Basmul-- HARAP  ALB de Ion Creangă

 

Expoziţiunea relatează faptele ce se petrec într-un ţinut îndepărtat, peste mări şi ţări, la capătul lumii, în timp mitic. Aşadar, relaţiile temporale şi spaţiale se definesc prin evocarea timpului fabulos cronologic şi a spaţiului imaginar nesfârşit: "Amu cică era odată într-o ţară" un crai care avea trei feciori şi un singur "frate mai mare, care era împărat într-o ţară mai îndepărtată", pe nume Verde împărat. Cei doi fraţi nu se văzuseră de multă vreme, iar verii nu se cunoscuseră între ei, pentru că împărăţia fratelui mai mare era "tocmai la o margine a pământului", iar fratele mai mic trăia la altă margine ". In acest cadru spaţio-temporal mitic se derulează - într-o înlănţuire cronologică - întâmplările reale şi fabuloase la care participă personajele basmului.
Verde împărat îi cere fratelui său, craiul, să-i trimită "grabnic pe cel mai vrednic" şi viteaz dintre fiii săi, ca să-i urmeze la tron, întrucât el avea numai fete. Ca să-i pună la încercare, pentru a vedea care dintre feciori "se simte destoinic a împăraţi peste o ţară aşa de mare şi bogată ca aceea", craiul se îmbracă într-o piele de urs şi se ascunde sub un pod. Cei doi fii mai mari se sperie de urs şi se întorc ruşinaţi la curtea craiului, care este dezamăgit de neputinţa lor şi rosteşte moralizator: "nici tu nu eşti de împărat, nici împărăţia pentru tine", ceea ce evidenţiază elementele reale ale basmuiui.
Mezinul, impresionat de amărăciunea tatălui, se duce în grădină "să plângă în inima sa". Deodată, "o babă gârbovă de bătrâneţe" îi cere de pomană, apoi îl sfătuieşte să ceară tatălui său "calul, armele şi hainele cu care a fost el mire", deşi hainele sunt "vechi şi ponosite", iar "armele ruginite" şi să pună o tavă cu jăratic în mijlocul hergheliei ca să aleagă acel cal care va veni "la jăratic să mănânce". Urmând întocmai sfaturile babei, (călăuzirea flăcăului către preţuirea şi respectarea tradiţiilor strămoşeşti), voinicul pleacă la drum, luând carte din partea tatălui şi, prin dreptul podului, "numai iaca îi iesă şi lui ursul înainte". Trece cu bine de această primă probă, primeşte binecuvântarea părintelui său şi pielea de urs în dar, apoi sfatul ca în călătoria lui să se ferească "de omul roş, iară mai ales de cel spân", să nu cumva să aibă de-a face cu ei. Ca trăsături ale basmului, sunt prezente aici formule iniţiale tipice şi cifra magică trei, care face posibilă depăşirea primei probe de către eroul principal.
Intriga. Fiul craiului şi calul pleacă la drum, basmul continuând cu formule mediane tipice, "şi merg ei o zi, şi merg două, şi merg patruzeci şi nouă" până când întâlnesc în codru "un om spân" care se oferă drept "slugă la drum". Voinicul îl refuză de două ori, dar a treia oară spânul îi iese în cale "îmbrăcat altfel şi călare pe un cal frumos" tocmai când fiul craiului se rătăcise prin codrii întunecoşi. Deprins să urmeze sfatul părintelui său, acela de a nu se însoţi cu omul spân, dar pentru că îi mai ieşiseră în cale încă doi, el se gândeşte că "aiasta-i ţara spânilor" şi-1 angajează drept călăuză. În această secvenţă narativă este inclusă o pauză descriptivă, care întrerupe povestirea şi descrie codrii deşi şi întunecoşi, ce conturează un peisaj de basm
Ajunşi la o fântână care "nu avea nici roată, nici cumpănă, ci numai o scară de coborât până la apă", spânul intră în puţ, umple plosca, apoi îl sfătuieşte pe fiul craiului să coboare şi el ca să se răcorească. Tânărul îl ascultă pe spân, dar acesta trânteşte capacul peste gura fântânii şi-1 ameninţă că dacă nu-i povesteşte totul despre el, "cine eşti, de unde vii, şi încotro te duci", acolo îi vor putrezi oasele. Sub ameninţarea morţii, feciorul de crai jură "pe ascuţişul paloşului" că va fi sluga supusă a spânului, care se va da drept nepotul împăratului şi că va păstra taina "până când va muri şi iar va învia", anticipând astfel finalul basmului. Spânul îi dă numele de Harap-Alb, care-1 va sluji cu credinţă, respectându-şi jurământul făcut.
Desfăşurarea acţiunii începe odată cu sosirea la palatul împăratului Verde, unde Spânul se dă drept nepotul său şi, înfumurat peste măsură, îl trimite pe Harap-Alb să stea la grajduri, să aibă grijă de calul lui, că altfel va fi "vai de pielea ta", dându-i şi o palmă - "ca să ţii minte ce ţi-am spus"-, că altfel "prinde mămăliga coajă". De remarcat este aici elipsa narativă, adică trecerea sub tăcere a secvenţei călătoriei făcute de erou ca slugă a spânului până la împărăţia unchiului său, naratorul sugerând numai că aceasta s-a efectuat.
Basmul este structurat în mai multe episoade înlănţuite, care se constituie în tot atâtea probe la care este supus protagonistul. într-o zi, având la masă "nişte salăţi foarte minunate", care se căpătau cu multă greutate, spânul hotărăşte să-şi trimită sluga să-i aducă acele bunătăţi din grădina ursului. Calul fabulos îl duce în zbor pe Harap-Alb la Sfânta Duminică, iar aceasta îl ajută să-şi îndeplinească misiunea şi să treacă proba. Următorul episod are loc după alte câteva zile, când împăratul îi arată spânului nişte pietre preţioase foarte frumoase, iar acesta îşi trimite sluga să-i aducă "pielea cerbului cu cap cu tot, aşa bătute cu pietre scumpe, cum se găsesc". Din nou Sfânta Duminică îl ajută pe Harap-Alb să ia pielea şi capul cerbului pe care se aflau nestematele şi să le ducă spânului, eroul trecând cu bine şi această probă fabuloasă.
După un timp, împăratul dă un ospăţ foarte mare în cinstea nepotului său, la care a invitat împăraţi, crai, voievozi "şi alte feţe cinstite", în timpul petrecerii, incitat de poveştile bizare despre fata Împăratului Roş, spânul îi porunceşte lui Harap-Alb să i-o aducă degrabă pe această tânără, că altfel "te-ai dus de pe faţa pământului".

