Analiza textelor poetice

Pag.144

1=Tema romantică a poemului,,Luceafărul” este problematica geniului în raport cu lumea, iubirea şi cunoaşterea. Iubirea se naşte lent din starea de contemplaţie şi de visare, în cadru nocturn, realizat prin motivele romantic prezente la începutul poemului. Astfel, compoziţia romantică se concretizează prin opoziţia planurilor cosmic şi terestru, respectiv prin opoziţia a două ipostaze ale cunoaşterii: geniul şi omul comun. Tema iubirii este ilustrată în text prin două poveşti de dragoste care definesc iubirea în mod diferit, pentru Luceafăr iubirea este o cale superioară de cunoaştere pentru care merită sacrificiul morţii. Acceptând moartea, Luceafărul doreşte, de fapt, să cunoască ceva ce îi este interzis în interiorul planului său existenţial, deci să cunoască ceva de dincolo de lumea sa, pe când iubirea ilustrată în tabloul al doilea, de Cătălin şi Cătălina, pune în lumină o definire a sentimentului de  iubire pentru omul comun împlinindu-se prin eros în interiorul cuplului.

   Tema poeziei,,Plumb” o constituie condiţia poetului într-o societate lipsită de aspiraţii, într-o societate artificială, condiţie marcată de singurătate, imposibilitatea comunicării şi a evadării,dar şi de moartea iubirii. Lumea ostilă şi stranie, conturată de câteva pete de culoare este proiecţia universului interior, de un tragism asumat cu luciditate. În prima strofă, eul liric apare în ipostaza însinguratului, într-o lume pustie şi moartă: “Stam singur în cavou... şi era vânt”. Condiţia poetului damnat din cauza imposibilităţii comunicării cu lumea exterioară se amplifică în strofa a doua, devenind incomunicare în plan interior, sufletesc. Astfel, în strofa a doua, moartea iubirii acutizează angoasa şi sentimentul de singurătate. Moartea amorului sugerează pierderea ultimei speranţe de salvare, acesta fiind şi motivul pentru care exteriorizarea spaimei de neant se face prin strigăt: “şi-am început să-l strig”. Versul-incipit „Dormeau adânc sicriele de plumb”, un element al textului poetic semnificativ pentru ilustrarea viziunii despre lume, cuprinde două simboluri obsedante ale liricii lui George Bacovia, “sicrie” şi “plumb”, ce conduc la identificarea câmpului lexico-semantic al morţii, ca şi verbul la imperfect cu determinarea adverbial, „dormeau adânc”, care actualizează motivul somnului (moartea ca un somn adânc). Versul aduce prima reluare a titlului - “Plumb”, cuvânt plasat la final de vers pentru a sugera închiderea, imposibilitatea evadării.

2= Elemente epice în poemul,,Luceafărul”: - formula de început, "A fost odată ca-n poveşti"; - prezenţa unui narator; - povestirea la persoana a III–a; existența personajelor, construcția gradată a subiectului. Ilustrativ pentru lirica măştior,, Luceafărul” are un fir epic în care sunt integrate mai multe personaje (Lucefărul/Hyperion, Fata de împărat/Cătălina, Cătălin, Demiurgul). Prezenţa unui narator, gradaţia firului epic, preponderenţa naraţiunii şi a dialogului, preferinţa pentru verbe sunt elemente ce ţin de prezenţa epicului.

  În poezia,,Plumb”de George Bacovia lirismul este subiectiv prin prezenţa mărcilor lexico-gramaticale ale eului liric (pers. I a verb,, stam, am început; pers I a adj posesiv,,amorul meu.”Numai în primele două versuri există un univers rece, străin.Acest spaţiu închis, sufocant, apăsător în care trăieşte poetul poate ilustra societatea, ca univers limitat, dar şi pustiul sufletesc.

