ați citit FERMA ANIMALELOR de G.Orwell ?dacă nu....citiți-o...va fi o surprizăăăăă.....

Deși scris cu intenția de a critica revoluția roșie și „orânduirea” instaurată mai apoi în Rusia Sovietică (între 1920 si 1950), în romanul-fabulă al lui George Orwell (pseudonimul literar și jurnalistic al lui Eric Arthur Blair) fiecare poate identifica aspecte din viața sa  și chiar din istoria contemporană din care face parte. Dorința de îmbogățire a oamenilor și dorința unora de a fi „mai egali” decât ceilalți pare să nu se schimbe odată cu trecerea anilor.

George Orwell și-a început romanul prin descrierea fermei „Conacul”, o fermă cu un stăpân aspru și bețiv, în care animalele erau de multe ori lăsate fără mâncare și muncite până la epuizare.

În aceste condiții, un discurs plin de înflăcărare al unuia dintre porcii bătrâni a fost tot ce le-a lipsit pentru a se mobiliza:

„Aproape întregul produs al muncii noastre ne este furat de ființele omenești. Omul este singurul nostru dușman adevărat. Omul este singura ființă care consumă, fără să producă. El nu dă lapte, nu face ouă, e prea slab, ca să tragă plugul, nu poate fugi destul de repede ,ca să prindă iepuri. Cu toate astea, el e stăpân peste toate animalele. El le pune la muncă și le dă înapoi abia cât le este necesar, ca să nu moară de foame; restul păstrează pentru el.”

Aceste cuvinte au cântărit mult în mintea animalelor și le-au dat curajul să se răzvrătească împotriva stăpânului lor, domnul Jones. Revoluția lor a reușit și, după ce au rămas stăpâne asupra fermei, acestea au instituit câteva reguli care să le ghideze și să le asigure asigure armonia atunci și pe viitor: toate animalele sunt egale, niciun animal nu va bea alcool, nu va purta haine, nu va dormi în pat, niciun animal nu va ucide un alt animal.

După aceste schimbări, animalele au muncit mai mult ca niciodată, știind că tot ceea ce fac este pentru ele și că nicio parte din munca lor nu va fi risipită pentru profitul oamenilor. Și niciodată nu au fost mai fericite.

Însă egalitatea dintre animale  a durat prea puțin, fiindcă, în scurt timp, porcii, care erau cele mai deștepte dintre animalele  de la fermă au început să le conducă pe celelalte, în loc să le ajute.
Și, astfel, aceștia au început prin a-și aloca mâncare mai multă și mai bună („Laptele și merele ― știința, tovarăși, a dovedit asta ― conțin substanțe absolut necesare existenței sănătoase a unui porc. Noi, porcii, lucrăm cu creierul. Întreaga conducere și organizare a acestei ferme depind de noi. Zi si noapte veghem la bunăstarea voastră, pentru voi bem noi acel lapte și mâncăm acele mere.”), prin a coordona în loc de a munci, iar, mai apoi, prin a schimba regulile după bunul lor plac.

Schimbările lor pot fi ușor rezumate în schimbarea ultimei reguli instituite  după revoluție: „Toate animalele sunt egale” a devenit „Toate animalele sunt egale, dar unele sunt mai egale decât altele.”

Datorită intelectului și a șireteniei lor, porcii sunt mai egali decât alte animale și, mai mult, aceștia se aproprie din ce în ce mai mult de oameni, încep să meargă pe două picioare, să bea, să poarte haine și să se comporte precum stăpânii fermei. Satira politică plină de înțelepciune a lui Orwell se încheie înfățișând buna înțelegere dintre porci și unii oameni, o înțelegere ce nu poate aduce decât o previziune sumbra pentru viitorul celorlalte animale de la fermă.

Animalele îşi dau seama de schimbările care s-au produs, însă se lasă minţite. Singurii care sunt capabili să îşi dea seama de cât de importante sunt schimbările prin care trec sunt caii Clover şi Boxer, dar şi măgarul Benjamin. Boxer reprezintă omul care crede în sistem, omul care are încredere fără margini în conducătorul său. El este cel care are motto-urile: ,,Trebuie să muncesc mai mult" şi ,,Napoleon are întotdeauna dreptate". Tot el este cel care moare ,,de mâna" conducătorilor.

Cele şapte precepte originale ale democraţiei din Ferma Animalelor erau următoarele:
1. Oricine merge pe două picioare e duşman.
2. Oricine merge pe patru picioare sau are aripi e prieten.
3. Niciun animal nu va purta haine.
4. Niciun animal nu va dormi într-un pat.
5. Niciun animal nu va bea alcool.
6. Niciun animal nu va ucide un alt animal.
7. Toate animalele sunt egale.

