Riga Crypto și lapona Enigel

                               De Ion Barbu

,, Menestrel trist, mai aburit
Ca vinul vechi ciocnit la nuntă,
De cuscrul mare dăruit
Cu pungi, panglici, beteli cu funtă,.

Mult îndărătnic menestrel,
Un cântec larg tot mai încearcă,
Zi-mi de lapona Enigel
Şi Crypto, regele-ciupearcă!.

- Nuntaş fruntaş!
Ospăţul tău limba mi-a fript-o,
Dar, cântecul, tot zice-l-aş,
Cu Enigel şi riga Crypto.

- Zi-l menestrel!
Cu foc l-ai zis acum o vară;
Azi zi-mi-l strâns, încetinel,
La spartul nunţii, în cămară.

*în MANUAL
Des cercetat de pădureţi
În pat de râu şi-n humă unsă,
Împărăţea peste bureţi
Crai Crypto, inimă ascunsă,.

La vecinic tron, de rouă parcă!
Dar printre ei bârfeau bureţii
De-o vrăjitoare mânătarcă,
De la fântâna tinereţii.

Şi răi ghioci şi toporaşi
Din gropi ieşeau să-l ocărască,
Sterp îl făceau şi nărăvaş,
Că nu voia să înflorească.

În ţări de gheaţă urgisită,
Pe-acelaşi timp trăia cu el,
Laponă mică, liniştită,
Cu piei, pre nume Enigel.

De la iernat, la păşunat,
În noul an, să-şi ducă renii,
Prin aer ud, tot mai la sud,
Ea poposi pe muşchiul crud
La Crypto, mirele poienii.

Pe trei covoare de răcoare
Lin adormi, torcând verdeaţă:
Când lângă sân, un rigă spân,
Cu eunucul lui bătrân,
Veni s-o-mbie, cu dulceaţă:.

- Enigel, Enigel,
Ţi-am adus dulceaţă, iacă.
Uite fragi, ţie dragi,
Ia-i şi toarnă-i în puiacă.

- Rigă spân, de la sân,
Mulţumesc Dumitale.
Eu mă duc să culeg
Fragii fragezi, mai la vale.

-Enigel, Enigel,
Scade noaptea, ies lumine,
Dacă pleci să culegi,
Începi, rogu-te, cu mine.

-Te-aş culege, rigă blând..
Zorile încep să joace
Şi eşti umed şi plăpând:
Teamă mi-e, te frângi curând,
Lasă. - Aşteaptă de te coace.

-Să mă coc, Enigel,
Mult aş vrea, dar vezi, de soare,
https://www.versuri.ro/w/0c17

Visuri sute, de măcel,
Mă despart. E roşu, mare,
Pete are fel de fel;
Lasă-l, uită-l, Enigel,
În somn fraged şi răcoare.

- Rigă Crypto, rigă Crypto,
Ca o lamă de blestem
Vorba-n inimă-ai înfipt-o!
Eu de umbră mult mă tem,.

Că dacă-n iarnă sunt făcută,
Şi ursul alb mi-e vărul drept,
Din umbra deasă, desfăcută,
Mă-nchin la soarele-nţelept.

La lămpi de gheaţă, supt zăpezi,
Tot polul meu un vis visează.
Greu taler scump cu margini verzi
De aur, visu-i cercetează.

Mă-nchin la soarele-nţelept,
Că sufletu-i fântână-n piept,
Şi roata albă mi-e stăpână,
Ce zace-n sufletul-fântână.

La soare, roata se măreşte;
La umbră, numai carnea creşte
Şi somn e carnea, se dezumflă,
Dar vânt şi umbră iar o umflă..

Frumos vorbi şi subţirel
Lapona dreaptă, Enigel,
Dar timpul, vezi, nu adăsta,
Iar soarele acuma sta
Svârlit în sus, ca un inel.

- Plângi, preacuminte Enigel!
Lui Crypto, regele-ciupearcă.
Lumina iute cum să-i placă?
El se desface uşurel
De Enigel,
De partea umbrei moi, să treacă..

Dar soarele, aprins inel,
Se oglindi adânc în el;
De zece ori, fără sfială,
Se oglindi în pielea-i cheală.

Şi sucul dulce înăcreşte!
Ascunsa-i inimă plesneşte,
Spre zece vii peceţi de semn,
Venin şi roşu untdelemn
Mustesc din funduri de blestem;.

Că-i greu mult soare să îndure
Ciupearcă crudă de pădure,
Că sufletul nu e fântână
Decât la om, fiară bătrână,
Iar la făptură mai firavă
Pahar e gândul, cu otravă,.

Ca la nebunul rigă Crypto,
Ce focul inima i-a fript-o,
De a rămas să rătăcească
Cu altă faţă, mai crăiască:.

Cu Laurul-Balaurul,
Să toarne-n lume aurul,
Să-l toace, gol la drum să iasă,
Cu măsălariţa-mireasă,
Să-i ţie de împărăteasă.”

 

 „Riga Crypto şi lapona Enigel” este subintitulată „Baladă", însă răstoarnă conceptul tradiţional, realizându-se în viziune modernă, ca un amplu poem de cunoaştere şi poem alegoric. Poemul pare un cântec bătrânesc de nuntă, dar este o poveste de iubire din lumea vegetală, o baladă fantastică, în care întâlnirea are loc în plan oniric (ca în „Luceafărul”).

