ACT VENEȚIAN

Pag.194

1= Piesa "Act venetian" a avut, initial, un singur act si actiunea se petrecea intr-un tinut romanesc. Aceasta prima varianta a fost scrisa de Camil Petrescu in numai trei zile, fiind publicata in 1919. Cum insa autorul nu gaseste solutia unui limbaj sugestiv pentru a ilustra prefacerile launtrice ale personajelor in mentalitate romaneasca, alege un tinut strain si o epoca a depravarii si reface piesa in forma definitiva, intre anii 1945-1946. Actiunea acestei ultime variante se petrece in secolul al XVIIl-lea, la Veneția intr-o perioada cand starea armatei si puterea economica slabisera total, republica fiind un loc al placerilor, al coruptiei, al comploturilor si crimelor. Mediul cultural al Venetiei este propice unui limbaj adecvat, capabil sa exprime metamorfozele launtrice ale personajelor, care traiesc intr-o societate depravata, decazuta moral, reusind sa creeze o puternica tensiune dramatica si stari conflictuale intense.

2= Conflictul dramatic principal are ca sursă confruntarea lui Pietro, protagonistul, cu Cellino, antagonist. Confruntarea nu are resorturi sociale, ci pune faţă în faţă două sisteme axilogice (de valori) complet opuse. Dialogul se poartă pe marginea a două realităţi: cea politică, strategică, militară, pe de o parte, şi cea erotică, pe de altă parte. Pietro apare ca un ambiţios luptator pentru onoarea Veneţiei, ajuns conducător al flotei prin propriile merite, spirit patriotic preocupat de soarta republicii. La polul opus, Cellino nu-şi cunoaşte fregata, nu a participat la nicio luptă şi nu a călătorit pe mare decât ca pasager, dar îşi recompensează periodic capitanii, dovedind lipsă de conştiinţă de cetăţean, superficialite şi iresponsabilitate.
Un alt conflict al dramei este cel dintre Alta şi Gralla, dintre profunzimea sentimenelor bărbatului şi cochetăria şi superficialitatea Altei, capabilă de adulter. Pe de altă parte, în sufletul femeii se dă o luptă inegală între pasiunea nestinsă pentru Cellino şi datoria şi respectul impuse de cel care i-a redat demnitatea prin căsătorie.
Conflictul interior al lui Pietro Gralla evidenţiază spiritul hipersensibil, hiperanalitic şi problematizant al personajului care are revelaţia caracterului utopic, idealist al propriului sistem de valori. „Nu tu m-ai înşelat, eu m-am înşelat” este fraza ce sintetizează principala schimbare a căpitanului, care înţelege că realitatea infirmă concepţia lui absolutistă. Dintr-un intelectual inadaptat social, Gralla va deveni un individ care găseşte în interior resursele pentru a-şi depăşi criza, în aşa fel încât deşi este învins prin trădarea Altei, rămâne un învingător prin puterea de regenerare.

3=tip de dramă: Concepția lui Camil Petrescu despre drama umană evidențiază ideea că,,o dramă nu poate fi întemeiată pe indivizi de serie, ci axată pe personalități puternice, a căror vedere îmbrătțșează zone pline de contraziceri", că personajele nu sunt caractere, ci cazuri de conștiință, personalități puternice,singurele care pot trăi existența ca paradox:,,Câtă conștiință atâta pasiune, deci atâta dramă".,,Act Venețian “ este o dramă ,,absolută de idei”,deoarece are un conținut grav și un conflict puternic,interior,de idei,declanșat în conștiința personajului principal , acesta caracterizându-se prin atitudine și trăiri lăuntrice intense, acțiunea fiind redusă.

 

4=Punctul culminant al piesei—scena 3 actul II: Comandantul trăise deja o mare deziluzie, întrucât consiliul celor zece (care conducea Veneția) îi luase funcția și i-o acor­dase celui mai bun prieten al lui Gralla. Acum venise la soția lui ca la singurul lucru bun care îi rămăsese.
Observând neliniștea Altei este cuprins de o bănuială con­firmată prin prezența, pe masă, a două cupe de șampanie. În aceeasș stare febrilă, femeia ridică pumnalul asupra lui Gralla care se oferă, cu dispreț, morții, dezgolindu-și inima. Acesta este momentul culminant al dramei.

 

   ,,Omul absolutului și eternul feminin”

1=caracterizarea lui Pietro Gralla

Pietro Gralla este personaj principal reprezentându-l pe cautatorul de absolut.
Autorul îl caracterizează prin mai multe mijloace:
Portretul fizic (din didascalii) înfățișează,,un bărbat ca de patruzeci-patruzeci și cinci de ani, înalt, nas puternic, gura mare, nervozitate bărbăteasca, impulsiv.” Impresia generală pe care o degajă această figură este aceea de loialitate, bunătate aspră și franchețe.Autorul însuși îl caracterizează ca pe un om ,,copleșitor",a cărui privire,,de oțel”îi domină pe cei din jur.
  Retrospectiva asupra trecutului cuprinde imaginea unui bărbat pe care destinul l-a tratat cu duritate, punându-l în situații-limita din care a ieșit prin îndrăzneală, curajul și vi­tejia care îl caracterizau.
Înzestrat cu un puternic simț al dreptății, îl omorase,,cu mâna lui”, pe Keir-Pașa, pentru că acesta ,,ucisese trei sute de femei si copii"pe vremea când Gralla era sclav.
Strateg neîntrecut, își pregătise bătăliile extrem de atent, pedepsind cu asprime lipsa de disciplină și devenind,în luptă,,hotărât ca moartea însăși"-cum spune Nicola.
În calitate de comandant al flotei venețiene, Gralla trăiește o dramă a nepotrivirii între concepția sa despre război și nepăsarea mai marilor orașului. Viața traită ca spectacol car­navalesc, în care măștile se schimbă, iar oamenii par a fi păpuși groteștii, pentru omul integru, intransigent și ferm.
Cuvintele, atitudinile și faptele personajului reliefează,,fața"esențială a acestuia, aceea de căutător al himerei abso­lutului.