Toate aceste precepte ajung să fie încălcate şi apoi schimbate de cel care conduce Ferma Animalelor, porcul Napoleon.

„In casă, în jurul mesei celei lungi, stăteau șase oameni și șase dintre porcii cei mai importanți, Napoleon însuși ocupând locul de onoare în capul mesei. Porcii păreau să stea foarte firesc pe scaune. Grupul se delectase cu un joc de cărți, dar se întrerupsese pentru o clipa, evident... ca să bea un pahar.
Douăsprezece voci urlau furioase și toate erau la fel. Ce se petrecuse cu fețele porcilor nu mai era de-acum o dilemă. Ființele de afară priviră de la porc la om și de la om la porc și din nou de la porc la om: deja era imposibil să mai spui care era care.”

„Ferma animalelor” este o satiră politică a tuturor timpurilor, ce ne învață să nu lăsăm naivitatea noastră și lăcomia celorlalți să distrugă posibilitatea unei vieți care să ne aparțină cu adevărat.

„Ferma Animalelor este o fabulă politică plină de înțelepciune, de compasiune și de învățăminte pentru vremurile pe care le trăim.” (New York Times)

Autorul a scris cartea ca o critică cu nuanțe de parodie la adresa societății rusești, din perioada unor binecunoscuți lideri sovietici care au instaurat un regim totalitar. Tulburător este însă faptul că povestea lui George Orwell poate fi suprapusă la fel de bine și în prezent pe societatea actuală. Nu știu dacă și pe cea din alte părți ale lumii, însă pe cea de la noi, cu siguranță! Poate că nu se potrivește exact, 100%, însă gradul de asemănare este unul extrem de ridicat.

Nu pot să nu fiu surprinsă de cât de asemănătoare este lumea noastră cu cea din Ferma Animalelor. Poate nu neapărat în ansamblu, ca sistem general, însă privite separat, majoritatea aspectelor și detaliilor sunt aproape identice. Începând de la modificările insesizabile ale principiilor propuse la început, până la minciunile șocante și lipsite de orice sentiment de jenă, la care se ajunge în puțin timp;  de la modul în care oamenii se lasă manipulați, aproape dorindu-și asta, până la speranța lipsită de argumente sau de o bază cât de cât solidă că totul e..binișor și că merge din ce în ce mai bine; de la ascunderea sau modificarea istoriei,(care ,probabil nu se va mai studia în școlile noastre de ce să cunoască elevii oamenii deosebiți ai neamului,să-i știe pe cei prezenți,ei să fie modele), până la instigarea împotriva unor dușmani inventați și redirecționarea urii în sensuri eronate; de la negarea adevărului din partea celor care conduc o țară și până la negarea adevărului din partea poporului condus. Din motive de egoism, lăcomie sau dorința de putere din partea unora și din motive de prostie, teama și nepăsare din partea altora.

,,Ferma Animalelor ”nu este doar o critică referitoare la conducătorii ipocriți, ci e adresată în egală măsură și oamenilor ce se lasă conduși în direcții dezastruoase, cu zâmbetul pe buze, în ciuda evidenței,a  oamenilor care se lasă striviți și jucați pe degete ca niște marionete în jocul păpușarului, care uită sacrificiile de ieri, promisiunile pe care și le-au făcut lor înșiși și pierd învățăturile propriilor greșeli din trecut, repetându-le apoi iar si iar(exemplu- ultimele demonstrații,unde majoritatea au venit ,habar n-aveau de ce și,după ce s-au plictisit, au plecat la un suc sau acasă...mulțumiți;când au fost probleme de viață adevărată,terasa sau televizorul au fost mai atractive). Nu știu dacă opera lui George Orwell lovește mai tare în lăcomie și minciună sau în prostie și umilință. Fiecare personaj – individual sau colectiv- prezintă o anumită tipologie umană, impecabil creionată. Însă, veți observa că din păcate, din această poveste lipsește un personaj important:TIPUL  EROULUI. Din nou, la fel ca în realitate..

Nu poți să nu te simți cuprins de un val de sentimente contradictorii: milă și dezgust – în același timp, pentru animalele persecutate; dispreț, ură, dar și un soi de înțelegere pentru animalele conducătoare. Pentru că, cine e mai rău până la urmă? Cine merită judecat mai aspru? Cel care ia, dacă vede că se poate și are de unde sau cel care permite altora să îi ia ce este al său?Se poate răspunde?nuuuuu!!!