.”Afară vede că "este o vreme vajnică",iar cocoana Marghioala încearcă sa-l convinga să nu plece,.Își ia calul,se întoarce sa-si ia rămas bunși o găseste pe femeie ,,cu caciula in mana", pe care ,,o tot învârtea”Tânărul incaleca si pleaca de la han și merge prin viscol și se mustră că părăsise hanul, se gândește că la pocovnic toată lumea se culcase.Părăsit de cal,află de la Gheorghe Natrut, care era paznic la coceni, afla cu stupoare ca era in Haculesti, deci foarte aproape de hanul lui Mânjoala, desi mersese prin viscol mai bine de patru ceasuri. Vede lumina la odaia cocoanii Marghioala, se simte din nou încântat de odaia albă,dar apare polcovnicul Iordache, care l-a scos de acolo cu scandal și mare tărăboi.

  O intâmplare misterioasă pregateste aparitia fantasticului: niste tțlhari au atacat hanul, ca prin minune, unul dintre ei a cazut mort ,iar fratele lui a rămas mut. Interventia unei forte obscure, chemate parca de cineva, nu se opreste aici: când hangița a început să strige, jandarmii erau deja la poartă, parcă ar fi fost preveniți. Hangița Marghioala aflată lângă cuptor, cunoaște tinta drumetului, de parcă i-ar fi spus cineva, în preajma femeii, tanarul simte o ispită demonică , pregatind astfel terenul pentru intâlnirea cu Necuratul. Camera îl încântă: totul este alb,  cald, dar lipsesc icoanele. Cand oaspetele își face cruce se aude "răcnetul' unui cotoi care fuge afară  si lampa se stinge În timp ce mănâncă se stârneste o vijelie cumplită chemata de Uciga-l crucea, la porunca hangitei). Fanica se pregateste de plecare și observă ca hangita îi învârtea căciula in mana.Efectele vrajitoriei vor aparea destul de curand: calul calul  se oprește pe loc în fața unui ied, pus de călător intr-o desagă, iar calul alearga năucit inapoi spre han. Tânarul este gasit de un pândar și  află, stupefiat, că ratacise vreo patru ore în jurul hanului, retțnut parca de o mana nevazuta. Grăbit să se intoarcă in spatiul malefic ,naratorul găsește iedul negru, pe prag, Tânarul este luat cu forța de polcovnic, dar se întoarce de trei ori si numai după ce se purifică, timp de patruzeci de zile, la un schit, se-cumințește si acceptă căsatoria. 

  Autorul-narator încearcă să dea o explicație realistă fiecărei secvențe, astfel încât fantasticul nu este înspăimântător, ci se menține în limitele viziunii populare.

   Tema nuvelei ilustrează mitul folcloric al vrăjitoarei malefice, care-i atrage pe tineri și-i întoarce din cale, tulburându-le mințile, scoțând la suprafață dorințe ascunse, dar care, odată ieșiți din cercul magiei diavolești, își reiau făgașul normal al vieții.

    Motivele literare:hanul,un loc fantastic al răului,drumurile,vraja,ochii: Privirea hangiţei este, de fapt, o manieră de a stăpâni a personajului, o primă formă a ispitirii şi a vrăjirii;ispitirea,icoanele: Lipsa acestora în han;motanul negru,iedul-  păzitori ai spaţiului malefic labirintul sugerează confuzia ceva în care omul se pierde: Drumul lui Fănică după ce pleacă de la han; focul purificator. Mistuirea cucoanei Marghioala de incendiul care a ars hanul din temelii, sugerează chinurile Iadului, unde s-a dus sufletul ei după moarte.

    Titlul este numele unui han,un spațiu malefic ca  o insulă a Iadului,aflat într-un loc izolat,un spațiu al focului si al ritualelor infernale, în care sunt  demoni: un motan,unied. Stăpâna hanului încheiase un pact cu Diavolul  și va fi dăruită Iadului, împreună cu spațiul malefic, prin focul final.

     Perspectiva narativă este subiectivă;eroul povestirii,Fănica,este in acest timp, si naratorul acestuia. Naraţiunea se realizează la persoana intai singular,de aici rezulta o proză de tip subiectiv,iar protagonistul devine narator personaj. Secvenţa introductivă:modalitatea de expunere folosita este monologul prin care naratrul se plasează în plan real.

,,Erasmo sau A doua fotografie cu oameni mici”de Mircea Horia Simionescu==Joc de copii

 

Scrierea,,Erasmo"(pseudoarticol de dicționar) sau ,,A doua fotografie cu oameni mici"( al doilea titlu nu reprezintă o explicatie a titlului, nu exista nicio legatura de continut intre cele două titluri. Fotografia imortalizează o clipă, un eveniment,iar textul apare ca o imagine care povesteste despre copilăria care este ca o clipa ce trece.Aici copilaria nu mai e vazuta ca un univers al inocentei, aceasta ia ceva din trasaturile adultilor,pentru că aici copiii se comporta si vorbesc asemenea adultilor.

Prin intermediul unui joc ,,de-a războiul" copiii încearcă să imite universul complicat al adulților. Copiii de aici iau jocul în serios, stabilesc reguli și tactici de luptă, dar jocul este abandonat când intervin trădarea,lașitatea,superficialitatea, ipocrizia și când regulile devin prea dure și nu mai permit manifestarea liberă specifică copilului .
     Textul are în prim-plan tema jocului, fiind redată o întâmplare care a avut loc în copilăria autorului, iar evenimentele sunt prezentate din perspectiva unui narator care este și personaj. Atmosfera este intretinută incă de la inceput prin cuvinte seriase din politică,diplomație:,,stare de razboi,combatati,arsenale...................

Intriga povestirii se declanșează în momentul în care câțiva dintre „soldați” fură secretele militare și se declară neutri.

   -Structura textului

Textul îmbină 2 planuri ce reprezintă 2 lumi: lumea jocului și lumea reală. În jocul de-a războiul copiii sunt împărțiți în două tabere.

 Propozitia cu care începe textul ne introduce într-o lume a jocului în care fiecare personaj are un rol bine definit. Se foloseste imperfectul,timpul preferat de copii în joc. Jocul are o anumita structură care presupunea anumite reguli.

-Schema guvernării

Sunt analizate acțiunile președintelui în situație de război. Relațiile dintre personaje în cadrul jocului, alianțele și adversitățile sunt asemenea relațiilor din lumea reală. Statutul de președinte al republicii este dorit de toți, pentru că însemnă putere și posibilitatea de a-i subordona pe ceilalți. Naratorul are poziția de președinte în joc,dar în final este trădat de toți chiar si de fratele lui, Titișor, care vrea sa incepa un nou joc. Valerica Bolovaneanu si Hector Bosoanca sunt prieteni iar in joc se sprijina reciproc. Dinspre lumea jocului se trece spre lumea reala provocandu-se o schimbare de planuri, starea de spirit fiind oscilanta.

-Spulberarea jocului

Se face printr-o incalcare a regulilor jocului. Lumea jocului e perceputa ca fiind mai serioasa decat cea reala. In lumea reala sunt doar niste copii, in lumea jocului indeplinesc functii importante. Miza jocului o reprezinta preluarea puterii, Jocul nu apartine numai personajelor, autorul de asemenea se joaca cu acestia. Copiii se comporta si vorbesc asemenea adultilor.

-Finalul textului

    Semnifica incheierea unui episod –copilaria- si intrarea intr-un alt univers al adolescentei. Deziluzia reprezinta tradarea din partea tuturor, il indeparteaza de ceilalti si il indemna la singurătate,izolare, retragerea in universul iubirii.

