Particularitățile de construcție  personajului Ion din romanul lui  Liviu Rebreanu.

ION este un roman realist,inspirat din realitatea transilvană în timpul Imperiului Austro-Ungar. Liviu Rebreanu afirmase că artistul nu copiază realitatea. Ea este numai un pretext pentru a crea o altă lume, cu legile și întâmplările ei.

Romanul are o constructie simetrica,incepe si se termina cu descrierea drumului ce duce in sat, in universul fictional. De aici se desprinde si dimensiunea mitica.Troita de la rascrucea parasite si usor degradata sugereaza o lume desacralizata.La sfarsitul romanului, dupa consumarea intamplarilor,mergand in paralel cu implinirea visului preotului ortodox – o biserica noua-totul se echilibreaza,invie,se reabiliteaza.Troita insasi apare vopsita, innoita, strajuind drumul care iese din satul Pripas.

Romanul este structurat in doua parti, Glasul pamantului si Glasul iubirii, insumand 13 capitole, primul capitol intitulat Inceputul iar ultimul Sfarsitul.Titlurile capitolelor anticipeaza ceea ce se va intampla, Zvarcolirea, Noaptea, Iubirea etc. pe doua planuri narative, lumea taraneasca si cea a inteligentei satului.

Personajul principal Ion al Glanetasului, tanar sarac , fara pamant dar harnic, incearca sa recastige ceea ce tatal sau risipise.Este istet, dupa opinia invatatorului Herdelea, dar impulsive si primitiv in manifestare.Nu-si pune niciodata probleme morale,este profund instinctual dupa estetica naturalista.”Glasurile” pe care le aude in sine sunt voci ale instinctului care-I inabuse ratiunea. Glasul pamantului il plaseaza in conflict cu Vasile Baciu iar glasul iubirii cu George Bulbuc, cu Ana.

In romanul realist,personajul este tipic (reprezentativ pentru o anumita categorie sociala).Mai toate personajele romanului Ion corespund acestei cerinte estetice;Ion face exceptie,este un personaj naturalist (provenit genetic din personae cu vicii sau carente morale),instinctual,impulsive.

Modalitatile de constructie utilizate de autorul omniscient si omniprezent sunt atat cele directe cat si cele indirecte. Autorul il descrie ca fiind “iute si harnic ca ma-sa” si doamna Herdelea si l aminteste in aceeasi maniera. Pentru Herdelea este un flacau de treaba, pentru preotul Belciug este un pacatos care-si incalca indatoririle.Din perspectiva socrului Vasile Baciu, este un “sarantoc”.

Episodul seducerii Anei in scopul unei casatorii care sa-i aduca drept zestre pamant,apoi santajul pune tusele cele mai groase in portretul lui Ion. Cu viclenie dar si cu istetime, Ion o face pe Ana sa creada ca ea l-a cucerit pe el. Interesul pentru Ana este doar interesul pentru pamant. Cruzimea, egoismul, indiferenta fata de Ana, apoi fata de fiu, de socru si chiar fata de parinti anunta un personaj ce avea sa sfarseasca tragic.

Ultimul episod, cel al mortii lui Ion este relevant pentru caracterul lui primitive si instinctual. Striga in el glasul iubirii (in realitate glasul dorintei da a poseda; el iubeste pamantul ca pe o femeie si femeia ca pe ogorul proaspat arat]si se indreapta spre casa Floricai tarandu-se prin ograda.

Neprevazutul, George care-si anunta prezenta, nu-l sensibilizeaza, nu trezeste in el sentimentul pericolului. Orbirea instinctuala este mai puternica decat ratiunea. Moare ucis de lovitura unei sape in crestet, fara sa realizeze ce i se intampla.

Intr-o discutie cu Titu Herdelea acesta din urma ii sugereaza subliminal cum sa il sileasca pe Vasile Baciu sa ii dea de sotie pe Ana , Ion actioneaza intocmai si peste doi ani Ion ii multumeste lui Titu pentru sfat. Titu ramane surprins ca o vorba spusa la intamplare a devenit o idee pertinenta, ba mai mult sesizeaza “indarjirea, egoismul si cruzimea cu  care omul acesta a urmarit o tinta.”

Titu este impresionat profund si cugeta aforistic “-Numai o pasiune puternica, unica, nezdruncinata da pretul adevaratei vieti.”

Ion este prezentat astfel in antiteza cu Titu cum intregul roman este conceput pe doua planuri narative din perspectiva a doua lumi, patima lui Ion este in permanenta in contrast cu cautarea ezitana a lui Titu.

Gestul sarutului  pamantului este unul simbolic si mitic in acelasi timp. In primul rand , ca simbol , el reprezinta o victorie obtinuta dupa o lupta indelungata cu Vasile Baciu , iar in al doi-lea rand un gest al infratirii dintre om si natura: ”apoi incet , cucernic , fara sa isi dea seama , se lasa in genunchi , isi cobora fruntea si isi lipi  buzele cu voluptate de pamantul ud si-n sarutarea aceasta grabita simti un fior rece, ametitor.” Dezumanizarea treptata a personajului atinge tragicul atuncci cand acesta participa instrainat la moartea copilului si a sotiei, pe de alta parte dovedeste istetime si abilitate in relatiile tensionate cu Vasile Baciu si da dovada de o infinita rabdare in a-si atinge scopul.

Doi dintre cei mai importanti critici literari Eugen Lovinescu si George Calinescu au caracterizat pertinent acest personaj ” Ion este expresia instinctului de stapanire a pamantului in slujba caruia puneo inteligenta ascutita , o viclenie procedurala si mai ales o vointa imensa. Ion e o figura simbolica mai mare decat natura.” (E. Lovinescu) . ”Ion nu este decat o bruta careia siretenia ii tine loc de desteptaciune” (G. Calinescu).