Prima secvență=
Ghiţă trăieşte o dramă psihologică concretizată prin trei înfrângeri/ pierderi: încrederea în sine, încrederea celorlalţi în el şi încrederea Anei, soţia lui, în el. Consecinţele nefaste ale setei de înavuţire şi procesul înstrăinării de familie sunt magistral analizate de Slavici, autorul aducând în prim-plan conflictul dintre fondul uman cinstit al lui Ghiţă şi dorinţa de a face avere alături de Lică. La început, „cârciurnarul este un ins energic, cu gustul riscului şi al aventurii, şi nu o palidă umbră hamletică, pierdută într-un peisaj autohton". El hotărăşte schimbarea, luarea în arendă a cârciumii de la Moara cu noroc. Ghiţă este capul familiei pe care încearcă să o conducă spre bunăstare. Atâta timp cât se dovedeşte un om de acţiune, mobil, cu iniţiativă, lucrurile merg bine. Cârciuma aduce profit, iar familia trăieşte în armonie. Bun meseriaş, om harnic, blând şi cumsecade, Ghiţă doreşte să agonisească atâţia bani cât să-şi angajeze vreo zece calfe cărora să le poată da de cârpit cizmele oamenilor. Aspiraţia lui e firească şi nu:i depăşeşte puterile. Apariţia lui Lică Sămădăul la Moara cu noroc tulbură echilibrul familiei, dar şi pe cel interior, al lui Ghiţă. Cu toate că îşi dă seama că Lică reprezintă un pericol pentru el şi familia lui, nu se poate sustrage ispitei malefice pe care acesta o exercită asupra lui, mai ales că tentaţia îmbogăţirii, dar şi a existenţei în afara normelor etice sunt enorme: „se gândea la câştigul pe care l-ar putea face în tovărăşia lui Lică, vedea banii grămadă înaintea sa şi i se împăienjeneau parcă ochii". Cu toate acestea, Ghiţă îşi ia toate măsurile de precauţie împotriva lui Lică: merge la Arad să-şi cumpere două pistoale, îşi ia doi câini pe care îi asmute împotriva turmelor de porci şi angajează o slugă credincioasă, pe Marţi, „un ungur înalt ca un brad". Din momentul apariţiei lui Lică, începe procesul iremediabil de înstrăinare a lui Ghiţă faţă de familie. Gesturile, gândurile, faptele personajului, trădează conflictul interior şi se constituie într-o magistrală caracterizare indirectă. Naratorul surprinde în mod direct transformările personajului: Ghiţă devine „de tot ursuz", „se aprindea pentru orişice lucru de nimic", „nu mai zâmbea ca mai înainte, ci rădea cu hohot, încât îţi venea să te sperii de el", iar când se mai juca, rar, cu Ana, „îşi pierdea repede cumpătul şi-i lăsa urme vinete pe braţ" (caracterizare directă). Devine mohorât, violent, îi plac jocurile crude, primejdioase, are gesturi de brutalitate neînţeleasa faţă de Ana, se poartă brutal cu cei mici
A doua secvență=
Ghiţă ajunge pe ultima treaptă a degradării morale în momentul în care, orbit de furie şi dispus să facă orice pentru a se răzbuna pe Lică, îşi aruncă soţia, la sărbătorile Paştelui, drept momeală, în braţele Sămădăului. Speră până în ultimul moment că se va produce o minune şi că Ana va rezista influenţei malefice a sămădăului. Dezgustată însă de laşitatea lui Ghiţă care se înstrăinase de ea şi de familie, într-un gest de răzbunare, Ana i se dăruieşte lui Lică, deoarece, în ciuda nelegiuirilor comise, Lică e „om", pe când Ghiţă „nu e decăt muiere îmbrăcată în haine bărbăteşti". „Sentimentul lui [Ghiţă] faţă de Ana e unul împărţit între vanitate masculină şi dragoste”.De aceea în momentul în care îşi dă seama că soţia l-a înşelat, Ghiţă o ucide pe Ana, încercând să o scape de chinul păcatului. La rândul lui, Ghiţă este ucis de Răuţ, din ordinul lui Lică. Ghiţă depăşeşte limita normală a unui om care aspiră spre o firească satisfacţie materială şi socială. Patima pentru bani şi fascinaţia diabolică a personalităţii Sămădăului îl determină să ajungă pe ultima treaptă a degradării morale. Sfârşitul lui şi al celor care-1 înconjoară este în mod inevitabil tragic.