-Personajele

Imită vorbirea Și comportamentul adulȚilor. OdatĂ cu trecerea În planul real, limbaj adult nu mai e folosit, iar personajele redevin copii. Este un contrast intre varsta personajelor si modul de exprimare și comportament.. Personajele nu sunt credibile, ele nu actioneaza si nu vorbesc conform varstei lor.

-Limbajul

Dialogul purtat de personaje apartine când registrului familial în planul realului, când celui oficial în lumea jocului. Modurilor de expunere, se remarcă in prezenta naratiunii, mai ales la incipit si la final, în cea mai mare parte a textului este DIALOGUL, care asigură dinamica textului.  Diferenta dintre esentă si aparentă creeaza efecte comice, punand in contrast ceea ce sunt si ceea ce vor sa pară personajele.Și totuși umorul, ironia și autoironia sunt trăsături specifice textului,,Erasmo."

 

     Ceea ce mi-a plăcut a fost seriozitate personajelor pentru un joc și regulile de organizare și de conduită fixate de acestea, pentru a putea câștiga lupta imaginaraă, dar nu mi-a plăcut intervenția trădării și a defectelor specifice adulților a  denaturat sensul jocului.Cred că jocul trebuia lăsat să continue, până ce una din tabere reușea să câștige .

În text vorbeşte un narator-personaj, care inventează un scenariu ludic,al jocului care este serios, pentru că aparţine copiilor şi angajarea lor este, până la un punct, totală. Viziunea unei Republici în versiune ludică,a jocului reprezintă mai mult decât un sistem politic obişnuit obosit; dar are şi inconsistenţa spaţiului imaginar, fiindcă, la un moment dat, jocul este abandonat, trecând în alt registru tematic, într-o altă secvenţă imaginară. Din aceste planuri narative ale textului, se desprinde cu uşurinţă ideea jocului ca metaforă, ca mimesis, care urmează calea unei realităţi alternative, alta decât cea cotidiană.

Evident, finalul textului conţine toate cele trei semnificaţii menţionate în formularea exerciţiului propus, având ca punct de întâlnire noul sentiment apărut în sufletul personajului narator, dragostea pentru Silvia, căreia îi scrie o poezie. „Trădat de toţi” în „jocul de-a Republica”, lăsat în seama oamenilor mari, capabili de toate antiutopiile posibile, personajul suferă o mutaţie sufletească, intrând în alt joc, mai subtil, al dragostei, semn de hotar între vârsta infantilă şi adolescenţă.

Lumea jocului este mai „serioasă” decât cea a realităţii, pentru că potenţialul creativ este mult mai mare decât cel „pragmatic” al lumii reale. Jocul eşuează şi participanţii se întorc în cotidianul banal, lipsit de strălucire. Lumea obişnuită este lipsită de aura miraculoasă a jocului. De aceea, caracterul ludic al realului va dispărea, lumea fiind cuprinsă de nepăsare, de imobilitate, de incapacitate de schimbare.

În timpul jocului, adultul se înscrie într-o specie de mimesis imperfect: el nu mai poate imita autentic lumea copiilor, fiind de aceea privit cu neîncredere de aceştia. Copiii nu mimează, în timp ce adulţii „se prefac”, încearcă să pară genuini, lucru ce nu le reuşeşte pe deplin. „Lăsaţi-mă să dorm” exprimă aspiraţia poetului către vârsta primordială a omenirii, asimilată copilăriei. „M-am copilărit” exprimă tocmai această dorinţă de a recupera timpul arhaic, respectând principiile „mitului eternei reîntoarceri”.

Ficţiunea nu este nici adevărată, nici falsă. Universul său este inventat şi totuşi e perceput ca şi cum ar fi real. Prin aceasta, ficţiunea se apropie de joc. Discutaţi afirmaţiile de mai sus cu referire la textul din manual al lui M.H. Simionescu. Nu se poate spune despre un univers literar că este real. Orice univers presupune o ficţiune intrinsecă: în cazul lumii de azi, ficţiunea constă în aproximarea de multe ori greşită a condiţiei umane, evenimentele sociale, economice, programele de schimbare a existenţei umane fiind efectuate în intervale de timp prea mari în raport cu durata medie de viaţă a omului. Astfel de societăţi sunt utopice, deşi, paradoxal, sunt numite reale.

Ficţiunea unui univers poate fi realitatea altuia. Lumea adulţilor este, de cele mai multe ori, fictivă, pentru că aproximările de la care se porneşte sunt eronate. Un exemplu poate fi concludent: la războaie participă combatanţi care au despre sine iluzia că vor supravieţui după ce conflictul se termină. Jocul copiilor din textul lui M.H. Simionescu este diferit: ei ştiu de la bun început că, la sfârşitul jocului, se vor regăsi teferi.

                  Joc și seriozitate

1=Da,este relatată o întâmplare trăită de autor,pentru că  narațiunea este la persoana întâi, naratorul este personajul principal, relatează evenimente din propriul său punct de vedere, folosind pronumele personal,verbele  la persoana I „eu”.Astfel putem pătrunde în mintea naratorului cu privire la ceea ce relatează el în calitate de președintele unei Republici care,alături de subordonați, alcătuiește un plan de luptă.Cu amărăciune înțelege că secretele lui sunt vândute unor dușmani și chiar propriul frate refuză jocul.

2=Vârsta participanților este de 14,15,16 ani,sunt adolescenți care imită,folosesc un limbaj asemănător adulților,dar jocul lor este al unor copii,deși se cred oameni mari.Ei sunt prea mici pentru un joc,,de-a războiul”adevărat,vorbesc cu seriozitate,cred în rolul lor,dar sunt copii prin comportament: au prăștii,,pietricele,se alintă,mint,au jucării,se supără când unul rupe creioanele colorate,se pârăsc,caută alt joc când se plictisesc.

3=Începutul narațiunii este asemănător spunerii unui basm,,a fost odată”,autorul creează o anumită atmosferă,,starea de război”,despre cine este povestea:lupta împotriva lui Rădulescu;personajele:trădarea lui Chiran,discuția cu Oncescu cel impertinent.

4=Nu apar cuvintele:joc,joacă,a se juca,pentru că naratorul-personaj ia,,jocul de-a războiul”în serios,el chiar se crede președintele unei Republici,se supără,este derutat că Chiran,șeful statului major,mințind,a furat secretele și muniția-jucăriile din,,depozit”,nu mai știe în cine să aibă încredere.

5= Finalul textului semnifică încheierea unei vârste –copilăria- și intrarea în adolescență. Dezamăgirea naratorului-personaj apare din cauza trădării din partea tuturor,a prietenilor care nu mai cred în jocurile copilărești,se simte departe de ceilalți,se retrage,dorește să fie singur,face planuri inutile și apoi se consolează scriind,,prima poezie de dragoste”unei fete,Silvia și astfel uită jocurile copilăriei.

             Limbaj și comportament

2=Modul de exprimare este al adulților,dar copii îl imită conștienți de seriozitatea jocului. Diferența dintre ce sunt și ce vor să pară creează efecte comice.

3= Dialogul dintre cei doi frați este între doi copii: Titișor,supărat îi amintește fratelui-președinte de jucăriile,cărțile luate de Bosoancă,de Valerică,răul care a furat popicele,a rupt un coș,creioanele. Toate sunt reproșuri copilărești spre deosebire de seriozitatea dialogului despre trădarea lui Chiran care afurat muniția sau antipatia simțită de Bolovăneanu,iar cuvntele lui Bosoancă sunt ale unui lingușitor deosebit.