 Structura narativă implică interferenţa genurilor. Scenariul epic este dublat de caracterul dramatic şi de lirismul de măşti, personajele având semnificaţie simbolică. „Luceafăr întors”, poemul prezintă drama cunoaşterii şi incompatibilitatea dintre două lumi/ regnuri.

Titlul baladei trimite cu gândul la marile poveşti de dragoste din literatura universală, Romeo şi Julieta, Tristan şi Isolda. Însă la Ion Barbu, membrii cuplului sunt antagonici (fac parte din regnuri diferite La nivel formal, poezia este alcătuită din două părţi, fiecare dintre ele prezentând câte o nuntă: una consumată, împlinită, cadru al celeilalte nunţi, povestită, iniţiatică, modificată în final prin căsătoria lui Crypto cu măsălariţa.

 Formula compoziţională este aceea a povestirii în ramă, a poveştii în poveste (nuntă în nuntă). Primele patru strofe constituie rama viitoarei poveşti şi reprezintă dialogul menestrelului cu „nuntaşul fruntaş". Menestrelul (un trubadur medieval) e îmbiat să cânte despre nunta ratată dintre doi parteneri inegali, reprezentanţi a două regnuri distincte, „Enigel şi riga Crypto". Nuntaşul îl roagă să zică „încetinel „un cântec larg", pe care 1-a zis „cu foc" acum o vară.

 Partea a doua, nunta povestită, este realizată din mai multe tablouri poetice: portretul şi împărăţia rigăi Crypto (strofele 5-7), portretul, locurile natale şi oprirea din drum a laponei Enigel (strofele 8, 9), întâlnirea dintre cei doi (strofa 10), cele trei chemări ale rigăi şi primele două refuzuri ale laponei (strofele 11-15), răspunsul laponei şi refuzul categoric (strofele 16-20), încheierea întâlnirii (strofele 21, 22), pedepsirea rigăi în finalul baladei (strofele 23-27). Modurile de expunere sunt, în ordine: descrierea, dialogul şi naraţiunea. În debutul părţii a doua (expoziţiunea), sunt realizate prin antiteză portretele membrilor cuplului, deosebirea dintre ei fiind elementul care va genera intriga. Numele Crypto, cel tăinuit, „inimă ascunsă", sugerează apartenenţa la familia ciupercilor (criptogame) şi postura de rege (rigă) al făpturilor inferioare, din regnul vegetal. Numele Enigel are sonoritate nordică şi susţine originea ei, de la pol şi trimite probabil la semnificaţia din limba suedeză „înger" (din latinescul „angelus"); lapona îşi conduce turmele de reni spre sud, stăpână a regnului animal; ea reprezintă ipostaza umană, cea mai evoluată a regnului (omul -„fiară bătrână"). Riga Crypto, „inimă ascunsă", este craiul bureţilor, căruia dragostea pentru Enigel, „laponă mică, liniştită", îi este fatală. Singura lor asemănare este statutul superior în interiorul propriei lumi. Membrii cuplului nu-şi pot neutraliza diferenţele în planul real; comunicarea se realizează în plan oniric. Povestea propriu-zisă se dovedeşte a fi fantastică, ea desfăşurându-se în visul fetei, ca în Luceafărul, dar rolurile sunt inversate. Riga este cel care rosteşte un descântec de trei ori și tot de trei ori este refuzat de laponă, deoarece aceasta trebuie să-și urmeze drumul spre soare și cunoaștere. Acest descântec se întoarce în mod brutal asupra celui care 1-a rostit şi-1 distruge. Finalul este trist. Riga Crypto se transformă într-o ciupercă otrăvitoare, obligat să nuntească cu ipostaze degradate ale propriului regn: „Cu LaurulBalaurul/ Să toarne-n lume aurul,/ Să-l toace, gol la drum să iasă,/ Cu măsălariţa-mireasă / Să-i ţie de împărăteasă". Încercarea fiinţei inferioare de a-şi depăşi limitele este pedepsită cu nebunia. Sub raport stilistic, prezența inversiunilor („mult-îndărătnic”, „zice-l-aș”) și a vocativelor în prima parte a baladei evidențiază oralitatea textului. Menestrelul este portretizat prin intermediul unei comparații, „mai aburit ca vinul”, dublată de un epitet, „vinul vechi”, care sugerează starea de grație necesară rostirii poetice.

 Limbajul dialogului dintre riga Crypto și laponă este construit pe baza antitezelor, prin intermediul cărora se conturează drama rigăi: soare/umbră, întuneric/lumină, uscat/umed, somn/veghe. Este de observat și abundența metaforelor, mai ales în finalul baladei: „Că sufletul nu e fântână/ Decât la om, fiară bătrână”. Prin intermediul acestui poem, Barbu neagă o întreagă tradiție literară: înlocuind ideea impusă în literatură că dragostea este un miracol în sine, poetul prezintă drama incompatibilității și legea nemiloasă a iubirii (supraviețuiește cel puternic, iar cel slab este sacrificat).

pag.148

2=  povestea de dragoste

A doua parte a baladei prezintă povestea de iubire neîmplinită dintre Lapona Enigel şi Riga Crypto în mai multe tablouri  poetice. În expozițiune sunt prezentate în antiteză portretele și locurile lor natale, iar deosebirile dintre ei generează intriga poeziei. Dialogul lor realizează visul fetei, la fel ca în poezia lui Eminescu, "Luceafărul", Riga rosteşte descântecul chemare de trei ori, iar Lapona îl respinge. Finalul este unul trist, Crypto se transformă în ciupercă otrăvitoare şi face nunta cu “măsălăriță-mireasă”, formandu-se astfel antiteza dintre ființa umană și fapturile inferioare.