Harap-Alb, gândindu-se la sfatul pe care i-l dăduse tatăl său, acela de a se feri de omul spân şi de omul roş, este înspăimântat, plângându-se calului: "parcă dracul vrăjeşte, de n-apuc bine a scăpa din una şi dau peste alta", apoi pornesc împreună către Roşu împărat. 

Episodul călătoriei este alcătuit din mai multe secvenţe narative. Pe un pod, Harap-Alb întâlneşte o nuntă de furnici şi trece prin apă ca să nu curme "viaţa atâtor gâzuliţe nevinovate". Regina furnicilor îi dă voinicului o aripioară, ca atunci când va crede că are nevoie de ea să dea foc aripii. După un timp, călătorii văd un roi de albine care se învârteau bezmetice, neavând pe ce să se aşeze. Atunci, Harap-Alb îşi scoate pălăria, o aşază pe pământ cu gura în sus, iar albinele se îngrămădesc acolo. Voinicul ciopleşte un buştean şi le face un adăpost, după care crăiasa albinelor îi dă o aripă, ca, în caz de nevoie, Harap-Alb să-i dea foc şi ea va veni în ajutor.

Acţiunea continuă cu formule mediane -"Mai merge el cât merge"- şi Harap-Alb întâlneşte, pe rând, cinci personaje fabuloase, descrise detaliat de narator: Gerilă, Flămânzilă, Setilă, Ochilă şi Păsări-Lăţi-Lungilă. Călătoria alături de cei cinci oameni ciudaţi este plină de peripeţii, că "pe unde treceau, pârjol făceau". Harap-Alb le este tovarăş "şi la pagubă şi la câştig" şi se poartă prietenos cu fiecare, întrucât simţea că va avea nevoie de ei la curtea împăratului Roş, despre care aflase că "era un om pâclişit (negru la suflet) şi răutăcios la culme". De aceea, flăcăul consideră că "la unul fără suflet", cum era împăratul, era nevoie de "unul fără de lege", sperând că, "din cinci nespălaţi" câţi erau, i-o veni "vreunul de hac", conform proverbului: "Lumea asta e pe dos,/ Toate merg cu capu-n jos/ Puţini suie, mulţi coboară,/ Unul macină la moară."
Într-un târziu, ajung cu toţii la împărăţie - episodul de la curtea Împăratului Roşu fiind introdus de formula mediană "Dumnezeu să ne ţie, că cuvântul din poveste, înainte mult mai este" - unde Împăratul Roş îi supune la probe fabuloase şi foarte periculoase, care se constituie în secvenţe narative. Mai întâi îi cazează într-o casă de aramă, căreia i se dă foc pe dedesubt, dar Gerilă suflă de trei ori, "cu buzişoarele sale cele iscusite" şi casa rămâne "nici fierbinte, nici rece", tocmai bună de dormit într-însă. Următoarea probă este un ospăţ cu foarte multe bucate şi băutură, pe care Flămânzilă şi Setilă le fac să dispară într-o clipă, apoi încep să strige în gura mare, unul că "moare de foame" şi celălalt "că crapă de sete", spre disperarea împăratului, care nu-şi putea crede ochilor.
Cerând încă o dată fata, Harap-Alb este supus unei alte probe. El primeşte zece baniţe de "sămânţă de mac, amestecată cu una de năsip mărunţel" şi porunca de a alege până dimineaţă macul de nisip Atunci Harap-Alb îşi aminteşte de crăiasa furnicilor, dă foc aripioarei şi într-o clipă o droaie de furnici, "câtă frunză şi iarbă" au ales "năsipul de o parte şi macul de artă parte", fiind şi aceasta o secvenţă fabuloasă specifică basmelor.
