,,CREANGA de AUR”de Mihail Sadoveanu

pag.9

Ca-n povești

1=Prozatorul introduce motivul Cenuşăresei. Cu un mic condur cusut cu fir de argint, Kesarion o peţeşte pe Maria pentru împăratul Constantin. Dar spre Bizanţ se vor îndrepta douăzeci de tinere alese după aceeaşi probă. În cele din urmă, Maria va ajunge soţia împăratului Constantin, iar iubirea dintre ea şi Kesarion Breb va rămăne ca o „creangă de aur care va luci în sine în afară de timp”.

Și Maria, fiica vaduvei Ipatia și Cenușăreasa sunt orfane. Ambele sunt frumoase,harnice,cinstite.Maria avea păr negru și greu, ochi mari, adumbriti de gene lungi. Rotunzimea obrazului era delicata.

Maria este aleasa pentru un destin exceptional, chiar daca acesta presupune sacrificiul de sine. Armonia fapturii divine este perceputa ca atare la prima-i aparitie in Bizant, cand se distinge printre celelalte nouasprezece pretendente care au fost adunate dupa proba condurului intr-un veritabil concurs de frumusete: "£ra prin urmare un dar al cerului. Era o armonie mladioasa. Erau ochi plini de adancimea placerilor. Constantin cunoscu si ei ca aceasta trebuie sa fie aleasa si o dori numaidecat, cape o jucarie". Daca pentru viitorul imparat precumpanitoare este frumusetea fizica, pentru ceilalti curteni precumpanesc sfintenia si bunatatea fecioarei.Cenușăreasa este ajutată de o zână,pentru a merge la balul care-i este refuzat de mama vitregă și de cele două surori. În ambele scrieri căutarea miresei se înscrie într-un orizont fabulos: condurul trebuie sa se potriveasca unei fete, nu neaparat crescută în casele boiereşti, unde averea dusese la degenerare, la degradarea trupului şi a spiritului. în romanul lui Sadoveanu se aleg douăzeci de fete tinere care, ,,căzute din înalţime, n-ar fi fost vrednice decat de moarte, şi de monahie". Ritualul examinarii şi alegerii fetelor, cu tot fastul lumii orientale, are loc "la palatul Hieria, pe ţărmul asiatic al Bosforului, copilele fiind primite într-o sală mozaicată, cu semnele împărăteşti. Maria din Amnia încearcă să facă un legământ pentru celelalte fecioare: aleasa trebuie să le ajute pe celelalte, să ,nu le uite după ce va ajunge împărăteasă. Confruntarea viitoarei mirese cu una dintre fete, care răspunde cu trufie la încercarea Mariei de a arăta recunoştinţă şi celor care nu vor fi alese, este asemănătoare confruntării dintre Cenușăreasa și ființele rele din casa ei.

În basm căutarea fetei care a pierdut condurul ajunge la casa Cenușăresei și,pentru că numai ei i se potrivește condurul va ajunge ca și Maria împărăteasă.

Condurul devine un simbol al bucuriei și al unității familiei, este purtat de mireasă la începutul unei noi etape în viață.

2=Ca orice basm,,Creanga de aur” ar fi putut începe cu formula consacrată ,,A fost odată ca niciodată”…, întrucât, în ciuda câtorva precizări spaţio-temporale, întâmplările şi eroii par ieşiţi din timp, sunt arhetipale, ar putea fi găsite oriunde în lume, indiferent de epocă. Astfel, Maria este prinţesa, frumoasa, mireasa; Kesarion Breb e personajul pozitiv, eroul, iar Constantin Isaurianul e dragonul, balaurul căruia fecioara îi e dată ca o jertfă din vechi şi întristate poveşti.

3= O definiție adecvată a romanului,,Creanga de aur”ar fi aceea de roman-basm.

a.Timpul acțiunii--Povestea istorică  începe în anul 780 d.Hr, când „bătrânii legii vechi” , monahii lui Zamolxis urcă pe „muntele cel ascuns” spre peştera Magului, al treizeci şi doilea Decheneu, preot al Daciei  vechi. Locul este sacru, tăinuit şi  nimeni, în afara celor aleşi,  nu poate pătrunde în aria lui. Sadoveanu nu dezvăluie numele  muntelui, dar este vorba, evident, de Kogaionon, muntele sacru din mitologia  geto-dacică, unde se afla sanctuarul lui Zamolxis sau locuinţa marelui preot  dac.

  În basme, timpul nu cunoaşte îngrădiri, el contractându-se, dilatându-se şi fiind reversibil în orice moment,este un timp imemorabil, care nu poate fi datat, cu exactitate, în niciun chip

b.Maria a fost dusă la palatul plin de bogății cu mozaicuri cu steme împărătești,plin de muzicispre a fi prezentată lui Constantin şi Irina. Scopul era o întrecer între fete pentru a deveni soţia lui Constantin. Astfel, la palat mai erau încă nouăsprezece fete frumoase de viţă nobilă. Însă acest lucru nu a înpiedicat-o pe Maria de la Amnia să câştige, care, după un lung concurs, a reuşit să ajungă lângă Constantin ca soţie.

