miercuri, 9 martie 2016

un roman ACTUAL====1984

1984===O mie nouă sute optzeci și patru este un roman politic scris de George Orwell, dar cu trecerea anilor, el devine tot mai actual.
Totul începe cu portretul Fratelui cel Mare care „stă cu ochii pe tine” – expresie a cărui dublu sens e lesne de sesizat: Fratele cel Mare te protejează, se interesează mereu -îi pasă- de soarta ta, însă, în același timp, tu nu poți face nimic, fără ca el să știe: te supraveghează clipă de clipă.
În oraș,pe toate blocurile, clădirile instituțiilor, panourile există ecrane, alături de cele ale televiziunilor, care neîncetat transmit și receptează simultan diferite sunete și imagini și toate au rolul de a capta atenția. Dar și în  fiecare încăpere – inclusiv în camerele apartamentelor – există câte un ecran, care poate fi dat mai încet, dar niciodată oprit. Astăzi nu vedem afișe imense pe toate blocurile -mai ales în zilele premergătoare alegerilor- nu-i așa că ecrane există și rulează non- stop în multe case cu  imagini manipulatoare?????
Există trei mari puteri: Oceania, Eurasia și Estasia- sunt mult prea echilibrate ca forță, pentru a se putea pune problema cuceririi vreuneia dintre ele de către celelalte ,chiar dacă s-ar alia două contra uneia singure. În plus, economia fiecăreia este una închisă, astfel încât nici motivația financiară nu mai există. „Principalul scop al războiului modern este acela de a consuma produsul mașinii, fără a ridica nivelul de trai. […] Într-o lume în care fiecare ar fi muncit puține ore pe zi, ar fi posedat o mașină ori chiar un avion, într-o astfel de ipotetică lume, forma cea mai evidentă și poate cea mai importantă de inegalitate ar fi dispărut. Până la urmă, o societate ierarhizată, nu este posibilă decât bazată pe sărăcie și ignoranță. […] esența războiului constă în distrugere.
Fratele cel Mare  – Primul capitol începe cu portretul Fratelui cel Mare care „stă cu ochii pe tine” – expresie a cărui sens e lesne de înțeles: Fratele cel Mare te protejează, îi pasă de soarta ta, însă, în același timp, tu nu poți face nimic fără ca el să știe: te supraveghează clipă de clipă. Supravegherea se face nu doar prin mijloace tehnologice, ci și în mod direct, prin membrii unor instituții specializate, are loc supravegherea: patrulele de poliție, zburând în elicoptere la mică înălțime „își bagă nasul prin casele oamenilor”, și, mult mai de temut: Poliția Gândirii. „Fratele cel Mare este masca sub care Partidul se prezintă lumii întregi” . Este mai ușor să concentrezi sentimentele maselor spre o singură persoană (fie ea și imaginară), decât spre un grup destul de numeros. Fratele cel Mare nu fusese văzut niciodată; cu siguranță că nici măcar nu fusese pseudonimul vreunuia dintre liderii inițiali ai revoluției, însă luase naștere odată cu Partidul, și nu va muri niciodată (cel puțin atât cât Partidul va continua să existe).
Emmanuel Goldștein fusese – poate – unul dintre primii membri ai Partidului Interior, a cărui mentalitate era mult prea liberală, și de aceea fusese exclus. La fel de bine este posibil ca el nici să nu fi existat vreodată, și să fie pură invenție a Partidului. Cert este însă că Emmanuel Goldștein era (omolog Fratelui cel Mare) ținta furiei și a sentimentelor de ură ale maselor. Prezentat ca inamicul numărul unu al Oceaniei, el era totodată și o unealtă a Partidului, care, neoficial, și păstrând anumite limite, chiar încuraja erezia (gândirea neortodoxă), căci „Ascultarea nu ajunge. Dacă nu-l faci pe om să sufere, cum poți fi sigur că ascultă de voința ta și nu de-a lui? Puterea constă în a-l umili și a-i provoca durere. Ai putere atunci când rupi conștiința omului în bucăți, iar bucățile vii le rearanjezi în forme noi, pe care tu însuți le hotărăști”
Partidul Interior – sub două procente din populația Oceaniei (adică șase milioane de membri) – constituie clasa cea mai înaltă a societății. Cei privilegiați din punct de vedere a condițiilor de viață, dar, în primul rând, cei care dețin puterea. Aderarea în rândurile Partidului Interior, nu se face după criteriul eredității, ci în funcție de rezultatul unui examen care se susține la șaisprezece ani. Nu există discriminări rasiale, și nici favorizați în funcție de regiunea în care s-au născut ori în care trăiesc. Partidul nu are interesul să-și perpetueze sângele, ci să se perpetueze pe sine însuși. Nu contează cine anume exercită puterea, atâta timp cât structura ierarhizată a societății rămâne mereu aceeași”.