  În actul I, scena I-Personajul, Pietro Gralla, fost corsar, ridicat la rangul de proveditor:înalt funcționar public în vechea republică venețiană, însărcinat cu guvernarea unei provincii, pregătește o strategie navală, ajutat de Nicola, care manevrează vasele miniaturale după indicațiile stăpânului. Alta, soția lui Pietro, care asistă la acest joc de strategii navale, vrea să afle dacă în realitate se potrivesc aceste tactici imaginate cu miniaturi. Întrebarea ei, îi dă lui Gralla prilejul să-și amintească izbânzile repurtate în diverse bătălii și medaliile primite drept răsplată de la papa și de la conducatori de state. Acum Gralla se pregătea să dea prima lui bătălie pentru Veneția, fiind chemat special,,la comanda flotei."

 Pietro are o întrevedere cu Cellino, tânăr nobil venețian,,înzorzonat cu maniere de curte", numit, datorită originii sale, căpitan al unei nave de război. Gralla e dezgustat de frivolitatea și lașitatea tânărului. Pietro îl disprețuiește, arătându-i că singurele lui merite sunt cele câștigate de familia lui, acuzându-l că este necinstit și superficial, că un tânăr ar trebui să fie puternic și să nu accepte compromisuri, să fie preocupat de valorile esențiale ale vieții și-i arată legi ale bunului simț:,,A fi tânăr înseamnă a fi de oțel A privi totul în față. A nu putea minți niciodată. A nu putea îndura să fii mințit de alții A nu putea îngădui minciuna oriunde ai întâlni-o. A urî nedreptatea". Scuza lui Cellino, aceea că trăiește și el asemenea tinerilor patricieni din Venetia, îl uluiește pe Pietro Gralla, care consideră că ei s-au născut bătrâni, că mintea lor este anemiată și funcționează numai la suprafață, fără capacitatea de a pătrunde în esența lucrurilor și că din cauza acestor patricieni putrezi tineretul venețian adevărat piere neștiut și necunoscut de nimeni. Pietro expune care sunt plăcerile adevărate ale vieții, vorbindu-i despre toate satisfacțiile pe care le oferă situațiile limită, înfruntarea cu pericolul, izbânzile pentru care ai luptat cu toată energia și cărora ți-ai închinat întreaga viață, considerând că tinerii patricieni nu au plăceri, ci numai pofte. Gralla dispretuiește ideea că femeia este considerată o plăcere. Îl prezintă astfel Altei,soția,pe,,acest rățoi gătit" ca pe un cuceritor celebru, despre care el nu crede că ar putea iubi vreodată cu adevărat, ca nu este,,în stare să iubească." Cellino, încurcat și umilit, pleacă, spunând că ei doi nu trăiesc,,în aceeași lume."

Îmbătat de iluzia unei iubiri totale, absolute,,Dragostea e preferință exclusivă, sau nu mai e nimic", Pietro îi făurește femeii un,,soclu" pe care nu-l merită.
Timp de trei ani, Pietro Gralla rămâne robul acestei iluzii care-l face părtaș la armonia lumii, ridicând femeia la rangul de monada - oglinda a Universului învecinată cu sacrul:,,o monada care vine imediat după Dumnezeu."
Deși este un spirit lucid, cu un continuu exercițiu al ra­țiunii și cu toate că era considerat cel mai deștept om din re­publică, Gralla nu-și intelege eroarea. Revelația urâtului este atât de orbitoare, încât ar prefera să moară; gestul prin care Gralla își rupe haina la piept, spre a fi lovit de Alta, exprimă deznădejdea, disprețul și un nemărginit dezgust.
În ultimul act, cu tot universul lui iluzoriu prăbușit, con­tele trăiește suferința de a fi crezut într-o himeră,o închipuire. Incapabil să mai găsească vreo urmă a iubirii pentru Alta, Gralla nu accepta nici răzbunarea, rămânând doar cu un imens regret și cu un acut sentiment de vinovație: "... nu pot fi ier­tat că am prețuit o femeie ca tine". Eroul nu admite decÂt o dragoste desăvârșită. De aceea, în finalul piesei, va părăsi Veneția pentru „aerul tare al mării", pentru „arsura soarelui de Malta".

 

Pag.195

2= Marcello Mariani, personaj secundar al dramei, întruchipează aventurierul, tipul tânărului monden, simbolizând o epocă a depravării și a libertinajului ce caracteriză Veneția în secolul al 18-lea, Deși descendent din nobila familie Mariani,,înscrisă în Cartea de aur de la 1214, iar de la 1534, baroni ai Sfântului Imperiu”...Cellino este numai,,rămășița unui neam ilustru", așa cum îl consideră Pietro Gralla. El nu reacționează la jignirile acide ale contelui, deoarece este copleșit de superioritatea morală covârșitoare a acestuia, autocaracterizându-se ca fiind un aventurier superficial, preocupat numai de femei și de evenimente mondene:,,Eu sunt născut să iau o șocolată pe zi la Florian și să scriu scrisori de dragoste".
  După întâmplarea tragică din noaptea întâlnirii cu Alta, Cellino își descoperă profunzimi nebănuite, conștientizând că viața are cu totul alte valori pentru care merita să trăiești:,,De trei săptămâni de când v-am întâlnit, am învățat lucrul cel mai de seamă pe care-l poate învăța un om întreg... Că această viață nu merită să fie trăită cu orice preț.”