sau:
Relaţia dintre Ghiţă, protagonistul nuvelei, şi Lică, personaj negativ, întruchipare a maleficului, stă la baza conflictului exterior al nuvelei. Aceştia se află în opoziţie deoarece provin din două lumi complet diferite.Ghiţă provine dintr-o lume condusă de legile buneicuviinţe, ale onoarei, în care oamenii trăiesc cu frica lui Dumnezeu; Lică Sămădăul trăieşte într-o lume guvernată de legi proprii, nescrise, altele decât cele ale statului, o lume a hoţilor protejaţi, fiind un simbol al degradării morale. Întâlnirea dintre cei doi la Moara cu noroc însemnă declanşarea inevitabilă a conflictului.
Cizmarul Ghiţă, luând în arendă hanul Moara cu noroc din dorinţa de a câştiga cat mai mulţi bani, ignorând îndemnul la cumpătare al soacrei sale, bătrâna, mama Anei. Iniţial, fericirea pare să-i surâdă, câştigă bine, înţelegerea în familie este deplină, dar toată această armonie se destramă odată cu apariţia lui Lică Sămădăul, un om “primejdios”, cum îl numeşte Ana.
Pătrunderea lui Lică în viaţa lui Ghiţă declanşează o dramă psihologică ce va duce încet, dar sigur la degradarea morală a celui din urmă.Ghiţă ar dori să rămână la moară trei ani (“ma pun pe picioare, încat să pot să lucrez cu zece calfe şi să le dau altora de carpit”), dar uneori parcă presimte pericol, mai ales atunci când Lică încearcă să-l subordoneze. Totuşi, el crede că poate gasi o soluţie (“aceşti trei ani atârnau de Lică. Dacă se punea bine cu dânsul, putea să-i mearga de minune, căci oameni ca Lică sunt darnici”).
Om al fărădelegilor, criminal înrăit (faptele fiind mărturisite lui Ghiţă), Lică Sămădăul îşi dă seama că Ghiţă are un caracter puternic, dar fiind un bun cunoscător de oameni, îi simte în acelaşi timp slăbiciunea: patima caştigului de bani. Dorindu-l subordonat, oricând la ordinele sale, Lică îl implică pe cârciumar în fărădelegile sale (jefuirea arendaşului, uciderea femeii şi a copilului), oferindu-i bani şi încercând să distrugă legătura sufletească dintre el şi soţia sa. De altfel, Ghiţă se înstrăinează de familie şi de Ana, de teamă ca ea să nu îi descopere implicarea în afacerile murdare şi astfel “liniştea colibei” se distruge, banuielile afectând relaţiile celor doi soţi. Sămădăul se apropie de Ana, înfăţisându-se într-o lumină favorabilă, grijuliu cu copiii ei. Ana, însă, îşi iubeşte soţul, chiar dacă acesta îi spune la un moment dat că îi stă în cale.
Lică are în el o inteligenţă malefică; jocul dublu al lui Ghiţă (de a trata cu Lică şi de a face marturisiri lui Pintea) eşuează. Ghiţă e distrus nu doar de patima înavuţirii, ci şi de lipsa de sinceritate. El este nesincer la procesul lui Lică de la Oradea, nesincer cu Pintea şi cu Ana. Încercarea de a-l inşela pe Lică, reţinând o parte din banii schimbaţi îi este fatală. Om lipsit de scrupule, acesta distruge şi fărâmă de umanitate din Ghiţă, dragostea pentru Ana, determinând-o pe aceasta să i se dăruiască, atunci când e lăsată de Paşti la discreţia poftelor sale. Această dramă finală e declanşată tocmai de dragostea Anei, care nu dorise să îl lase pe soţul ei singur de Paşti.
În cele din urmă, Lică îl aduce pe Ghiţă în situaţia de a-şi ucide soţia, iar acesta va muri ucis de Răuţ tot din ordinul Sămădăului.Lică incendiază cârciuma de la Moara cu noroc, după care îşi zdrobeşte capul într-un copac pentru a nu cădea viu în mâinile jandarmului Pintea.
Moartea lui Ghiţă este corecţia pe care destinul i-o aplică pentru nerespectarea principiului cumpătării enunţat în debutul nuvelei prin cuvintele bătrânei, iar cea a lui Lică o pedeapsă pe măsura faptelor sale.
