O scrisoare pierdut

Pag.174

1=momentele subiectului:

Expoziţiunea

Acţiunea se desfăşoară „în capitala unui judeţ de munte”, în anul 1883, pe fondul agitat al unei campanii electorale.

Aici are loc conflictul dintre ambiţiosul avocat Nae Caţavencu, „din opoziţie” ( care aspiră la funcţia de deputat) şi grupul conducerii locale, format din prefectul Ştefan Tipătescu şi prezidentul Zaharia Trahanache, care conduc abuziv şi în interes personal viaţa politică a judeţului.

 Intrigaacţiunii constă în pierderea unei scrisori de „amor” de către Zoe, soţia „prezidentului”, primită de la Ştefan Tipătescu.

Desfăşurarea acţiunii

Scrisoarea este găsită de cetăţeanul turmentat şi sustrasă de la acesta de Nae Caţavencu.

Pentru a-i forţa să-l propună candidat în locul lui Farfuridi, preferatul conducerii judeţului, Caţavencu îi şantajează cu publicarea scrisorii în gazeta sa, „Răcnetul Carpaţilor”.

Şantajul o sperie mai ales pe Zoe, care – de teama de a nu fi compromisă public – exercită presiuni asupra celor doi bărbaţi (Zaharia şi Ştefan), făcând uz la început de lacrimi şi leşinuri. Nereuşind în acest fel, ea îşi dovedeşte autoritatea şi obţine promisiunea candidaturii lui Caţavencu.

Punctul culminant

Când totul părea rezolvat, urmează o adevărată „lovitură de teatru”: de la Bucureşti se cere, fără explicaţii, să fie trecut pe lista candidaţilor un anume Agamemnon Dandanache.

În timpul şedinţei de numire oficială a candidatului (actul III), are loc o încăierare iscată de poliţistul Pristanda, iar Caţavencu îşi pierde pălăria în căptuşeala căreia se alfa scrisoarea. Aceasta este găsită din nou de cetăţeanul turmentat care o înapoiază în sfârşit „andrisantului”, adică lui Zoe.

Tactica de parvenire a lui Dandanache fusese asemănătoare cu cea a lui Caţavencu. Acesta povestise încă de la sosirea sa că prezenţa în acel oraş se datora unei scrisori de dragoste găsite în buzunarul unei „pesoane însemnate”.

Deznodământul

Nae Caţavencu, fără scrisoare, se simte dezarmat şi schimbă tactica parvenirii, acceptând patronajul coanei Joiţica. El ţine un discurs în cinstea lui Dandanache într-o atmosferă de carnaval şi se îmbrăţişează cu vechii adversari politici.

 

2=Intriga comediei o constituie pierderea din neglijență a scrisorii de amor pe care prefectul i-o trimisese Zoei Trahanache. Acesta va fi motivul care va declanșa o adevărată tensiune în tabăra politică a partidului de guvernâmânt. Pristanda îi relatează prefectului cum seara trecută, pe când se afla în misiune, în casa lui Nae Cațavencu, adversarul politic, se adunaseră membrii partidului independent, în frunte cu ,,dăscălimea orașului",Ionescu,Popescu, popa Pripici,,toată gașca-n păr".Aici îl aude pe Cațavencu spunându-le celorlalți că se află în posesia unui document foarte important și că ar fi scos,,o scrisorică din portofel", dar n-a reușit să afle despre ce scrisoare este vorba, fiindcă popa Pripici aruncase chibritul aprins pe fereastra, drept în ochii lui. Acesta a căzut peste un trecător și larma celui lovit i-a făcut pe cei din casă să se adune la fereastră, iar apoi să închidă geamul. Pristanda a trebuit să fugă, pentru a nu fi recunoscut.

 

Pag.175

3=Secvența narativă prezintă derularea unor întâmplări într-o ordine logică și temporală, urmărește dezvoltarea unei intrigi într-o înlănțuire de evenimente care au un deznodământ. Relatarea se face la persoana I sau la persoana a III-a.În comedia,,O scrisoare pierdută”există o scvență narativă prin care polițaiul Pristanda îi aduce la cunoștință domnului prefect o discuție pe care o auzise,când spiona casa lui Nae Cațavencu (avocat și proprietarul ziarului ”Răcnetul Carpaților”)între acesta și dăscălimea orașului, despre un document,o scrisoare compromițătoare, pe care Nae Cațavencu îl deținea și care avea să îl ajute la dobândirea funcției de deputat, pentru care Cațavencu candida la alegeri.Astfel,Pristanda,personaj secundar, este adus în prim-planul scenei,iar povestirea sa stârnește curiozitatea prefectului.

4=Situații conflictuale:

  -Conflictul piesei porneşte de la un fapt aparent mărunt, însă cu urmări foarte mari, care constituie intriga: Zoe Trahanache pierde o scrisoare de dragoste primită de la Tipătescu, scrisoare care, ajunsă în posesia lui Caţavencu, devine o armă de santaj. Acesta amenință cu publicarea ei în ziarul pe care-l deține,,Răcnetul Carpaţilor", în cazul în care nu i se susține candidatura ca deputat.

  -Zoe decide să primească ,,târgul", dar Tipătescu pune să fie arestat Caţavencu, pe care soţia prezidentului îl eliberează; Trahanache descoperă o polită falsificată cu care Caţavencu ridicase o suma de bani din avutul statului şi crede că şi scrisoarea este un fals; are loc o mare întrunire electorală, prilej pentru rostirea de discursuri interminabile prin care aleşii poporului îşi demonstrează lipsa de cultură şi demagogia.

  -În încăierare între cele două grupări politice adverse. Caţavencu pierde pălăria în captuşeala căreia se află scrisoarea. Cetăţeanul turmentat o regăseşte şi o returnează "andrisantului". 

5=               Eseu===

Este obişnuit a se afirma azi că, printre toţi eroii din ,,O scrisoare pierdută”, singur Cetăţeanul turmentat are o moralitate fiindcă înmânează scrisoarea „adrisantului“. Dar se interpretează fals. Cetăţeanul aduce epistola, chiar când nu mai este factor poştal, dintr-un tic profesional. Dimpotrivă, el face una din cele mai grave erori etice în materie poştală: interceptează scrisoarea, citind-o subt un felinar, şi o prezintă destinatarului, numai după ce a luat cunoştinţă de conţinut. Cetăţeanul simbolizează poporul.Cetăţeanul este turmentat, fiindcă poporul este astfel în concepţia autorului, adică supunerea în fața puterii. De la aceasta aşteaptă idei,porunci pentru cine să voteze. Când Caţavencu strigă „vom lupta contra guvernului“, Cetăţeanul turmentat „târât de curent”,fiindcă esenţa lui sufletească este devotamentul va striga o clipă „Da! vom lupta contra…“, apoi deodată îşi dă seama de greșeală și se corectează: „Eu nu lupt contra guvernului.“ Cetăţeanul turmentat este capabil de a-i da femeii autoritatea divină şi în sensul acesta trebuie interpretat memorabilul său strigăt: „În sănătatea coanii Joiţichii! că e damă bună!“

Cetățeanul turmentat este omul simplu,alegătorul care nu are ambiții, este mereu amețit și confuz, pentru că tot ceea ce se întâmplă în zona politicului îi este neclar și incoerent. El găsește scrisoarea de amor pe care o pierduse Zoe Trahanache și, pentru că fusese poștaș, intenția lui este de a duce scrisoarea ,,andrisantului",dar nu este tocmai cinstit, pentru că mai întâi o citește sub felinar.
Ca ,,apropitar",adică proprietar de bunuri, cu drept de vot, adică plătitor de impozite, cetățeanul are drept de vot și este mândru că-l cunoaște,,conul Zaharia de la 11 fevruarie". Aluzia personajuiui se referă la faptul că la 11 februarie 1866 a avut loc înlăturarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza printr-o lovitură de stat, iar el fusese atunci de aceeași parte a baricadei cu Trahanache, de aceea se simte foarte apropiat de acesta.
Cetățeanul este vicios, fiind mereu beat și așteaptă să fie ,,dirijat”,pentru că nu are nicio opinie

,,apoi, dacă-i pe poftă, eu nu poftesc pe nimeni". Atunci când insistă să i se răspunda la întrebarea: ,,eu cu cine votez?", prefectul, dezgustat de mirosul de alcool al cetateanului, îi răspunde, sarcastic, sa-i dea votul,,onorabilului domn Cațavencu... Pentru asa alegator, mai bun ales nici că se putea...". Reacția cetățeanului este de data aceasta șovăitoare:,,Nu e vorba, ținem la d.Nae Cațavencu... e din Soțietate... dar vorba e, eu alegător... eu... (sughite) apropitar, eu pentru cine votez?". Reținerea evidentă a cetățeanului de a-l vota pe Cațavencu este motivată de faptul că avocatul și partenerii săi nu sunt ,,apropitari" și nici nu au merite istorice, ca Trahanache, care se implicase în evenimente importante. Abureala Cetățeanului este sugestivă nu pentru ca este băutor, ci pentru că toată viața politică a vremii îl ameţeşte pe omul de rând, care se și simte agresat de aceasta,,nu mă-mpinge, c-amețesc...nu mă zgudui!". Este o fire leneșă, comodă, găsindu-și scuze superficiale,,dă-i cu bere, dă-i cu vin, dă-i cu vin, dă-i cu bere", pentru a se disculpa de pierderea scrisorii. Replica cea mai sugestivă pentru caracterul său ușuratic și pentru lipsa de opinie a devenit memorabilă:,,Eu cu cine votez?", iar pentru că Zoe îl lămurește, votează disciplinat cu cine i s-a indicat, apoi bea,,în sănătatea coanii Joițichii că e damă bună!". Cetățeanul turmentat este cel care creează un comic de situație remarcabil, prin găsirea, pierderea și înapoierea scrisorii de amor, ete cel care provoacă intriga acțiunii, dar și cel care aplanează conflictul în finalul piesei. El apare în momentele cele mai nepotrivite, enervează pe toată lumea cu prezența lui, este disprețuit tocmai de clasa politică, deși este reprezentantul electoratului care urma să se prezinte la vot, pentru a-și desemna alesul în Camera Deputaților.
Cetățeanul turmentat nu are nume, el este alegătorul anonim, bulversat de campania electorală confuză pentru omul de rând, care simte nevoia să fie îndrumat de cineva, crede el, priceput la politică, de aceea întrebarea,,Eu pentru cine votez?" devine obsedantă. Ca orice personaj de comedie, el este negativ, dar este singurul la care se găsește o doză de sinceritate, care îl face simpatic,este considerat ca fiind singurul dezinteresat. Replicile Cetățeanului Turmentat, pline de naivitate și sinceritate, dezvăluie lipsa lui de cunoștințe și ușurința cu care este păcălit de personajele mai abile din piesă.

6= Dandanache este elementul-surpriză prin care se realizează deznodământul, el rezolvă ezitarea cititorului între a da mandatul prostului de Farfuridi sau canaliei Caţavencu. Personajul întăreşte semnificaţia piesei, prin generalizare şi îngroşare a trăsăturilor, candidatul trimis de la centru fiind „mai prost ca Farfuridi şi mai canalie decât Caţavencu”. Personajul întărește prin generalizare și prin îngroșarea trăsăturilor, semnificația piesei: candidatul trimis de la centru nu e cu nimic mai bun decât pretendenții locali la funcția de deputat.Obține postul prin șantaj, pe care îl consideră o formă de diplomație și păstrează scrisoarea compromițătoare pentru ca și altă dată să poată șantaja. Caragiale spune despre el ăa este,,mai prost ca Farfuridi și mai canalie decât Cașavencu." Prin intermediul dialogurilor și replicilor lor, celelalte personaje dezvăluie latura coruptă și egoistă a lui Dandanache. De asemenea, prin descrierile și reacțiile celorlalți, se conturează imaginea unui politician lacom și oportun, care nu ezită să trădeze încrederea celor din jur pentru propriul său beneficiu. Ca o culme a lipsei totale de relevanță a opțiunii politice, vechiul,,luptător de la patrușopt", câștigătorul în alegeri, mărturisesșe cu inocență că a fost ales,,în toate camerele, cu toate partidele... ca tot românul imparțial".

7= Tema comediei o reprezintă satirizarea moravurilor sociale, manifestate pe fondul luptei politice politice , în vederea desemnării unui candidat pentru Adunarea Constituantă.
,,O scrisoare pierdută" este o comedie realistă de moravuri politice, ilustrând dorinţa de parvenire a burgheziei în timpul campaniei electorale pentru alegerea de deputaţi. Pe fondul agitaţiei oamenilor politici aflaţi în campanie electorală, se nasc conflicte între reprezentanţii opoziţiei - Caţavencu şi grupul de,,intelectuali independenţi" şi membrii partidului de guvernământ- Ştefan Tipătescu, Zoe, Zaharia Trahanache, Farfuridi şi Brânzovenescu, personaje ridicole puse în situaţii comice, cu scopul de a satiriza moravurile politice ale vremii.
 

pag.176

 

Personaje și nume cu tâlc

1= Zoe Trahanache, unul dintre personajele principale ale operei, este prezentată în toate momentele – cheie ale acțiunii.  Prin statutul ei social, Zoe aparține burgheziei politice de la sfârșitul secolului al XIX-lea, fiind singurul personaj feminin al piesei, soția venerabilului domn Zaharia Trahanache, bărbat influent politic ce conduce numeroase „comitete și comiții” în orășelul de provincie. Prin statutul moral, Zoe Trahanache este tipul cochetei și al adulterinei, fiind amanta prefectului Tipătescu, și reprezintă tipul femeii ambițioase, cu o personalitate puternică. Zoe exercită o influență mare asupra soțului și amantului. De asemenea, ea se manifestă autoritar față de cei din jur, care sunt conștienți de forța pe care o deține și încearcă să-i facă pe plac. Pristanda recunoaște că se află în slujba ei: „al dumneavoastră, coane Fănică și al coanii Joițichii”, iar Farfuridi afirmă că partidul înseamnă, în primul rând, „madam Trahanache și apoi ceilalți”. O trăsătură dominantă a personajului este ambiția, trăsătură care se manifestă progresiv din momentul în care își dă seama că reputația ei este în pericol.

 O scenă ilustrativă în acest sens este aceea în care ia inițiativa și îl trimite pe Pristanda să încerce să afle ce anume l-ar putea convinge pe Cațavencu să nu publice documentul compromițător. Când află că acesta își dorește mandatul de deputat, își concentrează întreaga forță în a-l convinge pe Tipătescu să accepte candidatura acestuia. Datorită ambiției și inteligenței ei, îl va convinge pe Tipătescu să negocieze returnarea scrisorii cu Nae Cațavencu, pe care tot ea îl eliberează, după ce prefectul, prin abuz de putere, îl arestase. Cunoscând îndârjirea prefectului, recurge la diverse strategii, folosind, în funcție de situație, un întreg arsenal de arme feminine:plânge, leșină,amenință. Astfel, dacă într-o fază incipientă, adoptă o atitudine imploratoare: „Fănică, dacă mă iubești, dacă ai ținut tu la mine măcar un moment în viața ta, scapă-mă, scapă-mă de rușine”, în final, când vede că nu are sorți de izbândă, amenință cu sinuciderea: „Trebuie să-mi cedezi, ori nu și atuncea mor și dacă mă lași să mor, după ce-oi muri, poate să se întâmple orice”. Altă scenă semnificativă pentru ambiția ei se găsește în finalul piesei. După ce recuperează scrisoarea și devine stăpână pe situație, vrea să-i dovedească avocatului Nae Cațavencu că este o femeie iertătoare și tolerantă, cerându-i să conducă festivitatea alegerilor. Îi amintește în același timp, pe un ton ironic, că „asta nu-i cea din urmă Cameră”. Astfel, nu doar că nu se răzbună pe Cațavencu, dovedind că este „o damă bună”, ci, în plus, destramă orice opoziție politică în județ, preluând puterea. Zoe Trahanache este un personaj construit admirabil, prin intermediul căruia scriitorul satirizează defecte mereu actuale: adulterul, ipocrizia, caracterul duplicitar și dorința de parvenire într-o societate lipsită de repere de ordin politic și moral. Zoe Trahanache este o femeie puternică și inteligentă, care trăiește în timpul unei epoci de tranziție către modernitate.

2= Din seria tipologică de personaje create, poate fi remarcat Nae Cațavencu, un avocat înverșunat în obținerea puterii, care reprezintă ,,mărul discordiei” în orașul mic de munte. Nae Cațavencu râvnește calitatea de deputat, dar nu demonstrează nici spirit analitic, nici verticalitate, ci doar un intelect mecanic și un parvenitism acut. Mânat de o râvnă oarbă în a deține puterea, Cațavencu este incapabil să-și analizeze cu adevărat compatibilitatea cu această funcție. Omite cel mai important aspect în desfășurarea unui scrutin: stabilirea unui plan politic de a acționa. Nae Cațavencu nu recurge la acțiuni diplomatice și morale, ci dorește să urce pe scara socială prin șantaj. Odată ce intră în posesia unei scrisori de amor dintre prefectul Tipătescu și Zoe, acesta dorește să obțină susținerea în campania electorală, amenințând că de nu, o va face publică. Cațavencu întruchipează poziția demagogului, demonstrează un comportament cameleonic, reușind să-și joace rolul perfect, pentru a atrage atenția și simpatia celor din jur. Discursul lui Cațavencu este împânzit de neologisme, cărora nu le cunoaște înțelesul și forma corectă: ,,Noi aclamăm munca, travaliul, care nu se face deloc în ţara noastră!.... Un om endepandent, care a făcut servicii partidului, judeţului, ţării”; sau de sintagme lipsite de logică:,, Industria română este admirabilă, sublimă am putea spune, dar lipseşte cu desăvârşire.... După lupte seculare care au durat 30 de ani.” Cațavencu provine de la termenul ,,cață” ceea ce-i configurează statutul de demagog lătrător.Caţavencu este ziarul, este societatea, este partidul. Aşadar este, probabil, singurul căruia îi trece prin cap să înoate împotriva

curentului, să formeze, adică, o mişcare de opoziţie. Pentru asta îşi creează instrumente de parvenire,

își face un ziar, o societate, un partid care să-l susţină. Chiar el spune, cu suficienţa-i caracteristică: ,,Eu sunt candidatul grupului tânăr, inteligent şi independent”, tot ce aripa conservatoare nu mai este de mult timp. Ipocrit,  teatral,  sentimental,  plin de sine,  dovedeşte un  tupeu  ieşit din comun. Cât timp este stăpân pe situaţie este inflexibil, orgolios, agresiv, refuzând orice propunere a lui Tipătescu şi încercând să-şi impună pretenţiile “Vreau mandatul de deputat, iată ce vreau: nimic altceva ”.

