Maitreyi și Allan – protagoniștii unei iubiri tulburătoare

Operele lui Mircea Eliade ilustrează două tendințe, care formează un întreg univers epic. Pe de o parte este ,,experiența”, trăirea intensă a realității, iar pe de altă parte este ,,fantasticul” în care se oglindește ,,experiența sacrului”.

Din prima tendință, a autenticității și a experienței, face parte ,,Maitreyi”, un roman modern de analiză psihologică. Romanul a apărut în anul 1933 și s-a bucurat de un real succes, fiind apreciat atât de lumea criticii, cât și de public, în țară și în străinătate.

De ce este un roman al experienței? Tocmai pentru că fructifică trăirile personajelor care sun părtașe la experiențe definitorii pentru caracterul și viața lor. Sursa de inspirație a romanului o constituie povestea de dragoste trăită de autor alături de fiica profesorului și gazdei sale Dasgupta, din India.

Jurnalul personal al acestuia vor sta la baza construirii operei epice. Însuși Eliade mărturisește acest aspect în ,,Memorii”, cu mențiunea că realitatea a fost camuflată în roman, modificând atât numele și ocupațiile anumitor personaje, cât și finalul întâmplării narate.

Povestea de iubire a celor doi îndrăgostiți, Allan și Maitreyi, încântă cititorul prin faptul că sunt detaliate în paralel două civilizații cu desăvârșire opuse. Allan, un tânăr britanic provine dintr-o civilizație subjugată de un pragmatism exacerbat, iar Maitreyi a crescut într-o lume arhaizantă și spiritualizată.

Maitreyi este întruchiparea misterului feminin, cititorul descoperind-o prin prisma subiectivă a personajului – narator, Allan. Concepțiile acestuia despre tânără, se schimbă în funcție de trăirile și sentimentele sale. Experiența sa marchează trei etape. Inițial, trece printr-o etapă de contestare a sentimentelor pe care începe să le nutrească față de Maitreyi. Ulterior, conștientizează sentimentele, dar crede în continuare că nu este îndrăgostit, ci mai degrabă este fascinat și amuzat de comportamentul ei jucăuș. Iar, într-un final,  realizează că ceea ce simte pentru tânăra bengaleză este iubire.

Interesant sunt de analizat percepțiile lui Allan despre  Maitreyi.  Inițial, în timp ce alegea cărțile pentru vacanța de Crăciun, alături de tatăl său, Allan  vede în tânăra de 17 ani o urâtă – cu ochii ei prea mari și prea negri, cu buzele cărnoase și răsfrânte, cu sâni puternici de fecioară bengaleză crescută prea plin, ca un fruct trecut în copt.

Schimbarea asupra primei opinii are loc când Allan merge să ia masa în casa familiei Sen, împreună cu prietenul său Lucien Metz. Acesta este momentul în care Allan constată: Maitreyi mi s-a părut, atunci, mult mai frumoasă, în sari de culoarea ceaiului palid, cu papucii albi cusuți în argint, cu șalul asemenea cireșelor galbene și buclele ei prea negre, ochii ei prea mari, buzele ei prea roșii creau parcă o viață și mai puțin umană în acest trup înfășurat și totuși transparent, care trăia, s-ar fi spus, prin miracol, nu prin biologie. Detalierea portretului fizic indică atracția enigmatică a iubirii ce se naște între cei doi. Este fascinat, pe de o parte, de trăsăturile copilei, iar, pe de altă parte, de mentalitatea indiană, Maitreyi devenind un mit fascinant ce îi trezește dorința pătimașă de a o descoperi.

Spre deosebire de Maitreyi, care este un exponent al culturii orientale, Allan este un reprezentant al culturii occidentale, o cultură analitică și caracterizată de o atitudine rațională față de mediul înconjurător.

Allan se familiarizează ușor cu lumea exotică pe care o oferă India, datorită, inteligenței, sensibilității și însuflețirii de a cunoaște. Familia Sen îl ,,adoptă” ca pe un fiu spiritual, iar această atitudine crează o confuzie în înțelegerea lucrurilor. Obișnuit cu psihologia europeană, materialistă, care nu prea este construită pe principiile generozității, tânărul european interpretează greșit gesturile de afecțiune pe care i le arată familia Sen și provoacă o reală dramă în sânul familiei.

Spațiul indian este o lume a opozițiilor, erosul fiind conceput ca un act suprem de dăruire, în care sunt implicate toate simțămintele, dar este trăit doar în plan metafizic. Izgonirea din familia Sen reprezintă un dezechilibru fizic și spiritual pentru Allan. După un interval de timp petrecut la mănăstirea din Himalaya, Allan se va despărți definitiv de India.

Scrierea romanului are loc după o perioadă de distanțare de evenimentele petrecute. Evenimentele sunt retrăite tocmai pentru a se descătușa din amintirea tulburătoarei sale iubiri.