3=La prima citire poemul pare dificil,pentru că poetul imaginează personaje ciudate, figuri de stil surprinzătoare și cuvinte cu sonorități neobișnuite, personaje cu trăsături excepționale, dar negative în raport cu norma comună :Crypto e ,,sterp și nărăvaș / Că nu voia să înflorească”, Enigel este ,,prea-cuminte.” Accentul în această baladă cade pe antagonismul slab – puternic. Ideea,

impusă în literatură, că dragostea este un miracol în sine, nu-și are locul aici. Poetul

prezintă drama incompatibilității și legea nemiloasă a iubirii (supraviețuiește cel

puternic, iar cel slab este sacrificat).

4=Personajele:

Partea a doua, nunta povestită, este alcătuită din patru secvențe lirice: portretul lui Crypto, descrierea regatului acestuia, portretul laponei Enigel și drumul ei dinspre locurile natale către soare, întâlnirea celor doi la nivel oniric, dialogul dintre ei și pedeapsa lui Crypto pentru aspirația lui superioară. În deschiderea părții a doua, se schițează portretul lui Crypto, stăpân al unei lumi obscure și aparținând familiei ciupercilor. Asupra lui planează suspiciunea că ar fi fost vrăjit să rămână veșnic tânăr. El este regele ciupercilor, dar fusese blestemat de „o vrăjitoare mânătarcă” să nu se poată însoți cu cineva asemeni lui, așa că nuntirea îi este refuzată. Poemul continuă cu prezentarea laponei Enigel, simbolul ființei evoluate, care trăiește în „țări de gheață”, aspirând către lumină și căldura soarelui. Gheața este un simbol al gândirii raționale. Pornind într-o călătorie inițiatică și conducându-și renii, fata poposește pe tărâmul lui Crypto. Ca în „Luceafărul”, comunicarea dintre ei, care aparțin celor două planuri distincte, nu poate avea loc decât în vis. Crypto, reprezentant al planului inferior, lansează trei chemări la nuntire, succedate de trei refuzuri motivate ale fetei. Crypto o îmbie pe Enigel cu ceea ce are mai de preț în lumea lui: „Enigel, Enigel, / Ți-am adus dulceață, iacă. / Uite . / Uite fragi, ție dragi; / Ia-i și toarnă-i în puiacă”. Enigel respinge darurile lui Crypto; ea știe că lumea lui este una a instinctelor. A doua chemare evocă sacrificiul de care este capabil riga Crypto în numele iubirii: „Dacă pleci să culegi, / Începi, rogu-te cu mine”. Enigel are capacitatea de a intui că, pentru crai, maturizarea înseamnă moarte: „Lasă. Așteaptă de te coace”. Ultima chemare îi pretinde fetei sacrificiul să renunțe la idealul ei, drumul către soare, și să se integreze în regnul inferior, prin nuntă: „Lasă-l, uită-l, Enigel, / În somn fraged și răcoare”. Răspunsul laponei este amplu și explicativ, relevând importanța acestui ideal pentru locuitorii din ținuturile ei. Metafora „că sufletu-i fântână-n piept” atrage atenția asupra capacității individului care accede la această formă de cunoaștere. Se validează astfel concepția autorului privind cele trei trepte de cunoaștere: prin eros, rațiune și para-senzorial. Enigel respinge lumea profană. Ea se închină la „soarele înțelept”, cea de-a treia treaptă de cunoaștere. Soarele este simbolul intelectului. 
5=Numele protagonistului, Riga Crypto, intră în relație directă cu sintagma metaforică" inima ascunsă" care semnifică închiderea într-un solitar. Eroul se singularizează prin rang (Riga= rege), acesta refuzând să își îndeplinească destinul în spațiul vieții vegetative, inferioare, prin sintagma " pat de râu"( semnificând somnul raţiunii), prin sintagma " humă unsă"( semnificând existența telurică a ființei) și prin simbolurile" văii" și "al umbrei". El năzuiește să depășească limitele condiției sale prin iubire și prin vis. 

Lapona Enigel întruchipează o umanitate superioară, o lume cu o structură cristalină, incoruptibilă, capabilă să reflecte prin roata albă a spiritului, adevărurile relevate prin cunoaștere. Epitetele " mică, liniștită, prea cuminte" evidențiază natura ei echilibrată, rațională si apolinică. Călătoria sa se poate interpreta ca un scenariu de inițiere, o aventură a cunoașterii.

 Crypto înseamnă cel tăinuit (sau inimă ascunsă) și reprezintă apartenența la neamul ciupercilor și postura de rege al făpturilor inferioare din regnul vegetal. Lapona sugerează originea de la pol a eroinei. Riga Crypto este omul delăsător, ce nu se poate autodepași, molcom, liniștit, e prototipul omului comun, ce duce o viață larvară, fără orizont; iar Enigel poate veni din latinescul Angelus. Ea reprezintă specia umană, cea mai evoluată formă a regnului. Între cei doi există pe lângă incompatibilitate și o asemănare și anume statutul superior în interiorul propriei lumi. 