După ce Cetăţeanul Turmentat   găseşte  pălăria   cu   scrisoarea,   pe   care   o   returnează   ,,adrisantului”,   Caţavencu,știindu-se ameninţat  cu poliţa falsificată, vine la Zoe. Acum  lucrurile se schimbă: din atitudinea agresivă, ofensivă pe care i-o oferise arma şantajului,  Caţavencu devine brusc umil, docil, teatral, orice e nevoie, pentru a obţine   iertarea   Zoei:,,Sărut   mâinile…devotamentul   meu…”,chiar   completează   buletinul   de vot al  Cetăţeanului Turmentat şi conduce manifestaţia finală. Nu cunoaşte suferinţă pentru eşecul înregistrat, fiindcă simte că acesta nu este definitiv. Acceptat în graţiile Zoei, Caţavencu ştie că e doar o problemă de timp alegerea lui ca deputat.

Fiind perseverent,,lecţia” de politică pe care o primeşte de la cei cu experienţă nu-l doboară, ci-l face mai puternic şi-l învaţă că:,,în împrejurări ca acestea (mişcat) micile pasiuni trebuie să dispară...Pentru că toţi ne iubim ţara, toţi suntem români!…Mai mult sau mai puţin oneşti!”

3= Zaharia Trahanache este un vanitos înșelat, un înrăit de o viclenie rudimentară-pregătește abil un contrașantaj, dezarmându-l pe Cațavencu.Temperamentul său domol, într-un fel, și el expresie a șireteniei, este sugerat de ticul verbal ,,ai puțintică răbdare”, dar și de numele care crează impresia de zahariseală, de capacitate de a se modela ușor:,,trahanaua” este o cocă moale. Este încadrat în seria încornoratului, deoarece refuză să creadă în autenticitatea scrisorii de amor și în adulterul soției din convingere, sau din „enteres” şi diplomaţie.În scena când Trahanache îi povestește lui Tipătescu că a fost informat de către Nae Cațavencu, adversarul lor politic, despre faptul că acesta a găsit un document important pe care vrea să i-l arate,adică scrisoarea de amor pe care Tipătescu o trimisese către Zoe,soția lui,dar și amanta lui Tipătescu.( Nae Cațavencu intrase în posesia acestei scrisori de la Cetățeanul turmentat, care o găsise din întâmplare.),deși recunoaște scrisul lui Tipătescu din scrisoare, se preface că nu crede și spune că aceasta este o acțiune de șantaj politic și nu crede întâmplarea. „Venerabilul”este calm, liniştit, imperturbabil, cu o gândire plată şi cu un temperament formal, dar este viclean, de o viclenie rudimentară şi în acelaşi timp periculoasă, pentru că ştie să disimuleze şi să manevreze cu abilitate intrigi politice. Când el şi ai săi sunt şantajaţi nu se agită, ci, abil, răspunde cu un contraşantaj descoperind o poliţă falsificată de Caţavencu. Credulitatea lui poate fi pusă pe seama unei convingeri ferme sau poate fi considerată un act de diplomaţie, prin care vrea să păstreze onoarea familiei şi să nu-şi strice relaţiile cu prefectul. De fapt, principiul lui politic este de a respecta ordinele celor de la Centru :„noi votăm candidatul pe care-l pune partidul întreg, pentru ca de la partidul întreg atârnă binele ţării şi de binele ţării atârnă binele nostru”. Motivul acestei atitudini este, bineînţeles, „binele nostru”, prin care se înţelege binele personal al „venerabilului” şi al celor asemenea lui. Este neinstruit, stâlceşte neologismele, se exprimă confuz, fiind prezente deopotrivă truismul, tautologia,iar politica se rezumă la spusele fiului său, care exprimă, în fond, tot o platitudine: „unde nu e moral, acolo e corupţie, şi o societate fără prinţipuri, va să zică că nu le are”.

4=Numele personajelor din comedie este o sursă a comicului de limbaj, pentru ca sugerează defectele acestora, defectele lor de caracter. Numele lui Zaharia Trahanacheexprimă  zahariseala,ramolismentul) și capacitatea de a se adapta la orice situație; trahanaua este o coca moale. Își urmărește,,enteresul" respectând ordinele primite de la centru, este condus de Zoe. Are o mentalitate de fanariot, fapt sugerat de sufixul grecizant – ,,ache.” 

Agamemnon Dandanache, bătrânul senil și viclean trimis de la centru, este caracterizat excelent prin asocierea comică a celor două substantive din componența numelui: Agamemnon este numele unui celebru erou homeric, sugerând veleitățile sale istorice,,vechi luptător de la 48", dar devine ridicol prin diminutivare:Agamiță și apoi Gagamiță, în pronunția lui Trahanache,redând,,căderea în copilărie a acestui ramolit".Cealaltă parte a numelui provine din sufixarea grecizantă a substantivului ,,dandana”=întâmplare neplăcută, belea, bucluc, încurcătură.

Numele lui Tipătescu,de la tip,,model" sugerează caracterul de Don Juan lamentabil, dar fiind un ins oarecare este condus de Zaharia si Zoe Trahanache.
"Pristanda" este un substantiv care denumește,,un dans popular asemănător cu brâul", bazat pe mișcări în stânga și-n dreapta, semnificație care sugerează comportamentul slugarnic al polițaiului orașului, Ghiță Pristanda.

Coana Joițica (Zoe Trahanache) are o energie debordantă,,e plină de viață.

Popescu,Ionescu sunt nume comune, care sugerează lipsa de importanță a omului simplu pentru politicieni.

Zoe ne duce cu gândul la apa murdară de după spălat, căci ea are a-şi spăla numele şi pentru curăţire luptă cu toate mijloacele.

Zaharia Trahanache,ușor de modelat,viclean,supraponderalul chiar poate fi înfăţişat printr-o păpuşă din materiale moi, uşor deformabilă.

Caţavencu este tipul celui care, ca o caţă, face risipă de vorbărie gălăgioasă, fără a spune nimic. Profilul figurii lui poate aduce cu acela al unei păsări, o conformaţie acvilină i se potriveşte caracterului său. Nu întâmplător ziarul pe care-l conduce poartă numele „Răcnetul Carpaţilor“. Farfuridi şi Brânzovenescu, cu sufixe grecesc şi românesc, prin asociaţia culinară fac trimitere la lăcomie, zgârcenie şi inferioritate.

Numele personajului Pristanda vine de la un joc popular moldovenesc, în care se bate pasul într-o parte şi în alta fără să se pornească niciunde, arătând şiretenia lui, intuiţia că inamicul stăpânului de azi poate fi prefectul de mâine.

 

Pag.177

Râs vesel sau amar

1=Comicul de situație reiese din împrejurările cele mai surprinzătoare în care sunt puse personajele, provocate de coincidențe, de încurcături, confuzii și situații echivoce. Întreaga piesă se bazează pe astfel de situații, fiecare scenă fiind o ilustrare a acestui comic. Găsirea și pierderea succesivă a scrisorii de amor constituie principala situatie comică în care sunt implicate personajele și din care reies trăsăturile lor de caracter: Zoe Trahanache pierde scrisoarea de la amantul ei, Tipătescu, Cetățeanul turmentat o găsește, dar nu se poate abține să o citească și îi este furată de Cațavencu,devine mijloc de santaj pentru postul de deputat, care o pierde intr-o incaierare si este gasita din nou de acelasi cetățean care o înapoiază,,andrisantului",adică Zoei. Când se părea că șantajul politic nu are șanse de izbandă, apare Dandanache care chiar învinge în alegeri, căpătând mult-râvnitul post de deputat cu ajutorul unei scrisori de amor, pe care însă nu o înapoiază, pentru că ,,mai trebuie ș-aldată".

Comicul de situaţie obţinut prin pierderea şi găsirea scrisorii de amor, prin postura ridicolă a lui Caţavencu,  de a ajunge, din stăpân pe situaţie, victima a unei escrocherii asemănătoare celei la care el apelase. Pus în faţa lui Cațavencu care-i cere lui Tipătescu votul,aceste devine agresiv în limbaj, este revoltat, rosteşte ameninţări la adresa lui Caţavencu,cerându-i scrisoarea.

2=Fiecare partid şi-a desemnat în teritoriu câte un candidat: conservatorii - aflaţi la putere - îl au pe Farfuridi, iar independenţii - din opoziţie - pe Caţavencu. Cele două discursuri relevă incultura pseudo-oratorilor.  

Discursul lui Farfuridi din actul al-III-lea este un model al comicului de limbaj, care scoate în evidenţă platitudinea gândirii, confuzia lingvistică a personajului, iar stilul bombastic şi infatuat devine caricatural atât prin ticurile verbale, cât şi prin contradicţiile în termeni,:,,Daţi-mi voie! Daţi-mi voie! [...] Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! dar să nu se schimbe nimica, ori să nu se revizuiască primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele esenţiale. Din această dilemă nu puteţi ieşi... Am zis!".Întreruperea este specifică tuturor discursurilor politice în această piesă, aşadar şi în cel rostit de Farfuridi: "Dacă Europa... să fie cu ochii aţintiţi asupra noastră, dacă mă pot pronunţa astfel, care lovesc soţietatea, adică fiindcă din cauza zguduirilor... şi... idei subversive... (asudă şi se rătăceşte din ce în ce)".

   Când ia cuvântul la adunarea electorală care precede alegerile, Caţavencu îşi construieşte cu ipocrizie,,o poză" de patriot îngrijorat de soarta ţării, rostind cu greu cuvintele din cauza emoţiei care-I îneacă: ,,Iertaţi-mă, fraţilor, dacă sunt mişcat, dacă emoţiunea mă apucă aşa de tare... suindu-mă la această tribună... pentru a vă spune şi eu... (plânsul îl îneacă mai tare.)... Ca orice român, ca orice fiu al ţării sale... în aceste momente solemne... (de abia se mai stăpâneşte) mă gândesc... la ţărişoara mea... (plânsul l-a biruit de tot) la România... (plânge) ... Ia fericirea ei!... la progresul ei!... Ia viitorul ei! (plâns cu hohot. Aplauze , zguduitoare)". Incultura lui Caţavencu reiese atât din nonsensul afirmaţiilor:,,Industria română e admirabilă, e sublimă putem zice, dar lipseşte cu desăvârşire"; precum şi din confuzii semantice, Caţavencu numindu-i,,capitalişti" pe locuitorii capitalei, iar el considerându-se,,liber-schimbist"--cel care promovează libertatea comerţului, neamestecul statului în treburile, întreprinzătorului capitalişti), adică flexibil în concepţii.

    Dacă frazele întortocheate ale lui Farfuridi sunt sacadate cu emoție, vizibilul efort de a comunica, cele ale lui Caţavencu, deşi lasă impresia a fi înțelese, relevă necunoaşterea sensului unor neologisme: „a aclama" în accepţia „oratorului"ar însemna„a condamna", „a respinge.” Dacă Farfuridi este natural, pentru că atâta poate:asudă, se îneacă abundent, se încurcă, se rătăceşte în încrengătura cuvintelor fără, Caţavencu, spre a impresiona auditorul, când se referă la destinul ţărişoarei sale, „plânsul îl îneacă."Pe Farfuridi îl biruie oboseala după efortul suprem depus, spre a comunica; pe Caţavencu îl biruie plânsul, când pronunţă numele României.Farfuridi e sincer în neputinţa sa, Caţavencu e un prefăcut: gestica sa - plânsul - are rolul de a capta atenția. Farfuridi nu are putința de a comunica ceva și-atunci transpiră, se îneacă cu propriile vorbe. Dezinvolt, Caţavencu mimează emoţia,se îneacă de plâns, dar, când schimbă tonul, e ridicol, pentru că deşi par coerente, frazele sale au semne evidente de incultură. La Farfuridi confuziile de sens nu există, pentru că el nu are ce comunica şi, ca atare, nici proprietatea termenilor. În afara ultimei fraze bazate pe nonsens în ceea ce priveşte modalitatea ingenioasă de revizuire a Constituţiei, „discursul" său nu are nici o noimă, pentru că nu există măcar o comunicare cu subiect şi predicat.

3= Agramatismul constituie trăsătura cea mai frapantă în vorbirea eroilor caragialieni.

Ex: Discursul electoral al Lui Farfuridi se blochează în agramatisme și automatisme verbale, trădând mărginirea intelectuală și incompetența oratorică: ,,să se revizuiască primesc, dar atunci să nu se schimbe nimica.”.Discursul lui Farfuridi ilustrează o adevarată beție de cuvinte, o totală lipsa de logică, îmbinată cu agramatisme de toate felurile :
     ,,Într-o chestiune politică...și care , de la care atârnă viitorul, prezentul și trecutul țării...să fie" ori prea-prea, ori foarte-foarte”...
       ,, Din două una, dați-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, și anume în punctele esențiale...Din această dilemă nu puteți ieși.."
, iar cel al lui Cațavencu este tipic demagogic:
       ,,Ca orice român , ca orice fiu al țării sale .. în aceste momente solemne ... mă gândesc la țărișoara mea... la România ... la fericirea ei!..la progresul ei!... la viitorul ei!..."
        ,,Industria  română e admirabilă , e sublimă , putem zice , dar lipsește cu  desăvarșire . Soțietatea noastră dar, noi , ce aclamăm?Noi aclamăm munca, travaliul, care nu se face de loc în țara noastră?"   

4=impresia de ansamblu despre comedia:,,O scrisoare pierdută”

Întreaga operă dramatică conturează viața distorsionată a clasei sociale înalte românești, burghezia. Acțiunea se petrece undeva la sfârșitul sec. XIX. Naratorul prezintă viața social-politică a unui orășel de provincie, în timpul unei campanii electorale.

Se pune accentul pe aparență și esență. Personajele sunt diferite în realitate față de ce vor să pară. Politica este dominată de șantaj, de jocuri. Lasă impresia că cetățeanul de rând are un rol politic major prin vot.

Întreaga temă este dublată prin intermediul unei viziuni ironice și caricaturale a autorului. Una dintre scenele reprezentative este discuția inițială, din scena și actul I. Aceasta se poartă între Tipătescu și Pristanda.

Ghiță este cel ce dă raportul prefectului asupra zilei, executând toate ordinele ca și o slugă. Tipătescu este conștient de micul salar al lui Pristanda, nereacționând la steagurile pe care acesta le fură. Corupția și abuzul la locul de muncă sunt trecute cu vederea.

O altă scenă importantă de reținut este cea în care Zoe încearcă să-l convingă pe Tipătescu să-l voteze pe oponent. Zoe folosește șantajul emoțional, deoarece votul poate să-i salveze reputația.

Acțiunea operei „O scrisoare pierdută”

Întreaga acțiune se desfășoară într-un ritm alert. Cuprinde întâmplări legate de farsa electorală. La început, Pristanda îi relatează lui Tipătescu discuția auzită în interiorul case oponentului, Nae Cațavencu.

Pristanda este cel ce află că Nae Cațavencu este în posesia unei scrisori ce poate să-i aducă votul prefectului. Întreaga intrigă constă în pierderea unei scrisori, trimise de către Ștefan Tipătescu lui Zoe Trahanache.

Cațavencu este cel ce amenință că o să publice scrisoarea. Tipătescu încearcă să-i ofere în schimbul scrisorii o funcție mai înaltă, însă acesta refuză. Apar personajele Farfuridi și Brânzovenescu, ce sunt membrii marcanți ai partidului.

Cei doi se tem de trădare și trimit o altă scrisoare către centru, sub semnătură anonimă. Prefectul o oprește la timp. Zaharia răspunde șantajului cu aceiași monedă. El descoperă o poliță falsificată de către Cațavencu.

Există și un moment de maximă intensitate, în care Trahanache anunță un nou candidat, Agamemnon Dandanache. În acest moment Cațavencu își pierde pălăria, cu tot cu scrisoarea buclucașă.

Finalul este unul fericit. Cetățeanul turmentat găsește scrisoarea și o dă înapoi lui Zoe. Cațavencu conduce întreaga petrecere ridicată în cinstea noului ales, Dandanache.

Întreaga acțiune se desfășoară într-o capitală a unui județ de munte, în zilele contemporane ale autorului. Acțiunea se desfășoară în anul 1883. Nu există indici exacți de timp și de spațiu.

Există două scrisori importante:

Cea de dragoste a lui Tipătescu pentru Zoe;

Cea prin care Dandanache își câștigă postul de deputat.

  5=de ce râdem de Cațavencu?