   În basme,palatele sunt din diferite metale,din cleștar,împodobite cu diferite bogății.

c. .Calitățile ieșite din comun ale lui Kesarion Breb

Numele întreg al personajului este simbolic, sugerând natura sa duală: face parte din familia cezarilor (kesari), prin rolul asumat de conducător spiritual, Decheneu al treizeci si treilea. Al doilea nume subliniază vechimea neamului sau și legătura organică a omului cu natura primordială (exista o trimitere fugara în text: boierii de viță veche purtau ,,căciuli de breb=brebul fiind un fel de castor care trăia odinioară în ținuturile românești, dispărut între timp,ca și magul. Neamul Brebilor era un neam străvechi de păstori așezați ,,sub muntele Om"-identificat de unii cercetători cu muntele sacru al dacilor, Kogaionon. Kesarion reprezintă, asadar, natura spirituală, iar Breb, condiția efemeră a eroului, de care se desprinde treptat pe drumul său inițiatic.

Kesarion are multă putere și agerime în trup si poate îndura mai bine asprimile vieții de rând, are ascuțimea spiritului, e în stare să se apropie de adevăruri. A învățat înfrânarea și s-a deprins să stea necontenit treaz cu spiritul. Citea cu destulă ușurință în oameni și în lucruri. Este gata să desface din el puterile cele tainice. Era deosebit prin albeața obrazului și prin ochii lui de coloarea cerului răsfrânt în apa muntelui, avea o privire ascuțită, tare si statornică, patrunzand dincolo de fața lucrurilor, purta pe frunte semnul literei Delta ca simbol al dumnezeirii. Călător de Ia Egipt către Dacia, adic între locul renașterii spirituale și locul existenței absolute întru spirit-din peștera magului, Kesarion trebuie să-și probeze rezistența morală, din postura spiritului ales, trăind printre oameni. Kesarion trebuie să treacă, înainte de a se regăsi pe sine pur în identitatea din începuturi, prin experiența iubirii-suferință. Pentru el, timpul petrecut în Bizanțul colcăind de vicii și arena luptei pentru putere dintre vanitoasa împarateasă și desfrânatul ei fiu echivalează cu o coborâre în Infern. Mareția eroului este reliefată prin aceasta incursiune infernală, chiar dacă simbolică, similară cu a eroilor epopeici din Antichitate: Ulise al lui Homer, Eneas al lui Vergiliu.Este predestinat să-și depășească condiția efemeră spre a deveni ,,con al spiritului". Spre deosebire de Hyperion care era un făcut, Kesarion se autocreează

4= Bizanţul este Infernul,balaurul şi toată strălucirea luxului exorbitant nu poate ascunde acest lucru. Creanga de aur este  înţelepciunea şi cunoaşterea, l-au ajutat pe Kesarion Breb să poată ieşi din infern împreună cu împărătiţa Maria, pe care tot el o dusese acolo. Despărţirea lor în spaţiul terestru( despovărarea de apăsarea materiei), păstrând doar “creanga de aur lămurită în foc” este ieşirea din infernul în care a trebuit să coboare ş intrarea, prin durere, în ordinea definitivei înţelegeri, care e cea mai mare iubire. Ceea ce rămâne, în afara timpului, este doar esenţa, spiritul, care nu dispare niciodată. Un asemenea sentiment e veşnic, atemporal, e acelaşi oricând şi oriunde, reipostaziat şi reîntruchipat la nesfârşit, inoxidabil ca aurul, reînviind mereu ca o creangă într-un univers infinit. El închide în sine durerea jerfei.

  Un alt balaur îi apare Mariei care resimte căsătoria cu indiferentul Constantin cel tânăr ca o înstrăinare de sine. În ziua nunții, ea trăiește intens presentimentul jertfirii: ,,între acele marmuri lucii, între acele aururi reci, se simțea străină și depărtată de sine însași, ca o jertfă din vechi și întristate povești. Nu-și putea închipui nicio clipă că din acel înveliș de balaur fantastic ar putea să iasă în patul nupțial un tânăr cu glas blând și cu ochi de dragoste".

5=

a.Constient ca dragostea ascunsa (precum muntele) i-a adus Mariei nefericirea ("nefericirea nu ti-a adus-o purtarea imparatului, ci iubirea med'), Kesarion nu poate evita momentul renuntarii. El trebuie sa-si indeplineasca misiunea sacra, ca si Eneas din Eneida lui Virgiliu, care o paraseste pe Didona. Lupta dintre datorie si iubire se consuma surd, in cele patru-cinci intalniri fugare dintre cei doi, incheindu-se inevitabil cu sacrificiul iubirii.

b. Creanga desemnează iubirea eternă, contopirea spirituală dintre două ființe cărora le e interzisă iubirea trupească prin destinul lor de excepție. Drumurile lor se despart -explică Kesarion -, fiindcă o împarateasă rămasă fără soț se refugiază, cernită, în insula Principilor,-iar el, inițiatul, trebuie să respecte legământul sacru și să primească investitura Magului.