Împăratul refuză din nou să le dea fata şi-i supune altei probe, anume să o păzească toată noaptea pe fată, iar "dacă mâine dimineaţă s-ar afla tot acolo, atunci poate să ţi-o dau", altfel "v-aţi dus pe copcă". Cei şase prieteni s-au aşezat de pază de la uşa fetei până la poarta împărăţiei, dar fata împăratului, având puteri supranaturale, se preface într-o păsărică şi "zboară nevăzută prin cinci străji". Ochilă şi Păsărilă se ţin după ea şi abia izbutesc s-o prindă şi s-o ducă înapoi în odaia ei.
Plin de ciudă, împăratul le spune că el mai are o fată luată de suflet, dar care seamănă perfect cu fiica sa.Dacă Harap-Alb va depăşi această probă şi le va deosebi, "ferice de tine va fi", dar dacă nu va reuşi vor pleca imediat de la curtea împărătească, deoarece "nu vă mai pot suferi". Harap-Alb dă foc aripioarei de albină, care -l ajută să o identifice pe fata împăratului. Trecând şi această probă cu bine, Harap-Alb cere fata, iar împăratul, "ovilit (ofilit) şi sarbăd (palid) de supărare şi ruşine", îi urează să fie vrednic s-o stăpânească, pentru că i-o dă din toată inima.
Fata vrea şi ea să-l supună la o probă. Trimite calul lui Harap-Alb împreună cu turturica ei să aducă "trei smicele (nuiele, crenguţe) de măr dulce şi apă vie şi apă moartă" dintr-un loc numai de ea ştiut, acolo "unde se bat munţii în capete". Calul se întoarce primul şi fata împăratului Roş porneşte cu ei la drum spre palatul împăratului Verde, "Dumnezeu să ne ţie, că cuvântul din poveste, înainte mult mai este". Lui Harap-Alb i se tulbură minţile privind fata care era tânără, frumoasă "şi plină de vină-ncoace" şi nu ar vrea s-o ducă spânului, "fiind nebun de dragostea ei".
Punctul culminant. între timp, turturica ajunsese cu vestea la împăratul Verde şi acesta se apucase să facă pregătiri pentru primirea fetei împăratului Roş. Văzând cât este de frumoasă fata, spânul se repede să o ia în braţe, dar ea îl îmbrânceşte şi-i spune că a venit acolo pentru Harap-Alb, căci "el este adevăratul nepot al împăratului Verde". Turbat de furie că a fost dat în vileag, spânul se repede la Harap-Alb "şi-i zboară capul dintr-o singură lovitură de paloş", strigând că aşa trebuie să păţească cel ce-şi încalcă jurământul. Atunci calul lui Harap-Alb se repede la spân, îl înşfacă de cap, "zboară cu dânsul în înaltul ceriului" de unde îi dă drumul şi acesta se face "praf şi pulbere". Fata împăratului Roş, ca personaj fabulos, are puteri supranaturale şi-l poate reînvia, prin leacuri miraculoase, pe Harap-Alb. Ea pune capul lui Harap-Alb la loc şi prin ritualuri străvechi cu "cele trei smicele de măr dulce" şi cu apa moartă îi lipeşte capul de corp. Harap-Alb se trezeşte ca dintr-un somn adânc, fata îl sărută cu drag, apoi îngenunchează amândoi în faţa Împăratului Verde ca să primească binecuvântarea, jurându-şi credinţă unul altuia.
Deznodământul basmului constă totdeauna în triumful valorilor pozitive asupra celor negative, victoria adevărului, aşa că nunta începe "ş-apoi dă, Doamne, bine!". S-a strâns lumea să privească, ba chiar "soarele şi luna din ceriu râdea". Au fost poftiţi la nunta împărătească, pe lângă crăiasa furnicilor, crăiasa albinelor şi crăiasa zânelor, crai şi împăraţi, oameni importanţi "Ş-un păcat de povestariu (povestitor)/ Fără bani în buzunariu". S-au bucurat şi au petrecut cu toţii: "Veselie mare între toţi era,/ Chiar şi sărăcimea ospăta şi bea!". 