Nae Caţavencu, ilustrează tipul demagogului şi al parvenitului, reprezentantul unei adevărate "şcoli" de frazeologie patriotardă ,fals patriotism. În ambiţia sa nemărginită de a parveni, de a ajunge în Parlament, Caţavencu nu se sfieşte să cerşească postul de deputat în schimbul scrisorii, recurgând la şantaj: "vreau ce mi se cuvine după o luptă de atâta vreme, vreau ceea ce merit în oraşul ăsta de gogomani unde sunt cel dintâi ... între fruntaşii politici". Comicul de limbaj îi ilustrează prostia deoarece el se autoinclude între,,gogomanii" politici din fruntea judeţului. Parvenit, şantajist, grosolan şi impostor, se conduce după deviza,,scopul scuză mijloacele." Este înfumurat şi impertinent atunci când stăpâneşte arma şantajului, spunându-i prefectului "asasin", dar devine umil, slugarnic şi linguşitor atunci când pierde scrisoarea şi-i urează, aceluiaşi prefect, să trăiască "pentru fericirea judeţului". Prin comicul de situaţie reies şi alte trăsături ale lui Caţavencu. Lipsit de demnitate şi de coloană vertebrală, el conduce manifestaţia festivă în cinstea rivalului său politic, Dandanache, fără nici un scrupul, intuind că şansa de a câştiga în viitor este legată de Zoe.
Discursurile sale ilustrează personajul semidoct, dar infatuat, plin de importanţă. Atunci când ia cuvântul la adunarea electorală care precede alegerile, Caţavencu îşi construieşte cu ipocrizie "o poză" de patriot îngrijorat de soarta ţării, rostind cu greu cuvintele din cauza emoţiei care-I îneacă: ,,Iertaţi-mă, fraţilor, dacă sunt mişcat, dacă emoţiunea mă apucă aşa de tare... suindu-mă la această tribună... pentru a vă spune şi eu... (plânsul îl îneacă mai tare.)... Ca orice român, ca orice fiu al ţării sale... în aceste momente solemne... (de abia se mai stăpâneşte) mă gândesc... la ţărişoara mea... (plânsul l-a biruit de tot) la România... (plânge) ... Ia fericirea ei!... la progresul ei!... Ia viitorul ei! (plâns cu hohot. Aplauze , zguduitoare)". Incultura lui Caţavencu reiese atât din nonsensul afirmaţiilor - ,,Industria română e admirabilă, e sublimă putem zice, dar lipseşte cu desăvârşire"; precum şi din confuzii semantice, Caţavencu numindu-i ,,capitalişti" pe locuitorii capitalei, iar el considerându-se ,,liber-schimbist" (cel care promovează libertatea comerţului, neamestecul statului în treburile, întreprinzătorului capitalişti), adică flexibil în concepţii.
Numele Caţavencu sugerează firea de mahalagiu, de palavragiu -cață = mahalagioaică- şi ipocrizia, demagogia -caţaveică = haină cu două feţe-, trăsături ce definesc acest personaj şi prin comicul onomastic.

6=Nae Cațavencu, avocat, directorul ziarului "Racnetul Carpatilor", seful opozitiei politice din judet, ilustrează tipul demagogului și al parvenitului. El este reprezentantul unei adevărate ,,școli" de fals patriotism. Nae Cațavencu este ridicol, principalele trăsături decurgând din manifestarea diversificată a comicului, care definește contradicția dintre esență și aparență. Patron de ziar și conducătorul opoziției politice, Cațavencu vrea să pară un cetățean onorabil, dator să informeze opinia publică despre moravurile amoroase ale prefectului, dar în esență este un șantajist josnic, folosind scrisoarea ca unealtă în dorința de parvenire, aceea de a obtțne postul de deputat:,,Vreau... mandatul de deputat, iată ce vreau: nimic altceva!"În ambiția sa nemarginită de a parveni, de a ocupa un loc în Parlament, Cațavencu nu se sfiește să cerșească postul de deputat în schimbul scrisorii pe care o fură de la un cetățean pe care-l îmbată, recurgând la șantaj: "vreau ce mi se cuvine după o luptă de atâta vreme, vreau ceea ce merit în orașul ăsta de gogomani unde sunt cel dintâi ... între fruntații politici...  Vreau... mandatul de deputat, iata ce vreau: nimic altceva!". Comicul de limbaj îi ilustrează prostia, deoarece el se autoinclude între,,gogomanii" politici din fruntea județului. Îsi construiește cu ipocrizie ,,o poză" de patriot îngrijorat de soarta țării, rostind cu greu cuvintele din cauza emoției care-l îneacă, dramaturgul evidențiind aceste atitudini ridicole prin didascalii:,,Iertați-mă, fraților, dacă sunt mișcat, dacă emoțiunea ma apucă așa de tare... suindu-mă la această tribună... pentru a va spune și eu... (plânsul îl îneacă mai tare.)... Ca orice român, ca orice fiu al țării sale... în aceste momente solemne... (de abia se mai stăpânește) mă gândesc... la țărișoara mea... (plânsul l-a biruit de tot) la România... (plânge)... la fericirea ei!... la progresul ei!... la viitorul ei! (plâns cu hohot. Aplauze zguduitoare)". Ignoranța lui Cațavencu este evidentă atât din nonsensul afirmatiilor -,,Industria română e admirabilă, e sublimă putem zice, dar lipsește cu desăvârșire"; ,,Societatea noastră, dar, noi, ce aclamăm noi? Aclamăm munca, travaliul care nu se face deloc în țara noastră". Aceeași lipsă elementară de cultură rezultă și din confuzii semantice, Cațavencu numindu-i ,,capitaliști" pe locuitorii capitalei, iar el autocaracterizându-se ,,liber-schimbist", cuvânt care definește pe cel care promovează libertatea comerțului, neamestecul statului în treburile întreprinzătorului capitalist și nicidecum sensul de flexibil în concepții. Lipsit de demnitate și de coloană vertebrală, el conduce manifestația festivă în cinstea rivalului său politic, Dandanache, fără niciun scrupul, intuind că șansa de a câștiga în viitor este legată de Zoe.

Comicul de caracter conturează personaje ridicole prin trăsături negative,defecte morale, stârnind râsul cu scop moralizator, deoarece nimic nu îndreaptă mai bine defectele umane decât râsul. Caragiale creează tipologii de personaje, dominate de trăsături morale negative,de exemplu: tipul încornoratului este ilustrat de Zaharia Trahanache, tipul parvenitului și al demagogului este întruchipat de Nae Cațavencu, tipul prostului, de Farfuridi și Brânzovenescu, tipul servilului incult, de Ghiță Pristanda, iar Agamemnon Dandanache acumulează toate trăsăturile negative ale tuturor celorlalte personaje: parvenitismul, demagogia, prostia, incultura, perfidia, ramolismentul. Dar personajele lui Caragiale sunt luate din viață, așa că, în afară de o trăsătură dominantă, ele sunt exponente tipice ale clasei umane în orice timp și societate și diferă prin statut social, temperament, intelect sau limbaj. Personajele lui Caragiale sunt actuale și astăzi.

7=Cronică de teatru ,,O scrisoare pierdută”în regia lui Liviu Ciulei (Filmarea live a spectacolului în 1983 rămâne una dintre comorile nepreţuite ale teatrului, care demonstrează că un mare spectacol poate transmite peliculei suflul viu al comuniunii scenei cu sala, nealterat de aparatura tehnică)
Prefectul Ştefan Tipătescu, Fănică pentru apropiaţi, interpretat de Victor Rebengiuc, este un bărbat tânăr, prosper, surâzător, încrezător în forţele proprii este în locuinţa personală – un apartament luxos, poate chiar salonul de la parter al unei vile, conceput de Liviu Ciulei cu dantelărie în lemn deasupra intrării şi la encadramentul uşilor mari de sticlă, cu mobile masive, confortabile, canapele acoperite de cuverturi, fotolii, scaune tapiţate cu catifele, într-o armonie de culori, maro şi verde oliv –, prefectul se informează despre noutăţile jurnalistice şi despre evenimentele nocturne ale urbei. Poliţaiul Ghiţă Pristanda, întruchipat cu vioiciune şi ingeniozitate comică de Ştefan Bănică – evident, un subordonat fidel, chiar un om al casei, deosebit de prevenitor, aproape slugarnic, a şi sosit să-i dea raportul despre mişcările adversarilor politici în timpul nopţii. E surprinzătoare intrarea lui Zaharia Trahanache, întruchipat de Petrică Gheorghiu, la amicul Tipătescu, în dimineaţa buclucaşă. Tulburat nevoie-mare, venerabilul, cu pălărie peste părul argintiu strălucitor, cu cărare la mijloc, apare neanunţat, grăbit, cu pardesiul descheiat, încălcând protocolul. Cuceritor, ataşant, deloc ridiculizat prin şarjă de interpret, dimpotrivă!, bonomul Zaharia stârneşte hohote de râs prin candoarea cu care istoriseşte întâmplările matinale, tot atâtea episoade doveditoare ale trădării adultere a soţiei cu amicul în chestiune, Tipătescu.  Scena este magistrală. Tipătescu, după primul şoc, îşi pierde graiul şi îi cade faţa, stând înlemnit înaintea lui Zaharia, ca un şcolar prins cu şoalda, aşteptându-se să fie pălit şi ferindu-se instinctiv, la cele mai mici gesturi ale acestuia. Încearcă apoi să-şi ascundă faţa, să se întoarcă, să se îndepărteze, dar i se înmoaie picioarele, la propriu ( e extraordinar jocul actorului, de o spontană ilaritate!). Indignat de mizeria morală a lumii, capabilă de asemenea mârşăvie, Zaharia îl ia de martor, tocmai pe el, trădătorul. Ba, pe măsură ce povesteşte, Trahanache, în loc să înţeleagă adevărul, în faţa evidenţei semnelor trădării, măcar când reproduce lucrurile, îi recită meticulos, cuvânt cu cuvânt scrisoarea, precizându-i identităţile. Ca într-o tortură chinezească pentru Tipătescu.

Pe când, scăpând de Zaharia, Fănică se prăbuşeşte pe un scaun, apare Zoe,interpretată de Mariana Mihuț care în tot acest timp, pândise discuţia din odaia vecină. Ştia toată povestea nu numai pentru că auzise relatarea lui Trahanache, ci pentru că fusese abordată personal, convocată şi ea la redacţie, de Caţavencu, în aceeaşi dimineaţă, îndată după bărbatul ei. Iradiind de feminitate împlinită, fremătătoare, debordantă, rotunjoară şi apetisantă, cu chipul fermecător, obrajii de caisă în pârg, nasul fin şi nările răsfrânte parcă de nesaţul vieţii, cu ochii oblici, verzi, privind în sus cu candidă neajutorare sau clipind cu pleoape grele, de durere, nelinişte, indignare, Mariana Mihuţ este absolut irezistibilă. Justifică întru totul influenţa pe care Zoe o are asupra lui Fănică, a soţului, a tuturor bărbaţilor, cu excepţia fiarei de Caţavencu! Intrarea lui Farfuridi, secondat de Brânzovenescu în locuinţa lui Tipătescu este şi ea antologică. Primul, Dem Rădulescu, bănuitor, cu aer sigur, de spion versat, convins că a nimerit la ţintă lucrătura, gata să o demaşte, prinzându-i asupra faptului pe trădători, rostogoleşte o privire circulară şi panoramică, scotocind în toate ungherele inamicul şi semnele vânzării. Cel de al doilea, Mircea Diaconu, îngrămădit şi timorat, cu pălăria îndesată până la urechi, cu ochi rotunzi, măriţi de spaimă, convins că va ieşi o mare belea din această incursiune forţată, călcând în silă, pe teren străin, parcă împins din urmă, doar pentru că îl admiră fără să crâcnească pe maestrul său. Intrarea Cetăţeanului turmentat la Tipătescu, ca la casă pustie, sughiţând şi şovăind, este mai mult decât poate suporta prefectul. Vesel nevoie mare, cu pălăria pe o ureche şi hainele mototolite, Aurel Cioranu, creează un personaj simpatic, hâtru, încântat de propria lui năzdrăvănie, de-a ţine-o într-un chef atâtea zile. Venise să afle la sursă cu cine să voteze. 

La întrunirea electorală, în celebrele luări de cuvânt, vorbitorii care aspiră la candidatură pe lista partidului de guvernământ, Farfuridi şi Caţavencu, sunt lăsaţi de Trahanache să-şi desfăşoare în voie vorbăria nesfârşită, fanfaroană şi demagogică, fiecare după putinţele sale oratorice şi susţinut de înflăcăraţii săi suporteri; eventual, huiduit de adversari. Mai dotat la vorbă, mai versat, mai fluent, cu mare gust pentru teatralitate, emfază, efecte, Caţavencu, interpretat de Octavian Cotescu, ca un ins onctuos, lunecos, viclean, cinic la modul ofensiv, insistent, aderent, izbuteşte să-şi rostogolească frazele bombastic, în aprobarea zgomotoasă a partizanilor săi, deranjat doar spre sfârşit de intervenţiile cam năclăite ale Cetăţeanului turmentat. După anunţarea candidaturii lui Agamamnon Dandanache, Caţavencu schimbă macazul, demascând public, cu brutalitate, relaţia de amor a lui Tipătescu cu Zoe Trahanache. Prezidentul, în revanşă, urlă sincronacuzându-l cu altă plastografie pe care o descoperise: de astă dată, o chitanţă de cinci mii de lei, cu care Caţavencu sustrăsese bani de la societatea pe care o întemeiase. Dar totul se cufundă în vacarmul încăierării generale – bastonada din comedia clasică –, comandată de Tipătescu şi condusă de Pristanda, care şi dăduse semnalul, când sosiseră bătăuşii tocmiţi. Evident, odiosul personaj, Caţavencu, pierzând candidatura, e decis să lovească necruţător. Înainte de banchet, apare în toată splendoarea, necunoscut de nimeni, victoriosul Agamiţă Dandanache, ofilit, obosit şi indispus de călătoria cu birja, exasperat de zdruncinături, hârtoape şi obsedat de clinchetul clopoţeilor. Soseşte după ce fusese ales – trecuseră deja şi alegerile! – deputat în adunarea constituantă. Fory Etterle dă un aer nostim acestui personaj înspăimântător prin semnificaţia sa. Spectacolul se încheie cu un tămbălău general de astă dată festiv, în care muzica, veselia, antrenul şi şampania celebrează … victoria în alegeri. Toţi sunt încântaţi, dar mai cu seamă Joiţica şi Fănică, scăpaţi basma curată.

   Am înțeles că teatrul românesc este un teatru extrem de bogat datorită dramaturgilor români, care au știut să capteze între câteva pagini istoria unui naeam și datorită unor revoluționari precum Liviu Ciulei, care au avut curajul să ridice teatrul romănesc la un alt nivel, să-l dezvolte și să dea naștere unor noi idei.

8= Regizorul este cel care conduce și coordonează întregul proces creativ al unui proiect cinematografic sau teatral. El este responsabil de transformarea scenariului într-o lucrare vie și dinamică, care să capteze atenția și imaginația publicului. Una dintre cele mai importante responsabilități ale regizorului este să dezvolte o viziune artistică coerentă pentru proiectul său. Acest lucru implică interpretarea și înțelegerea profundă a scenariului, identificarea temelor principale și a tonului potrivit, precum și definirea stilului și a direcției artistice generale a filmului sau piesei de teatru. Regizorul lucrează strâns cu o varietate de profesioniști din industria divertismentului, inclusiv directori de imagine, editori, designeri de producție și actori. El este responsabil de inspirarea și motivarea membrilor echipei sale, asigurându-se că toți își îndeplinesc rolurile și contribuie la realizarea viziunii sale artistice. Pentru a excela în domeniul regiei, un regizor trebuie să posede o serie de abilități cheie, printre care se numără:

Comunicare eficientă și capacitatea de a lucra în echipă;

Viziune artistică puternică și creativitate;

Abilități de lider și luare a deciziilor;

Înțelegerea tehnică a aspectelor de producție cinematografică sau teatrală;

Flexibilitate și capacitatea de a gestiona stresul și presiunea timpului.

Un regizor trebuie să fie dotat cu o serie de calități, printre care se numără:

·        Comunicare eficientă și abilitatea de a lucra în echipă pentru a coordona întregul proces creativ.

·        O viziune artistică puternică și creativitate pentru a da viață scenariului și pentru a captiva publicul.

·        Abilități de leadership și luare a deciziilor pentru a ghida echipa în direcția dorită.

·        O înțelegere tehnică solidă a aspectelor de producție cinematografică sau teatrală pentru a face alegeri informate și pentru a rezolva problemele tehnice care pot apărea.

·        Flexibilitate și capacitatea de a gestiona stresul și presiunea timpului pentru a face față cerințelor dinamice ale industriei.

Pag.178

 

Dincolo de text:

1=Replici celebre:

-,,Fraţilor! După lupte seculare, care au durat aproape treizeci de ani, iată visul nostru realizat! Ce eram acuma câtva timp Înainte de Crimeea? Am luptat şi am progresat: ieri obscuritate, azi lumină! Ieri bigotismul, azi liber-pansismul! Ieri Întristarea, azi veselia!… Iată avantajele progresului! Iată binefacerile unui sistem constituţional! „O scrisoare pierdută”

- ,,Eşti tare, stimabile, la machiaverlâcuri…

-,, Unde ești, să-ți cer iertare că ți-am preferit pe onestul d. Agamiță, pe admirabilul, pe sublimul, pe neicusorul, pe puicusorul Dandanache...

-,,Curat murdar

- 'Ghiță, Ghiță, pupă-l în bot și-i papă tot, că sătulul nu crede la ăl flămând...' Zic: curat!

-,,  iubesc trădarea, dar urăsc pe trădători...

