Cuplul
Otilia-Flelix – un traseu al devenirii
Romanul Enigma Otiliei al luiGeorge Călinescu a fost
publicat în anul 1938, aducând în atenția publicului livresc o panoramă a
societății bucureștene din prima jumătate a secolului al XX-lea. George
Călinescu este cel care se arată adeptul romanului de factură clasic-realistă,
Enigma Otiliei putând fi încadrat în tiparul romanului balzacian atât prin
structură, cât și prin construcția personajelor. Călinescu schițează o
impresionantă galerie de personaje ce se înscriu pe de o parte, în tipologii,
dar au, pe de altă parte, și o componentă modernă.
Romanul Enigma Otiliei este construit pe o temă în
spiritul realist, acțiunea derulându-se pe două planuri: pe de o parte, lupta
pentru moștenirea lui moș Costache și pentru înlăturarea Otiliei Mărculescu
(temă ce a fot dezvoltată în literatura universală de Balzac), iar pe de altă
parte, dezvoltarea personalității lui Felix Sima, ultimul plan conferind
romanului caracterul de bildungsroman.
Relațiile care sunt construite între protagoniști au
menirea de a-i caracteriza indirect. Conform specificului romanului realist,
modalitățile de caracterizare sunt: legătura cu mediul, portretul direct,
amănunțit, ce înrămează personalitatea personajelor într-o anumită tipologie.
Acțiunea romanului este înrămată într-un nucleu de
conflicte, care construiesc suita de planuri narative ce se încheagă în
construcția romanului.
Felix Sima este un tânăr, care, rămas orfan, se
stabilește în locuința tutorelui său, în București pentru a studia medicina.
Acesta va trăi o iubire adolescentină cu Otilia, astfel apărând în roman tema
iubirii, care se împletește cu tema moștenirii, sentimentul de dragoste fiind
relaționat în mod nefiresc cu parvenirea.
Întreaga acțiune a romanului gravitează în jurul averii
lui Costache Giurgiuveanu, un avar de a cărui avuție vor să beneficieze atât
rudele, cât și personale mai puțin apropiate din punct de vedere al gradului de
rudenie. Pricopsirea cu averea lui Giurgiuveanu va reprezenta scopul tuturor
personajelor, cu excepția amorezilor Otilia și Felix, pentru care viața impune
alte norme și principii.
Romanul debutează cu sosirea unui ,,tânăr de vreo 18 ani,
îmbrăcat în uniformă de licean care intră pe strada Antim, venind dinspre
strada Sfinților Apostoli, cu un soi de valiză în mână”. Felix Sima, căci
despre el este vorba, este unul dintre personajele centrale ale operei,
spectator și personajul reflector al unui sistem aflat în decădere, lipsit de
echitate și moralitate. Tânărul orfan ajunge în casa lui Costache Giurgiuveanu,
tutorele său, în urma morții ambilor părinți.
Felix nu are o parte de o primire prea călduroasă
tutorelui său. Profund neliniștit și enervat de oamenii care îl solicită la
maxim, moș Costache îi răspunde tânărului că „nu sta nimeni aici, nu cunosc”.
Cea care intervine și îl integrează în noul cămin este Otilia, fiica adoptivă a
lui Costache. După primirea neprietenească pe care i-a făcut-o moș Costache,
tânărul are neplăcerea ca tot în aceeași seară să cunoască umanitatea decăzută
în prezența clanului Tulea și pe Leonida Pascalopol, bărbatul chibzuit,
cerebral față de care va nutri sentimente de gelozie tocmai din cauza
afecțiunii pe care Pascalopol o are față de Otilia.
Între Otilia și Felix se naște o frumoasă poveste de
dragoste izvorâtă atât din statutul social pe care îl au (amândoi sunt orfani),
cât și prin prisma vârstei. Felix este novicele care tinde spre împlinirea
profesională și sentimentală, iar Otilia este cea care râvnește la libertate,
la escapada dintr-o lume ale cărei principii nu o caracterizează și în care se
simte captivă. Povestea celor doi începe printr-o atașare maternală: Otilia
având o atitudine parentală, interesându-se de sănătatea și de ascensiunea în
plan profesional a lui Felix, iar acesta simțind din partea Otiliei
afectivitatea maternală care i-a lipsit încă din copilărie. Treptat, această
afecțiune parentală va crește în intensitate, transformându-se într-o pasiune
fără limite.
Simetria construcției romanului (se deschide și se
închide cu imaginea tânărului) surprinde evoluția personală a lui Felix prin
prisma iubirii pe care acesta o simte față de Otilia. La început, Felix este în
stadiul adolescenței și o percepe pe Otilia ca fiind o tânără cu un
comportament neobișnuit, o combinație între seriozitate și senzualitate,
maturitate și inocență. Simpla simpatie pe care Felix o manifestă la început
pentru Otilia se va transforma în profunde sentimente. Scena în care Felix
pătrunde pentru prima dată în camera Otiliei și în care dezordinea îl atrage,
descoperindu-i o latură ascunsă a Otiliei marchează ascensiunea unui
traseu afectiv complicat. La finalul acestui traseu cei vom avea în față un
tânăr matur și o tânără independentă.
În contrast cu iubirea pe care i-o poartă lui Felix,
Otilia vădește o tentație enigmatică pentru Pascalopol. Atracția pe care o are
pentru bărbatul matur este specifică vârstei, tinerele fiind adeseori atrase de
bărbații maturi, care le pot oferi protecție și le crează un mediu în care se
simt în siguranță.
Experiența amoroasă dintre Otilia și Felix nu va avea
același impact pentru amândoi. Alături de Felix, Otilia nu se va descoperi, ci
va primi certitudinea unui temperament dificil de stăpânit, ea afirmând că
,,sunt foarte capricioasă, vreau să fiu liberă!”
În momentul în care Otilia conștientizează faptul că
Felix este mult prea conservator și prea ancorat în realitate, trăsături care
nu vor putea coexista cu nevoia acerbă a ei de a trăi viața nebunește, decide
să fugă din viața lui Felix.Deși relația dintre cei doi este de scurtă durată,
complexitatea ei îi va maturiza și îi va face conștienți de adevăratele lor
țeluri și idealuri.
