Evaluare U3

 

EVALUARE

1

a=rezumat:Băiatul lui Nastratinia ia note bune la școală,iar tatăl său este mulțumit și-i spune că poate să ceară orice și va primi.Copilul îi mulțumește și cere un răgaz.Nastratin e de acord.A doua zi,copilul îi cere un măgăruș,iar tatăl îl refuză,spunându-i că a primit un răgaz.

b=Comportamentul lui Nastratin este neobișnuit. Știindu-se sărac,găsește o cale de scăpare dintr-o situație delicată cu ajutorul înțelepciunii și al bunului simț,derutându-l pe băiatul naiv print-o soluție absurdă,dar înțeleaptă.I-a dat băiatului ceea ce a cerut:un răgaz,un timp de gândire cerut,dar necesar pentru a înțelege de ce nu a primit măgărușul.

c=caracterizare:

  Nastratin (vine de la numele arab Nasr al-Din care înseamnă „victoria credinței”);prin caracterizare directă de către narator este un tată încântat de cum învață fiul său și, generos, dorește să-l răsplătească.Îi poate îndeplini orice dorință.Este de acord cu timpul de gândire cerut de fiul său. Dă dovadă de istețime și de înțelepciune, îmbină umorul și corectitudinea:i-a îndeplinit dorința fiului său prin răgazul cerut.Știindu-se sărac,găsește o cale de scăpare dintr-o situație delicată cu ajutorul înțelepciunii și al bunului simț,derutându-l pe băiatul naiv print-o soluție absurdă,dar înțeleaptă. El s-a folosit de vorbele înțelepte și de capacitatea sa de a întoarce lucrurile în favoarea sa, pentru a ieși din încurcătură. Personajul surprinde prin simplitate, profunzime,umor.Prin vorbele sale,comportament personajul este caracterizat indirect.

  Prin caracterizare directă naratorul îl prezintă pe  fiul lui Nastrati-un băiat ce iubește învățătura,ia note mari și e bucuros că va fi răsplătit de tatăl său.Știind sărăcia acestuia, cere o amânare,pentru a se gândi.Prin dialogul cu tatăl său,își spune dorința după timpul primit:vrea un măgăruș.Fără a se arăta surprins,.acesta îi răspunde corect cu umor că a primit ce și-a dorit-un răgaz.Niav,nehotărât nu înțelege acum lecția primită: a cere un răgaz înseamnă a  amâna, adică a refuza conştient să primești ceva acum, pentru că,poate vei primi mai târziu.Singurul moment din timp pe care îl controlăm este ACUM.

d=Funcții ale libajului în text sunt;-funcția emotivă-expresivă: personajele îşi dezvăluie sentimentele de mulțumire,încredere,nehotărâre,judecata corectă- mesajul devenind subiectiv, căpătând valoare afectivă. Mărci lingvistice: persoana I, exclamaţiile.

                                                             -funcția fatică-prin dialog tatăl îi dă fiului o lecție de viață: a vrut

să-l răsplătească,deși se știa sărac,naiv fiul a cerut ,,un răgaz”care a devenit o capcană.

2=corectare:

În povestirea ,,Făgăduiala ținută”,se arată stratageme folosită de Nastratin,ca părinte,pentru a-și păcăli fiul.Nastratin îi promite copilului său o recompensă.

3=pro și contra:

             ,,Obținerea unor rezultate școlare bune trebuie răsplătită de părinți”

Răsplata unor rezultate bune nu poate cumpăra inteligența și motivația necesare succesului la școală.

Chiar dacă la început copiii vor fi entuziasmați de răsplata primită, după o perioadă, recompensele distrug entuziasmul pentru o anumită activitate, exact pentru acea activitate pentru care sunt oferite. Dacă recompensa constă în bani pentru note bune, copilul va înțelege că trebuie să învețe pentru a-și umple portofelul, nu pentru a-și îmbogăți cunoștințele și pentru a deveni o persoană mai înțeleaptă. Nu este exclus ca la un moment dat părinții să fie nevoiți să negocieze cu copiii lor prețul notelor.Și atunci părinții ar trebui să-și încurajeze copiii să învețe pentru propriul lor succes,punând accent pe ideea de învățătură, nu pe nota în sine. Părinții nu pot pune un preț pe succesul copiilor.A-i plăti pentru note, fără a-i ajuta să dezvolte aptitudini atât de necesare în viață îi va face să creadă că toată viața vor fi răsplătiți pentru tot ceea ce fac și acesta va fi singurul lor scop.

Există părinți care răspund cu „da” la cererile copiilor. Sunt şi situaţii când răspunsul părintelui trebuie să fie „nu”. Este greu ca adolescenţii să-l accepte, pentru că n-au maturitatea necesară, nu cunosc capcanele şi primejdiile unui pas greşit, riscul la care se supun. Când li se spune„nu”,părinţii trebuie să  gândească puţin, nu imediat. Trecerea frecventă de la „da” la „nu” poate pune credibilitatea la îndoială în faţa copiilor. Aceasta duce la un conflict aproape permanent, la pierderea de timp, energie, încredere, la refuzul copilului de a accepta autoritatea părintelui. Acel „nu” trebuie să fie ferm, chiar irevocabil. Pot exista excepţii, când apar informaţii suplimentare şi trebuie explicată cauza schimbării răspunsului. Echipa mamă-tată trebuie să susţină acelaşi răspuns. Dacă unul dintre părinţi face o promisiune, aceasta trebuie respectată. Altfel, nici copiii nu şi le vor respecta şi încrederea va scădea în mod vizibil.

Copilul trebuie să crească într-un mediu familial plin de dragoste şi înţelegere, într-o atmosferă de fericire. Ca şcolar, el trăieşte în două lumi diferite: una a familiei încărcată de afectivitate şi cealaltă a şcolii plinp de exigenţe şi promisiuni. Dacă aceste medii educaţionale se completează şi se susţin, ele asigură buna integrare a copiilor în viaţa socială de mai târziu.

Răsplata pentru rezultatele bune ale unui copil trebuie să vină în timp și atunci  recunoştinţa copilului în drumul lui spre maturitate va fi aşternută firesc în cuvintele cheie ale succesului şi împlinirii unei misiuni sacre a vieţii: dragoste, dăruire, înţelegere, comunicare afectivă…

poezia,,Vorbește-ncet”de Mihai Eminescu==Clipe de grație

 

poezia,,Vorbește-ncet”

Tema poeziei este dragostea, exprimată sub forma unui monolog adresat iubitei, a cărei „prezenţă” este marcată prin verbe la imperativ sau la indicativ prezent şi prin pronumele personal la persoana a doua.

 Prima şi ultima strofă încep cu îndemnul „vorbeşte‑ncet”, ceea ce arată prezenţa unei persoane,este  o situaţie de comunicare. Este numai o iluzie. Monologul poetic capătă valoarea unei permanenţe a rostirii, depăşind efemeritatea concretului comunicaţional dintre două fiinţe reale. Poeţii vorbesc întotdeauna mai degrabă cu sine, chiar şi atunci când rostirea lor capătă forma unei adresări. Fiinţa căreia i se adresează poetul este ca o „icoană”neclară,o imaginea reală şi o imagine difuză, diafană, reflectată de sufletul său. Însuşi sensul cuvântului ,,încet” devine ambiguu aici, oscilează între sensul care se referă la intensitatea tonului şi cel care se referă la ritmul vorbirii, sugerându‑le pe amândouă, indistinct. În sensul rostirii verbale, acest vorbit,, încet” se apropie mai mult de tăcere. Vorbirii încete îi corespunde, simetric, din partea celuilalt, a îndrăgostitului, privitul în acelaşi registru: ,,Să pot să te privesc încet”; este un ,,încet”  încărcat de sugestii contextuale, având deopotrivă semnificaţia unei atenuări a intensităţii (dacă se poate spune că privirea poate fi intensă, apăsată, grea), a unei priviri catifelate, mângâietoare, şi semnificaţia duratei, a prelungirii ei în timp. Toate aceste semnificaţii sugerează o atmosferă de comunicare plină de farmec, precum în transă sau în vis.