Aşadar, ca urmare a viziunii moralizatoare a naratorului, cele două personaje ale nuvelei “Moara cu noroc” de Ioan Slavici, între care se stabileşte o relaţie complexă şi un puternic conflict, au un sfârşit tragic.
Cizmarul Ghiţă, luând în arendă hanul Moara cu noroc din dorinţa de a câştiga cat mai mulţi bani, ignorând îndemnul la cumpătare al soacrei sale, bătrâna, mama Anei. Iniţial, fericirea pare să-i surâdă, câştigă bine, înţelegerea în familie este deplină, dar toată această armonie se destramă odată cu apariţia lui Lică Sămădăul, un om “primejdios”, cum îl numeşte Ana.
Pătrunderea lui Lică în viaţa lui Ghiţă declanşează o dramă psihologică ce va duce încet, dar sigur la degradarea morală a celui din urmă.Ghiţă ar dori să rămână la moară trei ani (“ma pun pe picioare, încat să pot să lucrez cu zece calfe şi să le dau altora de carpit”), dar uneori parcă presimte pericol, mai ales atunci când Lică încearcă să-l subordoneze. Totuşi, el crede că poate gasi o soluţie (“aceşti trei ani atârnau de Lică. Dacă se punea bine cu dânsul, putea să-i mearga de minune, căci oameni ca Lică sunt darnici”).
Om al fărădelegilor, criminal înrăit (faptele fiind mărturisite lui Ghiţă), Lică Sămădăul îşi dă seama că Ghiţă are un caracter puternic, dar fiind un bun cunoscător de oameni, îi simte în acelaşi timp slăbiciunea: patima caştigului de bani. Dorindu-l subordonat, oricând la ordinele sale, Lică îl implică pe cârciumar în fărădelegile sale (jefuirea arendaşului, uciderea femeii şi a copilului), oferindu-i bani şi încercând să distrugă legătura sufletească dintre el şi soţia sa. De altfel, Ghiţă se înstrăinează de familie şi de Ana, de teamă ca ea să nu îi descopere implicarea în afacerile murdare şi astfel “liniştea colibei” se distruge, banuielile afectând relaţiile celor doi soţi. Sămădăul se apropie de Ana, înfăţisându-se într-o lumină favorabilă, grijuliu cu copiii ei. Ana, însă, îşi iubeşte soţul, chiar dacă acesta îi spune la un moment dat că îi stă în cale.
Lică are în el o inteligenţă malefică; jocul dublu al lui Ghiţă (de a trata cu Lică şi de a face marturisiri lui Pintea) eşuează. Ghiţă e distrus nu doar de patima înavuţirii, ci şi de lipsa de sinceritate. El este nesincer la procesul lui Lică de la Oradea, nesincer cu Pintea şi cu Ana. Încercarea de a-l inşela pe Lică, reţinând o parte din banii schimbaţi îi este fatală. Om lipsit de scrupule, acesta distruge şi fărâmă de umanitate din Ghiţă, dragostea pentru Ana, determinând-o pe aceasta să i se dăruiască, atunci când e lăsată de Paşti la discreţia poftelor sale. Această dramă finală e declanşată tocmai de dragostea Anei, care nu dorise să îl lase pe soţul ei singur de Paşti.
În cele din urmă, Lică îl aduce pe Ghiţă în situaţia de a-şi ucide soţia, iar acesta va muri ucis de Răuţ tot din ordinul Sămădăului.Lică incendiază cârciuma de la Moara cu noroc, după care îşi zdrobeşte capul într-un copac pentru a nu cădea viu în mâinile jandarmului Pintea.
Moartea lui Ghiţă este corecţia pe care destinul i-o aplică pentru nerespectarea principiului cumpătării enunţat în debutul nuvelei prin cuvintele bătrânei, iar cea a lui Lică o pedeapsă pe măsura faptelor sale.
Aşadar, ca urmare a viziunii moralizatoare a naratorului, cele două personaje ale nuvelei “Moara cu noroc” de Ioan Slavici, între care se stabileşte o relaţie complexă şi un puternic conflict, au un sfârşit tragic.
Relația dintre Vitoria și Gheorghiță
Îngrijorată de absența nejustificată a soțului ei, Nechifor, Vitoria Lipan se hotărăște să-l caute, fiind apăsată de o presimțire sumbră. Plecarea este pregătită cu multă grijă, femeia îngrijindu-se să lase totul în ordine în urma ei. Pe tot parcursul drumului, ea va fi însoțită de fiul ei – Gheorghiță.