Finalul este fericit şi deschis, deoarece veselia a ţinut "ani întregi şi acum mai ţine încă".
Compoziţional, basmul conţine formule specifice finale, prezente şi în creaţia lui Creangă. Ca la orice nuntă împărătească din basme, veselia a ţinut ani întregi, "şi acum mai ţine încă. Cine se duce acolo bea şi mănâncă. Iar pe la noi, cine are bani bea şi mănâncă, iară cine nu, se uită şi rabdă".

 

                                SIMBOLURI:

CRAIUL= Mare inițiat, devenit inițiator, el isi supune fiii la o proba fundamentala , esentiala in procesul de initiere : le iese fiilor in cale , imbracat in haina de urs si ii indeamna la lupta, speriindu-i pe fiii sai cei mari care, mandri si orgoliosi, pleaca in calatorie fara nici un fel de pregatiri si se intorc dupa primul obstacol intalnit în cale.

Mezinul, rănit de cuvintele mustratoare ale tatalui sau, pleaca in gradina sa mediteze. Aici o intalneste pe Sfânta Duminica, deghizata intr-o batrana cersetoare. Inzestrat cu calitatile cele mai alese, onest si nobil, feciorul ramane uimit in fata calitatilor de clarvazatoare ale acesteia, caci prin capacitatea acesteia de a vedea in viitor si prin cele ce i le spune in legatura cu tot ceea ce se va petrece, feciorul o milostiveste cu un ban, acum legandu-se intre ei o alianta simbiotica.

Luând seama la vorbele acesteia, eroul ia calul, hainele si armele pe care tatal sau le avusese in tinerete, acestea simbolizand nu numai patrimoniul stramosesc, ci si calitatile spirituale ereditare, pe care Craiul, la randul sau initiat, le-a transmis fiului sau. Gasirea calului tine de metamorfoza sub semnul focului care reinnoieste, reinvie, purifica acest continut al lucrurilor esentiale, avand scopul de a dezvalui esenta dincolo de aparenta

Podul, locul unde se desfasoara incercarea pusa la cale de catre Crai, leaga sfarsitul imparatiei de inceputul unui spatiu enigmatic, nesfarsit, amenintator, plin de paduri si drumuri intortocheate, ce sugereaza in cod mitologic obstacolele si labirintul. PODULsimbolizeaza trecerea spre o alta lume, de la un mod de existenta la altul.Podul este ,mai intai,locul unde este selectat cel mai vrednic dintre feciori,mezinul,vrednic de initiere.

PADUREA =:pe de o parte e un centru, un loc sacru pe de alta parte semnifica labirintul.,, Si mergand el tot mergand inainte prin codri intunecosi, de la un loc se inchide calea si incep sa i se incurce cararile, incat nu se mai pricepe fiul craiului incotro sa apuce si unde sa mearga, aici incep aventurile ;Padurea figureaza un ritual al intierii".