Prima strofă este integral a iubitei, pentru ca următoarele să se refere preponderent la eul vorbitor, în care se reflectă celălalt. Propriu‑zis nu avem niciun portret, ci doar o atmosferă, care se constituie din sugestii, muzicale-imagini auditive şi plastice -vizuale. Felul acesta, muzical, înţeles ca proporţie şi armonică distribuire a materialului imagistic, se poate vedea din tehnica împletirii contrapunctice a referinţelor la „eu” şi „tu”. Faptul că sugestia este muzicală este evident în referirea la „glasul” şi „vorba” iubitei.

Poezia este alcătuită dintr-o alternare a planurilor, dintr‑o împletire a referinţelor la „tu” şi la eul liric, de fiecare dată începând cu referirea la „tu”, mărcile lingvistice ale eului fiind prezente, în toate strofele, cu excepţia primei.

A doua strofă începe cu referirea la eul contemplatorului, un vers, continuă cu evocarea ochilor iubitei, şi portretul se opreşte la acestea, încheindu‑se, fără să se închege, cu ideea generală a incomparabilei minuni pe care o încorporează. Se poate deci spune că „portretul” acesta poate fi numit, cel mult, o „schiţă” de portret, că poezia şterge chipul realităţii, pentru a institui o altă realitate. În loc de realitatea unei iubite reale, se instituie realitatea ideală, a îngerului. Cu alte cuvinte: figura reală se şterge, se estompează, se atenuează, pentru a căpăta alte contururi, esenţializate, transcendentale, pornind de la realitatea însăşi, a ochilor şi a gurii (vocii), emblematice simboluri ale contemplaţiei şi ale rostirii, de data aceasta încete, esenţializate şi ele.

Odată obţinut chipul îngeresc, privitorul devine hierofant, închinător la propriul idol.

Ultima strofă pune faţă‑n faţă cele două „icoane”, iubita‑înger‑idol‑minune şi misterul, într‑o relaţie de contemplaţie şi adoraţie reciprocă.

          Poezia.,, Vorbeşte‑ncet” are toate atributele unei rugăciuni. Ea ilustrează modul romantic‑eminescian în care iubirea este trăită cu religiozitate, ca o formă a mântuirii, a evadării din captivitatea lumii acesteia şi a înălţării, a regăsirii, pe această cale, a paradisului pierdut, sau a iluziei acestuia. Este o etapă a creaţiei eminesciene, aceea de tinereţe, pe care o întâlnim şi în imaginea adamică, a îndrăgostiţilor pierduţi în codru, în natură – oglindă simbolică a raiului pierdut (Dorinţa, Floare albastră, Sara pe deal etc.). 

Procedeul stilistic fundamental prin care iubita este transfigurată în înger‑idol este cel al transformării: glasul devine izvor de mângâiere, iubita e „înger sfânt”, „idol scump”, „dulce lumină”, „minune”.

În prima strofă, metafora şi comparaţia („vorba ta‑i ca lamura de miere”) menţin procesul transfigurării în cadrele realului, ale concretului, nu fără sugestii simbolice: glasul este izvor şi izvorăşte „lamură de miere”, aceasta însemnând deopotrivă şi dulceaţă, şi aur lămurit, curat, purificat – conotaţii ale divinului. Mai încolo, în strofa a treia, idolul scump devine „dulcea mea lumină”, o metaforă sinestezică, în care se amestecă nu doar datele percepţiei, senzaţiile, ci simbolul universal al divinului, care este lumina, şi farmecul, bucuria iubirii.

S‑a remarcat, nu fără temei, că iubirea eminesciană, sub acest aspect, al veneraţiei, nu este, nu poate fi străină de cultul, de adoraţia Fecioarei. Ca şi în acest mic poem, Eminescu îşi înalţă iubita pe acest piedestal, o proiectează în absolut. Sau, mai potrivit spus, poetul înţelege iubirea ca o formă a veneraţiei, cu toate conotaţiile sacralităţii, un mod al depăşirii orizontului existenţei mărginite şi al aproprierii nemărginirii, a depărtatului, prin ceea ce este cel mai apropiat, mai familiar. Momentul iubirii, deşi împlinit doar din şoapte şi mângâieri, este trăit cu atâta intensitate, încât se învecinează cu suferinţa: „Ş‑arată milă, dragoste, durere.” Aici, mila şi durerea sunt atribuite celuilalt, icoanei iubitei, precum în iconografia Fecioarei, dar poetul va numi, mai târziu, dragostea prin celebra metaforă: „suferinţă... dureros de dulce” (Odă – în metru antic).

Îndemnul „vorbește-ncet” confirmă apropierea persoanei dragi. Deja această apropiere conferă un sentiment de siguranță asupra legăturii, nu mai este nimeni în preajmă care să le afecteze intimitatea (care să-i deranjeze).

Nu mai este cazul unui efort în prietenie. Zbuciumul (agitația) s-a terminat, nimic pe lume nu contează mai mult ca prezența iubitei. Acum e timpul ca ei doi să se înțeleagă aproape fără cuvinte. Până acum și-au vorbit tare, au strigat pentru a se chema sau pentru a se corecta. Acum tinerii s-au obișnuit unul cu altul, e vremea pentru altă stare, a calmului. Este o invitație la armonie, la un acord între tonalitatea vocii și înțelesul „prea cuminte” al vorbelor.

Pag.128

Rugămintea

1= Deşi poezia eminesciană se încadrează în tiparul sonetului, ea încalcă regula ca niciun cuvânt să nu se repete,cu excepţia prepoziţiilor şi conjuncţiilor. Totuşi, cuvintele şi structura repetată sunt esenţiale în construirea poemului. Construcţia ,,vorbeşte-ncet”, asupra căreia autorul insistă de trei ori:în titlu, în primul vers, în versul al 12-lea, se referă la intensitatea tonului şi ritmul vorbirii, find un îndemn adresat iubitei de păstrare a intimităţii sentimentelor de afecţiune, dar şi o încurajare de pierderi în acel loc şi în acel timp, murmurul transportând îndrăgostiţii într-o lume atemporală şi aspaţială. Epitetul ,încet” se apropie mai mult de tăcere,find un îndemn adresat iubitei de păstrare a intimităţii sentimentelor de afecţiune, dar şi o încurajare de pierderi în acel loc şi în acel timp, murmurul transportând îndrăgostiţii într-o lume atemporală şi aspaţială. Împreună cu verbul,,privesc,privește” capătă sensuri multiple, referitoare la durată-îndelung, atitudine-cu duioşie, calitate-cu atenţie, amănunţit.

2= Epitetul ,încet” se apropie mai mult de tăcere,find un îndemn adresat iubitei de păstrare a intimităţii sentimentelor de afecţiune, dar şi o încurajare de pierderi în acel loc şi în acel timp.

3=,,Să te privesc încet”—exprimă dorința de a contmpla chipul iubitei,este o privire catifelată, mângâietoareîntr-un timp fără sfârșit. Toate aceste semnificaţii sugerează o atmosferă de comunicare plină de farmec, precum în transă sau în vis.

4=Sonetul este adresat laudativ iubitei sale, exprimând sentimente profunde: iubire, admiraţie, emoţie. Fiinţa căreia i se adresează poetul este ca o „icoană”neclară,o imaginea reală şi o imagine difuză, diafană, reflectată de sufletul său.