   Cellino și Pietro sunt cele două jumătăți simetrice ale unui bărbat care ar constitui-simbolul absolutului, atât în viața socială, cât și strict individual. Inițial, Pietro consideră că deține adevărul despre femei și despre iubire:,,Cine aleargă și nu se oprește la una singură, pierde din femeie ceea ce e mai bun.”El ajunge să gândească exact invers, având un acut sentiment de vinovație, simțindu-se jenat și ridicol pentru că-i dăduse lecții lui Cellino, un adevărat specialist în cunoașterea femeii:,,Ah, de ce nu te-am întâlnit mai demult de câtă suferință și ridicol aș fi fost cruțat, deși eram atât de îngâmfat,încât poate ca, chiar dacă te-aș fi întâlnit, nici nu aș fi stat de vorbă cu d-ta. Acum înțeleg ce neghiobie te sfătuiam atunci când te certam că schimbi mereu femeile.”Cellino era convins că femeile constituie principala distracție în viață,dacă bărbatul respectă o singura condiție, aceea de a nu le lua în serios, deoarece ele nu iubesc, ci vor numai să sufere atunci când sunt părăsite:,,Femeile nu iubesc ele suferă numai fiindcă sunt părăsite.O femeie cu care rămâi mai mult decât trebuie, te dispretuiește căutând neapărat pe un altul capabil s-o părăsească.” Concepția fiecăruia dintre cei doi bărbați poate fi o viziune absolută despre iubirea reflectată în sufletul femeii. Pietro preferă femeia ca esență și unicat, ca monada, reprezentata de Alta", pe care o așază,,deasupra tuturor celorlalte femei",văzând în ea femeia ideală. Cellino, dimpotrivă, consideră că femeia ideală există pe lume, dar nu într-o singură ființă, ci,,risipită în toate femeile", de aceea ea trebuie adunată,,luând de la fiecare câte ceva, de la sute și din sute de femei.”Cellino evoluează de la statutul de aventurier superficial la cel de însetat de cunoaştere, alegându-l pe Gralla drept maestru, iar acesta înţelege că poate învăţa de la „răţoiul gătit” din Actul I lecţia adaptării la viaţa socială.

3= În finalul piesei, cele două personaje aflate la început pe poziţii antagonice îşi inversează rolurile :Cellino evoluează de la statutul de aventurier superficial la cel de însetat de cunoaştere, alegându-l pe Gralla drept maestru, iar acesta înţelege că poate învăţa de la „răţoiul gătit” din Actul I lecţia adaptării la viaţa socială. Înțelegând, abia acum, valoarea morală a lui Gralla, tânărul îi cere să-i devină ucenic, ba chiar să-l ajute în organizarea unei revolte împotriva conducerii Veneției. Pentru Pietro Gralla este însă prea târziu și acesta pleacă în lume, sau, poate, în căutarea altui absolut (deznodământ grav).

Rămânând singur cu Alta, îi spune că va continua să fie soția lui, deoarece,,in fața lui Dumnezeu căsătoria noastră nu se poate desface"și că poate lua din palat tot ceea ce va voi atunci când se va hotarî să plece. Altă înțelege că totul este pierdut pentru ea, se frânge de durere si-l întreabă dacă nu-i pare rău că o socotea moartă, dacă nu regretă,,măcar ceea ce ar fi putut sa fie?". Răspunsul lui Pietro este ferm, el nu se poate amăgi cu năluci, nu poate visa fiind treaz, dorindu-și să moară în lupta. Nu-și poate ierta faptul că se înșelase atât de cumplit în privința ei, pe care ar fi vrut-o fără slăbiciuni, dar el o confundase cu femeia vieții lui, așa cum un trecător,,ia pe altul drept o cunostință  mai veche a sa".
Nicola anunță că totul este pregătit de plecare și-i pune stăpânului său pelerina de călătorie pe umeri, care pleacă fără să se uite înapoi. Alta, privindu-l plecând, se prăbușește moale pe podeaua de marmoră.

4= Pietro Gralla este numit ,,omul absolutului” deoarece este puternic, autoritar și dorește ca totul să se afle sub controlul lui, deși acest lucru se dovedește că nu este posibil. Om priceput, viteaz, curajos, el ajunge comandant al flotei venețiene și primește importanta și dificila misiune de a organiza o luptă navală, de unde rezultă respectul șli încrederea ce i se acordau. Dorind ca totul să iasă perfect, vrea să fie înconjurat de oameni cu caracter, puternici, ce nu se tem de lupte; tocmai de aceea e dezgustat de lașitatea și frivolitatea tânărului Cellino.

   Alta reprezintă în această dramă ,,eternul feminin.”
Alta este mereu sinceră, deși afirmațiile sunt adesea contradictorii în ceea ce privește viziunea ei despre iubire:,,Iubire ÎntoarsĂ poate Și rătăcită, dar necontenit iubire... N-am vrut decât să dăruiesc... N-am vrut decât să aduc bucurie". Comportamentul ei este contradictoriu: Alta fuge din casa onorabilă a tatălui său pentru un aventurier, apoi păraăește viața libertină pentru cea sobră și austeră alături de Pietro, pe care îl înșală cu Cellino.Îi mărturisește lui Cellino ca a fost o nebunie căsătoria cu Gralla, iar acestuia îi declară că l-a iubit întotdeauna pentru că este superior tuturor bărbaților și că tentativele de adulter sș de asasinat fuseseră dintr-o slăbiciune inexplicabilă. După ce Pietro pleacă, Alta,,se prăbușește moale pe podeaua de marmură", putând fi definite sugestiv de cuvinteie lui Cellino:,,O femeie cu care rămâi mai mult decât trebuie, te disprețuiește căutând neapărat pe un altul capabil s-o părăsească... Uneori cred că nici nu-i place să te simtă superior ei... O doare superioritatea și nici nu vrea să fie protejată.”