FANTANA înseamnă:capcana si un spstiu al linistii,al fertilitatii, un loc de regasire a sinelui.Intr-un tinut pustiu,rasare dintr-o dat un element primordial:apa,o fantana a vietii.Amagindu-l pe Harap-Alb sa intre in fantana(unde este apa si racoare),Spanul reuseste sa obtina substituirea.Grota din interiorul labirintului-fantana devine din "uimita incantare","grota de spaima" Intri cu o identitate si iesi cu alta;un nou nascut cu un nume nou.

Oglindirea Diavolului in Spân este regasita mai intai in scena in care Spanul "se preface ca-i e sete si cere plosca cu apa de la stapanul sau. Fiul craiului i-o da si Spanul, cum o pune la gura, pe loc o si ia otarandu-se si varsa toata apa dintr-insa " sub cuvant ca e veche si bahlita. Isi aduce stapanul intr-o poiana in care era o fantana "cu ghizdele de stejar si cu un capac deschis in laturi. 

Jurământului pe palos. Devenit sluga, pierzandu-si toate atu-urile dobandite prin nastere, eroul isi incepe ascensiunea de pe cea mai de jos treapta. Intrarea sa in slujba Spanului se face sub juramant cavaleresc-printul jura pe palos si isi va tine acest juramant, ca un adevarat cavaler. Spanul il va invata umilinta, il va supune la probe decisive, dar mai presus de orice ii pune la incercare cuvantul dat, adica onoarea sa de om. La aceasta incercare Harap-Alb va face fata, caci el isi va respecta juramantul facut, anume de a-l sluji pe Span pana cand va muri si va invia.

La sfarsitul basmului, dupa ce initierea s-a savarsit, Spanul este ucis de calul nazdravan. Aceasta ar reprezenta ideea ca dupa trecerea treptelor de initiere, Harap-Alb obtine starea de Puritate, infrangandu-si definitiv Pacatul.

Ursul se repede la Harap-Alb, care e nevoit sa fuga, imbracat in haina de urs primita de la tatal sau. Aceasta imbracare a eroului in blana animalului simbolizeaza moartea si patrunderea sa "in lumea de dincolo". De asemenea, acesta moarte este urmata de o "inviere", caci o data obtinuta salata, eroul trebuie sa-si continuie calatoria initiatica, de acesta data insa, beneficiind de puterea magica a obiectului cautarii, cu toate ca in opera nu sunt prezentate aspectele benefice ale salatilor.

Cerbul simbolizeaza atat arborele vietii cat si arborele primordial, intalnirea pe care mezinul o are cu aceste putand fi interpretata ca o noua trecere a acestuia prin moarte-inviere simbolica.

Harap-Alb ajuta fiinte aparent neinsemnate, furnici si albine, facandu-le un bine, furnica reprezentand idealul de munca, iar albina idealul de harnicie.

Cele cinci aparenețe bizare reprezinta intruchipari ale fortelor cosmice: gerul(Gerila), foamea(Flamanzila), setea(Setila), Ochila este ciclopul din epopeea homerica, iar Pasari-Lati-Lungila este un sagetator coborat pe Pamant. Namilele (Ochila, Setila, Flamanzila, Pasari-Lati-Lungila) sunt simboluri ce reprezinta idealurile umanitatii, dorinta de a depasi limitele. Ele pot reprezenta si principiul "lumii pe dos"(dincolo de fizicul inspaimantator se afla o bunatate uimitoare) sau renuntarea la conventii. Ei reprezinta de fapt, obstacolele pe care trebuie sa le invinga omul in drumul sau spre fericire: propriile limite, datorate trupescului, simturilor (frigul-Gerila, foamea-Flamanzila) dar si limitele materiale, obiective (timpul-Ochila, spatiul-Pasari-Lati-Lungila).

 Harap-Alb este omorat de Spanul care ii taie capul. Insa el este readus in lumea celor vii de fata imparatului Ros, prin intermediul apei moarte si apei vii. Harap-Alb este stropit apoi cu apa vie, "apa vietii, apa destinata mortilor care nu patrund definitiv in Infern, ci se intorc din el."

a)FORMULE SPECIFICE:

Formule Mediane: "Si mai merge el cat mai merge"
                       
                                 “ şi merg ei o zi, şi merg două, şi merg patruzeci şi nouă”,”şi mai merge el cât mai merge”,”Dumnezeu să ne ţie, ca cuvântul din poveste, înainte mult mai este”.