5=portrete

Fiinţa căreia i se adresează poetul este ca o „icoană”neclară,o imaginea reală şi o imagine difuză, diafană, reflectată de sufletul său.Iubita are glasul ca un,, izvor de mângâiere  e „înger sfânt, idol scump, dulce lumină, minune,vorba ta‑i ca lamura de miere”,este simbolul universal al divinului, care este lumina, şi farmecul, bucuria iubirii. Eminescu îşi înalţă iubita pe un piedestal, o proiectează în absolut, înţelege iubirea ca o formă a veneraţiei.Asemenea unei icoane chipul iubitei transmit sentimente profunde de,, milă, dragoste, durere.” 

Îndrăgostitul are privitul ,,Să pot să te privesc încet”; este o privire catifelată, mângâietoare, prelungită în timp.

Între cei doi există o atmosferă de comunicare plină de farmec, precum în transă sau în vis.

 Femeia apare ca o fiinţă angelică, cuminte, blândă, iar bărbatul ca o persoană fidelă, tandră, idealistă.

6= Femeia apare ca o fiinţă angelică, cuminte, blândă prin figurile de stil: metafore ,,lamura de miere,izvor de mângâiere,dulcea mea lumină,scumpe înger sfinte”; comparaţii ,,vorba ta-i ca lamura de miere,pot fi minuni, ca tine nu-i niciuna”, epitete ,,încet,scump,dulcea,cuminte”; enumeraţie. ,,milă, dragoste, durere.”

Fermecat de această imagine angelică, poetul iubește această figur, astfel rugămințile lui se transformă în rugăciuni către un „scump înger sfânt". Iubita reprezintă pentru poet sensul vieții, motivul existenței, care contează cu adevărat.

Discurs și tăcere

1=  Este prezent monologul deoarece este absenta vocea persoanei iubite in timp ce vocea poetului este prezenta pe tot parcursului poeziei.

2= Chiar dacă dialogul ce presupune comunicare intre două persoane este absent din cauza inexistenței unui răspuns verbal la rugamințile poetului, se realizează o comunicare între cei doi pentru că iubita ii raspunde poetului prin gesturi, astfel schițând un dialog de dragoste bazat pe exprimarea sentimentelor fie prin vorbe, fie prin gesturi.

3= În prima strofă-catrenul rostirii- există metafora şi comparaţia: glasul este,, izvor de mângâiere” şi izvorăşte „lamură(pulbere) de miere”, aceasta însemnând deopotrivă şi dulceaţă, şi aur curat, purificat –sensuri figurate ale divinului.Se arată o atmosferă, care este formată din (imagini auditive şi vizuale.

4=Strofa a doua-catrenul privirii- A doua secvență poetică estea dmirația, nevoia de a se privi. Când „ochii tăi îmi spun fără cuvinte”,ochii privesc încet cu admirație ; este o privire catifelată, mângâietoare, prelungită în timp. Între cei doi există o atmosferă de comunicare plină de farmec, precum în transă sau în vis.Momentul iubirii, deşi împlinit doar din şoapte şi mângâieri, este trăit cu atâta intensitate, încât se învecinează cu suferinţa: „Ş‑arată milă, dragoste, durere.” Aici, mila şi durerea sunt atribuite celuilalt, icoanei iubitei,iar ea îi răspunde prin gesturi,priviri.

5= Răspunsurile afirmative ale declarației de dragoste sunt mișcări prin gesturi, vorbe dulci, rostite „încet", adverb ce redă intensitatea, ritmul, tonul vorbirii,prin puterea de convingere a ochilor săi ce exprimă o multitudine de sentimente.

Dincolo de text:

1=Definiția dragostei:

Iubirea la Eminescu reprezintă mai mult un ideal, o aspiraţie. La începutul vieții dragostea-i era senină, frumoasă, luminoasă și părea împlinită, cel mai adesea într-un cadru feeric al naturii proaspete și viguroase, ca în poezia „Dorința”: Iubita îi apare gingașă venind parcă dintr-un dulce vis, în poezia „ Atât de fragedă…”; Sentimentul iubirii,lumea sa de vis, aspirația spre o iubire totală în mijlocul naturii este redată superb în poezia „Lasă-ți lumea”. Mai târziu, dezamăgit de loviturile vieții, poetul începe să-și pună întrebări, încearcă să definească amorul prin propriile-i, noile-i simțiri, în poezia „Ce e amorul” Figura femeii iubite, din caldă, luminoasă, mult dorită, devine solemnă, rece, de neatins, marmura sugerând frumusețea înghețată, ireală, precum în poezia „Te duci…”Regretul iubirii care pleacă în afara voinței sale, este redat cu sfâșierea ființei, în poezia „S-a dus amorul…”În

„Venere și madonă”, poetul își privește femeia iubită și o vede când înger, când demon. Și totuși femeii „demon” îi acordă „raza inocenței” și-i dăruie iubirea într-un mod unic.

2= EMINESCU SI DRAGOSTEA—George Călinescu

Chiar la începutul capitolului „Eminescu şi dragostea”, Călinescu pare a şovăi în a se situa de o parte sau de alta a impresiilor despre Veronica și dă verdictul: „Făptura reala a poetei nu are ce căuta în iţele existenţei lui Eminescu, fiindcă femeia nu trăieşte prin viaţa ei proprie, ci prin procesul de transfigurare a iubirii. Veronica este numai o cristalizare a modului erotic al lui Eminescu, fără să fie singura, şi ceea ce interesează pe biograf este tocmai şi numai aspectul pasional al vieţii acestuia.”

Eminescu îi scrie Veronicăi multe scrisori:,, Nu merit laudele aduse pentru poezia «Epigonii». E o conceptie pe care o faurisem înca la Viena, într-un elan de patriotism”....sau: „Ziua de 4/16 februarie 1876 a fost cea mai fericită a vieții mele. Eu am ținut-o pe Veronica în brațe, strângând-o la piept, am sărutat-o. Ea-mi dărui flori albastre pe care le voi ține în toată viața mea“. Pe malul marii, într-unul dintre cele mai importante momente ale existentei sale, gândul îi este tot la Veronica: ,,Te sărut dulce, draga mea Veronică, si rămân al tău. La anul să știi că venim amândoi aici“, îi scria Mihai Eminescu Veronicai Micle la 16 iunie 1882. Dar în august,scrisorile lui Eminescu ascund starea de tensiune ce există între cei doi îndragostiti,,  te iubesc cu sufletul, dar nu știu nici ce să-ncep, nici ce să fac de dragul tău.”

„Îti vei fi aducând aminte poate ca-ntr-o scrisoare ti-am cerut iertare c-am îndraznit a te iubi. Stiam eu de ce-o cer. Stiam prea bine ca fondul sufletului meu e desgustul, apatia, mizeria. Eu nu sunt facut pentru nici o femee, nici o femee nu e facuta pentru mine, si oricare ar crede-o aceasta, ar fi nenorocita. Nu iubesc nimic pentru ca nu cred în nimic si prea greoi pentru a lua vreun lucru precum se prezinta, eu nu am privirea ce înfrumuseteaza lumea, ci aceea care vede numai raul, numai defectele, numai partea umbrei. Satul de viata fara a fi trait vreodata, neavând un interes adevarat pentru nimic în lume, nici pentru mine însumi, sira spinarii morale e rupta la mine, sunt moraliceste desalat. Si Dta ma iubesti înca, si Dta nu vezi ca sunt imposibil, ca-ti arunci simtirea unui om care nu e-n stare nici de-a-ti fi recunoscator macar?Da-ma uitarii precum te-am mai rugat, caci numai uitarea face viata suportabila“, îi scria Eminescu în septembrie 1882. 

