Pentru libertate
Plângem,
da, că prea ne doare!
Nu
pe noi! Crescuţi în chin
Ne-amintim
de-un timp cu soare
Şi-l
cunoaştem cel puţin!
Plângem
pe copii, sărmanii,
Că-ntr-al
temniţei mormânt
Îşi
încep în noapte anii,
Neştiind
ce-i soare sfânt.
Plângem,
da, şi strâns ne strângem
Lâng-olaltă,
câţi suntem,
Dar
să ştiţi că nu ne plângem
Ca
nebunii cari se tem.
Robi,
meniţi prin jocul sorţii,
Noi
ai chinului am fost,
Însă
nu, şi nu, ai morţii!
Nu
cătăm noi adăpost
Nici
în milă, nici în rugă;
Asta
cear-o de la voi
Cel
ursit să fie slugă
Dar
n-o cereţi de la noi!
Vom
răbda, privind în faţa
Orişicui,
şi-a orice chin,
Că
noi ştim că-i multă viaţă
Şi
în noi, şi-n cei ce vin.
Blestemaţi
pieri-vor dictatorii
Cari
s-abat din drumul drept
Ne-aţi
adus stricarea legii
Şi
ne staţi cu mâna-n piept.
O,
şi-n loc s-aveţi ruşine,
Vă
mândriţi cu ce-aţi adus:
Dar
puterea, ştiţi voi bine,
Nu
vi-a dat-o Cel-de-sus,
Nici
Eternul Domn! Vi-e dată
De-un
vremelnic din Infern!
Deci
vi-e binecuvântată
Şi
la voi va fi-n etern!
Lumile-au
văzut mirate
Cât
de mult iubirăţi voi
Şuierul
de bici ce bate
Fără
de milă oameni goi!
Dar
şi pentru noi rămâne
Timp
ah, cine poate şti!
Şuierul
acesta mâine
Cânt
al lui Tirteu va fi! (Tirteus-poet liric grec,sec. al-7-lea î.Hr.)
Iar
din lanţul ce-azi ne strânge
Pot
să iasă spade, şi pot
Spadele
să vadă sânge,
Nu
de-al nostru însă tot!
Şi
sfârşitul tău veni-va
Azi
ori mâine, ori mai apoi!
Şi-o
să poţi tu sta-mpotriva
Poate-a
celor mai vreo doi,
Dar
mai tari prin răzbunare
Şi
prin ura lor turbaţi?
O
să fii destul de tare,
Tot
potopul să-l abaţi?
Eu
nu chem această vreme,
Dar
tiranul braţ al tău
Face
totul ca s-o cheme,
Rău
îngrămădind pe rău.
Ziarul „Timpul”,
din 29 iunie 1883, cu ultimul articol publicat de Eminescu despre LIBERTATEA
PRESEI : ,,Singurul lucru asupra căruia n-a putut încă
triumfa orice guvern a rămas numai presa, şi aceasta se consideră, credem, de
către regim, cu atât mai nesuferită, cu cât el, în exerciţiul puterii
discreţionare, a trebuit să devină năzuros, adică supărăcios din lucru de nimic.
Presa, pentru omnipotentul
nostru regim, cu strigătele ei, cu lamentele ei continue, îi face negreşit
efectul unei hărăitoare din Braşov, care prin scârţâitul ei strident dă
crispaţiuni nervoase. Neapărat
dar că se simţea şi nevoia de a pune în practică mijlocul prin care să se
năbuşească ţipătul contra trădării şi contra fărădelegilor regimului, spre a fi
liniştit în domnia sa absolută.
Însă, ca contra a tot răul ce cată a fi combătut, aşa şi contra presei cată să se
uzeze de arme îndestul de eficace de a o învinge.
Ei bine, care ar fi fost acelea ?
Dacă întru abaterea constiinţei alegătorilor, s-au dovedit cele
mai eficace arme: corupţiunea, frauda, ameninţarea; dacă cu acestea s-a putut
respinge opoziţiunea de la exercitarea controlului asupra puterii; de bunăseamă că ele n-au putut
nimic contra presei, pe cât timp aceasta, în majoritatea ei, este în opoziţiune
cu guvernul, bucurându-se de sprijinul public.
