Scriindu-vă,
mi-am amintit că de mult nu m-am gândit la propria adolescență,la momentele de tristețe sau de pasele
proaste,dar n-am uitat de profesorii mei mai ales de aceia, care priveau atenți la sufletele prezente din fața lor,știind
că așteaptă o privire încurajatoare.Oamenii aceia erau adevărați, predau și o
altă materie:FERICIREA,BUCURIA DE A FI OM.
Mi-a venit rândul peste ani,deși nu eram prea
pregătită,să fiu la catedră și în timp am înțeles că elevii mei nu doresc să
învețe numai definiții,să dezlege înțelesul unor poezii,la care poeții nici nu
s-au gândit că vor fi interpretate,argumentate,demonstrate,pur și simplu le-au
scris,așa au simțit într-un moment al vieții lor,iar noi intrăm în interiorul
lor,fără nicio permisiune,câteodată răscolindu-le liniștea acolo unde-și dorm
somnul de veci,interpretăm gesturile,vorbele unor personaje,care au trăit în
mintea și pe hârtia scriitorului,pe unele le divinizăm,pe altele le ironizăm
sau nu le înțelegem și emitem tot felul de trăsături,fericiți de invențiile de
care suntem în stare.
Literatura
română e un obiect care trebuie să stimuleze sensibilitatea, nu s-o inhibe.
Dacă nu reușim să o predăm așa,iar voi s-o înțelegeți, înseamnă că noi suntem
cei vinovați, nu materia în sine.
Și dacă nu am
citit o carte,cum voi discuta despre ea?Și-atunci profesorul își transformă ora
de curs într-un fel de șezătoare,se așează în mijlocul elevilor săi și le povestește,interpretând
teatral,conținutul lecturii.Curios este că soneria nu este auzită decât într-un
târziu sau că alt profesor intră cerându-și dreptul la ora sa.
Sunt
tristă,când observ că dintr-o clasă doar câțiva citesc lectura din manual,unii
îmi spun că se meditează și plătesc pentru efectuarea temelor,unii copiază de
pe unde pot,puțini,chiar și dintre cei serioși, se preocupă de o exprimare corectă,cursivă,deosebită.
Întreabați de
ce e necesară lectura?....să aflați despre viață,să învățați din experiența
personajelor,să devină,unele,modele de urmat,să le aflați gândurile,chiar să le
împrumutați cuvintele.Răspunsul unora surprinde: dar aflăm de pe stradă tot ce
vrem,din cluburi,din plimbările prin mall-uri,dar mai ales dacă participăm la
mitinguri.Acolo facem alfel de școală,ni se spune ce să strigăm,imităm,ne
alăturăm și vedem viața adevărată,acolo întâlnim viul.Versuri? cine mai citește
o pagină de versuri,când căștile puse în urechi ne învață versurile rimate sau
nu ale cântecelor în română sau engleză.Epitete,metafore și alte figuri de stil
le găsim pe net în discuțiile pline de haz,acolo e distracție adevărată.
Dar cum sunt
priviți cei silitori,olimpicii?...ei merg la concursuri,citesc,tot respectul
pentru ei,le place ,vor să ajungă departe.Cât de departe?Prin țările U.E.sau
peste oceane!
Părinții?Toți
zâmbesc trist;n-au timp,trebuie să facă bani,să plătească,să plătească...,unul,
râzând, se laudă că singur a schimbat
cutia poștală,care devenise prea mică pentru atâtea plicuri primite:facturi,doar
nu felicitări.
Întreb despre
profesorii lor...tăcere...o voce îmi spune că majoritatea se risipesc,că au încredere
în voința lor,a elevilor,unora le e milă de ei ,predau așa de bine,înțeleg tot
din clasă.De ce râdeți uneori de ei,nu-i respectați?Ba da!Răspuns scurt și
atât....
Ce-i învăț?!!...să
fie buni,pentru a fi fericiți,răii nu pot fi fericiți,chiar dacă,cred ei,au
satisfacții,au plăceri,noroc,nu sunt iubiți,nu înțeleg că fericirea există în
om,când au sufletul pregătit pentru ea cu răbdare,pregătit s-o poți lua de la
capăt iar și iar.Iată de ce vedem puțini oameni fericiți cu adevărat.Putem fi
fericiți ,dacă învățăm din durerea celor din jur,dacă alungăm din noi partea de
prostie,de răutate,de necinste în care ne lăsăm pradă uneori.Vă puteți certa pe
voi înșivă,privindu-vă în oglindă ori de câte ori vă simțiți
egoiști,invidioși,mincinoși?Puteți fi aspri cu propriul suflet,puteți fi drepți
cu prietenii adevărați,concilianți cu cei răi,sperând că atitudinea voastră îi
va îndrepta?Puteți să nu faceți niciodată,dar nicodată o faptă a cărei amintire
v-ar face să roșiți?
Vă spun că nu
e triumf ,nici sprijin mai puternic,nici mulțumire în viață decât....o conștiință
curată,faceți-vă mici,neînsemnați ori de cîte ori orgoliul vă îndeamnă să
strigați:priviți-mă cât sunt de mândru!!!!!Mândria este stăpâna aroganței.Veți
fi într-o zi părinți,unii dintre voi,și atunci cu înțelepciune vă veți învăța
copiii,cum vă învăț eu astăzi,că e bine să-și parcurgă propriul drum și să se
mândrească cu el; veți fi pentru ei eroi,purtându-vă cu mândrie rănile trupului
și ale sufletului căpătate în viață.
Ați fost
învățați,chiar dacă n-ați dat prea multă ascultare, să nu te târăști nici în glumă,că, dacă vrei
să vezi cerul,trebuie să te uiți în sus,că nimeni nu te poate face să te simți
inferior fără consimțământul tău; vorbiți-le celor ce vă ascultă,privindu-i în
ochi,cu respect și veți căpăta respect,încredere,prietenie,iar, când aveți
sufletul zbuciumat, amintiți-vă: credința este o punte vie între noi,oamenii,
și Dumnezeu.
Nu știu dacă
veți citi acum sau peste ani rândurile mele,dar oricând ar fi să aveți mereu
sufletul senin ca atunci când rostiți cuvintele :te iubesc viață,vă iubesc
oameni,te iubesc mamă!!!!!!!!!!
Cu drag.......