3=comparați poezia,,Vorbește-ncet”cu poezia,,Izvorul nopții”de Lucian Blaga

Poezia,,Izvorul nopții” începe cu o confesiune lirică printr-o chemare ,,frumoaso",iubita este descrisă prin ,,ochii asa de negrii"care trimit asupra indragostitului o stare de visare,de vrajă.În poezia,,Vorbește-ncet” este prezent la fel un monolog al îndrăgostitului și  chiar dacă dialogul este absent din cauza inexistenței unui răspuns verbal la rugamințile eului liric, se realizează o comunicare între cei doi, pentru că iubita îi răspunde îndrăgostitului prin gesturi, astfel schițând un dialog de dragoste bazat pe exprimarea sentimentelor fie prin vorbe, fie prin gesturi.

În ,,Izvorul nopții”îndrăgostitul admiră numai ochii iubitei, întunericul izvorat din ei devine simbol al tainei existenței vieții,iar frumusețea iubitei se răsfrânge asupra naturii„peste văi,peste munți si peste șesuri." Și Eminescu observă profunzimea ochilor ce,,spun fără cuvinte ș-arată milă, dragoste,durere..”Dacă poetul Blaga admiră negrul ochilor iubitei ce fac din aceasta un adevarat mister care nu poate fi descifrat decat prin iubire,Eminescu o roagă pe iubita sa să vorbească încet, „în șoaptă” , pentru a nu rupe vraja iubirii și pentru a nu strica momentul de pace, de armonie și de liniște dintre cei doi.În,,Izvorul nopții”, iubita, ai cărei ochi,,așa de negri” este numită în final ‘’lumina mea’’, acea lumina este resimțită ca o înviere, e cauza unui sentiment de armonie cu lumea. Starea de iubire este resimțită cu invadarea sufletului de o lumină care e un strop din fluxul cosmic.

La Eminescu,iubita,,idolul scump” devine „dulcea mea lumină”,metaforă a simbolului universal al divinului, care este lumina,farmecul, bucuria iubirii.

În poezia lui Blaga natura se confundă cu iubita, spre deosebire de opera eminesciană, unde natura reprezintă doar un cadru natural din care fac parte cei doi îndragostiți.

Aceste poezii sunt concepute ca o declarație de dragoste către persoana iubită care devine un idol căruia se închină, o muză ce îl inspiră, ca o a opta minune terestră.

4= Eminescu e întruparea literară a conştiinţei româneşti, una şi nedespărţită-Nicolae Iorga

       un sfânt coborât dintr-o icoană-Caragiale     

        Eminescu – „geniul pustiu” al poeziei româneşti

        ,,omul deplin al culturii romane''

       „poetul nepereche“.

Creangă-povestitor fără pereche

                Povestitorul minunat al copilăriei

                Magician al cuvântului

Sadoveanu-Ceahlăul literaturii române

                     Poet desăvârșit al prozei

                     „Ștefan cel Mare al literaturii române”-Călinescu

În loc de sfârșit

1=cum se schimbă un om când este îndrăgostit:

a=Atunci când ești îndrăgostit, începi să crezi că persoana iubită este unică.Sunt văzute calitățile pozitive ale persoanei iubite, trecând cu vederea trăsăturile ei negative, se concentrează asupra evenimentelor și lucrurile banale care le amintesc de persoana iubită, visând cu ochii deschiși la aceste mici momente și amintiri. Faptul de a fi îndrăgostit duce de multe ori duce la instabilitate emoțională și fiziologică: momente de exaltare, euforie, energie crescută, insomnie, puls accelerat și respirație accelerată, panică, disperare, gelozie, teama de respingere atunci când relația suferă chiar și cel mai mic pas înapoi.Un îndrăgostit este dispus să sacrifice orice pentru cealaltă persoană.O vede ca o ființă deosebită,perfectă,ca o zeitate,în culori calde,înconjurată de flori,fluturi,într-o grădină ca un paradis,îi place totul la ea.Când se gândește la ea simte că plutește,are aripi și ar putea schimba mersul universului pentru a o face fericită.

b=un îndrăgostit poate avea atribute supraumane:poate pluti,poate cânta,deși nuștie niciun cântec,poate scrie versuri,deși nu are talent scriitoricesc,se vede în culori,deși este normal,dansează,deși n-a mai dansat niciodată,râde,e fericit,îmbrățișează oamenii.Se crede stăpânul lumii asemenea unui zeu,crezând că toți oamenii îi împărtășesc fericirea,deși nu-l cunosc.

 

 

 

 

,,Nora sau Balada Zânei de la Bâlea-Lac”de Mircea Nedelciu

                  Drumuri nemarcate

Poveste și simboluri

1=antiteza libertate / captivitate

Nora este o ipostază a visătorulu,se consideră în viața ei simplă de adolescentă acasă, ca-ntr-un țarc,  captivă și începe să refuze totul, numai ca să scape de acel tip de trai. Dă greș, se izolează de restul lumii pentru Doru, pleacă împreună cu el, și apoi el se izolează de ea.Nora nu poate reface legătura cu lumea din care plecase.La fel setea o apropie pe capra-neagră de soldații din vecinătatea pârâului, Animalul are senzația că este liber, deși nu scăpase încă de frânghii, simțul olfactiv puternic îl face să adulmece mirosul de libertate, aerul din pădurea de alături. O șansă i-o poate crea Nora, prin solidaritate. Atât capra-neagră, cât şi Nora, iubesc muntele, deoarece le satisface dorinţa de prea înalt, de împlinire a unei existenţe absolute.

2=paralelism Nora și animalul sălbatic

Autorul realizează o paralelă între destinul Norei (captivă a amintirilor și a deziluziei primei iubiri) și destinul caprei-negre care și-a pierdut libertatea Singurătatea de pe munte ar putea fi argumentul asemănării fetei cu cu cea a caprei-negre, recunoscută drept animal unic, singuratic pe crestele cele mai  înalte ale muntelui.Atât capra-neagră cât şi Nora iubesc muntele, deoarece le satisface dorinţa de prea înalt, de împlinire a unei existenţe totale.Nora devine captivă în lumea amintirilor și a deziluziilor asociate iubirii, ceea ce explică paralelismul între destinul ei și cel al animalului sălbatic. Eliberarea devine expresia propriei eliberări de trecutul apăsător.

3=,,Aceasta era deci proza cea lungă a marii iubiri.” Paradoxal Nora ajunge să trăiască „Proza cea lungă a primei iubiri”, adică dă greș. Inițial se izolase de restul lumii pentru Doru, pleacă împreună cu el și apoi el se izolează de ea și Nora nu poate reface legătura cu lumea din care plecase.

   = Autorul a ales proza rimată pentru povestea de iubire dintre Nora și Doru,în iubirea lor apar elemente lirice precum stelele sau misterele,prin poezie se arată iluzia fericirii prin iubire Țarcul separă lumea cotidiană, prozaică, de o lume ideală, în care tânăra Nora nu vede decât poezie. Însă această poezie a iubirii devine o „lungă proză”,iar țarcul în acest moment se manifestă ca o barieră inversă, împiedicând-o pe Nora să revină în lumea cu care a rupt brutal legăturile, o lume a cărei poezie nu a avut răbdarea să o descopere. Dacă până la plecarea pe munte autorul a folosit proza rimata, din acel momentel apelează doar la proza. Acest lucru evidențiaza faptul că pentru Nora, poeziade dragoste începe să ia sfârșit.