Vitoria intuiește importanța drumului în maturizarea lui Gheorghiță:,, înțelege că jucăriile au stat. De acu trebuie să te arăți bărbat.” Maturizarea acestuia devine evidentă atunci când este pus de către mama sa să privegheze rămășițele tatălui său în râpa de sub Crucea Talienilor, iar inițierea sa se desăvârșește atunci când acesta răzbună moartea tatălui său. Priveghiul are un dublu sens: primul constă în respectarea unor legi nescrise care-l vor ajuta pe Nechifor să se integreze în noua stare, iar al doilea sens este legat de inițierea lui Gheorghiță care se va familiariza cu un aspect fundamental al existenței umane – moartea.
Vitoria îl călăuzește cu răbdare, dar și asprime, obligându-l să-și stăpânească foamea, oboseala, nesiguranța, frica și învățându-l să descifreze adevărul din spusele oamenilor și semnele naturii și să fie ferm și hotărât în acțiunile sale. Contrastul dintre ei nu este între două caractere – Gheorghiță are toate datele pentru a ajunge, cu vremea, un muntean autentic – ci între două vârste. Îl văzu sfios și nesigur, pe când ea era plină de gânduri, de patimă și durere.
Drumul Vitoriei și al lui Gheorghiță începe într-o zi sacră – Vineri 10 martie – odată cu răsăritul, și se va încheia simbolic la apus, după înmormântarea osemintelor celui ce fusese Nechifor Lipan.
Ajunși în satul Fărcașa, un viscol ivit din senin îi obligă să poposească în casa unui gospodar unde află că Nechifor trecuse pe acolo în toamnă în drum spre Dorna.
În drumul lor, Vitoria și Gheorghiță asistă la câteva evenimente cu valoare simbolică – naștere, nuntă, înmormântare – trecând prin toate momentele principale ale vieții. La Vatra Dornei, Vitoria află de la un slujbaș din târgul de animale de vinderea unei turme de 300 de oi în prima duminică din noiembrie. Acesta își amintea de Nechifor care, după ce a cumpărat turma, cedă rugăminții a doi ciobani de a le vinde 100 de oi. Turmele însoțite de cei trei stăpâni porniseră la vale.
Luând drumul turmelor lui Nechifor, Vitoria și Gheorghiță merg pe urmele celor trei ciobani, ca într-un labirint, întrebând din sat în sat despre ei. Astfel află că unul dintre cei doi ciobani care îl însoțea pe Nechifor avea buză de iepure – Calistrat Bogza.
Șirul semnelor se întrerupe între Sabasa și Suha, iar la Suha Vitoria află de doi localnici care au ajuns în posesia unei turme mari de oi. Chemați la primărie de femeie, aceștia susțin că oile le-au cumpărat de la Nechifor după care s-au despărțit.
Portretul lui Gheorghiță este realizat în mod direct de către autor, la fel ca și al Vitoriei, scoțând în evidență asemănarea dintre mamă și fiu: Gheorghiță era un flăcău sprâncenat și avea ochii ei. Nu era prea vorbăreț, dar știa să spuie destul de bine despre cele ce lăsase și ce văzuse. (…) Întorcea un zâmbet frumos ca de fată și abia începuse să-i înfiereze mustața. Însă asemănarea dintre cei doi nu se rezumă doar la aspectul fizic. Gheorghiță își dă seama de starea interioară a mamei sale și observă schimbarea ei. Se uită numai cu supărare și i-au crescut țepi de aricioaică.
Caracterizarea lui Gheorgiță se face și în mod indirect, prin numele său care are o dublă valență, Gheorghiță este numele său dar și numele inițial al lui Nechifor, iar când Vitoria descoperă în prăpastie rămășițele soțului, strigătul ei sfâșietor Gheorghiță, păstrează această ambiguitate. Numele prefigurează și el maturizarea lui Gheorghiță și intrarea acestuia în rândul bărbaților.
În finalul romanului, Gheorghiță este suficient de matur pentru a prelua rolul tatălui său și a deveni un sprijin pentru mama sa.
Cuplul mamă-fiu, angrenat în căutarea adevărului pentru a restabili ordinea firească tulburată de crimă prin aflarea adevărului, surprinde prin coeziunea sa. Cei doi acționează împreună într-o coordonare aproape perfectă și par să se completeze unul pe celălalt.