6=  Întâlnirea celor două personaje se face în spațiul oniric, astfel fiind posibilă comunicarea. Enigel adoarme, iar Crypto săvârșește un ritual al pețitului, îndemnând-o pe fată să rămână în ținuturile sale, îmbiind-o cu ,,dulceață”și ,,fragi”, cerere refuzată, la fel ca și următoarea, aceea de a-l culege. Răspunsul fetei sugerează aspirația solară și , implicit, apartenența celor doi la lumi diferite.
      Soarele este perceput de rigă ca o amenințare ,,…de soare,/Visuri sute, de măcel,/Mă despart. E roșu, mare,/ Pete are fel de fel; /Lasă-l, uită-l Enigel/ În somn fraged si răcoare.” Aspirația spre umbră nu poate fi înțeleasă de Enigel, care aspiră spre soare, simbol al condiției superioare, ,,Mă-nchin la soarele-nțelept”.
      Riga Crypto, lipsit de atributele spirituale ale ființei superioare, sfârșește tragic încercarea de a depăsi barierele existenței, surprins de soare, devine ceea ce era: finalul baladei duce povestea în anecdotic, în legendă, dând o explicație pentru originea ciupercilor otrăvitoare si , simbolic, pentru nebunie. Sub puterea soarelui, Crypto este nevoit să intre în ciclul normal al vieții sale, este ,,condamnat” la nuntire, dar în cadrul propriului regn, cu o plantă otrăvitoare, cu aceleași caracteristici ca și el ,,măselarița mireasă”.

7= Prin tematică poate fi inclusă în seria celebrelor povești triste de dragoste ale lumii ca „Tristan și Isolda” și „Romeo și Julieta”, înscriindu-se astfel în cosmologia „Jocului secund”. Poemul reeditează drama incompatibilității dintre două spirite cu totul diferite, cele două personaje aparținând unor universuri separate, fiecare tânjind spre opusul lumii în care trăiește, spirite care sunt legate printr-o iubire imposibil de îndeplinit, ca în Luceafărul eminescian. Ion Barbu însuși considera poemul „un Luceafăr întors” prin tematică și prin aspirațiile personajelor cu rolurile însă inversate.

În primele patru catrene preponderente sunt elementele romantice. Menestrelul este un personaj romantic dar și baroc prin pungi, panglici, beteli cu funda". Este sugerată o evaziune romantică într-un timp al castelelor feudale ca și în,,Luceafărul.” Apoi dialogul dintre o laponă și o ciupercă este fantastic, excepțional,romantic, ca și intervenția soarelui.
Elementele de baroc sugerate prin îmbrăcămintea menestrelului, prin conceptul de lume ca joc, care-l simțim în comportamentul eroilor, fiindcă fiecare are de realizat un rol. Crypto vrea să joace rolul de ,,mirele poienii" dar este refuzat și ajunge ,,nebunul", personaj de factură barocă, făcaâd o parodie de nuntă cu măsălarița: ,,Cu măsălarița-mireasă, / Să-i ție de împăraăeasă".

8=Dialogul dintre riga Crypto şi lapona Enigel, deşi are la bază acelaşi motiv ca-n,,Luceafărul”, dezvăluie alte raporturi: geniul este de data aceasta reprezentat de femeie-lapona Enigel, iar mediocritatea, închistarea în propriul univers este reprezentată de bărbat-regele ciupearcă. Dacă lumea în care trăieşte riga este umezeala şi umbra, lumea laponei Enigel este ,,ţara de ghiaţă”, metaforă care la Ion Barbu are valoare de simbol al gândirii, al lumii ideilor. De aici porneşte conflictul filozofic al inadaptării îmbrăcat în haină erotică. Dacă în ,,Luceafărul” întâlnim cele trei chemări ale fetei adresate celui iubit, în baladă exponentul geniului vine nechemat, lapona fiind cea rugată să-l ia cu dânsa, să-l culeagă întâi pe el, riga Crypto. Rugămintea este impresionantă şi întărită parcă prin repetarea numelui fetei: “Enigel, Enigel, Scade noaptea, ies lumine, Dacă pleci să culegi, Începi, rogu-te cu mine”. Aici Crypto e cel care mărturiseşte laponei dragostea şi dorinţa lui de a o avea alături, în lumea sa de “răcoare”. El are nevoie de laponă, în timp ce la Eminescu fata simţea nevoia de a-l avea alături pe cel drag. Fata îl iubeşte pe rigă, este impresionată de purtarea şi cuvintele lui, dar este conştientă de imposibilitatea găsirii unui factor comun între cele două idealuri şi lumi atât de diferite. Urmează şi alte diferenţe prin compararea cu ,,Luceafărul.” Dacă acolo fata,fire mediocră, nu poate renunţa la lumea ei, aici lapona Enigel,geniul, nu poate renunţa la universul său. Dacă ,,Luceafărul” nu a fost stăpânit de sentimente de milă şi durere faţă de situaţia fiinţei iubite, în răspunsul dat de laponă răzbat din plin astfel de sentimente: ,,- Te-aş culege, rigă blând … Zorile încep să joace Şi eşti umed şi plăpând Teamă mi-e, te frângi curând, Lasă. Aşteaptă de te coace”. În timp ce Luceafărul cobora din lumea aştrilor pe pământ, drumul laponei este din ţara gheţurilor spre soare. Şi în această parte găsim o inversiune de raporturi. Când Cătălin o roagă pe Cătălina să-l uite pe Luceafăr, ea îl uită, amândoi fiind tineri din acelaşi lume. La ea de fapt dragostea pentru Luceafăr nu era un ideal, ci o aspiraţie, pe când la lapona Enigel este evidentă setea de autodepăşire. Astfel rugămintea regelui: “Lasă-l, uită-l Enigel - (pe soare) În somn fraged şi răcoare” nu poate fi realizată, acceptată. Lapona nu încheie ca Luceafărul cu acea notă de indiferenţă faţă de “cercul strâmt” al Cătălinei, ci trăieşte drama regelui într-o proiecţie de mit şi totodată, de înţeleaptă explicaţie bătrânească. Urmarea visurilor prea măreţe, ce depăşesc limita lumii căreia îi aparţine duce în final la pieirea regelui. Riga Crypto este socotit nebun pentru că nu a că înţeles aspiraţiile sale sunt mult prea mari faţă de situaţia sa. Şi-atunci, asemenea Cătălinei, el rămâne în lumea lui, să rătăcească.

