Documente specifice

Pag.54

2=Ipostazele implicării elevului în activitatea de învățare prin experiență sunt:

        1. experienţa concretă;

        2. observaţie şi reflecţie cu privire la experienţă;

        3. formarea conceptelor abstracte şi a generalizărilor ca urmare a experienţei trăite şi a observaţiilor pe marginea acesteia;

        4. elaborarea ipotezelor şi experimentarea privind implicaţiile conceptelor abstracte în situaţii noi.

3=Un exemplu al învățării experiențiale este mersul la grădina zoologică și învățarea prin observare și interacțiune cu mediul, și nu prin lectura despre animale. Astfel, se fac descoperiri și experimente cu informații obținute direct,privind animalele,ascultând explicațiile specialiștilor,în loc să audă sau să citească despre experiența unor alte persoane.

 Schemă:  

                                                 Experiența concretă                   

           

           Experimentarea activă                                       Observarea reflectivă

                                                   Conceptualizarea abstractă

4=Avantajele specifice organizării și realizării învățării experiențiale:

      -atunci când se experimenteză, elevul se angajează în învățarea concretă, acțională; devine coparticipant la propria formare.

         -este cea mai bună strategie educațională, deoarece ține cont de particularitățile acestuia; de gândirea elevului

          -această strategie poate fi folosită în marea majoritate a contextelor, în variante mai mult sau mai puțin controlate de profesor.

          -în procesul de rewiewing ești obligat să-ți folosești toate operațiile gândirii, aceast lucru conducând la dezvoltarea gândirii logice.

          -atunci când această strategie este abordată în cadrul unui grup, ideile apărute în grup sunt complexe, iar elevul beneficiază de toate avantajele activității în echipă.

 =dezavantaje:

            -.orice experiment/activitate practică implică resurse materiale și temporale considerabile.

            -conținuturile abstracte nu vor putea fi experimentate în această variantă.

             -prezența mai multor stiluri de învățare face ca această strategie să nu se aplice cu succes în toate cazurile.

              -nu se acordă suficientă atenție procesului de reflecție.

              -există anumite restricții de paradigmă educațională și de conținut al învățării specific unor discipline de învățământ.

              -strategia necesită o implicare reală a elevului în experiența educațională, ceea ce nu este posibil fără un grad optim de motivare a acestuia.

Învățarea experiențială pune accentul pe experiență și pe practică și încearcă să dezvolte un elev autodidact: încurajează elevul să preia inițiativa, încurajează curiozitatea și dezvoltă setea de cunoaștere a copiilor și îl invită pe elev să se implice activ în procesul didactic, astfel încât să își poată forma anumite deprinderi pe care să le rețină și să le folosească și în alte contexte din viitor. De asemenea, prin învățarea experiențială, elevul își dezvoltă capacitatea de a se autoevalua, de a-și conștientiza propria performanță și de a deveni mai sigur pe cunoștințele acumulate prin propriul efort. Metodele preferate de către profesori și de către copii sunt: jocul, folosirea mijloacelor TIC, proiectul, lucrul în echipă.

5=În textul 1 observ o exprimare succintă,în puține cuvinte,folosirea termenilor de dicționar cu sens denotativ=sens de bază, sens propriu;precizia termenilor;infinitiv lung:implicarea,testarea,crearea;verbe la infinitiv:a învăța,a face....

6=Modelul de învățare prin descoperire presupune ca elevii să nu memoreze un șir nesfârșit de informații, ci să rezolve probleme, să construiască și să își hrănească apetitul pentru învățare prin intermediul unor activități antrenante și interactive. Este un proces care potențează angajamentul intelectual și înțelegerea profundă a elevilor, îndemnându-i să își dezvolte abilitățile de formulare de întrebări, să colaboreze cu alți elevi, colegi sau adulți, să rezolve probleme, generând soluții creative și să-și antreneze spiritul curios și dincolo de sala de clasă.

Pag.55

6=Comunicarea orală este prima pe care elevii o exersează și pe care dovedesc că o stăpânesc la intrarea în școală. Comunicarea se formează prin imitare, prin ascultarea celor din jur și se dezvoltă prin practică. Elevii își dezvoltă competențele de comunicare în timpul școlii, fapt care îi va ajuta să evolueze în situațiile de comunicare pe parcursul vieții.

Comunicarea orală este foarte importantă în procesul educativ. Ea este încărcată afectiv și rolul profesorului este de a încuraja și de a facilita această comunicare cum se poate mai bine.

Profesorul trebuie să construiască diverse contexte de comunicare prin construirea unor ocazii propice pentru activități de comunicare orală independente, de grup și cu întreaga clasă. Copiii sunt încurajați să comunice  și să interacționeze cât mai mult prin jocuri de rol sau dramatizări, prin participarea alături de alții la discuții. Elevii discută între ei, pun întrebări, schimbă tot felul de informații în grupurile formate, dar a căror componență se poate modifica mereu pentru a exista diversitate și pentru ca fiecare elev să intre în contact cu ceilalți. Profesorul observă modul în care gândesc elevii și notează răspunsurile și observațiile lor. Profesorul îi provoacă pe elevi să-și împărtășească opiniile, să reflecteze și să discute despre subiectele propuse.

