,,Flori de mucigai”

                                 De Tudor Arghezi

,,Le-am scris cu unghia pe tencuială
Pe un părete de firidă goală,
Pe întuneric, în singurătate,
Cu puterile neajutate
Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul
Care au lucrat împrejurul
Lui Luca, lui Marcu şi lui Ioan.
Sunt stihuri fără an,
Stihuri de groapă,
De sete de apă
https://www.versuri.ro/w/m817
Şi de foame de scrum,
Stihurile de acum.
Când mi s-a tocit unghia îngerească
Am lăsat-o să crească
Şi nu mi-a crescut -
Sau nu o mai am cunoscut.

Era întuneric. Ploaia bătea departe, afară.
Şi mă durea mâna ca o ghiară
Neputincioasă să se strângă
Şi m-am silit să scriu cu unghiile de la mâna stângă.”

 

  Poezia ,,Flori de mucigai" este  în deschiderea volumului omonim și constituie arta poetica a lui Arghezi, concepția lui despre efortul artistului și implicațiile acestuia în actul creaiei.

   Tema poeziei exprimă efortul creator al artistului pentru creație și trăirile eului poetic, chinuit de frământări și de tulburări interioare. Versurile nu mai sunt produsul unei dezvăluiri, al harului divin, ci al unei neliniști artistice și al setei creatoare.

  Titlul poeziei ,,Flori de mucigai" este un oximoron, în care florile exprimă frumusețea, puritatea, lumina, iar mucigaiul semnifică urâtul, răul, descompunerea și intunericul. Oximoronul creează o imagine contradictorie a lumii, în care valorile umane sunt degradate, alterate, lumea închisorilor, în care viața oamenilor este supusă reprimărilor, restricțiilor rigide. Oximoronul ,,flori de mucigai" transmite ideea defectelor vieții, a condițiilor vitrege la care este supusă ființa umană, fapt care îi provoacă poetului repulsie. Este o stare de disperare a omului claustrat, a artistului care nu poate crea liber, fiind constrâns să-și reprime setea de comunicare. Nepuținta creatoare a artistului este sugestiv relevată de metafora ,,cu puterile neajutate.Lumea închisorii poartă în ea stigmatele răului care acționează negativ asupra naturii angelice a ființei umane, tocește ,,unghia îngerească", împiedicând-o astfel să  se exprime.

Asocierea celor  două  categorii  estetice  contradictorii,  frumosul  - reprezentat de floare - și urătul - sugerat de mucigai - ofera titlului o expresivitate șocantă și fascinantă totodată prin efectele estetice. Urâtul are rolul de a evidenția imperfecțiunile vieții, senzațiile de repulsie și oroare care capătă valori noi, ele facând parte din existența umană.

  Poezia "Flori de mucigai" este structurată în două secvențe lirice inegale, prima ilustrând crezul artistic arghezian, iar cealaltă neputința artistului de a crea în condiții de claustrare.

  Prima secvență exprimă dorința devoratoare a artistului de a se exprima în versuri, fiind dominat de setea de comunicare cu lumea. Poetul, într-o singurătate impusă și lipsindu-i uneltele scrisului, încearcă să zgârie ,,cu unghia pe tencuiaiă / Pe un parete de firidă goală, / Pe întuneric" versurile născute din nevoia comunicarii. Condițiile vitrege de viață îi seacă forța creatoare, ,,Cu puterile neajutate / Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul / Care au lucrat împrejurul / Lui Luca, lui Marcu și lui loan." Enumerarea prin negație a elementelor fabuloase ale evangheliștilor, ,,taurul,leul, vulturul", creează o imagine de mare forță sugestivă privind starea de deprimare a poetului nefericit în absența creației, în raport direct cu scrierile religioase a căror esență este Absolutul.

Versurile sunt săpate în sufletul poetului, sunt ,,stihuri fără an" ce nu pot fi exprimate în viața reală, dar sunt profund simțite de sensibilitatea artistului: ,,Stihuri de groapă / De sete de apă / și de foame de scrum". Harul poetic,talentul ,,unghia îngerească", este tocit de efort, nu-i mai permite poetului revelatia, descoperirea,deoarece ea ,,nu a mai crescut" sau, altfel spus, artistul nu se mai poate regăsi în sine, nu se mai percepe ca pe un creator de valori spirituale: ,,Sau nu o mai am cunoscut".

    Ultima secvență amplifică deznadejdea lui Arghezi, care este simbolizată de atmosfera sumbră, e ,,întuneric", iar ploaia se aude ,,departe afară", ceea ce provoacă poetului o durere simțita profundă, ,,ca o ghiară", din cauza neputinței totale de a se exprima. Nevoia de comunicare a poetului cu lumea, setea de a-și dezvălui trăirile îl silesc să scrie ,,cu unghiile de la mâna stânga".( O simbolistică străveche asociază mâna stângă cu forțele demonice, în opozitie totală cu puterea divină a creației.) Închisoarea este pentru Arghezi un fel de bolgie,un loc al Infernului lui Dante,dar în acest cadru al ororilor, frumosul nu este absent. Răul, urâtul sunt numai împrejurări ale destinului, cărora omul le opune aspirația spre frumos, care poate fi regăsit în sine, în vis sau în speranța împlinirii.

   Limbajul este caracterizat prin folosirea cuvintelor care șochează prin expresivitatea fascinantă, cuvinte ,,urâte", al căror sens capată noi valori.Cuvântul,,mucigai" este un regionalism cu aspect arhaic, dar are aici sensul profund al degradării morale, al descompunerii spirituale, cu trimitere sugestivă către om, deoarece el însoțește cuvantul,,flori", care poate semnifica viața, lumea.

Arghezi utilizează cuvinte din limbajul popular ori arhaisme, ca ,,firidă", "stihuri", din vocabularul religios, cum sunt numele celor trei evangheliști - Luca, Marcu, loan -pentru a sugera atemporalitatea stărilor sufletești de tristețe, dezamăgire și deprimare ale poetului.

 Simbolul central al poeziei este,, unghia”, instrumentul de scris neconvenţional care sugerează

actul creator. Atitudinea poetului nu este una de resemnare, ci de încercare pentru a găsi resursele

necesare să scrie: ,,Şi m-am silit să scriu cu unghiile de la mâna stângă ». Nevoia de comunicare, de

a-şi exprima trăirile îl determină să apeleze la o soluţie extremă, demoniacă. Este evidenţiată ideea că poetul trebuie şi poate să scrie în orice condiţi, pentru că adevărata artă are capacitatea de a

transfigura urâtul în frumos. Poetul îşi exprimă astfel crezul artistic, viziunea despre lume, ceea ce

demonstrează că « Flori de mucigai » este o « ars poetica ».

Limbajul arghezian este inovator, uneori şocant, unele cuvinte nepoetice capătă o

expresivitate deosebită : “mucigai”, alături de “flori”, sugerează descompunerea spirituală. Lexicul

este variat, regăsindu-se termeni care fac parte din registrul popular: “firidă”, “stihuri”.

Versurile au rimă împerecheată, însă ritmul şi măsura sunt variabile