Partidul Exterior  – „Sub Partidul Interior urmează Partidul Exterior, pe care, dacă socotim Partidul Interior drept creierul Statului, îl putem ușor asemui cu brațele acestuia” . Partidul Exterior constituie aproximativ cincisprezece la sută din populația Oceaniei, reprezentând un fel de clasă de mijloc a societății. Membrii Partidului Exterior – în general funcționari în cadrul vreunuia dintre ministerele Oceaniei – au un nivel de trai mult inferior membrilor Partidului Interior, și ceva mai ridicat decât al prolilor, însă, spre deosebire de aceștia din urmă, ei sunt sub permanentă supraveghere, și veșnic în atenția Poliției Gândirii.
Prolii – aproape optzeci și cinci la sută din populația Oceaniei, sunt în mare parte analfabeți și îndeplinesc munci fizice plătite cât se poate de prost. În ciuda numărului lor mare pe care-l alcătuiesc, ei nu reprezintă un pericol pentru partid, căci nici măcar nu sunt conștienți de forța lor; din acest motiv ei nici nu sunt prea strict supravegheați, ori prea aspru pedepsiți atunci când încalcă vreuna din legile (scrise ori nescrise ale) Oceaniei. „Într-un singur caz ar putea proletarii să devină periculoși, și anume dacă progresul tehnologic ar face necesară educarea lor la un nivel superior; dar, din moment ce concurența militară și comercială a dispărut, nivelul de educație al maselor este, de fapt, în scădere”.
Ministerele  Ministerul Păcii - se ocupă de tot ceea ce are legătură cu războiul. Ministerul Adevărului este responsabil cu falsificarea continuă a trecutului, cu presa, literatura și filmele distribuite membrilor Partidului și proletariatului.   Ministerul Abundenței  raționalizează toate bunurile de larg consum, de la alimente, țigări, alcool, până la șireturi de pantofi și lame de bărbierit.  Ministerul Iubirii – de care tine și Poliția Gândirii ,în atribuțiile căruia, pe lângă cele două minute de ură, intră și torturile fizice și psihice în urma cărora, toți cei arestați mărturisesc crimele -reale și imaginare- unii sunt împușcați sau reținuți, însă, fără excepție, toți sunt vindecați,compromiși.
Nouvorbă – „Scopul Nouvorbei nu este doar acela de a oferi un mijloc de exprimare a concepției despre lume și obiceiurile mentale proprii adepților devotați ai SOCENG-ului, ci, în același timp, de a face imposibil orice alt mod de gândire. Intenția este ca, atunci când Nouvorba va fi adoptată, o dată pentru totdeauna, iar Vechivorba uitată, o idee neortodoxă – adică o idee divergentă față de principiile SOCENG-ului – să fie literalmente de neconceput, cel puțin în măsura în care gândirea se bazează pe cuvinte.”  Derivată din limba normală,vorbită de toată lumea,acum a  devenit limba oficială în Oceania, Nouvorba se împarte în trei categorii de cuvinte, categorii diferențiate pe baza modului de formare a cuvintelor:
1. Vocabularul A conține cuvintele cele mai uzuale, majoritatea păstrând forma lor inițială din limba engleză(sau....), însă sensul lor este foarte strict delimitat; de exemplu, cuvântul- lovitură- descrie impactul fizic dintre două corpuri, și în nici un caz nu poate fi inclus în expresii de genul „lovitură de stat”, ori „lovitură cu bătaie lungă” – referitor la o idee, atitudine, etc.
2. Vocabularul B se compune din cuvintele cu sens politic, în marea lor majoritate fiind compuse prin alăturarea radicalelor a două cuvinte din vechivorbă cu sens opus ori, cel puțin total diferit; în mai toate cazurile, cuvintele care fac parte din Vocabularul B, au cel puțin două sensuri, care diferă în funcție de atitudinea pe care o ai față de interlocutor: de exemplu, a macavorbi – are sens laudativ atunci când expresia este asociată unei persoane cu gândire ortodoxă, și acuzator în sens contrar, în ambele cazuri desemnând o lungă înșiruire de cuvinte prin care să nu se afirmă absolut nimic. Mai toate cuvintele din această categorie se subordonează conceptului de dublugândit.
3. Vocabularul C este compus exclusiv din expresii tehnice și științifice, fiind – ca număr de cuvinte – mai redus decât celelalte două.
Dublagândire – Cuvântul din Nouavorbă care corespunde cel mai bine conceptului de dublugândit, este negrulalb, și „reprezintă capacitatea de a stoca în minte, concomitent, două convingeri care se exclud reciproc, și de a le îmbrățișa pe amândouă în același timp. Un gânditor al Partidului știe în ce direcție trebuie să-și modifice amintirile; prin însuși acest lucru, el este conștient că joacă feste realității, dar, prin intermediul dublugânditului, el se și asigură că realitatea nu a fost violată. Acest întreg proces trebuie să fie și conștient, altminteri nu s-ar desfășura cu precizia necesară, și inconștient, altfel ar atrage după sine un sentiment de falsitate la început, apoi de vinovăție.”