4=Lacrimile fetei apar când devine deziluzionată, dezamagitǎ, speriatǎ, suferindǎ și resemnatǎ. Ea realizează că Doru nu o iubește cu adevǎrat.Plânge din nou când își înțelege singurătatea. Întâlnirea cu un prieten al lui Doru o face să plângă – lacrimile fetei, metaforic hiperbolizate, căpătă proprietăți cosmice. Amintirea se oprește la suferința provocată de deziluzia iubirii.Decorul montan  este un spațiu al libertății, unde Nora crede ca își va putea împlini iubirea cu ființa iubită..

5= Eliberând animalul sălbatic, Nora încearcă să scape de amintirile dureroase. Autorul realizează o paralelă între destinul Norei (captivă a amintirilor și a deziluziei primei iubiri) și destinul caprei-negre care și-a pierdut libertatea. Eliberarea definitivă a caprei negre este momentul în care își dă seama de adevărata față a lui Doru, îl respinge definitiv împreună cu falsa imagine a iubirii

 „Nora o văzu pentru ultima oară ; capra-neagră liberă, în mediul ei , apoi dispăru printre stânci”

    =Simbolurile textului:

 Nora este simbolizată prin capra neagră, vietate a cărei libertate este crucială

Eliberarea definitivă a caprei negre este momentul în care își dă seama de adevărata față a lui Doru, îl respinge definitiv împreună cu falsa imagine a iubirii

 „Nora o văzu pentru ultima oară ; capra-neagră liberă, în mediul ei , apoi dispăru printre stânci”

 Transfăgărășanul: simbolizează intervenția brutală a omului asupra naturii, distrugând frumusețea și armonia acesteia;

    Balea Lac: simbolizează locul unde se întâlnesc lumea reală și cea fantastică, unde Nora își proiectează visul de iubire;

    Peștera: simbolizează refugiul celor doi îndrăgostiți, dar și izolarea lor de restul lumii;

    Muntele este  înălțimea,aspirația,visul,speranța, spațiul asociat libertății.

    Orașul este locul marilor deziluzii.

    Nora se identifică cu animalul sălbatic - este o fire liberă, independentă, imposibil de îngrădit,      Țarcul este școala, mai târziu orașul,separă lumea cotidiană, prozaică, de o lume ideală, în care tânăra Nora nu vede decât poezie.

Muntele este libertatea spre care tânjește fata și capra neagră.

  =   Paralelismul între cele două ființe:zâna de la Bâlea lac și capra neagră

Atât capra-neagră, cât şi Nora, iubesc muntele, deoarece le satisface dorinţa de preaînalt, de împlinire ,deoarece le satisface dorinţa de preaînalt, de împlinire a unei existenţe absolute.

Personajul Nora simbolizează o zână ce crede în misterul iubirii. Realitatea demonstrează că adolescenta de 16 ani este, de fapt, un antipersonaj, deoarece săvârşeşte activităţi casnice,

care o îndepărtează de modelul mitic: este vânzătoare, apoi cabanieră, spală rufe în copaie cu detergent. Singurătatea de pe munte ar putea fi argumentul asemănării cu unicitatea unei zâne, însă gândurile îndreptate către suferinţele trecutului derizoriu exclude aura feerică a unei fiinţe solare. În analogie cu simbolistica zânei, prin singurătatea de pe munte, intră şi cea a caprei-negre, recunoscută drept animal unic, singuratic pe crestele cele mai  înalte ale muntelui. Atât capra-neagră, cât şi Nora, iubesc muntele, deoarece le satisface dorinţa de preaînalt, de împlinire a unei existenţe absolute.

Pag.135

1= Poate fi o paralelă între povestea Norei și a unei zâne, care a fost răpită de un balaur și salvată de vânător, dar acesta a fost ucis de balaur,ambele fiind despre iubire și suferință.Nora este zâna ce crede în poezie cu stele, mistere, care ascund nostalgie, amurg.Pentru Doru este,,zâna”,la fel pentru soldații cărora le oferă ceai este frumoasă ca o zâmă. Personajul Nora simbolizează o zână ce crede în misterul iubirii.

2= Se remarcă amestecul de registre lingvistice: limbaj poetic, limbajul prozei, limbaj literar și limbajul cotidian.Dacă ar fi scris în limbajul literar,autorul scriind o povestire despre întâmplările din viața unei sdolescente naive ce este atrasă de iubirea unui tânăr salvamontist.Acesta îi spune o poveste despre o zână,iar fată se vede în acea zână.Vor urma întâmplări povestite,dialoguri,descrieri de natură,intrigi,apariția unui animal ca-n basme,regretul fetei care a fost înșelată,un sfârșit în care fata se va resemna și va fi iertată.

3= Scrierea folosește ironia și pentru a evidenția contradicțiile sau iluziile personajelor, în special ale Norei, care este o victimǎ a propriei imaginații. Fără ironia care se simte permanent,mai ales în proza rimată, scrierea ar fi avut caracter melodramatic,exagerat,fals.

4= Naratorul are o atitudine ironică și distanțată față de personaje și de evenimente, subliniind contradicțiile și iluziile lor. Nora este o victimǎ a propriei imaginații,trăiește o adevărată iubire,apoi dezamăgire,plânge,este nefericită.Sunt scene pline de durere când Nora pleacă,părăsindu-și părinții,apoi Doru o părăsește,este nevoită să muncească,pentru a se întreține-toate aceste întâmplări impresionează.

5=Decorul variat este bine ales:orașul,muntele este bine ales.Nora merge la un liceu în oraș,Doru este salvamontist,amândoi merg în locurile unde Doru lucrează,iar Nora rămâne într-un oraș de munte așteptându-și iubitul.

Dincolo de text:

1= Bacilul lui koch - George Topârceanu=de citit
=este o poezie amuzantă= un ritm alert și o versificație complexă. 

Prin folosirea metaforelor și a personificărilor. Prin intermediul lor, autorul reușește să descrie starea de boală și suferință cauzată de bacilul lui Koch, creând astfel o atmosferă opresivă și tensionată.

 Poezia evidențiază tema bolii și suferinței umane. Autorul explorează impactul devastator pe care boala îl poate avea asupra individului și asupra societății în ansamblu. Prin intermediul simbolurilor și metaforelor, Topârceanu reușește să transmită un mesaj profund și emoționant despre fragilitatea existenței umane. Tematica principală a poeziei este fragilitatea și efemeritatea vieții umane, dar și frumusețea și puterea iubirii și a naturii. Autorul utilizează imaginea bacilului lui Koch pentru a sublinia trecerea inevitabilă a timpului și înfrângerea finală a omului.

Simbolurile sunt prezente din primele versuri ale poeziei. În imaginea cu „bacilul” se ascunde, de fapt, o metaforă a răului care se răspândește în lume. Artistul ilustrează ideea că violența, răutatea și veninul uman sunt „bacili”, care se răspândesc asemenea unei boli contagioase.

Simbolul „ochiului alb” este unul dintre cele mai importante din poezie. Acesta simbolizează puritatea și inocența, elemente care pot fi întunecate sau distruse de răul din lume. „Ochiul alb” poate fi considerat și o metaforă a „inocenței pierdute”.

Un alt simbol important din poezia „Bacilul lui Koch” este „lumina ochilor”, care poate fi asociată cu speranța și cu căutarea adevărului. Simbolul reprezintă și o căutare a sinelui și a valorilor morale.

Unul dintre cele mai puternice simboluri din poezie este reprezentat de „sângele inocenților”. Acesta simbolizează suferința și durerea pe care oamenii o pot cauza altora în numele puterii și al răutății.

Alte simboluri întâlnite în poezie includ femeia iubita, care simbolizează frumusețea și curajul, și natura, care reprezintă trecerea inexorabilă a timpului și fragilitatea vieții umane.

 Bacilul lui Koch poate fi interpretat ca o metaforă pentru suferința umană și inevitabilitatea morții. Femeia iubita poate reprezenta speranța și curajul în fața adversităților. Natura poate sugera trecerea rapidă a timpului și fragilitatea vieții. 