2= tipul încornoratului: Stasache-naivul care ramâne tot cu gândul că va ăasi acel briliant;Mandache,repus în funcție prin farmecele soției; Verigopolu,mulțumit de micile economii ale nevestei; Pampon, Crăcănel, Jupân Dumitrache, Trahanache

3= Jupân Dumitrache Titirică, poreclit Inimă-Rea, are un statut social de care se simte foarte mândru, fiind ,,cherestigiu’’şi ,,căpitan în garda civică’’,întruchipează tipul încornoratului, alături de Zaharia Trahanache. Vanitatea, amorul-propriu sunt trăsături caracteristice. De aici vine și teama de a nu-și pierde,,onoarea”, încrederea inepuizabilă, liniștea conjugală îi vin de la Chiriac, tejghetarul lui, sergent în garda civilă și omul lui de încredere, amantul soției sale,Veta. Credul, are impresia ca,,își stăpânește" familia, când de fapt este înșelat, fiindcă îi este frică să nu fie înșelat. Aflând că,,legătura'' găsită pe patul Vetei este a lui Chiriac se simte în siguranță.,,Onoarea de familist este salvată:,,Ei, bată-te să te bată! de ce nu spui așa, frate?Ei! vezi? Uite așa se orbește omul la necaz!" 

   Zaharia Trahanache, nenea Zaharaia, este și el tipul încornoratului dar şi al ticăitului (după trăsătura dominantă), nu mai e un negustor oarecare, ci e chiar şeful local al partidului de guvernământ, e un alt jupân Dumitrache, înşelat de soţie, dar care, ştiind totul despre Zoe, nu dă nimic pe faţă, îşi îndeplineşte funcţia de şef local al partidului de guvernământ, străduindu-se să menţină starea de lucruri existentă. El este încornoratul simpatic, și el refuză să creadă – din convingere sau din,,enteres” şi diplomaţie – în autenticitatea scrisorii de amor şi în adulterul soţiei.Se preface că scrisoarea de amor a amicului de casă,Tipătescu,arătată de Cațavencu este o plastografie,el știe adevărul,dar se complace în triunghiul amoros din casa sa.Recunoaşte imoralitatea şi corupţia la nivelul societăţii, dar practică înşelăciunea şi frauda falsificând listele de alegători şi promiţându-i lui Dandanache unanimitate în alegeri. Credulitatea lui poate fi pusă pe seama unei convingeri ferme sau poate fi considerată un act de diplomaţie, prin care vrea să păstreze onoarea familiei şi să nu-şi strice relaţiile cu prefectul.

 Ca bărbat căsătorit şi ca cetăţean onorabil, Jupân Dumitrache are însă„ambiţul” de a nu-i fi înşelată „onoarea de familist” şi „ambiţul” de a nu se face de râs în faţa lumii.Trufia conjugală reiese din episodul petrecut la grădina „Iunion”, unde se dusese cu soţia sa, Veta şi cu sora acesteia, Ziţa. Pe când se uitau la comedii, a observat că „un ăla... un bagabont de amploiat” arunca priviri galeşe cocoanelor, apoi îi urmărise până aproape de casă.,,Venerabilul”Trahanache este altfel,este calm, liniştit, imperturabil, cu o gândire plată şi cu un temperament formal, dar este viclean, de o viclenie rudimentară şi în acelaşi timp periculoasă pentru că ştie să disimuleze şi să manevreze cu abilitate intrigi politice. Astfel, când el şi ai săi sunt şantajaţi nu se agită, ci, abil, răspunde cu un contraşantaj descoprind o poliţa falsificată de Caţavencu.

 Jupân Dumitrache se consideră „om din popor“, iar convingerea lui este îndreptăţită, fiindcă  reprezintă din punct de vedere social acele straturi ale burgheziei care au jucat un rol activ în revoluţia de la 1848 la fel ca Zaharia Trahanache,așa cum își amintește cetățeanul turmentat.

   Ca om interesat de politică,Dumitrache îl apreciază pe autorul articolului ,,Republica și Reacțiunea" din gazeta ,,Vocea Patriotului Naționale":,,Ei! bravos! bine vorbește", desi,nedumirit,nu înțelege nimic din cele scrise, sau cum reiese din replicile personajului: ,,Adicătele, cum vine vorba asta?". Jupân Dumitrache, cherestegiu și căpitan în garda civică și Nae Ipingescu, ipistat se doresc politicieni, citesc și comentează cu înflăcărare ultimele știri, entuziasmându-se în fața unui articol semnat de un tânăr publicist, Rică Venturiano. care susține,,sufragiul universal' și forma de stat republicană.

Lectura textului – confuz din pricina topicii și sintaxei arbitrare - le provoacă emoții intense celor doi amici, dar demonstrează și incapacitatea lor de ințelegere ce contrastează izbitor cu încrederea pe care o au în flerul lor politic. Mândru de apartenența sa la un mediu social respectabil prin statutul de negustor, Dumitrache deprinsese câteva șabloane de vorbire și gândire ale clasei sale sociale,însă când era furios, revine la limbajul și la reacțiile de mahala. 

   Trahanache își asumă calitatea de soț, asemena lui Jupân Dumitrache,pentru ambele personaje a fi familist înseamnă implicit și a fi bun patriot. Fiind soți, deci iubitori de patrie, Trahanache și Jupân Dumitrache pot să vorbească și de,,onoarea de familist."

4= Filmul ''Două lozuri'', regizat de Aurel Miheleş şi Gheorghe Naghi, după un scenariu semnat de Jean Georgescu şi cei doi regizori, a avut premiera în 1957.
"Inspirat din faimoasa nuvela a lui I.L. Caragiale, filmul exploatează, sub învelişul unui comic aparent, accentele de tragism şi amărăciune pe care eroul principal, Lefter Popescu, le trăieşte în încercările disperate de a recupera două bilete de loterie câştigătoare. Inutil de precizat că Birlic face unul dintre rolurile carierei sale..."
Nuvela "Două loturi" a fost scrisă de I.L. Caragiale în 1901. Personajul principal, Lefter Popescu (interpretat magistral de actorul Grigore Vasiliu Birlic) este funcţionar la un minister. Într-o seară, când se afla la berărie, joacă două bilete, la două loterii - Universitatea Constanţa şi Bucureşti Astronomie. Notează în carnet numerele biletelor, iar după ce se anunţă numerele câştigătoare, constată că erau identice cu numerele notate în carnet. Bucuros, îl anunţă pe căpitanul Pandele - cel care îi împrumutase bani să joace la loterie - că biletele sunt câştigătoare, fiecare valorând 50.000 de lei. A doua zi merg toţi la berărie, pentru a sărbători marele câştig. Întors acasă, Lefter caută biletele, dar nu le găseşte. După ce răscoleşte toată casa, îşi aminteşte că a pus biletele în buzunarul unei jachete cenuşii, cu care fusese îmbrăcat la berărie. Soţia îi spune că a dat jacheta unei chivuţe, Ţâca, pentru nişte farfurii. Nervos, sparge farfuriile şi pleacă în mahalaua unde locuia chivuţa. O găseşte, găseşte şi jacheta, dar biletele nu erau nici acolo.
Merge la minister, unde găseşte biletele într-un sertar. Bucuros, îşi scrie demisia şi o duce şefului. A doua zi merge la loterie să încaseze câştigul, dar află că numerele erau câştigătoare, dar fiecare dintre ele la cealaltă loterie. Lucrătorul de la loterie îi spune că sunt "viceversa".
"Viceversa! Nu se poate, domnule! Peste poate! Viceversa! Asta-i şarlatanie, mă-nţelegi!", explodează Lefter, apoi se agaţă de o lustră şi se leagănă peste capetele tuturor, dărâmă o statuetă care se sparge.
Filmul se încheie cu imaginea maicii Elefteria - fosta madam Popescu - care culege cioburi în curtea mănăstirii, dar şi cu imaginea unul bătrânel care se plimba de dimineaţă până seara şoptind încontinuu "viceversa" - era Lefter Popescu.
Atmosfera de epocă este redată de flaşnetarul care merge pe străzi, de sacagii, tramvaiul cu cai, lămpile cu gaz, berăria unde se bea bere la "ţap" cu capac, străzile din cartierul Uranus, ziarul "Constituţionalul", trăsuri, turci care merg pe străzi vânzând sarailii, magazine ale meşteşugarilor - băcănie, rahierie, cojocărie, domni cu joben şi baston, doamne cu rochii lungi şi umbreluţe.
Din distribuţia filmului fac parte actorii Grigore Vasiliu-Birlic, Dorina Done, Marcel Anghelescu, Alexandru Giugaru, Radu Beligan, Margareta Pogonat.

 

 

 

 

 

 

---

 

 

Analiza textelor dramatice

Pag.182

1=factor neprevăzut:

Scrisoarea pierdută capătă importanța unui personaj , urmărită cu asiduitate de

ceilalți(Tipătescu, Zoe, Cațavencu), apărând și dispărând subit și îndeplinindu-și

exemplar rolul de a întreține tensiunea dramatică. Pe măsură ce acțiunea înaintează

, scrisoarea își asociază noi semnificații. Inițial , ea este doar expresia unui sentiment intim , dar , din momentul ce este pierdută, ea înseamnă girul păstrării

onorabilității (Zoe), provocarea de a doborî un adversar politic(Trahanache), șansa

unei ascensiuni politice(Cațavencu ) sau dovada zelului de subaltern(Pristanda)

Gasirea si pierderea succesiva a   scrisorii  de amor   constituie  principala  situatie   comica  in  care  

sunt implicate personajele si din care reies trasaturile lor de caracter: Zoe Trahanache

pierde scrisoarea amoroasa de la amantul ei, Tipatescu, Cetateanul turmentat o

gaseste, dar nu se poate abtine sa nu o citeasca, din care cauza ii este furata de

Catavencu si devine mijloc de santaj pentru postul de deputat; acesta o pierde intr-o

incaierare si este gasita din nou de acelsi cetatean, care, in sfarsit, o inapoiaza

“andrisantului”, adica  Zoei.  Cand  se  parea   ca  santajul  politic nu  are  sanse  de

izbanda, apare Dandanache care chiar invinge la alegeri, capatand mult-ravnitul

post de deputat cu ajutorul unei scrisori de amor, pe care insa nu o inapoiaza,

pentru ca “mai trebuie s-aldata”. Se sugereaza astfel, ca arma politica a santajului

va fi eficienta si in viitor, cinstea si meritele politice neavand nicio sansa in viata

politica.

2=scenă cu ritm rapid:

 La întrunirea electorală,Trahanache anunţă drept candidat pe domnul Agarniţă Dandanache, în sală se iscă o încăierare cu strigăte, huiduieli şi fluierături intre reprezentanţii celor două grupuri politice, peste care Caţavencu raccneşte din toate puterile, încercând să facă publică relaţia amoroasă dintre prefect şi Zoe Trahanache şi aducând ca dovadă scrisorica de amor în învălmăşeala creată, Caţavencu îşi pierde pălăria şi o dată cu ea scrisorica de amor, care fusese pusă în căptuşeală, de aceea nu reuşise nimeni s-o găsească.

=scenă cu ritm lent:

Prefectul este preocupat şi de primirea pe care trebuia să i-o facă lui Agamiţă Dandanache, care vine însoţit protocolar de Zaharia Trahanache. Dandanache vorbeşte "peltic şi sâsâit" şi, deşi face cunoştinţă cu toţi trei, îi confundă tot timpul, referindu-se mereu la Zoe ca la nevasta prefectului, fiind incapabil să ţină minte cine este fiecare dintre ei. Trahanache îl asigură pe Agamiţă de câştigarea alegerilor, deşi acestea nu se finalizaseră, iar lui Dandanache i se pare firesc să ocupe postul de deputat, considerând că are merite politice deosebite, argumentând ridicol: "eu... care familia mea de la patuzsopt în Cameră...". Ameţit de drum, Agamiţă le relatează lui Tipătescu şi Zoei împrejurarea prin care ajunsese candidat în judeţul lor, după ce mai întâi fusese respins de comitetul central pentru că nu era "marcant"

3=.monologul lui ghita pristanda din actul 1, scena 2

Scena 2 il surprinde pe Ghita Pristanda singur, meditand la statutul de politai aflat in slujba personala a celor de la putere. El o citeaza pe nevasta sa, care il sfatuia aspura tacticii pe care sa a aplice in telatia cu sefii : "Ghita, Ghita, pupa-l in bot si-i papa tot, ca satulul nu crede la al flamand"

  Monologul lui Tipătescu

După ce o linişteşte pe Zoe de dragul

aparenţelor, Tipătescu are un monolog în care conştientizează deşertăciunea luptei sale cu

Caţavencu: ,,Iaca pentru cine sacrific atâta vreme liniştea mea şi a femeii pe care o iubesc…” El

recunoaşte astfel superioritatea intuiţiei  feminine chiar în chestiunile de ,,politică”.

Monolog:Scena V

,,ZOE singură (agitată, scoate gazeta şi citeşte): „în numărul de mâine al foii noastre vom reproduce o interesantă scrisoare sentimentală a unui înalt personaj din localitate către o damă de mare influenţă. Originalul va sta de mâine la dispoziţia curioşilor, în biuroul nostru de redacţie. Atât pentru astăzi. A bon entendeur salut!..." Ce mai e de făcut?... (se plimbă agitată, apoi se opreşte ca în faţa unei inspiraţii) Trebuie să alegem pe Caţavencu. Nu mai încape vorbă, nu mai e vreme de stat la gânduri. Cu un mişel ca el, când ne ţine la mână aşa de bine, lupta ar fi o copilărie, o nebunie... Fănică... trebuie să se învoiască... trebuie... Ei! ş-apoi! mai la urmă Caţavencu poate fi tot aşa de bun deputat ca oricare altul... Dar unde e Fănică? unde poate să fie?”...( Zoe citește cu glas tare știre publicată în gazeta,,Răcnetul Carpaților", prin care cititorii sunt anunțați că în numărul de a doua zi se va reproduce "o interesantă scrisoare sentimentală a unui înalt personaj din localitate către o damă de mare influență" și că originalul va fi pus la dispoziția curioșilor țn biroul redacției. Ca urmare, Zoe este agitată și rostește un monolog prin care-si motivează hotărârea de a ceda alegerii lui Cațavencu, deoarece cu un mișel ca el lupta ar fi o copilărie, o nebunie,este o caracterizare indirectă)

4=În actul III,ACȚIUNEA ESTE MUTATĂ DIN SALONUL CASEI LUI Trahanache în sala cea mare a pretoriului primăriei, un fel de exagon din care se văd trei laturi. Trei uşi în fund; cea din mijloc dă în coridorul de intrare; pe cea din dreapta se citeşte: „Ofiţer ţivil"; pe cea din stânga: „Arfiva". În stânga la planul al doilea, o uşă cu inscripţia „Cabinetul Primarelui". În dreapta, acelaşi plan, altă uşă cu inscripţia: „Reghistratura". — Partea din stânga până la uşa „Arfivei" este despărţită de scenă cu un grilaj de lemn acoperit cu perdeluţe de chembrică[6] verde. Lângă grilaj, la stânga, în scenă, este o estradă pe care sunt aşezate masa şi jeţul prezidenţial. Înaintea mesei, puţin mai jos, este tribuna.

În acul IV acțiunea se desfășoară în grădina lui Trahanache, în fund grilaj cu poartă de intrare în mijloc; se vede în fund perspectiva orăşelului pe un fundal de dealuri. La dreapta în grădină, pe planul întâi şi al doilea, intrarea, cu trei trepte de piatră, în casele lui Trahanache.

5=Elementele de discontinuitate între actul I și II prin apariția de noi personaje,atmosfera devine tot mai tensionată:

   În actul I, decorul este :o anticameră bine mobilată. Uşă în fund cu două ferestre mari de laturi. La dreapta, în planul din fund o uşă, la stânga altă uşă, în planul din faţă. În stânga, planul întâi, canapea şi un fotoliu= Ștefan Tipătescu, prefectul județului, zis și “Conu’ Fănică” este foarte agitat, plimbându-se cu ziarul în mână și comentând anumite fraze care fac referire chiar la dânsul, este împreună cu Ghiță Pristanda, polițaiul orașului. Apare în scenă și Zaharia Trahanache, intitulat prezidentul tuturor comitetelor și comiților, care merge la Tipătescu să îl informeze despre vizita sa la sediul ziarului ,,Răcnetul Carpaților”, unde fusese chemat de către Nae Cațavencu pentru propunerea unui târg, îi povestește lui Tipătescu că a fost informat de către Nae Cațavencu, adversarul lor politic, despre faptul că acesta a găsit o scrisoare de amor pe care Tipătescu o trimisese către soția lui Trahanache, Zoe.

   În actul II,decorul este același,apar însă  Brânzovenescu și Farfuridi, care văzând întâlnirile clandestine dintre Trahanache și Cațavencu (adversarul lor politic), se tem să nu fie trădați de către prefect și Trahanache. Pentru că nu primesc un răspuns clar, Brânzovenescu și Farfuridi decid să trimită o scrisoare anonimă către comitetul Central de la București prin care să informeze că se pregătește un complot în partid, împotriva lor.Este un dialog între Zoe și Tipătescu, încercând să găsească o soluție pentru a-l împiedica pe acesta să publice scrisoarea, Prefectul nedorind să-l susțină pe Cațavencu la alegeri. Zoe îi promite lui Nae Cațavencu susținere în cadrul alegerilor electorale, astfel încât Nae Cațavencu să nu publice scrisoarea în ziar. într-un final Tipătescu hotărăște și el că îl va susține pe Cațavencu la alegeri în schimbul scrisorii. După aceste discuții tensionate, apare din nou în scenă Zaharia Trahanache care aflase că Nae Cațavencu delapidase statul printr-o societate pe care o deținea, dar negăsind pe nimeni în salon, îi lasă un bilet lui Tipătescu și pleacă.