3=Titlul poeziei,,Plumb”de Bacovia este sugestiv, un simbol devenit motivul central al textului,cuvântul „Plumb” devine laitmotiv, pentru că se repetă de șapte ori, de câte trei ori în fiecare strofă și o dată în titlu. Metafora „Plumb” este sugestivă exprimă apăsare sufletească, plictis, senzație de disconfort, sufocare,iar tema textului este potrivită tittlului:condiţia poetului într-o lume ostilă, sufocantă. Textul creează o atmosferă specifică,sugerând o stare adâncă de apăsare.Având ca temă moartea, poezia abundă în termeni din câmpul lexical al acesteia: ,,sicrie,mort,cavou,coroane, funerar veșmânt”.Acești termeni, precum și motivele tristeții și singurătății, care apar în text, ajută la reliefarea ideii esențiale de alunecare inevitabilă spre moarte, neant.

  Titlul poeziei,,Lumina”de Lucian Blaga este chiar numele primului element în ordinea Genezei,iar  tema o constituie celebrarea luminii primordiale, ale cărei virtuţi creatoare s-au risipit în momentul auroral al lumii. Lumina este primul cuvânt-cheie al poeziei. Titlul semnifică bucuria, speranța, începutul, deschiderea către cunoasșere, ințelegerea lucrurilor care se face însă nu rațional, ci prin iluminare. Relația dintre iubire şi lumină este marcată prin sinestezie în primele versuri: Lumina ce-o simt/ năvălindu-mi în piept când te văd...”. Asociată cu iubirea şi cu geneza, lumina semnifică deopotrivă emoţia, bucuria, dar şi optimismul, speranţa că prin iubire sufletul omului participă la taina originară a facerii lumii: ea, lumina simţită graţie iubirii, “oare nu e un strop din lumina/ creată în ziua dintâi ?..

 Titlul poeziei,,Morgenstimmung”de Tudor Arghezi este de origine germană, cuvântul compus din Morgen, care înseamnă dimineața și Stimmung, cu sens de diespoziție, stare sufletească, are înțelesul de ,,stare de dimineață”,poate sugera începutul unei alte epoci sentimentale, a unei noi stări emoționale: iubirea.  Tema poeziei o constituie manifestarea sentimentului de iubire diafana, perceputa de eul poetic cu toate simturile, pana in strafundurile fiintei sale. Îndrăgostirea se produce pe neaşteptate, fără ştirea şi împotriva voinţei bărbatului, fapt subliniat prin determinările negative, „fără să ştiu...poate că nu ar fi fost nimic”, condiţionale „Dacă nu intra să sape...” sau interogative,,De ce‑ai cântat? De ce te‑am auzit?” Evenimentul se petrece într‑un moment simbolic, „într‑o după‑amiază” – deci în contrast cu ideea din titlu –,când sufletul se deschide spontan spre lumină, fără să ştie că, primind în chilia sufletului său vântul, mesager simbolic al transcendentului, se deschide unui cântec nou, tainic, ca de sirenă, la început neauzit. Efectul este impresionant prin dezechilibrul şi dezordinea produsă: asemeni unui parfum muzical („lavandă sonoră”) cântecul se strecoară pretutindeni, în sertare, cutii, covoare şi face să sară zăvoarele, lăsând „mănăstirea... descuiată”. Armonia, abia auzită iniţial, devine tunet, cutremur ceresc, răscolitor, prin apariţia făpturii întregi a iubitei. Vijelia aduce un nou început: încăperea sufletului se lărgeşte, se adânceşte şi se înalţă, devine încăpere a universului, în care se arată mesagerii cerului, ai absolutului – care sunt cocorii, şi o nouă viaţă, ca de „pom cu roadă bună.”

4=prima strofă a poeziei:

,,Lumina”de Lucian Blaga:

,,Lumina ce-o simt
năvălindu-mi in piept cand te văd
oare nu e un strop din lumina
creată în ziua dintâi,
din lumina aceea-nsetată adânc de viață? ”

Prima strofă a poeziei conţine o întrebare adresată iubitei, la vederea căreia tânărul poet îşi simte sufletul inundat de lumină. Iubirea fiind o modalitate de comunicare cu Universul şi cu Marele Timp, lumina ei ar putea să descindă încă din primordii: „Lumina ce-o simt năvălindu-mi în piept când te văd oare nu e un strop din lumina creată în ziua dintâi, din lumina aceea-nsetată adânc de viaţă? În strofa I se întretaie două planuri temporale: prezentul,care este al iubirii şi trecutul scufundat în mit,care este al Creaţiei.