Armele ce numirăm sunt într-adevăr numai bune pentru cei cu bucate
pe câmp şi pentru cei cu copii de căpătuit, ori pentru aceia care ei înşişi
urmăresc un folos direct, nepătrunşi fiind de datoria de cetăţean şi de
sânţenia votului ce li s-a încredinţat; dar, cât pentru persoana jurnalistului,
hârşit în luptă şi îndărătnic în profesarea principiilor, sunt custure fără
tăiş.
Contra presei şi jurnalistului a cătat regimul
să recurgă la acte de răsbunare; şi aşa, după ce că a intentat
proces de presă, prin Creditul funciar rural, unuia dintre organele de
publicitate care au cutezat să formuleze acuzaţiune specială contra
neregularităţilor de la zisul credit; după ce că în acest proces de presă a
cătat să sustragă pe jurnalist de la judecătorii săi naturali, juraţii, şi l-au
târât dinaintea tribunalelor guvernului, recomandând acestora să se declare
competente şi recompensând pe magistraţii care au avut lipsă de scrupul pentru
justiţie şi s-au supus trebuinţei regimului; acum a mers cu iuţeala pentru a
prescrie chiar expulzarea directorului acelui jurnal, a d-lui Galli,
adică fundatorul foii francese L'Independence roumaine, pentru că acesta este
străin neîmpământenit încă.
În cazul de faţă guvernul, care este evident că a voit să
lovească în existenţa jurnalului L'Independence roumaine , s-a folosit de o
lege decretată de dânsul acum doi ani, şi care priveşte petrecerea străinilor
în ţară.
Dacă vom ţine socoteală de mobilul care a dictat facerea acelei
legi, nu vom putea scuza dispoziţiunea de expulsare luată în privinţa d-lui
Galli, pentru că într-adevăr ea nu a fost concepută decât sub impresiunea asasinatului
comis asupra Împăratului Alexandru II şi în spiritul de a combate şi a depărta
de ţara noastră acele parazite care îşi caută existenţa din acte de teroare, pe
străinii fără căpătâi pe nihilişti mai ales, în vreme ce directorul jurnalului
francez L'Independence roumaine era aici un muncitor liniştit, stabilit de mai
mult timp în ţară şi exercitând în asociaţia cu români comerciul de tipograf,
îndeosebi de calitatea sa de jurnalist.
Când însă ne vom aminti de împrejurarea că numitul director al
foii L'Independence roumaine a fost încurajat şi susţinut ca jurnalist chiar de
către guvernul actual, când vom aminti aci că dl. Galli, prin un alt jurnal
fundat de dânsul, L’Orient, a debutat în ţara noastră ca sprijinitor al
politicii guvernului, atunci desigur că se va vedea şi mai bine cât de
necuvincioasă este dispoziţiunea de expulsare de acum.
Ce fel? Pentru ca să cânte guvernul, un străin
poate fi tolerat şi încurajat, iar de a-l critica nu? Atunci se neagă fără
rezon principul echităţii care nu admite dreptul ciuntit, care nu poate admite
facultatea de a zice da fără a o admite pe aceea de a zice ba.
Una din două: ori străinul dintru început nu este învoit a face
politică în ţară, şi atunci înţelegem raţiunea unei dispoziţiuni de expulsare
când şi-a permis el a face politică locală; ori că, dacă s-a tolerat odată
străinului d-a face politică guvernamentală, urmează a i sa tolera să facă şi
politică de opoziţiune. Fapta de la început a acestui guvern cu dl Galli, îl
obliga la toleranţa lui în urmă.
Dar credem că nu este nevoie a argumenta mult,
spre a convinge despre urâta pornire a guvernului asupra presei. Trebuie
să-l aşteptăm de acum la alte măsuri şi mai odioase, pentru că panta este
alunecoasă şi nu are piedică până-n prăpastie.
Cât pentru presă, am putea să-l asigurăm pe
regim că oricât de cumplite ar fi actele sale de răzbunare, nu va fi în stare
nici el a abate unele caractere tari ce se găsesc într-însa, şi teamă ne e că,
căutând victoria peste tot, va pierde şi cea deja câştigată în monstruoasa sa
pornire de a-şi subjuga şi presa.”