6=În actul III,scena înfăţişează sala cea mare a pretoriului primăriei, un fel de exagon din care se văd trei laturi. Trei uşi în fund; cea din mijloc dă în coridorul de intrare; pe cea din dreapta se citeşte: „Ofiţer ţivil"; pe cea din stânga: „Arfiva". În stânga la planul al doilea, o uşă cu inscripţia „Cabinetul Primarelui". În dreapta, acelaşi plan, altă uşă cu inscripţia: „Reghistratura". — Partea din stânga până la uşa „Arfivei" este despărţită de scenă cu un grilaj de lemn acoperit cu perdeluţe de chembrică[6] verde. Lângă grilaj, la stânga, în scenă, este o estradă pe care sunt aşezate masa şi jeţul prezidenţial. Înaintea mesei, puţin mai jos, este tribuna. Pe masă sunt două candelabre, hârtie, călimări şi un clopoţel. Pe tribună o sticlă şi un pahar de apă. De partea dreaptă sunt bănci dese şi scaune; sub estradă, asemenea. Peste tot sunt bănci şi scaune, afară de o cărare lăsată liber de la uşa de intrare din fund prin mijlocul scenii, pe unde vine şi se duce lumea. Pe pereţi câteva lămpi atârnate în cuie. Lumină cam săracă. La ridicarea perdelii, Trahanache este la masa prezidenţială în jeţul său, la spatele tribunei. Împrejurul mesii, Brânzovenescu şi alţi cetăţeni. — înaintea tribunii, cu spatele spre dânsa, alegători, cetăţeni, public, unii şezând jos, alţii în picioare. Pe bănci, pe scaune şi împrejur asemenea. În capul băncilor din faţă e Caţavencu împreună cu Ionescu, Popescu şi alţi dascăli şi partizani. — Farfuridi e la tribună. — Perdeaua se ridică asupra unei întreruperi. În toată sala e rumoare. Prezidentul agită clopoţelul.

   În actul III, care constituie şi punctul culminant, acţiunea se desfășoară în sala mare a primăriei,este un spațiu mai mare,mai liber,unde participă mai multe personaje,au loc discursurile candidaţilor. Moment de maximă încordare, în care cei doi posibili candidaţi, Farfuridi şi Caţavencu, rostesc discursuri antologice. Are loc o bătaie între taberele de alegători, declanşată imediat după anunţarea candidatului, astfel încercarea lui Caţavencu de a vorbi în public despre scrisoare eşuează. În încăierare, Caţavencu pierde pălăria cu scrisoarea, găsită pentru a doua oară de Cetăţeanul turmentat, care o duce destinatarei.

7=Actul II—notațiile autorului arată mișcarea celor două personaje:Cațavencu și Tipătescu,dialogul, stările tensionate ale fiecăruia: sunt dușmani politici înverșunați,nu-și stăpânesc furia. Tipătescu strigă pe un ton nervos că vrea să-l omoare, iar Cațavencu tremură înfricoșat,tipând după ajutor.

8= Ghita Pristanda, politaiul orasului, este tipul slugarnicului, prezent in piesa de la inceput pana la sfarsit in toate momentele cheie ale actiunii. Ghiță Pristanda este caracterizat și indirect prin intermediul dialogurilor și acțiunilor celorlalte personaje. De exemplu, toți ceilalți personaje se amuză de prostia și naivitatea lui Ghiță, făcând glume pe seama lui și profitând de el în diferite situații. Acest aspect evidențiază faptul că Ghiță Pristanda nu este luat în serios de către ceilalți, iar lipsa sa de inteligență îi aduce doar dispreț și amuzament. O altă trăsătură a personajului Ghiță Pristanda este lăcomia și dorința de a se îmbogăți rapid. El este prezentat ca un om oportunistic, dispus să mintă și să se folosească de oricine pentru a-și atinge scopurile. De exemplu, Ghiță este dispus să vândă voturile oamenilor pentru a obține avantaje personale și bani. Această caracterizare indirectă arată că Ghiță Pristanda este un om fără principii și moravuri, un personaj negativ și lipsit de integritate morală. Cu toate acestea, Ghiță Pristanda este și un personaj comic și amuzant, care aduce un suflu de umor în această comedie de moravuri sociale. El este prezentat ca un personaj naiv și simplu, care nu înțelege toate jocurile și intrigi politice. Prin intermediul replicilor sale comice și momentelor în care este pus în situații amuzante, 

9= Posesor al tehnicii disimulării, Caţavencu face risipă de gesturi, de expresii pentru a-şi

impresiona auditoriul. Este revelatoare scena V din actul al III-lea, când Caţavencu pune în funcţiune

întregul arsenal de captare a bunăvoinţei ascultătorilor, trecând de la emoţie, glas tremurat, plâns cu

hohote la ton brusc, vioi şi lătrător. Tehnica discursului său prevede pauze menite să crească tensiunea şi să dea timp ascultătorilor să-l aplaude. Este cel mai important moment pentru definirea

personajului ca demagog care declară că se gândeşte “ca orice român”, “ca orice fiu al ţării sale” la “ţărişoara” lui,la,,fericirea ei”,la,,progresul ei.”În actul IV, deznodământul Caţavencu apare umil şi speriat. Propulsarea politică a candidatului-surpriză se

datorează unei poveşti asemănătoare, deoarece şi el găsise o scrisoare

compromiţătoare. Caţavencu este nevoit să accepte să conducă festivitatea în cinstea

noului ales, şi totul se termină într-o atmosferă de sărbătoare şi împăcare.

 

 

 

Registrele stilistice,stiluri funcționale

Pag.187

1=Actul I,scena 1, îi prezinta pe Ghita Pristanda, politaiul orasului si pe Stefan Tipatescu, prefectul judetului, care citeste cu glas tare un articol din ziarul "Racnetul Carpatilor",Limbajul este colocvial cuprinde limbajul pe care folosit in viata de zi cu zi, pe scurt este limbajul familiar: servil, Ghita imita indignarea prefectului - "Eu vampir, `ai ?" - printr-un tic verbal, "curat" pe care-l alatura comentariilor acestuia : "curat caraghioz", "curat misel”, "famelie mare, renumeratie mica, dupa buget","toata gașca-n par.”

=În dialogul lui Trahanache cu Tipătescu se folosește un limbaj colocvial,care produce un comic de situație al scenei, este monumental, deoarece Trahanache este cel care îl consolează pe Tipătescu, susținând că scrisoarea este un fals, deși, amplifică spaima prefectului, scrisul seamănă atât de bine, încât,,să zici și tu că e a ta, dar să juri, nu altceva, să juri!" Tipătescu este turbat de mânie, spre dezamăgirea lui Trahanache,care ieșind din scenă, Trahanache afirmă că,,într-o societate fără moral și fara prințip trebuie să ai si puțintică diplomație !",deoarece în politică,,nu merge s-o iei cu iuțeală.”

=În discursul politic,Cațavencu folosește un limbaj standard, se remarcă prin cascadele de fraze interminabile, incoerente, repetând, la câteva scurte enunțuri: ,,dați-mi voie!“ Notiunile de ,,țară, popor, progres, reprezintă pentru el simple lozinci în lupta electorală. Remarcăm că la Caţavencu schimbarea tonului ţine nu atât de oratorie, cât mai cu seamă de talentul său actoricesc: este şi aceasta o modalitate de a teatraliza, comunicându-se de fapt, prin reliefarea celor două feţe ale sale: insul înduioşat de soarta ţării şi politicianul intransigent, care doreşte cu orice chip schimbarea, aceasta trebuind să aibă în prim plan volens nolens personalitatea sa.

=Limbajul colocvial al Cetățeanului turmentat în scena când intră în grădină și are pe cap pălăria lui Cațavencu,îi spune Zoei că a găsit o scrisoare, pe care o adusese acum,,adrisantului." Raspunzând mucalit la întrebarea ,,Ce vrei?” se adresează simplu Joițichii: ,,Ce vreau eu, ei bine vreau. Eu am o vorba: o mie de ani pace!” are defecte de vorbire ,ticuri verbale.,, Eu... Pentru cine votez?”..

=În actul 4,scena 9, limbajul celor două personaje:Zoe și Cațavencu este colocvial,simplu.Cațavencu este servil și lingușitor, acceptă cu supușenie orice cerință a Zoei,care este dictatorială.

2=corect:

a.Deși ministrul susține că o salvare poate fi grâul țăranilor,necrezută nici de consilerul acestuia,totuși s-a înțeles că nu este decât o abureală.

b.Neînțelegând situația,primul ministru n-a știut să lămurească opinia publică.

c.,,Afacerea Stan”sau cum să fii neîndemânatic,nepriceput, nesigur.

d.În urma declarației de ier,Comisia Centrală și-ai făcut singură rău,și-ai periclitat situația.

f.Dacă cei care ne controlează sunt neștiutori, atunci cum să fim noi cunoscători?

3=corect.

a.Îmi pare foarte rău că dânșii care reformatori,stagnează acum reforma.

b.Liderii sindicali au oferit masă festivă cu fripturi  și lăutari.

c.Cu alte cuvinte,primaril vrea să solicite un referendum.

d.Domnul V.nu știe ce înseamnă ecologia.

 

Pag.188

1=termeni argotici.babac,baștan,marfă,nașpa,zexe,fițos,belea,

2=fomi+ist//blat+ist//țep+ar//șmen+ar//prieten+ar//hoi+os//băft+os//ciord+itor//vrăj+eală//străin+ez//

3=argotic:

a.gagiul;mardeală;(spală varza;caro)

b.cară-te;halesc;învârteală;(cărel;am umflat;băncuță)

c.ai șterpelit,(caramagiu,pungași de buzunare)

 

1=limbaj juridic modern:

,,Acela care va fura un animal din orice loc, sălbatic sau domestic, va fi condamnat la o pedeapsă aspră,munca în ocnă,conform legilor și a gravității delictului.

2=Principalele caracteristici ale ,,limbii de lemn” sunt: caracterul impersonal și pasiv al frazelor („relațiile reciproce s-au strâns“, „într-o atmosferă de stimă și respect reciproc“, „s-au exprimat urări“ etc.,,

  Sintaxa:

-verbul primeşte o funcţie auxiliară:puține verbe,timp prezentul etern,în acest fragment cu caracter impersonal:,,constituie,are,este necesar,să se dezvolte,acționează”;

-frazele încep cu verbe la modul gerunziu,formă verbală nepersonală,,redimensionând,pornind,considerând”exprimă incertitudine,generalizare;

-substantivarea textului:predomină substantivele abstracte în cazul nominativ și acuzativ,rareori-genitiv;

-puține adjective:,,vastul,întregului,socială,mai înalte,umane,nou,cele mai mari,mai  complexe,general,înalte,morale,revoluționar,multilaterală,

-nu există subordonate circumstanțiale;

-lipsa pronumelor;

În acest fragment nu se vorbește pentru a spune ceva, ci pentru a obţine un anume efect.

-Discursul este abstract, mult  prea vag,   ocolind vădit  orice  tentativă de  precizie.  Sunt  dese  expresile bombastice: ,,vastul capitol al perfecționărilor,realizare la trepte mai înalte;ridicarea nivelului general al cunoașterii”.....

-În fragment sunt utilizate hiperbolele în vederea realizării unor judecăţi

de   valoare.

-din punct de vedere semantic, limba de lemn din fragment folosește termeni vagi:,,vastul capitolal perfecționărilor;realizare la trepte mai înalte a obiectivului”; metafore globale:,,om de omenie, omul nou.”

-colecţie de clişee banalizate din cauza repetării excesive.:,,realizare la trepte mai înalte;formarea omului nou;ridicarea nivelului general;valori morale și virtuți umane;umanismul revoluționar;om de omenie;pregătire multilaterală”,

3=termeni care provin din limbajul științific:,,păianjen,elefanți,labele,toracele,chelicerii(apendice),oceliiochi),sfera,pântecul,curburii,creierul,emisferele cerebrale,infinit,gelatină,corpuscul,mucilagii,inimă”.Prin acești termeni este descris un păianjen și trăirile unui om .

4=limbajul religios.,,Duhul Sfânt,fariseilor,angeliștilor,habotnicilor,Tatăl,Fiul,scripturale,pilduitor,serafic”;

Asocierea termenilor religioși cu cei livrești,culți și cu cei familiari fac lectura accesibilă oricărui cititor,indiferent  de vârstă,de școala terminată,de credință,de convingeri.Dacă nu înțelege unele cuvinte,le poate găsi în dicționar sau le ignoră.Ideea pe care oricine o poate reține este că,,duhul Sfânt”este este Duhul Creator, existent înainte de crearea Universului și prin puterea lui s-a făcut totul în Isus Hristos, de către Dumnezeu,îi dă omului o inimă plină de bunătate, smerită şi blândă, plină de Duhul Sfânt.

5=limbaj publicitar:,,Această femeie se numește Mirabela.....Ea are harul lăsat de la mătușa ei Libelula...Mirabela a participat la congresul vrăjitoarelor din Polonia și Bulgaria,la care a fost premiată cu trei talismane.

    Limbaj popular cu trăsături arhice:,,Are puterea de a vindeca descântă prin magie albă animite boli,argintul-viu,epilepsie de frică și cositor,împreună pe ei despărțiți,dezleagă cununii,oameni care sunt legați,făcut de urât,ajută în spor afaceri,lucrează cu paranormal....Rezolvare sigură.”

6=corect:

Are puterea de a vindeca șidescântă prin magie albă anumite boli,vindecă de argintul-viu,de frică,epilepsia,âmpreună pe cei despărțiți,dezleagă cununii,desparte oamenii care sunt legați prin căsătorie,face blestemuri,ajută în reușita afacerilor,lucrează cu mijloace paranormale.

=construcții sintactice defectuase: ,,epilepsie de frică și cositor;ajută în spor afaceri;oameni care sunt legați;făcut de urât;

=incoerențe: ,, epilepsie de frică și cositor; ajută în spor afaceri; făcut de urât;

=improprietăți lexicale: ,,epilepsie de frică și cositor; ajută în spor afaceri; făcut de urât;lucrează cu paranormal.”

 

 

ACT VENEȚIAN

Pag.194

1= Piesa "Act venetian" a avut, initial, un singur act si actiunea se petrecea intr-un tinut romanesc. Aceasta prima varianta a fost scrisa de Camil Petrescu in numai trei zile, fiind publicata in 1919. Cum insa autorul nu gaseste solutia unui limbaj sugestiv pentru a ilustra prefacerile launtrice ale personajelor in mentalitate romaneasca, alege un tinut strain si o epoca a depravarii si reface piesa in forma definitiva, intre anii 1945-1946. Actiunea acestei ultime variante se petrece in secolul al XVIIl-lea, la Veneția intr-o perioada cand starea armatei si puterea economica slabisera total, republica fiind un loc al placerilor, al coruptiei, al comploturilor si crimelor. Mediul cultural al Venetiei este propice unui limbaj adecvat, capabil sa exprime metamorfozele launtrice ale personajelor, care traiesc intr-o societate depravata, decazuta moral, reusind sa creeze o puternica tensiune dramatica si stari conflictuale intense.

2= Conflictul dramatic principal are ca sursă confruntarea lui Pietro, protagonistul, cu Cellino, antagonist. Confruntarea nu are resorturi sociale, ci pune faţă în faţă două sisteme axilogice (de valori) complet opuse. Dialogul se poartă pe marginea a două realităţi: cea politică, strategică, militară, pe de o parte, şi cea erotică, pe de altă parte. Pietro apare ca un ambiţios luptator pentru onoarea Veneţiei, ajuns conducător al flotei prin propriile merite, spirit patriotic preocupat de soarta republicii. La polul opus, Cellino nu-şi cunoaşte fregata, nu a participat la nicio luptă şi nu a călătorit pe mare decât ca pasager, dar îşi recompensează periodic capitanii, dovedind lipsă de conştiinţă de cetăţean, superficialite şi iresponsabilitate.
Un alt conflict al dramei este cel dintre Alta şi Gralla, dintre profunzimea sentimenelor bărbatului şi cochetăria şi superficialitatea Altei, capabilă de adulter. Pe de altă parte, în sufletul femeii se dă o luptă inegală între pasiunea nestinsă pentru Cellino şi datoria şi respectul impuse de cel care i-a redat demnitatea prin căsătorie.
Conflictul interior al lui Pietro Gralla evidenţiază spiritul hipersensibil, hiperanalitic şi problematizant al personajului care are revelaţia caracterului utopic, idealist al propriului sistem de valori. „Nu tu m-ai înşelat, eu m-am înşelat” este fraza ce sintetizează principala schimbare a căpitanului, care înţelege că realitatea infirmă concepţia lui absolutistă. Dintr-un intelectual inadaptat social, Gralla va deveni un individ care găseşte în interior resursele pentru a-şi depăşi criza, în aşa fel încât deşi este învins prin trădarea Altei, rămâne un învingător prin puterea de regenerare.

3=tip de dramă: Concepția lui Camil Petrescu despre drama umană evidențiază ideea că,,o dramă nu poate fi întemeiată pe indivizi de serie, ci axată pe personalități puternice, a căror vedere îmbrătțșează zone pline de contraziceri", că personajele nu sunt caractere, ci cazuri de conștiință, personalități puternice,singurele care pot trăi existența ca paradox:,,Câtă conștiință atâta pasiune, deci atâta dramă".,,Act Venețian “ este o dramă ,,absolută de idei”,deoarece are un conținut grav și un conflict puternic,interior,de idei,declanșat în conștiința personajului principal , acesta caracterizându-se prin atitudine și trăiri lăuntrice intense, acțiunea fiind redusă.

 

4=Punctul culminant al piesei—scena 3 actul II: Comandantul trăise deja o mare deziluzie, întrucât consiliul celor zece (care conducea Veneția) îi luase funcția și i-o acor­dase celui mai bun prieten al lui Gralla. Acum venise la soția lui ca la singurul lucru bun care îi rămăsese.
Observând neliniștea Altei este cuprins de o bănuială con­firmată prin prezența, pe masă, a două cupe de șampanie. În aceeasș stare febrilă, femeia ridică pumnalul asupra lui Gralla care se oferă, cu dispreț, morții, dezgolindu-și inima. Acesta este momentul culminant al dramei.

