Costache Giurgiuveanu este personajul central al romanului pentru ca, direct sau indirect, el hotaraste destinele celorlalte personaje care se contureaza in jurul averii sale in goana dupa mostenire.

Costache are o vârstă inaintata, dar spera sa poata trai mult. Este un însetat de bani, si de viață. Are multa afecțiune pentru Otilia, dar practic nu întreprinde nimic pentru a-i asigura viitorul si nici pentru a o înfia.

Autorul îi lămurește biografia lui mos Costache printr-o abundentță de detalii. Biografia lui  se împletește cu cea a familiei Tulea, dar si cu cea a familiei lui Felix Sima.( Doctorul Iosif Sima, fost medic militar,nu mai avea de mult rude apropiate, sora lui, soție a lui Costache Giurgiuveanu murise de mult. Doctorul lasă lui Felix o casă cam veche, dar indicat ca tutore „unchiul Costache”, cumnatu-sau. )Astfel că în casa lui moș Costache vine Felix intr-o seara de la inceputul lui iulie 1909.

Prezentarea lui Costache se face tot prin prisma lui Felix. Portretul fixează unele trăsaturi ale personajului. Omul e capabil să zâmbească, dar lui Felix zâmbetul si infatișarea batranului îi trezesc imaginea unei bufnițe. Bâlbaâala lui moș Costache e unul dintre primele lucruri pe care le observă Felix la bătrân.  Bătrinul este caracterizat direct incă de la inceputul romanului prin contrurarea perotretului fizic .

Apariția sa este bizară, îl derutează pe Felix atunci când îi spune:că„nu-nu stă nimeni, aici”, răspuns de domeniul absurdului. Felix își imaginase că tutorele său e un om masiv, „de o greutate extraordinara”, știa despre el că este bogat, îi fusese lăsat în grijă, argumente pentru a-si închipui că Giurgiuveanu are forță. Insă îi apare in față un om mititel, putin adus de sapte, cu o chelie de portelan, cu fata spână, buzele galbene de prea mult fumat, cu ochii clipind rar si moale.

Ca orice avar, Costache Giurgiuveanu se teme de orice nou venit, ca de un intrus nedorit, un potențial atentat la averea sa. Singura slabiciune a batrânului ciudat este Otilia, fiica vitregă. Fata exercită asupra lui o mare influență. Otilia realizează un adevarat tampon între el si ceilalți, atenuând atât cat este posibil răutațile pe care le provoacă avariția batrânului. Ea e convinsă ca „papa e un om bun”.  Caracterizarea indirectă a personajuui se face prin acumularea de fapte, intimplări, vorbe, gesturi gânduri şi atitudini. 

Ceea ce numeste Otilia „ciudațenii” sunt în realitate fapte dezvăluind tipologia avarului, lui Felix îi micșorează venitul prin nenumărate potlogarii, începând de la ciupeala zilnică a vreunei piese de cinci lei, până la descoperirea uluitoare pentru Felix, a unui „pachet de coale scrise,în care descoperă cheltuieli de care nu știa,cheltuieli pentru că a înțeles că bătrânul construia o casa din venitul lui. 

S-ar părea că iubirea sinceră pentru Otilia umanizează personajul, în realitate  însă prin ezitări bătrânul nu acceptă ideea niciunei schimbări, dorește ca averea trebuie să crească, prin orice mijloc. Știe ca singura cale de a-i oferi fetei un echilibru este să o înfieze sau măcar întocmirea unui testament în favoarea ei. Nu o face și abia după primul atac al bolii, speriat de insistența cu care rudele îi caută banii, mos Costache intenționează să treacă o suma de bani pe numele fetei.

 Avariția lui se manifestă începând de la privațiuni personale :imbracăminte, hrana, interdicția de a fi chemat doctorul pentru consult, până la gesturi doar aparent generoase, cum ar fi cel de a-i construi Otiliei o casă, după un plan arhitectural întocmit de el.

Pentru mos Costache banul reprezintă un scop în sine: orice se poate transforma în afacere: imobilele pot fi închiriate studenților, iar când aceștia nu au bani pentru a plăti chiriile, le pot fi confiscate bunuri care apoi sunt comercializate, localurile sunt închiriate pentru nunți, cursurile universitare se vând și se cumpără printr-o rețea specială a lui mos Costache, la fel seringile, instrumentele medicale și orice altceva.

Numai Otilia a reușit să fie sursa unei trecătoare raze de bunătate. Bătrânul o iubește sincer, dar, de teama oricărei schimbări, de teama familiei de alături, nu întreprinde nimic. În momentul in care primește o scrisoare anonimă, defăimătoare la adresa fetei, personajul are o reacție sincer disperată, voind ca Otilia sa nu știe nimic din răutatiile ce se spun despre ea.( Scrisoarea era in realitate o anonimă întocmită de Stănica, îl avertiza pe mos Costache că, dacă o va înfia pe Otilia, lumea va considera că între el si fată s-au petrecut fapte reprobabile și că dorea astfel să o facă moștenitoarea averii lui, ca să scape de rușine.)  Relațiile lui Costache cu familia sunt degradate: de Aglae îi este frică, pe Aurica o urăște, Stănica este un permanent pericol, iar pe ceilalți îi ignoră. Teama provocată de avariție îl face să nu vrea niciun doctor care să-l consulte, bănuind in orice situație un complot de a i se smulge banii.

În fața banilor, dragostea pentru Otilia pălește. Încercând să-și depășească limitele, personajul se îndreaptă spre tragic; constructia personajului, minuțios elaborată acoperă un registru larg de la comic și tragic. În timpul atacului, cheile si cutia cu bani sunt singura lui grija si nu se simte reconfortat decât știindu-le lângă el. Naratorul omniscient descoperă chiar o latură comică a situațiilor ivite, ca aceea când Costache face atacul cerebral și clanul Tulea năvalește in casa lui ca să supravegheze orice mișcare, acțiunea având aspect de asediu. Aglae, în rol de comandant al asediului, vine cu Aurica, Olimpia și, bineînțeles, cu Stănica, pentru a veghea ca nimeni să nu se atingă de nimic

Comicul personajului atinge punctul maxim într-o scenă petrecută, în timp ce familia Tulea venea cu speranța să-l vadă atins din nou de vreun atac. Banii, râvniți bani de toți membrii familiei Tulea, stau sub salteaua din sufragerie, înveliți în jurnale vechi și legați cu sfoară. Moartea îi va veni tot de la bani. Stănica află ascunzătoarea lor și-i fură chiar sub privirile disperate ale bătrânului care cade „la pământ”. Patima fusese pentru el devorantă.

Gesturile personajului pot să-l caracterizeze,iar autorul urmărește fiecare mișcare cu atenție.

  De exemplu, fabricarea țigărilor de foi noduroase oferă ocazia unei analize minuțioase a gesturilor lui mos Costache. Politețea lui e servilă, iar mâinile au o continua mișcare.

Moartea lui Costache Giurgiuveanu nu survine natural, ci de pe urma unui șoc, de aceea sfârșitul are valoare de simbol. Încercând să-și smulgă masca avarului, Costache Giurgiuveanu nu mai are puterea, in ultima instanta, de a pune o alta.