 

 Spectacol și lectură

1=Decorul actului al II-lea este interiorul unui chiosc izolat pe mare, timpul actiunii fiind a doua noapte dupa revederea dintre Cellino si Alta.
Aflata parca in transa, femeia se comporta ca o halucinata, aruncand in mare cheia chioscului si pumnalul lui Cellino.
Incercarea ei de a-l retine pe cel pe care-l mai iubea, trezeste spaima tanarului si ii releva toata lasitatea.
Ingrozit de perspectiva intalnirii cu sotul Altei si prins ca intr-o capcAna , Cellino taxeaza cuvintele calde ale femeii drept o "sminteala" si se gandeste sa fuga pe fereastra.
Cand slujnica anunta ca Pietro Gralla soseste cu barca, Alta il scoate pe Cellino in afara zidului, pe un brau de piatra si-si primeste sotul.
Comandantul traise deja o mare deziluzie, intrucat consiliul celor zece (care conducea Venetia) ii luase functia si i-o acor­dase celui mai bun prieten al lui Gralla.
Acum venise la sotia lui ca la singurul lucru bun care ii ramasese.
Observand nelinistea Altei este cuprins de o banuiala con­firmata prin prezenta, pe masa, a doua cupe de sampanie.
In aceeasi stare febrila, femeia ridica pumnalul asupra lui Gralla care se ofera, cu dispret, mortii, dezgolindu-si inima. Acesta este momentul culminant al dramei.

 

Monolog:,,

,, Pietro: O flota? o flota! Crezi tu, Alta? Pe hartie 20 de nave pe hartie si astazi dupa amiaza la Chioggia cand trebuia sa se formeze flota, am primit noua vase mari si late, noua lemn vechi putred Tunuri ruginite, panze sfasiate. Vechituri cumparate pe apucate. (s-a oprit in fata ei) Am ramas ingrozit. De la trei dupa amiaza, pana la sapte seara am trecut de pe vas pe vas. O ticalosie fara seaman. (umbla din nou prin casa) Republica e pe duca, Alta. Nu mai e cinste, nu mai e omenie. insala magistratii, senatorii jefuiesc proveditorii. Venetia e azi, jumatate din sarlatani si jumatate din destrabalati.
  Alta (agitata): Bine, dar cum s-a intamplat de n-ai plecat? Cum?
  Pietro (cautand sa se linisteasca): La opt seara am cerut Dogelui sa convoace Consiliul de zece avand de facut comunicari importante. La 9 s-a intrunit Consiliul, lipsea numai Alviso Mocenigo. Am cerut sa asiste si Daniele, proveditorul general al Arsenalului. Doua ore, le-am aratat situatia flotei. M-au ascultat ingroziti dintai, pe urma abatuti. Danielo zgaria cu pana pe hartie. La urma m-am ridicat in picioare, l-am privit in adancul ochilor si i-am spus raspicat: "Sior Danielo, in doi ani ti s-au incredintat pentru flota 24 milioane de techine"; se uita la mine alb ca de ceara. "Sior Danielo, bunicul d-tale a distrus o flota turceasca in Bosfor, tatal d-tale a rezistat doi ani la Canea. Fratele d-tale a murit sfasiat de acelasi obuz, care mi-a rupt si mie doua coaste (aspru, aprig) Dar d-ta esti un ticalos, care ar trebui sa fie aruncat in mare ca un caine gatuit". S-a ridicat in picioare si a vrut sa-mi raspunda dar nu m-am mai putut stapani si l-am palmuit.”

 

În scena a 3-a Pietro este agitat,pentru că nu mai pleacă nicăieri

Alta nu înțelege nimic . În monolog,Pietro îi spune că a venit sfârșitul lumii și că

putregaiul se prăbușește. Veneția e un oraș plin de corupți, de hoți,

care Pietro ar fi trebuit să îl apere, dar acum nu îl mai apără și vine sfârșitul.

El a fost dat afară pentru că asemenea multor venețieni, strategia lui de apărare împotriva

piraților a fost să se bălăcărească cu colegii lui și să se ia la bătaie , acuzându-i de furăciuni și

dând vina când pe unul, când pe altul.

Acest pasaj introduce o dimensiune tragică a personajului complex PietroGralla. El trăiește

drama comandantului renumit care nu comandă nimic . Susținut de isteria exterioară,

conflictul său interior se relevă tot mai complex . Ajuns șomer, el se întoarce la nevastă, care a

rămas singura lui proprietate. El se simte trădat de Veneția putredă și decadentă pe care a iubit-o prea mult . De asemenea, el nu are prieteni. Nu înțelegem de ce. El a avut un singur prieten, pe Elmo, care l- a trădat și i-a luat flota după ce s-a luat la bătaie cu venețienii. Din nou, nu înțelegem de ce.

Pentru Pietro, Veneția e moartă.

Claritatea limbajului analitic arată o reacție umană intensă, hipersensibilă de natură superioară,om mereu lucid, inteligent cu o exprimare clară. Limbajul solemn alternează cu cel familiar,

2= Poate fi menționată bogația indicațiilor de regie (didascalii), fragmente epice în care descrierilor de inte­rior și portretelor li se adaugă mișcarea sufletească a persona­jelor.Exemplu: didascaliile îl asemuiesc pe Cellino cu un vierme . Didascaliile sunt numeroase,nu se limitează la prezetara cadrelor sau a mișcării scenice ori a tonalității personajelor, ci insista asupra substanței lor interioare:,,cu umeri voinici și cumsecade...cu o voce moale ca un surâs...cu oarecare duioșie, cu voce albă...straniu dezmeticită.”