,,Plumb”de George Bacovia:

,, Dormeau adânc sicriele de plumb,
Și flori de plumb și funerar veștmânt -
Stam singur în cavou… și era vânt…
Și scârțâiau coroanele de plumb.”

 Strofa I surprinde elemente ale unui cadru spatial închis, apasator, sufocant, în care eul liric se simte incomod. În primul vers, se remarca personificarea “dormeau… sicriele de plumb” care sugereaza lipsa comunicarii din societate, sustinuta de adverbul “adanc” care transmite ideea neputintei de a rupe aceasta lipsa de comunicare, iar metafora “sicrie de plumb” exprima ideea falsitatii oamenilor, preocupati numai de universul propriu. Versul al doilea, descrie universul mineral, pietrificat, incapabil de a-i servi drept sursa de inspiratie poetului. Imaginea vizuala “stam singur in cavou” aduce in prim-plan motivul cavoului, simbol al societatii, care impreuna cu imaginea auditiva din ultimul vers, “scartaiau coroanele de plumb”, sugereaza inchidere, limitare, discomfort si angoasa.

,,Luceafărul”de Mihai Eminescu:

,, A fost odata ca-n povesti,

A fost ca niciodata,

Din rude mari imparatesti,

O prea frumoasa fata.”

Timpul este mitic ca-n basme (illo tempore): „A fost odată....A fost ca niciodată". Portretul fetei de împărat, realizat prin superlativul absolut de factură populară „o prea frumoasă fată, scoate în evidenţă o autentică unicitate terestră. Fata de împărat reprezintă pământul însuşi, iar comparaţiile: „Cum e Fecioara între sfinţi/ Şi luna între stele" propun o posibilă dualitate: puritate şi predispoziţie spre înălţimile astrale.

,, Morgenstimmung”de Tudor Arghezi :

,, Tu ți-ai strecurat âantecul în mine
într-o dup-amiază, când
Fereastra sufletului zăvorat bine
Se deschisese-n vânt,
Fără să știu că te aud cântând."

 Strofa întâi ilustrează rememorarea momentului erotic inițial, incipitul fiind reprezentat de adresarea directă către iubita ce și-a ,,strecurat” farmecul în inima lui.Imprudența sufletului zăvorat până atunci permite iubirii să-l copleșească, metafora cântecului sugerând impactul pe care surpriza sentimentului îl exercită asupra sinelui poetic. Prima strofă înfățișează universul exterior, reprezentat de „cavou”, care poate sugera atât societatea cât șiinteriorul poetului. Universul descris este împietrit, starea resimțită este de izolare și de teamă. Vântul, singurul element ce redă mișcarea, produce aici un dezechilibru în univers, creează pusetate sufletească, teamă și nevroză. Prima strofă a poeziei descrie planul exterior al realității mortuare format din termenii câmpului lexico-semantic al morții: „sicriu”, „cavou”, „coroane”, „flori”. Prin repetare cuvântul-titlu devine un motiv în text fiind remarcat în sintagmele: „sicrie de plumb”, „coroane de plumb”. Astfel se creează o imagine vizuală rece, încremenită a lumii exterioare, în care manifestările de gingășie și frumusețe florale sunt și ele marcate de împietrire, „sicriele” și „cavoul” contribuie la atmosfera sumbră și de izolare, iar vântul este singurul care provoacă o senzație de mișcare, însă prin stridențele  acustice amplifică experiența lugubră.