Negrulalb. Similar multor cuvinte din Nouavorbă acest cuvânt deține două semnificații mutual contradictorii. Aplicată unui opozant (de Partid, n.t.), semnifică obișnuința de a susține fără reținere că negrul este alb, în contradicție cu faptele reale. Aplicată unui membru de Partid, semnifică o dorință loială de a spune ca negrul este alb atunci când disciplina de partid o cere. Dar înseamnă de asemenea abilitatea de a crede că negrul este alb și de a uita că cineva a crezut vreodată contrariul. Acest lucru necesită o continuă alterare a trecutului, făcută posibilă de către sistemul gândirii care cuprinde cu adevărat tot ceea ce rămâne, și care este cunoscut în Nouavorbă ca și dublăgândire. Dublagândire este de fapt puterea de a păstra două credințe contrare în mintea cuiva în mod simultan, și amândouă să fie acceptate.
            
În romanul ,,1984” ni se prezintă viața unui om care are nenorocul să trăiască într-o ţară imaginară, Oceania. Cu mari precauţii reuşeste să-şi facă o prietenă, îşi face iluzii că va putea trăi  fericit alături de ea, dar dorinţa de a lupta împotriva dictaturii îl determină să intre, împreună cu iubita sa, într-o organizaţie clandestină. Normal că trădarea funcţionează şi cei doi sunt prinşi, torturaţi şi reeducaţi!?!?!? În lumea lui Winston totul este supravegheat,toți sunt ascultați!?!?!!! E o LUME a  turnătorilor de la cea mai fragedă vârstă, a copiilor care-şi dau părinţii pe mâna autorităţilor. Eroul romanului e nevoit să participe în fiecare zi la cele ,,Două Minute- de- Ură”- un fel de învățământ ideologic de la noi,nu se mai practică,chiar a dispărut....CREDEȚI????? În acea LUME se mănâncă la cantina de la locul de muncă.
Lipsurile materiale de orice fel fac parte integrantă din campania de reeducare a poporului. De aceea Winston rămâne impresionat când prietena sa face rost de nişte “bunătăţi” din cămările partidului. Intenţia lui Winston de a ţine un jurnal “pentru când adevărul va exista, iar ceea ce a fost nu va putea fi prefăcut” , plus întâlnirile cu prietena sa, neautorizate de partid, sunt delictele grave pentru care personajul principal al romanului și partenera lui sunt închişi şi ,,reeducaţi” în Ministerul Iubirii. Când laşi ,,urme” ţinând un jurnal în care critici glorioasa orânduire din care faci parte, singurul lucru normal la care să te aştepţi este să fii prins şi “reeducat”. În urma perioadei petrecute în Ministerul Iubirii,personajul mărturisește OBLIGAT prin această REEDUCARE:
,,că asasinase membri de seamă ai Partidului, difuzase materiale subversive de propagandă, deturnase fonduri publice, vânduse străinilor secrete militare, sabotase pe toate căile. Mărturisi că încă din 1968 fusese spionul plătit al Asiei Orientale. Recunoscu de asemenea că e credincios şi că admiră capitalismul.”
Acum ,,înțelese”că este necesar întotdeauna un  Minister al Iubirii pentru societăţile cu un unpartid unic, pentru că:
Puterea constă în a pricinui durere şi a umili. Când un om nu suferă, cum poţi fi sigur că te ascultă pe tine şi nu-ți face poftele inimii?”
Winston se TRANSFORMASE RADICAL...DEVENISE ALTUL și-l iubea pe MARELE-FRATE!!!!!!!!
Să te învingi definitiv…ERA ÎMPOTRIVA DEMNITĂȚII UMANE..dar era cum îi ceruse Partidul:acum știa ce înseamnă URA....
    Citat:            ,, Idealul Partidului era ceva terifiant şi scânteietor: o ţară de fanatici care marşăluiesc in bloc, umăr la umăr, într-o unitate desăvârşită; care gândesc la fel şi strigă la nesfârşit acelaşi slogan; lucrând, luptând, triumfând fără niciun răgaz, pedepsind pe trădători…” şi
Unui membru de partid i se cere să nu fie tentat de niciun sentiment privat, în afara entuziasmului, care să-l stăpânească mereu. Se presupune că el îşi trăieşte viaţa într-o continuă şi frenetică ură împotriva duşmanilor din afară şi a trădătorilor din interior, într-o exaltare provocată de victoriile repurtate şi într-o absolută umilinţă în faţa forţei şi înțelepciunii Partidului. Insatisfacţia cauzată de o viaţă atât de deşartă e înăbuşită cu multă pricepere prin vibraţia emoţională a Celor-Două-Minute-de-Ură.”