 Poetul transmite un mesaj puternic privind vulnerabilitatea omului în fața bolii și a morții.

2= o știre parodiată: Festivalul de Film de la Cannes a debutat miercuri seara, pe Croazeta. Juriul acestui festival prestigios este prezidat de cineastul american Steven Spielberg.Știrea interesantă este că Steven Spielberg a sosit pe Croazeta pe o bicicletă si avându-l ca șofer pe extraterestrul E.T.

3=decorul montan este o bucurie și un mister pentru mine: La câteva zeci de kilometri de mult mai cunoscuţii Vulcani Noroioşi ai Buzăului, ascunsă de păduri şi învăluită în nesfârşite mituri şi legende este una dintre cele mai interesante şi încă prea puţin vizitate zone turistice ale României: Ţara Luanei. Deasupra pădurilor şi a culmilor stâncoase există„cerul straniu“ – este primul lucru care atrage atenţia şi învăluie întreaga zonă într-o aură de mister: un albastru intens, ieşit din comun, pare să domine în anumite perioade din zi cerul de deasupra satelor dosite prin văi, ferite dintotdeauna de orice urmă de poluare. Babele de la Ulmet, formaţiunile de trovanţi sunt spectaculoase și misterioase  amintesc de nave spaţiale extraterestre – sfere perfect delimitate ori cilindri bizari, se ridică printre vegetaţie în diferitele lor forme, presăraţi prin peisaj ca nişte rămăşiţe din timpuri imemoriale, ce veghează asupra văilor şi crestelor din împrejurimi.

În loc de sfârșit

Zâna din lumea de azi-

Zânele (Silfii) sunt semidivinităţi feminine, adesea nominalizate atributiv, prezente în mai multe mitologii populare.Sunt zâne bune şi rele. Zânele bune sunt fecioare frumoase, zvelte, foarte tinere, năzdrăvane, prielnice omului cinstit şi având totdeauna soluţiile esenţiale pentru dificultăţile ori impasurile inevitabile de care este asaltat Făt-Frumos.

Îndemnul lor pentru fiinţele umane este: „Trăieşte cu bucurie, creând respiraţia existenţei!”

Zâna din lumea de azi este reprezentată având un aer blând și totodată hotărât, puternic. Culorile ce o caracterizează sunt culorile întâlnite adesea în natură: galbenul și portocaliul amintesc de soare, iar verdele este veșnicia naturii. Aceste elemente se îmbină perfect cu alte detalii:vocea ce-și schimbă tonalitățile,privirea atentă mereu înainte,gesturile  delicat,dar ferme și mai ales simplitatea,bunul simț.Aceasta este o imagine perfectă. 

 

Textul epistolar

 

1=textul epistolar:trăsături:

- precizarea locului si datei de redactare:București,17 februarie,5 ceasuri dimineața 1882;

- formula de adresare: Draga mea Veronicuță;

- secvența introductivă: lipsește

- cuprinsul : mesajul epistolar.........................

- secvența de încheiere:lipsește

-semnătura: lipsește

2=cuvintele sintagmele care se referă la Veronica:

,,Draga mea Veronicuță; pasărea mea cea sprintenă,cea voioasă și tristă;  umărul tău cel alb și rotund și frumos; draga mea Nicuță; nesărutato, mititicule, celui mai scump odor;

Dulcea şi drăgălaşa mea copilă, tu odorul meu cel drag, Tu Veronicuţa mea, unica şi draga mea Veronică,?, Nică, mâinile tale cele mici şi dulci,  eşti îndestul de gentilă, Nicuţa mea cea veselă, o floare drăgălaşă ca tine, făcută pentru a trăi în lumină şi veselie, Moţi;”

=a=numele Veronicăi este reluat prin diminutive:Veronicuță,Nicuță,Nică,Nicuță,Moți;revenirea-Veronică;

=b=diminutivele țin de limbajul poetic printr-o armonie de sunete

3=Eminul meu;( emin înseamnă „credincios”),este radicalul se află numelui Eminrscu; diminutivele prin care o numește pe Veronica țin de viața intimă,exprimă alintare,iubirea dintre cei doi,numele pe care și-l dau în viața intimă.

4=  Privind în flacăra lumânării,Eminescu își închipuie iubita dormind,,în pătuțul așternut c-o fină pânză de in—este o imagine asemănătoare cu a fetei de împărat cu părul de aur  din,,Călin,file din poveste”care doarme în crivat”-pat,alcov, în albul mătăsurilor fine.Este o imagine ce exprimă puritate.

5=,,....el(ceasul) reprezintă oricând capitalul necesar pentru transportul celui mai scump odor ce-l am eu în Iaşi, încât eu îmi imaginez următoarea consecuţiune în prezenţa celor două odoare ale mele: când tu vei fi aici, el poate lipsi, când tu vei lipsi el va-ncerca să vie la loc. Îţi poţi tu închipui a cui prezenţă o prefer. Ce faci c-un ceasornic? Te uiţi la el. Pe când cu tine? Câte nu facem noi de par ceasurile minute şi zilele sferturi de ceas?"

Scrisorile lui Eminescu exprimă iubirea prin cuvinte de alint,dezmierdări:,,Nicuță,prin comparații și epitete: ,,pasărea mea cea sprintenă, cea voioasă și tristă”,printr-o exprimare firească: ,,el reprezintă oricând capitalul necesar.”Tonul scrisorilor este ca o joacă a îndrăgostiților sau grav, prin cuvinte folosite în viața cotidiană.Sunt folosite simboluri:,,pasărea,floarea,lumină.

6=în scrisoare,Eminescu scrie,,par ceasurile minute și zilele sferturi de ceas”,iar în poezia,,O,rămâi”..

,, Anii tăi se par ca clipe,
Clipe dulci se par ca veacuri."

Este gându despre trecerea timpului ce se scurge repede și ireversibil,anii petrecuți trec ca niște clipe,iar clipele dulci ,frumoase de altădată au căpătat valoare de veacuri.

Ambele citate transmit ideea trecerii  timpului și a schimbării, sugerând că unele lucruri nu pot fi întoarse. Astfel oamenii sunt limitați în timpul lor pe pământ. Această temă a trecerii timpului și a vieții trecătoare adaugă o notă mai profundă și mai complexă atât scrisorii cât și poeziei.

Literatura,viața

1=În anul 1882, Mihai Eminescu lucra la ziarul,,Timpu”și îi scria Veronicăi Micle despre concertul lui Pablo de Sarasante,violonistul spaniol ce a concertat în București,despre instalarea lui într-o casă pe Calea Victoriei.Tot în acest an 1882, Mihai Eminescu îi scria Veronicăi Micle: „Timpul acesta m-a stricat în realitate cu toată lumea, sunt un om urât şi temut, fără nici un folos…, unul din oamenii cei mai urâţi din România… Naturi ca ale noastre sunt menite sau să înfrângă relele sau să piară, nu să li se plece lor”.

2=,,om greoi,nepractic,lipsit de toate”este o antiteză tristă :felul exagerat în care se vede poetul și comparația Veronicăi cu,,o floare drăgălașă ca tine,făcută pentru a trăi în lumină și veselie.”

3=din punct de vedere documentar ,în aceste scrisori apare concertul violonistului spaniol Pablo de Sarasante din 15 februarie 1882;recuperarea ceasului de aur,mutarea la o nouă adresă din Calea Victoriei.

Din punct de vedere uman,poetul își arată neliniștea,fiindcă a lucrat toată noaptea,dar speranța că iubita sa s-a odihnit și regretă depărtarea dintre ei.Nu-și explică tristețea iubitei,dorindu-și cât mi repede revederea.