 

   ,,Omul absolutului și eternul feminin”

1=caracterizarea lui Pietro Gralla

Pietro Gralla este personaj principal reprezentându-l pe cautatorul de absolut.
Autorul îl caracterizează prin mai multe mijloace:
Portretul fizic (din didascalii) înfățișează,,un bărbat ca de patruzeci-patruzeci și cinci de ani, înalt, nas puternic, gura mare, nervozitate bărbăteasca, impulsiv.” Impresia generală pe care o degajă această figură este aceea de loialitate, bunătate aspră și franchețe.Autorul însuși îl caracterizează ca pe un om ,,copleșitor",a cărui privire,,de oțel”îi domină pe cei din jur.
  Retrospectiva asupra trecutului cuprinde imaginea unui bărbat pe care destinul l-a tratat cu duritate, punându-l în situații-limita din care a ieșit prin îndrăzneală, curajul și vi­tejia care îl caracterizau.
Înzestrat cu un puternic simț al dreptății, îl omorase,,cu mâna lui”, pe Keir-Pașa, pentru că acesta ,,ucisese trei sute de femei si copii"pe vremea când Gralla era sclav.
Strateg neîntrecut, își pregătise bătăliile extrem de atent, pedepsind cu asprime lipsa de disciplină și devenind,în luptă,,hotărât ca moartea însăși"-cum spune Nicola.
În calitate de comandant al flotei venețiene, Gralla trăiește o dramă a nepotrivirii între concepția sa despre război și nepăsarea mai marilor orașului. Viața traită ca spectacol car­navalesc, în care măștile se schimbă, iar oamenii par a fi păpuși groteștii, pentru omul integru, intransigent și ferm.
Cuvintele, atitudinile și faptele personajului reliefează,,fața"esențială a acestuia, aceea de căutător al himerei abso­lutului.

  În actul I, scena I-Personajul, Pietro Gralla, fost corsar, ridicat la rangul de proveditor:înalt funcționar public în vechea republică venețiană, însărcinat cu guvernarea unei provincii, pregătește o strategie navală, ajutat de Nicola, care manevrează vasele miniaturale după indicațiile stăpânului. Alta, soția lui Pietro, care asistă la acest joc de strategii navale, vrea să afle dacă în realitate se potrivesc aceste tactici imaginate cu miniaturi. Întrebarea ei, îi dă lui Gralla prilejul să-și amintească izbânzile repurtate în diverse bătălii și medaliile primite drept răsplată de la papa și de la conducatori de state. Acum Gralla se pregătea să dea prima lui bătălie pentru Veneția, fiind chemat special,,la comanda flotei."

 Pietro are o întrevedere cu Cellino, tânăr nobil venețian,,înzorzonat cu maniere de curte", numit, datorită originii sale, căpitan al unei nave de război. Gralla e dezgustat de frivolitatea și lașitatea tânărului. Pietro îl disprețuiește, arătându-i că singurele lui merite sunt cele câștigate de familia lui, acuzându-l că este necinstit și superficial, că un tânăr ar trebui să fie puternic și să nu accepte compromisuri, să fie preocupat de valorile esențiale ale vieții și-i arată legi ale bunului simț:,,A fi tânăr înseamnă a fi de oțel A privi totul în față. A nu putea minți niciodată. A nu putea îndura să fii mințit de alții A nu putea îngădui minciuna oriunde ai întâlni-o. A urî nedreptatea". Scuza lui Cellino, aceea că trăiește și el asemenea tinerilor patricieni din Venetia, îl uluiește pe Pietro Gralla, care consideră că ei s-au născut bătrâni, că mintea lor este anemiată și funcționează numai la suprafață, fără capacitatea de a pătrunde în esența lucrurilor și că din cauza acestor patricieni putrezi tineretul venețian adevărat piere neștiut și necunoscut de nimeni. Pietro expune care sunt plăcerile adevărate ale vieții, vorbindu-i despre toate satisfacțiile pe care le oferă situațiile limită, înfruntarea cu pericolul, izbânzile pentru care ai luptat cu toată energia și cărora ți-ai închinat întreaga viață, considerând că tinerii patricieni nu au plăceri, ci numai pofte. Gralla dispretuiește ideea că femeia este considerată o plăcere. Îl prezintă astfel Altei,soția,pe,,acest rățoi gătit" ca pe un cuceritor celebru, despre care el nu crede că ar putea iubi vreodată cu adevărat, ca nu este,,în stare să iubească." Cellino, încurcat și umilit, pleacă, spunând că ei doi nu trăiesc,,în aceeași lume."

Îmbătat de iluzia unei iubiri totale, absolute,,Dragostea e preferință exclusivă, sau nu mai e nimic", Pietro îi făurește femeii un,,soclu" pe care nu-l merită.
Timp de trei ani, Pietro Gralla rămâne robul acestei iluzii care-l face părtaș la armonia lumii, ridicând femeia la rangul de monada - oglinda a Universului învecinată cu sacrul:,,o monada care vine imediat după Dumnezeu."
Deși este un spirit lucid, cu un continuu exercițiu al ra­țiunii și cu toate că era considerat cel mai deștept om din re­publică, Gralla nu-și intelege eroarea. Revelația urâtului este atât de orbitoare, încât ar prefera să moară; gestul prin care Gralla își rupe haina la piept, spre a fi lovit de Alta, exprimă deznădejdea, disprețul și un nemărginit dezgust.
În ultimul act, cu tot universul lui iluzoriu prăbușit, con­tele trăiește suferința de a fi crezut într-o himeră,o închipuire. Incapabil să mai găsească vreo urmă a iubirii pentru Alta, Gralla nu accepta nici răzbunarea, rămânând doar cu un imens regret și cu un acut sentiment de vinovație: "... nu pot fi ier­tat că am prețuit o femeie ca tine". Eroul nu admite decÂt o dragoste desăvârșită. De aceea, în finalul piesei, va părăsi Veneția pentru „aerul tare al mării", pentru „arsura soarelui de Malta".

 

Pag.195

2= Marcello Mariani, personaj secundar al dramei, întruchipează aventurierul, tipul tânărului monden, simbolizând o epocă a depravării și a libertinajului ce caracteriză Veneția în secolul al 18-lea, Deși descendent din nobila familie Mariani,,înscrisă în Cartea de aur de la 1214, iar de la 1534, baroni ai Sfântului Imperiu”...Cellino este numai,,rămășița unui neam ilustru", așa cum îl consideră Pietro Gralla. El nu reacționează la jignirile acide ale contelui, deoarece este copleșit de superioritatea morală covârșitoare a acestuia, autocaracterizându-se ca fiind un aventurier superficial, preocupat numai de femei și de evenimente mondene:,,Eu sunt născut să iau o șocolată pe zi la Florian și să scriu scrisori de dragoste".
  După întâmplarea tragică din noaptea întâlnirii cu Alta, Cellino își descoperă profunzimi nebănuite, conștientizând că viața are cu totul alte valori pentru care merita să trăiești:,,De trei săptămâni de când v-am întâlnit, am învățat lucrul cel mai de seamă pe care-l poate învăța un om întreg... Că această viață nu merită să fie trăită cu orice preț.”

   Cellino și Pietro sunt cele două jumătăți simetrice ale unui bărbat care ar constitui-simbolul absolutului, atât în viața socială, cât și strict individual. Inițial, Pietro consideră că deține adevărul despre femei și despre iubire:,,Cine aleargă și nu se oprește la una singură, pierde din femeie ceea ce e mai bun.”El ajunge să gândească exact invers, având un acut sentiment de vinovație, simțindu-se jenat și ridicol pentru că-i dăduse lecții lui Cellino, un adevărat specialist în cunoașterea femeii:,,Ah, de ce nu te-am întâlnit mai demult de câtă suferință și ridicol aș fi fost cruțat, deși eram atât de îngâmfat,încât poate ca, chiar dacă te-aș fi întâlnit, nici nu aș fi stat de vorbă cu d-ta. Acum înțeleg ce neghiobie te sfătuiam atunci când te certam că schimbi mereu femeile.”Cellino era convins că femeile constituie principala distracție în viață,dacă bărbatul respectă o singura condiție, aceea de a nu le lua în serios, deoarece ele nu iubesc, ci vor numai să sufere atunci când sunt părăsite:,,Femeile nu iubesc ele suferă numai fiindcă sunt părăsite.O femeie cu care rămâi mai mult decât trebuie, te dispretuiește căutând neapărat pe un altul capabil s-o părăsească.” Concepția fiecăruia dintre cei doi bărbați poate fi o viziune absolută despre iubirea reflectată în sufletul femeii. Pietro preferă femeia ca esență și unicat, ca monada, reprezentata de Alta", pe care o așază,,deasupra tuturor celorlalte femei",văzând în ea femeia ideală. Cellino, dimpotrivă, consideră că femeia ideală există pe lume, dar nu într-o singură ființă, ci,,risipită în toate femeile", de aceea ea trebuie adunată,,luând de la fiecare câte ceva, de la sute și din sute de femei.”Cellino evoluează de la statutul de aventurier superficial la cel de însetat de cunoaştere, alegându-l pe Gralla drept maestru, iar acesta înţelege că poate învăţa de la „răţoiul gătit” din Actul I lecţia adaptării la viaţa socială.

3= În finalul piesei, cele două personaje aflate la început pe poziţii antagonice îşi inversează rolurile :Cellino evoluează de la statutul de aventurier superficial la cel de însetat de cunoaştere, alegându-l pe Gralla drept maestru, iar acesta înţelege că poate învăţa de la „răţoiul gătit” din Actul I lecţia adaptării la viaţa socială. Înțelegând, abia acum, valoarea morală a lui Gralla, tânărul îi cere să-i devină ucenic, ba chiar să-l ajute în organizarea unei revolte împotriva conducerii Veneției. Pentru Pietro Gralla este însă prea târziu și acesta pleacă în lume, sau, poate, în căutarea altui absolut (deznodământ grav).

Rămânând singur cu Alta, îi spune că va continua să fie soția lui, deoarece,,in fața lui Dumnezeu căsătoria noastră nu se poate desface"și că poate lua din palat tot ceea ce va voi atunci când se va hotarî să plece. Altă înțelege că totul este pierdut pentru ea, se frânge de durere si-l întreabă dacă nu-i pare rău că o socotea moartă, dacă nu regretă,,măcar ceea ce ar fi putut sa fie?". Răspunsul lui Pietro este ferm, el nu se poate amăgi cu năluci, nu poate visa fiind treaz, dorindu-și să moară în lupta. Nu-și poate ierta faptul că se înșelase atât de cumplit în privința ei, pe care ar fi vrut-o fără slăbiciuni, dar el o confundase cu femeia vieții lui, așa cum un trecător,,ia pe altul drept o cunostință  mai veche a sa".
Nicola anunță că totul este pregătit de plecare și-i pune stăpânului său pelerina de călătorie pe umeri, care pleacă fără să se uite înapoi. Alta, privindu-l plecând, se prăbușește moale pe podeaua de marmoră.

4= Pietro Gralla este numit ,,omul absolutului” deoarece este puternic, autoritar și dorește ca totul să se afle sub controlul lui, deși acest lucru se dovedește că nu este posibil. Om priceput, viteaz, curajos, el ajunge comandant al flotei venețiene și primește importanta și dificila misiune de a organiza o luptă navală, de unde rezultă respectul șli încrederea ce i se acordau. Dorind ca totul să iasă perfect, vrea să fie înconjurat de oameni cu caracter, puternici, ce nu se tem de lupte; tocmai de aceea e dezgustat de lașitatea și frivolitatea tânărului Cellino.

   Alta reprezintă în această dramă ,,eternul feminin.”
Alta este mereu sinceră, deși afirmațiile sunt adesea contradictorii în ceea ce privește viziunea ei despre iubire:,,Iubire ÎntoarsĂ poate Și rătăcită, dar necontenit iubire... N-am vrut decât să dăruiesc... N-am vrut decât să aduc bucurie". Comportamentul ei este contradictoriu: Alta fuge din casa onorabilă a tatălui său pentru un aventurier, apoi păraăește viața libertină pentru cea sobră și austeră alături de Pietro, pe care îl înșală cu Cellino.Îi mărturisește lui Cellino ca a fost o nebunie căsătoria cu Gralla, iar acestuia îi declară că l-a iubit întotdeauna pentru că este superior tuturor bărbaților și că tentativele de adulter sș de asasinat fuseseră dintr-o slăbiciune inexplicabilă. După ce Pietro pleacă, Alta,,se prăbușește moale pe podeaua de marmură", putând fi definite sugestiv de cuvinteie lui Cellino:,,O femeie cu care rămâi mai mult decât trebuie, te disprețuiește căutând neapărat pe un altul capabil s-o părăsească... Uneori cred că nici nu-i place să te simtă superior ei... O doare superioritatea și nici nu vrea să fie protejată.”

 

 Spectacol și lectură

1=Decorul actului al II-lea este interiorul unui chiosc izolat pe mare, timpul actiunii fiind a doua noapte dupa revederea dintre Cellino si Alta.
Aflata parca in transa, femeia se comporta ca o halucinata, aruncand in mare cheia chioscului si pumnalul lui Cellino.
Incercarea ei de a-l retine pe cel pe care-l mai iubea, trezeste spaima tanarului si ii releva toata lasitatea.
Ingrozit de perspectiva intalnirii cu sotul Altei si prins ca intr-o capcAna , Cellino taxeaza cuvintele calde ale femeii drept o "sminteala" si se gandeste sa fuga pe fereastra.
Cand slujnica anunta ca Pietro Gralla soseste cu barca, Alta il scoate pe Cellino in afara zidului, pe un brau de piatra si-si primeste sotul.
Comandantul traise deja o mare deziluzie, intrucat consiliul celor zece (care conducea Venetia) ii luase functia si i-o acor­dase celui mai bun prieten al lui Gralla.
Acum venise la sotia lui ca la singurul lucru bun care ii ramasese.
Observand nelinistea Altei este cuprins de o banuiala con­firmata prin prezenta, pe masa, a doua cupe de sampanie.
In aceeasi stare febrila, femeia ridica pumnalul asupra lui Gralla care se ofera, cu dispret, mortii, dezgolindu-si inima. Acesta este momentul culminant al dramei.

 

Monolog:,,

,, Pietro: O flota? o flota! Crezi tu, Alta? Pe hartie 20 de nave pe hartie si astazi dupa amiaza la Chioggia cand trebuia sa se formeze flota, am primit noua vase mari si late, noua lemn vechi putred Tunuri ruginite, panze sfasiate. Vechituri cumparate pe apucate. (s-a oprit in fata ei) Am ramas ingrozit. De la trei dupa amiaza, pana la sapte seara am trecut de pe vas pe vas. O ticalosie fara seaman. (umbla din nou prin casa) Republica e pe duca, Alta. Nu mai e cinste, nu mai e omenie. insala magistratii, senatorii jefuiesc proveditorii. Venetia e azi, jumatate din sarlatani si jumatate din destrabalati.
  Alta (agitata): Bine, dar cum s-a intamplat de n-ai plecat? Cum?
  Pietro (cautand sa se linisteasca): La opt seara am cerut Dogelui sa convoace Consiliul de zece avand de facut comunicari importante. La 9 s-a intrunit Consiliul, lipsea numai Alviso Mocenigo. Am cerut sa asiste si Daniele, proveditorul general al Arsenalului. Doua ore, le-am aratat situatia flotei. M-au ascultat ingroziti dintai, pe urma abatuti. Danielo zgaria cu pana pe hartie. La urma m-am ridicat in picioare, l-am privit in adancul ochilor si i-am spus raspicat: "Sior Danielo, in doi ani ti s-au incredintat pentru flota 24 milioane de techine"; se uita la mine alb ca de ceara. "Sior Danielo, bunicul d-tale a distrus o flota turceasca in Bosfor, tatal d-tale a rezistat doi ani la Canea. Fratele d-tale a murit sfasiat de acelasi obuz, care mi-a rupt si mie doua coaste (aspru, aprig) Dar d-ta esti un ticalos, care ar trebui sa fie aruncat in mare ca un caine gatuit". S-a ridicat in picioare si a vrut sa-mi raspunda dar nu m-am mai putut stapani si l-am palmuit.”

 

În scena a 3-a Pietro este agitat,pentru că nu mai pleacă nicăieri

Alta nu înțelege nimic . În monolog,Pietro îi spune că a venit sfârșitul lumii și că

putregaiul se prăbușește. Veneția e un oraș plin de corupți, de hoți,

care Pietro ar fi trebuit să îl apere, dar acum nu îl mai apără și vine sfârșitul.

El a fost dat afară pentru că asemenea multor venețieni, strategia lui de apărare împotriva

piraților a fost să se bălăcărească cu colegii lui și să se ia la bătaie , acuzându-i de furăciuni și

dând vina când pe unul, când pe altul.

Acest pasaj introduce o dimensiune tragică a personajului complex PietroGralla. El trăiește

drama comandantului renumit care nu comandă nimic . Susținut de isteria exterioară,

conflictul său interior se relevă tot mai complex . Ajuns șomer, el se întoarce la nevastă, care a

rămas singura lui proprietate. El se simte trădat de Veneția putredă și decadentă pe care a iubit-o prea mult . De asemenea, el nu are prieteni. Nu înțelegem de ce. El a avut un singur prieten, pe Elmo, care l- a trădat și i-a luat flota după ce s-a luat la bătaie cu venețienii. Din nou, nu înțelegem de ce.

Pentru Pietro, Veneția e moartă.

