TREN de PLĂCERE(povestire)

Schiţa satirică Tren de plăcere, scrisă în august 1900, este o naraţiune la persoana a III-a, naratorul omniscient relatând întâmplările într-un interval de timp scurt - pe durata unei călătorii cu trenul şi un spaţiu de desfăşurare restrâns. Fiind o operă epică, autorul îmbină, în principal, două moduri de expunere, naraţiunea şi dialogul, care au rolul de a evidenţia întâmplările povestite cronologic.

Tema schiței este familia surprinsă în momentele de repaus,care se transformă într-o agitație ridicolă.

Motivul literar este:familia ; un motiv important, anunţat chiar de titlu, este motivul trenului. Personajele principale, Georgeştii, îşi dezvăluie lipsa de caracter în tren. Mai întâi, pentru că ei îşi cumpără bilet la clasa I, iar coanei Anica, mama doamnei Georgescu,  la clasa III, tratând-o ca pe slugă. Apoi, pentru că nu-i iau  bilet copilului  şi mint că are doar patru ani, ba îşi permit chiar să-l repeadă, cu obrăznicie, pe conductor. Copilul însuşi îşi dezvăluie lipsa de educaţie (ca şi Goe, tot în tren), suindu-se cu picioarele pe „bancheta de catifea”.

De altfel, copilul răsfăţat şi prost crescut este un alt motiv care apare în schiţele lui Caragiale

 Titlul sugerează o călătorie de plăcere,recreativă, cu încărcătură emoţională, efectuată cu trenul,o excursie de agrement pe care familia Georgescu o întreprinde la Sinaia, pe care ironia o transformă într-o pierdere stupidă de vreme, într-o agitaţie ridicolă.

Incipitul schiţei Tren de plăcere este reprezentat de intriga subiectului: „S-a hotărât, care va să zică...”, exprimând încă de la început decizia soţilor Miţa şi Mialache Georgescu să meargă într-o excursie la Sinaia cu „trenul de plăcere”, care urmează să plece sâmbătă din Gara de Nord, la orele trei fără cinci după amiaza. Ionel şi „gramama”, soacra lui Mialache, vor merge şi ei în această călătorie „de plăcere”.

În expoziţiune se prezintă pregătirile care se fac în vederea plecării. După ce cucoanele s-au hotărât asupra toaletelor pe care le vor purta, consideră că cel mai potrivit pentru „puiul” lor este „uniforma de vânători’„ asemănătoare cu cea a prinţului Carol. Întors de la serviciu, Mialache se enervează că soacra sa, cocoana Anica, nu plecase încă spre gară şi că o să piardă trenul, aşa că aceasta se grăbeşte „să caute tramvaiul”. Familia Georgescu, având şi „un coşuleţ elegant cu provizii”, se urcă într-o birjă şi ajung în Gara de Nord mai devreme cu aproape o oră iar Mialache speră că va cumpăra numai trei bilele de tren, însă „gramama” soseşte gâfâind în ultimul moment. El îi dă bani pentru „un bilet de dus şi-ntors clasa III”, iar familia se urcă la clasa I. Conductorul controlează biletele şi, aruncând o privire către „ofiţeraşul de vânători, care s-a suit cu picioarele pe bancheta de catifea”, întreabă, politicos, dacă „mititelul” este al lor. Reacţia doamnei Georgescu este bizară şi, aparent, neîntemeiată. Ea devine agresivă, se răsteşte la conductor spunându-i că băiatul „n-a-mplinit patru ani” şi că nu are nevoie să-i înveţe el legea. Adevărul era că „puiul” avea „cinci anişori împliniţi” şi ar fi trebuit să-i cumpere şi lui bilet. Soţii Georgescu socotesc cei cincizeci de bani pe care-i dăduseră bătrânei: treizeci pentru tramvai şi douăzeci de bani ca „să cumpere două legături de vişine” în gară la Comarnic, pe care „le şi mănâncă pe jumătate [...] cu sâmburi cu tot”.