4=În vorbirea personajelor este un contrast între vorbirea din jocul,,de-a războiul”în care se cred adevărați participanți și ușurința cu care trec la copilăire,vârsta care îi domină și-i întoarce la adevăr.

 

ROLURI

1=Jocul de aici nu este doar un prilej de distracție,de amuzament,ci o formă de exprimare a personalității,de cunoaștere a lumii. Jocul de-a războiul a eșuat, pentru că acești copii și-au asumat responsabilități mult prea mari pentru vârsta lor,au învățat însă că întotdeauna trebuie să-și asumi un rol pe care-l pot interpreta la vârsta pe care o au.

2=narator-personaj=președintele Republicii

     Bolovăneanu=rival =comandantul capitalei,dorește comanda

    Dinu Chiran=prieten=șeful statului major=trădător

    Oncescu Radu=de partea trădătorului ete dat afară

    Hector Bosoancă=rival,lingușitor,dorește comanda

    Titișor=fratele președintelui îi arată adevărul

3= Un  rol dintr- un joc arată că fiecare participant își asumă rolul unui personaj dintr-un univers fictiv.:în jocul de-a războiul naratorul se crede preșdintele unei republici și declară război unei armate potrivnice,dar este trădat ,iar fratele său îl aduce la realitatea vârstei.Acțiunile fiecărui jucător sunt decise pe baza unor reguli și manuale.

În teatru actorii interpretează pe scenă personaje fictive,inventate de autori dramatici.

Rolul omului in viaţă este acela de a-şi urma visele, de a şi le îndeplini şi de a alege mereu curentul potrivit, deoarece viaţa nu este o enigmă ce trebuie dezlegată, ci o realitate care trebuie traită.

4=Personajele-copii evadează din realitate,imitând adulții, se joacă de-a războiul ca un fel de a cunoaște viața maturilor.

CINE SE JOACĂ?

1= Schimbarea de planuri din text apare în momentulîn care apare Titișor,fratelenaratorului care îi arată adevărata față a celor care-l înconjoară și-i enumeră purtările lor.copilărești.

2=Lumea jocului este deosebit de serioasă,pentru că asistam la o adevarata strategie de lupta,la furtul unor secrete militare,la un complot de preluare a puterii.

3= Orbit de mÂndria de a deȚine cea mai înaltă funcție in stat,copilul-președinte nu reușeste să vadă adevăratele ganduri si intenții ale camarazilor sai. Jocul este pentru el o experiență din care va invața caă trebuie să-și aleagă cu multa grijă prietenii. Ceilalți participanți s-au jucat dorind să ia un loc cât mai favorabil.

4=Toți participanții se joacă,dar numai că unii își arată felul de a fi fără să vrea cu adevărat.

Dincolo de text

1=Copii de odinioară deveniți adulți mai păsrează unele obiceiuri,comportamente care nu dispar la vârsta de adult,ca în teatrul ,,Jocul de-a vacanța de Mihail Sebastian,Jocul ielelor de Camil Petrescu, Jocul cu margele de sticla" de herman hesse,

2=   joc de societate

joc de cuvinte

joc de scenă

joc de noroc

joc de clopoței

Titlul este semnificativ, facand trimitere la timpul povestirii, cand naratorul adult isi adduce aminte de un jocde'a razboiul la care a participat in copilarie#!a doua fotografie"

poezia,,Comoara ascunsă”de Radu Stanca

 

,,O creangă de aur în curte avea,
Şi Prinţul, vai, Prinţul nimic nu ştia.
Dar omul cu ochii şireţi într-o zi,
Trecu prin grădină, pe-ascuns şi-o zări.
A doua zi, iată-l la prinţul tăcut.
“O creangă de aur îţi cer împrumut”.
-O Creangă de aur? De unde să-ţi dau?
Aşa ceva n-am eu. Nici zeii nu au.
Aşa ceva nu e decât uneori,
În vrăjile goale şi-n visul din zori.”
Dar omul răspunse: -De-o aflu cumva,
Mi-o dai mie? –Bine, să fie a ta?
Nici nu sfârşi vorba pe tron,
Că omul ţâşni dintr-o dată spre pom,
Urcă şerpuind până-n vârful bătrân,
Şi vesel se-ntoarse cu creanga în sân.
O creangă de aur cu sunet vrăjit!
Stă prinţul sub pajură nedumerit,
Se uită la omul ce trece prin gard,
Sprinceana-i se-ntunecă, braţele-i ard.
Dar totu-i zadarnic, totu-i în van,
Totu-i de-acum nemernic alean.
O creangă de aur în curte avea,
Şi el, Prinţ nătâng, nu ştia, nu ştia”....

                Titlul poeziei este alcătuit dintr-un substantiv articulat hotărât ce simbolizează o valoare de ordin moral și spiritual,un simbol al cunoașterii,armoniei,al curățeniei spirituale,un dar al cerului - și un adjectiv propriu-zis:neînțeleasă,necunoscută,neștiută.Există daruri pe care omul nu știe că le deține,din dezinteres,din necunoașterea lor,odată pierdute,niciodată nu i se vor întoarce. Poezia este o baladă cu conținut simbolic,a cărei temă este lipsa de cunoaștere a lumii,a oamenilor de care pot profita cei lipsiți de scrupule,viclenii; poezia e construită ca o narațiune, întretăiat de pasaje dialogate,

                Mesajul baladei  ilustrează neputința și indiferența prințului de a cunoaște adevărul  exprimat de creanga de aur-simbolul universal al regenerării și nemuririi,ea reprezintă forța,înțelepciunea,cunoașterea tainelor lumii, nu știa că deține în grădina sa,loc al bogăției și al armoniei, un pom al vieții ce evocă verticalitatea,adevărul.                                                                             

              Un prim argument îl reprezintă atitudinea prințului:absent la realitățile din jur,indifernt,credul,naiv în dialogul cu,, omul cu ochii şireţi”,profitor,lingușitor,îndrăzneț,dornic de a-și însuși o comoară.Încrezător în reușită, îi cere prințului,, împrumut” o creangă de aur. Surprins, absent ,prințul neștiutor îi răspunde vicleanului că ,, n-am eu...nici zeii nu au...nu e decât  în vrăjile goale şi-n visul din zori”,în fantezii,în iluzii.Dialogul celor doi surprinde caracterul fiecăruia: prințul indiferent, neștiutor,trăiește în interiorul său,nu cunoaște lumea ce-l înconjoară,îi promite ,,creanga”purtătoare de virtuți;omul șiret,mediocru este avid de a dobândi valori.

              Un alt argument poate exista  în momentul în care ,primind acceptul prințului, omul ,,țâșni spre pom”... urcă şerpuind ”-unduitor,amăgitor,imprevizibil,greu de urmărit de prinț.. Folosirea verbelor dinamizează mișcarea,nerăbdarea de a ajunge în vârf și.... ascunde creanga,,în sân”,apoi dobândind puteri miraculoase,,trece prin gard”,va învinge orice obstacol în viață.Portretul din final al prințului este urmărit de narator :la început, nedumerit, apoi ,, se-ntunecă, braţele-i ard”, devine  furios,dar și resemnat,înțelegând și repetând obsesiv ,îndurerat că,,totu-i  zadarnic”,inutil,a pierdut comoara prin care se putea înălța,este momentul adevărului. Ultimele două versuri exprimă  prin vorbire indirectă regretul prințului,,nătâng”naiv, care nu a parcurs  drumul cunoașterii ,repetă fără a înțelege,,nu ştia, nu ştia”... punctele de suspensie sunt ecoul înfrângerii..

