joi, 12 decembrie 2019


                         Rolul sincerității în exprimarea sentimentelor

Sinceritatea este o deschidere a inimii.... ea se găsește la foarte puțini oameni și din acest motiv aceea pe care o vedem de obicei nu este decât o dibace ascundere, spre a atrage încrederea celorlalți.
Eu cred că un fel de delicatețe morală ne împiedică să exprimăm sentimentele prea profunde și pe care le considerăm firești.Adesea mă întreb: Ce poate fi mai plăcut și mai simplu decât să fii sincer, totdeauna liniștit, împăcat, neavând nici de ce a se teme, nici ce inventa? Adevărata valoare a unui om iese la iveală abia atunci când acesta se poate manifesta sincer şi liber. Hotărârea, dreptatea, exemplul şi sinceritatea alcătuiesc ceea ce se numește caracter- temelia demnităţii personale. Cuvintele sincere nu sunt totdeauna elegante; cuvintele elegante nu sunt totdeauna sincere.
Se spune că a fi sincer înseamnă a nu ascunde nimic celuilalt, a te deschide tot. Este exact, dar criteriul acestei sincerităţi îl are întotdeauna celălalt, nu tu. Eşti considerat sincer nu "când nu ascunzi nimic" celuilalt, ci când nu ascunzi ceea ce aşteaptă de la tine să ascunzi.
Este poate paradoxal, dar aşa e; sinceritatea ta nu se verifică prin tine, ci prin celălalt. Eşti considerat sincer numai atunci când spui ceea ce vrea şi ceea ce aşteaptă altul de la tine să spui. Dacă îi mărturiseşti unei prietene că e frumoasa şi inteligentă, în timp ce ea nu e nici una, nici alta, nu eşti sincer. Dacă îi spui că e urâtă şi foarte puţin deşteaptă, eşti sincer. Dar mărturiseşte-i că toate acestea n-au absolut nici o importanţă, că altele sunt lucrurile pe care ai dori să i le spui, că îşi macină timpul într-un mod stupid, că traieşte o himeră, că visează la lucruri ce o îndepărtează de adevăr şi de fericire, atunci sigur nu eşti nici sincer, esti nebun.
Este poate ciudat, dar ne temem de o lume "defavorabilă", de un mediu străin, cu care nu putem comunica, faţă de care nu putem fi "sinceri".
Pentru a nu fi singuri vrem ca lumea să fie sinceră cu noi. Doar sinceritatea ne dă această certitudine că suntem înconjuraţi de prieteni, de oameni care ne iubesc, că nu suntem singuri. De aceea în ceasurile de mare singurătate se fac cele mai multe confesiuni, se deschid sufletele, oamenii se caută unul pe altul: tocmai pentru a anula acel sentiment al izolarii definitive.
Sinceritatea este şi ea, ca atâtea altele, un aspect al instinctului de conservare.
De fapt, sinceritatea participă la acea complicată clasă de sentimente şi orgoliu ce se numeşte prietenie şi care, trebuie să recunoaştem, constituie unul dintre cele mai serioase motive de a iubi viata.
În prietenie se întâmplă acelaşi lucru: esti iubit, nu pentru ceea ce eşti tu, ci pentru ceea ce vede şi crede prietenul tău în tine. Tu, omul, eşti sacrificat întotdeauna. Eşti iubi, nu pentru tine, ci pentru ceea ce poţi da, ceea ce poţi justifica, verifica, contrazice sau afirma în sentimentele prietenului. Şi nu te poţi plânge, pentru că şi tu faci la fel; toată lumea face la fel.
Ceea ce intristează oarecum într-o prietenie este faptul că fiecare dintre prieteni sacrifică libertatea celuilalt. Prin "libertate" înţeleg suma posibilităţilor lui, voinţa lui de a se schimba, de a se modifica,de a se compromite.
Eşti iubit pentru că prietenii s-au obisnuit cu tine să te vadă pe stradă, să te întâlnească la un anumit local sau pe terenul de sport, s-au obişnuit să mergi cu ei la cinematograf, în vizită la cunoştinte, să-ţi placă, în general, ceea ce la place şi lor, să gândeşti, în general, ceea ce gândesc şi ei. Unde eşti tu în toate aceste sentimente ale lor? Eşti descompus, distribuit şi asimilat după voinţă sau capriciul lor; iar tu faci la fel.
Dacă într-o zi vrei să faci altceva decât ceea ce se aşteaptă de la tine să faci, atunci nu mai eşti un bun prieten, atunci incomodezi, oboseşti, stânjeneşti.
Câteodată eşti tolerat; aceasta e tot ce poate oferi dragostea prietenilor tăi, libertăţii tale: toleranţă.
Topârceanu::. Sinceritatea în artă e o însuşire supremă. În ultima analiză, ea mi se pare chiar condiţia unică a poeziei lirice... Nu oricine însă poate fi sincer în versuri.