 

O nuntă imposibilă

1= Primele patru strofe constituie prologul, fiind rama viitoarei povești. Menestrelul e invitat să cânte la spartul nunții, despre nunta ratată dintre doi parteneri inegali reprezentând lumi diferite. Portretul menestrelului este realizat prin epitetele "mult îndărătnic", "trist" și prin comparația "mai aburit ca vinul vechi". Textul baladei este alcătuit pe structura povestirii în ramă (povestire în povestire), tehnica utilizată fiind cea a inserției, primele patru catrene reprezentând povestirea cadru – nunta reală. Atmosfera este una destinsă, de sărbătoare, de nuntă, cu iz medieval-prezența menestrelului, care face trecere la povestirea prorpiu-zisă prin cererea nuntașului de a se spune cântecul rigăi Crypto și al laponei: „-Zi-l, menestrel!/ Cu foc l-ai zis acum o vară;/ Acum zi-mi-l stins, încetinel”. Diferența tonului reprezintă o adaptare la contextul în care povestirea este spusă, fiind o confirmare a împlinirii iubirii în plan real. Această relație între povestirea cadru și cea propriu-zisă subliniază faptul ă nuntirea se poate face între cei e aparțin aceleiași lumi și are au idealuri comune. La nivel formal, opera este alcătuită din două părți distincte, ce reprezinta câte o nuntă: una reală, la care menestrelul este indemnat să cânte despre o altă nuntă, una imposibilă și deturnată ( pentru că Riga se căsătorește până la urmă cu măselarița).

2=În prima parte apare   motivul menestrelului, trubadurul medieval, care îndeplinește rolul inițiatorului prin cântec. Nuntaşul îl roagă pe menestrel să zică „încetinel" povestea craiului Crypto şi a lui Enigel. Portretul menestrelului este fixat prin trei epitete „trist", „aburit", „mult îndărătnic", iar invocaţia este repetată de trei ori, ceea ce determină ruperea lui de lumea cotidiană şi intrarea într-o stare de graţie necesară zicerii unei povești exemplare.Într-o atmosferă de basm, menestrelul este trist, mai aburit (tulburat) ca vinul vechi, e dăruit de cuscrul mare cu,,pungi , panglici, beteli cu funtă" cu scopul de a-l atrage de partea lumii profane.

Arsura limbii este pedeapsa menestrelului pentru divulgarea cântecului sacru profanilor sau neinițiatilor. Povestea se spune la,,spartul nunții, în cămară", de unde rezultă caracterul tainic, secret, spațiu potrivit pentru o povestire. De remarcat este că și nuntașul este un om deosebit, e,,frunta", adică de frunte,important.

3=Crypto,, mirele poienii” este bârfit și ocărât de supușii-bureți, pentru că e „sterp,nărăvaş”și „nu voia sa înflorească.” Asupra lui planează suspiciunea că ar fi fost vrăjit să rămână veșnic tânăr: el se detașează de ceilalți,pentru că refuză să își asume destinul și nu dorește să iîși perpetueze specia. Răutatea este transferată florilor din regatul său, în aparență inofensive, dar pline de seve ascunse.

Nunta nerealizată arată că cele două ființe provin din lumi diferite și unirea lor nu este posibilă, iar nunta realizată, din finalul poeziei arată că ființa inferioară își găsește o pereche asemănătoare: măselarița, tot o plantă otrăvitoare ca și el. Enigel depășeste proba ispitirii de Crypto,refuzând să se abată din drumul spre ultima treaptă a cunoașterii, alegând calea regală a Soarelui, optând pentru cunoașterea totală. Motivul nunții este prezent încă din incipit,când menesrelul este rugat să cânte în  nunta reală și spune povestea laponei Enigel și a craiului Crypto. O a doua nuntă este cea posibilă, dar nerealizată dintre Enigel și Crypto,care-o invită pe laponă de două ori să i se alăture: „-Enigel, Enigel/Ti-am adus dulceata, iaca […].” si „-Enigel, Enigel/Scade noaptea, ies lumine,/daca pleci sa culegi,/Incepi, rogu-te cu mine.” Atât prima oară: „Multumesc, dumitale/Eu mă duc să culeg/ Fragii fragezi mai la vale.”, cât și a doua oară, este refuzat: „Lasă, așteaptă de te coace!”. Aceasta a doua nuntă este imposibilă, pentru ăa cele doua ființe trăiesc în două limi diferite și sunt incompatibile. 4=