Din punct de vedere literar,poetul își numește iubita:,,pasărea sprintenă,cea voioasă și tristă=metaforă și epitete;,,o floare drăgălașă ca tine,făcută pentru a trăi în lumină și veselie;,,umărul cel alb și rotund și frumos-epitet multiplu;diminutive:Nicuță,mititicule,Veronicuța,Nică,Nicuța;,,cel mai scump odor-adjectiv superlativ;epitete multiple:,,,,drăgălașa mea copilă;unica și draga mea;cea veselă.”=cuvinte regăsite în poezii.

4=Mi se par importante exprimările poetice care sunt și în poezii.

5=În cele două scrisori domină tonul melancolic-cei doi iubiți sunt departe;sentimentele de iubire și speranță că se vor întâlni, dar și câteva preocupări cotidiene.

6=Scrisorii poetului din 17 februarie îi răspunde Veronica imediat cu neliniște ca unui copil,,scumpul meu băiat.”Explică plăcerea de a o primi,dar îl și ceartă,pentru că nu înțelege cuvintele,,viață dezordonată”și lucrul până dimineața când el îi vorbea și totul pare că o supără.

Dincolo de text:

1=Pentru concertul violonistului spaniol, Eminescu își exprimă entuziasmul,i-a plăcut interpretarea admirabilă și-l compară poetic cu alt violonist,Sivori descriindu-i chipul urât cu ochi negri,sălbatici

Titu Maiorescu și el prezent la acest concert, se exprimă ca un jurnalist, îl găsește,,amuzant” și descrie finalul,,splendid”,iar dansurile spaniole,,picante”,apreciază și acompaniamentul de pian.

2=Știrea scrisă de Eminescu în ziarul,,Timpul este deosebită de cea scrisă în scrisoarea către Veronica,pentru că arată puținul public ce  a aplaudat interpretarea violonistului spaniol.Îi privește ochii mari,liniștiți.Este dezamăgit că sala nu este plină,gândind că astfel se pierde plăcerea de a-l auzi și de a trăi senzații muzicale deosebite.În această știre  a transmis impresiile proprii despre spectacol pentru a le face cunoscute cititorilor.

În loc de sfârșit

Astăzi scrisorile au fost înlocuite cu mail-uri,mesaje pe telefon,whatsapp,convorbiri telefonice.Prefer toate aceste mesaje prin internet.Aș prefera scrisoarea scrisă cu stiloul.În viitor comunicarea cu roboții, text to speech sau un ,,limbaj” inventat pentru o anumita categorie de utilizatori de internet.

 

 

,,Zburătorul”de Ion Heliade Rădulescu=exerciții

 

ZBURĂTORUL

1=sentimente contradictorii: Fata este derutată, bulversată de senzațiile contradictorii, aflate în antiteză,este incapabilă de a se stăpâni. Tânăra fată, cu inocența primilor fiori ai dragostei, trece de la bucurie la tristețe, chiar la plâns: ,,si tremur de nesațiu, și ochii-mi văpăiază,/ Pornesc dintr-înșii lacrimi, și plâng, măicuță, plâng”. Cele mai multe dintre aceste stări contradictorii se manifestă la nivel fizic, exterior, este o derută provocată de o suferință fără o cauză precisă. Senzații și percepții contradictorii - teamă, plăcere, neînțelegere, suferință. Chiar caută o soluție suferinței sale: leacurile și înțelepciunea bunicii, cântecele și descântecele băbești, rugăciunile popești și poțiunile vrăjitorești.

2=. Fata  suferă nu numai cu sufletul, ci și cu trupul,este ca o  boală misterioasă, fără o cauză concretă,o durere imposibil de localizat: bătăi de inimă, stări febrile ce alternează cu spasme de frig, agitație interioară, tremurat, plâns lipsit de o motivație.Trăiește manifestări confuze,neliniște,iar  senzațiile ating o intensitate dureroasă.

3= În cuvintele fete este o confesiune lirică tulburătoare prin adresare directa către ființa cea mai apropiată sufletește, mama. Absența unui răspuns din partea mamei înseamnă o înțelegere dincolo de cuvinte.Mama știe că nu există remediu împotriva dragostei și că fata are nevoie nu de sfaturi ci  de cineva care să o asculte,să o lase să se descarce de povara unui sentiment devastator Versul:„Şi mă-sa sta pe gânduri, şi fata suspina.” arată faptul că mama ştie care este cauza stărilor fetei, însă este neputincioasă; fata trebuie să experimenteze singură durerea acestui sentiment. 

4=Mihai Eminescu recreează mitul zburătorului în poemul ,,Luceafărul”,acesta se arată fetei de împărat, o determină să se îndrăgostească de el și apoi dispare. Astfel, fascinația resimțită de Cătălina sub imperiul luminii care vine de la aștri araată trăirea ființei stăpânite de zburător.

În ,,Legenda rândunicii”de Vasile Alecsandri o „copila dragălaşă” are un nume predestinat –Rândunica,iar ursitoarea îi spune că va rămâne veşnic tânăra si fericită, atrăgându-i pe numeroşii muritori prin farmecele ei,îi oferă o rochiţa albă, ţesută din razele lunii şi brodată cu stele,însă îi spune ca frumuseţea ei îl va atrage pe Zburător,care o va amăgi. Zâna îl descrie ca pe o făptura nestatornică, superficială și infidelă, care simulează dragostea. Respins de fată si având un caracter răzbunător, Zburătorul îi fură fetei ce se scălda în lac rochiţa protectoare. Nemaifiind apărată de haina vrăjită, prinţesa încalcă promisiunea făcută zânei. Când Zburătorul,sigur de izbândă, a vrut să o cuprindă in braţe,fata s-a transformat într-o rândunică.

 

 

Romeo și Julieta

 

Romeo și Julieta

Pag.145 

1=Prima întâlnire dintre Romeo și Julieta este la balul familiei Capulet. Cei doi nu se cunosc, iar primul dialog se bazează pe alegorie. Sunt valorificate două campuri semantice: al anatomicului  profanul: mâna, buzele și al sacrului: sfinți, pelerini(călător în loc sfânt) rugăciune. Acestea sunt considerate gesturi creatoare ale iubirii: strângerea de mână și sărutul.

2= Apelativele prin care Romeo înlocuiește numele Julietei sunt:,,stăpână,sfânta mea”,cuvinte prin care o asigură că are încredere în cumințenia ei, că ea nicidecum nu se abate de la puritate.

În poezia,,Vorbește-ncet”de Eminescu iubita e „înger sfânt,idol scump,dulce lumină, minune”-simboluri ale divinului, care este lumina, şi farmecul, bucuria iubirii.

În ambele versuri găsim toate atributele unei rugăciuni. Ea ilustrează modul romantic în care iubirea este trăită cu religiozitate, ca o formă a mântuirii, a evadării din captivitatea lumii acesteia şi a înălţării, a regăsirii paradisului pierdut, sau a iluziei acestuia. 

3=Metafora dragostei lui Romeo este când vorbește despre un schimb – să ia sfințenia din dragostea sărutului ei –  o asigură că are încredere în cumințenia ei, că ea nicidecum nu se abate de la puritate. Dacă este o vină, este sigur „vina gurii lui “ și o cere înapoi, perpetuând sărutul. Vinovăția apare ca o trimitere de la unul la altul, ca să întrețină starea voluptății.

4= Romeo și Julieta sunt la balul familiei Capulet. Romeo crede că dacă Julieta acceptă să-i apuce mâna, îi va permite și sărutul, gestul al doilea! fiind nevinovat, „menit să spele păcatul“ simplei atingeri a mâinilor.Julieta consideră că ,,mâna-ți vină n-are” și este bine să se mențină la acest stadiu… de sfințenie. Cei doi tineri par a fi în posesia unor trucuri ale dragostei, le e teamă să-și exprime pe față sentimentele. Romeo și Julieta sunt antrenați într-un joc al dragostei pure care nu cunoaște margine în îmbrățișări concrete.