Al. Paleologu identifică în creanga de aur un simbol al înțelepciunii și cunoașterii, l-a ajutat pe Kesarion Breb să poată ieși din infem împreună cu împărățita Maria pe care tot el o adusese acolo. Despărtțrea lor în spațiul terestru și unirea lor prin creanga de aur este ieșirea lor din infernul în care au trebuit să coboare și intrarea lor, prin durere, în ordinea definitivei înțelegeri, care e cea mai mare iubire.

6= Ca si Kesarion, de care se îndrăgostește la prima vedere, Maria este aleasa pentru un destin excepțional, chiar dacă acesta presupune sacrificiul de sine.
Nepoata cuviosului filantrop Filaret din Amnia, de pe țărmul Pontului Euxin ilustrează deopotrivă condiția Cenușăresei și a fecioarei jertfite. Și numele este simbolic,evocând-o pe Fecioara Maria. Când împărăteasa Bizanțului își dă seama că, pentru a-și salva fiul de la desfrâu și de sub influența iconoclaștilor este nevoie să aibă lângă el o soție frumoasă și binecredincioasă." Apelează la ajutorul episcopului Platon pentru alegerea miresei.Acesta înțelege că mireasa se află printre nepoatele lui Filaret și îl trimite pe prietenul său, Kesarion Breb, s-o găsească. Pentru a identifica fecioara, Egipteanul recurge la proba condurului, care se va mula perfect pe piciorul Mariei. În mod semnificativ, noua Cenușăreasă este și ea orfană, fiind fiica văduvei Ipatia. Prima ei apariție în fața străinului care îi va marca destinul este una semi-divina, ca întrupare a frumuseții eterne.Portretul fizic arată o copilă de șaisprezece ani ce sta în cadrul usii, zâmbind,clipind cu sfială. Avea păr negru și greu, ochi mari, adumbriți de gene lungi.

Maria e un personaj construit dupa tiparele basmului ca o Ileană Cosânzeană. Ca și Kesarion, de care se îndrăgostește la prima vedere, Maria este aleasa pentru un destin excepțional, chiar dacă acesta presupune sacrificiul de sine. Se distinge printre celelalte nouăsprezece pretendente care au fost adunate după proba condurului într-un veritabil concurs de frumusete.Constantin cunoscu că aceasta trebuie să fie aleasa și ,,o dori numaidecât, ca pe o jucărie". Curând, Maria resimte căsaăoria cu indiferentul Constantin cel tânăr ca o înstrăinare de sine, trăiește intens presentimentul jertfirii,îl vede ca pe un  balaur fantastic. Ea presimte că glasul" iubirii care tăcea se afla în străinul cunoscut la Amnia. Iubirea interzisă a tinerei împărătese crește în pofida faptului că întâlnirile cu Kesarion se petrec în împrejurări solemne: pețit, cununie religioasă, nunta, întronare, priveghi. Doi ani după momentul cunoașterii, Maria este copleșită de pasiunea ascunsă pentru ,,luceafărul" vieții sale: ,,Se întoarse cătră asfințit râmânând neclintită. Acolo scânteia luceafărul.”
Revenit la viața vicioasă dinainte, demonizatul Constantin o alungă pa Maria. În ceasul despărțirii, Kesarion își mărturisește dragostea concomitent cu decizia renunțării la iubirea pământească. Deși Maria nu-și poate reține reproșul:,Atunci de ce ai asteptat pana acum? întreabă ea deodată aprig. Ai cunoscut nefericirea mea?", își acceptă soarta, convinsă că au fost uniți în eternitate prin creanga de aur. Gestul din final accentuează semnificația unirii spirituale,ea își plecă fruntea pe umărul egipteanului",iar după plecarea lui Maria se călugărește la Prinkipo, despărțindu-se astfel pentru totdeauna de lumea care a jertfit-o.

7= Numele personajului principal îi trădează natura duală: ,,Kesarion” (din neamul Cezarilor, Alesul) exprimă latura sa spirituală, iar ,,Breb” face referire la unul dintre animalele totemice ale dacilor, castorul, ,,Neamul Brebilor” fiind poporul străvechi de sub ,,Muntele Om”.