4=Spațiul definitoriu al existenței lui Crypto est umezeala perpetuă, imură: ”În pat de râu

și humă unsă”, în timp ce lapona vine ”din țări de gheață urgisită”, spațiu rece, ceea

ce explică aspirația ei spre soare și lumină. Riga este cel care rostește de trei ori descântecul de dragoste, și tot de atâtea ori lapona îl respinge. Descântecul se întoarce în mod brutal

împotriva celui care l-a rostit și îl distruge. Făptura firavă este nimicită de propriul vis,

cade victima neputinței și îndrăznelii de a fi vrut să-și depășească limitele. Oglindirea

ritualică a soarelui produce degradarea lui Crypto ”De zece ori, fără sfială, / Se

oglindi în pielea-i chială”.În prima chemare-descântec magică, Crypto își îmbie aleasa cu „dulceața” si cu „fragi”, elemente ale existenței sale vegetative, dar care aici capată conotații erotice. Darul lui este refuzat categoric de Enigel,dorind să culeagă,,Fragii fragezi mai la vale”. Refuzul laponei îl pune intr-o încurcătură, dar în a doua chemare merge până la sacrificiul de sine: „Dacă pleci să culegi,/ începi, rogu-te cu mine”. Lapona refuză nuntirea dorită de Crypto „in somn fraged și răcoare,în întuneric. Primul refuz sugerează tentțtia solară, prin indicele spațial „mai la vale”, adică spre sud. Al doilea refuz este susținut de enumerearea atributelor lui Crypto: „blând”, „plăpând”, „necopt”. Opozitia copt – necopt, reluata in al treilea refuz prin antiteza soare – umbră, pune în evidență relația fiecăruia cu universul,adică nici unul dintre ei nu poate trece fără să se piardă pe sine.

5= Finalul este trist. Riga Crypto se transformă într-o ciupercă otrăvitoare, obligat să nuntească cu ipostaze degradate ale propriului regn: „Cu Laurul-Balaurul/ Să toarne-n lume aurul,/ Să-l toace, gol la drum să iasă,/ Cu măsălariţa mireasă,/ Să-i ție de împărăteasă”. Referirea la ,,Laurul-Balaurul" sugerează aceeași ideea,,nuntirii" posibile numai între două ființe aparținând aceleiași lumi, deoarece ,,laur" este o plantă veninoasă, cu miros neplăcut, cu fructul țepos.Astfel,încercarea lui Crypto de a schimba ordinea firească a lumii eşuează, iar ordinea este în final restabilită. Cel ajutat „De-o vrăjitoare mânătarcă, / De la fântâna tinereţii” pentru a se putea împlini, ajunge, prin oglindire să se însoţească cu o fiinţă din lumea lui.Riga Crypto devine o ciupercă otrăvitoare, însoțindu-se cu ,,măselarița mireasă", o ființă din lumea lui, o plantă toxică, ce se potrivește cu el, ce face parte din același regn. Soarele triumfă, se oglidește în,,pielea cheală” a rigăi, ceea ce-i provoacă nebunia. Riga este pedepsit pentru îndrăzneala de a-şi fi dorit să trăiască în altă lume.

Sensuri tainice într-o limbă universală

1=titluri asemănătoare: Romeo și Julieta, Paris și Elena, Tristan și Isolda,Marc Antoniu și Cleopatra,Maestrul și Margareta;

Crypto înseamnă cel tăinuit (sau inimă ascunsă) și reprezintă apartenența la neamul ciupercilor și postura de rege al făpturilor inferioare din regnul vegetal. Lapona sugerează originea de la pol a eroinei, iar Enigel poate veni din latinescul Angelus. Ea reprezintă specia umană, cea mai evoluată formă a regnului.

2=Soarele,simbolul cunoașterii absolute; simbolul existenței spirituale pe care Riga o refuză în favoarea existenței instinctuale, vegetale. Umbra e semnul marcant al lumii lui Crypto, simbol al ignoranței și al necunoașterii.Personajul apolinic este Enigel,ființă rațională și echilibrată,,lapona mică liniștită”;aceasta face trimitere la zeul Apollo,zeul luminii,al armoniei,al echilibrului.Comportamentul lui Enigel este rațional,dorește să ajungă la cunoaștere.Crypto este un personaj dionisiac,marcă a zeului Dionisos,zeu al dezechilibrului.Crypto este ființă instinctuală,incapabilă să-și înțeleagă condiția ,forțându-și limitele,dorind s-o atragă pe Enigel în,,somn fraged și răcoare.”

Regele îi propune, în mod patetic, dulceag, să îl culeagă, iar ea îi spune franc: „Lasă. -Aşteaptă de te coace.” Refuzul îl întristează, după cum era de aşteptat. În acest moment frica lui Crypto este dezvăluită, el mărturisind că se teme de lumină, de soare. În acelaşi timp, ea îi explică aspiraţia ei, dorinţa fundamentală de a se închina la „soarele-nţelept”. Aspiraţiile solare ale fetei îl debusolează pe rege. Enigel alege cunoaşterea absolută, infinită („roata albă”) şi cunoaştere de sine („sufletu-i fântână”) posibile prin ascensiunea spre soare („la soare roata se măreşte”). Expunerea la soare duce la împlinirea blestemului iniţial „ascunsă-i inima plesneşte.” şi Crypto devine o ciupercă otrăvitoare plină de „venin şi roşu untdelemn”. Nu-i rămâne decât să se însoţească cu o fiinţă aparţinând aceluiaşi regn, cu „măsălariţa mireasă”. Acesta este şi finalul poveştii.

