Poema chiuvetei

Pag.155

2=Lirismul este unul subiectiv, în care povestitorul,gaura din perdea, utilizează verbe și pronume la persoana I singular. ,,Gaura din perdea"este cea căreia poetul îi acordă rolul de narator al acestei povești, finalul neputând fi decât ironic:,,cândva în jocul iubirii dragostei m-am implicat și eu./eu, gaura din perdea, care v-am spus această poveste./am iubit o superbă dacie crem pe care nu am văzut-o decât o dată/dar, ce să mai vorbim, acum am copii preșcolari/și tot ce a fost mi se pare un vis".

3= Poetul transformă spațiul rece al bucătăriei într-un sanctuar al iubirii: „într-o zi chiuveta căzu în dragoste / iubi o mică stea galbenă din colţul geamului de la bucătărie”. Poezia coboară în banalitatea cotidiană, chiuveta întruchipând ființa umană inferioară care aspiră la planul superior, cosmic. Spațiul obișnuit este al bucătăriei, spațiu este utilizat de obiecte metamorfozate, cu toate că ele fac parte dintr-o lume neînsemnată, ale naturii moarte. Spaţiul claustrant al apartamentului este locuit de obiecte animate de o stranie metamorfoză: chiuveta, muşamaua, borcanul cu muştar, tacâmurile ude.

4=Perechile:Steaua – Strecurătoarea de supă ,,steaua galbenă nu a răspuns acestei chemări/căci ea iubea o strecurătoare de supă”;

                                     -Gaura din perdea – dacia crem,,eu, gaura din perdea, care v-am spus această poveste./am iubit o superbă dacie crem pe care nu am văzut-o decât o dată…”

5= Motivul aspiraţiei spre o stea (care nu mai apare în registrul grav al nevoii depăşirii condiţiei umane), cele trei invocaţii, cuplul format din elemente ce aparţin unor lumi diferite, imposibilitatea depăşirii limitelor, finalul ce presupune asumarea condiţiei şi resemnarea, existenţa firului epic şi narativitatea versurilor, lirismul de tip obiectiv fac trimitere către creațiile marilor poeți:Eminescu,Barbu,Arghezi.

Asocierea cu ,,Luceafărul” este permisă prin sesizarea unor elemente comune: motivul aspiraţiei spre o stea (care nu mai apare în registrul grav al nevoii depăşirii condiţiei umane), cele trei invocaţii către stea, cuplul format din elemente ce aparţin unor lumi diferite, imposibilitatea depăşirii limitelor, finalul ce presupune asumarea condiţiei şi resemnarea, existenţa firului epic şi narativitatea versurilor, lirismul de tip obiectiv.  Luceafărului, stea strălucitoare, îi corespunde „o mică stea galbenă” din „colţul geamului de la bucătărie”, iar timpul nocturn este abandonat în favoarea celui diurn, prin indicii temporali „într-o zi”, „în altă zi”. Cuplul incompatibil cunoaşte în acesată secvenţă alte două ipostaze: stea-strecurătoare de supă, gaura din perdea-superba dacie crem. Imposibilitatea iubirii vine însă nu din conştientizarea şi asumarea diferenţelor ireconciliabile dintre cei doi, ca în „Luceafărul”, câtă vreme steaua face cuplu cu o entitate din aceeaşi sfera prozaică din care face parte şi chiuveta. Este parodiată condiţia omului de geniu prin derizoriul aspiraţiilor şi prin simularea unei tonalităţi grave: „într-un târziu chiuveta începu să-şi pună întrebări cu privire la sensul existenţei şi obiectivitatea ei”, iar finalul aduce nu numai imaginea cuplului format din elemente de aceeaşi condiţie (chiuveta-muşamaua), ci şi schimbarea persoanei a III-a cu persoana I, postmodernismul mizând pe tehnica punctelor de vedere trucate. La poezia eminesciană, schimbarea condiției existențiale presupunea o direcție ascendentă, iar la Mircea Cărtărescu acesta este diferită, prin ideea decăderii stelei devenind “crăiasă a gândacilor de bucătărie”.

6=Limbajul artistic este unul marcat de ironie, în care figura de stil dominantă este personificarea – ,,stea mică, nichelul meu te doreşte, sifonul meu a bolborosit”. Obiectele din lumea cotidiană preiau trăsături umane și devin personaje în textul liric.

7=Steaua nu a dat curs chemării adresate de chiuvetă, deoarece aceasta “aceasta iubea o ,,strecurătoare de supă”.Steaua ajunge în ipostaza unui Hyperion decăzut, ce își utilizează lumina pentru obiectele unui univers fără splendoare.Obiectul de care este îndrăgostită steaua, face parte din aceeași lume a chiuvetei, fapt pentru care se induce ideea că diferența de statut nu este cauza imposibilității iubirii.

8= Nu există majuscule, se eludează ortografia şi semnele de punctuaţie sunt utilizate ocazional,pentru că autorul povestește despre o lume banală.