Marele preot dac, mâhnit de înlocuirea religiei vechi cu creştinismul, îl alege, dintre ucenicii săi, pe Kesarion Breb spre a-l trimite într-o expediţie iniţiatică, pregătitoare pentru numirea sa ca al treizeci şi treilea Decheneu. În Bizanţ,Kesarion trăieşte aproape zece ani. Secretul iniţierii sale în misterele egiptene rămâne intact, întrucât romancierul păstrează taina, nerelatând cei şapte ani petrecuţi în Egipt. În anul 787, Kesarion Breb intră în Bizanţ, însoţit de slujitorul său, munteanul Constantin şi de asinul înţelept Santabarenos. Aici îl cunoaşte pe părintele Platon de la Sakkoudion şi află despre încâlcitele primejdii care ameninţau împărăţia. Împărăteasa Irina, „luptătoarea pentru ortodoxie împotriva arienilor”, reînnoise credinţa şi îi izgonise pe iconoclaşti. Era ajutată de credinciosul sfetnic Stavrikie postelnicul şi de sfântul episcop Platon. Doar Constantin este „apăsat de plictis” şi stăpânit de demon, îndemnat la „destrăbălarea trupului” de către intrigantul prieten Alexie Moseles. Pentru a-şi ţine fiul departe de „prigonitorii iconoclaşti”, împărăteasa îi cere episcopului Platon să-I caute „o soţie nu numai cea mai frumoasă şi mai dorită, dar şi cea mai binecredincioasă întru ortodoxie”. Episcopul, înzestrat cu un har divin, iluminat de Sf. Maria, are previziunea fecioarei alese, care s-ar afla printre nepoatele cuviosului Filaret din Amnia. Kesarion Breb îi promite episcopului că va pleca în căutarea miresei. Ajuns la curtea lui Filaret, Egipteanul – cum îl denumesc localnicii care „îi atribuiau în taină puteri împrumutate de la Demon” – o cunoaşte pe nepoata acestuia, Maria, care îl face să exclame admirativ: „O! vedenie a frumuseţii eterne”. Acesta este momentul declanşator al iubirii interzise. În acest punct, prozatorul introduce motivul Cenuşăresei. Cu un mic condur cusut cu fir de argint, Kesarion o peţeşte pe Maria pentru împăratul Constantin. Dar spre Bizanţ se vor îndrepta douăzeci de tinere alese după aceeaşi probă. În cele din urmă, Maria va ajunge soţia împăratului Constantin, iar iubirea dintre ea şi Kesarion Breb va rămăne ca o „creangă de aur care va luci în sine în afară de timp”. După nunta împăratească se ivesc semnele infernale in Bizanţ. Constantin îşi părăseşte adesea soţia, petrece nopţile în desfrâu şi complotează cu prietenul său, Alexie. Ajunge să îşi exileze mama şi să îşi mutileze unchii,pentru a nu mai râvni la domnie. Pe Maria o înlocuieşte cu o altă împărăteasă, o repudiază, fără a-I da măcar voie să participle la înmormantarea bunicii sale, inţeleapta Teosva. I se permite totuşi să-şi ia rămas bun de la bunicul său , Filaret, aflat şi el pe patul de moarte, prilej cu care Maria îl vede pentru ultima dată pe Kesarion Breb. Este momentul când cei doi îşi mărturisesc dragostea, rămasă în ipostaza pură, spirituală: „Iată, ne vom despărţi. Se va desface şi amăgirea care se numeşte trup. Dar ceea ce e între noi acum, lămurit în foc, e o creangă de aur, care va luci în sine, în afară de timp.” E o legătură aproape mistică, eternă între Kesarion Breb, care va ajunge al treizeci şi treilea Decheneu şi împărătiţa Maria devenită, în final, slujitoarea lui Hristos în Insula Principilor. După trecerea celor trei trepte iniţiatice, sacră, profană şi erotică, deci după cunoaşterea lumii în tainele ei cele mai adânci, Kesarion se întoarce la Muntele Ascuns, pentru a da socoteală de învăţătura primită despre noua religie şi a-şi lua în primire destinul de al treizeci şi treilea Decheneu: „După cum mi-a fost porunca, am cercetat pe rând toate locurile cetăţii, de la palat pâna la colibe. La acestea din urmă am cunoscut lacrimile fără nici un pic de răutate…Căci acolo unde s-au adunat bunurile şi puterea, stau demonii lăcomiei, ai zavistiei, ai minciunii. Acolo oamenii se pleacă legii împăratului şi legii lui Dumnezeu, însă cu viclenie, alcătuindu-şi dobânda pentru pofte şi inimi. „Religia cea nouă este simţită de „prorocul cel bătrân” ca o prelungire a celei vechi, omul percepând însă altfel divinitatea: „Mi-aţi vorbit de legea nouă către care popoarele se îndreaptă, dar sub cuvintele ei proaspete, eu văd aceleaşi semne vechi, căci Domnul Dumnezeu are o mie de nume şi o mie de forme”. Kesarion Breb, un inţelept, ştia toate acestea înainte de a pleca, numai că întâlnirea cu înţelepciunea altora, cu Infernul (Bizanţul) şi cu iubirea trebuia să aibă loc pentru ca, în final, Breb să se întoarcă şi să se zăvorască definitiv în peştera sacră din Muntele Ascuns, ca al treizeci şi treilea şi cel din urmă Decheneu.