              În concluzie, balada este tristă ,asistăm la agonia omului naiv, însă valul de melancolie care se așterne peste ultimul act al acestei drame este unul firav, durerea  traită de cei care se lasă ademeniți. Balada oferă însă suficiente elemente pentru a fi citită ca un ritual al inițierii.

         =alean=suferinţă,tristețe,melancolie

           nătâng=prostănac

2=conjuncția,,dar”indică opoziția între naivitatea prințului  în dialogul cu,, omul cu ochii şireţi”,profitor,lingușitor,îndrăzneț,dornic de a-și însuși o comoară.Încrezător în reușită care  îi cere prințului,, împrumut” o creangă de aur. 

3=prințul=nepăsător;neștiutor;apatic;neîncrezător;pesimist;=b;e;f;g;j;

    omul șiret=șiret;bun observator;abil;hotărât;optimist=a;c;d;h;i;

4=trăsături:

prințul este:absent la realitățile din jur,indifernt,credul,naiv ,neștiutor,trăiește în interiorul său,nu cunoaște lumea ce-l înconjoară,promite ,,creanga”purtătoare de virtuți:

,,Prinţul nimic nu ştia./Stă prinţul sub pajură nedumerit,/Prinţ nătâng, nu ştia, nu ştia.”

omul șiret: profitor,lingușitor,îndrăzneț,dornic de a-și însuși o comoară,mediocru este avid de a dobândi valori.Încrezător în reușită, îi cere prințului,, împrumut” o creangă de aur.

,,omul cu ochii şireţi într-o zi trecu prin grădină,/Urcă şerpuind până-n vârful bătrân /Şi vesel se-ntoarse cu creanga în sân/

                                      

        

 

poezia,,Prefață”de Tudor Arghezi==creați și jocul

 

1 Amintiți-vă ce texte studiate în gimnaziu au avut ca temă jocul.

Poezia:,,Copii eram noi amândoi”de Eminescu;Cartea junglei de Kipling;Prinț și cerșetor de Mark Twain;

2 Precizați câteva idei pe care le-ați reținut în legătură cu această temă.

Prin jocul lor copiii din aceste lecturi trec în altă realitate: se simt liberi,fac obiecte din materiale din natură,se distrează,crezându-se în alt univers,își pot schimba identitățile.

3 Ce înseamnă jocul pentru voi?

             • amuzament; • altă realitate; • imaginație • învățare • simulare • spirit de echipă

4 Unele jocuri sunt „pentru copiii între 9 și 99 de ani”. Ce semnificație credeți că are această formulă publicitară?

 Jocurile de orice tip au reguli,iar joaca este complet liberă. Nevoia de joc este resimţită la orice vârstă, jocul declanşează starea de curiozitate,de creativitate,relaxare,de aceea orice vârstă dorește să se joace când vede un joc.

                    ,,Prefață”

                                                      – ingenuitate, poezie şi joc –

                                             de Tudor Arghezi

,,Într-o zi, pe înserat,

Ce să vezi ? Ne-am apucat,

Doi părinţi şi doi copii,

Din Cartea cu jucării

Să minţim, să povestim

Ce-am ştiut şi ce nu ştim,

Pentru alţi copii mai mici,

Nici chiar mici de tot, dar nici

Mari, ca de însurătoare.

Şi făcurăm şi-o prinsoare,

Cine poate scri mai iute

Stihuri vreo câteva sute,

Şi ne-am aşternut pe scris.

Ochii ni s-au cam închis,

Mâna ne-a cam amorţit

Şi-a ieşit ce a ieşit.

Am citit în adunare

Ce scrisese fiecare,

Şi din toate, vrea nu vrea,

S-a ales povestea mea.

Rămăşagul fu : “Se poate

Scri şi pe nerăsuflate ?”

 

Vorba e c-am câştigat

Şi,-n sfârşit, am răsuflat.

Partea mea, într-adevăr,

Am avut un sfert de măr,

 

Împărţind un măr creţesc ;

Nu cumva ca să jignesc

Pe tovarăşii de coate,

Mâncând sferturile toate.

 

Domnule, care citeşti

Multe altele poveşti,

Mai frumoase şi mai scrise,

N-o să-ţi placă, pare-mi-se.

Te-ai deprins cu stih bogat,

Cu care te-am învăţat.

Nu mă osândi, vai mie !

C-am căzut în sărăcie.

 

E nevoie să-ţi explic :

Eşti prea mare. Fă-te mic.

Uită regula o dată

Şi, cu cartea dezvăţată,

Mergi niţel de-a buşile.

 

Poţi închide uşile,

De ţi-e teamă de ruşine

Să te faci de râs ca mine.

Fă-te la citit copil.

Asta, Domnule Confrate,

Dă alean şi sănătate.

Eu, cum vezi, încet, încet,

M-am făcut analfabet.”

Poezia serveşte ca introducere la o naraţiune lirică, fabuloasă, imaginară, scrisă în versuri, pentru copii, şi intitulată Ţara piticilor.

Încadrarea în convenţia naraţiunilor vechi, a fabulei, este sugerată de la început: 

,,Într-o zi, pe înserat, / Ce să vezi ? / Ne-am apucat”,... 

Gluma este evidentă, tehnica poeziei constând în nararea glumeaţă a faptelor dintr-o fictivă ţară a piticilor, a unor oameni mari rămaşi la dimensiunile copiilor, dar şi cu firea şi cu apucăturile acestora din urmă. Naivitatea de care dă dovadă naratorul este polemică, contrazicând părerile aşa-zis serioase despre poezie şi lumea poeziei.

Poetul se adresează unui cititor surprins să îl vadă pe poetul,Arghezi, scriind pentru copii, abandonând postura de poet grav, serios, problematic, pentru a se “prosti”, pentru “a se copilări”.

Problema aceasta, a jocului, a poeziei care reflectă universul copilăriei în opera lui Arghezi, este corelată cu aspectele vieţii moderne în care omul îşi pierde inocenţa şi, odată cu ea, spiritualitatea. Este posibil ca prezenţa jocului în opera sa să se explice prin faptul că autorul vedea în pierderea inocenţei o dramă a modernităţii. Tot el a sugerat în mai multe rânduri că, atâta vreme cât vor mai exista “tiparele”, se mai poate spera în redobândirea inocenţei.

“O povestire e o jucărie”, scria T. Arghezi în proza Jucăriile. Dar nu numai povestirea, pentru că tot el scria în articolul Ce este poezia: “Poezia are în sâmburele ei o divină naivitate, care se întâlneşte în floare, în pasăre, în bucurie, în entuziasm. Poezia e copilul care rămâne în sufletul adolescentului, al omului matur şi al bătrânilor peste durere, dezamăgire şi suferinţă. Păstraţi pe copilul vostru, din sufletul vostru, păstraţi-l ager şi curat. Duceţi-vă în fiecare zi la perdeaua leagănului în care copilul din sufletul vostru surâde... Şi jucaţi-vă cu el în fiecare zi”....

Poetul afirmă aici răspicat legătura dintre poezie (creaţie), naivitate şi copilărie (joc). Poezia ascunde în sâmburele ei divina naivitate a florii, a păsării, a bucuriei şi a entuziasmului. Poetul îndeamnă la păstrarea copilului din sufletul omului şi la jocul cu el în fiecare zi. Aşa face şi în Prefaţa la Ţara piticilor.