5= Frecventa consoanelor m, b, v, l, a diftongului au si a triftongului eau sugereaza foarte bine plânsetul, vaietul, ca ecou al atmosferei insuportabile. Cuvântul-titlu este format din patru consoane „grele” care închid vocala „u”. Este sugerată astfel, ideea de univers închis, de cădere grea, fără ecou, în care ființa se simte captivă, stamnată definitiv la o existență solitară.

6= Adresarea directă, „Tu te-ai dumicat în mine vaporos”, exprimă asumarea deplină a sentimentului, faptul că iubirea a pătruns în tot sufletul.

7=,, O mare

şi-un vifor nebun de lumină

făcutu-s-a-n clipă:” metafora ce exprimă caracterul stihinic al luminii dintâi.Dezacordul=verbul la singular cu subiect multiplu,pentru că la semnul Demiurgului,,Nepătrunsul”,care este unic,lumina însetată de viață irupe ca o sti­hie,nălucă ("vifor nebun de lumina")

8=Nașterea Universului este precedată de haosul primar,,Nimicul” metaforă pentru haosul inițial-ce zace-n agonie și plutea-n întuneric ,până când,,Nepătrunsul”-metaforă pentru Creatorul--a făcut un semn și a rostit,,Să fie lumină”,este momentul despărțirii luminii de întuneric.

9=,, Lumina ce-o simt/ din lumina aceea-nsetată adânc de viaţă/ “Să fie lumină !”/ un vifor nebun de lumină orbitoarea lumină de-atunci/ Lumina ce-o simt / ultimul strop din lumina creată în ziua dintâi.” Cuvîntul-cheie „lumina”, percepută de autor drept ,,cunoaștere”, lumina eu-lui liric sporește tainele ce le-ntîlnește însă„ lumina altora sugrumă vraja nepătrunsului ascuns” Lumina este un liant al sufletului uman cu natura primă, cu începuturile,universul izbucnește într-o imensă revărsare de lumină și de energie, care pune în mișcare imensa mașinărie a timpului și a spțtiului.

10=Motivul poetic al cântecului în poezia,,Morgenstimmung” de Tudor Arghezi.,,Cântecul” este un leitmotiv metaforic, prin care se sugerează insinuarea sentimentului de iubire în cele mai ascunse zone ale sufletului uman. Metafora cântecului exprimă impactul pe care surpriza sentimentului îl exercită asupra interiorului poetic. Cântecul iubirii intră nestingherit și umple cu vraja lui ,,clădirea toată”, întreaga ființă care tânjea tacit să-l răspândească în toată ființa.

11=poezia,,Mânioasa”de George Coșbuc

Specificitatea acestei poezii constă în lirismul obiectiv, obținut prin transmiterea lui asupra personajului îndrăgostit. Poetul doar împrumută vocea și psihologia tânărului, jucându-i astfel rolul, ca un actor.Citind monologul din,, Mânioasa”, se înțelege că vocea lirică aparține flăcăului părăsit, care se confesează la persoana I; dincolo de ea este recunoascut poetul. Textul este organizat ca o confesiune, sau ca un monolog prin care flăcăul vrea să înțeleagă de ce Lina este atât de supărată pe el, refuzându-i "fragii' sau întâlnirile.

Laitmotivul "Și mă mir ce i-am făcut?' traduce starea confuză a tânărului care nu înțelege capriciile fetei. Supărarea flăcăului se intensifică, el este străbătut de gânduri sumbre:,,să ajungă "pribeag' și declară că îi "e greu capul ca de lut.”

Atitudinea fetei poate fi interpretată ca un joc pur de-a iubirea sau ca o manifestare firească a feminității, însă flăcăul, mai rațional, nu găsește explicații și de aici starea sa de uimire, plină de întrebări.

 

,, Am să merg mai înspre seară
Prin dumbrăvi, ca mai demult,
În priveghetori să-mi pară
Glasul Linei că-l ascult.
Mai ştiu eu ce-aş vrea s-ascult!
Că-n zori Lina sta-n portiţă,
Sălta-n vânt a ei altiţă,
Vântul îi sălta-n cosiţă
Şi-i făcea floare-n obraz:
Eu mergeam la plug în laz,
Şi, când trec, Lina s-ascunde,
Parcă nici nu m-a văzut.
Îi vorbesc, şi nu-mi răspunde,
Nu-mi răspunde!
Şi-o întreb, şi nu-mi răspunde!
Şi mă mir ce i-am făcut!
 