3=

4=Riga Crypto, craiul care împărățește"peste bureți și ciuperci, simbolizează, prin chiar numele sau (in limba greaca kryptos = ascuns), închistarea îl restrânge în universul în care trăiește, cel al regnului vegetal, aflat sub semnul umbrei și umezelii. Este numit inima ascunsa atât din pricina izolării sale, cât și a faptului că ascunde o mare taină. Florile il ,,ocărăsc", spunându-i că-i ,,sterp" și ,,nărăvaș", că nu dorește să înflorească. Ca principiu masculin, Crypto este neroditor. Aspirația lui către soare, simbol al spiritului, al absolutului, este imposibil de realizat, pentru că înseamnă smulgerea din regnul său limitat și pătrunderea în spațiul luminii, carei-ar fi fatal.

Aspiraţia solară și luminoasă a laponei și drumul ei spre sud are semnificaţia unui drum iniţiatic,spre un țel mai înalt al ființei umane, iar popasul în ţinutul rigăi reprezintă o piedică. Pentru a-si continua drumul către soare și cunoaștere, lapona refuză descântecul rigăi, ce se întoarce în mod brutal asupra celui care l-a rostit și-l distruge.Întâlnirea dintre cei doi fiind posibilă numai pe tărâmul visului, având în vedere incompatibilitatea celor două lumi, mica laponă întruchipează o umanitate superioară. Calea de iluminare a ființei nu poate fi decât una spirituală, implicând necesitatea cunoașterii și autocunoașterii. Lipsit de calitatea rațiunii, Crypto nu poate cunoaște realitatea exterioară, însă nici nu se poate cunoaște pe sine. Metamorfoza este dubla, in sens pozitiv si negativ: prima tine de aspiratia fetei spre, coerenta lumii in care traieste - omului superior ii este dat sa acceada la revelatiile spiritului, iar cea de-a doua este o incercare de depasire a conditiei de om simplu, de trecere intr-o alta lume pentru care nu este inzestrat cu forta vitala, ciuperca accede la o lume care-i neaga natura.

5=Elemente de prozodie: Poemul are strofe de câte 4, 5 sau 7 versuri, versuri de 8-9 silabe, asemenea poeziei trubadurilor;  rimă îmbrăţişată, încrucişată şi alte tehnici prozodice; asonanţe, cuvinte cu o mare muzicalitate; („În pat de râu şi-n humă unsă”), jocuri lexicale ce aduc a descântec sau a blestem. Dramatismul nu stă în versuri-cheie, ci în schimbul curgător de replici, care acceptă şi refuză, distruge şi compromite. Câteva metafore plasate în zone semnificative ale textului învăluie mesajul în ambiguitate, dar în acelaşi timp, ele sunt tot atâtea indicii de decriptare a acestuia: „la spartul nunţii, în cămară”, „Crai Crypto, inimă ascunsă”, „Zvârlit în sus ca un inel”, „Că sufletul nu e fântănă / Decât la om, fiară bătrână”. Măsura versurilor predominant de 8-9 silabe, nu are constanță continuă, ci urmărește ritmurile mai lente sau mai accelerate ale dialogului protagoniștilor. Rimele interioare creează o muzicalitate deosebita versului, stabilind un ritm interior.

Criticii spun:

Se poate remarca elementele comune a celor douã texte literare, și anume: încadrarea în genul epic prin narațiunea cu caracter alegoric, prin prezența personajelor-măști, prin relatare la persoana a treia, prin îmbinarea descrierii cu dialogul. Un alt element comun este tema: incompatibilitatea dintre douã lumi, aspirația spre un ideal absolut, nefericirea geniului, iubirea imposibilã.Participanții la acțiune fac parte din regnuri diferite sau din lumi diametral opuse: luceafãrul – planul universal-cosmic, fața de împãrat – planul uman terestru; riga Crypto – regnul vegetal, iar lapona- regnul animal. Poemul,,Riga Crypto și lapona Enigel”a fost consideratã,,un Luceafãr întors”, deoarece idila dintre regele-ciupercă și lapona se realizeazã în visul fetei, acesteia îi sunt adresate trei chemări-descântec, incantații magice; tentațiile lumii terestre urmate de refuzurile fetei, iar în finalul poemelor personajul inferior își gãsește perechea, în timp ce personajului cu aspirații superioare îi este dat sã trãiascã singur și nefericit, în cãutarea iubirii sau a cunoașterii absolute.

Evidente sunt și deosebirile dintre cele douã creații poetice.

În primul rând, “Luceafãrul” este un poem filozofic, alegoric, mitic și folcloric, în care se îmbinã cele trei genuri literare: epic, liric și dramatic, alãturi de alte specii literare, precum : idila, pastelul, elegia și meditația. Creația lui Ion Barbu este un poem de cunoaștere cu caracter alegoric, încadrat în categoria baladei, a cântecului de nuntã. Dacã în ,,Luceafãrul” eminescian, poetul alege formula inițialã a basmului plasând acțiunea și personajele într-o lume feericã:,,A fost odatã ca-n povești/ A fost cã niciodatã”, în creația barbianã poetul adoptă tehnica povestirii în ramă, inserând în cadrul unei nunți adevãrate,,La spartul nunții în cãmara”, povestea unui menestrel,,mai aburit ca vinul vechi”, despre o nuntã fantasticã care nu a avut loc: ,,Mult îndărătnic-menestrel,/Un cântec larg tot mai încearcã,/Zi-mi de lapona Enigel/și Crypto, regele-ciupearcă!”