În primul rând el se joacă cu copiii, apucându-se să ,,mintă” şi să povestească nu numai pentru cei mici de tot, ci şi pentru cei mari, şi pentru adolescenţi. Provocarea este un joc de-a visul şi scrisul având ca miză, ca răsplată, cum are orice joc, un “măr”. Precizarea “măr creţesc” este glumeţ-ironică, acest măr fiind mai acrişor, urmează să-i vedem că li s-au cam strâmbat gurile, după ce le amorţiseră mâinile de atâta scris. Fireşte că a câştigat tata, maturul, dar, generos fiind, ca să nu-i jignească “pe tovarăşii de coate”, a împărţit mărul egal. Meritau şi ei o răsplată, pentru că, după ce s-au chinuit să scrie, au avut plăcerea şi răbdarea să-i asculte “minciunile”.

Acum se adresează poetul şi cititorului matur, cititor avizat, dar neobişnuit cu asemenea poveşti copilăreşti, un cititor rigid, cu regulile învăţate, cu pretenţii stereotipe, căruia nu-i plac decât poveştile “mai scrise”, în sensul unei elaborări mai pretenţioase. Gestul de a-i cere iertare acestuia, deşi aparent serios, este, vedem imediat în strofa următoare, ironic. “Sărăcia” în care cade poetul, corelată cu regăsirea naivităţii, a spontaneităţii, a simplităţii, este de fapt, pentru cine înţelege, o dovadă de plenitudine spirituală.

Remarcabil este că poetul îl tratează cu familiaritate pe cititorul ostil şi rezultatul este de-a dreptul comic: îl invită pe acesta să fie din nou copil, să uite regulile, să uite cartea învăţată, deformantă, şi chiar să meargă un pic de-a buşile.

De la glumă trece imediat la o atitudine mai serioasă, numindu-şi cititorul “confrate” şi arătându-se pe sine drept exemplu. Şi el a ieşit din dogmă, s-a făcut copil, chiar analfabet, şi în această postură se simte bine: Asta, Domnule confrate,/ Dă alean şi sănătate.

În concluzie, poezia nu se adresează doar copiilor, ci, mai ales, adulţilor, acelora dintre adulţi care au uitat să-şi cultive copilul din suflet, să-şi menţină viu sufletul-copil.

Este evident că jocul lui Arghezi “de-a poezia jocului” relevează o relaţie fundamentală dintre joc şi poezie, creaţie, literatură, ca o formă particulară, superioară a jocului. În viziunea argheziană, poet, creator nu poate fi decât cel care este în stare “să se copilărească”, să se joace, care-şi poate ţine ager şi treaz sufletul-copil. Şi astfel, într-un mod foarte discret, Prefaţă afirmă un crez artistic, ceea ce face din ea o artă poetică.

Ceea ce poezia şi literatura în general au în comun cu jocul se poate vedea din înseşi caracteristicile fundamentale ale jocului; ca şi jocul, care presupune reguli clare şi ferme, obligatorii, o miză şi o răsplată, poezia, creaţia în general, este bazată pe respectarea unor reguli, pe cunoaşterea acestora: cunoaşterea vieţii, cunoaşterea limbii, cunoaşterea creaţiei anterioare, cunoaşterea regulilor de prozodie şi de stil, cunoaşterea formelor, a tiparelor consacrate pentru a-ţi găsi propria cale, originalitatea.

Ca şi jocul, literatura, poezia presupune şi propune “o altă lume”, o lume fictivă, dar posibilă, mai plină, mai bogată, în care omul să se simte mai “acasă”, să poată trăi, când vrea, după dorinţă.

Tot aşa cum în joc copilul, ca şi omul matur, învaţă şi se descoperă pe sine prin confruntarea cu alţii, la fel poezia, literatura, arta este, în relaţia cu receptorul o formă a dialogului, o “confruntare”, un joc prin care cititorul este provocat la descoperirea de sine.

Literatura mai pune o problemă gravă în relaţia cu receptorul. Acesta este nevoit să accepte şi să nu uite că opera presupune ficţiunea, jocul, opera este verosimilă, conformă cu realitatea, dar o şi suspendă, devenind ea însăşi realitate, fictivă, e adevărat, dar nu mai puţin reală. Orice intrare în joc implică ieşirea din joc. Iar nerespectarea acestei condiţii, a convenţiei jocului dintre operă şi receptor, riscă să ducă la pierderea de sine, la căderea în ficţiune, aventură similară cu “nebunia” lui Don Quijote de la Mancha, din romanul omonim al lui Miguel de Cervantes. Asupra acestei posibile rătăciri atrage poetul atenţia în poemul propriu-zis, Ţara Piticilor, atunci când naratorul îndeamnă pe copilul căruia i se adresează să rămână acasă, să nu plece în căutarea acestei ţări, să-şi facă mai bine acasă o „piticărie”.

1 Amintiți-vă ce texte studiate în gimnaziu au avut ca temă jocul.

Poezia:,,Copii eram noi amândoi”de Eminescu;Cartea junglei de Kipling;Prinț și cerșetor de Mark Twain;

2 Precizați câteva idei pe care le-ați reținut în legătură cu această temă.

Prin jocul lor copiii din aceste lecturi trec în altă realitate: se simt liberi,fac obiecte din materiale din natură,se distrează,crezându-se în alt univers,își pot schimba identitățile.

3 Ce înseamnă jocul pentru voi?

             • amuzament; • altă realitate; • imaginație • învățare • simulare • spirit de echipă

4 Unele jocuri sunt „pentru copiii între 9 și 99 de ani”. Ce semnificație credeți că are această formulă publicitară?

 Jocurile de orice tip au reguli,iar joaca este complet liberă. Nevoia de joc este resimţită la orice vârstă, jocul declanşează starea de curiozitate,de creativitate,relaxare,de aceea orice vârstă dorește să se joace când vede un joc.

• JOC ȘI ROSTIRE

1=cuvinte care se referă la joc.: Cartea cu jucării, Mergi niţel de-a buşile, "prinsoare", "ramasagul", "mersul de-a bușilea" și "fă-te la citit copil".

2=tema poezie-jocul și creația

3=secvențe care ilustrează diferite ipostaze ale jocului:

Ipostazele jocului implică amuzamentul ,,să mințim, să povestim... cine poate scri mai iute",apoi  intrarea în lumea copilăriei,,ești prea mere, fă-te mic”; oboseala unui copil:,,ochii ni s-au cam închis/ mâna ne-a cam amorțit"; creație, invenție,competiție și distracția în familie: ,,doi părinți și doi copii".

4= inversiunile din text:

,,Domnule,care citești

Multe,altele povești

........................................

N-o să-ţi placă, pare-mi-se.

.....................................................

Fă-te la citit copil.= exprimă legătura dintre cititor si poetul care dorește  intrarea în universul copilăriei.

5= 5 Explicați ce este neobișnuit în următoarele construcții:

• „stihuri vreo câteva sute”; =este o exagerare,o glumă

• „tovarășii de coate”;=împreun se întrec

• „multe altele povești”; =povești diferite,nenumărate

• „mai frumoase și mai scrise”; =deosebite

• „cu cartea dezvățată”.=neobișnuită

6 Ce sugerează astfel de întrebuințări ale limbii?= • inventivitatea lingvistică a poetului,adică cuvântul este o jucărie simplă cu care oricine se poate juca., inventeaza cu ajutorul limbajului un univers al  copilăriei

• COPII ȘI ADULȚI

1=Pentru cine scriu cei care participă la „rămășag”? Indicați în text secvența corespunzătoare.