 

Pag.194

1= Piesa "Act venetian" a avut, initial, un singur act si actiunea se petrecea intr-un tinut romanesc. Aceasta prima varianta a fost scrisa de Camil Petrescu in numai trei zile, fiind publicata in 1919. Cum insa autorul nu gaseste solutia unui limbaj sugestiv pentru a ilustra prefacerile launtrice ale personajelor in mentalitate romaneasca, alege un tinut strain si o epoca a depravarii si reface piesa in forma definitiva, intre anii 1945-1946. Actiunea acestei ultime variante se petrece in secolul al XVIIl-lea, la Veneția intr-o perioada cand starea armatei si puterea economica slabisera total, republica fiind un loc al placerilor, al coruptiei, al comploturilor si crimelor. Mediul cultural al Venetiei este propice unui limbaj adecvat, capabil sa exprime metamorfozele launtrice ale personajelor, care traiesc intr-o societate depravata, decazuta moral, reusind sa creeze o puternica tensiune dramatica si stari conflictuale intense.

2= Conflictul dramatic principal are ca sursă confruntarea lui Pietro, protagonistul, cu Cellino, antagonist. Confruntarea nu are resorturi sociale, ci pune faţă în faţă două sisteme axilogice (de valori) complet opuse. Dialogul se poartă pe marginea a două realităţi: cea politică, strategică, militară, pe de o parte, şi cea erotică, pe de altă parte. Pietro apare ca un ambiţios luptator pentru onoarea Veneţiei, ajuns conducător al flotei prin propriile merite, spirit patriotic preocupat de soarta republicii. La polul opus, Cellino nu-şi cunoaşte fregata, nu a participat la nicio luptă şi nu a călătorit pe mare decât ca pasager, dar îşi recompensează periodic capitanii, dovedind lipsă de conştiinţă de cetăţean, superficialite şi iresponsabilitate.
Un alt conflict al dramei este cel dintre Alta şi Gralla, dintre profunzimea sentimenelor bărbatului şi cochetăria şi superficialitatea Altei, capabilă de adulter. Pe de altă parte, în sufletul femeii se dă o luptă inegală între pasiunea nestinsă pentru Cellino şi datoria şi respectul impuse de cel care i-a redat demnitatea prin căsătorie.
Conflictul interior al lui Pietro Gralla evidenţiază spiritul hipersensibil, hiperanalitic şi problematizant al personajului care are revelaţia caracterului utopic, idealist al propriului sistem de valori. „Nu tu m-ai înşelat, eu m-am înşelat” este fraza ce sintetizează principala schimbare a căpitanului, care înţelege că realitatea infirmă concepţia lui absolutistă. Dintr-un intelectual inadaptat social, Gralla va deveni un individ care găseşte în interior resursele pentru a-şi depăşi criza, în aşa fel încât deşi este învins prin trădarea Altei, rămâne un învingător prin puterea de regenerare.

3=tip de dramă: Concepția lui Camil Petrescu despre drama umană evidențiază ideea că,,o dramă nu poate fi întemeiată pe indivizi de serie, ci axată pe personalități puternice, a căror vedere îmbrătțșează zone pline de contraziceri", că personajele nu sunt caractere, ci cazuri de conștiință, personalități puternice,singurele care pot trăi existența ca paradox:,,Câtă conștiință atâta pasiune, deci atâta dramă".,,Act Venețian “ este o dramă ,,absolută de idei”,deoarece are un conținut grav și un conflict puternic,interior,de idei,declanșat în conștiința personajului principal , acesta caracterizându-se prin atitudine și trăiri lăuntrice intense, acțiunea fiind redusă.

 

4=Punctul culminant al piesei—scena 3 actul II: Comandantul trăise deja o mare deziluzie, întrucât consiliul celor zece (care conducea Veneția) îi luase funcția și i-o acor­dase celui mai bun prieten al lui Gralla. Acum venise la soția lui ca la singurul lucru bun care îi rămăsese.
Observând neliniștea Altei este cuprins de o bănuială con­firmată prin prezența, pe masă, a două cupe de șampanie. În aceeasș stare febrilă, femeia ridică pumnalul asupra lui Gralla care se oferă, cu dispreț, morții, dezgolindu-și inima. Acesta este momentul culminant al dramei.

 

   ,,Omul absolutului și eternul feminin”

1=caracterizarea lui Pietro Gralla

Pietro Gralla este personaj principal reprezentându-l pe cautatorul de absolut.
Autorul îl caracterizează prin mai multe mijloace:
Portretul fizic (din didascalii) înfățișează,,un bărbat ca de patruzeci-patruzeci și cinci de ani, înalt, nas puternic, gura mare, nervozitate bărbăteasca, impulsiv.” Impresia generală pe care o degajă această figură este aceea de loialitate, bunătate aspră și franchețe.Autorul însuși îl caracterizează ca pe un om ,,copleșitor",a cărui privire,,de oțel”îi domină pe cei din jur.
  Retrospectiva asupra trecutului cuprinde imaginea unui bărbat pe care destinul l-a tratat cu duritate, punându-l în situații-limita din care a ieșit prin îndrăzneală, curajul și vi­tejia care îl caracterizau.
Înzestrat cu un puternic simț al dreptății, îl omorase,,cu mâna lui”, pe Keir-Pașa, pentru că acesta ,,ucisese trei sute de femei si copii"pe vremea când Gralla era sclav.
Strateg neîntrecut, își pregătise bătăliile extrem de atent, pedepsind cu asprime lipsa de disciplină și devenind,în luptă,,hotărât ca moartea însăși"-cum spune Nicola.
În calitate de comandant al flotei venețiene, Gralla trăiește o dramă a nepotrivirii între concepția sa despre război și nepăsarea mai marilor orașului. Viața traită ca spectacol car­navalesc, în care măștile se schimbă, iar oamenii par a fi păpuși groteștii, pentru omul integru, intransigent și ferm.
Cuvintele, atitudinile și faptele personajului reliefează,,fața"esențială a acestuia, aceea de căutător al himerei abso­lutului.