  Desfăşurarea acţiunii care ocupă cea mai mare întindere în schiţă, ilustrând sejurul petrecut de familia Georgescu în frumoasa staţiune montană. Ajunşi la Sinaia, familia Georgescu ia o birjă „şi merg drept la parc”, unde cântă muzica militară, urmând să se ducă la hotel Regal, „ca să se asigure de o odaie cu două paturi. Gramama pleacă pe jos, spre hotelul Mazăre, ducând cu ea şi coşuleţul cu merinde. Aşadar, familia Georgescu este foarte organizată şi ştie „pas cu pas şi minută cu minută” ce are de făcut. Seara, d. Georgescu îşi lasă soţia pe o bancă în parc, unde „e toiul promenadei de lume bună” şi pleacă împreună cu „puiul” la gramama, pentru că-i era foame. Causticul narator exclamă „Fatalitate!”, deoarece la Mazăre nu erau locuri şi gramama fusese trimisă la hotel Manolescu. Aici află că, din lipsă de odăi, „fatalitate!”, fusese îndrumată spre hotel Voinea. După ce-i cumpără o franzelă şi-i dă să bea apă copilului, cei doi se abat prin parc, ca s-o anunţe pe madam Georgescu, dar „Fatalitate!”, ea nu este de găsit. Tatăl îl lasă pe Ionel să se odihnească pe o bancă şi pleacă în căutarea soţiei dar, negăsind-o, se întoarce „să ia pe puiul”, însă, „Fatalitate!”, nici copilul nu mai este acolo unde îl lăsase. Un domn îi spune că băieţelul plecase „cu o damă” care-i zicea „puiule” şi el „mamiţico”. D. Georgescu porneşte din nou spre Mazăre, unde află, „fatalitate!”, că acesta o trimisese pe madam Georgescu la Manolescu, care, la rândul său, a îndrumat-o către Voinea ca s-o găsească pe gramama. Dar, „Fatalitate!”, la Voinea „nu se află nici madam Georgescu, nici puiul, nici gramama, nici coşul”. Se duce înapoi în parc şi aici, „Fatalitate”, nu găseşte pe nimeni. În această secvenţă epică, naratorul reia acelaşi motiv literar, „fatalitate”, care devine laitmotivul acestei situaţii şi a cărei semnificaţie, strecurată subtil şi ironic de naratorul omniscient, este agitaţia ridicolă şi fără rost a personajului care venise la munte pentru relaxare şi odihnă, în schimb el aleargă bezmetic şi dezorientat de la un hotel la altul. În acest episod se manifestă genial comicul de situaţie, care este, de altfel, şi principala formulă de construire a acestei schiţei. Flămând şi epuizat după o alergătură de cinci ceasuri, d. Georgescu se aşează pe o bancă în parc, prilej pentru narator de a surprinde, printr-un monolog interior, gândurile negre ale personajului, care consideră că cea care a provocat toată această încurcătură este cocoana Anica, „dumneei face toate încurcăturile”. Se învinovăţeşte apoi pe sine, că a luat-o în excursie, „trebuia s-o lase la Bucureşti”. Stând pe o bancă, bărbatul este copleşit de „fatalitatea” agitaţiei zadarnice, „înjură în gând” şi nici nu observă că „muzica a plecat şi că lumea încet-încet s-a strecurat mergând fiecare cătră culcuşul său”. În cele din urmă, tot cocoana Anica îl găseşte, târziu în noapte, pe banca din parcul pustiu. Cu nervii întinşi la maximum, Mialache se dezlănţuie, amândoi ţipă şi se jignesc reciproc („Mialache! eşti nebun? [...] Cucoană! eşti nebună?”) până când, în sfârşit, se dumireşte că soţia sa îl aştepta „la Oppler cu Vasileasca şi cu fratele Vasileaschii, locotenent Mişu de la itidenţă”. D. Georgescu „înjură bombănind” şi din nou se enervează atunci când află de la „o servitoare somnoroasă” că plecaseră cu toţii „la Sfânta Ana”. Sfârşit de oboseală, Mialache refuză să plece după ei şi se aşează „să supeze” cu soacra sa. În timpul mesei, el povesteşte în detaliu despre toate drumurile pe care le făcuse în căutarea lor, iar cocoana Anica relatează, încântată, întâlnirea cu madam Vasilescu şi cu locotenentul Mişu care „e mucalit al dracului «şi cântă teribel!»” (comic de situaţie).La  miezul nopţii fiecare dintre ei merge la culcare. În dimineaţa următoare, pe la cinci şi jumătate dimineaţa, un zgomot puternic „de trăsură, lăutari şi chiote, i-a smuls din braţele lui Morfeu”. Ceata, alcătuită din şapte-opt persoane, se-ntorcea „de la Urlătoare” şi nicidecum de la Sf. Ana, ceea ce-l face pe Mialache să se felicite că nu pornise după ei.