Procesul comunicării orale poate fi încurajat prin asigurarea unor situații autentice de comunicare prin conversație, povestire, cititul cu voce tare, jocul de rol. Se pot derula activități ca jocurile verbale, povestirea după imagini/ benzi desenate, susținerea unui monolog în care elevul să explice de ce îi place o operă literară sau un personaj, povestirea unui film sau a unei întâmplări din viața personală, prezentarea unei emisiuni preferate, a unei melodii etc. Elevul povestește fără să fie întrerupt de ceilalți, apoi colegii și profesorul îi pot pune întrebări sau pot cere explicații suplimentare. Profesorul observă dacă elevul folosește un limbaj adecvat vârstei sale , dacă își formulează corect ideile și dacă reușește să-i capteze pe colegi prin ceea ce susține. El observă interacțiunea elevului cu diferiți membri ai unor grupuri diverse, impactul pe care îl are exprimarea orală asupra celor care ascultă, capacitatea elevului de a fi, la rândul lui, un bun ascultător.

Se știe că elevii învață mai bine când sunt implicați în grupuri mici de conversație și în sarcini de conversație construite pe contexte naturale. Lucrul pe grupe mai mici încurajează exprimarea ideilor și a sentimentelor, creează un cadru de relaxare în  comunicare, elevii reușind să-și înțeleagă mai bine gândurile și să comunice mai ușor între ei. Prin crearea grupurilor, profesorul sprijină și redirecționează activitatea atunci când apare o problemă de comunicare.

„Dezvoltarea capacității de comprehensiune și producere a mesajului oral este un proces complex care presupune introducerea și exersarea unor comportamente” prin care elevul interacționează atât pe verticală (elev – profesor), cât și pe orizontală (elev – elev), dar și elev – grup mic, elev – grup mare/ clasă. Florentina Sâmihăian prezintă mai multe tipuri de interacțiune în clasă. În interacțiunea elev- profesor, elevii își prezintă punctul de vedere, citesc lucrări scrise de ei (acasă sau în clasă), relatează experiențe de viață, își exprimă un punct de vedere personal. În dialogul elev-elev (pe orizontală), elevii  colaborează în rezolvarea sarcinilor propuse, relatează experiențe personale, povestesc cărți sau filme, citesc cu voce tare, joacă o piesă de teatru. În interacțiunile dintre elev și grup mic sau mare se discută pe marginea unor opere propuse spre studiu, se analizează evoluția personajelor, se redactează oral rezumatul, se citește cu voce tare un text integral sau un fragment de text, se dezbate pe marginea acțiunii sau a personajelor, se raportează produsul final al grupurilor.

În cadrul orelor de literatură, cea mai utilizată metodă didactică este conversația, în orice tip de oră, indiferent de clasă sau profil. Ea vizează comunicarea autentică, reală dintre profesor și elevi, creativitatea acestora și conștientizarea  actului receptării literare prin dialog. Profesorul devine un mediator, facilitează discuțiile dintre elevi, intervine când este cazul, îi ghidează. El vorbește cât mai puțin posibil, structurează discuția în care la  majoritatea întrebărilor puse de elevi răspund elevii. Se folosesc întrebări deschise, care problematizează și vizează interpretarea textelor literare (lirice, epice sau dramatice) sau nonliterare.

Exemplele de întrebări în cadrul orei de literatură sunt diverse și complexe:

 Care este tema poeziei....................

Care sunt calitățile personajului Harap-Alb din basmul „Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă?

Este poezia................o artă poetică?

Explicați tipul personajului din.............................

Etc..........................................................................

Elevul trebuie încurajat să pună întrebări atât profesorului, cât și colegilor, trebuie să-și exprime acordul sau dezacordul, să reformuleze ce a zis  interlocutorul, să asculte în tăcere când vorbește cineva, să identifice presupozițiile, elipsele dintr-un discurs și să le completeze. Este foarte important ca profesorul să le explice elevilor că a asculta este o condiție esențială pentru a înțelege și pentru a răspunde adecvat. Trebuie să ascultăm pentru a putea îndeplini o sarcină cât mai corect, pentru a-l înțelege pe cel de lângă noi, pentru a putea relaționa, pentru a lua notițe și pentru a învăța. Ascultarea activă presupune practicarea și exersarea unor activități prin care să sprijine și să încurajeze exprimarea interlocutorului. Elevii trebuie să stabilească permanent contactul  vizual cu emițătorul, să pună întrebări, să nu-și formuleze răspunsul în gând până nu ascultă tot mesajul, să fie familiarizați cu prezentările orale ale colegilor, cu conversațiile obișnuite.

La ore, profesorul observă felul în care elevul folosește exprimarea orală ca mijloc de a participa la dezbateri și de a explora diferite teme. Profesorul observă felul în care elevul vorbește și ascultă, participă la discuții , discută despre experiențele sale, se implică în sarcina de lucru și își exprimă sentimentele. Profesorul urmărește elevul angajat în învățarea cooperativă alături de ceilalți elevi, în cadrul unor grupe mici sau în cadrul întregii clase. Observă cum acesta preia cuvântul, acceptă alte puncte de vedere, inițiază conversații cu profesorul, dă idei noi și modifică sau adaptează idei.

Evaluarea exprimării orale este mai dificilă decât evaluarea felului în care citește sau scrie un elev, din cauză că nu există un produs pe baza căruia să se poată trage anumite concluzii. Însă fiecare profesor trebuie să-și dezvolte un mod de a înregistra observațiile, de a nota răspunsurile elevilor  și factorii care pot afecta comunicarea orală.