Formula Inițială:    “Amu, cică era odată..” , în care adv. “cică” preia rolul parafrazelor de tipul “pe când se coceau ouale la gheaţa”, “pe când făcea plopul pere şi răchita micşunele” şi are rolul de a-l introduce pe cititor în lumea basmului, de a-I anunţa convenţia ficţiunii. Creangă inovează şi la nivelul acestor formule, pentru ca prin acest “cică” pune actiunea povestită pe seama spuselor altcuiva. În plus, adverbul “odata” marchează încadrarea acţiunii într-un timp nedeterminat
Formulele mediane sunt cele din basmul popular “merse cale lungă să-i ajungă”, cu rolul de a menţine viu interesul cititorului. Si mai merge el cat mai merge"                                 “ şi merg ei o zi, şi merg două, şi merg patruzeci şi nouă”,”şi mai merge el cât mai merge”,”Dumnezeu să ne ţie, ca cuvântul din poveste, înainte mult mai este”.
Formula Finala:     "Si a tinut veselia ani intregi, si acum mai tine inca; cine se duce acolo be si mananca, iar cine nu, se uita si rabda=  Accentul cade pe ospăţul de nuntă şi pe petrecerea de nuntă, dar se observă şi umorul amar ce ascunde obsesia lui Ion Creangă faţă de sărăcie.

b) Contextul spaţio-temporal 

Timpul acţiunii este cel specific basmului, sugerat prin formula iniţială „Amu, cică era ODATĂ un craiu…”, un timp mitic, pur, îndepărtat, indicii temporali nefiind aşadar determinaţi, căci mesajul autorului trebuie să rămână valabil mereu, binele învingând răul.

Spaţiul de desfăşurare a acţiunii este de vag precizat, în ideea aceluiaşi scop de generalizare a mesajului operei; totuşi, este mult mai vast: Harap-Alb părăseşte ţinuturile natale şi porneşte către împăratul Verde, dar trece prin nişte locuri cu funcţie simbolică, ridicate la rangul de suprapersonaje: podul (semnifică trecerea spre o nouă treaptă a fiinţei, atât atunci când are loc confruntarea cu tatăl deghizat în urs, cât şi la întâlnirea cu furnicile), fântâna (loc în care are loc schimbul identitar dintre mezin şi Spân, scenă a unui botez al protagonistului care capătă acum un nume oximoronic cu valoare simbolică), pădurea (labirint a cărui parcurgere nu poate lipsi din experienţa de maturizare a nici unui tânăr).

c) ..........................

d) În “Povestea lui Harap-Alb” motivele narative specifice sunt: superioritatea mezinului, călătoria, supunerea prin vicleşug, muncile, demascarea răufăcătorului (Spânul), pedeapsa, căsătoria.

 7 mari tipuri : Eroul ( Harap-Alb ), Falsul erou ( Spânul ), Donatorul ( Impăratul Verde, Sf. Duminică ), Ajutorul ( calul, Sf. Duminica ), Răufacatorul ( Spânul ), Fata de impărat și tatăl ei, Trimițătorul ( Spânul, tatăl ).

f)complexitatea psihologică a personajelor:

Personajele nu au complexitate psihologică, fiind schematice, putând fi ușor catalogate ca pozitive sau negative.

==personajele îndeplinesc o serie de funcții (antagonist, trimițător, răufăcător)

--adjuvanţii: Bătrâna/Sf. Duminică, calul, cei cinci uriaşi

– donatorii: albinele, furnicile;

Personajele create de Ion Creangă sunt diferite reprezentări ale binelui şi ale răului. Protagonistul beneficiază pe tot parcursul călătoriei sale iniţiatice de ajutoare: fiinţe ce deţin puteri fantastice (înţeleapta Sfânta Duminică), animale fabuloase (calul, furnicile, albinele), fiinţe himerice (cele cinci creaturi extraordinare) şi obiecte miraculoase (aripile crăieselor, apa vie, apa moartă). Antagonistul este cel pe care trebuie să-l confrunte în vederea evoluţiei.