   Finalul schiţei ilustrează extazul doamnei Georgescu, al cărei suflet este „încărcat de fermecătoare amintiri” şi ale cărei gânduri zboară la menuetul pe care-l cânta d. Mişu: „- Ah! mamiţo! menuetul lui Pederaski..., mă-nnebunesc!”.

Comicul de limbaj se manifestă cu genialitate şi în schiţa Tren de plăcere, fiind unul dintre mijloacele indirecte de caracterizare a personajelor:

deformarea cuvintelor, mai ales a neologismelor, denotă lipsă de instrucţie, incultură - „teribel!” (teribil), „itidenţă” (intendenţă - serviciu de aprovizionare a unităţilor militare), „antreluţă” (antreu, vestibul), „bulivar” (bulevard), „Pederaski” (Paderewski - pianist şi compozitor polonez din a doua jumătate a secolului al XIX-lea);

amestecul ridicol al cuvintelor de jargon cu limbajul de mahala atestă originea lor socială: „Ah! mamiţo! menuetul lui Pederaski..., mă-nnebunesc!”.

Principala  sursa  a comicului  o constituie  contrastul dintre  aparenta  si  esenta  ca  expresie  a  ciocnirii dintre ceea ce cred eroii lui I.L.Caragiale ca sunt  si ceea ce sunt cu adevarat.

                Comicul este  sustinut  si de  modul  in care  I.L.Caragiale  vede  lumea  , un fel  de  carnaval  continuu  in care  fiecare  poarta o  masca.

– rezumat –

Familia Georgescu decide să plece la Sinaia într-o sâmbătă, cu trenul de plăcere. Doamna Georgescu, fiul ei de cinci anişori şi mama ei, cucoana Anica (gramama), îşi pregătesc toaletele. Soseşte dl Georgescu cu o birjă. Îşi urcă soţia, fiul şi un coş cu provizii în trăsură şi pleacă spre gară, lăsând-o pe soacră să se ducă singură cu tramvaiul.
La gară, familia Georgescu se îngrijorează că nu mai soseşte cucoana Anica. Aceasta ajunge în sfârşit. Dl Georgescu îi dă bani să-şi cumpere bilet la clasa a III-a, iar el cumpără pentru el şi soţie bilete la clasa I. Copilului nu-i cumpără bilet, şi-l mint pe conductor, în tren, când acesta vine în control, că micuţul nu are nici patru ani.
Ajung la Sinaia. Cei trei se duc direct în parcul oraşului, iar soacra, încărcată cu coşul cu merinde, se duce la hotelul lui Mazăre, din apropierea gării, să-şi caute cameră. Se întunecă şi aceasta nu mai vine.
Pentru că micuţului i se face foame, dl Georgescu pleacă împreună cu el să o caute pe gramama. La Mazăre nu o găseşte, pentru că nu fuseseră camere libere şi o trimiseseră la hotelul lui Manolescu. O caută şi aici, dar nu o găsesc. Pentru că nu găsise cameră, plecase la hotelul lui Voinea. Tatăl şi fiul, rupt de foame, pleacă într-acolo. Pe drum, se abat prin parc, unde o lăsaseră pe dna Georgescu, dar aceasta dispăruse, la rândul ei. Tatăl îşi lasă fiul câteva clipe pe o bancă şi merge să se uite după soţie prin parc. Când se întoarce, nu-şi mai găseşte copilul. Află de la un trecător, că-l luase o doamnă, care, după semnalmente, pare a fi dna Georgescu şi că plecaseră după gramama, la hotelul lui Mazăre.
Dl Georgescu reface, din ce în ce mai obosit şi exasperat, traseul Mazăre – Manolescu – Voinea, dar mereu este cu un pas în urma alor săi. Întâlneşte, în cele din urmă, un cunoscut, care-l informează că familia sa îl aşteaptă în parc. În parc, însă, nimeni. Apare, într-un târziu, cucoana Anica şi-i spune că au găsit cazare la vila Măndica, unde l-au culcat deja pe cel mic, iar soţia, cu un grup de prieteni, îl aşteaptă la Oppler. Dl Georgescu şi soacra sa pleacă spre Oppler, unde nu găsesc pe nimeni. Se duc la Măndica, dar nici acolo nu-şi găseşte nevasta. Află că plecase cu o companie veselă de doamne şi domni la Sfânta Ana.
Pentru că e deja miezul nopţii, dl Georgescu, rupt de foame şi de oboseală, decide să nu mai plece nicăieri. Scoate coşul cu mâncare şi se ospătează împreună cu cucoana Anica, după care se culcă. Dimineaţa, pe la ora cinci, apare şi grupul petrecăreţilor.
În urma acestei excursii la Sinaia, dna Georgescu a rămas cu amintiri foarte plăcute, pe care şi le aminteşte cu nostalgie la întoarcerea în Bucureşti.