Pag.98

Din vremuri de demult

1=transformarea realității în mit:

(fraze-pag.94)

,, A ajuns până la barbarii de dincolo de muntele Em şi până la noroadele de la Carpaţi vestea-poveste că Împărăţia caută soţie pentru feciorul Vasilisei Irina, care va ajunge curând să fie el singur vasilevs. La stânile lor din munţi, ori la staulele din bălţi, ori la popasurile de la marginea holdelor, la focurile de sară, oameni cu plete zbârlite, mirosind a duhori şi pulbere, grăiau de comorile fără de număr şi de palatele încântate care stau între mări. Acolo-i raiul lumii şi buricul pământului, acolo sunt livezi cu mere de aur şi cântă paserea măiastră la ferestre împodobite cu mărgăritare. Boieri îmbrăcaţi cu blăni scumpe, cu căciuli de breb în cap şi ciubote roşii în picioare, umblă din cetate în cetate, întrebând dacă nu s-a pomenit şi nu s-a auzit de cea mai frumoasă fecioară, despre care au prorocit vracii, şi-au visat schivnicii cum că ar fi sortită să ajungă a fi doamna lumii. ... De ce trebuia să se găsească împărătiţa într-o colibă, nimenea n-ar fi putut spune.”

2=Romanul se situează între istorie şi legendă,basm.

 Prozatorul încearcă să reconstituie o ţară necunoscută: Dacia. Sadoveanu, la rândul lui, apelează la fantezie, întrucât datele exacte, referitoare la istoria creştinării Daciei, lipsesc. Capitolul al IX-lea se intitulează sugestiv Aici toate se petrec ca în vremea de demult a basmelor mamei. Anumite scene se desfăşoară ceremonios, ca într-o poveste, iar similitudinile, până la un punct, cu Cenuşăreasa, sunt evidente. Vestea că se caută soţie pentru feciorul Irinei se întinde până la berberii de dincolo de muntele Em şi până la popoarele de la Carpaţi. Solii caută soţie potrivită cu ajutorul unor conduri. Însuşi Kesarion Breb îi dă Mariei din Amnia unul, îndemnând-o să-l păstreze până va fi vremea să primească şi perechea lui. Ca şi în Cenuşăreasa, numai piciorul ei ar fi putut intra în el. deosebirea vine de la faptul că eroul e doar un intermediar, el o peţeşte pe Maria pentru Constantin, viitorul împărat. Ca orice basm, şi Creanga de aur ar fi putut începe cu formula consacrată ,,A fost odată ca niciodată”…, întrucât, în ciuda câtorva precizări spaţio-temporale, întâmplările şi eroii par ieşiţi din timp. Astfel, Maria este prinţesa, frumoasa, mireasa; Kesarion Breb e personajul pozitiv, eroul, iar Constantin Isaurianul e dragonul, balaurul căruia fecioara îi e dată ca o jertfă din vechi şi întristate poveşti. Bizanţul devine o cetate de basm, descrierea Cornului de aur, a palatelor,a hipodromului,a gărzii imperiale alcătuite din războinici verengi fiind fabuloasă.

Interpretarea naraţiunii drept un basm ne orientează povestitorul însuşi. Capitolul al IX-lea se intitulează sugestiv Aici toate se petrec ca în vremea de demult a basmelor mamei. Anumite scene se desfăşoară ceremonios, ca într-o poveste, iar similitudinile, până la un punct, cu Cenuşăreasa, sunt evidente. Vestea că se caută soţie pentru feciorul Irinei se întinde până la berberii de dincolo de muntele Em şi până la popoarele de la Carpaţi. Solii caută soţie potrivită cu ajutorul unor conduri. Însuşi Kesarion Breb îi dă Mariei din Amnia unul, îndemnând-o să-l păstreze până va fi vremea să primească şi perechea lui. Ca şi în Cenuşăreasa, numai piciorul ei ar fi putut intra în el. deosebirea vine de la faptul că eroul e doar un intermediar, el o peţeşte pe Maria pentru Constantin, viitorul împărat, aşa cum odinioară Tristan fusese trimis să o aducă regelui său pe Isolda. Ceilalţi trimişi nu poposiseră decât pe la curţi bogate şi de acolo aduceau fecioarele dintre care avea să fie aleasă viitoarea împărătiţă. De aceea, când s-a zvonul că printre cele douăzeci se afla şi o copilă care nu venea dintru îmbelşugare şi fericire, poporul se bucură deoarece minunea aducea un nou spor nădejdilor şi basmului. 

Scrierea aceasta poate fi citită şi ca un roman mitic, deoarece este operă epică în proză, cu un număr mare de personaje şi o acţiune complexă, avănd ca temă expunerea vremii arhaice a magilor care continuă iniţierea în tainele lumii.