Harap-Alb, apelativ dobândit graţie Spânului, dovedeşte o serie de calităţi umane obligatorii pentru a deveni conducătorul unui tărâm, precum bunătatea, mila “eşti aşa bun de ţi-a fost milă de viaţa noastră”, adaptabilitatea, curajul “dar pe urmă venindu-i inima la loc şi plin de încredere în sine”, onoarea, respectarea jurămintelor, simţul reasponsabilităţii. Acestuia nu îi sunt atribuite trăsături neobişnuite, personajul  fiind construit atipic,dar pe un tipar realist.

Harap-Alb parcurge, în drumul lui, trei momente ale propriei deveniri, subliniate prin apelativele care-l desmnează: la început, el este „crăișorul”, fără nume și fără alt statut decât cel de ”mezin” și fiu de crai; la jumătatea traseului, odată ieșit din fântâna în care l-a coborât Spânul, el devine Harap-Alb (nume simbolic ce subliniază stadiul intermediar al evoluției, în care negrul – defectele – coexistă cu albul – calitățile), iar statutul de stăpân ce i s-ar fi cuvenit ca apanaj al rasei albe este schimbat cu unul de sclav. La finalul călătoriei, eroul devine el însuși „crai”  ieșit de sub toate tutelele, a tatălui, a calului și a spânului, pentru că abia acum el însuși a devenit o autoritate: odată căsătorit cu fata pentru care a luptat, el va avea fii cărora le va putea da sfaturi, iar ca împărat va guverna viața supușilor săi cu bunătatea și înțelepciunea pe care le-a dobândit pe parcusul întâmplărilor sale de „poveste”.

Spânul, personajul opus din punct de vedere al portretului moral, este dominat de răutate, însă este un rău necesat, esenţial în acumularea de experienţă pentru crăişor, fapt admis şi de cal -“Şi unii ca aceştia sunt trebuitori pe lume câteodată, pentru că fac pe oameni să prindă la minte”. El poate fi încadrat în tipologia omului viclean, manipulator, expert în arta disimulării.

f)localizarea și diminuarea fantasticului:

O categorie a fantasticului este fabulosul, care prezintă personaje sau fapte imaginare, de domeniul incredibilului. Personajele, din,,Harap-Alb”, de la împăratul Roş şi la cei cinci nezdrăvani, se comportă ca nişte ţărani şi vorbesc în graiul moldovenesc. Un element surprinzător este localizarea fantasticului ,, într-o ţară un crai, care avea trei feciori”- din perspectiva geografica :personajele amintesc de taranii din Amintiri din copilarie si vorbesc un grai moldovenesc :" Amu cică împăratul acela... se întoarnă ruşinat.. m-a vârât în toţi spărieţii.... ai chitit-o,”.Fantasticul este construit prin împletirea elementelor realiste cu cele fabuloase, ca specific stravechi al basmelor, dar Creanga îmbină supranaturalul popular cu evocarea realista a satului moldovenesc.Personajele sunt reale si fabuloase:în fragment sunt Craiul,un personaj năzdrăvan care se transformă în urs,pentru a proba vitejia celor doi fii.

g) Erudiția paremiologică/ înțelepciunea populară:

proverbe, zicători – „vorba aceea…”, • dinamizeaza povestirea, • asigura o atmosfera de buna dispozitie si • contureaza viziunea populara asupra intamplarilor

Creangă citeaza la tot pasul proverbe, zicatori, vorbe de duh, pe care le ia din tezaurul de intelepciune populara si le introduce in text prin expresia : ”vorba ceea”.

Ex:,, mie unuia nu-mi trebuie nici împărăţie, nici nimica; doar n-am a trăi cât lumea, ca să moştenesc pământul.// "Lac de-ar fi, broaşte sunt destule"//"Fiecare pentru sine, croitor de pâine".//"Apără-mă de găini, că de câini nu mă tem"//Să umblaţi numai aşa, frunza frăsinelului, toată viaţa voastră//La plăcinte, înainte 3 Şi la război, înapoi//De-i izbuti, bine-de-bine, iară de nu, au mai păţit şi alţi voinici ca tine...