 

Jocul iubirii în cheie ironică

1=ironie: Limbajul poetic este caracterizat de ironie:„stea mica, nichelul meu te dorește, sifonul meu a bolborosit.” Iubirile se consumă, totuși, într-o lume devalorizată, este parodiată condiţia omului de geniu prin derizoriul aspiraţiilor şi prin simularea unei tonalităţi grave: „într-un târziu chiuveta începu să-şi pună întrebări cu privire la sensul existenţei şi obiectivitatea ei”

2= Idila este imposibilă dintre un obiect obișnuit din lumea cotidiană-chiuveta)și un element cosmic- steaua. Imposibilitatea iubirii între presupusurile cupluri din poezie vine nu din conștientizarea și asumarea diferențelor, deoarece steaua se îndrăgostise de o entitate din aceeași sferă prozaică din care face parte și chiuveta; în acest context intervine ruptura ca în  ,,Luceafărul”, unde până la urmă fata se îndrăgostește de cineva de aceeași entitate. Imposibilitatea dragostei nu provine din acceptarea diferențelor dintre parteneri ca în poemul eminescian, ci reiese din aceeași sferă prozaică a celor două entități. Dezamăgirea erotică a chiuvetei o face pe aceasta să-și pună ”întrebări cu privire la / sensul existenței și la obiectivitatea ei”, pentru ca, într-un final, să se mulțumească, în mod neașteptat, cu un partener asemenea ei și ”îi făcu o propunere mușamalei”.

3=  finalul,,tot ce-a fost pare un vis” presupune asumarea conditței, resemnare,  aduce nu numai imaginea cuplului format din elemente de aceeaşi condiţie („chiuveta”-„muşamaua”), Imposibilă și această poveste de iubire, se vede obligată să se mulțumească cu un destin mărunt.

5=O poveste de dragoste imposibilă

Pe un drum singuratic,prăfuit și uitat de oameni și mașini fusese uitat un semn de circulație pe care era scris STOP..Vânturile și ploile vifornițeleiernii parcă îl ocoleau,fiindcă era neclintit și părea un paznic mereu treaz.A oprit deodată lângă el o mașină roșie și nu s-a clintit de lângă semnul ce-o privea curios.A rămas o zi,încă o zi și altă zi,iar semni se întreba de ce nu mai pleacă.A privit spre geamurile prăfuite ale mașinii și surprins a observat că înăutru nu era nimeni.Nedumerit s-a întrebat cine a adus-o acolo și de ce a părăsit-o.Și,pentru că n-a găsit niciun răspuns,a rugat vântul ce trecea nestingherit să aducă ploaia s-o curețe,apoi a rugat soarele s-o usuce,a oprit frunzele să-o șteargă.Strălucea ca o stea pe drumul singuratic.Deodată luminile mașinii au început să clipească,iar raze luminoase s-au așternut pe literele semnului ca niște sărutări calde.Erau semne de bucurie,de mulțumire sau de iubire.Și semnul s-a înclinat ușor spre mașină.Au înțeles că erau împreună,că era sortit să rămână acolo ei singuri și pustietate din jurul lor.Până într-o zi când au apărut oameni,mașini,care au înțeles că drumul acela uitat poate fi folosit ca rută ocolitoare.Mașina roșie a fost pornită de un băiat,iar semnul a fost mutat la o intersecție.Dar când trece rareori mașina roșie pe lângă el luminile ei clipesc cu iubire și regret.

 

Dincolo de text:invocațiilele:

În,,Lucefărul”fantasticul dobândește profunzime atunci când ,,preafrumoasa' fată de împărat îl invocă pe Luceafăr, în vis,și-l cheamă să coboare pe pământ. Cuprins de iubire, astrul îi răspunde, se metamorfozează într-un tânăr voievod,,cu păr de aur moale', apoi într-un chip demonic, căruia "Pe negre vitele-i de păr/ Coroana-i arde pare'. Întruchipările stranii ale acestei ființe fantastice o înspăimantă pe tânăra cuprinsă de primii fiori ai iubirii și-i cere să coboare pe pământ, devenind muritor. Luceafărul vrea să-i demonstreze cât de puternică este iubirea și merge spre Demiurg, cerându-i acestuia dezlegarea de nemurire.Doar ultima invocație a fetei spre Luceafăr îl determină să înțeleagă superioritatea lui.

  În poemul,,Riga Crypto și lapona Enigel”un nuntaş îl roagă pe menestrel să zică „încetinel” povestea craiului Crypto şi a lui Enigel.În călătoria sa, Enigel se opreşte în poiana lui Crypto, unde este rugată de acesta să rămână alături de el în lumea umedă şi răcoroasă a plantelor pădurii.Regele ciupercă încearcă să o ademenească pe Enigel prin trei chemări, care constituie un element de simetrie al poeziei. Aceste chemări sunt urmate de trei refuzuri ale fetei. Imposibilitatea nuntirii dintre cei doi este exprimată prin intermediul opoziţiei soare/umbră, care subliniază de fapt relaţia fiecăruia cu universul. Incompatibilitatea peste care niciunul dintre ei nu poate trece fără să se piardă pe sine. Ciypto se teme de lumina soarelui, „eu de soare mult mă tem”, în timp ce lapona aspiră spre acesta: „Mă-nchin la soarele-nţelept”. Fiinţa superioară îşi dă seama că iubirea lor nu este posibilă şi că opoziţia dintre soare şi întuneric, dintre raţiune şi instinct nu va putea fi niciodată anulată.

  În,,Poema chiuvetei”  invocația poetică adresată stelei implică un magnetism erotic al întregii ființe a chiuvetei:,,stea mică, nichelul meu te dorește, sifonul meu a bolborosit/ tot felul de cântece pentru tine, cum se pricepe și el,/ vasele cu resturi de conservă de peste/ te-au și îndrâgit./ vino, și ai să scânteiezi toată noaptea deasupra regatului de linoleum/ crăiasa a gândacilor de bucătărie."

            Steaua devine astfel, în lumea modernă a artefactelor (obiecte produse de activitatea umană) fără valoare, un Hyperion degradat, care își risipește lumina pentru obiectele unei lumi fără strălucire, în case, în medii ce conțin toate aceste resturi metalice, deșeuri ale unei lumi Kitsch, surogate ale unei civilizații lipsite de spiritualitate.