Nu numai de viaţă: mi-e frică de tot. A nu-ţi fi frică de
nimic înseamnă a privi tot ce se petrece în lume ca spectacol. Asta înseamnă că
putem interveni oricând, prin imaginaţie, şi putem modifica spectacolul aşa cum
vrem noi. Să nu-ţi fie frică, dacă n-ai de ce să te temi. Să nu-ţi fie frică,
dacă n-ai de ce să te temi,pentru că frica
este lipsa credinţei în Dumnezeu.
Un
ROMAN care trebuie citit ACUM!!!!!!!!!!!(indiferent
de vârstă sau de câte clase aveți): INSTALAREA FRICII
de Rui Zink
Cineva bate la ușă. Și insistă.
O tânără mamă în capot își ascunde băiatul în baie.
Bănuiește că sunt ei,
dar speră să nu fie așa. Bătăile în ușă insistă. Ea ezită – să le deschidă? Să
pretindă că nu e nimeni acasă? Oricum se vor întoarce. Și le deschide. Am
venit să instalăm frica,știm ce facem...suntem
tehnicieni!!! Doi
străini, unul ferchezuit și locvace ca un corporatist de succes, plin de
zâmbete lucioase, celălalt, îndesat și ursuz ca un pitic de grădină.(putea fi
două femei:una înaltă cu fața nemișcată,cealaltă mai scundă...sau un bărbat cu
privirea în gol și o femeie înaltă...sau...sau....)
N-ar fi fost nimic deosebit, dacă ei nu erau instalatorii
fricii. Noua paradigmă a statului, obiectivul patriotic ultim, prin care suntem
forțați să acceptăm, să fim în siguranță. Și cum să fii în deplină și
nețărmuită siguranță, dacă nu prin frica naturală?
Femeia,
cu inima strânsă, se gândește la copilul pe care l-a închis în baie. Speră să
nu-l descopere. Speră să facă liniște. Slujbașul bondoc cu moacă de tractorist
la pensie se duce țintă în sufragerie, unde își așază sculele să se apuce de
treabă. De instalat aparatul pentru frică. Între timp, străinul cu față
de corporatist își începe pledoaria.
!!!De ce statul a dat lege ca în fiecare casă să existe un
aparat al fricii? Pentru că frica se preocupă, pentru că nu poți să trăiești în
arbitrarietate. Frica e salvatoare, e
răbdătoare cu evoluția. Frica stă la pândă, leneșă și lascivă, frica știe ce e
mai bun pentru tine. Frica e un pariu sigur și e atentă. Frica nu uită, frica
tace. Frica respiră. Frica trebuie instalată.
Nu, nu există motiv să-ți fie frică de frică. Frica e totul. Frica te apără de
pandemii, frica te ține în viață. Cum ar fi o lume fără frică? Crizele
economice, halucinante și lacome, te înghit pe nemestecate. N-ai bani, n-ai
resurse, n-ai nimic. Cum să nu-ți fie frică? Cum să nu-ți fie frică de vecinul
tău? Dacă e un geniu homicid, un pedofil care păstrează bucăți din copiii pe
care-i taie în formol? Orice e posibil. Scenariile cele mai prăpăstioase și mai
sufocante sunt mult prea aproape de tine să nu-ți fie frică de posibilitatea
lor. Copiilor trebuie să le fie frică.
Trebuie să învețe că frica e
tămăduitoare, că ea îi călăuzește pe copiii din basme prin Pădurea vrăjită în
care, la orice pas, îi pândește un pericol. Oamenii mari trebuie să înțeleagă și să accepte oroarea economiei.
Piața. Piețele atât de sensibile, instabile, capricioase ca niște nimfe
tolănite la soare. Orice se poate întâmpla cu piețele. Deci de ce să nu-ți fie
frică? Mai mult chiar, de ce să nu simți paranoia? Și cei
doi instalatori ai fricii își ling buzele, hulpavi, sexuali, flămânzi, în
așteptarea prăzii.
Bătrânii, căpușele care sug progresul și vlaga societății.
Și ei trebuie să simtă frică. Trebuie eliminați. Bătrânul trebuie să se teamă
de tânăr. Tânărul de bătrân. Trebuie să se mănânce între ei cu poftă. E o lume
în care devorezi sau ești devorat. Frica e necesară. E sănătoasă.
Femeia
însă e nedumerită și neputincioasă. Rămâne mută ca o stâncă. Ce-ar putea să
zică? Ce mai rămâne de zis în dialogul ăsta care ia forme tot mai brutale, mai
scabroase, mai machiavelice? Femeia tace și așteaptă să termină odată și să
plece. Femeia e copleșită de prezența celor două entități atât de volubile.
Întreg spectacolul, discursului personajului prezentabil, pe care autorul îl
numește bunul vorbitor, pentru că
este singurul articulat dintre cei doi, devine grotesc. Tensiunea dintre
paginile cărții este tot mai carnală, mai nemijlocită.