Dacã titlul poemului eminescian are o dublã semnificație: denotativă,obișnuită – stea de pe cer și conotativă,sens figurat – geniul nefericit, titlul creației barbiene are o semnificație denotativã,comună, trimițând la personajele textului: riga Crypto – regele ciupercilor cu un nume simbolic, semnificând ceva tainic, ascuns, criptic, iar lapona – locuitoare de la Polul Nord și Enigel- înger. Diferențele apar la nivel compozițional: poemul eminescian este alcãtuit din 98 de catrene, patru tablouri și douã planuri, în timp ce creația barbianã are douã pãrți, iar cele 25 de strofe sunt asimetrice. Dacã în creația eminescianã chemãrile fetei sunt urmate de metamorfozele luceafărului – ipostaza neptunica și plutonică-, în creația barbianã metamorfozele lipsesc. În ,,Riga Crypto și lapona Enigel” apar trei chemãri, urmate de refuzurile fetei și pedepsirea regelui Crypto pentru îndrãzneala de a-și depãși limitele existențiale: transformarea sa în ciupercă otrãvitoare: ,,Cãci sorele aprins inel/Se oglindi adânc în el/De zece ori fãrã sfialã /Se oglindi în pielea-i chealã/și sucul dulce înãcrește/Ascunsă-i inima plesnește”. În creația eminescianã, apar douã chemãri ale fetei, urmate de douã întrupãri ale luceafărului – înger și demon-, refuzul și condiția fetei :,,Tu te coboarã pe pãmânt! Fii muritor ca mine”. Prin puterea sacrificiului suprem pentru persoana iubitã, Luceafãrul și regele Crypto se aseamănă,dar se și deosebesc prin idealuri. Crypto este ființa vegetală, instinctuală, iubitoare de umezeală și întuneric. Asemenea Cătălinei, el lansează trei patetice chemări/invocații către Enigel, urmări ale unei puternice crize dionisiace pe care i-o stârnește apariția fetei.

Dacă, la Eminescu, chemările Cătălinei stârnesc o adevărată furtună în lumea celestă, generând două metamorfoze ale Luceafărului, aici, deși Enigel se recunoaște ispitită de vorbele mieroase ale lui Crypto, îl refuză. Dacă, la Eminescu, chemările Cătălinei stârnesc o adevărată furtună în lumea celestă, generând două metamorfoze ale Luceafărului, aici, deși Enigel se recunoaște ispitită de vorbele mieroase ale lui Crypto, îl refuză, cenzurându-și pornirile afective în numele atingerii scopului său inițial, soarele, simbol al cunoașterii absolutecenzurându-și pornirile afective în numele atingerii scopului său inițial, soarele, simbol al cunoașterii absolute.

Pe de altã parte, în creația eminescianã apare antiteza dintre eternitatea Luceafãrului și condiția umană trecătoare, evidențiată mai ales din dialogul dramatic Demiurg-Hyperion: ,,Ei doar au stele cu noroc /și prigoniri de soarte/Noi nu avem nici timp, nici loc/și nu cunoaștem moarte”. Incompatibilitatea aspirațiilor diferențiazã cele douã creații poetice: Hyperion caută iubirea absolutã și-i cere Creatorului: ,,Reia-mi al nemuririi nimb,/și focul din privire/ și pentru toate dã-mi în schimb/ O orã de iubire”, în timp ce lapona e însetatã de cunoaștere absolutã, simbolizată de soarele înțelept: ,,Mã-nchin la soarele-nțelept / Cã sufletu-i fântânã-n piept”.

Diferențele apar și la nivel prosodic: poemul eminescian are un ritm iambic, mãsurã de 7-8 silabe și rimã încrucișatã,iar creația barbianã are o măsură variabilã de 4-9 silabe și rimã combinată încrucișată, împerecheată și monorima.

În concluzie,cred că ,,Luceafărul” și ,,Riga Crypto.....” sunt pline de simboluri care exprimă viziunea despre lume a autorilor. Un simbol comun este cel al stelei, care reprezintă idealul inaccesibil, transcendent și perfect. Luceăfarul este o stea care coboară pe pământ pentru a-și găsi iubirea, dar nu este înțeles de fata de împărat, care îl confundă cu Cătălin. Riga Crypto este,,regele-ciupercă”, adică o stea a pădurii, care își arată lumina interioară laponei Enigel, dar nu este înțeles de ea.Ambele personaje simbolizează aspirația spre absolut, spre cunoaștere și frumusețe.

Interesantă tema comună: cea a contrastului dintre lumi. Luceafărul și Riga Crypto aparțin unor lumi superioare, celeste sau magice, în timp ce fata de împărat și lapona Enigel aparțin unor lumi inferioare, pământene sau banale. Acest contrast se reflectă și în limbajul folosit de autori: Eminescu folosește un limbaj poetic, elevat și arhaic, în timp ce Barbu folosesșe un limbaj științific, modern și neologic.

    Ambele poezii exprimă ideea că iubirea dintre lumi diferite este imposibilă.