 

5=cupluri celebre reale :Dante și Beatrice

Dante Alighieri (1265-1321) a fost  poet şi filozof italian//  Beatrice Portinari—iubire neîmplinită;

                                            Petrarca si Laura

Francesco Petrarca s-a născut pe 20 iulie 1304 în Incisa in Val d’Arno, poetul a întâlnit-o pentru prima dată, în biserica Sainte Claire, pe Laura, al cărei nume complet era probabil Laure de Noves, și s-a îndrăgostit de ea.=iubire neîmplinită

                                           Tristan și Isolda

 Tristan(Tristram), cavaler de Cornwall și Isolda,prințesă irlandeză;când Tristan moare,Isolda decide să se omoare. 

                                            Odiseu(Ulise) și Calipso

Irezistibila Calypso se îndrăgosteşte de naufragiatul Odiseu, dar,văzând că dragostea nu-i este împărtăşită, îl eliberează de pe insula unde îl ţine captiv. 

                                             Romeo și Julieata au trăit chiar în Verona şi care au murit unul pentru celălalt, în anul 1303.( Balconul Julietei de pe Via Cappello nr. 23 din orașul Verona nu i-a aparținut niciodată personajului feminin. De ce? Simplu. Balconul a fost construit la începutul secolului al XX-lea pentru atragerea turiştilor.)

                                             Paul şi Virginia

Povestea de iubire sfarsita tragic intr-o catastrofa navala, este inspirata din fapte reale. Este povestea de iubire ideala, dintre doi tineri curati, care traiesc in afara civilizatiilor corupatoare

Alte cupluri:Adam și Eva(în Biblie)// Pepelea și Sânziana(personaje din basme)//

Romeo crede că dacă Julieta acceptă să-i apuce mâna, îi va permite și sărutul, gestul al doilea! fiind nevinovat, „menit să spele păcatul“ simplei atingeri a mâinilor.Julieta consideră că ,,mâna-ți vină n-are” și este bine să se mențină la acest stadiu… de sfințenie. Ea dă un exemplu din repertoriul pelerinilor care, în ritual de salut, „în loc de sărutare, / Se-nchină și-și strâng mâinile fierbinți”, el încearcă să își atingă scopul cu naivitate întrebând dacă ,,sfinți și pelerini n-au gură oare?” Ea nu cedează și este de o subtilă opinie: „Da, pentru rugăciune, pelerine!” care, prin contrastul exprimat, permite continuarea dialoguluicu prudență..

Cei doi protagoniști par a fi în posesia unor trucuri ale dragostei. Astfel întrebarea lui o pune în dificultate pe Julieta, într-o asemenea măsură, încât nu anticipăm că ar mai putea exista răspunsuri de respingere a curtoaziei. Replica pe care Julieta o va rosti amână intimitatea sau apropierea mai clară: „Doar pentru rugăciune, pelerine!”.

Celor doi tineri le e teamă să-și exprime pe față sentimentele, pentru aceasta recurg la alte personaje din cultura lor, asupra cărora își distribuie tot afectul, personajele fiind o oglindă a sinelui.

„Julieta: Stau liniștiți de-a pururi sfinții, chiar / Atunci când rugăciunea o-mplinesc“ – se rostește cu trimitere la cuvântul „desperare”. Rugăciunea (rugămintea), indiferent de patosul cu care este formulată, se împlinește doar o singură dată, fără a se mai ține cont de agitația interioară care  a produs-o. Mesajul este răsplătit de sfinți, însă nu și disperarea din geneza lui. Este în același timp un îndemn la calm, deși ea bănuiește starea lui Romeo, datorită empatiei. El insistă că mijlocul de a atenua păcatul / voința de a o săruta este tocmai faptul sărutului și, ca să nu piardă prilejul mințirii (al convingerii), aflăm din didascalii, „o sărută“. E un fel de schimb, el exprimând înclinație am spune aproximativ erotică, ea, cu vocație spre cumințenie, conferindu-i iertarea pentru porniri. Romeo însuși vorbind despre un schimb – să ia sfințenia din dragostea sărutului ei –  o asigură că are încredere în cumințenia ei, că ea nicidecum nu se abate de la puritate. Dacă este să fie vreo vină, este sigur „vina gurii lui “ și o cere înapoi, perpetuând sărutul. Vinovăția apare ca o minge de ping-pong pasată de la unul la altul, ca să întrețină starea voluptății.

Romeo și Julieta sunt antrenați într-un joc al dragostei pure care nu cunoaște margine în îmbrățișări concrete.

 

,,Balada crinilor”de Emil Brumaru

 

Balada crinilor ........................

1=sfera semantica a scrisorii: scrisori,corespondența,poștași,plicuri,poșta,poștalion,timbre; 

=sfera semantică a vegetalului: ,,crin,parfum,miresme,mărar,bulion;

 Simbolurile florale si cromatice (culoarea alba este sugerata de cuvintele "crini', "lapte', "inzapeziti') semnifica puritatea iubirii, magia ei.

2=Între doi crini se petrece o poveste de iubire,care este amenințată de tonul glumeț al autorului care pune spulberarea iubirii pe seama unor greutăți ce țin de o realitate banală: crinul din miazăzi era,, nzăpezit în datorii,”îi răspundea din ce în ce mai rar. Amorul epistolar dintre crini este luat în râs,parodiat, de autor prin aluziile ironice referitoare la problemele personale ale celor două personaje:celălalt crin,,bea pe-ascuns mărar.”

3=Crinul poate simboliza un om sufocat de probleme,datorii, care aproape nu-și mai găsește rostul, dar salvarea lui este comunicarea,dorința de socializare. Simbolurile florale si cromatice:culoarea albă este sugerată de cuvintele,,crini,lapte,înzăpeziți”-semnifică puritatea iubirii, magia ei. că Parfumurile erau false, cel din miazăzi arăta o amiciție falsă,iar cel din miazănoapte avea și el secrete sau cusururi.

4= LORNIÓN= ochelari care se prind pe nas cu un resort; pince-nez. Un lornion, denumit și lornietă, este o pereche de ochelari plianți, cu un mâner, folosit pentru a-i ține la ochi în loc de a-i așeza peste urechi sau nas. Lornionul era folosit de obicei mai degrabă ca o bijuterie decât pentru a îmbunătăți vederea. Doamnele la modă preferau adesea să folosească lornionul în locul ochelarilor. Acest accesoriu a fost foarte popular la balurile mascate și era des folosit la operă (ca predecesor al binoclului de operă) mai ales în secolul al XIX-lea.

În imagine lornionul este folosit pentru a citi paginil unei scrisori scrise cu cernealpneagră pe foi de hâtie.Este o imagine romantică.

 Doi crini aflați în puncte cardinale diferite trezesc la viață o întreagă instituție, recte, poșta. Cel din miazăzi, din cauze obiective nu poate întreține efervescența corespondentei. Dar poate că presimțea că destinatarul din miazănoapte nu mai era același, de la mireasma expediată care avea iz de mărar. El presimte că șansele de a se salva de la datorii sunt șubrede. Nu găsește un caracter solid în corespondentul lui. Ceea ce se întâmplă apoi este pedeapsa destinului: „Apoi tăcu de tot. O rouă grea / Strivi parfumul amândurora”. Înseamnă că parfumurile erau false, cel din miazăzi brava într-o amiciție falsă, ca să-l ajute cel din miazănoapte, iar cel din miazănoapte are și el secrete sau cusururi.