Caracterizarea doamnei Georgescu, din "Tren de plăcere", de I. L. Caragiale

Madam Georgescu este unul dintre personajele schiţei Tren de plăcere, de I. L. Caragiale. Împreună cu soţul, Mihalache, fiul, Ionel şi mama, cucoana Anica, pleacă să se recreeze la Sinaia, la sfârşit de săptămână. Acolo, membrii familiei se rătăcesc unii de alţii, şi-şi petrec ziua căutându-se reciproc.

După comportament, Georgeştii sunt nişte parveniţi. Ajunşi destul de înstăriţi, ei păstrează încă reflexele căpătate în mahalaua de unde s-au ridicat. Aspirând la înalta societate prin aspectul exterior, îşi trădează lipsa de civilizaţie prin vorbe şi comportament.

Astfel, doamna îşi pregăteşte cu grijă toaleta, neapărat în ton cu moda de la Paris: bluza vert-mousse, jupa fraise écrasée, pălăria asortată, umbreluţa roşie, mănuşile albe,  demibotinele de lac cu cataramă, ciorapii de mătase vărgaţi. Asta n-o împiedică să se comporte ca o ţaţă în tren, zborşindu-se la conductorul care se interesase firesc de vârsta băieţelului:

-         Da! Dar n-a-mplinit patru ani… Nu trebuie să ne-nveţi dumneata regula.

Evident, doamna Miţa minte: Ionel avea deja cinci ani şi ar fi trebuit să posede bilet.  Dar Georgeştii sunt calici şi, dacă pot să ciupă ceva, nu se dau în lături, în ciuda aerelor de lume bună.

Caracterul de nimic al celor doi soţi reiese şi din felul cum se comportă cu cucoana Anica. În timp ce ei se deplasează la gară cu o trăsură elegantă, pe bătrână o trimit cu tramvaiul. În tren, ei stau la clasa I, iar cucoana Anica, la clasa a III-a, cu bagajele. La Sinaia, ei se pregătesc să se cazeze la hotelul Regal, din centrul oraşului, în timp ce pe gramamà (aşa-i spune Ionel, de la grand-maman), o trimit (încărcată cu bagaje) la un hotel ieftin de lângă gară.

Caragiale o individualizează pe doamna Georgescu în raport cu soţul ei, presărând ici-acolo aluzii foarte subtile că dumneaei ar fi preferat să-şi petreacă timpul, nu cu soţul şi familia ei, ci cu locotenentul Mişu, acesta fiind motivul pentru care nu poate fi găsită cu niciun chip. ( De fapt, la Sinaia, ea dispare pentru cititor,  doar se vorbeşte despre ea. ) Noaptea, în timp ce dl Georgescu doarme, obosit după îndelungile preumblări prin Sinaia în căutarea consoartei sale, aceasta se distrează în compania unui grup de prieteni, - din care face parte şi locotenentul -  până la cinci dimineaţa. 

Ajunsă înapoi la Bucureşti, madam Georgescu se destăinuie mamei sale, spunându-i  ce mult i-a plăcut la Sinaia, cât de fermecată  a fost de plimbarea sub lună, cu trăsurile la pas, acompaniată, pe de o parte, de susurul apei de munte şi, pe de alta, de cântecul lăutarilor şi al  dlui locotenent Mişu:

-Ah! Mamiţo! Menuetul lui Pederaski…mă-nnebunesc!