=jocul cuvintelor este pentru un cititor

,,Domnule,care citești

Multe,altele povești

Mai frumoase şi mai scrise,

2= Cui credeți că i se adresează poezia Prefață: copiilor, adulților sau și unora, și altora? Argumentați cu exemple din text.

   Cred că poezia nu se adresează doar copiilor, ci, mai ales, adulţilor,mai ales acelora care au uitat să-şi menţină viu sufletul-copil.

3= 3 Poezia este alcătuită din două părți. Identificați-le, arătând ce anume marchează granița dintre ele.

In prima parte a poeziei este prezentat modul în care decurge jocul. Aparent, acesta seama cu un oricare alt joc de copii: are diferiți  participanți ,,Ne-am apucat,/Doi părinti și doi copii", sunt impuse anumite reguli ,,Sa mințim, sa povestim/Ce-am știut și ce nu știm", iar în final exista un câștigaător, eul liric, ce primește ,,un sfert de măr".

În partea a doua care începe printr-un vocativ că o graniță,,,Domnule,care citești....” se adresează cititorului matur, neobişnuit cu asemenea poveşti copilăreşti, sever,cu regulile învăţate, cu pretenţii, căruia nu-i plac jocurile. Gestul aproape serios de a-i cere iertare acestuia este ironic. Poetul îl tratează cu familiaritate pe cititorul ostil şi rezultatul este de-a dreptul comic: îl invită pe acesta să fie din nou copil, să uite regulile, să uite cartea învăţată, deformantă, şi chiar să meargă un pic de-a buşile.

4=familiar(colocvial):pe nerăsuflate;prinsoare;rămășag;

     Cult(elevat): analfabet,confrate,dogmă,regulă

5=Din punct de vedere al limbajului prima parte a poeziei conține un limbaj familiar(colovial ):,,pe nerăsuflate,prinsoare,rămășag"; în ce a doua parte conține un limbaj elevat plin de neologisme: ,,analfabet,docma,regula". Aceasta diferență de limbaj arată trecerea de la lumea copilăriei la cea a maturitații, de la atitudinea de joc la cea serioasă. 

6=Caracteristicile unei prefețe:

Adresarea "Domnule confrate" se îndreaptă către un cititor imaginar pe care-l respectă și-n fața căruia dovedește modestie, de aceea el folosește scrierea cu majuscule. Legătura imginară dintre cititor și autor înseamnă intrarea în universul copilăriei,,Ești prea mare, fă-te mic/ Fă-te la citit copil".

7=Textul se adresează in prima parte, in care dominant este jocul, copiilor, iar în a doua parte a textului unui cititor care poate avea orice vârstă ,,Domnule care citești/ Multe alte povesti". Adresarea ,,Domnule confrate" se îndreaptă către un cititor imaginar pe care-l respectă și-n fața căruia dovedește modestie, de aceea el folosește scrierea cu majuscule.

2= CREAȚIA ARTISTICĂ  ca joc arată că  Jocul reprezintă o temă la fel de reprezentativă ca și alte teme literare, este reliefat sensul de baza al jocului: lupta pentru ceva,iar faptul ca răsplata învingătorului este „un sfert de măr”, dovedește un caracter important al jocului: absența interesului material.

3= Jucăria de vorbe este arta care are ca scop producerea valorilor estetice. Ea necesită pricepere, cunoaștere, capacități deosebite. Exprimarea poetului este ca un joc al vorbelor,dar altfel de joc de gândire,de scriere. Arghezi subliniază ideea ca viața e o jucărie, un joc, iar noi putem rămâne inocenți mereu.

4= Termenul "analfabet" folosit in finalul poeziei ,,Prefața" are sens figurat,ironic,  nu este o neștiință de carte, este o  uitare a regulilor de creație a unei opere literare.

DINCOLO DE TEXT

1=Vârsta copilăriei este un univers al purității,iar Arghezi înțelege dorința oamenilor de a păstra aparențele și concepția greșită a adulților despre joc, conform căreia persoanele trecute de vârsta copilăriei nu se joacă.Jocul înseamnă întoarcerea la copilărie,înseamnă tinerețe fără bătrânețe.

2= Titlul poeziei,,Cuvânt” poate avea semnificaţia de ,,prefaţă”,adică prin cuvânt poate fi creată o lume imaginară,ca un joc.  Prin cuvânt, poetul definește creația artistică, opera literară.

Poetul de viață cărții prin elemente din lumea mică a copilului, construind expresii artistice figurate: „din înțelesuri furnicile, celule, suflete de molecule”. Cuvintele sonore – violoncel, harpă, cimpoi – imprimă poeziei muzicalitate și armonie, dar și un caracter de joc. Și în ,,Prefață”sunt cuvinte care aparțin jocului: ,,jucării, prinsoare, rămășagul, mersul de-a bușilea, fă-te la citit copil".

În ambele poezii se face referire la cuvânt ca la o jucarie simplă cu care te poti juca, prin cuvânt lumea poate fi,schimbată.

 În ambele poezii sunt forme de vocativ  „Vrui, cititorule, să-ți fac…,,Domnule confrate",poetul se îndreaptă către un cititor imaginar pe care-l respectă și-n fața căruia dovedește modestie, exprimând de la poet la cititorii săi o legătură prietenească..

3= În basmul,,Greuceanu”,personajul,un Făt Frumos luptă cu zmeii, e supus unor confruntaăi,întreceri: luptele cu zmeii, eliberarea aștrilor, uciderea zmeoaicelor, iîtâlnirea cu muma zmeilor, cu ,,diavolul cel șchiop” care-i fură paloșul în care se află concentrată toată  puterea lui.

4=Poezia,,Cpoii eram noi amândoi”de E minescu se referă la jocul și joaca a doi frați: ,,Din coji de nucă car cu boi/ Făceam și înhămam la el culbeci bătrâni cu coarne”,acestea sunt jucăriile inventate privind viața din jur. Ascultându-și fratele citind și povestind din,,Robinson(Crusoe),eul liric,plin de imaginație, transforma în turnul Vavilon(Babylon), un castel din cărți de joc și adăuga,,câte-o prostie”,naivități,născociri. Este sugerată o diferența intre cei doi, jocurile fiind bazate pe suportul fantezist al fiecaruia cat si pe realitate. .Cei doi frați se imaginau personaje din poveste acolo pe insulă cea verde,loc în care își dădeau frâu liber imaginației.

5= Joan Miró a creat o pictură „de vis”ca-ntr-o joacă de culori și forme frumoase și stranii, un mod aparte de a privi lumea, înlocuieşte cuvintele cu linii și puncte,forme ce plutesc într-un fel de lichid. Este un mod aparte de a privi lumea. Obiectele imaginate dansează, par să plutească într-un univers, se întâlnesc asemenea cuvintelor prin care poetul descrie actul creației văzut ca joc al cuvintelor în care domină puritatea și inocența, numai astfel poate lua naștere o altă realitate.

 

ÎN LOC DE SFÂRȘIT

Cuvinte: ceasornicar....gramofon

Un  bătrân ceasornicar constată,într-o dimineață,că îşi rătăcise instrumentul cel mai de preţ: cel cu care învârtea rotiţele cele mai fine ale ceasurilor. Cu durerea în inimă, ceasornicarul  porni mergând încet spre grădina din faţa casei, unde se aşează la umbra nucului, cu capul pe braţe,oftatând.Deodată aude sunete melodioase,un cântec vechi de pe discul gramofonului din camera sa.A înțeles că gramofonul pornise singur,fără să-i învârte nimeni mânerul.Și repede a pornit să vadă dacă cineva a intrat fără știrea lui în casă.Nu era nimeni,dar lângă gramofon era cleștișorul pe care-l credea pierdut.A zâmbit și a plecat spre masa de lucru,neștiind cine a pornit gramofonul.