Claritatea limbajului analitic arată o reacție umană intensă, hipersensibilă de natură superioară,om mereu lucid, inteligent cu o exprimare clară. Limbajul solemn alternează cu cel familiar,

2= Poate fi menționată bogația indicațiilor de regie (didascalii), fragmente epice în care descrierilor de inte­rior și portretelor li se adaugă mișcarea sufletească a persona­jelor.Exemplu: didascaliile îl asemuiesc pe Cellino cu un vierme . Didascaliile sunt numeroase,nu se limitează la prezetara cadrelor sau a mișcării scenice ori a tonalității personajelor, ci insista asupra substanței lor interioare:,,cu umeri voinici și cumsecade...cu o voce moale ca un surâs...cu oarecare duioșie, cu voce albă...straniu dezmeticită.”

 

Pag.194

1= Piesa "Act venetian" a avut, initial, un singur act si actiunea se petrecea intr-un tinut romanesc. Aceasta prima varianta a fost scrisa de Camil Petrescu in numai trei zile, fiind publicata in 1919. Cum insa autorul nu gaseste solutia unui limbaj sugestiv pentru a ilustra prefacerile launtrice ale personajelor in mentalitate romaneasca, alege un tinut strain si o epoca a depravarii si reface piesa in forma definitiva, intre anii 1945-1946. Actiunea acestei ultime variante se petrece in secolul al XVIIl-lea, la Veneția intr-o perioada cand starea armatei si puterea economica slabisera total, republica fiind un loc al placerilor, al coruptiei, al comploturilor si crimelor. Mediul cultural al Venetiei este propice unui limbaj adecvat, capabil sa exprime metamorfozele launtrice ale personajelor, care traiesc intr-o societate depravata, decazuta moral, reusind sa creeze o puternica tensiune dramatica si stari conflictuale intense.

2= Conflictul dramatic principal are ca sursă confruntarea lui Pietro, protagonistul, cu Cellino, antagonist. Confruntarea nu are resorturi sociale, ci pune faţă în faţă două sisteme axilogice (de valori) complet opuse. Dialogul se poartă pe marginea a două realităţi: cea politică, strategică, militară, pe de o parte, şi cea erotică, pe de altă parte. Pietro apare ca un ambiţios luptator pentru onoarea Veneţiei, ajuns conducător al flotei prin propriile merite, spirit patriotic preocupat de soarta republicii. La polul opus, Cellino nu-şi cunoaşte fregata, nu a participat la nicio luptă şi nu a călătorit pe mare decât ca pasager, dar îşi recompensează periodic capitanii, dovedind lipsă de conştiinţă de cetăţean, superficialite şi iresponsabilitate.
Un alt conflict al dramei este cel dintre Alta şi Gralla, dintre profunzimea sentimenelor bărbatului şi cochetăria şi superficialitatea Altei, capabilă de adulter. Pe de altă parte, în sufletul femeii se dă o luptă inegală între pasiunea nestinsă pentru Cellino şi datoria şi respectul impuse de cel care i-a redat demnitatea prin căsătorie.
Conflictul interior al lui Pietro Gralla evidenţiază spiritul hipersensibil, hiperanalitic şi problematizant al personajului care are revelaţia caracterului utopic, idealist al propriului sistem de valori. „Nu tu m-ai înşelat, eu m-am înşelat” este fraza ce sintetizează principala schimbare a căpitanului, care înţelege că realitatea infirmă concepţia lui absolutistă. Dintr-un intelectual inadaptat social, Gralla va deveni un individ care găseşte în interior resursele pentru a-şi depăşi criza, în aşa fel încât deşi este învins prin trădarea Altei, rămâne un învingător prin puterea de regenerare.

3=tip de dramă: Concepția lui Camil Petrescu despre drama umană evidențiază ideea că,,o dramă nu poate fi întemeiată pe indivizi de serie, ci axată pe personalități puternice, a căror vedere îmbrătțșează zone pline de contraziceri", că personajele nu sunt caractere, ci cazuri de conștiință, personalități puternice,singurele care pot trăi existența ca paradox:,,Câtă conștiință atâta pasiune, deci atâta dramă".,,Act Venețian “ este o dramă ,,absolută de idei”,deoarece are un conținut grav și un conflict puternic,interior,de idei,declanșat în conștiința personajului principal , acesta caracterizându-se prin atitudine și trăiri lăuntrice intense, acțiunea fiind redusă.

 

4=Punctul culminant al piesei—scena 3 actul II: Comandantul trăise deja o mare deziluzie, întrucât consiliul celor zece (care conducea Veneția) îi luase funcția și i-o acor­dase celui mai bun prieten al lui Gralla. Acum venise la soția lui ca la singurul lucru bun care îi rămăsese.
Observând neliniștea Altei este cuprins de o bănuială con­firmată prin prezența, pe masă, a două cupe de șampanie. În aceeasș stare febrilă, femeia ridică pumnalul asupra lui Gralla care se oferă, cu dispreț, morții, dezgolindu-și inima. Acesta este momentul culminant al dramei.

 

   ,,Omul absolutului și eternul feminin”

1=caracterizarea lui Pietro Gralla

Pietro Gralla este personaj principal reprezentându-l pe cautatorul de absolut.
Autorul îl caracterizează prin mai multe mijloace:
Portretul fizic (din didascalii) înfățișează,,un bărbat ca de patruzeci-patruzeci și cinci de ani, înalt, nas puternic, gura mare, nervozitate bărbăteasca, impulsiv.” Impresia generală pe care o degajă această figură este aceea de loialitate, bunătate aspră și franchețe.Autorul însuși îl caracterizează ca pe un om ,,copleșitor",a cărui privire,,de oțel”îi domină pe cei din jur.
  Retrospectiva asupra trecutului cuprinde imaginea unui bărbat pe care destinul l-a tratat cu duritate, punându-l în situații-limita din care a ieșit prin îndrăzneală, curajul și vi­tejia care îl caracterizau.
Înzestrat cu un puternic simț al dreptății, îl omorase,,cu mâna lui”, pe Keir-Pașa, pentru că acesta ,,ucisese trei sute de femei si copii"pe vremea când Gralla era sclav.
Strateg neîntrecut, își pregătise bătăliile extrem de atent, pedepsind cu asprime lipsa de disciplină și devenind,în luptă,,hotărât ca moartea însăși"-cum spune Nicola.
În calitate de comandant al flotei venețiene, Gralla trăiește o dramă a nepotrivirii între concepția sa despre război și nepăsarea mai marilor orașului. Viața traită ca spectacol car­navalesc, în care măștile se schimbă, iar oamenii par a fi păpuși groteștii, pentru omul integru, intransigent și ferm.
Cuvintele, atitudinile și faptele personajului reliefează,,fața"esențială a acestuia, aceea de căutător al himerei abso­lutului.

  În actul I, scena I-Personajul, Pietro Gralla, fost corsar, ridicat la rangul de proveditor:înalt funcționar public în vechea republică venețiană, însărcinat cu guvernarea unei provincii, pregătește o strategie navală, ajutat de Nicola, care manevrează vasele miniaturale după indicațiile stăpânului. Alta, soția lui Pietro, care asistă la acest joc de strategii navale, vrea să afle dacă în realitate se potrivesc aceste tactici imaginate cu miniaturi. Întrebarea ei, îi dă lui Gralla prilejul să-și amintească izbânzile repurtate în diverse bătălii și medaliile primite drept răsplată de la papa și de la conducatori de state. Acum Gralla se pregătea să dea prima lui bătălie pentru Veneția, fiind chemat special,,la comanda flotei."

 Pietro are o întrevedere cu Cellino, tânăr nobil venețian,,înzorzonat cu maniere de curte", numit, datorită originii sale, căpitan al unei nave de război. Gralla e dezgustat de frivolitatea și lașitatea tânărului. Pietro îl disprețuiește, arătându-i că singurele lui merite sunt cele câștigate de familia lui, acuzându-l că este necinstit și superficial, că un tânăr ar trebui să fie puternic și să nu accepte compromisuri, să fie preocupat de valorile esențiale ale vieții și-i arată legi ale bunului simț:,,A fi tânăr înseamnă a fi de oțel A privi totul în față. A nu putea minți niciodată. A nu putea îndura să fii mințit de alții A nu putea îngădui minciuna oriunde ai întâlni-o. A urî nedreptatea". Scuza lui Cellino, aceea că trăiește și el asemenea tinerilor patricieni din Venetia, îl uluiește pe Pietro Gralla, care consideră că ei s-au născut bătrâni, că mintea lor este anemiată și funcționează numai la suprafață, fără capacitatea de a pătrunde în esența lucrurilor și că din cauza acestor patricieni putrezi tineretul venețian adevărat piere neștiut și necunoscut de nimeni. Pietro expune care sunt plăcerile adevărate ale vieții, vorbindu-i despre toate satisfacțiile pe care le oferă situațiile limită, înfruntarea cu pericolul, izbânzile pentru care ai luptat cu toată energia și cărora ți-ai închinat întreaga viață, considerând că tinerii patricieni nu au plăceri, ci numai pofte. Gralla dispretuiește ideea că femeia este considerată o plăcere. Îl prezintă astfel Altei,soția,pe,,acest rățoi gătit" ca pe un cuceritor celebru, despre care el nu crede că ar putea iubi vreodată cu adevărat, ca nu este,,în stare să iubească." Cellino, încurcat și umilit, pleacă, spunând că ei doi nu trăiesc,,în aceeași lume."

Îmbătat de iluzia unei iubiri totale, absolute,,Dragostea e preferință exclusivă, sau nu mai e nimic", Pietro îi făurește femeii un,,soclu" pe care nu-l merită.
Timp de trei ani, Pietro Gralla rămâne robul acestei iluzii care-l face părtaș la armonia lumii, ridicând femeia la rangul de monada - oglinda a Universului învecinată cu sacrul:,,o monada care vine imediat după Dumnezeu."
Deși este un spirit lucid, cu un continuu exercițiu al ra­țiunii și cu toate că era considerat cel mai deștept om din re­publică, Gralla nu-și intelege eroarea. Revelația urâtului este atât de orbitoare, încât ar prefera să moară; gestul prin care Gralla își rupe haina la piept, spre a fi lovit de Alta, exprimă deznădejdea, disprețul și un nemărginit dezgust.
În ultimul act, cu tot universul lui iluzoriu prăbușit, con­tele trăiește suferința de a fi crezut într-o himeră,o închipuire. Incapabil să mai găsească vreo urmă a iubirii pentru Alta, Gralla nu accepta nici răzbunarea, rămânând doar cu un imens regret și cu un acut sentiment de vinovație: "... nu pot fi ier­tat că am prețuit o femeie ca tine". Eroul nu admite decÂt o dragoste desăvârșită. De aceea, în finalul piesei, va părăsi Veneția pentru „aerul tare al mării", pentru „arsura soarelui de Malta".

 

Pag.195

2= Marcello Mariani, personaj secundar al dramei, întruchipează aventurierul, tipul tânărului monden, simbolizând o epocă a depravării și a libertinajului ce caracteriză Veneția în secolul al 18-lea, Deși descendent din nobila familie Mariani,,înscrisă în Cartea de aur de la 1214, iar de la 1534, baroni ai Sfântului Imperiu”...Cellino este numai,,rămășița unui neam ilustru", așa cum îl consideră Pietro Gralla. El nu reacționează la jignirile acide ale contelui, deoarece este copleșit de superioritatea morală covârșitoare a acestuia, autocaracterizându-se ca fiind un aventurier superficial, preocupat numai de femei și de evenimente mondene:,,Eu sunt născut să iau o șocolată pe zi la Florian și să scriu scrisori de dragoste".
  După întâmplarea tragică din noaptea întâlnirii cu Alta, Cellino își descoperă profunzimi nebănuite, conștientizând că viața are cu totul alte valori pentru care merita să trăiești:,,De trei săptămâni de când v-am întâlnit, am învățat lucrul cel mai de seamă pe care-l poate învăța un om întreg... Că această viață nu merită să fie trăită cu orice preț.”

   Cellino și Pietro sunt cele două jumătăți simetrice ale unui bărbat care ar constitui-simbolul absolutului, atât în viața socială, cât și strict individual. Inițial, Pietro consideră că deține adevărul despre femei și despre iubire:,,Cine aleargă și nu se oprește la una singură, pierde din femeie ceea ce e mai bun.”El ajunge să gândească exact invers, având un acut sentiment de vinovație, simțindu-se jenat și ridicol pentru că-i dăduse lecții lui Cellino, un adevărat specialist în cunoașterea femeii:,,Ah, de ce nu te-am întâlnit mai demult de câtă suferință și ridicol aș fi fost cruțat, deși eram atât de îngâmfat,încât poate ca, chiar dacă te-aș fi întâlnit, nici nu aș fi stat de vorbă cu d-ta. Acum înțeleg ce neghiobie te sfătuiam atunci când te certam că schimbi mereu femeile.”Cellino era convins că femeile constituie principala distracție în viață,dacă bărbatul respectă o singura condiție, aceea de a nu le lua în serios, deoarece ele nu iubesc, ci vor numai să sufere atunci când sunt părăsite:,,Femeile nu iubesc ele suferă numai fiindcă sunt părăsite.O femeie cu care rămâi mai mult decât trebuie, te dispretuiește căutând neapărat pe un altul capabil s-o părăsească.” Concepția fiecăruia dintre cei doi bărbați poate fi o viziune absolută despre iubirea reflectată în sufletul femeii. Pietro preferă femeia ca esență și unicat, ca monada, reprezentata de Alta", pe care o așază,,deasupra tuturor celorlalte femei",văzând în ea femeia ideală. Cellino, dimpotrivă, consideră că femeia ideală există pe lume, dar nu într-o singură ființă, ci,,risipită în toate femeile", de aceea ea trebuie adunată,,luând de la fiecare câte ceva, de la sute și din sute de femei.”Cellino evoluează de la statutul de aventurier superficial la cel de însetat de cunoaştere, alegându-l pe Gralla drept maestru, iar acesta înţelege că poate învăţa de la „răţoiul gătit” din Actul I lecţia adaptării la viaţa socială.

3= În finalul piesei, cele două personaje aflate la început pe poziţii antagonice îşi inversează rolurile :Cellino evoluează de la statutul de aventurier superficial la cel de însetat de cunoaştere, alegându-l pe Gralla drept maestru, iar acesta înţelege că poate învăţa de la „răţoiul gătit” din Actul I lecţia adaptării la viaţa socială. Înțelegând, abia acum, valoarea morală a lui Gralla, tânărul îi cere să-i devină ucenic, ba chiar să-l ajute în organizarea unei revolte împotriva conducerii Veneției. Pentru Pietro Gralla este însă prea târziu și acesta pleacă în lume, sau, poate, în căutarea altui absolut (deznodământ grav).

Rămânând singur cu Alta, îi spune că va continua să fie soția lui, deoarece,,in fața lui Dumnezeu căsătoria noastră nu se poate desface"și că poate lua din palat tot ceea ce va voi atunci când se va hotarî să plece. Altă înțelege că totul este pierdut pentru ea, se frânge de durere si-l întreabă dacă nu-i pare rău că o socotea moartă, dacă nu regretă,,măcar ceea ce ar fi putut sa fie?". Răspunsul lui Pietro este ferm, el nu se poate amăgi cu năluci, nu poate visa fiind treaz, dorindu-și să moară în lupta. Nu-și poate ierta faptul că se înșelase atât de cumplit în privința ei, pe care ar fi vrut-o fără slăbiciuni, dar el o confundase cu femeia vieții lui, așa cum un trecător,,ia pe altul drept o cunostință  mai veche a sa".
Nicola anunță că totul este pregătit de plecare și-i pune stăpânului său pelerina de călătorie pe umeri, care pleacă fără să se uite înapoi. Alta, privindu-l plecând, se prăbușește moale pe podeaua de marmoră.

4= Pietro Gralla este numit ,,omul absolutului” deoarece este puternic, autoritar și dorește ca totul să se afle sub controlul lui, deși acest lucru se dovedește că nu este posibil. Om priceput, viteaz, curajos, el ajunge comandant al flotei venețiene și primește importanta și dificila misiune de a organiza o luptă navală, de unde rezultă respectul șli încrederea ce i se acordau. Dorind ca totul să iasă perfect, vrea să fie înconjurat de oameni cu caracter, puternici, ce nu se tem de lupte; tocmai de aceea e dezgustat de lașitatea și frivolitatea tânărului Cellino.

   Alta reprezintă în această dramă ,,eternul feminin.”
Alta este mereu sinceră, deși afirmațiile sunt adesea contradictorii în ceea ce privește viziunea ei despre iubire:,,Iubire ÎntoarsĂ poate Și rătăcită, dar necontenit iubire... N-am vrut decât să dăruiesc... N-am vrut decât să aduc bucurie". Comportamentul ei este contradictoriu: Alta fuge din casa onorabilă a tatălui său pentru un aventurier, apoi păraăește viața libertină pentru cea sobră și austeră alături de Pietro, pe care îl înșală cu Cellino.Îi mărturisește lui Cellino ca a fost o nebunie căsătoria cu Gralla, iar acestuia îi declară că l-a iubit întotdeauna pentru că este superior tuturor bărbaților și că tentativele de adulter sș de asasinat fuseseră dintr-o slăbiciune inexplicabilă. După ce Pietro pleacă, Alta,,se prăbușește moale pe podeaua de marmură", putând fi definite sugestiv de cuvinteie lui Cellino:,,O femeie cu care rămâi mai mult decât trebuie, te disprețuiește căutând neapărat pe un altul capabil s-o părăsească... Uneori cred că nici nu-i place să te simtă superior ei... O doare superioritatea și nici nu vrea să fie protejată.”