Amestecul grotesc de lună, susur de ape, trăsuri cu lăutari şi menuet cântat din gură, precum şi pocirea ( trivial – sexuală ) a numelui compozitorului Paderewsky pun în evidenţă cât se poate de elocvent vulgaritatea şi incultura mahalagioaicei cu pretenţii de doamnă, numită sugestiv Miţa Georgeasca.

Mihalache Georgescu din schiţa Tren de plăcere, de I.L. Caragiale, este capul familiei bucureştene care, în componenţa Mihalache (soţ), Miţa (soţie), Ionel („puiul... în etate de cinci anişori împliniţi”) şi cocoana Anica („mamiţa mamiţichii puiului”), descind într-o sâmbătă seara cu trenul de plăcere în staţiunea Sinaia, la promenadă. De la început se reţine iritarea lui Mihalache faţă de cocoana Anica percepută premonitoriu de ginere ca spiritul malefic ce trebuie îndepărtat din preajma familiei: atât drumul până la gară, cât şi cel către Sinaia sunt făcute de gramama cu alte mijloace de locomoţie; aşijderea, în staţiune, ea este cazată în alt loc decât ceilalţi.

Soţii Georgescu, în special domnul, se vor nişte oameni înstăriţi şi mondeni, dar se vădesc a fi zgârciţi şi meschini. În timp ce ei pleacă la gară cu o trăsură luxoasă pe care, printr-o metonimie, Caragiale o numeşte “muscal cu cauciuc”, trăsura având roţile cauciucate şi fiind condusă de un vizitiu rus, “gramamà” este consiliată să ia tramvaiul şi să-şi cumpere bilet la “clasa III”. Ginerele i se adresează grosolan: “Cucoană! încă n-ai plecat? să ştii c-ai pierdut trenul!” În subconştientul lui, Mihalache nu o doreşte pe cocoana Anica în excursie: “Mai sunt douăzeci de minute... (...) şi cocoana Anica nu mai vine. D. Georgescu începe a bănui că n-are să trebuiască a mai lua patru bilete, poate că trei or s-ajungă...” Nu e numai zgârcit, dar el realizează obscur că soacră-sa îl lucrează. Mai târziu, la Sinaia, când va fi epuizat în urma lucrăturii, el are o revelaţie: “Obosit, omul şade pe o bancă, să răsufle, şi, pentru prima oară, după o alergătură de cinci ceasuri, înjură în gând... . Singurul care nu se bucură în niciun fel de călătorie este domnul Georgescu; ceea ce-l împiedică s-o facă sunt chiar defectele din dotare: egoismul, zgârcenia şi prostia. Aceasta din urmă, mai ales, este atât de proeminentă încât face din el victimă sigură din start: deşi egoist, Mihalache nu pentru el merge la Sinaia; el pare că se deplasează acolo anume pentru a oferi un paravan onorabil întâlnirii amoroase dintre “Madam Georgescu” şi locotenentul Mişu care este “al dracului de mucalit” şi “cântă teribel” şi are cu ce-o vrăji pe Miţa. Şi ne apropiem acum de tema secundară a schiţei: triunghiul conjugal.

Domnul Georgescu este egoist, zgârcit, prost şi încornorat.

Zgârcit, “Mialache” nu vrea să închirieze pentru “gramamà” şi  “pui” cameră la Hotelul Regal, unde voiau să tragă el şi Miţa. Pe “gramamà” o înghesuie la “otel Mazăre”, lângă gară. O idee proastă, fiindcă atunci, din cauza zgârceniei, el pierde controlul situaţiei şi devine uşor de lucrat. Pe madam Georgescu o lasă “pe o bancă în aleea principală, unde e toiul promenadei de lume bună, şi pleacă cu puiul la gramamà.”

Pe Miţa nu o va mai găsi pe bancă: aceasta va pleca la hotelul Oppler “cu Vasileasca şi cu fratele Vasileschii, locotenent Mişu de la itidenţă”, cum îl va lămuri mai târziu coana Anica.

În mod deloc întâmplător, vor dispărea şi puiul, şi gra-mamà, scopul fiind să-l obosească pe Mialache, purtându-l din hotel în hotel, încât el să nu mai vrea să meargă la Schitul Sfânta Ana, unde, la înălţime, la cota 1400, se planificase punctul culminant al plăcerii, noaptea la care visaseră Miţa şi Mişu. Tot pentru Mialache fusese pregătit şi coşul cu merinde –“ salam, opt ouă proaspete, un pui fiert, două jimble, sare, piper” – ca un fel de premiu de consolare în urma unei călătorii care, pentru el, nu fusese “de plăcere”.