Modalităţi de realizare a oralităţii stilului în basmul Harap-Alb (fragment):

-dialogul ironic al Craiului cu cei doi fii temători; Da' ce-ai uitat, dragul tatei, de te-ai întors înapoi?//,,Ei, dragul tatei, aşa-i că s-a împlinit vorba ceea: "Apără-mă de găini, că de câini nu mă tem".//Ce fel de vorbă-i asta, tată?! zise fiu-său ruşinat; la d-ta urşii se cheamă găini?//

-exclamaţii, interogaţii, interjecţii: Iaca //numai iaca//Da' ce-ai uitat, dragul tatei, de te-ai întors înapoi?// Dar dă, cearcă şi tu, să vezi cum ţi-a sluji norocul.//

-expresii onomatopeice: popâc!// iaca şi ursul: mor! mor! mor!// Halal de nepoţi ce are! V

-adresare directă:,, Tată, eu cred că mie mi se cuvine//dragul tatei//tată//Ai toată voia de la mine, fătul meu//

-formule specifice oralităţii: ,,vorba ceea", mila Domnului;

- proverbe şi zicători: :,, mie unuia nu-mi trebuie nici împărăţie, nici nimica; doar n-am a trăi cât lumea, ca să moştenesc pământul.// "Lac de-ar fi, broaşte sunt destule"//"Fiecare pentru sine, croitor de pâine".//"Apără-mă de găini, că de câini nu mă tem"//Să umblaţi numai aşa, frunza frăsinelului, toată viaţa voastră//La plăcinte, înainte 3 Şi la război, înapoi//De-i izbuti, bine-de-bine, iară de nu, au mai păţit şi alţi voinici ca tine

-versuri populare: ,,La plăcinte, înainte/ Şi la război, înapoi”

- cuvinte şi expresii populare, regionalisme: ,,cine ştie,// ruşinea unde o puneţi?// frunza frăsinelului,// nu-i lucru de şagă,//

Umorul:prin:

-exprimarea poznașă :- Da' ce-ai uitat, dragul tatei, de te-ai întors înapoi? zise craiul cu mirare. Aista nu-i semn bun, după cât ştiu eu.// decât să încurci numai aşa lumea, mai bine să şezi departe, cum zici, căci, mila Domnului//Mai ştii păcatul, poate să-ţi iasă înainte vreun iepure, ceva... şi popâc! m-oi trezi cu tine acasă, ca şi cu frate-tău, ş-apoi atunci ruşinea ta n-a fi proastă//De-i izbuti, bine-de-bine, iară de nu, au mai păţit şi alţi voinici ca tine..// r ia spuneţi-mi: ruşinea unde o puneţi? Din trei feciori câţi are tata, nici unul să nu fie bun de nimica?!”

-vorbe de duh: 'Vorba ceea:,,Fiecare pentru sine, croitor de pâine":,,Apără-mă de găini, că de câini nu mă tem"; La plăcinte, înainte  Şi la război, înapoi”; slavă Domnului, am ce mânca la casa d-tale.” ;asta nu miroase a nas de om”

-ironia: 'Se vede lucru, ca nici tu rai esti de imparat, nici imparatia pentru tine; si decat sa incurci numai asa lumea, mai bine sa sezi deoparte cum zici, caci mila domnului: lac de-ar fi, broaste sunt destule'; 'Ei, dragul tatei, asa-i ca s-a implinit vorba ceea: apara-ma de gaini, ca de caini nu ma tem';

-situațiile si intamplarile in care sunt puși personajele: ,, Craiul însă, vrând să-l ispitească, tace molcum şi, pe înserate, se îmbracă pe ascuns într-o piele de urs, apoi încalecă pe cal, iese înaintea fecioru-său pe altă cale şi se bagă sub un pod. Şi când să treacă fiu-său pe acolo, numai iaca la capătul podului îl şi întâmpină un urs mornăind. Atunci calul fiului de crai începe a sări în două 2 picioare, forăind, şi cât pe ce să izbească pe stăpânu-său. Şi fiul craiului, nemaiputând struni calul şi neîndrăznind a mai merge înainte, se întoarnă ruşinat înapoi la tatu-său.”

Regionalisme: ,,Amu cică... istuilalt.. îndosise pielea... aista.... m-a vârât în toţi spărieţii.... bine ai chitit-o,... ne-am încurcat în slăbăciune...

Arhaisme:,, crăia(împărăția) i... căzând la zăcare.... straie de primeneală.... fără zăbavă...carte(scrisoare);

-Dinamism acțiunii creat prin valorificarea dialogului  dintre Craiul și cei doi fii care trec proba podului cu dorința de a deveni împărați.