 

 Spectacol și lectură

1=Decorul actului al II-lea este interiorul unui chiosc izolat pe mare, timpul actiunii fiind a doua noapte dupa revederea dintre Cellino si Alta.
Aflata parca in transa, femeia se comporta ca o halucinata, aruncand in mare cheia chioscului si pumnalul lui Cellino.
Incercarea ei de a-l retine pe cel pe care-l mai iubea, trezeste spaima tanarului si ii releva toata lasitatea.
Ingrozit de perspectiva intalnirii cu sotul Altei si prins ca intr-o capcAna , Cellino taxeaza cuvintele calde ale femeii drept o "sminteala" si se gandeste sa fuga pe fereastra.
Cand slujnica anunta ca Pietro Gralla soseste cu barca, Alta il scoate pe Cellino in afara zidului, pe un brau de piatra si-si primeste sotul.
Comandantul traise deja o mare deziluzie, intrucat consiliul celor zece (care conducea Venetia) ii luase functia si i-o acor­dase celui mai bun prieten al lui Gralla.
Acum venise la sotia lui ca la singurul lucru bun care ii ramasese.
Observand nelinistea Altei este cuprins de o banuiala con­firmata prin prezenta, pe masa, a doua cupe de sampanie.
In aceeasi stare febrila, femeia ridica pumnalul asupra lui Gralla care se ofera, cu dispret, mortii, dezgolindu-si inima. Acesta este momentul culminant al dramei.

 

Monolog:,,

,, Pietro: O flota? o flota! Crezi tu, Alta? Pe hartie 20 de nave pe hartie si astazi dupa amiaza la Chioggia cand trebuia sa se formeze flota, am primit noua vase mari si late, noua lemn vechi putred Tunuri ruginite, panze sfasiate. Vechituri cumparate pe apucate. (s-a oprit in fata ei) Am ramas ingrozit. De la trei dupa amiaza, pana la sapte seara am trecut de pe vas pe vas. O ticalosie fara seaman. (umbla din nou prin casa) Republica e pe duca, Alta. Nu mai e cinste, nu mai e omenie. insala magistratii, senatorii jefuiesc proveditorii. Venetia e azi, jumatate din sarlatani si jumatate din destrabalati.
  Alta (agitata): Bine, dar cum s-a intamplat de n-ai plecat? Cum?
  Pietro (cautand sa se linisteasca): La opt seara am cerut Dogelui sa convoace Consiliul de zece avand de facut comunicari importante. La 9 s-a intrunit Consiliul, lipsea numai Alviso Mocenigo. Am cerut sa asiste si Daniele, proveditorul general al Arsenalului. Doua ore, le-am aratat situatia flotei. M-au ascultat ingroziti dintai, pe urma abatuti. Danielo zgaria cu pana pe hartie. La urma m-am ridicat in picioare, l-am privit in adancul ochilor si i-am spus raspicat: "Sior Danielo, in doi ani ti s-au incredintat pentru flota 24 milioane de techine"; se uita la mine alb ca de ceara. "Sior Danielo, bunicul d-tale a distrus o flota turceasca in Bosfor, tatal d-tale a rezistat doi ani la Canea. Fratele d-tale a murit sfasiat de acelasi obuz, care mi-a rupt si mie doua coaste (aspru, aprig) Dar d-ta esti un ticalos, care ar trebui sa fie aruncat in mare ca un caine gatuit". S-a ridicat in picioare si a vrut sa-mi raspunda dar nu m-am mai putut stapani si l-am palmuit.”

 

În scena a 3-a Pietro este agitat,pentru că nu mai pleacă nicăieri

Alta nu înțelege nimic . În monolog,Pietro îi spune că a venit sfârșitul lumii și că

putregaiul se prăbușește. Veneția e un oraș plin de corupți, de hoți,

care Pietro ar fi trebuit să îl apere, dar acum nu îl mai apără și vine sfârșitul.

El a fost dat afară pentru că asemenea multor venețieni, strategia lui de apărare împotriva

piraților a fost să se bălăcărească cu colegii lui și să se ia la bătaie , acuzându-i de furăciuni și

dând vina când pe unul, când pe altul.

Acest pasaj introduce o dimensiune tragică a personajului complex PietroGralla. El trăiește

drama comandantului renumit care nu comandă nimic . Susținut de isteria exterioară,

conflictul său interior se relevă tot mai complex . Ajuns șomer, el se întoarce la nevastă, care a

rămas singura lui proprietate. El se simte trădat de Veneția putredă și decadentă pe care a iubit-o prea mult . De asemenea, el nu are prieteni. Nu înțelegem de ce. El a avut un singur prieten, pe Elmo, care l- a trădat și i-a luat flota după ce s-a luat la bătaie cu venețienii. Din nou, nu înțelegem de ce.

Pentru Pietro, Veneția e moartă.

Claritatea limbajului analitic arată o reacție umană intensă, hipersensibilă de natură superioară,om mereu lucid, inteligent cu o exprimare clară. Limbajul solemn alternează cu cel familiar,

2= Poate fi menționată bogația indicațiilor de regie (didascalii), fragmente epice în care descrierilor de inte­rior și portretelor li se adaugă mișcarea sufletească a persona­jelor.Exemplu: didascaliile îl asemuiesc pe Cellino cu un vierme . Didascaliile sunt numeroase,nu se limitează la prezetara cadrelor sau a mișcării scenice ori a tonalității personajelor, ci insista asupra substanței lor interioare:,,cu umeri voinici și cumsecade...cu o voce moale ca un surâs...cu oarecare duioșie, cu voce albă...straniu dezmeticită.”

 

 

 

Calitățile stilului

 

Pag.197

Claritate:

1=corect:

Radu Gheorghe susține că și-a ucis soția,iar poliția refuză să-l aresteze.

Otrava contra șobolanilor afectează toate animalele.

2=

Vreau puțină supă!---a.Sigur,ți-o încălzesc imediat.

Prietena mea are puțină minte.---b.Decinu va reuși să găsească soluția.

3=Cei cinci locatari ai imobilului care ,nu erau acasă în momentul exploziei, au scăpat cu viață.

 

Proprietate

1=cuvinte cu sens impropriu:

a.Rezultatele confirmă,din fericire,un (ascendent)adevăr în ceea ce privește aplicarea unor măsuri cu caracter reformator.

b.Ultimul grad l-a primit cu ocazia aniversării (onomasticii.)

c.Descoperă (astfel și) cealaltă fațetă a medaliei.

d.Nu se simte bine decât descoperind misterele locurilor( absconse ale) orașului.

   (abscons=greu de înţeles; ascuns, tainic)

e.A trecut prin multe (avataruri)experiențe, până să-și găsească un loc de muncă stabil.

  (avatar=transformare, metamorfoză; schimbare (obişnuită)

f.(Genocidul )Tăierea pădurilor din această zonă a țării trebuie neapărat stăvilită

   (genocid=.Crimă comisă cu intenţia de a distruge un grup uman, naţional, etnic)

2=Limbajul,tributar tradiției (de dată recentă),trădează altă intenționalitate,poate inconștientă.

     (tradiție=obiceiuri,credințe moștenite din trecut)

     (Intenționalitate= deliberare, finalitate, intenție, premeditare.)

      Limbajul,tributar tradiției trădează altă intenție,poate inconștientă.

   =Mii de cetățeni,avizi de îmbogățire peste noapte,au căzut,în ultimii ani,în plasele (fără fund ale) escrocilor.

      Mii de cetățeni,avizi de îmbogățire peste noapte,au fost înșelați de escroci.

      (a cădea în plasă=a înșela)

 

Precizie

1=

a.Anumiți cetățeni,în diverse situații,manifestă o oarecare timiditate în a protesta față de aceia care i-au nemulțumit prin unele măsuri nepopulare.

   În unele situații,sunt cetățeni nemulțumiți de măsurile nepopulare care se tem să protesteze.

b.Știm,din diferite surse demne de încredere,că s-au lansat fel de fel de informații despre anume fabrici care ar fi în pragul falimentului.

    Se știe din surse sigure că există anumite fabrici ajunse în pragul falimentului.

c.Aceasta ar putea duce la concluzia preliminară că pe undeva s-ar putea crede că este vorba de o favorizare a infractorului.

    Concluzia preliminară expusă poate arăta că infractorul va fi favorizat.

2=înlocuire cu:deosebit,aparte,special;

-În împăcarea lor,prietenii au jucat un rol (deosebit)important.

-În acest context,eventuala participare la guvernare are o semnificație (aparte)distinctă.

-Căutarea unei soluții dă un sens (special)deosebit acestei zbateri.

3=înlocuire:,,și nu numai”prin alte sintagme:

a.Faptele că două mari cotidiene au publicat o știre privitoare la modificarea uni emisiuni TV a produs mare supărare într-o anumită parte a Televiziunii și nu numai(dar și în alte părți ale mediei)

b.Acela a fost apogeul meu politic și nu numai(după care au urmat alte realizări)

c.Scrisoare către concitadinii mei și nu numai(dar și către cei din alte părți)

 

Puritate

Contraste:

1=,,Mult ar fi rămas Iovănuţ pe gânduri, cugetând la cele rostite de înţeleapta doamnă Potoţki, dacă în clipele acelea somptuoasele uşi de Lipsea ale salonului gazdei nu s-ar fi deschis cu sfială, lăsând să apară în cadrul lor – cine? Întrebăm noi, atenți la retorica suspansului, despre care noua critică a scris pagini strălucite, şi ține de onestitatea şi datoria noastră, a povestitorilor contemporani, să amintim câteva nume de la care nu puţin am învăţat: A. J. Greimas, Michel Foucault, Julia Kristeva, Alain Brassier, Wayne C. Booth, Igor Vitowski, Phillipe Lejeune, A. Blaimberg şi alţii – tocmai, bat-o vina, perechea în jurul căreia se învârtea întreaga conversaţie: Zbignew şi Malgorzata.

Frumoşi tineri! El, înalt, cu mustăcioară, bine legat, având pe chip una din acele expresiuni nobile ce trezesc considerațiune”.....

==fragmentul are un limbaj pretențios cu neologisme și popular—cel subliniat.

2=amestec stilistic:

Arhaisme:treji;tracii;flinta;durda;

Regionalisme:jaf;ceatlăul;răslogul;

Cultisme:titilează;antama;

Franțuzisme:deranjează;momentul;cestiunea;ideologice;atacul;defensivă;negocia;condiții;optime;

invenții lexicale:titilează;bulbul horasangian;Ciobanul Miorit;gândirostiviețuire;

jocuri de cuvinte:varii contexte istoriale;parul gardual;cheatra de râu;Nistrul simbolic;

 

Exerciții de stil:

=variantele de bilet:

-,,Stimată doamnă”...

-Doamnă,ascundeți urgent cartea...

-Știu,doamnă,că nu iaste alta mai de folos zăbavă decât cetitu cărților;totul e să nu vă prindă...

-ascunde degrab cartea,doamnă,că e revoluție...

-Gestul meu poate părea insolit,dar nu e;cu ani în urmă,într-o ședință asemănătoare și într-o postură asemănătoare cu dumneavoastră,eu însumi am fost destul de duratenționat,pentru că citeam.Mi se pare că sunteți deja urmărită de prezidiu.Colegul din dreapta.”

Gestul meu poate părea ciudat,dar,cum am pățit-o și eu nu demult într-o ședință asemănătoare,îl fac totuși,anunțându-vă că prezidiul e pe cale de a vă face observația că citiți aici.Sebbastian.

==N-am reușit să descifrez decât cinci cuvinte.Repetați,vă rog.

Umorul scenei constă în străduința unui participant la o ședință de a o avertiza pe o colegă de scaun că este urmărită de cei de la prezidiu că,în loc să asculte ce se discută,ea citește.Nu o cunoaște și dorește să o atenționeze pe străină,cătând cuvinte pe care aceasta să le înțeleagă.Finalul este plin de haz:scrisul lui era confuz,literele nu puteau fi citite,deci totul fusese zadarnic.

 

 

 

 

 

 

   EVALUARE U4

1=Rezumatul fragmentului:

Crăcănel îl întâlneşte pe Pampon, iar între cei doi are loc o neînțelegere:Pampon îl acuză pe Crăcănel că a amăgit-o pe iubita sa,are o dovadă-un bilet de abonament la frizerie și un altul de la amantă,Mița,care scrisese că îl așteaptă miercuri. Acesta respinge acuzația și înțelege că el este Mangafaua,că el a fost la Ploiești și că este înșelat a opta oară în dragoste. Pampon înțelege că spune adevârul privind identitatea sa. 

 

2=Tipuri de comic:

Comic al situaţilor: situațiile suprinzătoare în care sunt puse personajele, provocate de încurcături, confuzii,modul în care Crăcănel află că este înşelat pentru a opta oară şi că i se spune ,,Mangafaua’’, Pe Crăcănel şi Pampon, ,,suferinţa din amor” îi transformă din inamici în prieteni. Iar gelozia acestor doi, veşnic încornoraţi, îi aduce în situaţia “să compătimească împreună.”

Comicul de limbaj este savuros: Limbajul folosit de personaje este un mijloc de tipizare a acestora:,,ochi alunecoşi, inimă zburdalnică;Mangafaua;,,a opta oară tradus”

Comic de moravuri: relaţiile atrag personajele într-un cerc vicios, între luciditate și grotesc, indulgența lui Crăcănel cu care acceptă să fie înșelat de iubite;

Comicul de nume este o altă modalitate de construire a personalităţii unui erou,sunt nume mahalagizate. ,,Crăcănel" este o poreclă care conține  caracterele comice ale tipului. Crăcănel este un bărbat slab, fricos şi nehotărât.Pampon este asemenea unui ciucure ce se rostogolește și nu-și găsește locul, bărbat violent şi hotărât. tipul omului de onoare curajos și demn, al cavalerului fără teamă.

Comicul de caracter Personajele vor sa pară altfel decât sunt în realitate:Pampon vrea să afle adevărul despre biletele găsite la amanta sa;Crăcănel crede în iubire și înțelege că este înșelat.

 3=Indicaţiile scenice sau didascaliile, singurele intervenţii în text ale autorului sunt o modalitate de explicare suplimentară din partea acestuia, care ajută la interpretarea scenică şi la regia spectacolului teatral. În fragment, acestea punctează gesturile, atitudinea şi trăirile personajelor:,,își pune mâna la inimă să o astâmpere";,,apărându-se";,,sfârșindu-se de la inimă,se moaie din balamale și cade pe un scaun”,reprezentând de asemenea o metodă de caracterizare directă a personajelor, de către autor.,

 

ACT II..scena 9

4=,,Crăcănel"sau Mangafaua,(amantul Miţei) evocă un om cu o conformație fizică șubredă, în deficit de virilitate, imbecil, adică așa cum e acest personaj fricos și ,,tradus" de toate femeile. ,,Crăcănel" este o poreclă care conține  caracterele comice ale tipului. Crăcănel este un bărbat slab, fricos şi nehotărât. Deşi înşelat de femeie, el este gata s-o mai ierte încă o dată, aşa cum făcuse şi cu predecesoarea ei. Atacat de Pampon, nu este în stare să se opună fizic, ci ameninţă cu scandalul. Este patetic şi teatral în exprimarea propriilor slăbiciuni, izbucnind deseori în plâns, pentru că are „naturelul simţitor”.

Crăcănel este un bărbat slab, fricos şi nehotărât. Deşi înşelat de femeie, el este gata s-o mai ierte încă o dată, aşa cum făcuse şi cu predecesoarea ei. Atacat de Pampon, nu este în stare să se opună fizic, ci ameninţă cu scandalul.

Iancu Pampon(amantul Didinei) este un bărbat violent şi hotărât. El vrea cu orice preţ să-l găsească pe  amantul amantei sale şi să-l pedepsească, să-i rupă oasele. Pe de altă parte, este la fel de îmbrobodit ca şi Crăcănel, fiind convins că femeia nu este de vină, ci a fost amăgită de seducător.

lancu Pampon pare tipul omului de onoare curajos și demn, al cavalerului fără teamă.Sentimentul iubirii capătă pentru el o aureolă mistică și se însotțește cu ideea de jertfă:,, amanta mea, cel mai sacru amor, pentru care mi-am sacrificat cariera de militar."

         Chiar daca, in conformitate cu legile elementare ale comicului, Cracanel si Pampon, asemenea lui Stan și Bran, sunt contrastanți fizic și temperamental, pe ambii îi unește iubirea, trăiesc numai în prezentul amorului; aceasta pentru că primul are ,,naturelul simțitor" și ține,,mult la amor", al doilea deoarece dovedește un fel de slăbiciune în fața femeii, considerată a fi victima propriei sale naturi copilărești. Pampon este străbătut de ,,fior rece"sau de câte unul cald, ce-l face să i se urce sângele la cap; Crăcănel e scuturat de fiorii fierbinți ai amorului și ai suferinței

5=

a.știre de radio:

Vă aducem o știre care aparent este banală,comică,dar o puteți interpreta cum doriți:doi bărbați îndrăgostiți se întâlnesc și unul dintre ei îl acuză pe celălalt că a amăgit-o pe iubita sa,aducând ca argument că a găsit la aceasta un bilet prin care aceasta anunța că e liberă într-o seară,pentru că ,,Mangafaua”e plecat la Ploiești.Momentul este lămurit rapid,pentru că cel bănuit recunoaște că el a fost plecat la Ploiești și este nefericit că iubita sa îi este necredincioasă.Situația s-a lămurit favorabil pentru bănuitorul.

 

b.trăsături ale stilului jurnalistic folosit în știre este caracterizat prin: simplitate, claritate,precizie:

-Folosirea unui limbaj accesibil determinat de varietatea publicului țintă căruia i se adresează.

-Excluderea unor noțiuni ștințifice și explicații de strictă specialitate.

-Utilizarea limbajului literar alături de utilizarea limbajului cotidian.

 

 câteva lecții de clasa a IX-a