Romanul Creanga de aur prezintă episoade din istoria Bizanţului anului 787cu diverse conflicte interne şi primejdii.

a.Povestea istorică  începe în anul 780 d.Hr, când „bătrânii legii vechi” , monahii lui Zamolxis urcă pe „muntele cel ascuns” spre peştera Magului, al treizeci şi doilea Decheneu, preot al Daciei  vechi. Locul este sacru, tăinuit şi  nimeni, în afara celor aleşi,  nu poate pătrunde în aria lui. Spre a întreţine magia locului, Sadoveanu nu dezvăluie numele  muntelui, dar este vorba, evident, de Kogaionon, muntele sacru din mitologia  geto-dacică, unde se afla sanctuarul lui Zamolxis sau locuinţa marelui preot  dac.

b.timpul și locul basmului:,, în vremea cea de demult a basmelor mamei”,undeva...

c.,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,mitului:,de veacur....,raiul lumii și buricul pământului”

3=Timpul este precizat exact în povestea istorică: anul 780 d.Hr în Bizanț.

4=imprecizia teporală favorizează misterul întâmplărilor.

5=Copila trebuie găsită într-o colibă,pentru că ea era speranța celor sărmani,era ca un simbol al simplității,al credinței că ei există ca oameni,ca ființe.

6= Metofora-simbol – ,,Creanga de aur” – apare o singură dată în roman,în replica de despărţire pe care Kesarion o adresează Mariei: “Iată, ne vom despărţi (…) dar ceea ce este între noi acum, lămurit în foc, e un aur/creanga de aur care va luci în sine, în afară de timp”. În realitate,acţiunea se petrece în Dacia prefeudală (între anii 780 – 797), locul schimbându-se în funcţie de evoluţia protagonistului: pe “Muntele Ascuns” (capitolele al II-lea – al III-lea), în Bizanţ (capitolele al IV-lea – al XVI-lea), şi, din nou, pe “Muntele Ascuns” (capitolul al XVII-lea);sunt prezentate locurile cele vechi ale Daciei, “cu ostroave de omăt sub brazi”, cu “poieni în care de veacuri domnea liniştea, iar sălbăticiunile codrului nu aveau nicio sfială”. Căutarea miresei (pentru Constantin), motivul condurului arată un ceremonial  mitic. Secvenţele în care sunt descrise ţinuturile Amniei sunt semnificative pentru estomparea graniţei dintre realitate şi mit: “Acolo-i raiul lumii şi buricul pământului, acolo sunt livezi cu mere de aur şi cântă pasărea măiastră la ferestre împodobite cu mărgăritare”. Maria însăşi este o apariţie de poveste: “Deşi era o copilă neştiutoare şi abia acum începea a cunoaşte lumea, ca un fluture în cel dintâi zbor de primăvară, în ochii ei erau gânduri şi vedenii care nu se potriveau cu mişcarea agitată din jur”. Dacă, prin raportare la istorie – basm – mit, Kesarion este Monahul – Mesagerul – Alesul, Maria, în mod similar, este Soţia (împăratului Constantin) – Prinţesa (Mireasa) – Jertfa.

7= Kesarion Breb e inzestrat cu puteri divine;  nu salveaza fata din ghearele balaurului, dimpotriva, el este cel care o descopera si o aduce la tronul imparatiei. Citeste gandurile interlocutorilor, le descifreaza cuvintele de la distanta, savarseste minuni oprind stihiile naturii, e imbracat intotdeauna in alb stralucitor si calareste un asin, asemenea lui Cristos, daruri pe care e de presupus ca le-a intregit in piramide, acolo unde si-au inceput invatatura toti marii initiati ai lumii. La intoarcerea pe muntele sacru, el va lua locul vechiului mag, devenind regele spiritual al locurilor.

  Constantin a fost necredincios soţiei sale dar şi mamei dale împotriva căreia a uneltit,  a renegat-o pe soţia lui, Maria, şi s-a căsătorit cu Teodota. Poporul aflase de nelegiuirile lui Constantin şi l-au detronat. Când Kesarion Breb s-a întors în Dacia, Constantin geja îl omorâse pe episcopul Platon la fel ca şi pe Alexie Moseles. Kesarion a aflat despre detronarea lui Constantin dintr-o scrisoare primită în Dacia. Constantin, e uşuratic, crud, umblă după plăcerile grosolane, conspiră împotriva mamei sale, îi îngrozeşte pe toţi prin sadism. El e una dintre „acele vietăţi în care întârzie formele fără conştiinţă” 

Realitate: Bizanţul secolului VIII: o lume încă strălucitoare şi sănătoasă în aparenţă, roasă pe dinăuntru de boli mortale. Alienarea, violenţa relaţiilor sociale, ticăloşia politicii, corupţia moravurilor din lumea în care scriitorul trăieşte sunt transportate în imperiul Irinei şi al lui Constantin. Viziunea este socială şi realistă în acest plan narativ. Setea de putere, violenţa, vicleşugul caracterizează această lume. Împărăteasa îşi spionează fiul, îl bate cu vergi şi, când se iveşte ocazia, îl ucide.

