Zoe Trahanache, soţia lui Zaharia Trahanache şi amanta lui Tipătescu, este singurul personaj feminin al lui Caragiale care reprezintă doamna distinsă din societatea burgheză, nefăcând parte, ca celelalte eroine, din lumea mahalalelor. Zoe întruchipează tipul cochetei, este inteligentă, autoritară, ambiţioasă şi îşi impune voinţa în faţa oricui. Marchează în comedie triunghiul conjugal, prin care Caragiale satirizează tarele morale ale societăţii.

   (Comicul de caracter reliefează însuşirile ce reies, în mod indirect, din atitudinea, faptele şi vorbele doamnei Trahanache, iar în mod direct din didascalii sau din opiniile celorlalte personaje, conflictul dramatic fiind realizat prin întreaga varietate a comicului.)

  Zoe este un personaj caricatural, principalele trăsături decurgând din manifestarea diversificată a comicului, care defineşte contradicţia dintre esenţă şi aparenţă. Zoe vrea să pară o doamnă distinsă, o soţie fidelă şi o familistă autentică, însă esenţa caracterului său este minciuna, adulterul şi perfidia. Atunci când pierde scrisoarea de amor este disperată din cauza pericolului de prăbuşire a întregului eşafodaj de moralitate pe care şi-l construise cu atâta abilitate.

  Comicul de situaţie defineşte structura imorală a eroinei. Doamna Trahanache avea, de 8 ani, o relaţie amoroasă cu prefectul Ştefan Tipătescu şi este, în piesă, pretextul dramatic din cauza căruia se declanşează toată agitaţia deoarece pierde, din neatenţie, scrisorica de amor primită de la amant. Documentul devine instrumentul şantajului politic în mâna lui Caţavencu, adversarul politic al soţului şi al amantului ei. Caţavencu o ameninţă că publică scrisoarea în „Răcnetul Carpaţilor”, dacă nu capătă în schimb postul de deputat. Ca urmare, Zoe se dovedeşte o luptătoare hotărâtă şi foloseşte tot arsenalul de arme feminine ca să-şi salveze onoarea. Pentru a-l convinge pe Tipătescu să accepte candidatura lui Caţavencu, ea recurge la rugăminţi şi lamentaţii - „Fănică, dacă mă iubeşti, dacă ai ţinut tu la mine măcar un moment în viaţa ta, scapă-mă, scapă-mă de ruşine”, după care trece la ameninţarea cu sinuciderea - „Trebuie să-mi cedezi, ori nu şi atuncea mor şi dacă mă laşi să mor, după ce-oi muri poate să se întâmple orice”. Cu o energie impresionantă la o femeie ce părea sensibilă şi neajutorată, ea se dovedeşte a fi o combatantă aprigă şi ameninţă: „Am să lupt cu tine, om ingrat şi fără inimă”.Știe că nu aveau dreptul la vot-este femeie-dar  îşi impune candidatul, pe Nae Caţavencu, în numele unui interes strict personal, acela de a căpăta scrisoarea de amor, altfel şi-ar fi distrus prestigiul şi poziţia socială, viaţa tihnită şi lipsită de griji de care beneficia din plin: „Da, îl aleg eu. Eu sunt pentru Caţavencu, bărbatul meu cu toate voturile lui trebuie să fie pentru Caţavencu. În sfârşit, cine luptă cu Caţavencu luptă cu mine...”.

  Are asupra bărbaţilor o seducţie aparte, care o face înţelegătoare, generoasă, săvârşind cu delicateţe gestul de iertare a lui Caţavencu atunci când îşi recapătă „scrisorica”, asigurându-se cu abilitate de devotamentul acestuia pentru a conduce festivitatea alegerilor, consolându-l că aceasta „nu-i cea din urmă Cameră”.

  Caracterizarea Zoei se face atât în mod indirect, prin vorbe, fapte şi gânduri, precum şi direct de către celelalte personaje. Pe lângă dialog şi monolog, o modalitate o constituie referirile cuprinse în didascalii (parantezele autorului--adevărate fişe de caracterizare directă,   ori indicaţii scenice (sugestii regizorale).

   Intereant în comedie este cuplul Tipătescu – Zoe Trahanache. Cei doi se subordoneaza unor tipuri comice care sugerează anumite trăsături de caracter – Tipătescu se înscrie în tipul primului amorez, Zoe ilustrează tipul cochetei și al adulterinei. Relația cu Zoe îl determină să se creadă irezistibil,limbajul folosit în scrisoarea adresată lui Zoe accentuând ridicolul situației în care se află și susținând contrastul dintre aparență și esență: ,,Scumpa mea Zoe, venerabilul merge deseară la întrunire. Eu trebuie să stau acasă, pentru că aștept depeși de la București, la care trebuie să răspunz pe dată; poate chiar să mă cheme ministrul la telegraf. Nu mă aștepta, prin urmare, și vino tu la cocoșelul tău, care te adoră, ca totdeauna, și te sărută de o mie de ori, Fanică”. Relația cu Zoe atenuează aspirațiile politice ale prefectului. Se poate bănui că o iubește sincer, pentru că e dispus să renunțe chiar la confortul pe care i-l asigură funcția, propunându-i să fugă împreună. Indignarea lui Zoe moderează entuziasmul lui Tipătescu și -l determină să sprijine candidatura lui Cațavencu.

Chiar dacă ambiția lui Tipătescu îl împinge să nu ia în seamaă pretențiile lui Cațavencu- ambiția Zoei se impune, pentru că ea nu are niciun motiv să dorească avansarea lui Tpătescu, fiind preocupată numai de menținerea funcției lui actuale .Restul îi apare derizoriu în raport cu pericolul care o pândește.  De aici exasperarea ei în fața rezistenței prefectului și hotărârea înfrângerii încăpățânării lui cu orice preț. Situația dobândește accente dramatice: Zoe adoptă vocabularul specific unei eroine de dramă romantică, dar vorbele ei sunt lipsite cu desăvârșire de suportul emotiv adecvat: “Omoară-mă pe mine, care te-am iubit, care am jertfit totul pentru tine…” în realitate, nu a jertfit decât o fidelitate conjugală precară, singurul ,,sacrificiu” veritabil aparținându-i lui Tipătescu, rămas în județ la insisțentele ei. Scenele dintre Zoe și Tipătescu parodiază toposuri din dramele romantice : fuga perechii de îndrăgostiți, ruperea legăturilor cu un mediu ostil, care se opunea împlinirii sentimentelor. În relație cu Tipătescu, Zoe e rațională -refuză fuga cu Tipătescu ,pentru că îi pasă prea mult de ,,bârfele” celorlalți- si voluntară. Tipătescu cedează la toate amenințările ei și aceasta atitudine reliefează o trăsătura de caracter dominantă a personajului feminin – voluntarismul.

Relația celor două personaje are o evoluție care se înscrie în parametrii comediei. În final, smulțumită că onoarea ei nu a fost pătată, Zoe e înțelegătoare și tandră, generoasă și fermecătoare: ,,Acum sunt fericită… Putțn îmi pasă dacă ai vrut să-mi faci rău si n-ai putut.”, îi spune lui Cațavencu, pe care îl determină să conducă serbarea populară prilejuită de încheierea procesului electoral. Tipătescu se retrage în umbra ei, confirmându-i autoritatea .Evoluția relatiilor dintre Tipatescu și Zoe conferă diversitate tipurilor de personaje ilustrate și, astfel, viziunea de ansamblu a comediei câștigă în obiectivitate.