Întreg
tabloul cărții, pagină după pagină, pare un episod cataleptic. Al întregii
lumi, al tău. Totul amorțește într-o rigiditate definitivă, pe când cei doi
călăi te privesc în ochi, spunându-ți adevăruri laconice, veninoase. Adevăruri cu o singură față, cea
convenabilă, cea care le servește scopului – cel al instalării fricii până în
viscerele tale. Frica este aievea și ei sunt propovăduitorii Binelui Suprem
al Lumii – acceptarea și abandonarea în frică. Dogmele pe care le debitează
ajung gradual de intensitatea unei liturghii, ținute însă de țârcovnicii
Bisericii Fricii. Secerați de valul extatic al sectanților care trăiesc
teofanii, cei doi își arogă până la urmă statutul
de zeități ai fricii ultime – frica de a fi o victimă.
Finalul
este neașteptat. În același ton al ferocității, al stării prime de animal pe
care încearcă să o inducă cei doi, femeia are un răspuns surprinzător de
simetric (sau nu?). În toată muțenia și mirarea ei pe durata emfazei celor doi,
ea ripostează. Iar victima devine călău într-o ironie superbă și nemiloasă.
Cruzimea – legitimă, până la urmă – a mamei aparent ingenue, plăpânde, rătăcite
și neajutorate, este paradoxul cel mai tulburător al acestei cărți. Instalatorii
fricii, atotputernici în fața femeii neajutorate, vor sfârși prin a fi devorați
de victimă.
– Buna ziua, dragă doamnă, spune
cel în costum, cu aerul sau fals. Am venit să
instalăm frica.
Doamnă, progresul nu așteaptă. E spre
binele țării,noi suntem tehnicieni.”
Instalarea fricii nu face scenarii
ale unui viitor posibil în care lumea s-ar putea să fie condusă de frică și
prin frică, ci prezintă situații reale
ale lumii contemporane, amenințări prezente, nu viitoare, cu care ne confruntăm
deja, dar pe care preferăm să le ignorăm ca să putem trăi în continuare, fără
să ne simțim sufocați de teamă pentru ziua de mâine. Oricare dintre aceste
scenarii posibile poate fi un nou butoi de pulbere sau poate sta la baza unei
noi nevroze contemporane:toți vorbesc cu mâna la gură,să nu li se citească
vorbele,vorbesc în baie cu robinetele deschise,vorbesc codat,telefoanele sunt
schimbate ca șervețelele și mai ales fiecare privește pe fiecare cu bănuială:e
cumva de ăia????
Frica ia forme impunătoare. Frica e înțeleaptă. Frica
știe ce e mai bun pentru noi. Frica se preocupă. Frica nu e niciodată departe.
Se află întotdeauna lângă noi. Mai aproape decât ne imaginăm, chiar și atunci
când o credem departe. Frica e sigură. Frica e adevărată. Frica ne iubește.
Ceea ce vrea Zink să transmită prin intermediul
acestui roman este o poveste a fricii: de la origini și până la consecințe, omul
tinde să se lase convins de imposibilitatea de a anihila frica, dar, totodată,
îi este relevat motivul pentru care, fără ea, societatea nu ar putea funcționa.
Totul se rezumă la un joc de interese și o luptă de supraviețuire, în care
oamenii devin marionete ale marilor instituții, organizații servicii,
lăsându-se încătușați de temerile care ajung să îi controleze. Ca într-un
regim dictatorial etern, omului
modern îi sunt impuse temerile, printr-un sistem de propagandă voalat, care îl
fac să creadă ca „așa e mai bine” și că „asta este singura șansă”.
-Toți trebuie
să facem sacrificii.
-Unii o fac, dedicându-se trup și suflet.
-Alții luând hotărâri care cer curaj politic.
-Nimeni nu vrea să moară.
-E egoismul uman tipic.
-Nimeni nu vrea să îi fie foame.
-Nimeni nu vrea să facă sacrificii.
-Dar cineva trebuie să moară.
-Cuiva trebuie să îi fie foame.
-Pur și simplu, prăjitura nu ajunge pentru toți.
-Unii o fac, dedicându-se trup și suflet.
-Alții luând hotărâri care cer curaj politic.
-Nimeni nu vrea să moară.
-E egoismul uman tipic.
-Nimeni nu vrea să îi fie foame.
-Nimeni nu vrea să facă sacrificii.
-Dar cineva trebuie să moară.
-Cuiva trebuie să îi fie foame.
-Pur și simplu, prăjitura nu ajunge pentru toți.
Sfârșitul romanului este
cathartic(purificator) pentru femeie,
personajul fără nume care reprezintă întreaga specie umană în lupta împotriva
sistemelor de opresiune,împotriva serviciilor secrete. Rolurile sunt inversate,
iar încercarea de a readuce omenirea la timpuri ancestrale eșuează-în roman(în
realitate,trăim continuu în frică,întrebându-ne: mâine ce se va mai întâmpla,ce
legi,ce ordonanțe noi ne vor conduce viața?)
Există momente când o persoană simte înainte de a simți. O rămășiță din
vremuri primitive, când animalul- om trebuia să fie vigilent în fiecare clipă,
vremuri, când frica era omniprezentă, omnipotentă și nu trebuia instalată
artificial, fiindcă era întotdeauna acolo: în întunericul nopții, în răgetele
fiarelor, în meteoriți, în multitudinea amenințărilor. Vremurile când numerele
încă mai erau calibrate, când oamenii
încă nu erau stăpâni pe celelalte specii,vremuri când natura încă avea
forța de lege.
Acum ne este frică? DA!!!!!!!!!!!de
cine?DE TOȚI și TOATE!!!!!!!!!!!!