Mit: coborârea viitorului Decheneu în Bizanţ este asemenea unei coborâri în Infern, Ideea care i se dă de înţeles lui Platon, că e în interesul Irinei şi al împărăţiei ca fiul ei să fie adus pe calea cea bună prin căsătoria cu o fată din popor, este un basm, Sadoveanu  apelează la fantezie, întrucât datele exacte, referitoare la istoria creştinării Daciei, lipsesc. Interpretarea naraţiunii drept un basm ne orientează povestitorul însuşi. Capitolul al IX-lea se intitulează sugestiv Aici toate se petrec ca în vremea de demult a basmelor mamei. Anumite scene se desfăşoară ceremonios, ca într-o poveste, iar similitudinile, până la un punct, cu Cenuşăreasa, sunt evidente. Vestea că se caută soţie pentru feciorul Irinei se întinde până la berberii de dincolo de muntele Em şi până la popoarele de la Carpaţi. Solii caută soţie potrivită cu ajutorul unor conduri. Însuşi Kesarion Breb îi dă Mariei din Amnia unul, îndemnând-o să-l păstreze până va fi vremea să primească şi perechea lui. Ca şi în Cenuşăreasa, numai piciorul ei ar fi putut intra în el. deosebirea vine de la faptul că eroul e doar un intermediar, el o peţeşte pe Maria pentru Constantin, viitorul împărat, aşa cum odinioară Tristan fusese trimis să o aducă regelui său pe Isolda. Ceilalţi trimişi nu poposiseră decât pe la curţi bogate şi de acolo aduceau fecioarele dintre care avea să fie aleasă viitoarea împărătiţă. De aceea, când s-a zvonul că printre cele douăzeci se afla şi o copilă care nu venea dintru îmbelşugare şi fericire, poporul se bucură deoarece minunea aducea un nou spor nădejdilor şi basmului. 

 

 

 

 

 

   Receptare critice:

Definit de critici fie ca „roman-parabola", fie ca roman istoric, fie ca „romanul intelepciunii stravechi" sau „utopie dacica", Creanga de aur se prenumara, fara indoiala, printre cele mai valoroase opere sadoveniene. N. Manolescu, vorbind despre utopia cartii la Sadoveanu, distinge in tesatura romanului istoric structura parabolei, punand semnul egalitatii intre lumea bizantina si fascism: „Universul concentrationar pe care Camus, in 1940, il inchipuie in Oranul antebelic, Sadoveanu il zugraveste, cu sapte ani mai devreme, in capitala lui Constantin Isaurianul, care este o mare inchisoare". Sadoveanu a fost aşezat de critica literară încă de la început în matricea semănătorismului, încît puţini au fost cei ce au stăruit asupra scrierilor pentru a vedea dincolo de literă. Abia Nicolae Manolescu, în deceniul al VII-lea al secolului trecut, prezenta un scriitor de sursă cărturărească, iar pe urmele sale, Alexandru Paleologu avea să adîncească lectura pentru a ajunge la teme iniţiatice, la conturarea viziunii sadoveniene despre lume şi viaţă. „Această viziune, afirmă Alexandru Paleologu, este legată de o străveche tradiţie, pe care am numit-o, într-un sens mai larg, „iniţiatică” (termen care nu-mi place), dar pe care Sadoveanu o desemnează, nu o dată, ca „pitagoreică” şi care, de fapt, deşi se reclamă de la nişte origini imemoriale, este mult mai
recentă, anume cea francmasonă. Cuvîntul acesta nu putea fi folosit decît cu extremă parcimonie şi multă prudenţă. Totuşi, este cuvîntul-cheie cu privire la Sadoveanu, după cum e şi cu privire la Goethe. A face abstracţie de grila masonică în interpretarea lui Sadoveanu înseamnă, în ultimă instanţă, a rămîne la o înţelegere exterioară, propriu-zis „profană”, chiar dacă excelentă sub raportul „comentariului critic”. O definitie adecvata ar fi aceea de roman-basm, sugerata de autorul insusi atunci cand se refera la o creatie similara, Izvorul Alb, volumul al 1l-lea din Fratii Jderi: „Am convingerea ca romanul, in ultima analiza, trebuie sa fie ce era basmul mamei, ori al bunicii in copilaria noastra". 