 

 Compunere:

                                  O întâmplare petrecută în timpul unui meci(joc) de fotbal

Merg deseori cu tata sau bunicul la meciurile de fotbal desfășurate pe stadionul din orașul nostru,deși nu sunt dedicat acestui sport,dar îmi place atmosfera de pe stadion,alinierea echipelor,salutul către tribune,salutul căpitanilor celor două echipe adverse.Tata îmi explică regulile de joc,completat, bineînțeles, de bunicul,care a fost fotbalist profesionist.Îmi povestește că a început să joace pe stradă cu prietenii-vecini.

   Astăzi suntem anunțați că vom desfășura ora de educație fizică pe ternul de fotbal mare,acolo unde se desfășoară meciuri adevărate.Ajungem și pe teren, vedem băieți de vârsta noastră în tricouri galbene jucând fotbal.Sunt juniorii clubului,ni se explică.Profesorul nostru vorbește cu antrenorul și se formează două echipe:șase băieți din clasa noastră,printre care și eu și șase din echipa juniorilor.Ei cu tricouri galbene,noi cu tricouri roșii.Vom juca o miuță-30 minute -în reprize de câte un sfert de oră fiecare repriză.Avantajul este că ei au deja încălzirea făcută,noi facem câteva exerciții ca la orice oră de sport și un arbitru adevărat ne invită în mijlocul terenului,ne aliniem,ne salutăm și auzim fluierul de începerea meciului.Mingea este una adevărată.

    Mingea curge ca pe aţă, cautăm încă aşezarea optimă, şi eu culeg o minge la centrul terenului şi paralizez întreaga apărare a gazdelor cu o pasă în adâncime pentru unul dintre colegi.Și deodată o pasă puternică a unui junior lovește poarta noastră și...gol.Suntem dezamăgiți,unul dintre noi cade,lovit de un adversar și-atunci un băiat de pe margine cere voie să intre în echipa noastră.Arbitrul este de acord și ,,intrusul”aleargă,mingea parcă este legată de picioarele lui,driblează pe toți care-i ies în cale...golul lui este de neevitat.Juniorii sunt derutași,aleargă,dar mingea rămâne numai la noi.Rezultatul ne este favorabil..Juniorii sunt uimiți,nu înțeleg cum niște,,nimeni”i-au învins.Iar noi ne îmbrățișăm cu băiatul străin și-l aplaudăm,recunoscându-l:un fost elev al școlii noastre care joacă undeva într-o ,,țară caldă”.Bineînțeles că ne-a invitat la o prăjitură și ne-a povestit despre meciurile lui din Premier League.L-am privit cu admirație,fiecare gândind că am vrea să fim în locul lui....

 

Fișă de lectură:

Titlul,,Prefață”

Autorul:Tudor Arghezi

Data și locul publicării textului: volumul,,Cartea cu poezii”1931

Idei/stări/sentimente exprimate în text:

Textul se desfășoară într-o tonalitate jucăușă, Ipostazele jocului implică amuzamentul;  in prima parte se adresează copiilor, actul creației văzut ca joc iar în doua parte poetul explică intentiile cu care sunt realizate aceste versuri.

Ipostaza eului liric:  Eul liric inițiază o competiție  ,un joc de-a creația la care participa întreaga sa familie, ce are ca scop scrierea a cât mai multe poezii. 

Tonul textului:autorul trece cu ușurință de la tonul glumeț,ironic când se joacă de-a creația  la tonul serios când îndeamnă omul matur să redevină copil.

Particularitățile textului: Măsura versurilor este inegală, variind între 4 și 16 silabe, iar tipul de rimă care predomină este rima împerecheată. Numărul versurilor într-o strofă variază și el – 13, 5, 10, ultimul vers fiind despărțit prin pauză grafică de poezie.Sunt verbe la persoana întâi singular, moduri și timpuri diferite, ,am răscolit, am ales, să caut, să culeg.”Adresarea directă prin vocative,,domnule,confrate” "Tovarăși de coate "- denumește prietenii , parteneri de joc , in cazul nostru părinții autorului.
"Stihuri vreo câteva sute " - este o inversiune sintatică și o hiperbola . Versul " m-am făcut analfabet " este metafora , se referă la jocul creației

Exemple de versuri:..................................................................................................................

 

Paralelă poezia,,Prefață”și,,Erasmo” 

Poezia,,Prefață"de Tudor Arghezi are ca temă creația ca joc, este o artă poetică, deoarece autorul își exprimă conceptia despre actul creator. Creatia înseamnă imbinare între realitate și imaginație,, să mințim, să povestim/Ce-am știut și ce nu știm";actul creator inseamnă  inspirație,  dar și muncă, efort, migală,,Și ne-am așternut pe scris/ochii ni s-au cam închis, mâna ne-a cam amorțit". Jocul de-a creația este o competiție desfașurată între doi părinți și doi copii, ce implică imaginația,creativitatea. Fiecare participant citește ,,în adunare" versurile,stihurile compuse și este ales un câștigator,,Și din toate vrea nu vrea,S-a ales povestea mea." Câștigatorul primește o recompensă ,,un măr crețesc"pe care îl împarte cu ,,tovarașii de coate",cei de-alături, din spiritul de echipă.

Același spirit  de echipă este și în povestirea,,Erasmo”.Ca și poetul,naratorul adult își amintește de un joc,,de-a războiul” la care a participat în copilăria lui,este ca o a doua fotografie.Jocul creează cunoașterea lumii adulților de către cei mici, vor să înțeleagă lumea celor mari ,să o traiască prin anticipație. Prin intermediul jocului creativ, poetul și naratorul retăiesc vârsta copilăriei inocente. 

    Dacă în narațiune există o adevărată strategie de luptă pusă la cale  cu seriozitate de un copil ce se crede președintele Republicii împreună cu unii prieteni sau rivali, în poezie tata,omul matur, generos,glumeț a împărţit mărul câștigat în mod egal cu copiii. Meritau şi ei o răsplată, pentru că, după ce s-au chinuit să scrie, au avut plăcerea şi răbdarea să-i asculte “minciunile”.

Președintele din narațiune și el este cel mai implicat în jocul dintre participanți, consideră trădarea ,,un act criminal".Cel care îi arată adevărul este fratele său, Titișor: Bolovaneanu si Bosoancă puneau la cale un complot, pentru a prelua puterea, iar cei care se declaraseră neutri nu doreau decât să salveze jocul.Orbit de mândria de a deține cea mai înaltă funcție în stat,fapt sugerat și de mărturisirea ,,Eram președintele Republicii", copilul nu reușește să vadă dincolo de aparențe și să  intuiască adevăratele gânduri și intenții ale camarazilor săi. Jocul este pentru el o experiență din care va învăța că trebuie să-și aleagă cu multă grijă prietenii.Reacția din final : plânge când constată că jocul a eșuat : este una puerilă, dar și eliberatoare demonstrând implicarea afectivă a copilului în joc.,,seara scrie prima poezie de dragoste închinat Silviei”, fapt ce marchează trecerea spre adolescență,pe când în poezie poetul îl invită pe cititor să fie din nou copil, să uite regulile, să uite cartea învăţată, deformantă, şi chiar să meargă un pic de-a buşile. Poetul trece de la glumă imediat la o atitudine mai serioasă, spunând că a uitat regulile serioase, s-a făcut copil, chiar analfabet, şi în această postură se simte bine: ,,Asta, Domnule confrate,/ Dă alean şi sănătate”,iar naratorul plânge când constată că jocul a eșuat ,parcă se eliberează,demonstrând cât de implicat a fost în joc.

