Odă în metru antic

Când deodată tu răsăriși în cale-mi,
Suferință tu, dureros de dulce…
Pân-în fund băui voluptatea morții
Nendurătoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.

1=oximoron=Figură de stil bazată pe asocierea paradoxală a unor termeni contradictorii, incompatibile din punct de vedere logic, oximoronul creează prin contrastul termenilor o imagine poetică deosebit de expresivă.

Strofa a doua exprimă, printr-un oximoron suferinţa „dureros de dulce” a eului poetic, provocată de apariţia surprinzătoare a iubirii, mistuitoare, „deodată tu răsărişi în cale-mi”, care-i trezeşte pentru prima oară „voluptatea morţii / Nendurătoare

2= Situarea iubirii pe aceeaşi treaptă existenţială cu moartea sugerează ajungerea în abisurile cunoaşterii absolute, prin plăcerea suferinţei care învăluie deopotrivă starea afectivă şi destinul necruţător al condiţiei de muritor. Expresivitatea stilistică a strofei sporeşte emoţia artistică a poeziei prin cele două construcţii oximoronice „dureros de dulce” şi „voluptatea morţii”.

3=  ”în metru antic”, adică în formă de factură clasică, antică. Metrul antic se intalneste in versurile lipsite de rima in care alterneaza silabe mai scurte cu silabe mai lungi in ideea cresterii sonoritatii poeziei. Acest tip de metru se regaseste in strofa safica specifica poeziei antice grecesti formata din 3 versuri de 11 silabe si un vers de 5 silabe. In versuri alterneaza tipul de ritm dactilic si trohaic.

4=,,cale-mi”;,,focul meu”;haina-i”—exprimă zbaterea interioară ca suferință umană asumată; se accentueaza trăirea interioară a poetului.

5=  Sufletul poetului este mistuit de patima erotică, pe care o simte chinuitoare până în străfundurile eului liric, focul ce-l arde nu poate fi stins „cu toate / Apele mării”. Eul liric devine geniul care plange, se lamenteaza in ipostaza de barbat indragostit “Jalnic ard de viu chinuit. Focul simbolizeaza sentimentul puternic, vazut ca o suferinta si totusi, dorita de eul liric, el se afla in antiteza cu apa.

6= Reveria artistica este exprimata printr-o stare speciala, de transa creatoare. Arderea, inveninarea si voluptatea mortii reprezinta ipostazele celui care a invatat sa moara si care tanjeste dupa nepasarea trista a singuratatii in aceeasi masura in care se bucura de suferinta dureros de dulce. In acest sens al fixarii intre inaltarea apolinica si coborarea dionisiaca, se poate vorbi despre existenta tragica, adica sublima. Imaginea mistuirii descinde din suferinta neinduratoare dublata de aspiratia plină de calm.

7= Patima devoratoare, mistuitoare a dragostei este subliniată in strofa a 3-a prin evocarea unor eroi mitici asemenea celor doi eroi din mitologie Hercule si Cnesus care au murit in chinuri fizice datorate intrigilor unei femei, tot astfel sufletul poetului este mistuit de patima dragostei, e o ardere pe care n-o poate stinge cu toate apele marii.  (Nessus, unul din centauri, fiul lui Ixion, se indragosteste de Deianira, sotia lui Hercule, fapt pentru care Hercule il raneste mortal cu una dintre sagetile sale otravitoare. Inainte de a muri Nessus ii daruieste Deianirei un filtru miraculos, care ar trebui sa i-l aduca inapoi pe Hercule, atunci cand el va dori sa o paraseasca pentru o alta femeie. Imbracand vesmantul de la Deianira, haina i se lipeste lui Hercule de corp si ia foc, iar eroul isi inalta singur un rug si se pregateste sa moara. Ambii sufera din dragoste, Nessus fiind expresia dorintei ardente, dar neimplinite. La fel ca si cele doua personaje mitice, eul este mistuit de patima erotica care o percepe ca un chin, focul ce il simte neputand fi stins cu „cu toate apele marii”, vers ce indica tocmai intensitatea acestui sentiment.)