 

 

 

 

 

 

  Povestire din manual:

Capitolul VIII are titlul Aici Kesarion Breb afla bucuriile cuviosului Filaret si ale doamnei Teosva, precum si o bucurie a sa proprie. in casa lui Filaret se afla o multime de covoare si matasuri si de icoane de pret. Strainul poarta cu sine o carte de la Sakkoudion, care-i apartine lui Platon, iar in ea este scris 'Supune-te acestui intelept egiptean', desi egiptenii nu au ochii verzi si pielea alba: 'Sunt mai intunecosi decat oamenii din Paflagonia si Bithynia.' Oaspetele isi declina identitatea, spunand ca nu este egiptean, vine din Dacia, dar s-a nascut in Egipt pentru a doua oara. Gazda se rusineaza de putinatatea hranei sale, aducandu-si aminte ca in vremurile de aur masa ii era mult mai imbelsugata. Dar oaspetele nu doreste mancarea, dimpotriva, vrea sa observe bogatia spirituala si pruncii gazdelor. Femeia este o batrana 'nalta, dreapta si frumoasa, cu sprancenele inca negre', motiv pentru care Breb constata demitizarea vechilor credinte: 'De cand au iesit credinti noua in lume, cugeta Breb, au imbatranit zeitele.' Batrana il va conduce pe oaspete la chilia ei, voind 'sa-i dea stiri despre Maica Domnului, de la sfanta manastire Sakkoudion'. Pentru batrana, regretul tineretii se observa cand o priveste pe Maria, cu 'parul negru si greu, ochi mari adumbriti de gene lungi. Rotunzimea obrazului era delicata si a soldului deplina'.
Capitolul IX, Aici se petrec lucrurile ca in vremea de demult a basmelor mamei, coboara meditatia asupra lumii si mai mult pe scara timpului, in spatii care ies in afara curgerii acestuia. Cautarea miresei harazite in chip legendar imparatului Constantin, ca in aflarea condurului Cenusaresei, se intinde la nesfarsit, intr-o lume plina de tinuturi fabuloase: 'A ajuns pana la barbarii de dincolo de muntele Em si pana la noroadele de la Carpati vestea-poveste ca imparatia cauta sotie pentru feciorul Vasilisei Irina, care va ajunge curand sa fie singur vasilevs'. Povestile despre aceste locuri sunt spuse de 'oameni cu plete zbarlite, mirosind a duhori si pulbere', care vorbesc despre palate situate intre mari. Solii imparatesti cauta o doamna a lumii, printre 'boieri imbracati cu blani scumpe' si cautarea este platita cu bani: 'Cine nu poate raspunde primeste un ban de arama; cine raspunde primeste un galban s-un strai de matasa.' Cautarea miresei se inscrie intr-un orizont fabulos: condurul trebuie sa se potriveasca unei fete, nu neaparat crescuta in casele boieresti, unde averea dusese la degenerare, la degradarea trupului si a spiritului. in acest scop insolit se aleg douazeci de fete tinere care, 'cazute din inaltime, n-ar fi fost vrednice decat de moarte, si de monahie'. Ritualul examinarii si alegerii fetelor, cu tot fastul lumii orientale, are loc 'la palatul Hieria, pe tarmul asiatic al Bosforului, copilele fiind primite intr-o sala mozaicata, cu semnele imparatesti. Maria din Amnia incearca sa faca un legamant pentru celelalte fecioare: aleasa trebuie sa le ajute pe celelalte, sa ,nu le uite dupa ce va ajunge imparateasa. Un personaj care atrage atentia este Stavrikie, care le cerceteaza pe fiecare cu un ochi rece, ca pe o marfa de pret. Ba chiar le rosteste si stihuri. Fata batranului Filaret va cere 'o punga cu banuti de argint pentru bunicul meu, ca sa aiba cu ce mangaia pe sarmani'. A doua zi, aleasa ca sotie este 'nepoata cuviosului batran de la Amnia', iar fala este mare, ca a oricarui imparat bizantin: 'Barcile imparatesti, asternute cu covoare si purpuri, adusera de la Hieria la Augusteon pe fecioare. Intrand in gradinile cele mai dinauntru, trecusera una cate una intre hadambi, si intre muti, pe sub platani si chiparosi, suind trepte intr-un cerdac incununat de flori. Acolo, la fereastra deschisa, dupa o perdea de apa care curgea de sus, imparateasa cu feciorul ei stateau privind, judecand trupurile, obrazurile si umbletul. Cu adanca inchinaciune, Stavrikie atrase luare-aminte slavitei Vasilise ca se apropie acea al carei chip 1-a vadit Maica Domnului, in visul preasfintitului Platon. Era prin urmare un dar al cerului. Era o armonie mladioasa. Era un cantec al mersului. Erau ochi plini de adancimea placerilor. Constantin cunoscu si el ca aceasta trebuie sa fie aleasa si o dori numaidecat, ca pe o jucarie.' Mai tarziu, magul este chemat sa regleze neintelegerile dintre Maria si imparat, el fiind considerat cauza care le provocase. Iubirea dintre cei doi se transforma astfel intr-o poveste de dragoste eterna, dincolo de 'amagirea ce se numeste trup'. Atemporalitatea 'crengii de aur' rezida tocmai din aceasta proiectie a povestii pe un fond peren, existent acolo, intr-un background, din cele mai vechi timpuri.