Daca aș fi o pasăre....aș zbura...nu m-aș opri nici când picuri grei ar cădea pe aripile mele,nici când fulgere m-ar urmări,sau când vântul m-ar împinge,nici când soarele m-ar arde,sau când norii grei m-ar acoperi.Aș zbura de dimineață până seara în înaltul cerului, iar noaptea aș coborî încet,savurând tăcerea. Nu mi-aș urma suratele,nici părintii, nici copiii, aș fi liberă și singură. Și singuratea mea îmi va umple dorul și dorința de a face altceva. Aș vizita în fiecare zi alt loc, aș admira bogățiile naturii și aș contempla minunățiile realizate de oameni.
Dacă într-o zi cineva m-ar închide într-o colivie, aș suferi. Nu m-aș mai hrăni și inima mi s-ar rupe în bucățele. Agonia m-ar omorî încet, încet și într-un final n-ar mai rămâne nimic.
Dar, daca m-aș naște într-o colivie și, după ani de zile, poarta mi-ar fi deschisă, aș rămâne pe loc.Mi-ar fi frică să fac un pas fără ajutor.Aș avea nevoie de un imbold. Emoțiile m-ar copleși, chiar dacă neîncrezatoare aș aspira la cunoașterea necunoscutului....Și uite că am fost aruncată în libertate. Din primul moment, în care am gustat gustul libertății, viața mea a început.Până în acel moment n-am trăit,am avut impresia că trăiesc. Și am devenit o pasăre care zboară tot mai sus,mai cade,se ridică,se mai lovește, se împiedică dar într-un final își ia zborul. O pasăre pe care n-o mai leagă nimeni, pe care o găsești dar n-o mai aduci înapoi în colivie. Uneori are tentative...vine stă puțin,revine la starea primordială și apoi zboară iarăși. Cu o viteză nemaintâlnită, cu o dorință arzătoare de a scăpa. In colivie se îmbolnăvește..... moare......