  În actul I, scena I-Personajul, Pietro Gralla, fost corsar, ridicat la rangul de proveditor:înalt funcționar public în vechea republică venețiană, însărcinat cu guvernarea unei provincii, pregătește o strategie navală, ajutat de Nicola, care manevrează vasele miniaturale după indicațiile stăpânului. Alta, soția lui Pietro, care asistă la acest joc de strategii navale, vrea să afle dacă în realitate se potrivesc aceste tactici imaginate cu miniaturi. Întrebarea ei, îi dă lui Gralla prilejul să-și amintească izbânzile repurtate în diverse bătălii și medaliile primite drept răsplată de la papa și de la conducatori de state. Acum Gralla se pregătea să dea prima lui bătălie pentru Veneția, fiind chemat special,,la comanda flotei."

 Pietro are o întrevedere cu Cellino, tânăr nobil venețian,,înzorzonat cu maniere de curte", numit, datorită originii sale, căpitan al unei nave de război. Gralla e dezgustat de frivolitatea și lașitatea tânărului. Pietro îl disprețuiește, arătându-i că singurele lui merite sunt cele câștigate de familia lui, acuzându-l că este necinstit și superficial, că un tânăr ar trebui să fie puternic și să nu accepte compromisuri, să fie preocupat de valorile esențiale ale vieții și-i arată legi ale bunului simț:,,A fi tânăr înseamnă a fi de oțel A privi totul în față. A nu putea minți niciodată. A nu putea îndura să fii mințit de alții A nu putea îngădui minciuna oriunde ai întâlni-o. A urî nedreptatea". Scuza lui Cellino, aceea că trăiește și el asemenea tinerilor patricieni din Venetia, îl uluiește pe Pietro Gralla, care consideră că ei s-au născut bătrâni, că mintea lor este anemiată și funcționează numai la suprafață, fără capacitatea de a pătrunde în esența lucrurilor și că din cauza acestor patricieni putrezi tineretul venețian adevărat piere neștiut și necunoscut de nimeni. Pietro expune care sunt plăcerile adevărate ale vieții, vorbindu-i despre toate satisfacțiile pe care le oferă situațiile limită, înfruntarea cu pericolul, izbânzile pentru care ai luptat cu toată energia și cărora ți-ai închinat întreaga viață, considerând că tinerii patricieni nu au plăceri, ci numai pofte. Gralla dispretuiește ideea că femeia este considerată o plăcere. Îl prezintă astfel Altei,soția,pe,,acest rățoi gătit" ca pe un cuceritor celebru, despre care el nu crede că ar putea iubi vreodată cu adevărat, ca nu este,,în stare să iubească." Cellino, încurcat și umilit, pleacă, spunând că ei doi nu trăiesc,,în aceeași lume."

Îmbătat de iluzia unei iubiri totale, absolute,,Dragostea e preferință exclusivă, sau nu mai e nimic", Pietro îi făurește femeii un,,soclu" pe care nu-l merită.
Timp de trei ani, Pietro Gralla rămâne robul acestei iluzii care-l face părtaș la armonia lumii, ridicând femeia la rangul de monada - oglinda a Universului învecinată cu sacrul:,,o monada care vine imediat după Dumnezeu."
Deși este un spirit lucid, cu un continuu exercițiu al ra­țiunii și cu toate că era considerat cel mai deștept om din re­publică, Gralla nu-și intelege eroarea. Revelația urâtului este atât de orbitoare, încât ar prefera să moară; gestul prin care Gralla își rupe haina la piept, spre a fi lovit de Alta, exprimă deznădejdea, disprețul și un nemărginit dezgust.
În ultimul act, cu tot universul lui iluzoriu prăbușit, con­tele trăiește suferința de a fi crezut într-o himeră,o închipuire. Incapabil să mai găsească vreo urmă a iubirii pentru Alta, Gralla nu accepta nici răzbunarea, rămânând doar cu un imens regret și cu un acut sentiment de vinovație: "... nu pot fi ier­tat că am prețuit o femeie ca tine". Eroul nu admite decÂt o dragoste desăvârșită. De aceea, în finalul piesei, va părăsi Veneția pentru „aerul tare al mării", pentru „arsura soarelui de Malta".

 

Pag.195

2= Marcello Mariani, personaj secundar al dramei, întruchipează aventurierul, tipul tânărului monden, simbolizând o epocă a depravării și a libertinajului ce caracteriză Veneția în secolul al 18-lea, Deși descendent din nobila familie Mariani,,înscrisă în Cartea de aur de la 1214, iar de la 1534, baroni ai Sfântului Imperiu”...Cellino este numai,,rămășița unui neam ilustru", așa cum îl consideră Pietro Gralla. El nu reacționează la jignirile acide ale contelui, deoarece este copleșit de superioritatea morală covârșitoare a acestuia, autocaracterizându-se ca fiind un aventurier superficial, preocupat numai de femei și de evenimente mondene:,,Eu sunt născut să iau o șocolată pe zi la Florian și să scriu scrisori de dragoste".
  După întâmplarea tragică din noaptea întâlnirii cu Alta, Cellino își descoperă profunzimi nebănuite, conștientizând că viața are cu totul alte valori pentru care merita să trăiești:,,De trei săptămâni de când v-am întâlnit, am învățat lucrul cel mai de seamă pe care-l poate învăța un om întreg... Că această viață nu merită să fie trăită cu orice preț.”

