CRONICA literară

pag.85

2=Eugen Ionescu scrie astfel:,,Patul lui Procust este cea mai proastă carte apărută de zece ani încoace”, îi neagă orice valoare literară, pe ideea că perspectiva narativă este unidimensională, că-i lipseşte orice coerenţă interioară şi că romancierul e mult prea influenţat de Proust, în sensul că nu reuşeşte să fie decît „un Proust deficient”, pentru că, deşi îi imprumută tehnica, metoda, asociaţiile, fraza, chiar şi cultul pentru neesenţial, rămîne prolix şi relaxat, dezorganizat şi fragmentar.

Numeroși critici liteerari au admirat romanul lui Camil Petrescu,de exemplu:

   Nicolae Manolescu arată că,,Exprimarea adevărului în literatura este norma morală fundamentală a lui Camil Petrescu. Autenticitatea si substantialitatea, realitatea inteleasa ca flux al constiintei,,Eu nu pot vorbi onest decât la persoana întâi” îl situează pe Camil Petrescu ca un scriitor de primă mărime în înnoirea formulelor estetice ale romanului românesc, în sincronizarea cu spiritul european. Cel mai relevant din acest punct de vedere este,,Patul lui- Procust”, care e ,,o forma de garantare a autenticității realității și impresiilor, înrâurită de Stendhal și de Gide, creatorii ,,dosarului de existențe””

   Ov.S.Crohmalniceanu arată și el ,,Camil Petrescu, romancier prin excelență citadin, realizează o literatură intelectuală, situându-se pe linia ideii, că actul scrisului este, in primul rând,,o experiență spirituală, o formă de confesiune destinată să atingă suprema sinceritate și să ducă la o revelație existențială"

  Tudor Vianu,, în ,,Patul lui Procust” tehnica e complexă. Camil Petrescu lărgește sfera de observare a realității prin prezentarea unor mărturii deosebite, fiind astfel un ,,per-spectivist”

3=,, Din cer au cazut trei mere”de Narine Abgarian(editura HUMANITAS)

  Cronică literară= Denisa Comănescu, directorul Editurii Humanitas Fiction.

            În Maran, viața este suspendată între realitate și basm, într-un timp care prinde contur încet-încet, luând dureros forma istoriei. În acest sat de piatră aflat sub legea credințelor străvechi de pe vârful unui munte armean, războiul și dezastrele naturale zdruncină pacea fragilă a unor oameni ieșiți din comun. Doar câțiva vor supraviețui și vor putea spune povestea unui veac. Printre ei, Anatolia și Vasili, a căror iubire neașteptată salvează lumea. Anatolia, a cărei sarcină târzie, miraculoasă, amintește de sarcina Sarei, este, la 58 de ani, cea mai tânără locuitoare a satului. Ea aduce pe lume o fetiță, la capătul unui lung șir de drame. Viața sa, ca și cea a lui Vasili, a fost marcată de suferință, moarte, luptă și îndârjire, dar și de evenimente providențiale și semne inexplicabile, precum îngerii care coboară din cer să adune sufletele celor care mor. Apariția unui misterios păun alb, la sfârșitul unei cumplite foamete care a secerat viețile copiiilor din sat, stă sub semnul fantasticului. Misiunea sacră a splendidei păsări este să-l protejeze pe singurul băiat din Maran, un orfan pe care bunicii îl ocrotesc cu fervoare. Sub protecția acestui geniu bun, copilul supraviețuiește, crește, se căsătorește departe, are un fiu, iar întoarcerea lui în Maran și nașterea fetiței Anatoliei sunt semnele unei mântuiri.

   „Am vrut să scriu o carte al cărei sfârșit să ofere speranță. Omenirea are mare nevoie de speranță, de povești despre bine.“ — Narine Abgarian