FATALITATE

Procedeul de care uzează Caragiale pentru a sugera intenţia diabolică de a-l obosi pe Mihalache pentru a-l face să renunţe la excursia la schit este repetiţia; o repetiţie care, cu fiecare frază, acumulează ironie, devenind, spre final, explozivă. Domnul Georgescu este purtat pe la hotelurile Mazăre, Manolescu, Voinea, Oppler. Dar “Fatalitate! La otel Mazăre i se spune că n-a fost odaie goală şi că a trimis-o pe jupâneasă la otel Manolescu, devale.”

“La Manolescu, iar fatalitate! N-a fost odaie goală şi a trimis-o pe jupâneasă la otel Voinea, în Izvor.” (s.n.) Ironia este întărită de prezenţa adverbului “iar”.

 Domnul Georgescu se întoarce să-l ia pe Ionel, abandonat pe o bancă în parc, dar “fatalitate! Puiul lipseşte.” Află că îl luase “o damă” căreia puiul îi zicea “mamiţico”. Cei doi se îndreptaseră spre hotel Mazăre. Domnul Georgescu reface, fără succes, traseul Mazăre-Manolescu şi când, într-un târziu, “foarte obosit şi asudat”, ajunge la Voinea – “Fatalitate! La Voinea nu se află nici madam Georgescu, nici puiul, nici gramamà, nici coşul.” Exasperarea este sugerată de o nouă repetiţie: “nici..., nici”, enumerarea încheindu-se cu evocarea coşului cu merinde la care domnul Georgescu se gândeşte deja, ca la un premiu de consolare, fiindcă este tot mai convins că a pierdut-o pe Miţa...

De la exasperare se trece la epuizare: “Din vorbă-n vorbă, au ajuns la Oppler. La Oppler, fatalitate! Toate luminile stinse.” Starea de epuizare este sugerată de ultima frază eliptică de predicat şi închisă de participiul “stinse”.

De la Oppler, domnul Mialache este îndrumat de soacră-sa “la Vasileasca acasă”. În acest punct al naraţiunii, coana Anica prezintă lucrurile într-o lumină cât se poate de liniştitoare, tocmai pentru a stinge fatalitatea şi, mai ştii, bănuielile din mintea ginerelui. Aflăm astfel că Măndica Vasilescu, surioara lui Mişu, oferise “un pat pentru puiul în odaie la copiii ei, şi Miţii i-a dat odaia lui Mişu, şi el doarme pe canapea în antreluţă...”

Este de sesizat și faptul că numele celor trei personaje care formează triunghiul conjugal încep cu M. Mița se împarte la doi - Mișu și Mihalache. Acesta din urmă va dormi singur în camera locotenentului, în timp ce soția sa va petrece cu Mișu la Cascada Urlătoarea. Mița și Mișu sunt prenume: prenumele celor doi protagoniști ai relației intime extraconjugale, în timp ce Mihalache, numele celui care, fără voie, asigură paravanul acestei relații, este nume de familie. La adăpostul numelui de Mihalache "trenul de plăcere" îi unește pe Mița și pe Mișu. 

Intinerariul domnului Georgescu este: el o pierde pe cucoana Anica, o lasă pe soția sa pe o bancă în parc și merge cu Ionel să o caute pe mam-mare. Ajung la Mazăre, apoi la Manolescu și la Izvor unde nu o găsește, se întoarce la doamna Georgescu, dar nu o găsește, îl lasă pe copil pe bancă. Băiatul dispare după două minute. Mai târziu află că a plecat cu mama sa. Domnul se întoarce la Mazăre, la Manolescu, la Izvor și la Voinea, unde nu îi găsește pe cei doi. Află apoi că ei îl așteptau în parc, unde nu îi găsește. Apoi apare cucoana Anica și îi spune că cei doi au plecat la Vasileasca. Ajunși acolo, îl găsesc pe Ionel, dar nu pe mama sa, care apare dimineața, după ce a fost plecată la o plimbare cu niște cunoștințe.