Vreau de-aici să rump o floare!
Ochii unui înger scump
Au albastrul de cicoare,
Şi cicoare vreau să rump
Mai ştiu eu ce-aş vrea să rump!
Că-n amiază venind pe vale,
Întâlnii pe Lina-n cale:
 
Fragi i-am dat, ea mi-a zis: Na-le!
Ţi-am cerut eu ţie fragi?
Ochii ei frumoşi şi dragi
Priveau tot spre poala rochii,
S-a pus Lina pe tăcut,
Şi vedeam că-i umblă ochii,
Umblă ochii!
Ca la şerpi, îi umblă ochii,
Şi mă mir ce i-am făcut!
 
Să-mi pun capul pentr-o Lină,
Să mă fac un om pribeag!
Ieşi din neguri, lună plină,
Să mă vezi la Lina-n prag
Mai ştiu eu ce-aştept în prag!
Alte dăţi suna zăvorul;
Lina pe furiş, ca dorul,
Păşea-n degete pridvorul
Şi la mine-n prag venea,
Mamă-sa cât ce-adormea.
Azi ard hainele pe mine,
Mi-e greu capul ca de lut,
Stau în prag şi ea nu vine,
Nu mai vine!
E târziu şi nu mai vine…
Şi mă mir ce i-am făcut!?”

 

Pag.146

Expresivitatea limbajului:

 

1= Nu te-am mai văzut de-un secol.=hiperbolă

a.

b.Eo bomboană de fată=metonimie

c.Depe atunci avea darul beției.=metaforă

d.Ai plecat și m-ai lăsat total în ceață.=sinecdocă

e.Mi se pare că îmi filează o lampă.=antifraza

f.Strânge bani albi pentru zile negre.=metaforă

g.Somnul nu vine când îl chemi.=personificare

h.Să bagi la dovleac ce-ți spun acum.=sinecdocă

i.Formația de rock n-a mai apărut pe sticlă de doi ani.=antifrază

j.Poliția secretă era numită ironic Cooperativa,,Ochiul și Timpanul”.=metonimia

k.Se simte ca peștele în apă.=comparație

 

2=

 

Expresivitatea poetică

1=

a.,, În toate inima bate și trăsare,

în pruncul tăvălit de lingoare,

în slabanoagele lui madulare,

în stolul de muște
Tăbărite să-l muște.
N-am iaz curat
De adăpat.

Vitele mele-n pășuni
Rumegă tăciuni și rugăciuni.
Caut izvorul cu undele noi
Si sorb din bors de noroi
Mocirlă și zmârc.”( Cintec din fluier”deArghezi)

 

b.,, Albinele, din bozii, aduc la stupi otrava,
Izvoarele-năcrite-s și strugurii scămoși.
Ca să-ti ajungă ploaia, pune-n văzduh zăbava.
Si norii-n chiagul serii curg vineți și băloși.”

 

Cuvintele populare ascund un mesaj optimist: mizeria sau păcatul nu distrug fondul de umanitate existent în acest univers, asocierile surprinzătoare de cuvinte nepoetice devin obiect al artei, dobândesc valori estetice. Poezia transfigurează urătul (desemnat prin epitetele,metaforele sublinate) în artă care devine o modalitate de amendare a răului. Limbajul este, aşadar, elementul fundamental de originalitate al lui Arghezi, care dă dreptul de a fi poetice chiar şi cuvintelor aşa-zis compromise.

=câmpuri semantice:

            --ploaia,văzduh,norii,searii,

            -lingoare(boală),inima,mădulare,

            -vitele,rumegă,adăpat,

            -noroi,mocirlă,zmârc,bozii,

            -albinele,stupi

            -iaz,izvoare,undele