Alexandru Lăpușneanu și boierii

Așa cum e înfățișat,Alexandru Lăpușneanu, trăsătura sa dominată, care le subordonează pe toate celelalte, este dorința de putere, de a o cuceri și de a o păstra cu orice preț. Când rememorează întâia domnie a lui Lăpușneanu, autorul folosește o succesiune de interogații retorice, redând astfel furia personajului. Conflictul Lăpușneanu – boieri este foarte alert ca urmare a prezentării lui cu ajutorul narațiunii și dialogului. Boierii îi cer lui Lăpușneanu să părăsească țara, acesta însă este hotărât să-și recupereze tronul. Din reacția lui Lăpușneanu se conturează două amănunte specifice acestui personaj: cinismul și dorința de răzbunare. Lăpușneanu îi primește pe cei trei boieri protocolar și rezervat, „silindu-se a zâmbi” .Replicile arată siguranța se sine și atitudinea provocatoare a domnului care-i face pe dușmanii săi să-și dezvăluie ostilitatea și intențiile adevărate.  „Am auzit, urmă Alexandru, de bântuirile țării și am venit s-o mântui; știu că țara m-așteaptă cu bucurie”. Ultima parte a replicii este scânteia care declanșează răspunsul învăluit în viclenie al lui Moțoc și răspunsul dur, ferm, autoritar, într-o izbucnire de furie și ura abia stăpânită a Lăpușneanului, exprimat în replici scurte, tăioase, care pun în lumină impulsivitatea, omul violent, politicianul fără scrupule, neîngăduitor în înfruntarea cu boierii. Scopul politicii sale era sporirea autorității domnitorului prin limitarea puterii marii boierimi, iar, psihologic, el își pierduse încrederea în boierii de care fusese trădat în prima domnie.
De aceea, privit în complexitatea sa, nu este doar însetat de sânge, ci e un monarh, ce nu tolerează opoziția boierilor.
Este lucid și prevăzător și de aceea îl consultă pe vornicul Bogdan, care îl însoțește: "Ce socoți, Bogdane, zice după puțină tăcere, izbândi-vom oare?", dar își exprimă îndoiala în privința spuselor acestuia. Dialogul dintre Moțoc și Lăpușneanu este deosedit de importantă în conturarea caracterului personajului principal, acesta dă dovada de o bună cunoaștere a naturii umane, deoarece nu se lasă înșelat de vorbele amăgitoare ale bătrânului boier pe care și-l apropie doar pentru a-l folsii ulterior pe post de iscoadă. Aceasta intenție dovedește viclenia lui Lăpușneanu.

 Însetat de răzbunare şi înveninat de ură, vodă îşi pune în aplicare planul: confiscă averile boierilor şi începe să-i ucidă, profitând de „cea mai mică greşeală dregătorească”, ori de „cea mai mică plângere”, iar capul vinovatului era spânzurat la poarta palatului, cu o pancartă pe care era scrisă vina, reală sau plăsmuită, asasinatele fiind atât de multe, încât un cap „nu apuca să putrezească, când alt cap îi lua locul”.

 Prefecătoria lui Lăpușneanu atinge punctul culminant în cadrul cuvântării ținute de domnitor după ce  s-a închinat pe la icoane și, apropiindu-se de racla sf. Ioan cel Nou. S-a aplecat cu multă smerenie și a sărutat moaștele sfântului. Prin intermediul acelei cuvântări Lăpușneanu își cerea iertare pentru toate faptele de până atunci și le propunea boierilor o mai bună înțelegere din acel moment invitându-i la un ospăț, pentru a marca acest nou început. Acest ospăț se transformă pe neașteptate într-un măcel îngrozitor din care niciunul dintre cei 47 de boieri nu scapă cu viață. Astfel violența și cruzimea lui Lăpușneau depășesc limitele normalului, personajul devenind chiar sadic și cinic. Conflictul cu boierii Stroici și Spancioc, reprezentanți ai boierimi tinere patriote, care nu se lasă intimidați de teroarea instaurată de Lăpușneanu. Sunt singurii care intuiesc capcana ospățului, devenind în final instrumente ale dreptății. Spancioc și Stroici scapă de măcel ,reușesc să fugă peste apele Nistrului, nu înainte de a lansa o promisiune a răzbunării către urmăritori: ,,Spuneți celui ce v-au trimis  că ne vom vedea pân-a nu muri!".

  Fiind grav bolnav, vodă Lăpuşneanu a poruncit episcopului şi boierilor că „de-l vor vedea că ieste spre moarte” să-l călugărească. Aceştia, observând că este „mai multu mort decât viu”, l-au călugărit şi „i-au pus nume de călugărie Pahomie”. Revenindu-şi din leşin şi văzându-se îmbrăcat în haina monahală, Lăpuşneanu îi amenință pe boierii ce-i sunt alături „că de să va scula, va popi şi el pre unii”, din care cauză, „l-au otrăvit şi au murit”, apoi l-au îngropat cu cinste „în mănăstirea sa, Slatina, ce ieste de dânsul zidită”.

 Conflictul puternic între Lăpușneanu și boieri cunoaște nu numai o rezolvare în deznodământul capitolului IV, dar și în propriul punct culminant în capitolul III, în momentul uciderii celor 47 de boieri. Totuși, după acest moment tensiunea psihică se decompensează prin acalmia evenimentului din începutul capitolului IV și prin utilizarea descrierii.

   Prin caracterizarea directă, făcută de către naratorul omniscient reies trăsăturile fizice şi morale ale personajului, conturate prin redarea gesturilor şi a mimicii domnitorului.