 

 

 

 

Invenție și ficțiune

 1=a născoci; a imagina;  a plăsmui;a închipui;

2=a imagina         a născoci

    a închipui          a plăsmui

                               a scorni

3=Inventivitatea, creativitatea se poate manifesta în toate domeniile cunoaşterii şi vieţii sociale.

Această capacitate   are   următoarele   caracteristici:   flexibilitate,   noutate,   originalitate,   fluenţă,

senzitivitate   şi   ingeniozitate.

4= Ipostazele jocului implica amuzamentul "sa mintim, sa povestim",în același timp minciuna poate deveni poveste și invers.

5=fictiv=plăsmuit,imaginat,inventat

6=ficțiunea este reprezentare produsă de imaginația cuiva și care nu corespunde realității sau nu are corespondent în realitate; 

-minciuna are ca scop sa înșele victima în a o face sa creadă informațiile spuse de cel care minte, ceva care va fi contrazis, probabil, de unele informații pe care victima le posedă deja.

-afirmația falsă de rea-credință, scorneala, minciuna; zvonul,este ceea ce plăsmuiește, inventează, concepe cineva;

7=autorul are datoria să nu inventeze :

-atunci când scrie n reportaj

-atunci când transmite public niște știri

-atunci când scrie un curiculum vitae

-atunci când redactează biografia unei personalități

-atunci când redactează textul unei reclame comerciale

8= Ceea ce mi-a plăcut a fost seriozitate personajelor pentru în joc si regulile de organizare si de conduita fixate de acestea pentru a putea câștigă lupta imaginară , insă ceea ce nu mi-a plăcut,chiar dacă se jucau, a fost intervenția foarte rapida a trădării si a defectelor specifice adulților care denaturează sensul primar al jocului,aici s-au apropiat de realitate , dupa parerea mea acesta trebuia lăsat sa continue până ce una din tabere reușea să câștige .

9=un vis

Am înțeles că a visa este unul din cele mai frumoase lucruri,totuși simțeam o teamă de o altă lume…

Atent m-am pregătit patul,pentru a visa. Am închis ochii…somnul nu venea. La un moment dat, s-a făcut întuneric şi am rămas singur. M-am speriat. Se auzeau sunete şi totul trosnea în jurul meu. Se auzeau paşi şi voci…dar nu vedeam nimic. Am simţit o mână pe spate şi s-a făcut lumină. Apoi m-am simțit ușor parcă luat de un aer cald.Am coborât pe o plajă pustie mărginită de palmieri uriași,iar dintre ei au apărut umbre albe de abur cu chipuri frumoase.Am întins mâna,era nimic și totuși erau în jurul meu.Voiam să vorbesc,dar gura îmi era încleștată.Toți îmi zâmbeau și am înțeles că erau doar forme,poate mă aflam în locul unde se duc sufletele celor plecați dintre cei vii.M-am speriat,am vrut să strig,dar o umbră mi-a întins o aripă și mi-a făcut semn cu mâna să plec.Am zburat din nou și m-am trezit strigând.Eram în patul meu,a fost un vis frumos,urât,nu știu,dar pe perna mea era un fulg dintr-o aripă.Probabil ajunsese de pe fereastra deschisă!!!!

10=oamenii doresc să citească,să asculte lucruri inventate,pentru că vor să evadeze din realitate,să viseze ceea ce nu pot trăi,vor să creadă că sunt și alte lumi în care vor găsi ceea ce nu au în realitate,chiar dacă e o amăgire.

 

    

,,Escape room==textul jurnalistic

 

Un escape room este un concept nou de joc “în viața reală”, care presupune ca tu, împreună cu un grup de prieteni sau colegi să reușiți să evadați dintr-o cameră tematică. Fiecare cameră are povestea ei, un set unic de puzzle-uri, jocuri de inteligență și ghicitori care te vor conduce prin rezultatele lor la marea evadare. Tu și echipa ta veți avea la dispoziție 60 de minute pentru a rezolva toate puzzle-urile. Dacă nu veți reuși, ușa se va deschide automat când cele 60 de minute vor fi expirat.

1=,,tastele ascuțite......sunt cheile care arată 3 coduri

Componente:crono ricorder care arată timpul//16 chei(coduri)///plicuri,indici cu misiuni//

2=perspectiva subiectivă:,,,,Nimic mai frumos..........................mai vrem.”

    Perspectiva obiectivă..............tot textul

Autorul textului este un jurnalist care a fost prezent la festivitatea de prezentare a jocului.

Relatarea întâmplărilor este însoțită de evaluări personale asupra lor-pespectiva subiectivă,iar perspectiva narativă este obiectivă, deoarece întâmplările sunt redate din punctul de vedere al unui narator obiectiv, care relatează la persoana a treia.Îmbinarea celor două perspective face textul atractiv,pentru că se trece ușor de la impresii personale la cele generale.

3=  Este un text publicistic care are rol de informare a unui eveniment social,de divertisment și are si rol de influențare a opiniei publice,dar jurnalistul face și o publicitate mascată a unui joc,atrăgând atenția celor dornici de a-l cumpăra.

4=Jucătorii trebuie să reușească să evadeze dintr-o cameră tematică având la dispoziție 60 de minute pentru a rezolva toate puzzle-urile. Altfel, ușa se va deschide automat când minutele vor fi expirat. Fiecare cameră are povestea ei, un set unic de puzzle-uri, jocuri de inteligență și ghicitori care te vor conduce prin rezultatele lor la marea evadare. In unele locații creatorii jocurilor prefera să ofere jucătorilor unul sau chiar mai multe walkie-talkies portabile. Când canalul corespunzător este ajustat, puteți vorbi direct cu recepția. Când întâmpinați probleme în timpul jocului de Escape Room, puteți apăsa butonul pentru a comunica direct în orice moment. Această metodă economisește timp punându-vă in legatura directa cu Game Master-ul.

5= Jocurile escape room sunt jocuri de aventura unde un grup de persoane este inchis intr-o camera si trebuie sa se foloseasca de lucruri din camera, sa resolve ghicitori si enigme, sa gaseasca indicii si sa evadeze din camera intr-un timp predefinit. Conceptul este originar de la jocurile de aventura de pe calculator, “point-and-click”, din anii ’80, in care jucatorii trebuiau sa evadeze din inchisoare.

6=Cred că  pe lângă elementul de distracție, de „wow” ce este definitoriu pentru jocurile Escape Room, acestea oferă o ocazie fară egal de a scoate in evidență comportamente, aptitudini si abilități observabile intr-un context aproape imposibil de replicat in alte condiții: o echipa motivată, un timp limitat, un obiectiv comun provocator!

În loc de sfârșit

1=Presa scrisă cuprinde presa cotidiana (nationala, regionala sau locala), publicatiile periodice (reviste/magazine săptămânale sau lunare), presa gratuită, presa tehnica si profesionala

 Presa scrisa prezinta un atu puternic: vizualizare si argumentatie - prin ilustratie si text (permanenta cuvantului scris da o forta mai mare comunicarii).

În cazul presei audiovizuale dupa aria de difuzare, posturile pot fi locale, regionale si nationale. Mesajele radio și televizate pot fi urmarite si in timpul desfasurarii activitatilor cotidiene.De aceea aceasta are un impactmai mare decăt scrisul,pentru că din comoditate un om poate auzi,vedea sau citi ceea ce-l interesează.