   Cellino și Pietro sunt cele două jumătăți simetrice ale unui bărbat care ar constitui-simbolul absolutului, atât în viața socială, cât și strict individual. Inițial, Pietro consideră că deține adevărul despre femei și despre iubire:,,Cine aleargă și nu se oprește la una singură, pierde din femeie ceea ce e mai bun.”El ajunge să gândească exact invers, având un acut sentiment de vinovație, simțindu-se jenat și ridicol pentru că-i dăduse lecții lui Cellino, un adevărat specialist în cunoașterea femeii:,,Ah, de ce nu te-am întâlnit mai demult de câtă suferință și ridicol aș fi fost cruțat, deși eram atât de îngâmfat,încât poate ca, chiar dacă te-aș fi întâlnit, nici nu aș fi stat de vorbă cu d-ta. Acum înțeleg ce neghiobie te sfătuiam atunci când te certam că schimbi mereu femeile.”Cellino era convins că femeile constituie principala distracție în viață,dacă bărbatul respectă o singura condiție, aceea de a nu le lua în serios, deoarece ele nu iubesc, ci vor numai să sufere atunci când sunt părăsite:,,Femeile nu iubesc ele suferă numai fiindcă sunt părăsite.O femeie cu care rămâi mai mult decât trebuie, te dispretuiește căutând neapărat pe un altul capabil s-o părăsească.” Concepția fiecăruia dintre cei doi bărbați poate fi o viziune absolută despre iubirea reflectată în sufletul femeii. Pietro preferă femeia ca esență și unicat, ca monada, reprezentata de Alta", pe care o așază,,deasupra tuturor celorlalte femei",văzând în ea femeia ideală. Cellino, dimpotrivă, consideră că femeia ideală există pe lume, dar nu într-o singură ființă, ci,,risipită în toate femeile", de aceea ea trebuie adunată,,luând de la fiecare câte ceva, de la sute și din sute de femei.”Cellino evoluează de la statutul de aventurier superficial la cel de însetat de cunoaştere, alegându-l pe Gralla drept maestru, iar acesta înţelege că poate învăţa de la „răţoiul gătit” din Actul I lecţia adaptării la viaţa socială.

3= În finalul piesei, cele două personaje aflate la început pe poziţii antagonice îşi inversează rolurile :Cellino evoluează de la statutul de aventurier superficial la cel de însetat de cunoaştere, alegându-l pe Gralla drept maestru, iar acesta înţelege că poate învăţa de la „răţoiul gătit” din Actul I lecţia adaptării la viaţa socială. Înțelegând, abia acum, valoarea morală a lui Gralla, tânărul îi cere să-i devină ucenic, ba chiar să-l ajute în organizarea unei revolte împotriva conducerii Veneției. Pentru Pietro Gralla este însă prea târziu și acesta pleacă în lume, sau, poate, în căutarea altui absolut (deznodământ grav).

Rămânând singur cu Alta, îi spune că va continua să fie soția lui, deoarece,,in fața lui Dumnezeu căsătoria noastră nu se poate desface"și că poate lua din palat tot ceea ce va voi atunci când se va hotarî să plece. Altă înțelege că totul este pierdut pentru ea, se frânge de durere si-l întreabă dacă nu-i pare rău că o socotea moartă, dacă nu regretă,,măcar ceea ce ar fi putut sa fie?". Răspunsul lui Pietro este ferm, el nu se poate amăgi cu năluci, nu poate visa fiind treaz, dorindu-și să moară în lupta. Nu-și poate ierta faptul că se înșelase atât de cumplit în privința ei, pe care ar fi vrut-o fără slăbiciuni, dar el o confundase cu femeia vieții lui, așa cum un trecător,,ia pe altul drept o cunostință  mai veche a sa".
Nicola anunță că totul este pregătit de plecare și-i pune stăpânului său pelerina de călătorie pe umeri, care pleacă fără să se uite înapoi. Alta, privindu-l plecând, se prăbușește moale pe podeaua de marmoră.

4= Pietro Gralla este numit ,,omul absolutului” deoarece este puternic, autoritar și dorește ca totul să se afle sub controlul lui, deși acest lucru se dovedește că nu este posibil. Om priceput, viteaz, curajos, el ajunge comandant al flotei venețiene și primește importanta și dificila misiune de a organiza o luptă navală, de unde rezultă respectul șli încrederea ce i se acordau. Dorind ca totul să iasă perfect, vrea să fie înconjurat de oameni cu caracter, puternici, ce nu se tem de lupte; tocmai de aceea e dezgustat de lașitatea și frivolitatea tânărului Cellino.

   Alta reprezintă în această dramă ,,eternul feminin.”
Alta este mereu sinceră, deși afirmațiile sunt adesea contradictorii în ceea ce privește viziunea ei despre iubire:,,Iubire ÎntoarsĂ poate Și rătăcită, dar necontenit iubire... N-am vrut decât să dăruiesc... N-am vrut decât să aduc bucurie". Comportamentul ei este contradictoriu: Alta fuge din casa onorabilă a tatălui său pentru un aventurier, apoi păraăește viața libertină pentru cea sobră și austeră alături de Pietro, pe care îl înșală cu Cellino.Îi mărturisește lui Cellino ca a fost o nebunie căsătoria cu Gralla, iar acestuia îi declară că l-a iubit întotdeauna pentru că este superior tuturor bărbaților și că tentativele de adulter sș de asasinat fuseseră dintr-o slăbiciune inexplicabilă. După ce Pietro pleacă, Alta,,se prăbușește moale pe podeaua de marmură", putând fi definite sugestiv de cuvinteie lui Cellino:,,O femeie cu care rămâi mai mult decât trebuie, te disprețuiește căutând neapărat pe un altul capabil s-o părăsească... Uneori cred că nici nu-i place să te simtă superior ei... O doare superioritatea și nici nu vrea să fie protejată.”

 

 Spectacol și lectură

1=Decorul actului al II-lea este interiorul unui chiosc izolat pe mare, timpul actiunii fiind a doua noapte dupa revederea dintre Cellino si Alta.
Aflata parca in transa, femeia se comporta ca o halucinata, aruncand in mare cheia chioscului si pumnalul lui Cellino.
Incercarea ei de a-l retine pe cel pe care-l mai iubea, trezeste spaima tanarului si ii releva toata lasitatea.
Ingrozit de perspectiva intalnirii cu sotul Altei si prins ca intr-o capcAna , Cellino taxeaza cuvintele calde ale femeii drept o "sminteala" si se gandeste sa fuga pe fereastra.
Cand slujnica anunta ca Pietro Gralla soseste cu barca, Alta il scoate pe Cellino in afara zidului, pe un brau de piatra si-si primeste sotul.
Comandantul traise deja o mare deziluzie, intrucat consiliul celor zece (care conducea Venetia) ii luase functia si i-o acor­dase celui mai bun prieten al lui Gralla.
Acum venise la sotia lui ca la singurul lucru bun care ii ramasese.
Observand nelinistea Altei este cuprins de o banuiala con­firmata prin prezenta, pe masa, a doua cupe de sampanie.
In aceeasi stare febrila, femeia ridica pumnalul asupra lui Gralla care se ofera, cu dispret, mortii, dezgolindu-si inima. Acesta este momentul culminant al dramei.

 

Monolog:,,

,, Pietro: O flota? o flota! Crezi tu, Alta? Pe hartie 20 de nave pe hartie si astazi dupa amiaza la Chioggia cand trebuia sa se formeze flota, am primit noua vase mari si late, noua lemn vechi putred Tunuri ruginite, panze sfasiate. Vechituri cumparate pe apucate. (s-a oprit in fata ei) Am ramas ingrozit. De la trei dupa amiaza, pana la sapte seara am trecut de pe vas pe vas. O ticalosie fara seaman. (umbla din nou prin casa) Republica e pe duca, Alta. Nu mai e cinste, nu mai e omenie. insala magistratii, senatorii jefuiesc proveditorii. Venetia e azi, jumatate din sarlatani si jumatate din destrabalati.
  Alta (agitata): Bine, dar cum s-a intamplat de n-ai plecat? Cum?
  Pietro (cautand sa se linisteasca): La opt seara am cerut Dogelui sa convoace Consiliul de zece avand de facut comunicari importante. La 9 s-a intrunit Consiliul, lipsea numai Alviso Mocenigo. Am cerut sa asiste si Daniele, proveditorul general al Arsenalului. Doua ore, le-am aratat situatia flotei. M-au ascultat ingroziti dintai, pe urma abatuti. Danielo zgaria cu pana pe hartie. La urma m-am ridicat in picioare, l-am privit in adancul ochilor si i-am spus raspicat: "Sior Danielo, in doi ani ti s-au incredintat pentru flota 24 milioane de techine"; se uita la mine alb ca de ceara. "Sior Danielo, bunicul d-tale a distrus o flota turceasca in Bosfor, tatal d-tale a rezistat doi ani la Canea. Fratele d-tale a murit sfasiat de acelasi obuz, care mi-a rupt si mie doua coaste (aspru, aprig) Dar d-ta esti un ticalos, care ar trebui sa fie aruncat in mare ca un caine gatuit". S-a ridicat in picioare si a vrut sa-mi raspunda dar nu m-am mai putut stapani si l-am palmuit.”

 

În scena a 3-a Pietro este agitat,pentru că nu mai pleacă nicăieri

Alta nu înțelege nimic . În monolog,Pietro îi spune că a venit sfârșitul lumii și că

putregaiul se prăbușește. Veneția e un oraș plin de corupți, de hoți,

care Pietro ar fi trebuit să îl apere, dar acum nu îl mai apără și vine sfârșitul.

El a fost dat afară pentru că asemenea multor venețieni, strategia lui de apărare împotriva

piraților a fost să se bălăcărească cu colegii lui și să se ia la bătaie , acuzându-i de furăciuni și

dând vina când pe unul, când pe altul.

Acest pasaj introduce o dimensiune tragică a personajului complex PietroGralla. El trăiește

drama comandantului renumit care nu comandă nimic . Susținut de isteria exterioară,

conflictul său interior se relevă tot mai complex . Ajuns șomer, el se întoarce la nevastă, care a

rămas singura lui proprietate. El se simte trădat de Veneția putredă și decadentă pe care a iubit-o prea mult . De asemenea, el nu are prieteni. Nu înțelegem de ce. El a avut un singur prieten, pe Elmo, care l- a trădat și i-a luat flota după ce s-a luat la bătaie cu venețienii. Din nou, nu înțelegem de ce.

Pentru Pietro, Veneția e moartă.

Claritatea limbajului analitic arată o reacție umană intensă, hipersensibilă de natură superioară,om mereu lucid, inteligent cu o exprimare clară. Limbajul solemn alternează cu cel familiar,

2= Poate fi menționată bogația indicațiilor de regie (didascalii), fragmente epice în care descrierilor de inte­rior și portretelor li se adaugă mișcarea sufletească a persona­jelor.Exemplu: didascaliile îl asemuiesc pe Cellino cu un vierme . Didascaliile sunt numeroase,nu se limitează la prezetara cadrelor sau a mișcării scenice ori a tonalității personajelor, ci insista asupra substanței lor interioare:,,cu umeri voinici și cumsecade...cu o voce moale ca un surâs...cu oarecare duioșie, cu voce albă...straniu dezmeticită.”